Decizia penală nr. 441/2012, Curtea de Apel Cluj

ROM.IA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.441/R/2012

Ședința publică din 15 martie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P., judecător

JUDECĂTORI: V. G.

M. B. GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul D. J. M. împotriva sentinței penale nr.1243 din (...) a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, art. 209 al.1 lit. i C.pen. cu aplic. art. 37 lit. b C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.I. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile vătămate L. Z. L., T. G. și SC F. SA C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în discuție tardivitatea recursului declarat de inculpat, având în vedere că acestuia i s-a comunicat hotărârea la data de 28 noiembrie 2011, iar recursul a fost formulat la (...).

Reprezentantul Gărzii Penitenciarului G., în urma verificărilor efectuate, învederează instanței următoarele aspecte: la data de 09 noiembrie 2011, inculpatului i s-a comunicat dispozitivul sentinței; la data de 30 noiembrie

2011 i s-a comunicat îndreptarea erorii materiale la această sentință; la data de 06 februarie 2012 a primit la penitenciar, motivarea încheierii de îndreptare, iar la 09 februarie 2012 a declarat recurs.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului, apreciind că inculpatul a fost în eroare, având în vedere că i s-a comunicat și încheierea de îndreptare a erorii materiale. Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat la o pedeapsă în cuantum redus, ca efect al aplicării disp.art.320/1 C.pr.pen., inculpatul fiind de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Întrebat fiind, inculpatul arată că este de acord cu reținerea disp.art.320/1 C.pr.pen., deoarece recunoaște și regretă comiterea faptei.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca tardiv, iar pe fond, aplicarea art.320/1 C.pr.pen.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită aplicarea disp.art.320/1

C.pr.pen., să se dispună condamnarea sa la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea din prezentul dosar, precum și contopirea tuturor pedepselor la care a fost condamnat anterior.

C U R T E A,

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr. 1243 din 1 noiembrie 2011, conform art. 334 C.pr.penala a schimbat incadrarea juridica retinand dispozitiile art. 41 alin. 2 C.penal fata de infractiunea de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208. - 209 alin. 1 lit. e si i C.penal cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal, precum si fata de infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere fapta prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, cu art. 37 lit. b C.penal.

A fost condamnat inculpatul D. J. M. - fiul lui M. și C. G., născut la data de (...) în localitatea G. jud. C., de cetatenie romana, studii medii, domiciliat in comuna B., sat R., nr.37, jud. C.,ffl in localitatea A. I., str. Craiovei, nr. 9 jud. A., recidivist, CNP: 1., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208. - 209 alin. 1 lit. e si i C.penal cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal, art 41 alin. 2 C.penal- perioada 8 mai-6 noiembrie 2008, la o pedeapsa de:4 ani inchisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere fapta prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, cu art. 37 lit. b C.penal si art. 41 alin. 2 C.penal, la pedeapsa de: 1 an inchisoare.

S-a constatat concursul cu fapetele care au facut obiectul sentintei penale nr. 791/(...) a J.i C. N., prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208.alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal.

A constatat ca prin sentinta penala nr. 833/(...) a J.i G., definitiva prin decizia penala nr. 461/R/(...) a T.ului C., au fost descontopite pedepsele contopite prin sentinta penala nr. 191/2010 a J.i G. si sentinta penala nr.

75/2009 a J.i Vatra Dornei.

A constatat concursul dintre faptele deduse judecatii si cele care au facut obiectul condamnarilor anterioare si descontopestre pedepsele contopite anterior, inlatura sporul de 2 luni inchisoare aplicat prin sentinta penla nr.

75/2009 a J.i Vatra Dornei si sporul de 3 luni in chisoare aplicat prin sentinta penala nr. 823/2010 a J.i G., astfel:1 an si 4 luni inchisoare, 1o luni in chisoare din Sentinta penala 191/2010 a J.i G., 10 luni si 3 luni inchisoare din sentinta penala nr.75/2009 a J.i Vatra Dornei, 3 ani inchisoare din sentinta penala 791/2010 a J.i C. N. si conform art. 36 alin, 2 rap. la art. 33 lit. a si 34 lit. b C.penal, contopeste pedepsele descontopite cu pedepsele aplicate in prezenta cauza, aplica un spor de 3 luni astfel ca inculpatul va executa pedeapsa de:

4 ani si 3 luni inchisoare.

In baza art.71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, pedeapsa urmand a fi executata in regim de detentie.

Potrivit art. 36 alin. 3 C.penal s-a scazut din pedeapsa rezultanta perioada executata incepand cu data de (...) la (...) si din (...) la zi.

In baza art. 14 si 346 C.pr. penala, combinat cu art. 998 C.civil obliga inculpatul la despagubiri civile in suma de 1090 lei catre partea civila L. Z.,

2100 lei catre partea civila T. G. si 11.315,67 lei catre partea civila SC F. SA C.

Conform art. 118 C.penal confisca de la inculpate suma de 2000 lei, reprezentand prejudiciu nerecuperat cauzat partii vatamate M. B..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de (...) în jurul orelor 16:20 datorită conducerii cu o viteză peste limita legală inculpatul D. J. M. a fost surprins de către organele de poliție conducând pe DN 1 C E.,km 18 în localitatea J. autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare (...), fără a poseda permis.

La data de (...) în jurul orelor 14:30 la volanul autoturismului marca

Opel cu nr. de înmatriculare (...), inculpatul a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea unei persoane pe str. F. din municipiul C. N., ocazie cu care s-a constatat că acesta nu posedă permis. Numitul Rotariu T. I., nu a formulat plângere pentru vătămările corporale.

La data de (...), în jurul orelor 11:00 inculpatul a intrat în curtea SC

Dacia Service SA, situat pe str. C. D. din municipiul C. dintr-un birou a sustras un telefon mobil marca LG iar dintr-o geantă dintr-un dulap a mai sustras suma de 200 lei, atât banii cât și telefonul au aparținut părții vătămate, R. A. C. In cauză nu au fost formulate pretenții civile.

La data de (...), în jurul orelor 14:30-15:00, inculpatul a pătruns în incinta Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală situată pe B-dul M. din mun. C. N. și dintr-un birou neasigurat , a sustras dintr-o borsetă suma de

1090 lei, aparținând părții vătămate L. Z. L., suma pentru care există pretenții civile.

La data de (...), inculpatul a intrat în imobilul situat pe str. P. nr.83 din mun. C. N., a încercat ușile mai multor birouri fiind observat de martorul S. C., însă a reușit să sustragă dintr-o borsetă de culoare neagră suma de 2300 lei, aparținând părții vătămate T. G. Din pagubă a fost recuperată suma de 200 lei, constituirea de parte civilă fiind de 2100 lei.

La fel a procedat inculpatul la data de (...), când a pătruns în punctul de lucru aparținând SC F. SA, situat în mun. C. N. str. P. nr.49, de unde dintr-un birou a sustras 11.315 lei, sumă pentru care există pretenții de parte civilă.

La data de (...), în jurul orelor 16.00, inculpatul a sustras suma de 200 lei și 2 telefoane mobile, de la partea vătămată P. C., din Biroul acesteia, situat la etajul superior al depozitului situat pe str. O. nr.10 din mun. C. N., cauzând un prejudiciu de 1500 lei, prejudiciu recuperat.

Sub pretextul căutării unui loc de muncă inculpatul a intrat în clădirea administrativă a SC TCI CG SA situat în str. Alș. Vaida Voievod nr.2 din mun. C. N. si dintr-un birou care era deschis a sustras de la partea vătămată M. B., director economic suma de 2000 lei, sumă pentru care există pretenții civile.

La data de (...), în jurul orelor 11:30 inculpatul a intrat în camera medicilor din incinta Centrului medical Interservisan din mun. C. N., de unde din poșeta părții vătămate B. A., a luat suma de 8500 lei, 50 tichete de masă, și un telefon mobil, în cauză nu au fost formulate pretenții civile.

Atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătoresti inculpatul a recunoscut faptele, recunoașterea sa coroborându-se cu probele administrate în cauză.

Fapta inculpatul D. J. M. de a conduce fără permis pe drumurile publice un autovehicul întruneste elementele constituitive ale infracțiunii prev. De art.

86 al.1 din OUG 195 /2002.

Fapta inculpatului D. J. M. de a sustrage dintr-un loc public, prin efracție, bunurile desxcrise la starea de fapt, întruneste elementele constitutive ale infractiunea de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208. - 209 alin. 1 lit. e si i C.penal

Conform art. 334 C.pr.penala instanța va schimba incadrarea juridica retinand dispozitiile art. 41 alin. 2 C.penal fata de infractiunea de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208. - 209 alin. 1 lit. e si i C.penal cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal, precum si fata de infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere fapta prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, cu art. 37 lit. b C.penal.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului și tinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. va condamna pe inculpatul D. J. M. , pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 208. - 209 alin. 1 lit. e si i C.penal cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal, art 41 alin. 2 C.penal- perioada 8 mai-6 noiembrie 2008, la o pedeapsa de:4 ani inchisoare.

Instanța îl va condamna pe acelas inculpat pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere fapta prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata, cu art. 37 lit. b C.penal si art. 41 alin. 2 C.penal, la pedeapsa de:1 an inchisoare.

Împotriva hotărârii judecătoriei, a promovat recurs inculpatul D. J. M., recurs care este tardiv pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din practicaua sentinței penale 1243 din (...) a

Judecătoriei C.-N., inculpatul a fost prezent la judecarea în fond a cauzei, lipsind la pronunțarea hotărârii, astfel că dreptul de recurs, curgea de la comunicare.

La data de 24 noiembrie 2011, aceeași instanță a pronunțat o încheiere de îndreptare a sentinței, dar care nu modifica cu nimic conținutul de bază al hotărârii de condamnare, fiind greșit menționat numărul sentinței și dispoziția de anulare a vechilor mandate emise pe numele inculpatului.

La fila nr. 264 dosar fond, este atașată dovada de comunicare la 28 noiembrie 2011 a sentinței penale 1243/2011 a aceleiași instanțe.

Curtea reține că potrivit art. 363 alin.3 C.proc.pen. raportat la art. 385 ind.3 C.p.p.termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Pentru partea care a lipsit la pronunțarea hotărârii, precum și pentru inculpatul deținut, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Verificându-se prin intermediul reprezentanților Penitenciarului G., dosarul recurentului rezultă fără dubiu că acestuia la data de 9 noiembrie

2011 i s-a comunicat copia dispozitivului sentinței penale nr. 1243 din (...), dată de la care curgea termenul de 10 zile pentru promovarea recursului. Nu are nicio relevanță penru stabilirea termenului de recurs, comunicarea unui alt act (încheiere de îndreptare a erorii materiale) decât copia inițială a dispozitivului sentinței penale, care a ajuns în posesia recurentului la (...), iar motivarea acesteia la (...).

Așa fiind, înregistrarea și declararea recursului de către recurent de abia la 8 februarie 2012, fără să aibă și să dovedească o cauză temeinică de împiedicare, îndreptățește curtea să constate tardivitatea recursului și să-l respingă ca atare în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.a C.p.p.

Potrivit articolului 88 Cod P. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 15.01-0(...) și timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției conform art. 189

C.p.p.

Vazând disp.art. 192 alin.2 C.p.p. va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul D. J. M., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 1243 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei C. N..

Potrivit articolului 88 Cod P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv pe perioada 15.01-0(...) precum si cel cuprins de la data de

(...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

D. P. V. G. M. B.

D. S.

red.PD/CA

3 ex. - (...) jud.fond.C. O.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 441/2012, Curtea de Apel Cluj