Decizia penală nr. 323/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.323/R/2012
Ședința publică din 27 februarie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.
G. : M. B.
V. C.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. C. R. împotriva sentinței penale nr. 2402 din data de (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 1..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C. R. asistat de apărător ales, av. G. Doina din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul ales al inculpatului depune la dosar cazierul judiciar, din care rezultă că inculpatul nu are antecedente penale.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. R. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c C., raportat la art.385/9 pct.10 și 14 C., iar în subsidiar, pe fond, achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C. sau modificarea hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, respectiv, orientarea spre o pedeapsă individualizată în modalitatea amenzii penale, cu consecințele ce derivă din aceasta.
În motivarea recursului invocă, în primul rând, lipsa de apărare a inculpatului la instanța de fond. La primul termen de judecată, inculpatul a depus o cerere scrisă, prin care a solicitat amânarea judecății pentru a-și angaja un apărător ales. Instanța ia act de cerere, se acordă un termen, iar la termenul următor, inculpatul se prezintă împreună cu avocatul ales, care arată că a angajat cauza în acea zi, că într-adevăr în urmă cu 3 zile l-a căutat recurentul, dar că dosarul era deja la instanță și că efectiv, nu a putut pregăti apărarea. Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru studiul dosarului de către apărător.
Arată, în acest sens, că avocaților le este imposibil să studieze dosarul în sală, iar pe de altă parte, chiar dacă instanța spune și consemnează în încheierea de ședință că este simplă cauza, va demonstra că deși simplă, această cauză este susceptibilă de multe discuții și prin urmare, de apărări care ar fi putut duce la o altă soluție. Apărătorul inculpatului, la a doua strigare a cauzei, arată că nu a putut studia dosarul și deoarece nu dorește să prejudicieze inculpatul, reziliază contractul. Instanța spune că nu este obligatorie apărarea, prin urmare, putându-se trece la soluționarea cauzei.
Invocă dispoz.art.171 C., care stabilesc dreptul la apărare al și chiar dacă nu în mod obligatoriu, acesta are dreptul la apărare. Inculpatul rămâne în sală singur și instanța, după cum se reține în încheiere, întreabă inculpatul dacă înțelege să beneficieze de procedura simplificată prev. de art.320/1 C. Inculpatul arată că dorește să se prevaleze de dreptul la tăcere. S-a luat act de voința inculpatului și per a contrario, se apreciază că nu dorește să se prevaleze de art.320/1 C. Se dă citire actului de sesizare și la termenul următor, inculpatul este asistat de un alt apărător care arată că inculpatul înțelege să dea o declarație și că dorește să se prevaleze de procedura simplificată. Instanța aduce la cunoștință apărătorului inculpatului împrejurarea că s-a dat citire actului de sesizare și inculpatul nu mai poate beneficia de aceste prevederi.
Față de această împrejurare, apreciază că inculpatul nu a beneficiat de apărare, acest lucru fiind surprins într-o decizie a Curții de A. C. pe care o depune în copie, prin care se arată că dacă apărătorul ales, cu ocazia dezbaterii apelului, părăsește ședința, neacordând asistență juridică, se reține că în urma respingerii cererii de a se acorda un alt termen pentru a-și angaja un alt avocat, i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar dacă asistența juridică nu era obligatorie în cazul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Este exact situația inculpatului din speța de față, asistența nu era obligatorie, dar inculpatul a dorit să fie asistat, avocatul a reziliat contractul în sala de judecată, iar ulterior, chiar dacă a avut apărător ales, nu a mai putut beneficia de aceeași apărare de care ar fi putut beneficia în momentul când s-a făcut această cerere. La fel, depune o decizie a I.C.C.J., în care se arată că „în măsura în care apărătorul inculpatului în ziua judecății formulează cerere de amânare pentru că nu a putut să studieze dosarul, această cerere este întemeiată pentru că, altfel, nu s-ar face o apărare efectivă";.
Mai mult, instanța reține în încheierea din (...) că „i s-a atras atenția inculpatului la termenul anterior, că este ultimul termen care i se acordă în acest sens (al pregătirii apărării)";. Verificând încheierea anterioară, rezultă că inculpatului nu i s-a atras atenția, deoarece cauza a fost luată în lipsa părților. Mai mult, nici în citație nu este menționată nici o mențiune.
D. se va respinge acest motiv de recurs, solicită a se analiza dacă există sau nu infracțiunea reținută prin rechizitoriu, respectiv cea prev. de art.86 al.2 din OUG nr.1.. Apreciază că lipsește latura obiectivă, respectiv, elementul material, deoarece chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta, așa cum s-au realizat procedurile, nu a fost respectat art.210 din OUG nr.1. și nu se poate vorbi de suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul .
Arată că în data de 28 august 2010, inculpatul este oprit în trafic și sancționat contravențional cu amendă, puncte de penalizare și în procesul - verbal de constatare a contravenției este trecută mențiunea că i s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în 5 zile cu permisul de conducere al poliție. Inculpatul nu s-a mai prezentat, motiv pentru care în data de (...), când din nou este surprins în trafic pentru depășirea vitezei legale și i se solicită permisul, se verifică prin stație, constatându-se că permisul i-a fost suspendat în (...). Știind că în (...) a fost oprit în trafic, inculpatul a recunoscut că așa este. Susține că art.210 din OUG nr.195/2010 prevede că - permisul se reține în vederea suspendării, eliberându-se dovada de exercitare a dreptului de conducere, care înlocuiește permisul de conducere pe un termen limitat, iar sancțiunea operează din ziua următoare, celei în care a expirat valabilitatea dovezii.
În ultimă alternativă, solicită rejudecarea cauzei și modificarea hotărârii sub aspectul sancțiunii aplicate, arătând că inculpatul nu este recidivist, nu are antecedente penale și a recunoscut fapta. Mai mult, reprezentantul parchetului a solicitat aplicarea unei pedepse la limita specială. Apreciază că această sancțiune depășește cu mult gravitatea faptei și termenul în care este privat de dreptul de a conduce, inculpatul fiind șofer profesionist, respectiv conducător de T. C. că este mult prea mult, ar fi o pedeapsă prea aspră raportat la fapta comisă.
În acest ultim subsidiar, solicită ca instanța să se îndrepte spre o pedeapsă cu amendă, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat.
În susținerea poziției procesuale arată că soluția instanței de fond este legală și temeinică sub aspect formal și substanțial, pentru toate considerentele arătate și în motivare.
În ce privește aspectul de nelegalitate, relativ la dreptul la apărare, consideră că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie respectiv a art.171 C. cu precădere al.4/1. Precizează că soluțiile de speță similare nu ar trebui privite ca atare, deoarece practica judiciară nu este izvor de drept. O., spețele diferă în funcție de condițiile concrete, iar pe de altă parte, nu îmbrățișează interpretarea făcută de apărare, întrucât nu se bazează pe nici un text de lege, din nici o dispoziție privitoare la dreptul la apărare al inculpatului, nici măcar din perspectiva respectării unor drepturi fundamentale și cele care privesc procesul echitabil. Susține că instanța a procedat corect pentru că, atât timp cât legiuitorul nu a considerat obligatorie apărarea pentru anumite infracțiuni, toate dispozițiile ce reglementează instituția apărătorului ales, sunt guvernate de principiul disponibilității, respectiv este lăsat la latitudinea persoanei interesate modul în care acesta înțelege să-și exercite drepturile procesuale legate de angajarea unui apărător.
Prin urmare, citația ce a fost înmânată a cuprins dispozițiile legale referitoare la posibilitatea angajării unui apărător ales, persoana prezentă în fața instanței a primit o amânare tocmai în scopul realizării acestui drept procesual, termenul a fost suficient pentru a se proceda la angajarea apărătorului și pregătirea apărării, iar susținerea avocatului ales legată de imposibilitatea pregătirii apărării, se bazează pe invocarea propriei culpe.
Deci, faptul că apărătorul arată că nu a putut să studieze dosarul în trei zile, în condițiile în care nu există la dosar o cerere prin care să fi solicitat să i se pună la dispoziție dosarul, duce la concluzia că instanța și-a respectat obligațiile.
Mai mult, cauza a fost lăsată la a doua strigare. Nu este de acord că, datorită condițiilor din sala de judecată nu se poate realiza studiul dosarului și, prin urmare, nici apărarea, pentru că în aceste condiții, apărătorul ar fi trebuit să rezilieze de la început contractul. În opinia sa, cauza nu ridica un grad deosebit de complexitate care să impună acordarea încă unui termen pentru că, situația dosarului, așa cum se prezenta la data respectivă, printr- o simplă citire a actului de sesizare, se poate observa că nu este aceasta - de o mare complexitate. O., în lipsa unui text expres care să acorde mai multe prerogative apărării, decât cele pe care legiuitorul a înțeles să le acorde, apreciază că instanța nu este obligată să procedeze suplimentar, acordând un beneficiu de neștiință totală de carte și de exercițiu a drepturilor procedurale, atât a inculpatului, cât și a avocatului. D. se va generaliza faptul că această situație trebuie să fie sancționată cu anularea întregii judecăți, în condițiile în care apărătorul este vădit în incapacitate profesională de a exercita apărarea, înseamnă că se acceptă că toți avocații care își invocă propria culpă, exercită profesia de avocat fără a avea acest potențial.
Prin urmare, cât timp procedura s-a desfășurat corect, apreciază că este corectă și soluția instanței.
Referitor la susținerea că inculpatul nu a înțeles ce-i spune instanța cu privire la dispoz. art.320/1 C., arată că atât timp, cât instanța se adresează părții, aducându-i la cunoștință drepturile procedurale conform C.ui de procedură penală, nu consideră că o persoană cu capacitate de exercițiu și de folosință normale nu pricepe despre ce este vorba. Prin urmare, dacă inculpatul a înțeles să aibă o poziție procesuală sau alta în lipsa unui apărător, dar în condițiile în care instanța aduce la cunoștință inculpatului drepturile procesuale, nu apreciază că este vina instanței în soluția finală, pe care a înțeles să o adopte.
Pe de altă parte, este clar că, de vreme ce inculpatul a intenționat să recunoască faptele și să beneficieze de clemență, rezultă că a înțeles perfect actul de sesizare și știe despre ce este vorba.
Pe fondul cauzei, de asemenea opinează că soluția dată în instanță raportat la motivarea din cuprinsul hotărârii și la probele din dosarul cauzei este corectă, cât timp dispozițiile legale arată că o persoană care circulă pe drumurile publice este obligată să cunoască norma contravențională.
Prin urmare, existența laturii subiective și nu obiective în cauză, a infracțiunii este vădită pentru că, inculpatul a avut clar reprezentarea încă din momentul primului contact cu organele de poliție a faptului că, din solicitările de a se supune acestor obligații de predare a permisului, tocmai pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere, a exercita în continuare în aceste condiții dreptul de a conduce, înseamnă încălcarea din nou a dispozițiile legale.
Așa fiind, consideră că sunt îndeplinite condițiile constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar sub aspectul sancțiunii, arată că intrarea în sfera ilicitului penal presupune pentru persoanele care își asumă acest risc, și asumarea consecințelor acestui gest.
În consecință, solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. R., în replică, arată că a invocat art.171 C., inculpatul are dreptul la apărare în toate fazele procesuale și instanța trebuie să îi aducă la cunoștință acest aspect. Art.385/9 pct.10 arată că atunci când soluția s-a dat fără să se ia în considerare o cerere de natură să garanteze drepturile și să influențeze soluția, hotărârea este susceptibilă de casare cu trimitere spre rejudecare.
S-a mai spus că instanța a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, ceea ce nu corespunde realității. De asemenea, referitor la posibilitatea aplic.art.198 alin.4 lit.k C., arată că este adevărat, însă reaua credință a inculpatului trebuia demonstrată. Cauza se afla la al doilea termen de judecată și era în stare de amânare.
Inculpatul C. C. R., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, nu a condus intenționat, crezând că până la predarea permisului, acesta nu este suspendat. Achiesează la concluziile apărătorului său.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 2402 din 17 noiembrie 2011 a JUDECĂTORIei B. M., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a dispus condamnarea inculpatului C. C. R. ( CNP 1., fiul lui I. și L. Ana, născut la (...) în B. M., cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, tehnician dentar, necăsătorit, domiciliat în S., str.C. nr.15 A , M., cu antecedente penale), pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 1., republicată, la 1 an închisoare.
În temeiul art.81 rap.la 86 ind.1 al.1 C.penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani.
Conform disp art.863 al.1 C.penal, pe durata supravegherii au fost luate față de inculpat următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
Datele prevăzute la b, c, d s-a dispus a fi comunicate S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, căruia i s-a încredințat supravegherea.
În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod Penal, pe durata termenului de încercare, inculpatului i s-a impus și obligația de a nu conduce nici un autovehicul.
În baza art. 71 alin. 5 Cod Penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4
Cod Penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Prin Rechizitoriul nr. 4072/P/2010 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Baia Mare a fost trimis în judecată inculpatul C. R. C. cu datele personale menționate în dispozitivul sentinței, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 1., reținându-se în sarcina sa faptul că la data de (...) a condus pe drum public un autoturism, în condițiile în care la data respectivă avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Inculpatul în cursul urmăririi a recunoscut comiterea faptei, însă la termenul din data de (...) acesta a înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, termen la care s-a și dat citire actului de sesizare.
La termenul din data de (...) inculpatul a revenit asupra poziției sale, arătând că dorește să dea declarație, acesta fiind audiat, însă cererea de judecare în baza procedurii simplificate i-a fost respinsă ca tardiv formulată, raportat la faptul că la termenul anterior, s-a dat citire rechizitoriului.
Trecând la soluționarea cauzei, în baza probatoriului administrat instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În data de (...), în jurul orei 10.32 inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare (...) pe drumul european nr. 58, pe raza localității V. C. din județul M.. Întrucât acesta circula în localitate cu viteza de 128 km/h a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere, ocazie cu care inculpatul nu le-a prezentat lucrătorilor de poliție permisul de conducere, astfel că s-au făcut verificări în baza de date, verificări în urma cărora s-a stabilit că exercitarea dreptului de a conduce autovehicule al inculpatului a fost suspendată pe o perioadă de
90 zile, începând cu data de (...), ca urmare a săvârșirii la aceeași dată a contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 1. (conducere sub influența băuturilor alcoolice).
La momentul săvârșirii contravenției care a determinat suspendarea exercitării dreptului de a conduce ca și măsură complementară, inculpatul a declarat că nu are permisul de conducere, astfel că nu i s-a eliberat dovada înlocuitoare fără drept de circulație.
Cu toate acestea, organele de poliție i-au adus la cunoștință inculpatului, în prezența unui martor că începând cu (...) i se suspendă dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 zile.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului s-a considerat că sunt probate cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile inculpatului, adresa nr. 3. din (...) a S. Poliției Rutier M., copia adresei nr. 311326/2010 a S. Poliției Rutiere M., copia raportului de reținere nr. 311326/(...) și a procesului verbal de aducere la cunoștință a suspendării exercitării dreptului de a conduce, suport optic tip CD conținând imagini înregistrate la momentul săvârșirii infracțiunii cu aparatura tip „cinemometru de control al traficului rutier"; din dotarea organelor de poliție, declarația martorului O. G., (audiat în fața instanței la termenul din (...)) și a procesului verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului C. C. R. care în data de (...) a condus pe drumul european nr. 58 pe raza localității V. C., județul M. autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare (...), în condițiile în care la data respectivă avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 1., infracțiune pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale instanța, în temeiul art.81 rap.la 86 ind.1 al.1 C.penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, pe durata supravegherii fiind luate față de inculpat în baza art.863 al.1 C.penal, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod Penal, pe durata termenului de încercare, inculpatulului i s-a stabilit și obligația de a nu conduce nici un autovehicul.
În baza art. 71 alin. 5 Cod Penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4
Cod Penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere gradul sporit de pericol social al faptei în raport cu circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă. Astfel, inculpatul conducea pe drum public, în localitate, un autoturism cu o viteză ce depășea cu mult limita legală, în condițiile în care anterior îi fusese suspendat dreptul de a conduce autoturismul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
S-a mai avut în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale, anterior fiindu-i aplicată amenda administrativă pentru comiterea unei infracțiuni de același gen cu cea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, precum și faptul că acesta anterior a fost sancționat contravențional pentru abateri la regimul rutier, aspecte ce evidențiază o periculozitate sporită a inculpatului sub aspectul comportamentului acestuia ca participant la traficul rutier.
Aceste împrejurări au determinat instanța de fond să aplice acestuia o pedeapsă cu privire la care să dispună supravegherea pe un termen îndelungat de către consilierii de probațiune.
În ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a avut în vedere, potrivit celor de mai sus, necesitatea aplicării unei sancțiuni care să- l conștientizeze pe inculpat că acest comportament îl pune în pericol atât pe sine cât și pe ceilalți participanți la trafic, supravegherea exercitată de organele statului pe un termen îndelungat constituind mijlocul practic de corectare a comportamentului inculpatului.
De asemenea, pentru a înlătura orice risc în privința atitudinii acestuia, i-a fost interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule pe durata termenului de încercare, încălcarea măsurilor de supraveghere atrăgând după sine revocarea suspendării executării pedepsei și executarea ei în regim de detenție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs
inculpatul C. C. R., pe care nu l-a motivat în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c C., raportat la art.385/9 pct.10 și 14 C., iar în subsidiar, pe fond, achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C. sau modificarea hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, respectiv, orientarea spre o pedeapsă individualizată în modalitatea amenzii penale, cu consecințele ce derivă din aceasta.
În motivarea recursului s-a arătat, sub aspectul solicitării principale că, hotărârea este criticabilă deoarece cauza s-a soluționat cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.
Aceasta deoarece, la primul termen de judecată, inculpatul a depus o cerere scrisă, prin care a solicitat amânarea judecății pentru a-și angaja un apărător ales. Instanța a acordat un termen în acest scop, iar la termenul următor, inculpatul s-a prezentat împreună cu avocatul ales, care însă a arătat că a angajat cauza în acea zi, că într-adevăr în urmă cu 3 zile l-a căutat recurentul, dar că dosarul era deja la instanță și că efectiv, nu a putut pregăti apărarea. Instanța a lăsat cauza la a doua strigare pentru studiul dosarului de către apărător, dar acesta a arătat că nu a putut studia dosarul și deoarece nu dorește să prejudicieze inculpatul, a reziliat contractul de asistență juridică. Instanța, văzând că asistența juridică nu este obligatorie în cauză, a procedat la judecarea cauzei.
Dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat, cu atât mai mult cu cât, la termenul la care inculpatul nu a fost asistat de un apărător, a uzat de dreptul la tăcere, neînțelegând posibilitatea de a beneficia de dipoz. art.320/1 C., pe care instanța i le-a adus la cunoștință, iar la termenul următor, deși inculpatul asistat de un alt apărător ales, a arătat că înțelege să se prevaleze de judecarea în procedura simplificată, instanța i-a respins nejustificat solicitarea, pe motiv că s-a depășit momentul procesual la care se putea învedera acest aspect, fiind deja citit actul de sesizare.
Sub aspectul solicitării subsidiare, de achitare a inculpatului, în motivarea recursului s-a arătat că în cauză lipsește latura obiectivă a infracțiunii deduse judecății, respectiv, elementul material, deoarece chiar dacă inculpatul a recunoscut fapta, așa cum s-au realizat procedurile, nu a fost respectat art.210 din OUG nr.1. și nu se poate susține că în cauză a avut loc suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul.
Aceasta deoarece, deși la data de 28 august 2010, inculpatul a fost sancționat contravențional, iar în procesul - verbal de constatare a contravenției este trecută mențiunea că i s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în 5 zile cu permisul de conducere la poliție, solicitare neonorată de inculpat, fiind surprins în trafic la (...) se constată în mod greșit că permisul i-a fost suspendat în (...), în condițiile în care nu i s-a reținut permisul în vederea suspendării și nu i s-a eliberat dovada de exercitare a dreptului de conducere, care înlocuiește permisul de conducere pe un termen limitat, iar sancțiunea operează din ziua următoare, celei în care a expirat valabilitatea dovezii.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, raportat la gravitatea faptei, la împrejurarea că inculpatul nu este recidivist, nu are antecedente penale și a recunoscut fapta. De asemenea, și sub aspectul modalității de executare a pedepsei s-a apreciat că obligațiile impuse de instanță sunt mult prea restrictive ( în special, obligația de a nu mai conduce nici un autovehicul pe perioada termenului de încercare), în condițiile în care inculpatul este șofer profesionist, respectiv conducător de T.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În privința dreptului la apărare al inculpatului, ce se susține că a fost încălcat în cauză, Curtea constată că este nefondată critica recurentului sub acest aspect, motiv pentru care nu se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, nefiind incidente cazurile de casare prev. de art.385/9 pct.6 și 10 C.
Astfel, se constată că primul termen de judecată fixat în cauză a fost la data de 12 mai 2011, termen pentru care inculpatul a fost citat, așa cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( fila 7 dos. fond), conform dispoz. Legii nr.202/2011, respectiv, a dispoz. art. 176 C., în citație, menționându-se, printre altele, că partea citată are drep tul l a un ap ăr ător, cu
c are s ă se prez in te l a ter menul f ix at ( mențiune introdusă prin art.I pct.102 din din Legea nr.356/2006) - și care apare pe prima parte a citației, cea care rămâne la destinatar și, nu pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, care se returnează instanței.
Cu toate acestea, pentru primul termen de judecată, inculpatul formulează cerere de amânare a judecății, în vederea angajării unui apărător ales, cerere pe acre instanța i-o admite și fixează un nou termen de judecată pentru data de (...).
La termenul următor, inculpatul, într-adevăr, se prezintă cu apărător ales, care însă, a invocat lipsa timpului necesar studierii dosarului și pregătirii apărării, motivând că a fost angajat doar în ziua respectivă
(dovadă în acest sens fiind împuternicirea avocațială datată (...) - fila 12 dos. fond), deși a fost contactat de inculpat cu trei zile înainte de termen, dar nu a solicitat dosarul la studiu, știind că este la judecător.
În condițiile în care apărătorul ales a refuzat să pună concluzii, pe motiv că nu dorește să prejudicieze apărarea inculpatului, instanța neacordând încă un termen pentru pregătirea apărării, s-a trecut la judecarea cauzei, fără ca inculpatul să fie asistat de un apărător, asistența juridică nefiind obligatorie față de infracțiunea dedusă judecății și dispoz. art.171 alin.2,3 C.
Procedând în acest fel, Curtea apreciază că instanța nu a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, care, deși a beneficiat de toate facilitățile pentru pregătirea apărării nu a înțeles să-și exercite cu bună credință acest drept, ajungând ca în recurs s-și invoce practic, propria culpă în asigurarea dreptului la apărare.
Este adevărat că potrivit art.171 alin.1 C., inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.
În speță, se observă că instanța i-a adus la cunoștință acest drept inculpatului, încă înainte de primul termen de judecată, cu ocazia comunicării citației, în care, așa cum am arătat, este inserată mențiunea cu privire la acest aspect, iar inculpatul a avut la dispoziție timpul necesar, atât până la primul termen de judecată, cât și până la al doilea termen acordat tot în scopul pregătirii apărării, să-și angajeze în timp util un avocat, care să-i facă o apărare corespunzătoare.
Mai mult, avocatul ales însăși, a arătat că a fost contactat de inculpat
doar cu trei zile înainte de termen , în condițiile în care inculpatul a avut la dispoziție în acest scop 4 luni de zile ( termenul la care s-a admis cererea inculpatului de amânare a judecării cauzei a fost 12 mai 2011, termenul următor fiind fixat pentru data de 15 septembrie 2011).
De asemenea, se observă un dezinteres total al inculpatului pentru propria situație juridică, în contextul în care, cu trei zile înainte de termen, în (...), un alt apărător ales, solicită dosarul la studiu ( fila 11 dos. fond), pentru ca ulterior, în ziua judecății, inculpatul să-și angajeze un alt avocat.
Împrejurarea că inculpatul nu a înțeles să-și valorifice corespunzător și cu bună credință drepturile procesuale, nu este imputabilă instanței, care i-a dus la cunoștință aceste drepturi, în condițiile în care, deși garantat de C. și C. de procedură penală, dreptul la apărare nu este unul absolut ( în acest sens, a se vedea și Hotărârea CEDO în cauza Vitan împotriva României din 25 martie 2008) care să poată fi exercitat în orice condiții și limite, după cum instrumentarea procedurii penale nu poate fi lăsată la îndemâna părților, la liberul lor arbitru.
În hotărârea CEDO, anterior menționată, Curtea Europeană a statuat că nu se poate conferi un caracter absolut dreptului garantat de art. 6 par. 3 lit.c din Convenție , acest drept fiind în mod necesar supus anumitor limitări atunci când, instanțele au obligația de a hotărî dacă interesele justiției impun asigurarea unui apărător numit din oficiu pentru acuzat. Fără a putea face abstracție de voința acuzatului, totuși , ele pot sa treacă dincolo de această limită dacă există motive întemeiate și suficiente de a considera ca interesele justiției o impun (Croissant împotriva Germaniei, Hotărârea din 25 septembrie 1992).
În speța de față, în mod just instanța a considerat că, deși inculpatul a avut la dispoziție timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării ( de la data primirii primei citații - 18 aprilie 2011 și până la debutul cercetării judecătorești - (...)), acesta nu a înțeles să depună diligențele necesare pentru a-și face apărarea, astfel că, interesele soluționării în timp rezonabil a cauzei, fără a prejudicia în vreun fel drepturile inculpatului - asistența juridică nefiind obligatorie în cauză - au impus trecerea la judecarea cauzei
și fără ca inculpatul să fie asistat de vreun avocat, în considerarea și faptului că, nu a rezultat că inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, pentru a fi necesară desemnarea unui apărător din oficiu.
În ceea ce privește aplicabilitatea procedurii simplificate prev. de art.320/1 C., în mod corect instanța a constatat la termenul când inculpatul s-a prezentat cu apărătorul ales, că s-a depășit momentul procesual în care se putea solicita aplicarea acestei proceduri, la termenul anterior, dându-se citire actului de sesizare al instanței și, fiind începută cercetarea judecătorească, după ce, în prealabil, au fost aduse la cunoștința inculpatului și explicate dispoz. legale în materie, iar acesta a arătat în mod expres că nu dorește să se prevaleze de această procedură.
Ori, de vreme ce legiuitorul, pentru infracțiunea dedusă judecății, nu a înțeles să instituie asistența juridică obligatorie, nu se poate susține că pentru înțelegerea instituției prev. de art.320/1 C., inculpatul ar fi avut nevoie, pe lângă explicațiile instanței și, de cele ele unui avocat, la care, într- adevăr, avea dreptul, a avut chiar posibilitatea de a beneficia de serviciile unui avocat, dar nu a depus suficiente diligențe în acest sens, manifestându-și abuziv drepturile procesuale
Sub aspectul criticii recurentului, pe fondul cauzei, în sensul că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 1., Curtea constată, de asemenea că, aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente.
Potrivit procesului verbal din (...) ( fila 27 dos. u.p.), inculpatul a fost depistat în trafic la data de (...) în loc. B. M., conducând autoturismul marca M.des cu nr. G 299 HL, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În cuprinsul procesului verbal, semnat de altfel, de contravenient (inculpatul din prezenta cauză), se menționează că inculpatului i se suspend ă dr ep tul de a mai
conduce au toveh icul e pe o per iod ă de 90 z ile, încep ând cu d ata de (...).
Așa fiind, nu se poate susține că la data constatării infracțiunii deduse judecății - (...), dreptul de a conduce nu era suspendat, pe motiv că inculpatul nu s-a prezentat la poliție cu permisul în termen de 5 zile ( așa cum i s-a solicitat) în vederea suspendării dreptului de a conduce și nu i s-a eliberat dovada înlocuitoare cu/fără drept de circulație, sancțiunea suspendării dreptului de a conduce operând din ziua următoare, celei în care a expirat valabilitatea dovezii.
Aceasta deoarece, chiar în momentul depistării în trafic i s-a pus în vedere inculpatului că i se suspend ă drep tul de a con duce, așa încât, această interdicție a început să opereze din momentul aplicării sancțiunii contravenționale complementare prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria CC nr.7077064 din (...). Prin urmare, este irelevant că inculpatului nu i s-a eliberat dovada înlocuitoare, din culpa sa de altfel, care nu a prezentat în 5 zile permisul la poliție, în acest scop, de vreme ce sancțiunea operează din momentul constatării contravenției, potrivit art.210 alin.2 din Regulamentul de aplicare a nr. 1. privind circulația pe drumurile publice - aprobat prin H. nr.1391 din 4 octombrie 2006.
Pe de altă parte, neregularitățile procedurii de suspendare a dreptului de a conduce, nu au fost invocate de inculpat într-o procedură legală, el neatacând procesul-verbal de contravenție, așa încât, acesta și, implicit, sancțiunea aplicată a rămas definitivă, inculpatul având obligația, constată cu titlu definitiv, de a se supune restricției impuse.
Mai mult, inculpatul a recunoscut fapta atât la urmărire penală, cât și în cursul judecății, arătând că regretă și își asumă cele întâmplate.
În ceea ce privește procesul individualizării judiciare a pedepsei la care s-a oprit instanța, Curtea constată că acesta a fost judicios realizat, în concordanță cu criteriile prev. de art.72 C. și cu exigențele scopului pedepsei prev. de art.52 C., instanța dând dovadă chiar de clemență și stabilind o pedeapsă apropiată de minimul special al închisorii prevăzut de lege ( infracțiunea în discuție este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă de la 500 lei la 30.000 lei), în condițiile în care, într- adevăr, inculpatul nu are antecedente penale, însă, a dat dovadă până la dat comiterii faptei de iresponsabilitate în circulația pe drumurile publice, ignorând normele legale în materie, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, fiind sancționat contravențional de nenumărate ori, inclusiv cu reținerea ori anularea permisului pentru - conducere sub influența alcoolului, nefolosirea centurii de siguranță, nerespectarea semnalelor polițistului, depășirea vitezei legale, conducerea cu permis necorespunzător, ș.a. ( cazier auto - filele 5-6 dos. fond), ultima faptă fiind similară celei din prezenta cauză - prev. de art.86 alin.2 din OUG nr. 1., pentru care însă, a fost scos de sub urmărire penală, fiind sancționat cu amendă administrativă în 1 februarie 2010 ( cazier judiciar -. 18 dos. fond).
Curtea constată că în mod judicios instanța a apreciat că toate antecedentele auto ale inculpatului evidențiază o periculozitate sporită a acestuia sub aspectul comportamentului în traficul rutier, astfel că a înțeles să impună ca pe viitor, inculpatul să fie mai riguros urmărit, monitorizat, de consilierii de probațiune, în așa fel încât să conștientizeze într-o măsură mai mare gravitatea și consecințele abaterilor sale anterioare, care au pus în pericol, atât pe sine, cât și pe ceilalți participanți la trafic, supravegherea exercitată de organele statului pe un termen îndelungat constituind mijlocul practic de corectare a comportamentului inculpatului, dar și de prevenire a unei viitoare conduite ilicite, inclusiv prin interzicerea dreptului de a conduce autovehicule.
Împrejurările că inculpatul nu este recidivist, nu are antecedente penale sau că a recunoscut fapta, nu justifică aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai mic sau unei pedepse cu amenda, în condițiile în care, antecedentele auto, așa cum au fost reliefate de cazierul auto, evidențiază clar comportamentul neconform al inculpatului în traficul rutier.
A valorifica ca circumstanțe atenuante aceste stări de fapt înseamnă a da semnificații nejustificate acestora, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispoz. art.52 C. privind scopul pedepsei.
Din aceeași rațiune, a asigurării realizării scopului pedepsei, nu se impune valorificarea ca circumstanță atenuantă nici a atitudinii anterioare a inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece, aceasta este practic o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean de bună credință și nu trebuie neapărat recompensată, făcut un titlu de glorie din acest lucru firesc, în lipsa unor evidențieri cu totul speciale, care să reclame acest tip de clemență.
Așa fiind, față de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. R., domiciliat în S., str. C. nr. 15.A, jud. M., împotriva sentinței penale nr. 2402 din 17 noiembrie 2011 a JUDECĂTORIei B. M..
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
ANA C. M. Ș. V. C.
G. M. B.
Red.A.C./Dact.H.C.
4 ex./(...) J..fond: E. G.
| ← Decizia penală nr. 1282/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
