Decizia penală nr. 412/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.412/R/2012
Ședința publică din data de 12 martie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : ANA C.
: M. Ș.
GREFIER : M. V.-G.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror: V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. L. F., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 21 din 10 februarie
2012 a Judecătoriei J., inculpatul fiind trimis În judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i alin. 3 lit. f Cod penal, cu aplic. art.75 lit. c, art. 41 alin. 2 și art.40 alin.1
Cod penal și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplic. art.75 lit. c și art. 40 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul P. L.
F., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. N. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că-și menține recursul formulat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului P. L. F., av. M. N. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 21 din 10 februarie 2012 a Judecătoriei J. și, rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de prima instanță, ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat faptele comise, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.
Consideră că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare raportat la natura infracțiunilor comise respectiv, de furt calificat și violare de domiciliu. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului P. L. F. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată și dozată, raportat la circumstanțele reale ale cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului.
Instanța de fond a reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, a avut în vedere toate elementele favorabile inculpatului, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod pr.pen. și a aplicat o pedeapsă într-un cuantum redus și fără aplicarea unui spor pentru concursul de infracțiuni.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca legală și temeinică.
Inculpatul P. L. F., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția recursului la aprecierea instanței.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 21 din data de 10 februarie 2012 a Judecătoriei J., pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul prevederilor art.320/1 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului P. L. F. ( fiul lui I. și R., născut la (...) în loc. Bălan, S., cetățean român, cu antecedente penale, domiciliat în loc. Soimuș, nr.1, S., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea), la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i, alin.3, lit.f Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c, art.41 alin.2 și art.40 alin.1 Cod penal.
Cu aplicarea prevederilor art.320/1 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1,2
Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c și art.40 alin. 1 Cod penal.
Conform art.61 Cod penal s-a revocat restul de pedeapsă neexecutată de 323 zile, care s-a contopit cu pedepsele aplicate prin prezenta.
În baza prevederilor art.33 lit. a, 34 lit.b Cod penal dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente și restul de pedeapsă neexecutată de 323 zile s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare, care s-a dispus a se executa cu privare de libertate, cu aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II, b Cod penal.
Conform art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, de 3 ani închisoare, perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de (...), menținându-se măsura arestării preventive.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală și 998 și următoarele Cod civil, s-au admis cererile părților civile și a fost obligat inculpatul să le plătească despăgubiri, după cum urmează: M. Ana - 300 lei, C. G. - 2000 lei, P. N. - 5000 lei, H. C. - 5977,2 lei, S. Trans Bitum S.R.L. -
500 lei.
S-a admis în parte acțiunea părții civile T. V. și a fost obligat inculpatul să-i plătească suma de 14.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar onorariul avocatului care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului, avoc. Sava M., în sumă de 200 lei, s-a avansat din fondurile speciale ale M.ui Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul de A. S.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Prin rechizitoriul întocmit în dosar nr.827/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou a fost trimis în judecată inculpatul P. L. F., cercetat pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i, alin. 3, lit.f Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2, art.75 lit.c și art.40 alin.1 Cod penal și violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.1,2 cu aplicarea art.75 lit.c și art.40 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut comiterea infracțiunii prevăzute de art.208, 209, alin.1, lit.a,g,i, alin. 3 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 și art.75 lit.c și art.40 alin.1 Cod penal, deoarece în intervalul
06.09-(...) în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu alt participant au pătruns în locuințele sau anexele locuințelor a patru părți vătămate, de unde au diferite bunuri. S-a mai reținut că același inculpat a sustras prin efracție un acumulator al unui sistem de dirijare trafic rutier și a încercat să sustragă piese componente ale unui buldozer, fără a reuși, cauzând un prejudiciu total estimat la cca
26.300 lei.
Inculpatul a fost cercetat și pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.1,2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c și art.40 alin.1 Cod penal deoarece pe timp de noapte, împreună cu alt participant a pătruns în curtea și anexele gospodărești ale locuinței părții vătămate C. G., cu scopul de a sustrage bunuri, încălcând astfel inviolabilitatea domiciliului.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale, învinuirea și prev.art.320/1 Cod procedură penală, fiind întrebat expres dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul a declarat în mod expres, în ședință publică faptul că recunoaște comiterea faptelor, așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, fiind de acord să fie judecat pe baza probelor administrate de organele de urmărire penală, care i-au fost aduse la cunoștință.
Având în vedere poziția inculpatului și materialul probator administrat în faza de urmărire penală (plângerile și declarații ale părților vătămate, declarația inculpatului, proces verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, proces verbal de reconstituire și conducere în teren, declarații martori, dovezi predare-primire, etc.) în fapt s-a rețin următoarele :
În perioada 06/(...) inculpatul major P. L. F., împreună cu fratele său, învinuitul minor P. A., pe timpul nopții, prin escaladarea gardului și forțarea ușii de acces a imobilului nr. 63 din localitatea B., com. C., jud. S. (imobil nelocuit) aparținând părții vătămate M. Ana din B. nr.47, jud. S., a pătruns în locuință, ocazie cu care aceștia au sustras țuică, tacâmuri și lenjerie de pat în valoare totală de 300 lei.
În noaptea de 23/(...) inculpatul major P. L. F., împreună cu învinuitul P. A., după o înțelegere prealabilă, pe timpul nopții au pătruns pe poarta de acces principală, neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate C. G. din localitatea C. nr.136, jud. S., ocazie cu care dintr-o anexă gospodărească neasigurată, au sustras două drujbe marca Stihl, respectiv M., o secure,
2/3 kg slănină și obiecte de îmbrăcăminte în valoare totală de 1.000 lei.
În noaptea de 24/(...) inculpatul P. L. F., împreună cu învinuitul minor
P. A., după o înțelegere prealabilă, pe timpul nopții, prin escaladarea gardului împrejmuitor al imobilului și prin spargerea unei uși de acces, au pătruns în imobilul părții vătămate P. N.-A. din localitatea B. nr.68, jud. S.,
(imobil nelocuit) ocazie cu care au sustras o bicicletă marca Holand, obiecte de îmbrăcăminte, parfumuri, creând un prejudiciu total de 2.000 lei.
În perioada 26/(...), inculpatul P. L. F. și învinuitul P. A., după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat în extravilanul localității C., comuna C., județul S. de unde au încercat să sustragă sistemul hidraulic și radiatorul buldoescavatorului aflat în locul numit V. P., aparținând părții vătămate H.
C. din mun. Baia-Mare, str. Universității nr.36, jud. Maramureș, ocazie cu care au distrus radiatorul acestuia, provocând un prejudiciu de 7.000 lei.
În noaptea de 29/(...), inculpatul P. L. F. și învinuitul minor P. A., după o înțelegere prealabilă, prin dislocarea sistemului de închidere, au sustras un acumulator marca formula SHD de 180 Ah 12 V aparținând S.
Trans Bitum S.R.L. IP, jud. S., amplasat la km 56 + 788 m de pe DJ 1. din localitatea P., jud. S., obiect component al unui semafor funcțional de fluidizarea traficului rutier care, în urma săvârșirii faptei, a devenit nefuncțional, în valoare de 500 lei.
În noaptea de 04/(...) inculpatul major P. L. F. și învinuitul minor P. A., după o prealabilă înțelegere, împreună, prin escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns în curtea imobilul nr. 140 din localitatea C., jud.S., (imobil nelocuit) aparținând părții vătămate T. V. din C. nr.128, jud.S. și prin forțarea ușii de acces a acestuia, au sustras din locuință o bicicletă Mountain Bike, două covoare, doua boxe audio, două stative boxe, un stativ microfon, un mixer (stație amplificare audio), creând un prejudiciu în valoare de 15.000 lei.
În ceea ce-l privește pe învinuitul minor, participant la actele materiale descrise mai sus, s-a menționat ca cercetările față de acesta se efectuează în continuare, cauza a fost disjunsa deoarece inculpatul major a fost cercetat în stare de arest preventiv, iar cu privire la minor mai sunt necesare cercetări, inclusiv efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se verifica existenta discernământului acestuia.
Faptele inculpatului, așa cum rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, motiv pentru care instanța de fond l-a condamnat, după cum urmează :
- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.208, alin.1, 209, alin.1, lit.a,g,i alin. 3 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c, art.41 alin.2 și 40 alin.1 Cod penal.
- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.1,2 cu aplicarea art.75 lit.c și art.40 alin.1 Cod penal.
Individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor stabilite de art. 72 Cod penal după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a aplicării procedurii stabilită de art.320/1 Cod procedură penală.
O mare parte a actelor materiale din componența infracțiuni continuate au fost comise de către inculpat împreună cu alt participant, respectiv fratele său, despre care inculpatul cunoștea că este minor, fiind pentru acest motiv aplicabile prevederile art.75 lit.c Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunile de furt calificat se impune mențiunea că aplicarea art.209 alin.3, lit.f Cod penal este determinată de sustragerea acumulatorului din sistemul de dirijare a traficului rutier.
Apoi, s-a reținut că inculpatul a comis faptele care constituie obiectul prezentei cauze în intervalul de 323 zile care reprezintă rest de pedeapsă neexecutat ca urmare a liberării condiționate din executarea unei pedepse anterioare. Având în vedere faptul că pedeapsa anterioară a fost aplicată pentru fapte similare, însă comise în timpul minorității, conform art.38 Cod penal, aceasta nu poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii. În aceasta situație sunt aplicabile prevederile art.40 alin.1 Cod penal.
Față de toate aspectele de mai sus, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse mai mari, decât minimul special redus cu o treime.
După cum s-a arătat, pedeapsa anterioară nu poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii, însă avându-se în vedere comiterea infracțiunilor în restul de pedeapsă neexecutată ca urmare a liberării condiționate, sunt aplicabile prevederile art.61 Cod penal, astfel că acest rest a fost revocat.
Faptele din prezenta fiind concurente, pedepsele s-au contopit conform art.34 lit.b Cod penal, inclusiv cu restul de 323 zile, rezultând în final pedeapsa cea mai grea 3 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă aplicată se va executa cu privare de libertate, cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II,b Cod penal.
Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv, măsură care s-a menținut în continuare și conform art.88 Cod penal, din pedeapsa rezultantă aplicată s-a dedus, începând cu data de (...) la zi, timpul arestului preventiv.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul nereparat, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între ele și vinovăția inculpatului.
Pentru aceste motive, în baza prevederilor art.14 raportat la art.346
Cod procedură penală și 998 și următoarele cod civil inculpatul a fost obligat să plătească părților civile despăgubiri, conform dispozitivului.
Acțiunea părții civile T. V. a fost admisă în parte, constatându-se recuperarea unei părți din prejudiciu, prin restituirea unora dintre bunurile sustrase de către inculpat.
Inculpatul fiind condamnat, în baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs
inculpatul P. L. F., fără a arăta în scris motivele, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art.
74 lit. c Cod penal.
S-a arătat că inculpatul a recunoscut și regretat faptele comise, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, astfel că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa, considerându-se că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare, raportat la natura și gravitatea concretă a infracțiunilor comise.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C., inculpatul recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Așa fiind, raportat și la motivele de recurs, instanța de control judiciar se va limita doar la analiza individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.
Instanța a valorificat eficient criteriile prev. de art.72 C., chiar dacă nu le-a menționat expres, având în vedere: gradul de pericol social concret al faptelor comise - relativ ridicat, raportat la natura infracțiunilor comise, importanța relațiilor sociale lezate, nr. actelor materiale de sustragere, intervalul scurt de timp în care s-au comis, modalitatea și împrejurările concrete în care s-au comis - unele pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu un minor, etc., la consecințele produse, respectiv, valoarea prejudiciului creat și nerecuperat; limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru fiecare din cele două infracțiuni comise ( pedepsele cu închisoarea de la 4 la 18 ani și, respectiv, de la 3 al 10 ani - reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoz. art.320/1 alin.7 C.); persoana inculpatului - cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând faptele, dar în același timp, cu antecedente penale, prezentele fapte fiind comise în perioada liberării condiționate din executarea unei pedepse anterioare, tot pentru infracțiuni contra patrimoniului - ceea ce denotă perseverența infracțională a inculpatului și imposibilitatea reintegrării sociale în lipsa unor sancțiuni ferme împotriva sa.
S-au aplicat astfel, pedepse în limite legale, aproape de minimul special ( redus cu 1/3), în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C.
Curtea apreciază că nu se impune în cauză, a se da o eficiență mai mare decât cea reclamată de dispoz. art.320/1 C. împrejurării că inculpatul a fost sincer și a recunoscut faptele, prin reținerea acestei împrejurări ca circumstanță atenuantă, în virtutea dispoz. art.74 lit.c C., pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație acestei împrejurări, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispoz. art.52 C. privind scopul pedepsei.
Totodată, incidența dispoz. art.320/1 C. nu obligă, automat, la aplicarea unor pedepse la nivelul minimului special, redus cu 1/3 sau, chiar sub acest minim, urmare a reținerii de circumstanțe atenuante ci, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța apreciază în ce măsură pot fi sau nu, valorificate ca circumstanțe atenuante anumite împrejurări favorabile inculpatului și, în funcție de antecedența penală a acestuia , dacă se impune sau nu, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în așa fel încât, să se asigure o proporție corespunzătoare între gravitatea faptei și sancțiunea aplicată, precum și realizarea scopului prev. de art.52 C.
În speță, așa cum s-a arătat, instanța a dat dovadă chiar de clemență, aplicând pedepse apropiate de minimul special ( redus cu 1/3) prevăzut de lege pentru cele două infracțiuni, făcând apoi aplicarea dispoz. legale privind pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni și, apoi, cele privind revocarea liberării condiționate prev. de art.61 C.
Așa fiind, față de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.
Potrivit art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200, lei onorariu pentru apărător din oficiu ( avoc. M. N.), ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. L. F. (fiul lui I. și R., născut la (...), deținut în Penitenciarul Gherla), împotriva sentinței penale nr. 21 din 10 februarie 2012 a Judecătoriei J..
Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției ( avoc. M. N.).
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. M. ANA C. M. Ș.
GREFIER M. V.-G.
Red.A.C./Dact.H.C.
3 ex./(...)
Jud. fond: G. M.
← Decizia penală nr. 1029/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|