Decizia penală nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj

R.IA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.41/R/2012

Ședința publică din 12 ianuarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P., judecător

JUDECĂTORI: V. G.

M. B.

GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N., împotriva sentinței penale nr.1182 din 20 octombrie 2011 a Judecătoriei C. N., privind pe inculpata F. G. L., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, modificată și republicată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata, asistată de apărător desemnat din oficiu, av.Capătă Antoniu, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpata arată că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei comise, menținând modalitatea de individualizare a executării pedepsei dispusă de instanța de fond. F. comisă de inculpată prezintă un pericol social sporit, având în vedere gradul deosebit de ridicat al alcoolemiei cu care aceasta a fost depistată conducând pe drumurile publice din C. N., precum și împrejurările în care fapta a fost săvârșită. I. a condus autoturismul pe drumurile publice având o alcoolemie de

2,05 g%o, pe artere intens circulate din Mun.C. N., având un pasager în autoturism, în condiții de trafic specifice iernii, punând în pericol siguranța circulației rutiere, viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, dar și a sa proprie. Pentru aceste motive, se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatei.

Apărătorul inculpatei solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. I. a recunoscut comiterea faptei și a solicitat judecarea în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev.de art.72 C.pen., limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă, gradul de pericol social al faptei, dar și persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea infracțiunii, împrejurarea că aceasta are o ocupație legală, apreciind în mod corect că reeducarea sa poate avea loc și fără privarea de libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.

I., având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.1182 din 20 octombrie 2011 pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R în conditiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală a fost condamnată inculpata F. G. L., nume anterior Bercheșan, la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 din C. penal s-a interzis inculpatei exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a din C. penal.

În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 8 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În baza art.71 alin.5 din C. P. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei inchisorii stabilite.

În baza art.359 din C. de P. P.ă raportat la art.83 C. P. s-a atras atenția inculpatei cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate în situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de încercare.

În baza art. 86 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002R în conditiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul J. N., la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare cu știință a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află sub influența băuturilor alcoolice.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 din C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a din C. penal.

În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 4 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În baza art.71 alin.5 din C. P. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei inchisorii stabilite.

În baza art.359 din C. de P. P.ă raportat la art.83 C. P. s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate în situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de încercare.

În baza art. 191 alin. 1 și 2 din C. de procedură penală, a fost obligată inculpata F. G. L. la plata sumei de 250 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 50 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul judecății și inculpatul J. N. la plata sumei de 150 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 50 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul judecății

În temeiul art.189 alin.2 Cod procedură penală onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu dnul avocat D. B. M. , pentru inculpata F. G. L. și dna avocat D. I., pentru inculpatul J. N. , în cuantum de 300 Ron, fiecare, corespunzător fazei de judecată, sunt avansate din FMJ către Baroul de A. C.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit procesului verbal de constatare a faptei incheiat de către organele de cercetare penală la data de (...)(f.9dosUP), rezultă că la aceeasi dată în jurul orei 00:18, organele de politie din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului C. N., aflându-se în serviciul de supraveghere a traficului rutier pe strada G. S., a oprit pentru control autoturismul marca „Dacia Logan"; cu nr. de înmatriculare (...), in P. L. B., care se deplasa din directia str.Republicii spre str M. În prezenta martorului asistent Lehene Iuliu a fost identificată la volanul autovehiculului mentionat inculpata F. G. L.

Cu prilejul depistării, constatând că inculpata prezenta halenă alcoolică, aceasta a fost supusă testului de respirație, valoarea indicată la ora testării -

00,18 , fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat(fisa testare nr.917/(...), f.11 dosUP). Cu prilejul audierii preliminare inculpata a declarat că autoturismul aparține inculpatului J. N., care i l-a încredințat pentru a fi folosit în acea deplasare.

Având în vedere valoarea testului de respirație, in conformitate cu dispozitiile art.88 alin.6 din OUG nr.195/2002R inculpata a fost condusă la UPU

1 C. N. in vederea recoltării de probe biologice, unde la ora 1. s-a procedat la recoltarea unei singure probe biologice, astfel cum rezultă din procesul verbal de prelevare seria 00597470/(...)(f.14 dosUP).

Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.586 din data de (...), rezultă că valoarea alcoolemiei inculpatei a fost de 2,05 gr%o alcool pur in sânge la ora prelevării probei-01,05(f.12 dosUP). I. a fost examinată clinic, reținându-se în buletinul de examinare seria 00597470/(...) că aceasta prezintă halenă alcoolică, concluzia fiind că pare sub influența alcoolului(f.13 dosUP).

Audiată fiind in cursul urmăririi penale inculpata F. G. L. a recunoscut in mod constant că in data de (...) in jurul orei 14,00 s-a deplasat la locuinta prietenului său de la acea dată, inculpatul J. N. situată pe str.C. C. nr.93 unde impreună cu acesta a consumat băuturi alcoolice incepând cu ora 15,00(2 flacoane de bere cu alcool de 2,5 l) până in jurul orei 23,30, când s-a hotărât impreună cu prietenul său să meargă să cumpere ceva de mâncare(f.19-20 dosUP) . Cu această ocazie inculpatul J. N. a predat inculpatei cheile autovehiculului marca Dacia Logan cu nr. de inmatriculare (...) , care singură s- a urcat in autoturim conducând pînă pe str. Gh S., unde a fost oprită de către organele de politie.

Audiat initial in calitate de martor(f.17 dosUP), ulterior in calitate de invinuit(f.30dosUP) numitul J. N. a recunoscut că a predat cheile autovehiculului marca Dacia Logan cu nr. de inmatriculare (...) inculpatei F. G. L. pentru ca aceasta să condusă autoturismul mentionat pe drumurile publice, ceea ce s-a si intîmplat, cu toate că stia că aceasta din urmă se află sub influenta băuturilor alcoolice, intrucât consumaseră impreună astfel de băuturi in apartamentul acestuia.

Faptele și vinovăția inculpatilor rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă din următoarele mijloace de probă : declarațiile inculpatilor date în faza de urmărire penală care au recunoscut comiterea faptelor, declaratiile martorului asistent Lehene Iuliu, procesul verbal de constatare a faptei incheiat la data de (...) și procesul verbal de identificare privind inculpata , fisa de testare cu aparatul alcotest , buletinul de examinare clinică și cel de analiză toxicologică alcoolemie privind inculpata F. G. L. și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală in privința ambilor inculpați.

În drept, fapta inculpatei F. G. L. care în data de (...) in jurul orei 00,18 a condus autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de inmatriculare (...), pe drumurile publice din mun.C.-N., respectiv str.C. C.- str.Gh S. având in sânge o imbibatie alcoolică de 2,05 gr.o/oo alcool pur in sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având in sânge o imbibatie alcoolică peste limita legală prev și ped de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002R.

Potrivit art.87 alin.1 din actul normativ menționat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii din fișa emisă în urma testării cu aparatul alcoltest coroborată cu buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie , buletinul de examinare clinică precum și declarațiile inculpatei reiese faptul că numita F. G. L. a circulat pe drumurile publice din mun.C.-N. la data de (...), in timp ce avea in sânge o imbibatie alcoolică mai mare decât limita legală de 0,80 g/l alcool pur in sânge, respectiv de 2,05 gr.o/oo.

Dat fiind că limita legală permisă de lege este de 0,80 gr/l alcool pur în sânge, se realizează elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002. Urmarea imediată este dată de starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice, ocrotite prin norma penală ce incriminează fapta respectivă ca infracțiune. Î. infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este una de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce privește vinovăția inculpatei instanța reține că inculpata a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare decât limita legală cu intenția directă definită în cadrul art.19 pct.1 lit.a) din C.pen. Chiar din declarațiile inculpatei date în faza de urmărire penală reiese că aceasta a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii, urcându-se la volanul autovehiculul și conducând pe drumurile publice din mun.C.-N., cu toate că consumase băuturi alcoolice.

F. inculpatului J. N., care în data de (...) a încredințat autovehiculul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare (...) , pentru a fi condus pe drumurile publice , inculpatei F. G. L., stiind că aceasta din urmă se află sub influenta băuturilor alcoolice , fapt urmat de actiunea inculpatei de a circula in aceste conditii pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de incredintare cu știință a unui autovehicul sau tramvai pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere prev și ped de art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002R.

Elementul material al infracțiunii îl constituie actiunea inculpatului care a incălcat obligatia legală impusă de dispozitiile art.27 din ROUG nr.195/2002R, incredintând autovehiculul al cărui proprietar era pentru a fi condus pe drumurile publice coinculpatei care se afla sub influenta băuturilor alcoolice, aceasta din urmă conducând efectiv autovehiculul primit pe drumurile publice. Urmarea imediată este dată de starea de pericol pentru relațiile sociale privind securitatea circulației pe drumurile publice, ocrotite prin norma penală ce incriminează fapta respectivă ca infracțiune. Î. infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze este una de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea faptei(ex re). În ceea ce privește vinovăția inculpatului instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenția directă definită în cadrul art.19 pct.1 lit.a) din C.pen. chiar din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală reieșind că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârșirea infracțiunii, cunoscând imprejurarea că inculpata căreia i-a incredintat autovehiculul se află sub influenta băuturilor alcoolice, aceasta consumând alcool chiar in prezenta și cu inculpatul J. N.

Având în vedere considerentele de mai sus, constatând că faptele există, au fost săvârșite de inculpati și constituie infracțiuni în sensul art.17 C.pen., în temeiul art. 345 alin.2 din C.pr.pen. instanța a condamnat-o pe inculpata F. G. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are in sânge o imbibatie alcoolică ce depăseste limita legală prev. și ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002R iar pe inculpatul J. N. pentru săvârsirea infractiunii de incredintare cu știință a unui autovehicul sau tramvai pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere prev și ped de art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002R.

Totodată, la individualizarea cuantumului pedepselor ce s-au aplicat ambilor inculpati, în conformitate cu art. 72 din C.pen. instanta a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă pentru infractiunile comise(de la 6 luni la 3 ani sau amenda, respectiv de la 1 an la 5 ani) reduse cu 1/3 in conditiile art.320/1 alin.7

Cod procedură penală, pericolul social concret al faptelor comise, în raport cu importanța valorilor sociale încălcate, de modul si mijloacele de comitere a faptelor, distanta relativ mare parcursă la volanul autovehiculului de către inculpata F. G. L., imprejurarea că aceasta nu a fost implicată in nici un eveniment rutier, insă a avut o valoare a alcoolemiei ridicată(2,05gr.o/oo) conducând autovehiculul intr-o zonă intens circulată a mun.C.-N., chiar pe timp de noapte, expunând astfel participantii la trafic unui pericol potential, de persoana infractorilor, ambii inculpati nefiind cunoscuti cu antecedente penale, de la data comiterii faptelor- (...), nici unul dintre acestia nemaifiind implicat in activităti cu caracter infractional și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de imprejurările mai sus mentionate, in contextul in care infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica de 2,05 gr.o/oo este o infractiune de pericol, pericol constand tocmai in aceea ca legea a stabilit ca a conduce un autovehicul cu o a1coolemie de 0,80 gr%o constituie infractiune iar pericolul unei astfel de fapte este unul obiectiv, legal si efectiv, s-a apreciat că nu se justifică și nu este oportună retinerea de circumstante atenuante în favoarea inculpatilor, cu consecinta aplicării unor pedepse sub limitele speciale reduse cu 1/3, atata timp cât nu se regasesc in conduita acestora.

De asemenea nu putem să nu tinem seama de numărul in crestere al infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avînd in sînge o imbibatie alcoolică de cele mai multe ori cu mult peste limita legală, ceea ce implică din partea instanțelor de judecată aplicarea unor sanctiuni mai severe pentru sanctionarea și reeducarea celor vinovati de comiterea unor astfel de infractiuni.

Pe cale de consecintă instanța a aplicat inculpatilor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege, respectiv de 8 luni inchisoare pentru inculpata F. G. L. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 modif. și republ., și respectiv , 4 luni inchisoare pentru inculpatul J. N. pentru săvârsirea infractiunii de incredintare cu stiintă a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice , unei persoane care se află sub influenta băuturilor alcoolice prev și ped de art.86 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002R, apreciind că aceste pedepse constituie un avertisment suficient pentru inculpati de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde sub aspectul naturii și cuantumului, scopului sanctionator și preventiv(special și general) edictat de prevederile art.52 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin.1 și 2 Cod penal s-a interzis inculpatei F. G. L. exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a C.pen., pe durata executării pedepsei principale, constatând , raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei, existenta unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității.

Apreciind în contextul celor deja menționate, că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, care a avut o atitudine corespunzătoare pe parcursul procedurii judiciare și se află la prima confruntare cu legea penală, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate acesteia, conform art.81 din C.pen. pe durata unui termen de încercare de 2(doi) ani și 8(opt) luni, potrivit art.82 din C.pen, constatând indeplinite conditiile legale.

În baza art.71 alin.5 din C. P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei principale.

În baza art.359 din C. de P. P.ă raportat la art.83 C. P. s-a atras atenția inculpatei cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate, in situatia comiterii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare

În privinta inculpatului J. N. in temeiul art.71 alin.1 și 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C. penal, constatând raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale acestuia , existenta unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității.

În temeiul art.81 alin.1 raportat la art. 82 alin.1 Cod P. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate de 4 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2(doi) ani și 4(patru) luni, constatând că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală și pe parcursul desfăsurării procedurilor judiciare a avut o conduită procesuală adecvată , apreciind astfel că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, constatând indeplinite conditiile legale.

În baza art.71 alin.5 Cod P. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării conditionate a executării pedespei inchisorii stabilite.

În baza art.359 Cod P. P.ă raportat la art.83 Cod P. s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate in cazul săvârsirii unei infractiuni in cursul termenului de incercare.

În baza art. 191 alin. 1 și 2 din C. de procedură penală, a fost obligată inculpata F. G. L. la plata sumei de 250 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 50 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul judecății și inculpatul J. N. la plata sumei de 150 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 50 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul judecății

În temeiul art.189 alin.2 Cod procedură penală onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu dnul avocat D. B. M. , pentru inculpata F. G. L. și dna avocat D. I., pentru inculpatul J. N. , în cuantum de 300 Ron, fiecare, corespunzător fazei de judecată, au fost avansate din FMJ către Baroul de A. C.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se aplice inculpatei o pedeapsă într-un cuantum sporit corespunzătoare gradului de pericol social al faptei comise, menținând modalitatea de individualizare a executării pedepsei dispusă de către instanța de fond.

În motivele de recurs s-a arătat că fapta comisă de inculpată prezintă un grad de pericol sporit având în vedere gradul mare al alcoolemiei cu care aceasta a fost depistată conducând un autoturism pe drumurile publice din municipiul C.-N., punând în pericol siguranța circulației rutiere, viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut o starea de fapt conformă cu realitatea în sensul că la data de (...) în jurul orelor 00,18 inculpata F. G. L. a condus pe drumurile publice din municipiul C.-N., respectiv str. C. C. autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare (...) având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,05 gr.%.0 .

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpată întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

I. a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a disp. art.3201 C.p.p. în sensul de a fi judecată cauza doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, deoarece din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că la data de (...) începând cu orele 15,00 și până în jurul orelor 23,00 inculpata a consumat băuturi alcoolice împreună cu coinculpatul J. N., după care deși se afla sub influența băuturilor alcoolice a condus autoturismul menționat mai sus pe drumurile publice din municipiul C.- N. de la domiciliul prietenului său situat pe str. C. C. și până pe str. G. S. unde a fost depistată de organele de poliție.

În aceste condiții, inculpata a condus un autoturism pe drumurile publice punând în pericol grav siguranța circulației rutiere, viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic, precum și viața sa proprie.

Starea în care se afla inculpata în momentul depistării sale în trafic rezultă cu certitudine din valorile deosebit de ridicate ale alcoolemiei stabilite în urma testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,94 ml./litru alcool pur în aerul expirat, iar în urma prelevării probelor biologice inculpata a prezentat o alcoolemie de 2,05 gr.%.0. la prima probă recoltată ora 01,05 (f.12 d.u.p.)

I. a condus pe o distanță apreciabilă de pe str. C. C. până pe str. G. Ș. din municipiul C.-N. unde traficul este aglomerat, chiar și pe timp de noapte, având un pasager în autoturism, coinculpatul J. N., aflat și acesta sub influența băuturilor alcoolice , în condițiile traficului de iarnă.

Dată fiind această situație de fapt, apreciem că prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 8 luni închisoare, respectiv la minimul special redus potrivit disp. art.3201 C.p.p. în condițiile în care inculpata a beneficiat de clemența instanței și sub aspectul modului de individualizare a executării pedepsei, încalcă nu doar disp. art.72 C.p. ci și principiile speciale care vizează aplicarea pedepselor respectiv scopul acestora, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și funcțiile de constrângere și reeducare.

Prin urmare, pentru realizarea unei individualizări corespunzătoare a pedepsei și care să ducă la realizarea scopului procesului penal, se impune aplicarea față de inculpată a unei pedepse într-un cuantum sporit, doar astfel pedeapsa aplicată fiind aptă să-și realizeze scopul preventiv prev. de lege.

Conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice generează o stare periculoasă pentru siguranța circulației rutiere prin aceea că aceștia nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor , fiindu-le afectate echilibrul funcțiilor fizice respectiv puterea de concentrare și prevedere, precum și atenția necesară conducerii în siguranță a unui autovehicul.

În aceste condiții în care numărul infracțiunilor referitoare la circulația pe drumurile publice este într-o continuă creștere, la fel și al alcoolemiei conducătorilor auto, fiind tot mai frecvente cazuri în care îmbibația alcoolică se apropie de valoarea de 2,00 gr.%.0 alcool pur în sânge, iar accidentele rutiere soldate cu vătămarea corporală sau chiar decesul persoanelor implicate sunt de asemenea tot mai frecvente, apreciem că o sancționare mai severă a infracțiunilor de acest gen ar contribui la reducerea fenomenului infracțional.

Având în vedere gradul mare al alcoolemiei pe care l-a avut inculpata în momentul depistării acesteia în trafic, că aceasta a condus autoturismul pe artere intens circulate din centrul municipiului C.-N., apreciem că pedeapsa aplicată de instanța de fond nu este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatei , motive pentru care în baza art.38515 pct.2 lit.d C.p.p. recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr.1182 din (...) a Judecătoriei C.-N. urmează să fie admis , iar această sentință va fi casată cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei și rejudecând cauza în aceste limite în baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.

320/1 al.7 Cod proc.penala, va fi condamnată inculpata F. G. L., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal se va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare prev.de art.82 Cod penal, de 3 ani si 3 luni.

Conform art. 359 Cod proc.penala urmează să se atragă atenția inculpatei asupra nerespectării art. 83 Cod penal.

Urmează să se facă aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen.

Potrivit art. 71 al.5 Cod penal, pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate urmează să fie menținute.

Potrivit art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de

A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 1182 din 20 octombrie 2011 a Judecătoriei C.-N., pe care o casează cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei F. G. L. si individualizarea ei.

Rejudecând in aceasta limită:

In baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art. 320/1 al.7 Cod proc.penala, condamna pe inculpata F. G. L., fiica lui I. și L., născută la (...) în C., domiciliată în C.-N., str.M. nr.18-20 ap.64, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la o pedeapsă de :

1 an și 3 luni închisoare.

In baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 Cod penal, acela de 3 ani si 3 luni.

Conform art. 359 Cod proc.penala atrage atenția inculpatei asupra nerespectării art. 83 Cod penal.

Face aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen.

Face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal, privind suspendarea pedepselor accesorii.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Stabilește onorar apărător din oficiu la 200 lei ce se achita Baroului de A.

C. din FMJ.

Cheltuielile judiciare in recurs rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. V. G. M. B.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

4 ex./(...)

Jud.fond.T. L.P.P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj