Decizia penală nr. 301/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.301/R/2012

Ședința publică din 23 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător JUDECĂTORI: V. G.

M. B. GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. V. S. împotriva sentinței penale nr.967 din 30 noiembrie 2011 a Judecătoriei D., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, portul fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, prev. de art. 321 alin. 1, art. 180 alin. 2 (două fapte), art. 181 alin. 1 Cod penal, art.

2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a în condițiile art. 99 Cod penal

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Milchiș Ovidiu, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și partea resp.civilmente C. E., lipsă fiind S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.967/2011 a

Judecătoriei D..

Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de retragerea recursului. Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea recursului.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.967 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de

Judecătoria Dej în dosarul nr.(...), au fost condamnați inculpații:

1. C. V. S., la pedeapsa de: 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 Cod penal cu aplic.art. 320 ind.1 Cod proc. penală, cu aplic. art.99 și urm. Cod penal; - 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal;

- 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal; 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1 Cod penal, cu aplic.art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal; 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a cuțitului în locurile și împrejurările în care s-au putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa mai grea de 4 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art.

64 alin.1 lit.a Cod penal, pe durata executării pedepsei.

2. C. S., la pedeapsa de: 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art. 75 lit. c Cod penal; 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art.75 lit.c Cod penal; 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art. 75 lit.c Cod penal;

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 75 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 33 lit.a, 34 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa mai grea de 8 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 alin.1 lit.a Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea specială a obiectelor depuse la C. de corpuri delicte și ridicate cu ocazie cercetării la fața locului (proces-verbal, fila 164, 39), urmând a se face aplic. art. 439 Cod proc. penală.

A fost menținută măsura arestării pentru inculpații C. V. S. și C. S. și deduce perioada reținerii și arestării preventive, începând cu (...) pentru fiecare dintre aceștia până la zi.

S-a constatat că partea vătămată C. D. C., domiciliat în comuna C., sat

U., nr. 233, județul C., nu se constituie parte civilă în cauză.

Au fost obligați în solidar inculpații C. S. și C. V. S. acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente C. E. și C. G. domiciliați în comuna B., sat M., nr. 1C, județ C., la plata sumei de 400 lei despăgubiri către partea vătămată, constituită parte civilă B. G. domiciliat în D., A. Z., nr. 2, județ C.

Au fost obligați în solidar inculpații C. S. și C. V. S. acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente C. E. și C. G. la plata sumei de

2.000 lei despăgubiri materiale către partea vătămată, constituită parte civilă

M. T., domiciliat în D., str. L., nr. 11, județul C. și suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale către aceeași parte civilă M. T.

În temeiul art. 193 Cod proc. penală, au fost obligați în solidar inculpații C. S. și C. V. S. acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente C. E. și C. G., la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare

(onorariu avocațial), către partea civilă M. T.

În temeiul art. 191 Cod proc. penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului astfel: inculpatul C. S. la suma de 700 lei, iar inculpatul C. V. S. în solidar cu părțile responsabile civilmente C. E. și C. G. la plata sumei de 700 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...), in jurul orei 20.10, după ce inculpații C. V. S. și C. S. au consumat în prealabil băuturi alcoolice la un bar din municipiul D., s-au hotărât să plece spre casă. La intersecția străzilor R. M. cu A. I. au observat un taxi oprit, astfel că s-au îndreptat către acesta. În taxi se aflau partea vătămată B. G. și prietena acestuia G. L. M.. Astfel, inculpatul C. V. a deschis portiera taximetrului și a întrebat pe taximetrist dacă poate să îi ducă în localitatea M. Pe fondul unui conflict spontan determinat de schimbul de replici dintre pasager, respectiv partea vătămată B. G. și inculpatul C. V., acesta din urmă a tras partea vătămată de cămașă în afara taximetrului, după care a început să o lovească. I s-a alăturat și fratele său, inculpatul C. S. care a început la rândul său, să lovească partea vătămată.

P. vătămată M. T., prieten cu partea vătămată B. G., aflată inițial în taximetru și care coborâse din taxi cu câteva minute înainte, a intervenit pentru a aplana conflictul. Astfel, partea vătămată M. T. susține că l-a observat la un moment dat pe prietenul său, B. G., undeva în spatele taximetrului, pe jos, fiind lovit de către cei doi inculpați cu pumnii și picioarele. Având în vedere că M. T. a încercat să intervină, inculpații au încetat să mai lovească partea vătămată B. G. și s-au îndreptat asupra sa, fiind lovit cu pumnii si picioarele. La un moment dat, inculpatul C. V. S. a scos din buzunarul de la pantaloni un cuțit de dimensiuni mici cu care a încercat să lovească partea vătămată, dar aceasta având intenția să se apere cu brațul stâng a fost tăiat în partea exterioara a palmei in zona degetelor. În timp ce vorbea cu taximetristul, partea vătămată M. T. a observat în taximetru un baston pe care l-a luat cu intenția de a se apăra. Astfel, în timp ce se apăra a lovit cu bastonul mâna inculpatului în care acesta ținea cuțitul, in urma loviturii inculpatul scăpând cuțitul. Între timp inculpatul C. V. s-a deplasat în zona străzii Țibleșului de unde a revenit cu două scânduri de aproximativ 1- 1,5m. P. vătămată M. T. a continuat să se apere însă și-a pierdut echilibrul căzând pe asfalt, unde a fost lovit cu scândurile peste spate si picioare. Reușind să se ridice, a fugit pe strada A. I. unde a intrat într-o curte.

Concluziile Raportului de constare medico-legala nr. l6032/II/a/167 din

(...) arată că partea vătămată M. T. prezintă leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor sau înțepător, leziunile, necesitând un număr de 25-28 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

Fiind audiată, partea vătămată B. G. susține că în data de (...), s-a deplasat de pe strada P. împreună cu prietena sa, martora G. L. M., partea vătămată M. T. și soția acestuia, martora M. I., spre centrul orașului cu un taximetru. Ajunși în fața bisericii ortodoxe situata pe strada R. M. din municipiul D., taximetristul a staționat pentru a permite părții vătămate M. T. și soției sale să coboare. La un interval foarte scurt de timp, lângă autovehicul a apărut o persoană de etnie rromă. P. vatamata i-a spus ca taxiul este ocupat, dar acea persoana i-a cerut pe un ton imperativ să coboare, ținând portiera deschisă. La un moment dat a simțit că este prins de cămașă în zona pieptului și tras din autovehicul. După ce a ieșit din autovehicul a fost lovit cu piciorul in zona feței, în partea dreapta. A venit in apărarea sa prietenul său, respectiv partea vătămată M. T., cei doi inculpați, oprind agresiunea asupra sa și îndreptându-se în direcția celeilalte părți vătămate.

Conform concluziilor Raportului de constare medico-legala nr.

6131/I/a/1206 din (...) partea vătămată B. G. a suferit leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale.

P. vătămată C. D. C., se deplasa cu un grup de prieteni pe strada Ț. A. la intersecția cu strada R. M. a observat cum două persoane de etnie rroma loveau cu două scânduri o persoana mai in vârstă. Fiind foarte aproape de cei doi inculpați, au fost văzuți de către aceștia, motiv pentru care au renunțat să mai lovească acea persoană și s-au îndreptat spre grupul lor cu intenția de a-i lovi cu scândurile. P. vătămată s-a oprit la un moment dat fiind ajunsa de către cei doi inculpați. Inculpatul C. S. a încercat să lovească partea vătămată C. D. cu scândura, dar aceasta s-a apărat parând lovitura cu mana. Una dintre lovituri i-a fost aplicată în zona capului provocându-i leziuni. Conform Raportului de constare medico-legala nr.6035/II/a/168 din (...) partea vatamata C. D. C. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, leziunile necesitand 7-8 zile de ingrijiri medicale.

Fiind audiați, inculpații recunosc parțial faptele comise, din declarațiile acestora rezultând că scandalul public nu a fost provocat de către ei, folosind scândurile și cuțitul pentru a se apăra, fiind loviți de către părțile vătămate. Inculpatul C. S. susține că în timp ce aștepta rezultatul negocierii dintre taximetrist si fratele său a observat că acesta din urmă este lovit de mai multe persoane. S-a îndreptat și el înspre taximetru cu intenția de a-l îndepărta pe fratele său din acel loc, dar fără vreun motiv a fost lovit și el de către o persoana din grupul celor care îl agresau pe fratele său cu pumnii. Din declarația inculpatului rezultă că a lovit o singură persoană de sex masculin, dar nu poate preciza în ce zonă anume, aceasta fiind persoana care l-a lovit inițial cu pumnii astfel că acesta a fost motivul pentru care a lovit-o, respectiv pentru a se apăra.

Din declarația inculpatului C. V. S. rezultă că după ce a încercat să discute cu taximetristul, din autoturism a coborât o persoană de sex masculin care se afla pe bancheta din spate și care i-a adresat injurii și cuvinte triviale. A încercat să o scoată din autovehicul, prinzând-o de cămașă, dar nu a reușit. La scurt timp această persoană a coborât și a început să-l lovească cu pumnii. S- a întors și a lovit cu pumnul în direcția acelei persoane, dar nu a nimerit-o întrucât aceasta s-a ferit. Imediat, altă persoană, partea vătămată M. T., care avea în mână o bâtă de culoare neagră, l-a lovit în zona frunții în partea dreaptă și după ureche. Pentru a se apăra a scos din buzunarul de la haină un cuțit pe care îl purta asupra sa, cu intenția de a-i speria pe agresori astfel încât să poată fugi. Acesta susține că a reușit să scape și a luat-o la fugă. La scurt timp s-a uitat înapoi și l-a văzut pe fratele său care era lovit de către două persoane, motiv pentru care a decis să-și ajute fratele. Pentru a se apăra a smuls dintr-un gard doua scânduri din lemn, îndreptându-se cu acestea spre locul în care se afla fratele său căruia i-a înmânat una dintre scânduri. Acesta declară că a folosit scândurile doar pentru a se apăra.

Susținerile inculpaților sunt însă contrazise de către martorii audiați în cauză. Astfel, conform declarațiilor martorilor M. I., P. C. A., G. L. M., rezultă ca scandalul a fost provocat de cei doi inculpati care deși au văzut că taxiul cu care au intenționat să se deplaseze la domiciliu are clienți, prin violență au scos partea vătămată B. G. din interiorul autoturismului după care fără un motiv întemeiat au început să-i aplice lovituri cu pumnii și picioarele în timp ce se afla la pământ.

Declarațiile părților vătămate M. T., B. G. si C. D. C. cu privire la faptul că cei doi inculpați au exercitat acte de violență asupra lor cu pumnii și picioarele, cu cuțitul și cu două scânduri este susținută de către martorii C. A., C. S., D. L. E., L. I.-R., G. I., B. R., K.(filele121-141). Conform susținerilor acelorași martori, scandalul provocat a avut drept consecință întreruperea circulației autoturismelor și pietonilor, în zona respectivă.

Vinovăția inculpaților este dovedită și se probează cu probe și mijloace de probă: declarații martori (filele 110 -113 - M. I., 114-118 P. C., 119-120 G. L.,

121-123 C. S., 124-127- C. A., 127-129 Luminkli R., 130-134 Gerogiu I., 135-

137 B. R., 138-139 Kovacs N., 140-142 P. S.), declarații inculpați (filele 87-92,

253) C. S., 99-108, 252 C. V. S.), declarații părți vătămate (filele 54-61 M. T.,

66-70 B. G., 72-73 C. D.), rapoarte de constatare medico-legală (filele75, 71,

64), planșe foto(filele 41-53), referat de evaluare (filele 247-250).

În drept, faptele inculpatului minor C. V. S. care la data de (...) împreună cu inculpatul C. S., în loc public au provocat scandal, a lovit cu un cuțit partea vătămată M. T., iar ulterior smulgând două scânduri dintr-un gard au lovit părțile vătămate, B. G. , M. T. și C. D., provocându-le leziuni corporale ce au necesitat îngrijiri medicale între 7-28 zile, întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe,vătămare corporală, portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, prev. de art. 321 alin.(1), art.180 alin.(2),(două fapte), art. 181 alin.(1) cod penal, art.2 alin.(1) pct.1 din Legea 61/1991, cu aplic. art.33 lit.a) în cond. art.99 Cod penal.

Faptele inculpatului C. S., care la data de (...) împreună cu inculpatul minor C. V. S., în loc public au provocat scandal și au lovit cu două scânduri dintr-un gard părțile vătămate, B. G. , M. T. și C. D., provocându-le leziuni corporale ce au necesitat îngrijiri medicale între 7-28 zile, întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe, vătămare corporală, prev. de art. 321 alin.(1), art.180 alin.(2),(două fapte), art. 181 alin.(1) cod penal, cu aplic. art.33 lit.a),cu aplic. art. 75 lit.c) Cod penal.

P. vatamata C. D. C., nu se constituie parte civila in cauza (fila 230).

P. vatamata M. T., se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale (fila 251).

P. vatamata B. G., a aratat ca se constituie parte civila in cauza cu suma de 400 lei, care reprezinta prejudiciul cauzat prin infractiune.

La individualizarea pedepsei ce au fost aplica inculpaților, s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, împrejurările concrete în care au fost săvârșite, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatului C. S. și a inculpatului minor C. V. S., care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, însă au mai comis fapte cu caracter penal pentru care li s-a aplicat sancțiuni cu caracter administrativ, fie s-a dispus neînceperea urmăririi penale ca urmare a împăcării cu persoanele vătămate, au recunoscut săvârșirea faptelor.

Față de aceste elemente de individualizare, a condamnat pe inculpatul C.

V. S., la pedeapsa de: 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 Cod penal cu aplic.art. 320 ind.1 Cod proc. penală, cu aplic. art.99 și urm. Cod penal; 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal; 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal; 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1

Cod penal, cu aplic.art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal și 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a cuțitului în locurile și împrejurările în care s-au putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 99 Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a, 34 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa mai grea de 4 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art.

64 alin.1 lit.a Cod penal, pe durata executării pedepsei.

A fost condamnat inculpatul C. S. la pedeapsa de: 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art. 75 lit. c Cod penal; 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art.75 lit.c Cod penal; 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 Cod proc. penală, art. 75 lit.c Cod penal; 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, art. 75 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 33 lit.a, 34 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa mai grea de 8 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art.

64 alin.1 lit.a Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 118 lit. b Cod penal instanța a dispus confiscarea obiectelor depuse la C. de corpuri delicte și ridicate cu ocazia cercetării la fața locului (proces verbal fila 164, fila39), urmând a se face aplicarea art. 439 Cod proc. penală.

A fost menținută măsura arestării pentru inculpații C. V. S. și C. S. și s- a dedus perioada reținerii și arestării preventive, începând cu (...) pentru fiecare dintre aceștia până la zi.

S-a constatat că partea vătămată C. D. C., nu se constituie parte civilă în cauză.

Au fost obligați în solidar inculpații C. S. și C. V. S. acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente C. E. și C. G., la plata sumei de 400 lei despăgubiri către partea vătămată, constituită parte civilă B. G.

Au fost obligați în solidar inculpații C. S. și C. V. S. acesta din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente C. E. și C. G. la plata sumei de

2.000 lei despăgubiri materiale și 2.000 lei cu titlu de daune morale - sumă care poate compensa suferințele morale cauzate și care poate contribui la refacerea prestigiului și demnității lezate a părții civile M. T.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul C. V. S. , fără să-l motiveze, doar a arătat că acesta va fi motivat separat.

În ședința publică de azi inculpatul a arătat că își retrage recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

Potrivit art.385/4 alin.2 C.p.p. părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art.368 și pot retrage recursul în condițiile art.369, care se aplică în mod corespunzător.

Din dispozițiile art.369 alin.1 C.p.p. rezultă că până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat. R. trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către conducerea locului de deținere. D. de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

Având în vedere că inculpatul și-a retras recursul formulat împotriva sentinței penale nr.967 din (...) a Judecătoriei D. , în baza art.385/4 alin.2

C.p.p. urmează să se ia act de această împrejurare.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C. V. S. împotriva sentinței penale nr. 967 din 30 noiembrie 2011 a Judecătoriei D..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul C. V. S. să plătească în favoarea statului suma de

300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. V. G. M. B.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./(...). Jud.fond. C. L.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 301/2012, Curtea de Apel Cluj