Decizia penală nr. 505/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA P.Ă NR. 505/R/2012
Ședința publică din data de 28 martie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. C. M. JUDECĂTORI : M. R. A. D. L.
GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de către P. de pe L. Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 149 din 2 februarie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.- N., cauza privind pe inculpatul B. D. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. e C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. D. I., aflat în stare de detenție, lipsă fiind apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av. L. M., cu delegație avocațială la dosar și părțile vătămate K. R. SC B. și K. R. SC F. C.-N.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în vedere inculpatului că în cauză prima instanță a dispus restituirea dosarului la procuror, iar P. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.
Inculpatul B. D. I. solicită amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja un apărător ales, respectiv pe avocatul pe care îl are angajat pentru o altă cauză.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea prezentării apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. D. I., aflat în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. L. M., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind părțile vătămate K. R. SC B. și K. R. SC F. C.-N.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea aduce la cunoștința inculpatului B. D. I. că în cauză s-a dispus restituirea dosarului la procuror, considerându-se de prima instanță că nu s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului și că nu i s-a prezentat acestuia materialul de urmărire penală la momentul trimiterii în judecată. Prima instanță a dispus restituirea cauzei la
P., însă nu s-a pronunțat asupra vinovăției inculpatului.
Inculpatul B. D. I. arată că este arestat preventiv în altă cauză la
Judecătoria Cluj-Napoca, în care este cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și la data de 27 martie 2012 dosarul a rămas în pronunțare.
Mai arată că avea cunoștință de prezenta cauză, în care a dat declarație în calitate de învinuit și nu s-a sustras urmăririi penale, ci a fost nevoit să plece în A., unde a fost ulterior încarcerat pentru comiterea unei alte infracțiuni, iar aspectul plecării l-a adus la cunoștința organului de poliție care l-a audiat în prezentul dosar.
În aceste condiții arată că este de acord să fie asistat în această fază procesuală de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentata P. arată că susține recursul declarat în cauză ca fondat, solicitând în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c C. admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea continuării cercetării judecătorești, dosarul fiind în stare de judecată. Constată că motivul pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror este neprezentarea materialului de urmărire penală, însă solicită a se stabili că o astfel de împrejurare nu atrage decât nulitatea relativă și nu cea absolută, care conform art. 197 alin. 2 C. poartă asupra asistenței juridice sau prezentării inculpatului sau învinuitului, atunci când prezența acestuia este obligatorie.
În acest sens, arată că ultimul act de urmărire penală ce a necesitat prezența inculpatului a fost ascultarea acestuia din data de 19 iulie 2011, iar după această dată nu s-au mai administrat acte ce să reclame prezența sa sau a apărătorului acestuia. Apreciază că nu este imputabil organului de urmărire penală că inculpatul, care la acea dată avea calitatea de învinuit, după ce i s-a adus la cunoștință că este cercetat în prezenta cauză și a fost audiat, a părăsit țara și nu a mai putut fi contactat și găsit, întrucât obligația de a încunoștința organele de cercetare cu privire la aceste aspecte îi revine inculpatului. F. de aceste considerente apreciază că în cauză ne aflăm în situația prev. de art. 254 C., respectiv datorită sustragerii inculpatului de la urmărire penală, după ce a fost ascultat și i s-au adus la cunoștință obligațiile procesuale a părăsit R., acestuia nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală. Mai mult, procurorul a făcut demersurile necesare pentru identificarea inculpatului și a locului în care acesta se află, iar răspunsul Interpol a fost comunicat după întocmirea actului de sesizare și sesizarea instanței, din acesta rezultând că inculpatul se află în stare de detenție în A. R. la aceste aspecte, precum și la faptul că după audierea inculpatului din faza de urmărire penală nu s-au mai administrat acte ce să reclame prezența acestuia, consideră că neprezentarea materialului de urmărire penală atrage nulitatea relativă, ce este sancționată cu refacerea actului dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată, în condițiile în care inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a avut posibilitatea de a-și angaja un apărător și de a-și formula apărări. Consideră că în această situație sancțiunea nulității este fără semnificație și inutilă, prezentarea materialului de urmărire penală presupunând contactul inculpatului cu dosarul cauzei, iar accesul la dosar este neîngrădit în fața instanței.
Totodată, solicită a se constata că pe fond s-a procedat la judecarea cauzei chiar dacă existau elemente cu privire la starea de detenție a inculpatului, aceste aspecte atrăgând nulitatea absolută a sentinței penale atacate, nulitate pe care însă nu o invocă, dar solicită a se privi cu rigurozitate cauza pe tot parcursul ei.
În ceea ce privește restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 C. solicită a se constata că s-a dispus de această manieră ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 300 C., respectiv cu ocazia verificării regularității actului de sesizare s-a constatat inexistența prezentării materialului de urmărire penală. Solicită a se constata că există contradicții între cele două instituții, însă în opinia sa dispozițiile art. 332 alin. 2 C. nu sunt aplicabile în cauză, pentru că nu se identifică o situație referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului cât timp acesta s- a sustras urmării penale.
Pentru toate aceste considerente apreciază că sentința penală recurată este greșită și se impune trimiterea cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca pentru continuare cercetării judecătorești, fără a exista încălcări ce să atragă nulitatea absolută a urmării penale. Cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
Apărătorul inculpatului B. D. I. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale atacate, apreciind că în mod legal s-a dispus restituirea dosarului la P. pentru refacerea urmăririi penale. Consideră că înainte de a dispune trimiterea în judecată a inculpatului procurorul avea obligația de a-l chema pe învinuit pentru prezentarea materialului de urmărire penală, pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea de a combate învinuirea adusă. Mai mult, inculpatul a anunțat organele de urmărire penală că urmează că părăsească țara, astfel că nu s-a sustras, iar neprezentarea materialului de urmărire penală este lovită de nulitate absolută. P.ul a ignorat dispozițiile art. 257 C., dispunând trimiterea în judecată a inculpatului fără a verifica unde se află, acestuia fiindu-i încălcat dreptul la apărare, respectiv art. 171 alin. 2 C., astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. 2 C. și se impune restituirea cauzei la
P. Cu onorariu din FMJ.
Inculpatul B. D. I., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și restituirea dosarului la P., deoarece comunicase organelor de urmărire penală că trebuie să plece în A., unde este cercetat. Mai mult chiar, anchetatorul Dârla M. a sunat la locuința sa, iar familia i-a comunicat acestuia din urmă că este plecat în A.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 149 din 2 februarie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., în temeiul art. 332 alin. 2 CPP cu referire la art. 6 C., art.
171 alin. 2 CPP, art. 197 alin. 2 C. S-a restituit cauza la P. de pe lângă J. C.
N., în vederea refacerii urmăririi penale în privința inculpatului B. D. I., fiul lui D. și A., născut la data de (...) in mun.C.-N., jud.C., cu domiciliul in mun.C.-N., str.R. nr.9 ap.6 , necăsătorit, cetătean român, CNP 1., studii 10 clase, cu antecedente penale, trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit.e) CP cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a) CP.
În temeiul art. 192 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 189 CPP onorariul cuvenit apărătorului din oficiu dnul avocat C. ION în sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ către Baroul de A. C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă J. C.-N. nr.5661/P/2011 emis la data de (...) și înregistrat pe rolul J. C. N. sub nr. 31280/211/(...) s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată in stare de libertate si in lipsă a inculpatului B. D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev și ped de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e) CP cu aplicarea art. 37 lit.a) CP.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut in esență sub aspectul învinuirii că inculpatul B. D. I., in cursul termenului de încercare al liberării condiționate din pedeapsa de 4 ani și 1o luni închisoare dispusă prin sentința penală nr.547/(...) a J. C.-N. , la data de (...) a sustras in scopul insusirii pe nedrept 10 cutii cu ciocolata Merci , 4 borcane cu icre și 2 plicuri de cafea B. din incinta magazinului K. din mun.C.-N., str.Bâmpului nr.9-19 .
Din înscrisurile comunicate instanței de judecată de către B. N. Interpol a rezultat că inculpatul a fost arestat de către autoritățile austriece in data de (...) in Viena pentru comiterea infracțiunii de furt prin spargere si condamnat la o pedeapsă de 15 luni închisoare(f.4-5 dosI).
În cuprinsul actului de sesizare s-a menționat expres că inculpatului B. D. I. nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală întrucât , după aducerea la cunoștință a învinuirii acesta a dispărut , nemaiputând fi găsit, apreciindu-se de către procuror ca sunt incidente prev. art 254 alin 1 Cod procedură penală deoarece inculpatul este dispărut și se sustrage de la chemarea organelor de urmărire penala .
Potrivit art. 300 alin.1 Cod procedura penală s-a reținut că instanța este datoare să verifice din oficiu la prima zi de înfățișare regularitatea actului de sesizare, astfel că la acel termen de judecată, in urma verificărilor efectuate de către instanța de judecată a fost pusă in discuția părților restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale datorită nerespectării în cursul urmăririi penale a dispozițiile privitoare la prezența învinuitului la prezentarea materialului de urmărire penală, prevederi inserate in art. 332 alin.2 Cod procedura penală raportat la art. 197 alin.2 și 4 Cod procedura penală și art. 6 din Convenția EDO.
Analizând excepția invocată prin prisma actelor dosarului instanța a apreciat că aceasta este întemeiată reținând in argumentare următoarele aspecte și încălcări ale prevederilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal și care atrag nulitatea actului de inculpare, vătămarea produsă apreciindu-se că nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului iar refacerea nu se mai poate face in fața instanței indiferent de termenul acordat in cauză. Coroborand aceasta cu împrejurarea potrivit căreia in cazul inculpaților arestați preventiv (aflati in stare de detinere) asistenta juridica este obligatorie potrivit prevederilor art.171 alin.2 Cod procedură penală, lipsa acesteia este sanctionată cu nulitate absoluta in conformitate cu prevederile art.197 alin.2 Cod procedura penală.
Art.250 prevede că: „După punerea in mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat in fața sa și : a) îi pune in vedere că are dreptul de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală, arătându-i și incadrarea juridică a faptei săvârșite; b) îi asigură posibilitatea de a lua de indată cunoștință de material. D. inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citește materialul.";
Art. 257 prevede că :";P.ul, primind dosarul, îl cheamă pe invinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 250 și următoarele, care se aplică in mod corespunzător";.
Prevederile legale amintite asigură persoanei acuzate de comiterea unei infracțiuni dreptul la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art. 21 alin.(3) din C., respectiv și cele ale art. 6 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art.
24 din C., privind dreptul la apărare.
Cele două texte de lege constituie veritabile garanții ale dreptului la apărare, prin aceea că reglementează obligația organului de cercetare penală ca, după punerea in mișcare a acțiunii penale, să îl cheme pe inculpat și să îi prezinte materialul de urmărire penală, precum și, in cazul urmăririi penale fără punerea in mișcare a acțiunii penale, obligația procurorului ca, reprimind dosarul, să îl cheme pe invinuit și să îi prezinte materialul de urmărire penală.
Contrar celor existente in cauză, reglementarea modului de prezentare a materialului de urmărire penală in cele două situații menționate asigură posibilitatea invinuitului sau inculpatului, după caz, de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală in integralitatea sa, in vederea exercitării drepturilor procesuale in condițiile egalității de arme, ca exigență a dreptului la un proces echitabil.
Prevederile art. 257 Cod procedură penală sunt consecutive art. 255 și art. 256 Cod procedură penală in care se reglementează urmărirea fără punerea in mișcare a acțiunii penale, respectiv finalizarea cercetării penale de către organul de cercetare penală. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedură penală, dacă nu a fost pusă in mișcare acțiunea penală și organul de cercetare penală constată că există invinuit și că sunt suficiente probe impotriva lui, procedează la o nouă ascultare, aducându-i la cunoștință invinuirea și intrebându-l dacă are noi mijloace de apărare.
În cazul in care invinuitul nu solicită probe noi sau dacă probele propuse nu sunt intemeiate, cercetarea se consideră terminată, dosarul urmând a fi inaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedură penală, procurorului, cu un referat in care se consemnează rezultatul cercetării și propunerile ce se impun, precizându-se, dacă este cazul, să se procedeze la trimiterea in judecată. Organul care decide asupra propunerilor făcute este procurorul.
În conformitate cu dispozitiile art. 257 din Codul de procedură penală procurorul, primind dosarul, cheamă pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, numai dacă socotește necesar, ceea ce presupune că trimiterea in judecată se poate efectua legal și fără inștiințarea invinuitului, considerându-se că aducerea la cunoștință a invinuirii de către organul de cercetare penală, in temeiul art. 255 din Codul de procedură penală, ar fi suficientă.
S-a reținut deci că rezultă faptul potrivit căruia conținutul art. 257 din Codul de procedură penală privește in fapt obligația, iar nu latitudinea, pentru procuror de a-l chema, și el, pe învinuit, chiar după ce organul de cercetare penală eventual a făcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmărire penală, fiind evident că de această dată operațiunea respectivă nu se efectuează in scopul completării dosarului cu probe cerute de învinuit, ci pentru a i se aduce la cunoștință trimiterea sa in judecată prin intermediul rechizitoriului ( art. 261 și 262 din Codul de procedură penală). A proceda altfel contravine prevederilor art. 24 din C., potrivit căruia dreptul la apărare este garantat in tot cursul procesului, părțile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
Într-adevăr liberul exercițiu al dreptului de apărare este condiționat de chemarea învinuitului spre a i se aduce la cunoștință materialul probator ce stătea la baza învinuirii sale. Desigur, organul de cercetare penală este obligat să procedeze la ascultarea sa ( art. 255 din Codul de procedură penală), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de către învinuit.
Terminarea cercetării penale se concretizează intr-un referat in care organul de cercetare are numai atribuția de a propune procurorului, dacă este cazul, emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată, răspunderea pentru luarea acestor măsuri revenind exclusiv procurorului.
Or, dacă procurorul are numai latitudinea, iar nu și obligația chemării învinuitului, înseamnă că cel mai important moment al urmăririi penale- trimiterea in judecată- se poate realiza fără ca învinuitul să fie înștiințat de către procuror asupra învinuirii ce i se aduce. In aceste condiții învinuitul nu are posibilitatea să fie asistat de către un apărător și nici să dispună de timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea, neavând cunoștință de soluția dată de procuror in urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală.
De asemenea dispozițiile art. 6 din Codul de procedură penală prevăd că dreptul la apărare este garantat in tot cursul procesului penal. Dar, in raport cu dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, criticat in cauza de față, s-ar putea considera că cerința textului cu caracter general al art. 6 este acoperită prin art. 255 din Codul de procedură penală și deci o nouă ascultare a învinuitului nu ar mai fi necesară înaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la încălcarea dreptului constituțional la apărare al oricărei persoane trimise in judecată penală.
Pe de altă parte nu trebuie omis nici faptul că, până la rezoluția procurorului, după primirea dosarului de la organul de cercetare penală, învinuirea se află in stare de simplă propunere care se cere validată de către procuror; acesta are insă la dispoziție și alte soluții decât trimiterea in judecată. Este, de aceea, cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului și după înștiințarea sa despre punerea in mișcare a acțiunii penale, in prezența apărătorului său, care, alături de cel in cauză, poate determina sau influența pronunțarea altei soluții de natură să excludă trimiterea in instanță a dosarului ( scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, clasarea etc.).
In consecință, prima instanță a reținut că procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea in judecată, are obligația, iar nu latitudinea, de a-l chema pe învinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar dacă acesta i-a fost adus la cunoștință de către organul de cercetare penală, urmând a se aplica in mod corespunzător dispozițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală.
Este indubitabil că începând cu momentul in care organul de cercetare penală a ajuns la concluzia că este epuizată administrarea de probe iar învinuitul sau inculpatul urmează a fi trimis in judecată nu mai există nici un motiv să se păstreze secret materialul de urmărire penală, motiv pentru care s-a constituit un stadiu procesual in care se procedează la informarea învinuitului sau inculpatului despre toate probele strânse cu obiectivul de a se obține contribuția acestuia la verificarea probelor strânse și a apărărilor formulate. Prezentarea materialului de urmărire constituie așa cum am arătat mai sus o garanție că acesta poate combate încă din faza de urmărire penală învinuirea, inculparea ce i s-a adus mai ales că la acest stadiu al cercetării nu poate fi împiedicată cunoașterea materialului de urmărire fiind urmată de analiza critică a probelor efectuate. Sancțiunea nerespectării acestei garanții este nulitatea relativă in condițiile art.197 alin.4 Cod procedură penală dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
De la această regulă există și excepții respectiv in situația in care învinuitul, inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemare sau nu locuiește in țară prezentarea materialului de urmărire penală nu poate avea loc in aceasta situație din culpa sa procesuală, astfel încât cercetarea se termină fără efectuarea acestei activități, dar constatarea existenței uneia din situațiile de mai sus trebuie să se întemeieze pe împrejurări concrete consemnate intr-un referat.
In speța de față s-a reținut că procurorul ignorând dispoziția prevăzută in art. 257 Cod procedura penală a procedat la trimiterea in judecată a inculpatului fără a face cuvenitele verificări necesare adoptării unei astfel de proceduri, încălcând dreptul la apărare a inculpatului. Prin prisma celor de mai sus instanța apreciază că prin activitatea sa procurorul a încălcat dreptul la apărare a inculpatului, nefiind incident in cauză art. 254
Cod procedură penală atâta timp cât inculpatul era arestat preventiv in alta cauza începând cu data de (...). De asemenea existau informații încă din cursul urmăririi penale că inculpatul era reținut de către autoritățile austriece începând cu luna iulie 2011, informații comunicate chiar de către tatăl vitreg al numitului B. D. I., astfel cum rezultă din procesul verbal de executare a mandatului de aducere încheiat la data de (...)(f.23 dos. UP).
Analizând actele dosarului, instanța a constatat faptul că organele de urmărire penala la data la care l-au citat pe învinuit pentru prezentarea materialului de urmărire penala si la data la care s-a întocmit rechizitoriul, (...) și respectiv (...) nu au făcut toate demersurile si investigațiile necesare in scopul identificării învinuitului , punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecată a inculpatului B. D. I. fiind efectuate in lipsa inculpatului care se afla in stare de arest preventiv in Viena (A.).
De asemenea instanța a apreciat ca dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat pe parcursul urmăririi penale, cu referire expresa la întocmirea actelor de cercetare penală începând cu data de (...) deveneau incidente dispozițiile exprese și obligatorii ale art. 171 alin. 2 Cod procedură penală care instituie cazurile de asistență juridică obligatorie.
Potrivit art. 171 alin. 2 Cod procedură penală asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este reținut sau arestat chiar în altă cauză. Cu privire la noțiunea de „. reținut sau arestat"; folosită în cuprinsul art. 171 alin. 2 Cod procedură penală trebuie menționat că pentru asigurarea obligatorie a asistenței juridice textul nu distinge situația în care inculpatul este arestat in alta cauza de asemenea aceste dispoziții se aplica si in cazul in care inculpatul este arestat în executarea unei pedepse privative de libertate.
Or, din cuprinsul actelor de urmărire penală, reiese fără putință de tăgadă faptul că învinuitul nu a avut desemnat apărător din oficiu, fără ca asistența juridică să-i fie asigurată în privința întocmirii actelor de urmărire penală, atâta timp cât procurorul, prin interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 171 alin. 2 Cod procedură penală a apreciat că în privința învinuitului nu este incident un caz de asistență juridică obligatorie.
Astfel, instanța a apreciat că desemnarea apărătorului în cursul urmăririi penale era obligatorie, atâta timp cat învinuitul era încarcerat începând cu data de (...). Cu atât mai mult se impunea asigurarea dreptului la apărare cât timp acesta era arestat, învinuitului nu i s-a prezentat materialul de urmărire penala pentru a-și pregăti în mod corespunzător apărarea, încă din cursul urmăririi penale. Inculpatul ar fi putut beneficia de un tratament juridic legal urmând a fi trimis în judecată după audierea sa de către procuror în prezența unui apărător.
Instanța a apreciat că prin încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistarea inculpatului de către apărător în cursul urmăririi penale în situația în care potrivit art. 171 alin. 2 Cod procedură penală aceasta era obligatorie, devine incidentă sancțiunea nulității absolute a urmăririi penale potrivit art.
197 alin. 2 Cod procedură penală , motiv pentru care în temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 6 Cod procedură penală art.
171 alin. 2 Cod procedură penală , art. 197 alin. 2 Cod procedură penală a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă J. C. N., în vederea refacerii urmăririi penale în privința inculpatului B. D. I. trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit.e CP cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a) CP.
În temeiul art. 192 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 189 CPP onorariul cuvenit apărătorului din oficiu dnul avocat C. ION în sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ către Baroul de A. C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA solicitând în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c C. admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea continuării cercetării judecătorești, dosarul fiind în stare de judecată. S-a susținut că motivul pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror este neprezentarea materialului de urmărire penală, însă o astfel de împrejurare nu atrage decât nulitatea relativă și nu cea absolută, care conform art. 197 alin. 2 C. poartă asupra asistenței juridice sau prezentării inculpatului sau învinuitului, atunci când prezența acestuia este obligatorie.
În acest sens, s-a arătat că ultimul act de urmărire penală ce a necesitat prezența inculpatului a fost ascultarea acestuia din data de 19 iulie
2011, iar după această dată nu s-au mai administrat acte ce să reclame prezența sa sau a apărătorului acestuia. În acest sens s-a susținut că nu este imputabil organului de urmărire penală faptul că inculpatul, care la acea dată avea calitatea de învinuit, după ce i s-a adus la cunoștință că este cercetat în prezenta cauză și a fost audiat, a părăsit țara și nu a mai putut fi contactat și găsit, întrucât obligația de a încunoștința organele de cercetare cu privire la aceste aspecte îi revine inculpatului.
În ceea ce privește restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 C. s-a solicitat a se constata că s-a dispus de această manieră ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 300 C., respectiv cu ocazia verificării regularității actului de sesizare s-a constatat inexistența prezentării materialului de urmărire penală. S-a apreciat că există contradicții între cele două instituții, însă dispozițiile art. 332 alin. 2 C. nu sunt aplicabile în cauză, pentru că nu se identifică o situație referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului cât timp acesta s-a sustras urmării penale.
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate Curtea apreciază că acesta este fondat.
Astfel, din actele de la dosar reiese faptul că la data de 13 iunie 2011 inculpatul B. D. I. a fost depistat în flagrant sustrăgând mai multe bunuri din incinta magazinului K., motiv pentru care organele de poliție deplasate la fața locului au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu, ulterior dispunându-se începerea urmăririi penale în cauză, confirmată de procuror la data de 7 iulie 2011 (f.4, d.u.p.). Inculpatul a fost audiat în calitate de făptuitor la data de (...) (f.14, d.u.p.) și apoi în calitate de învinuit la data de
19 iulie 2011 de către organul de cercetare penală (f.16, d.u.p.) recunoscând comiterea infracțiunii.
Ulterior, în vederea finalizării urmăririi penale și a prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a fost citat atât cu procedură obișnuită cât și cu mandat de aducere cu însoțitor în cursul lunilor septembrie-octombrie 2011 (f.17-23, d.u.p.), din procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere reieșind că tatăl inculpatului ar fi adus la cunoștința organelor judiciare la data de (...) împrejurarea că fiul său ar fi fost reținut de circa 3 luni de către autoritățile austriece.
În aceste condiții, procurorul care supraveghea urmărirea penală s-a adresat B. N. Interpol în vederea verificării acestei informații. Din răspunsul remis P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca la data de (...) a reieșit că nu dețin date privitoare la încarcerarea inculpatului în alt stat, urmând ca până la data de (...) să comunice un eventual răspuns contrar (f.24, d.u.p.)
În acest context la data de (...) a fost întocmit rechizitoriul în cauză, dosarul fiind înaintat J. C.-N. la data de (...).
Ulterior, la data de (...), deci la o săptămână după întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței s-a comunicat prin fax P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca - B. N. Interpol faptul că B. Interpol Viena/A. a adus la cunoștință împrejurarea că inculpatul a fost arestat pe teritoriul acestui stat la data de (...) pentru comiterea infracțiunii de furt prin efracție, fiind condamnat la o pedeapsă de 15 luni închisoare (f.4-5, dosar instanță). Acest răspuns a fost înaintat J. C.-N., care fusese deja sesizată.
La primul termen de judecată fixat pentru soluționarea cauzei instanța din oficiu a invocat neregularitatea actului de sesizare în temeiul prevederilor art. 300/1 C., procedând ulterior la restituirea cauzei P. de pe lângă J. C. - N., în temeiul prev. art. 332 alin. 2 CPP cu referire la art. 6 C., art. 171 alin.
2 CPP, art. 197 alin. 2 C.
În esență, pentru adoptarea acestei soluții prima instanță a reținut că în cursul urmăririi penale au fost încălcate următoarele dispoziții procedurale:
1) Cele privitoare la art. 300 alin.1 Cod procedura penală, potrivit cărora instanța este datoare să verifice din oficiu la prima zi de înfățișare regularitatea actului de sesizare, restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale fiind apreciată ca o sancțiune derivând din nerespectarea în cursul urmăririi penale a dispozițiilor privitoare la prezența învinuitului la prezentarea materialului de urmărire penală, prevederi inserate in art. 332 alin.2 Cod procedura penală raportat la art. 197 alin.2 și 4 Cod procedura penală și art. 6 din Convenția EDO.
2) Încălcarea prevederilor art.197 alin.2 Cod procedura penală deoarece inculpatul fiind arestat preventiv asistența juridică era obligatorie potrivit prevederilor art.171 alin.2 Cod procedură penală.
3) Încălcarea dispozițiilor art. 21 alin.(3) din C. și cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art. 24 din C., privind dreptul la apărare prin nerespectarea dispozițiilor art. 250 C. și art. 257 C.pr.pen, fiind încălcată posibilitatea inculpatului de a lua cunoștință de materialul de urmărire penală in integralitatea sa, in vederea exercitării drepturilor procesuale in condițiile egalității de arme, ca exigență a dreptului la un proces echitabil.
S-a reținut că potrivit art. 257 din Codul de procedură penală, procurorul are obligația, iar nu latitudinea de a-l chema pe învinuit, chiar după ce organul de cercetare penală eventual a făcut-o, pentru a-i prezenta materialul de urmărire penală, fiind evident că de această dată operațiunea respectivă nu se efectuează in scopul completării dosarului cu probe cerute de învinuit, ci pentru a i se aduce la cunoștință trimiterea sa in judecată prin intermediul rechizitoriului ( art. 261 și 262 din Codul de procedură penală).
4) Pe cale de consecință, nerespectarea acestei prevederi, potrivit celor reținute de instanța de fond, echivalează cu încălcarea garanției procedurale a dreptului la apărare, deoarece doar în acest mod inculpatul poate combate încă din faza de urmărire penală învinuirea, inculparea ce i s-a adus, sancțiunea nerespectării acestei garanții fiind nulitatea relativă în condițiile art.197 alin.4 Cod procedură penală dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
5) P.ul a ignorat dispoziția prevăzută in art. 257 Cod procedura penală procedând la trimiterea in judecată a inculpatului fără a face cuvenitele verificări necesare adoptării unei astfel de proceduri, încălcând dreptul la apărare a inculpatului, atâta timp cât inculpatul era arestat preventiv in altă cauză începând cu data de (...). De asemenea, s-a reținut că existau informații încă din cursul urmăririi penale că inculpatul era reținut de către autoritățile austriece începând cu luna iulie 2011, informații comunicate chiar de către tatăl vitreg al numitului B. D. I., astfel cum a rezultat din procesul verbal de executare a mandatului de aducere încheiat la data de (...)(f.23 dos. UP). În acest sens s-a apreciat că nu s-au făcut toate demersurile si investigațiile necesare in scopul identificării învinuitului, punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecată a inculpatului B. D. I. fiind efectuate in lipsa inculpatului care se afla in stare de arest preventiv in Viena (A.).
Examinând punctual aceste aspecte care au condus la soluția atacată,
Curtea apreciază că nici unul nu subzistă în prezenta cauză.
1) În ceea ce privește restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 alin. 2 C. se constată că prima instanță a dispus de această manieră ca urmare a aplicării inițiale a dispozițiilor art.
300/1 C., respectiv cu ocazia verificării regularității actului de sesizare a constatat inexistența prezentării materialului de urmărire penală.
Orice încălcare a normelor de procedură în cursul urmăririi penale se analizează, în general, ca o neregulată sesizare potrivit dispozițiilor art.332 alin. 2 C. chiar dacă între sancțiunea nulității și regulata sesizare a instanței nu există identitate.
În opinia Curții, dispozițiile art. 332 alin. 2 C. nu sunt aplicabile în cauză, pornind în principal de la premisa că nu se identifică în speță o situație referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului cât timp acesta s-a sustras urmării penale.
În argumentarea acestui punct de vedere vin în primul rând chiar declarațiile inculpatului din fața instanței de recurs, potrivit cărora el știa că va merge în A. și ar fi adus acest aspect la cunoștința organelor de cercetare penală.
Acest lucru nu este susținut de conținutul declarației de învinuit dată la data de (...) și nici de elementele factuale, din care reiese că inculpatul nu a indicat un eventual domiciliu în A. unde să poată fi citat, obligație care îi revenea potrivit dispozițiilor art. 177 alin. 3 C.
2) Nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art.197 alin.2 Cod procedura penală deoarece inculpatul fiind arestat preventiv asistența juridică era obligatorie potrivit prevederilor art.171 alin.2 Cod procedură penală.
Corespunde adevărului împrejurarea că la momentul emiterii rechizitoriului inculpatul era încarcerat în A. Ceea ce nu poate fi însă imputat organelor de urmărire penală este culpa acestora constând în nedepunerea diligențelor necesare pentru a afla acest lucru.La momentul întocmirii rechizitoriului acest aspect nu era cunoscut, deși s-au depus diligențele necesare pentru a localiza inculpatul, inclusiv prin Interpol.
Astfel, reiese din actele dosarului de urmărire penală că s-au depus toate diligențele pentru găsirea învinuitului, efectuându-se inclusiv adrese la Interpol pentru a fi localizat. Chiar ulterior emiterii sesizării către Interpol, anterior întocmirii rechizitoriului, s-a emis un nou mandat de aducere din care reieșea limpede împrejurarea că inculpatul este de negăsit la domiciliu. In aceste condiții Curtea apreciază că s-au depus diligențe peste medie de a asigura dreptul inculpatului la apărare, inculpat care, raportat la toate informațiile de la acel moment, era oficial dispărut.
F. de aceste considerente în cauză organele judiciare s-au aflat în situația prev. de art. 254 C., adică datorită sustragerii inculpatului de la urmărire penală, după ce a fost ascultat și i s-au adus la cunoștință obligațiile procesuale acesta a părăsit R. și nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală. Răspunsul Interpol a fost comunicat după întocmirea actului de sesizare și sesizarea instanței, din acesta rezultând că inculpatul se află în stare de detenție în A.
Ca o ultimă remarcă, starea sa de detenție în A. nu este imputabilă organelor judiciare române, ci propriei conduite a inculpatului care, odată ajuns pe teritoriul A., a comis un alt furt pentru care a fost încarcerat și condamnat la o pedeapsă de 15 luni închisoare cu executare.
3) R. la aceste aspecte, precum și la faptul că după audierea inculpatului din faza de urmărire penală nu s-au mai administrat niciun fel de acte care să reclame prezența acestuia, neprezentarea materialului de urmărire penală era eventual de natură a atrage nulitatea relativă, care este sancționată cu refacerea actului (adică întocmirea actului, respectiv a prezentării de material) dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată, în condițiile în care inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a avut posibilitatea de a-și angaja un apărător și de a-și formula apărări. In această situație sancțiunea nulității este fără semnificație și inutilă, prezentarea materialului de urmărire penală presupunând contactul inculpatului cu dosarul cauzei, acces care este neîngrădit în fața instanței.
4) Chiar de la această regulă (cea prevăzută de art. 197 alin. 4 C.) instanța de fond a considerat că există și excepții, respectiv situația în care învinuitul, inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemare sau nu locuiește in țară, prezentarea materialului de urmărire penală neputând avea loc în această situație din culpa sa procesuală, astfel încât cercetarea penală se poate finaliza fără efectuarea acestui act.
Mai mult, chiar instanța de fond a procedat la judecarea cauzei deși existau elemente cu privire la starea de detenție a inculpatului, în lipsa unei proceduri legale de citare a acestuia sau de efectuare a unor demersuri pentru verificarea aspectelor indicate de INTERPOL, aspecte care teoretic ar fi de natură să atragă (aplicând mutatis mutandis același raționament) nulitatea absolută (derivată dintr-o nulitate relativă, a nelegalei citări) a sentinței penale atacate.
Pentru a sublinia acest fapt, Curtea va menționa că din procesul-verbal de neîndeplinre a mandatului de aducere în fața instanței de fond (f.26) rezulta cu certitudine că părinții inculpatului au menționat că acesta nu a mai fost acasă de circa două săptămâni, aspect care obliga instanța de fond să depună diligențe pentru a verifica dacă acesta s-a reîntors în țară sau este în continuare deținut în A. Că nu mai era în stare de detenție o dovedește și împrejurarea că la data de (...) acesta a fost reținut pentru comiterea unei noi infracțiuni de furt calificat, în prezent fiind judecat în stare de arest preventiv în dosarul (...) al J. C.-N.
Ca dovadă, Curtea a efectuat demersurile necesare pentru identificarea inculpatului și prezentarea acestuia la judecarea prezentului recurs, aspect care dovedește că și prima instanță putea efectua aceste demersuri cu succes, lucru care însă nu s-a întâmplat.
5) Aceste împrejurări conduc la infirmarea ipotezei potrivit căreia procurorul de supraveghere ar fi ignorat dispoziția prevăzută in art. 257 Cod procedura penală procedând la trimiterea in judecată a inculpatului fără a face cuvenitele verificări necesare adoptării unei astfel de proceduri, încălcând dreptul la apărare a inculpatului, atâta timp cât inculpatul era arestat preventiv in altă cauză începând cu data de (...) iar astfel i-ar fi cauzat acestuia o vătămare ce s-ar încadra în dispozițiile art. 197 alin. 4 C..
Nulitatea, ca sancțiune procesuală, privește acte procesuale și procedurale în mod individual nulitatea unui act putând atrage și nulitatea celor subsecvente, dacă acestea sunt legate de actul nul. Or, urmărirea penală nu este un act, ci o activitate în cadrul căreia se efectuează o serie de acte procesuale și procedurale. Pe cale de consecință, nu se poate susține nici măcar teoria potrivit căreia dacă inculpatul a fost arestat în A. la data de 3 august 2011 ar trebui refacute toate actele anterioare (inclusiv audierea în calitatea de învinuit din data de 15 iulie 2011) , practic după arestarea în străinătate a acestuia nefiind efectuat nici un alt fel de act procedural, cu excepția emiterii mandatelor de aducere. R. urmăririi penale presupune, ab initio, situația în care toate normele procedurale au fost încălcate, atrăgând nulitatea tuturor celor subsecvente.
Potrivit art. 6 paragraful 3 litera a din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, orice acuzat are dreptul „să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa";. In cauza de față, inculpatul a fost pe deplin informat, așa cum a și recunoscut în fața instanței de recurs, dar a ales să se sustrgă urmăririi penale, părăsind teritoriul țării.
CEDO a subliniat în jurisprudența sa constantă că este absolut necesar ca judecătorul sau procurorul să depună o maximă diligență cu privire la modul în care se face „notificarea"; acuzației, deoarece actul respectiv are un rol determinant în procedura penală. Incepând cu data acelei „notificări"; persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală și juridică a învinuirii care i se aduce (Mattocia v/s Italia). Informarea detaliată și „de îndată"; sunt două dintre premisele absolut necesare garantării unui proces echitabil, existând o legătură evidentă între dispozițiile care garantează dreptul de a pregăti apărarea și dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzației.
S-a apreciat cu o largă unanimitate, atât în literatura de specialitate cât
și în practica instanțelor că omisiunea organului de urmărire penală de a aduce la cunoștință învinuitului sau inculpatului (lucru care nu s-a întâmplat în prezenta cauză) fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, ar constitui o încălcare a art. 6 al. 3 Cpr.pen. și art. 6 din
Convenția europeană și ar atrage incidența prevederilor art. 197 al. 1 și 4 C.
Din acest context s-a desprins concluzia potrivit căreia consecințele nulității nu pot fi acoperite decât prin refacerea actului.
De asemenea, în practica judiciară s-a arătat că obligația de încunoștințare a învinuitului sau inculpatului, în mod amănunțit, asupra faptei și încadrării juridice, este consacrată prin C., dar și prin art. 6 al. 3 C., art. 70 al. 2 C., art. 6 paragraf 3 lit. a CEDO, iar încălcarea acestora produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin refacerea actului întocmit cu nerespectarea lor.
Ca atare, se va reține că prezentarea materialului de urmărire penală, deși nu suplinește obligația informării, care trebuie să se situeze anterior acestui moment, nu se poate realiza ulterior exclusiv în fața instanței de judecată. Această ipoteză subzistă doar în cazul în care din toate datele cauzei rezultă că inculpatul nu a cunoscut acuzația ce i se aduce și nu a fost în măsură să își formuleze apărarile necesare. In prezenta cauză inculpatul a cunoscut exact acuzația însă s-a sustras în mod voluntar urmăririi penale și judecății.
Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c C.pr.pen Curtea va admite recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-
NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 149 din 2 februarie 2012 pe care o va casa în întregime și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.
Se va constata că inculpatul B. D. I. este arestat în prezent în altă cauză.
Potrivit art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, avocat L. M., ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C.,
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ- NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 149 din 2 februarie 2012 pe care o casează în întregime și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.
Constată că inculpatul B. D. I. este arestat în prezent în altă cauză.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, avocat L. M., ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. M. M. R. A. D. L.
GREFIER T. G.
Dact.A.D.L./Dact.H.C
4 ex./(...)
Jud.fond. T. L. P.-PUȘCAȘ
| ← Decizia penală nr. 731/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 364/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
