Sentința penală nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
SENTINȚA PENALĂ NR. 6/2012
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. M.
GREFIER : T. G.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
D. N. A. - S. T. C. - reprezentat prin P. A. M.
S-a luat spre examinare plângerea împotriva ordonanței procurorului adoptate la data de (...) în dosarul nr.74/P/2011 al D. N. A. - S. T. C. formulată de petentul B. A.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul B. A., av.M. Mirel, lipsă fiind petentul B. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul petentului B. A. învederează instanței că a luat în repetate rânduri legătura cu petentul, iar acesta i-a comunicat că încearcă să-și concentreze atenția pe dosarul disjuns, dar își menține și plângerea formulată în cauză, solicitând admiterea acesteia, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale pentru cei doi făptuitori pentru comiterea unor fapte de corupție, respectiv înșelăciune și fals în înscrisuri. Cu onorariu din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii împotriva rezoluției procurorului din cadrul DNA Cluj din data de 12 iulie 2011 pronunțată în dosar nr. 74/P/2011. Solicită a se avea în vedere că petentul nu a fost în măsură să furnizeze un minim de date organelor de urmărire penală pentru a se stabili o stare de fapt ce să releve elementele constitutive ale unui infracțiuni de corupție, soluția pronunțată în cauză fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul B. A. a formulat în baza art.278/1 C.pr.pen. plângere împotriva ordonanței procurorului adoptată la data de (...) în dosarul nr.74/P/2011 al D. N. A. - S. T. C. formulată de petentul B. A.,solicitând desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de cei doi făptuitori L. M. și L. M. pentru comiterea unor fapte de corupție, respectiv înșelăciune și fals în înscrisuri.
Analizând plângerea formulată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,instanța reține următoarele:
Prin Ordonanța din 12 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă
Î.C.C.J.,D.N.A., S. T. C., dată în dosar nr.74/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii L. M. și L. M., avocat în cadrul Baroului M., cu privire la comiterea infracțiunilor de dare de mită prev. de art. 254 Cod penal, trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal,precum și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. privind pe făptuitorii L. M.- avocat în cadrul Baroului M. și L. M. cu privire la comiterea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.
290 Cod penal.
Pentru a dispune în acest sens procurorul a reținut următoarele:
La data de 9 iunie 2011, sub nr. 74/P/2011 a fost înregistrat la D. N. A.
- S. T. C. dosarul penal privind pe numiții L. M. și L. M. (avocat în cadrul
Baroului M.), urmare a plângerii formulate de petentul B. A.
În concret, petentul a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor cu privire la comiterea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că, în cursul anului 2009, prin manopere dolosive l-au determinat la semnarea unei promisiuni de vânzare cumpărare ce purta asupra unui imobil-teren situat în localitatea S. M. P. reclamă faptul că, numita L. M., în calitatea sa de avocat, l-a indus în eroare prin utilizarea unor termeni pe care petentul nu i-a înțeles, astfel că a semnat convenția cu cei doi soți, având o altă reprezentare decât cea reală asupra naturii actului juridic.
Din cuprinsul sesizării rezultă că petentul se plânge de comiterea unor
„infracțiuni de corupție" fără alte detalii relativ la aceste presupuse fapte. Cu prilejul audierii, petentul a arătat că, faptele de corupție se circumscriu unor acte false pe care cei doi făptuitori le-au întocmit pentru a intra, în mod fraudulos, în posesia terenului care aparținea de drept familiei sale.
De asemenea, petentul insistă în cercetarea celor doi făptuitori cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere, fapte care au fost comise imediat după semnarea promisiunii de vânzare cumpărare, când făptuitorii au pătruns, fără drept, cu mai multe utilaje pe terenul - obiect al contractului și au demolat mai multe anexe gospodărești, distrugând totodată o livadă. Din actele depuse la dosar rezultă că, asupra acestor din urmă fapte penale, organele de urmărire penală și instanțele de judecată au statuat în mod definitiv prin adoptarea unor soluții de neurmărire, faptele neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunilor. (dosarele penale 1850/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și (...) al T. M.).
Analizând sesizarea penală prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează competența de cercetare a D. N. A. (art. 13 din OUG 43/2002 modificată și completată), s-a constatat că se impune declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., potrivit normelor generale de competență după calitatea persoanei. Astfel, faptele sesizate, așa cum au fost ele de scrise atât în cuprinsul sesizării cât și ulterior, cu prilejul audierii petentului din data de (...), nu intră în competența de cercetare a DNA, în cauză nefiind reclamată comiterea unei infracțiuni de corupție reglementată în dispozițiile Legii 78/2000.
În ce privește faptele de corupție reclamate, față de împrejurările sesizate, constată că ele nu există, sens în care s-a dat soluția de neurmărire întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) Cod procedură penală.
Împotriva acestei ordonanțe ,petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior,care prin rezoluția din (...) a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. D. N. A. ,Secția de combatere a corupției ,a respins ca neîntemeiată plângerea petentului,după care acesta a formulat plângere la instanță,așa cum s-a arătat mai sus.
Analizând în acest context plângerea petentului,instanța va constata că aceasta este nefondată raportat la împrejurarea că dacă pentru infracțiunile de corupție ,nu s-au furnizat de către petent date pe baza cărora să se poată stabili o stare de fapt care să se plieze pe elementele constitutive ale unei infracțiuni de corupție astfel că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale ,pentru celelalte infracțiuni sesizate ,respectiv înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată,s-a declinat competența în favoarea
Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.,care este competent a efectua cercetări în cauză,astfel că ordonanța atacată este legală și temeinică.
Prin urmare,în baza art.278/1 al.8 lit.a C.pr.pen. va respinge ca nefondată plângerea petentului ,menținând ordonanța atacată.
Onorariul avocațial din oficiu de 150 lei se va acorda in favoarea
Baroului C..
În baza art. 192 al.2 Cod proc.penală va obliga petentul la 200 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care 150 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B. A., împotriva ordonanței din 12 iulie 2011 în dosarul nr. 74/P/2011 a DNA S. T. C..
Onorariul avocațial din oficiu de 150 lei se acordă in favoarea Baroului
C..
În baza art. 192 al.2 Cod proc.penală obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care 150 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER I. M. T. G.
Red.I.M/S.M
4 ex./(...)
← Decizia penală nr. 329/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1730/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|