Decizia penală nr. 298/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.298/R/2012

Ședința publică din 23 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P., judecător

JUDECĂTORI: V. G.

M. B.

GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr.204 din 23 noiembrie 2011 a Judecătoriei N., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal

și art. 33 lit. a și b Cod penal .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.M. Mircea, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul formulat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art.81 C.pen. Susține că cele trei fapte săvârșite de inculpat nu au un grad de pericol social atât de ridicat, încât să justifice pedeapsa aplicată de instanța de fond cu executare în regim de detenție. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este pe măsura gravității faptei comise și a persoanei sale.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită o pedeapsă cu suspendare condiționată.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.204 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de

Judecătoria Năsăud în dosarul nr. (...), a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod Procedură Penală și art.37 lit. b Cod penal .

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 cod procedură penală și art. 37 lit. b Cod penal .

- la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.

320/1 cod procedură penală și art.37 lit. b Cod penal .

S-a constatat că inculpatul a comis cele 3 infracțiuni sub forma concursului real și ideal de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a și b cod penal, iar în baza art. 34 alin. 1 lit. b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1an și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71- 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli judiciare., din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea av. Caian N. C. , s-a avansat din fondurile M.ui Justiției .

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de(...), în jurul orelor 14: 00 inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare GA 7., deși nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și s-a deplasat de la domiciliul său din str. P. din orașul N. până în cartierul L. la cimitir unde intenționa să monteze o cruce la mormântul mamei sale , avându-l ca pasager pe tatăl său C. A. senior .La cimitir cei 2 au consumat alcool sanitar . La întoarcere în jurul orelor 14:30 în timp ce conducea autoturismul sus arătat, pe drumul comunal 2 F L. prin fața imobilului cu nr. administrativ 167 a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor a unui teren agricol proprietatea martorului B. I. .

În urma accidentului autovehiculul a suferit avarii iar gardul a fost distrus , plăcuța cu nr. de înmatriculare GA 7853 C montată în partea din față autovehiculului a rămas la fața locului . Inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție deplasându-se cu autoturismul până la domiciliul său , loc în care a fost identificat de organele de poliție .

Cu ocazia cercetării locului faptei inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,75 g/l alcool pur expirat motiv pentru care a fost transportat la S. O. N. unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei . S-a stabilit că la ora 1. inculpatul avea o alcoolemie de 1,40 g/%0 alcool pur în sânge la proba I , și 1,30 g/%0 alcool pur în sânge la proba II.

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

În baza acestui text legal, cu aplicarea art. 320/1 cod procedură penală și art. 37 lit.b cod penal instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 cod penal, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social al acesteia, precum și persoana inculpatului.

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul în timp ce avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din

OUG nr. 195/2002, republicată.

În baza acestui text legal, cu aplicarea art. 320/1 cod procedură penală și art. art. 37 lit. b cod penal instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 cod penal, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social al acesteia, precum și persoana inculpatului.

Fapta inculpatului de a părăsi locul accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

În baza acestui text legal, cu aplicarea art. 320/1 cod procedură penală și art. 37 lit.b cod penal instanța urmează l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1an și 4 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 cod penal, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social al acesteia, precum și persoana inculpatului.

Instanța a constatat că inculpatul a comis cele 3 infracțiuni sub forma concursului real și ideal de infracțiuni prev. de art.33 lit. a și b Cod penal, iar în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

În baza art. 191 cod procedură penală instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea av. Caian N. C.

,s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul C. A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia, cu reținerea de circumstanțe atenuante, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit art.81 C.p..

În motivele de recurs inculpatul a arătat că cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa nu au un grad de pericol social ridicat, care să justifice pedeapsa aplicată de instanța de fond, cu executarea în regim de detenție.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puise în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect că la data de 7 octombrie 2010 în jurul orelor 14,00 inculpatul C. A. a urcat la volanul autoturismului marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare GA-7. , deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și s-a deplasat cu autoturismul de la domiciliul său situat pe str.P. din orașul N. până în cartierul

L. la cimitir unde intenționa să monteze o cruce la mormântul mamei sale.

La cimitir inculpatul a consumat alcool sanitar împreună cu tatăl său C. A. senior, iar la întoarcere în jurul orelor 14,30 pe drumul comunal 2F în fața imobilului cu nr.167 din cartierul L. inculpatul a pierdut controlul volanului , intrând cu autoturismul într-un gard.

Inculpatul a părăsit locul accidentului , deplasându-se cu autoturismul până la domiciliul acestuia, unde a fost identificat de către organele de poliție și fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,75 ml gr. alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la S. orășenesc N. unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei , rezultând o alcoolemie de 1,40 gr.%.0 la prima probă recoltată ora 15,30 și de 1,30 gr.%.0 la cea de-a doua probă ora 16,30.

Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpat, întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o imbibație alcoolică ce depășește milita legală prev,. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 și de părăsire a locului accidentului , fără încuviințarea organelor de poliție prev. de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor și a solicitat aplicarea în cauză a disp. art.320/1 C.p.p.

Pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina acestuia, ținându-se seama de disp. art.72 C.p. și art.320/1 C.p.p., aplicându-i pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepselor aplicate acestora, este neîntemeiată, raportat la faptul că acesta a comis trei infracțiuni la legea circulației, conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere, sub influența alcoolului, iar după ce a intrat cu autoturismul într-un gard , producând avarii acestuia, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție motive pentru care apreciem că nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului, pedepse care au fost stabilite sub limita minimă prevăzută de lege, ținându-se seama de disp. art.320/1 C.p.p.

Tot neîntemeiată este solicitarea inculpatului referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Potrivit art.81 alin.1 C.p.p. instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. de art.38 și c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Inculpatul C. A. este recidivist în condițiile prev. de art.37 lit.b C.p., fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208, art.209 lit.a -g C.p. prin sentința penală nr.506 din 22 decembrie 2006 a Judecătoriei N., definitivă prin decizia penală nr.35 din 20 martie 2007 a Tribunalului Bistrița N., pedeapsă a cărei executare a început la data de 5 iunie 2007 și liberat condiționat la data de 5 mai 2009, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 396 zile, care s-a împlinit până la data săvârșirii prezentelor infracțiuni.

Având în vedere că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare, că nu se impune reducerea pedepselor aplicate acestuia și că în cauză nu sunt aplicabile disp. art.81 C.p., nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante.

Față de cele de mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr.204 din 23 noiembrie

2011 a Judecătoriei N. urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr. 204 din 23 noiembrie 2011 a Judecătoriei N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul C. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. V. G. M. B.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./(...) Jud.fond. G. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 298/2012, Curtea de Apel Cluj