Decizia penală nr. 281/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 281/R/2012

Ședința publică din 21 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. H.- judecător JUDECĂTORI : I. M.

G. : M. N.

M. Ș.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : S. DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul G. A. împotriva sentinței penale nr. 2489 din 30 noiembrie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al JUDECĂTORIei B.-M., acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 28 iulie 2011, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în dos. nr. 1183/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu avocat I. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, în temeiul art.

38515 pct 2 lit b Cod procedură penală, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului, solicitându-se a se da o mai mare eficiență dispozițiilor art. 76 lit e Cod penal. Se arată de apărătorul inculpatului că, inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că a condus pe o distanță scurtă, de 20 m, iar din buletinul de examinare clinică reiese că avea vorbirea clară și comportarea ordonată. La individualizarea judiciară a pedepsei, solicită a se reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și poziția sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise.

Solicită aplicarea dispozițiilor art. 76 lit e Cod penal, cu aplicarea unei pedepse cu amenda penală, iar în subsidiar o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, a cărei executare să fie suspendată condiționat, în baza art. 81 Cod penal.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală

și temeinică. Fapta și vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul procesului penal, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracțiunii, buletinul de analiză toxicologică- alcoolemie, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului din care rezultă recunoașterea faptei.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, rezultând din împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, respectiv pe o arteră principală de circulație din Municipiul B.-M., valoarea foarte mare a alcoolemiei, precum și faptul că anterior acestei fapte a mai avut abateri la regimul circulației rutiere. S-a mai avut în vedere și persoana inculpatului, care pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2489 din (...) a JUDECĂTORIei B. M., a fost condamnat inculpatul G. A. - CNP 1., fiul lui V. și I., născut la data de (...) în R.cova, jud. Maramureș, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, domiciliat în B. M., str. Grănicerilor nr. 85A/10, jud. Maramureș, fără forme legale în R. nr. 32, jud. Maramureș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1

an ș i 6 lun i înch iso are .

În baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal și în baza art. 71 alin. 5

Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 550 lei, din care 240 lei reprezintă costul actelor medico-legale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, din 28 iulie 2011 - dos. nr. 1183/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul G. A., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002

- modificată și republicată.

S-a reținut din cuprinsul actului de inculpare, că inculpatul a fost surprins în trafic de către organele de poliție, conducând sub influența băuturilor alcoolice.

Inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare.

Trecând la soluționarea cauzei, instanța a reținut în fapt următoarele:

La data de (...), în jurul orei 0130, în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare (...), pe b-dul R. din Municipiul B. M., inculpatul G. A. a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 0130 ( fila 4 dosar urmărire penală).

Ulterior, inculpatul a fost condus la S. J. de U. „. C. O. din Municipiul

B. M., unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1. din (...) al

Serviciului Medico - Legal J. Maramureș, inculpatul G. A. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 g %o la prima probă recoltată la ora 0205, respectiv 1,65 g %o la cea de-a doua probă recoltată la ora 0310 (fila 7 dos.urm.pen.).

Fapta și vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul procesului penal, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii (fila 3 dos.urm.pen.), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1./(...) al Serviciului Medico - Legal J. Maramureș (fila 7 dos.urm.pen.), declarațiile martorilor P. N. V. și R. E. (filele 9,10 dos.urm.pen.), toate coroborate cu declarațiile inculpatului (filele 12 - 17 dos.urm.pen. și fila 25 dos.inst.), din care rezultă recunoașterea faptei.

În drept: Fapta inculpatului G. A. care, în data de (...), în jurul orei 0130, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată.

Având în vedere dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală introdus prin L. nr. 2. și constatând că inculpatul, la termenul din (...) a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, astfel că l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an ș i 6 lun i înch iso are .

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, în conformitate cu prevederile art. 82

Cod penal, atrăgându-i atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, rezultând din împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, respectiv pe o arteră principală de circulație din Municipiul B. M., valoarea foarte mare a alcoolemiei, precum și faptul că anterior acestei fapte a mai avut abateri la regimul circulației rutiere (fila 8 dos. urm. penală - fișa de cazier auto).

De asemenea, s-a avut în vedere și persoana inculpatului, care pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta.

Întrucât inculpatul prin fapta sa a adus atingere valorilor sociale apărate de legea penală, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal în sensul interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, iar în temeiul art. 71 alin. 5

Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepselor accesorii arătate mai sus. Văzând și dispozițiile art.191 Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G. A. solicitând prin apărătorul său , în temeiul art. 38515 pct 2 lit b Cod procedură penală, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai redusă, solicitându-se a se da o mai mare eficiență dispozițiilor art. 76 lit e Cod penal. Se arată de apărătorul inculpatului că, inculpatul a declarat în faza de urmărire penală că a condus pe o distanță scurtă, de 20 m, iar din buletinul de examinare clinică reiese că avea vorbirea clară și comportarea ordonată. La individualizarea judiciară a pedepsei, solicită a se reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și poziția sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise.

Solicită aplicarea dispozițiilor art. 76 lit e Cod penal, cu aplicarea unei pedepse cu amenda penală, iar în subsidiar o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, a cărei executare să fie suspendată condiționat, în baza art. 81 Cod penal.

Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.

195/2002, republicată, totul cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.

De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.

În aceste condiții,Curtea,raportat la faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală,că beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor pedepsei potrivit art.320/1 al.7 C.,apreciază că pedeapsa aplicată este relativ ridicată față de gradul de pericol social al infracțiunii,sens în care va reduce pedeapsa aplicată inculpatului,dând o mai mare eficiență aspectelor arătate mai sus.

Prin urmare,va admite recursul inculpatului și va casa sentința atacată doar cu privire la individualizarea pedepsei.

Rejudecând în aceste limite, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 2 luni.

Va face aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal și potrivit art.

71 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Va aplica art. 359 Cod procedură penală, art. 83 Cod penal.

Va menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de inculpatul G. A. împotriva sentinței penale nr. 2489/(...) a JUDECĂTORIei B. M. pe care o casează cu privire la individualizarea pedepsei.

Rejudecând în aceste limite, reduce pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 2 luni.

Aplică art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal și potrivit art. 71 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Aplică art. 359 Cod procedură penală, art. 83 Cod penal. Menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate.

Stabilește suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu care se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. I. M. M. Ș.

G., M. N.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./(...) J..fond. M. C. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 281/2012, Curtea de Apel Cluj