Decizia penală nr. 405/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.405/R/2012

Ședința publică din data de 12 martie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător JUDECĂTORI : ANA C.

: M. Ș.

G. : M. V.-G.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. T., împotriva sentintei penale nr. 6 din 11 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei V. de Sus, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul M. T., av. M. C., lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului M. T., av. M. C. solicită admiterea recursului, casarea sentintei penale nr. 6 din 11 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei V. de Sus și, rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.

74 lit. a și c Cod penal cu consecința prev. de art. 76 Cod penal, având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte și după comiterea faptei, are în întreținere trei copii.

În subsidiar, solicită să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță, apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, având în vedere că prin fapta comisă s-a adus o atingerea minimă valorilor apărate de lege, pericolul social redus. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată și dozată, raportat la alcoolemia ridicată și circumstanțele personale ale inculpatului.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 6 din 11 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei V. de Sus, pronunțată în dosarul nr. (...), s-a dispus condamnarea inculpatului M. T., fiul lui L. și V., născut la 1 ianuarie 1973 în B., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, studii generale, căsătorit, 3 copii minori, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în B., str. F., nr. 54C, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. la

8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 81 și 82. c. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni și atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prev. și ped. de art. 83 c. pen.

În baza art. 191 al. 1 c. pr. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă J. V. de Sus înregistrat sub nr.(...), a fost trimis în judecată inculpatul M. T. domiciliat în B., str. F., nr. 54C, jud. Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.

S-a reținut că în data de 27 februarie 2011, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a condus pe str. Ț. din B. autoturismul marca Citroen cu nr. de înmatriculare (...).

Inculpatul a recunoscut sincer comiterea faptelor și nu a solicitat reaudierea martorilor audiați in cursul urmăririi penale, fiind de acord ca dosarul să fie soluționat în condițiile prevăzute de art. 320 ind. 1 al. 7 c.pr.pen.

Din probele administrate în cauză, coroborate cu declarațiile date de inculpat, instanța de fond a reținut, în fapt, că în data de 7 februarie 2011, în jurul orelor 19,15, inculpatul, aflându-se la volanul autoturismului marca

Citroen cu nr. de înmatriculare (...) care staționa pe str. F. din B. , a amenințat-o pe martora H. I. care a sesizat organele de poliție. Un echipaj al organelor de poliție s-au deplasat la fața locului. Văzând echipajul de poliție, inculpatul a pornit autovehiculul și s-a deplasat pe str. Ț. din B., unde a derapat pe carosabilul înghețat și s-a izbit de gardul imobilului cu nr. 17. Deoarece emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager care a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice. În urma analizelor de laborator s-a stabilit că inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,7-1,6 % alcool pur în sânge, valori care depășesc limita legala de 0,80 %.

În drept fapta comisă de inculpat așa cum a fost reținută și pe deplin adeverită prin probele administrate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 pentru care urmează a fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea individualizată în dispozitivul sentinței.

La stabilirea cuantumului pedepselor s-a avut în vedere conduita sinceră a inculpatului atât în faza de urmărire penală și s-a făcut aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 c.pr.pen., cuantumul pedepsei urmând a fi coborât sub limita minima prevăzută de lege.

Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege și apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate, instanța de fond a dispus, în baza art. 81 și 82 C.pen., suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare și a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 cod penal.

În baza art. 191 c.pr.pen. instanța de fond l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul M. T. a declarat recurs, fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 12 martie 2012, prin apărător din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea recursului, cu consecința aplicării pedepsei amenzii ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a

și c Cod penal, având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte și după comiterea faptei, are în întreținere trei copii.

În subsidiar s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, având în vedere că prin fapta comisă s-a adus o atingerea minimă valorilor apărate de lege, pericolul social este redus.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.

A rezultat din ansamblul probator că în data de 27 februarie 2011, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul recurent M. T. a condus pe str. Ț. din B. autoturismul marca Citroen cu nr. de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,7-1,6 % alcool pur în sânge.

Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului M. T. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.

Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52

C.

La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, care este unul mediu, aplicând inculpatului o pedeapsă situată la nivelul limitei minime prevăzută de lege, ac urmare a reducerii cu o treime a acestei limite, în acord cu prevederile art.320/1 Cod procedură penală.

Instanța de fond a manifestat suficientă clemență față de inculpat aplicându-i pedeapsa minimă prevăzută de lege și dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia.

Conducerea unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală este de natură a crea un pericol potențial pentru ceilalți participanți la trafic, iar în cazul concret acest pericol potențial s-a concretizat în faptul că inculpatul a derapat și s-a izbit cu autovehiculul de gardul imobilului cu nr.17 din localitatea B., doar hazardul făcând să nu existe și victime.

Nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, sinceritatea inculpatului primind relevanță prin stabilirea pedepsei la nivelul minim special prevăzut de lege, în condițiile în care fapta comisă este sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, limitele reduse cu o treime ca efect al reținerii art.320/1 Cod procedură penală fiind de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul M. T., domiciliat în B., st. F., nr. 54 C, jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 6 din 11 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei V. de S.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului

C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul M. T., domiciliat în B., st. F., nr. 54 C, jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 6 din 11 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei V. de S.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru av. M. C..

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. L. M. ANA C. M. Ș. M. V.-G.

Red.L.M./(...). Dact.H.C./3 ex./ J..fond: T. H..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 405/2012, Curtea de Apel Cluj