Decizia penală nr. 619/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 619/R/2012

Ședința publică din 23 aprilie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : L. M., J.ecător

JUDECĂTORI : M. Ș.

: M. R.

G. : M. V.-G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. N. A. - S. T.

C., reprezentat prin

PROCUROR - DORU DOBOCAN

S-a luat spre examinare recursul declarat de către A. A. N. a V. - D.

R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. împotriva sentinței penale nr. 27 din (...) a

JUDECĂTORIei Vișeu de Sus, în cauza penală privind pe inculpații B. V., L. P., Ț. I., H. I. trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 al. 1 și 2 Cod penal și art. 26 Cod penal rap. la art. 270 al. 1 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit.

„a"; și 75 al. 1 lit. „c"; Cod penal, în cazul inculpaților B. V., Ț. I., L. P., iar în ce-l privește pe inculpatul H. I. cu aplic. art. 33 lit. „a"; și 99 și urm. Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. V., av. T. M. T., inculpatul L. P. asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. S. A. C., inculpatul Ț. I. asistat de av. V. B. D. cu delegație în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. Sîrbu T., inculpatul H. I. asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. S. R. I., toți avocații din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și părțile responsabile civilmente H. I., H. E., lipsă fiind inculpatul B. V., partea civilă A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. și S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatul B. V., av. T. M. T. solicită respingerea ca inadmisibil a recursului față de lipsa calității procesuale active a D. R. pentru Accize și

Operațiuni V.e C., având în vedere că acțiunea civilă a fost formulată și admisă față de - D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e S. M..

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat invocând în acest sens dispozițiile art. 119 alin. 2 din O.U.G. 92/2003 din Codul de procedură fiscală care prevede că nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele reprezentând echivalentul în lei a bunurilor confiscate. Cu onorar din

FMJ.

Apărătorul inculpatului L. P., av. S. A. C. solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmibil față de lipsa calității procesuale active a recurentei, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului. Partea civilă poate eventual să solicite eventual dobânzi dar nicidecum penalități de întârziere.

Apărătorul Ț. I., av. V. B. D. solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmibil, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului. Cu onorar din FMJ.

Apărătorul inculpatul H. I., av. S. R. I. solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmibil, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a recursului pentru considerentele arătate de antevorbitorii săi. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul M.ui P., având în vedere că practica este neunitară, lasă la aprecierea instanței atât excepția invocată cât și fondul cauzei.

Inculpatatul L. P., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului. Inculpatul H. I. jr., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului. Părțile responsabile civilmente H. I. sr. Și H. E. solicită respingerea recursului.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 27 din (...) a JUDECĂTORIei Vișeu de Sus, a fost condamnat inculpatul B. V., fiul lui V. și M., născut la 9 iunie 1985 în com. P. de sub M., jud. M., CNP 1., cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în com. P. de sub M., nr. 1739, jud. M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.

323 al. 1 și 2 c. pen. cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 75 al. 1 lit. „c"; c. pen., art.

320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „c"; c. pen. la 1 (un) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. și ped. de art. 26 c. pen. rap. la art. 270 al. 1 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 75 al. 1 lit. „c"; c. pen., art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „c"; c. pen. la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. „a"; și 34 lit. „b"; c. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 81 și 82 c. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.

2. A fost condamnat inculpatul L. P., fiul lui N. și Ana, născut la 26 februarie 1988 în com. P. de sub M., jud. M., CNP 1., cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în com. P. de sub M., nr. 1682, jud. M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.

323 al. 1 și 2 c. pen. cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 75 al. 1 lit. „c"; c. pen., art.

320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „c"; c. pen. la 1 (un) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. și ped. de art. 26 c. pen. rap. la art. 270 al. 1 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 75 al. 1 lit. „c"; c. pen., art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „c"; c. pen. la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. „a"; și 34 lit. „b"; c. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 81 și 82 c. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.

3. A fost condamnat inculpatul Ț. I., fiul lui I. și E., născut la 18 mai 1985 în com. P. de sub M., jud. M., CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în com. P. de sub M., nr. 1., jud. M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.

323 al. 1 și 2 c. pen. cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 75 al. 1 lit. „c"; c. pen., art.

320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „c"; c. pen. la 1 (un) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. și ped. de art. 26 c. pen. rap. la art. 270 al. 1 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 75 al. 1 lit. „c"; c. pen., art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „c"; c. pen. la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. „a"; și 34 lit. „b"; c. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 81 și 82 c. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.

4. A fost condamnat inculpatul minor H. I., fiul lui I. și E., născut la 16 aprilie 1993 în Vișeu de Sus, jud. M., CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, muncitor sezonier, fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în com. P. de sub M., nr. 1., jud. M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.

323 al. 1 și 2 c. pen. cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 99 și urm. c. pen., art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „d"; c. pen. la 6 (șase) luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. și ped. de art. 26 c. pen. rap. la art. 270 al. 1 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. „a";, art. 99 și urm. c. pen., art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. și art. 74 și 76 lit. „d"; c. pen. la 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. „a"; și 34 lit. „b"; c. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 81 și 82 c. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.

În baza art. 118 al. 1 lit. „e"; c. pen. s-a dispus confiscarea a 3903 pachete de țigări marca Viceroy cu timbru fiscal ucrainean.

Au fost obligați inculpații, în solidar, iar pe inculpatul minor H. I. și în solidar cu părțile responsabile civilmente H. I. și H. E. din com. P. de sub M., nr.

1., jud. M. să plătească părții civile A.-A. N. a V.-D. N. V. O.-B. V. S. M. suma de

36.448 lei datorie vamală compusă din taxe vamale-5.152 lei, accize-24.049 lei

și TVA 7.247 lei.

Au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte 1150 lei cheltuieli judiciare fiecare, din care suma de câte 300 lei reprezintă onorariu pentru av. C. A., numită din oficiu, ce s-a suportat din fondul M.ui Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție-DIICOT-B. T. M. înregistrat sub nr. (...), inculpații B. V. domiciliat în comuna P. de sub M. nr. 1739, L. P. domiciliat în comuna P. de sub M. nr.

1682, Ț. I. domiciliat în P. de sub M. nr. 1. și inculpatul minor H. I. domiciliat în comuna P. de sub M. nr. 1. județul M., toți cu datele personale individualizate în dispozitivul sentinței, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijin și aderare la un grup infracțional prev. și ped. de art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 al. 1 și 2 c.pen. cu aplicarea art. 75 lit. *a* pentru inculpații majori și 99 și urm. pentru inculpatul minor și a infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. și ped. de art. 26 c.pen. rap. la art. 270 al. 1 și art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen.

S-a reținut că în cursul lunii mai 2010 inculpații au aderat la grupul infracțional inițiat și constituit de învinuitul P. D. și cinci cetățeni ucraineni rămași neidentificați pe care l-a sprijinit în activitatea infracțională și au transportat de pe linia de frontieră cu U. cantitatea de 3903 pachete cu țigări înspre interiorul țării, fiindu-le promise diferite sume de bani.

Inculpații au recunoscut sincer comiterea faptelor și au solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 3. al. 7 c.pr.pen. fără să fie administrate probe.

Din probele administrate în cauză, probe însușite de inculpați și din declarațiile date de aceștia, prin care își recunosc faptele, instanța a reținut în fapt că în cursul lunii mai 2010, învinuitul P. D., față de care cercetările continuă, a stabilit relații cu niște cetățeni ucraineni care au adus țigări produse în U. până pe teritoriul României, lăsându-le într-un loc stabilit de comun acord . Apoi a contactat pe inculpații B. V., Ț. I., L. P. și H. I. cărora le-a relatat că vor avea de efectuat un transport de țigări de pe linia de frontieră.

Deplasarea spre linia de frontieră a avut loc în data de 21 mai 2010 când cei patru s-au întâlnit și au parcurs traseul pe jos iar în apropierea liniei de frontieră s-au întâlnit cu cetățenii ucraineni și au preluat cele 8 baxuri cu țigări ambalate în folie de plastic de culoare neagră.

La întoarcere, cei patru inculpați, care aveau asupra lor câte două baxuri de țigări fiecare, au fost somați de polițiștii de frontieră astfel că au abandonat țigările și au fugit în pădure.

În interiorul celor 8 colete s-a găsit un număr total de 3903 pachete cu țigări marca *Viceroy* cu timbru fiscal ucrainean.

În drept, fapta inculpaților, așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 323 alin. 1 și 2 C.pen. ( cu aplicarea art. 75 al. 1 lit. *c* cod penal pentru inculpații majori și art. 99 și urm. cod penal pentru inculpatul minor) pentru care urmează a fi condamnați la câte o pedeapsă cu închisoarea individualizată în dispozitivul sentinței.

Fapta acelorași inculpați care au facilitat intrarea în țară a țigărilor marca

*Viceroy* în modul descris mai sus, constituie complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. și ped. de art. 26 c.pen. rap la art. 279 alin. 1 și art. 274 din Legea 86/2006 ( cu aplicarea art. 75 al. 1 lit. c cod penal pentru inculpații B. V., Ț. I. și L. P. și cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal pentru inculpatul H. I.) pentru care vor fi condamnați la câte o pedeapsă cu închisoarea individualizată în dispozitivul sentinței.

La individualizarea pedepselor s-a ținut seama de recunoașterea inculpaților și s-a făcut aplicarea art. 3. al. 7 C.pr.pen. și art. 74 și 76 c.pen.

Faptele fiind comise în concurs real, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal.

Apreciind că scopul educativ al pedepselor poate fi realizat și fără privare de libertate, instanța a făcut aplicarea art. 81 și 82 c.pen. cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei și le-a pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 83 cod penal.

În baza art. 118 al. 1 lit. *e* cod penal s-a dispus confiscarea celor 3903 pachete cu țigări marca *Viceroy* marcate cu timbru fiscal ucrainean.

Inculpații au fost obligați în solidar să plătească B.ui V. S. M. suma de

36.448 lei datorie vamală compusă din taxe vamale, accize si TVA.

În baza art. 191 c.pr.pen. inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize

și Operațiuni V.e C., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se admite în întregime cererea de constituire de parte civilă formulată în cauză, respectiv de a fi obligați inculpații și la plata de dobânzi și penalități aferente sumei de 36.448 lei, potrivit art.119 rap.la art.120 și 1. Cod procedură fiscală.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul părții civile este fondat și îl va admite pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în ce privește stabilirea existenței faptelor și a vinovăției inculpaților B. V., L. P., Ț. I., H. I., dispunând în consecință și obligarea lor la plata despăgubirilor către partea civilă.

Instanța de fond a omis însă aplicarea prevederilor art.119 din OG

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora pentru neachitarea la scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere, așa cum sunt prevăzute la art.120 și 1. din Codul de procedură fiscală, dobânzile și penalitățile fiind datorate până la data plății efective a debitului.

Nu poate fi primită susținerea inculpaților în sensul că recursul părții civile A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. este inadmisibil, având calitate procesuală activă B. V. S. M., câtă vreme în cauză s-a constituit parte civilă D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. și nu B. V. S. M., acesta din urmă neavând personalitate juridică.

Instanța de fond a menționat greșit, din eroare probabil, acordarea despăgubirilor către B. V. S. M..

În consecință curtea va admite în baza art. 385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală recursul declarat de către A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize și

Operațiuni V.e C. împotriva sentinței penale nr. 27 din (...) a JUDECĂTORIei Vișeu de Sus, pe care o va casa în parte, în ce privește omisiunea acordării dobânzilor și penalităților.

Rejudecând cauza, în baza art.14, 346 Cod procedură penală, art.1357

Cod civil va obliga în solidar pe inculpații B. V., L. P., Ț. I., H. I., ultimul inculpat în solidar și cu părțile responsabile civilmente H. I. și H. E., să plătească părții civile A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. suma de 36.448 lei, cu dobânzile și penalitățile aferente de la data nașterii datoriei ((...)) și până la achitarea integrală a debitului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art.189 Cod procedură penală se vor stabili sumele de câte 300 lei ca onorariu pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.S. A., av.S. R., av.Sîrbu T. și av T. M., sume ce se vor avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art. 385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de către A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. împotriva sentinței penale nr. 27 din (...) a JUDECĂTORIei Vișeu de Sus, pe care o casează în parte, în ce privește omisiunea acordării dobânzilor și penalităților.

Rejudecând cauza, în baza art.14, 346 Cod procedură penală, art.1357

Cod civil obligă în solidar pe inculpații B. V., L. P., Ț. I., H. I., ultimul inculpat în solidar și cu părțile responsabile civilmente H. I. și H. E. să plătească părții civile A. A. N. a V. - D. R. pentru Accize și Operațiuni V.e C. suma de 36.448 lei, cu dobânzile și penalitățile aferente de la data nașterii datoriei ((...)) și până la achitarea integrală a debitului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art.189 Cod procedură penală stabilește sumele de câte 300 lei ca onorariu pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.S. A., av.S. R., av.Sîrbu

T. și av T. M., sume ce se vor avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. M. M. Ș. M. R.

G.,

M. V.-G.

Red.L.M./(...). Dact. H.C./ 4 ex./ J..fond. T. H.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 619/2012, Curtea de Apel Cluj