Decizia penală nr. 360/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 360/2012

Ședința publică din data de 6 martie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. M., judecător

JUDECĂTORI : V. V. A.

: L. H. GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. A. împotriva sentinței penale nr. 1716 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Gherla, în dosarul nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ";. ";, faptă prevăzută și pedepsită de art. 239 alineatele 1, 2 și 5 din Codul penal, cu aplicarea art.ui 37 alin. 1 litera b) din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. A. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. P. M., din cadrul

Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul Parchetului invocă excepția tardivității recursului declarat de inculpat având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 17 octombrie 2011, fiind dată cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul iar acesta a promovat calea de atac la data de 05 decembrie 2011.

Apărătorul inculpatului, față de excepția invocată, lasă la aprecierea instanței.

Inculpatul B. A. menționează că a declarat recurs la acea dată întrucât nu a primit comunicarea mai repede.

Instanța, acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună, reducerea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.b și c C.penal întrucât la individualizarea pedepsei nu s-a ținut cont de acestea. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul parchetului, apreciază că recursul inculpatului este tardiv și solicită respingerea lui ca atare. Pe fondul cauzei, apreciază că prima instanță a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, sens în care solicită respingerea recursului inculpatului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul B. A., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1716 pronunțată la data de 17 octombrie 2011, de Judecătoria Gherla, în temeiul art. 3201 alin. 6 și art. 334 din C.pr.penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. A. din infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1, 2 și 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1,2 și 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală.

S-a dispus condamnarea inculpatului B. A., fiul lui A. și M., născut la data de (...) în comuna B., județul C., domiciliat în comuna B., satul B., nr.

499, județul C., cetățenia română, stagiul militar nesatisfăcut, divorțat, fără studii, ocupație: îngrijitor de animale, recidivist, posesor al B.I. seria GX nr.

9., codul numeric personal 1., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alineatele 1, 2 și 5 din Codul penal, cu aplicarea art.ui 37 litera b) din Codul penal și cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, iar inculpatul a fost obligat să achite

700 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondurile M.ui Justiției, domnului av.M. I..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În ziua de duminică, (...), inculpatul B. A. s-a deplasat de la turma de animale la care era îngrijitor, până în satul B., pentru a-și rezolva unele probleme personale, context în care a consumat băuturi alcoolice la un bar și a cumpărat mai multe sticle de 2 L de bere, pentru a le duce la rude.

În după-masa aceleiași zile, inculpatul a continuat să consume alcool la locuința rudelor din satul B., nr. 490, în prezența surorilor B. M. și Nemeș

Lena și a cumnatului M. S.. Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, de natură financiară și familială și al consumului excesiv de alcool, discuția dintre B. A. și rudele sale a degenerat într-o ceartă puternică. Datorită manifestărilor agresive ale inculpatului, sora acestuia - B. M. a solicitat telefonic prin apelul de urgență 112, intervenția lucrătorilor de poliție. A. că poliția urmează să sosească la fața locului, starea de nervozitate a inculpatului s-a amplificat, B. A. adresând cuvinte obscene la adresa șefului de post din corn. B. - agentul șef principal B. G. C., însă pentru a evita contactul cu acesta, inculpatul a părăsit locuința rudelor, intenționând să se deplaseze la turma de animale.

Dispeceratul P.i Municipiului G. 1-a anunțat pe șeful P. de P. comunală

B. despre evenimentul semnalat la 112 de către B. M. A. de poliție B. G. C., în baza atribuțiilor de serviciu, echipat în ținuta regulamentară și dotat corespunzător, s-a deplasat de urgență de la domiciliul din satul B., către locul evenimentului pentru a lua măsuri de restabilire a ordinii. Pe drum, acesta a contactat-o telefonic pe B. M. și i-a cerut detalii despre scandal, aflând că inculpatul B. A. se manifestă violent și că este nevoie de intervenția urgentă a organelor de poliție.

În jurul orelor 1900, în timp ce agentul șef principal de poliție B. G. C. se deplasa pe str. V. din comuna B., în dreptul grădinii situate între imobilele cu numerele 406 și 407 s-a întâlnit cu inculpatul B. A., care se deplasa în sens invers. Organul de poliție i-a solicitat lui B. A. să se oprească și i-a cerut informații cu privire la scandalul care a avut loc la domiciliul rudelor, inculpatul i-a răspuns agentului de poliție pe un ton ridicat și folosind un limbaj injurios și amenințător, după care a continuat într-o manieră virulentă să-i adreseze injurii, cuvinte obscene și amenințări cu moartea și cu acte de violență, iar cu mâna dreaptă l-a prins pe agentul de poliție de cămașă, în zona pieptului și l-a bruscat, împingându-l în spate și trăgându-l apoi către el.

A. de poliție B. G. C. a încercat să-l imobilizeze pe inculpatul B. A., pentru a-l conduce la sediul postului de poliție, dar nu a reușit, deoarece inculpatul a opus rezistență, continuând să-i adreseze amenințări cu moartea și cu bătaia. În timp ce se luptau, ținându-se și trăgându-se reciproc cu mâinile, cei doi s-au deplasat către șanțul de pe marginea din dreapta a drumului, iar agentul de poliție a fost împins de către inculpatul B. A. în șanț, antrenându-l în cădere și pe inculpat, după care au continuat să se lupte în șanț.

În urma luptei care a avut loc între inculpatul B. A. și agentul de poliție

B. G. C., acesta din urmă a suferit leziuni corporale în zona pieptului și în palma dreaptă, care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

În momentele în care agentul de poliție B. G. C. s-a ridicat de la pământ și încerca să se elibereze de inculpat, lângă cei doi a oprit un autoturism marca Fiat, de culoare vișinie, condus de martorul B. A. I., în care se afla și martorul Man V. Cei doi martori au observat că șeful P. de polițe din B., pe care îl cunoșteau, se află într-o situație dificilă, prezentând urmele unei lupte

(cascheta și ochelarii erau căzute în șanț, avea urme de noroi pe pantaloni și pe cămașă, cămașa era răvășită în zona pieptului, iar epoletul cu gradul profesional atârna pe brațul drept). B. A. I. 1-a întrebat pe șeful de post dacă are nevoie de ajutor, iar la răspunsul afirmativ al acestuia, a coborât rapid din autoturism și l-a imobilizat pe B. A., timp în care agentul de poliție a încercat să-l încătușeze pe inculpat, dar nu a reușit. Pentru că inculpatul continua să opună rezistență, l-au introdus în autovehicul pe bancheta din spate, după care au pornit spre sediul postului de poliție.

În cursul deplasării, care a durat circa 5 minute, în prezența martorilor B. A. I. și Man V., inculpatul B. A. a continuat să se agite, încercând să se elibereze de polițistul care îl ținea de mâini, proferând injurii și amenințări cu moartea la adresa agentul de poliție B. G. C.

Amenințările inculpatului i-au produs agentului de poliție B. G. C. o stare de temere, nesiguranță și alarmare, având în vedere comportamentul agresiv și antecedentele penale ale lui B. A.

Din adresa nr. 590316/(...) a P.i Municipiului G., Secția 7 P. Rurală - în care sunt menționate sarcinile și îndatoririle de serviciu ale agentului B. G. C. de la P. de poliție comunală B., rezultă că la data de (...) acesta a acționat în baza atribuțiilor de serviciu în domeniul combaterii criminalității judiciare și pe linie de siguranță publică. (f. 63-64)

Din adresa nr. 516851/(...) a Inspectoratului de P. J. C. rezultă că la data de (...) agentul șef principal de poliție B. G. C. făcea parte din structurile poliției judiciare (f.65)

Potrivit art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea P.i Române:

,,(l) In realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și obligații principale: a) să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală; b) să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte desăvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța ";… k) să solicite sprijinul cetățenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la unitățile de poliție a persoanelor care au comis fapte penale; "

Potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului: „(1)

Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.

(2). Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite.

(3). Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut. "

Potrivit art. 2 din aceeași lege:

(1) Polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege. "

Declarațiile persoanei vătămate B. G. C. (f.17-19, 20-21) din care rezultă că inculpatul B. A. a refuzat să-i ofere informații și fie condus la sediul postului de poliție, s-a opus încătușării, s-a luptat cu agentul de poliție și 1-a amenințat cu moartea și a exercitat asupra acestuia acte de violență cauzatoare de suferințe fizice și leziuni corporale, se coroborează cu rezultatele cercetării la fața locului și planșa fotografică (f.9-11, 12-16), cu concluziile raportului de constatare medico-legală (f.24), cu declarațiile inculpatului B. A. (f.25-26, 32-33, 72) și cu declarațiile martorilor B. A. loan (f. 41, 48-49) și Man V. (f.50-51, 56-58).

În certificatul medico-legal nr. 5541/II/a/151 din (...) eliberat de către

I. de M. L. din C.-Napoca se precizează că la examenul obiectiv medico-legal din (...) s-a constatat: pe regiune sternală echimoză roșie discontinuă de 6/5 cm. Pe fața palmară a mâinii dr. trei excoriații de 0,3/0,1 cm acoperite cu fină crustă sero-hematică. Regiunea tenară dr. este de culoare palid violacee." S-a concluzionat că numitul B. G. C. prezintă leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale și pot data din (...)". (fila 24)

Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de sesizare din oficiu (f.4); raport din (...) (f.7-8); proces-verbal de cercetare la fața locului planșă fotografică (f.9-11, 12-16); copie raport de constatare medico-legală (f.24); declarații persoană vătămată B. G. C. (f.17-19, 20-21) declarații făptuitor/inculpat B. A. (f.25-26, 32-33); declarații martor B. A. (f.41, 48-49); declarații martor Man V. (f.50-51, 56-58); declarații martor M. S. (f.52, 59-

61); adresă Poliția Municipiului G. (f.63-64); adresă I.P.J. C., fila 65 și proces- verbal prezentare material de urmărire penală (f.72). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală. Prin urmare, în temeiul art. 3201 alin. 6 din Codul de procedură penală, care prevede că (6) În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător., instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin adăugarea dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B. A. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejucând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b și c Cod penal.

Recursul declarat în cauză este tardiv.

Potrivit art. 385/3 rap. la art. 363 și urm. C.pr.penală, termenul de recurs este de 10 zile și curge, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri, de la pronunțarea hotărârii.

Pentru inculpatul B. A., care a fost prezent la dezbaterea și la pronunțarea hotărârii, termenul de recurs curge de la data de 17 octombrie

2011, astfel că recursul acestuia din data de 23 noiembrie 2011 a fost introdus cu mult peste termenul legal prevăzut de lege.

Mai este de reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind repunerea în termenul de recurs și recursul peste termen.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a C.pr.penală, Curtea va respinge recursul inculpatului ca fiind tardiv, obligându-l potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.penală la 400 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE M.IVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul B. A. deținut în

Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 1716 din 17 octombrie

2011 a Judecătoriei G..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. V. V. A. L. H.

GREFIER, L. C.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond: G. I..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 360/2012, Curtea de Apel Cluj