Decizia penală nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 4/R/2012
Ședința publică din data de 1 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. C. M. GREFIER : M. R.
A. D. L. GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare contestația in anulare formulata de contestatorul B. F. (împotriva deciziei penale nr. 1724/R/2011pronunțată în dosar nr. (...) al Curții de A. C.
La apelul nominal făcut în cauză la se prezintă contestatorul B. F., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. M. M., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă av. R. O. învederează instanței că a semnat contract cu contestatorul în data de 13 decembrie 2011 doar pentru contestație și nu s-a prezentat la termenul din data de 25 ianuarie
2012 pentru că nu a fost angajat. Solicită ridicarea amenzii, sens în care depune la dosar și o cerere scrisă, la care se află atașat un certificat medical, din care rezultă că oricum nu se putea prezenta la termenul din data de 25 ianuarie 2012. Mai arată că nu are alt contract semnat cu contestatorul B. F., astfel că nu va asigura asistența juridică a acestuia.
Curtea, față de cele invocate în actele scrise depuse de către avocat R. O., revine asupra dispoziției de amendare a acestuia cu suma de 3000 lei, amendă aplicată prin încheierea penală din data de 25 ianuarie 2012.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul contestatorului B. F. solicită admiterea pe fond a contestației și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței penale de condamnare pronunțată de Judecătoria Beclean, cu consecința admiterii acestuia, casarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei. De asemenea, solicită a se da o eficiență mai largă circumstanțelor atenuante și, deși prima instanță a aplicat o pedeapsă aflată la limita redusă, solicită reducerea acesteia sub acest minim, la câteva luni închisoare. Astfel, solicită a se avea în vedere conduita inculpatului imediat după săvârșirea infracțiunii și pe parcursul procesului penal, că are familie și are șanse de reintegrare, iar o perioadă redusă în detenție ar sprijini șansele acestuia de reinserție socială. Cu onorariu din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției dispuse de către Curtea de A. C. ca fiind legală și temeinică. Consideră că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată raportat la fapta concret comisă, acesta conducând sub influența băuturilor alcoolice în condițiile în care este evidentă starea de recidivă și antecedentele penale. Mai apreciază că elementele cauzei au fost avute în mod corect de către instanță, iar limitele de pedeapsă au fost reduse cu 1/3, astfel încât nu se impune o corectare a acesteia. pentru aceste motive în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Contestatorul B. F., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
C U R T E A
Prin decizia penală nr.1724 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr.(...), a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. F. împotriva sentinței penale nr.87 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei
B..
S-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu ce s-a plătit din fondul M.ui Justiției .
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C., inculpatul recunoscând comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută în actul de sesizare, solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Așa fiind, raportat și la motivele de recurs, instanța de control judiciar s-a limitat doar la analiza individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.
Instanța a valorificat eficient criteriile prev. de art.72 C., având în vedere: gradul de pericol social concret al faptei comise - relativ ridicat, raportat la natura infracțiunii comise, importanța relațiilor sociale lezate, la faptul că, inculpatul, cu aceeași ocazie, s-a constatat că se afla și sub influența băuturilor alcoolice; limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă ( pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani - limite reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoz. art.320/1 alin.7 C.); persoana inculpatului - recidivist, cu mai multe condamnări anterioare, inclusiv pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere), cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând fapta.
S-a aplicat astfel, o pedeapsă în limite legale, aproape de minimul special ( redus cu 1/3), în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C.
Curtea a apreciat că nu se impune în cauză, a se da o eficiență mai mare decât cea reclamată de dispoz. art.320/1 C. împrejurării că inculpatul a fost sincer și a recunoscut fapta, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație acestei împrejurări, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispoz. art.52 C. privind scopul pedepsei.
Pe de altă parte, prezenta infracțiune a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie și, cu toate acestea, instanța a dat dovadă de multă clemență, nedând practic eficiență dispoz art.39 alin.4 C. privind pedeapsa în cazul recidivei ci, dimpotrivă, aplicând o pedeapsă foarte puțin peste minimul special.
Așa fiind, față de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, și a fost respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.
În baza art.189 C. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 200, lei onorariu pentru apărător din oficiu ( avoc. Pintea O. Roxana), ce s-a plătit din fondul M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 C. a fost obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare la data de (...), cu motivarea că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta în fața instanței de recurs cu ocazia judecării recursului.
Prin încheierea fără număr din data de 14 decembrie 2011 s-a admis în principiu contestația în anulare formulată constatându-se că sunt întrunite condițiile art.386 lit.b C. și în consecință s-a dispus citarea inculpatului pentru termenul din (...), când s-a judecat pe fond contestația.
În motivarea contestației sale, contestatorul a învederat faptul că se impune admiterea acesteia, desființarea deciziei atacate și ca urmare a rejudecării cauzei să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, ținându-se seama de circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei și care are familie și șanse de reintegrare.
Analizând contestația formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate precum și a dispozițiilor legale în matere, curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Pentru a conchide astfel, curtea a constatat că prin decizia contestată s-au verificat toate apărările inculpatului, s-a ținut cont de circumstanțele personale ale acestuia, acestea fiind invocate de către apărare și în lipsa inculpatului recurent.
Pe de altă parte, contestatorului nu i-au fost încălcate drepturile procesuale, acesta beneficiind, de asistență juridică efectivă pe întreg parcursul procesului penal.
Mai mult individualizarea judiciară a pedepsei- aceasta fiind unica critică adusă hotărârii- s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art.72
C., fiind detaliat argumentată.
Așa fiind, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.392 C. referitoare la admiterea pe fond a contestației, aceasta va fi respinsă.
În baza art. 192 al.2 Cod proc.penala va obliga contestatorul la plata in favoarea statului a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorar apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ in favoarea a. M. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 392 Cod proc.penala respinge contestația in anulare formulata de contestatorul B. F. (cu datele personale la dosar) împotriva deciziei penale nr.
1724/R/2011 a Curții de A. C.
În baza art. 192 al.2 Cod proc.penala obligă contestatorul la plata in favoarea statului a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorar apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ in favoarea a. M. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. M. M. R. A. D. L.
Plecată în C.O. semnează președinte instanță
Red.M.R../S.M.D.
4 ex./(...)
T. G.
GREFIER
← Decizia penală nr. 526/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|