Decizia penală nr. 329/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.329/R/2012

Ședința publică din 28 februarie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. M., judecător

JUDECĂTORI : L. H.

: ANA C.

GREFIER : L. C.

P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă J. C.

N., împotriva sentinței penale nr.1515/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al

Judecătoriei C. Npaoca, privind pe inculpatul L. A. trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Curtea de A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev.și ped.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 și părăsirea locului accidentului, prev.de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice , totul cu aplicarea art.33 lit.a C..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. A. personal asistat de av.P. C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. Perța B., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul P. susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor comise. Având în vedere alcoolemia inculpatului precum și pericolul concret pe care îl creează pentru ceilalți participanți în trafic, pedeapsa este mult prea mică. Raportat la starea de fapt reținută, apreciază că se impunea aplicarea unei pedepse mai severe cu atât mai mult cu cât inculpatul a manifestat o totală indiferență față de siguranța celorlalți participanți la trafic.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Se susține în motivele de recurs că nu au fost respectate criteriile prev.de art.72 C., ori,m judecătorul are libertatea de a aprecia gravitatea faptei prin propria conștiință. Consideră că scopul pedepseipoate fi realizat și prin menținerea pedepsei aplicate de prima instanță. În cauză, inculpatul a solicitat judecarea lui în baza procedurii simplificate, prev.de art.320/1 C., acesta recunoscând și manifestând regret sincer. Apreciază că este incorect ca inculpatul să fie caracterizat de o repetabilitate a faptelor deoarece acesta nu are antecedente penale. Cu onorar din FMJ.

Inculpatul L. A., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului parchetului și menținerea hotărârii date d eprima instanță arătând că a recunoscut că este vinovat.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1515 din (...) a Judecătoriei C. N., a fost condamnat inculpatul L. A.- fiul lui L. G. si L. M., nascut la data de 5 noiembrie 1941 in loc. Gilau jud. C., de cetatenie romana, studii medii, domiciliat in C. N., str. A. M., nr. 3, ap. 10 jud. C., CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sange, prevazuta de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu aplicarea art. 74 si art. 76 C., art. 3201

C.pr.penala, la o pedeapsa de: 6 luni inchisoare.

A fost condamnat acelas inculpat pentru savarsirea infractiunii de parasire a locului accidentului prevazuta de art. 89 alin. 1 din OUG nr.

195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu aplicarea art. 74 si art. 76 C., art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: 8 luni inchisoare.

Conform art. 33 lit. a si art. 34 C. inculpatul L. A. va executa pedeapsa de: - 8 (opt) luni inchisoare

In baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C..

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 8 luni închisoare pe durata unui termen de incercare de

2 ani si 8 luni, stabilit in conditiile art.82 Cod penal .

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C., s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul L. A., a fost trimis in judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C., din data de (...), dosar parchet nr. 441/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 si parasirea locului accidentului prevazuta de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu aplicarea art. 33 lit. a C..

Inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

La data de (...) în jurul orelor 18:30 organele de poliție au fost sesizate despre producerea unui accident de circulație soldat cu daune materiale pe str. C. din cart. Mănăstur din mun. C. N.. Inculpatul a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare (...). Inculpatul susține că nu a sesizat producerea tamponării motiv pentru care si-a continuat drumul spre garaj , fiind ulterior surprins de către martor. Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest. Față de rezultatul aparatului și pentru că inculpatul emana miros de alcool a fost condus la I. C. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu- se o alcoolemie de 1,70 gr. %o la prima proba si de 1,50 %o la cea de a doua proba.

Inculpatul în timpul urmăririi penale nu a recunoscut în totalitate faptele susținând că nu și-a dat seama despre faptul că a lovit ceva cu mașina și că a consumat băuturi alcoolice după ce a parcat autovehiculul în garaj însă ulterior a recunoscut faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv: proces verbal de constatare , acte , depoziție martor .

Inculpatul a fost judecat conform art.320 ind.1 C.p.p., la termenul de judecată din data de (...) fiind audiat conform procedurii obișnuite însă ulterior inculpatul s-a prezentat în fața instanței și a susținut că nu a înțeles dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p., datorită vârstei înaintate, solicitând aplicarea acestui articol și judecarea mai rapidă a cauzei.

Fapta inculpatului L. A. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decât cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.

Fapta inculpatului L. A. de a părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.

Instanța a retinut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C. l-a condamna pentru infracțiunea prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar pentru infracțiunea prev.- de art.89 al.1 din OUG 195/2002 la pedeapsa de 8 luni închisoare.

La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74, 76 C. constând în lipsa antecedentelor penale și vârsta înaintată a inculpatului.

Constatând concursul de infracțiuni, conform art. 33 lit. a si art. 34 C. inculpatul L. A. va executa pedeapsa de: 8 (opt) luni inchisoare

În baza art.71 al.2 C. pen. instanța a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, C. pen., apreciind că se impune interzicerea pedepselor accesorii privind dreptul de a alege și a fi ales în autorități publici sau în funcții elective publice în contextul faptei săvârșite.

Instanța a apreciat ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins și daca pedeapsa nu va fi executata în regim de detenție, astfel ca a făcut aplicarea art.81 C. pen. și a dispus suspendarea condiționata.

Conform art.82 alin.2 C. pen, instanța a fixat termenul de încercare de 2 ani la care se adaugă cuantumului pedepsei aplicate, rezultând un termen total de încercare de 2 ani și 8 luni.

Potrivit art.83 C. pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate in perioada termenului de încercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detenție atât a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotări pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează, ci se executa separat.

Conform art.71 al.5 C. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei instanța a suspendat drepturile prev. de art.64 lit. a, C.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191

C.p.civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. C. N., casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor comise. Având în vedere alcoolemia inculpatului precum și pericolul concret pe care îl creează pentru ceilalți participanți în trafic, pedeapsa este mult prea mică. Raportat la starea de fapt reținută, apreciază că se impunea aplicarea unei pedepse mai severe cu atât mai mult cu cât inculpatul a manifestat o totală indiferență față de siguranța celorlalți participanți la trafic.

Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste

0,80 g/l alcool pur în sânge, prev.și ped.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 și părăsirea locului accidentului, prev.de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice , totul cu aplicarea art.33 lit.a C..

De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.

Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei cât și circumstanțele personale ale inculpatului ,respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor ,modalitatea de comitere,urmările faptelor,dar și atitudinea sinceră a acestuia,instanța analizând temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.

Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acestora cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora,iar pedeapsa rezultantă va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.

Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul P..

Va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr. 1515 din (...) a Judecătoriei C. N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. L. H. ANA C.

GREFIER, L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

3 ex./(...) Jud.fond. O. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 329/2012, Curtea de Apel Cluj