Decizia penală nr. 417/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI Dosar nr. (...)

DECIZIA P.Ă NR. 417/R/2012

Ședința publică din 13 martie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. V. A.- judecător JUDECĂTORI : L. H.

GREFIER : M. N.

I. M.

M. public, P. de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C.-N. împotriva sentinței penale nr. 1386 din data de (...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), privind pe inculpații A. G. C. și B. J. R. trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul A. G. C. asistat de apărător ales, av. Dairatani M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, inculpatul B. J. R. asistat de apărătorul ales avocat S. F. V., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea vătămată S. E.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la dosarul cauzei apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților, avocații A. L. și K. L., au depus referatele privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, urmând ca instanța să se pronunțe asupra onorariilor parțiale în cauză.

Întrucât inculpații au apărători aleși, se constată încetate de drept mandatele apărătorilor desemnați din oficiu, prin prezentarea apărătorilor aleși în fața instanței de recurs.

Întrebați fiind de instanță inculpații arată că își mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale, precum și cele date la instanța de fond, menționând că nu mai doresc să facă completări la acestea sau să dea noi declarații în fața instanței de recurs, în acest sens s-au luat declarații inculpaților, declarații consemnate și atașate la procesul- verbal de ședință.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în scopul folosirii pe nedrept, prevăzută de art. 208 alin 1 și 4, art. 209 alin 1 lit a, e, g și i C.pen..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin hotărârea pronunțată instanța de fond în mod greșit a dispus achitarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în scopul folosirii pe nedrept, prevăzută de art. 208 alin 1 și 4, art. 209 alin 1, lit a, e, g și i C.pen.. E. real că după cum a reținut instanța de fond, la dosarul cauzei nu există probe directe din care să rezulte participarea celor doi inculpați la comiterea infracțiunii de furt calificat în scopul folosirii pe nedrept, însă se apreciază de reprezentantul parchetului că implicarea lor în comiterea cu vinovăție a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, rezultă în mod cert din coroborarea mai multor probe indirecte și implicit din succesiune logică a evenimentelor care au avut loc concomitent și ulterior sustragerii autoturismului.

Se mai apreciază că instanța de fond a ignorat un aspect esențial al cauzei, și anume că organul judiciar, în virtutea rolului activ pe care îl impune sarcina probei, trebuie să lămurească fără rezerve apărarea inculpatului potrivit căreia urma papilară a fost produsă, eventual, la momentul când inculpatul, participând la discuții în grupul său de prieteni în zona în care era parcat autoturismul sustras, s-a sprijinit cu palmele de respectivul autoturism. Nu trebuie ignorat nici aspectul că urma digitală în privința căreia s-a stabilit că aparține inculpatului A. G. s-a prelevat chiar de pe portiera autoturismului, ceea ce ar indica faptul că a fost creată de către inculpat chiar în momentul în care acesta a pătruns în interiorul autoturismului sustras.

Toate informațiile din dosar coroborate cu probele administrate în cauză îi plasează pe cei doi inculpați la momentul comiterii faptei în zona de unde a fost sustras autoturismul aparținând părții vătămate, cât și în zona în care autoturismul avariat a fost abandonat. Un alt aspect care se desprinde în urma vizualizării listingurilor telefonice solicitate și care contrazice declarațiile celor doi inculpați date în cursul procesului penal, potrivit cărora aceștia se cunoșteau doar din vedere, între ei neexistând vreo relație de prietenie și neavând același grup de prieteni, este acela că în perioada 26 mai

2010-27 mai 2010 între inculpați, au fost înregistrate un număr de opt convorbiri telefonice, ceea ce demonstrează că între aceștia exista o oarecare relație.

În final se arată că după cum a reținut instanța de fond, constatarea tehnico- științifică asupra comportamentului simulat în cazul celor doi inculpați prin care s-a confirmat faptul că pentru răspunsurile acestora la întrebările relevante cauzei au fost evidențiate reacții specifice ale comportamentului simulat, reprezintă doar un indiciu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpați și nicidecum o veritabilă probă care să poată sta la baza condamnării celor doi, în contextul analizării întregului material probator administrat, consideră că acest indiciu vine să întărească concluzia că inculpații sunt autorii faptei deduse judecății.

Apărătorul inculpatului A. G. solicită respingerea recursului declarat de parchet. R. la toate aceste probe din faza de urmărire penală, cât și cele administrate în faza de judecată, se poate spune că toate acestea conduc la concluzia că inculpatul nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată. Declarația părții vătămate nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar, cu atât mai mult nu se coroborează cu declarația martorului M. A. care audiat fiind în fața instanței arată că el nu a văzut nici câte persoane au sustras autoturismul, nici că acestea au consumat băuturi alcoolice lângă mașină sau pe mașină, ci a văzut doar că mașina se punea în mișcare fără a vedea cine era înăuntru sau câte persoane erau în interiorul autoturismului.

O altă probă deosebit de importantă este raportul de constatare tehnico-științifică referitor la urmele papilare ridicate de pe autoturismul părții vătămate. A. raport de constatare conține cel puțin aspecte contradictorii și concluzii care nu pot să ducă la o incriminare sau la dovedirea certă a faptului că urmele de pe autoturism aparțin inculpatului sau la faptul că acesta a contribuit la săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată. Dacă se analizează aceste urme prezentate în raport și concluziile prezentate de expert, se va constata că o urmă care nu conține suficiente elemente dactiloscopice de identificare, să fie atribuită ca fiind creată de inculpatul pe care îl asistă, iar referitor la toate celelalte urme, care conțin suficiente elemente de identificare, să se concluzioneze în mod clar că nu au fost create de inculpat. A. raport nu oferă nici o dovadă că urmele ridicate de pe autoturismul părții vătămate aparțin inculpatului cu atât mai mult acest mijloc de probă nu poate dovedi că inculpatul a sustras acel autoturism, în condițiile în care toate urmele ridicate sunt din exteriorul autoturismului și nici una nu a fost identificată în interiorul acestuia.

În final, se arată că nu există nici o probă relevantă care să ducă la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, sens în care solicită respingerea recursului declarat de parchet.

Apărătorul inculpatului B. J. R. solicită respingerea recursului formulat de parchet, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Se solicită a se mentine achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin 1,4 și art. 209 alin 1 lit a, e, g, i C.pen., în baza art. 11 pct 2 lit a raportat la art. 10 lit c Cod procedură penală, respectiv fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Potrivit dispozițiilor art. 65 Cod procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată, iar potrivit dispozițiilor art. 66 Cod procedură penală învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Din declarația părții vătămate, aceasta relatează faptul că din discuțiile pe care le-a avut cu un vecin acesta îi declară că a văzut în mod clar că autoturismul a fost sustras de 3 tineri, însă, ulterior niciunde în cuprinsul actelor de cercetare penală și mai ales prin depoziția în fața instanței, nu se întâlnesc menționați decât doi tineri.

Consideră că simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției, iar potrivit principiului in dubio pro reo, desprins din interpretarea art. 52 Cod procedură penală și art. 6 din C., judecătorul nu poate pronunța condamnarea unei persoane acuzate de o infracțiune aceasta fiind prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

Inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor cu care s-a confruntat în trecut aflându-se sub influența teribilismului adolescentin, dar în momentul de față se poate vorbi de o cu totul altă persoană, care este serioasă, onestă, care este bine integrată în societate având un loc de muncă stabili și mai presus decât orice, având susținerea familiei.

Inculpatul A. G. având ultimul cuvânt arată că achiesează concluziilor apărătorului său.

Inculpatul B. J. R. având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1386 din 25 noiembrie 2011 a J. C.-N., în temeiul art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul A. G. C., fiul lui G. și E. , născut la data de (...) in mun.C.-N., cu domiciliul in mun.C.-N., str.L. nr.3 ap.22, jud.C., CNP 1. , pentru săvârsirea infractiunii de furt calificat de folosintă prev și ped de art.208 alin.1 și alin.4 -art.209 alin.1 lit.a), e), g) și i) Cod penal.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul B. I. R., fiul lui J. și R., născut la data de (...) in mun.C.-N., jud.C. , cu domiciliul in mun.C.-N., str.L. nr.9 ap.17 jud.C., CNP 1., pentru săvârsirea infractiunii de furt calificat de folosintă prev și ped de art.208 alin.1 și alin.4 -art.209 alin.1 lit.a), e), g) și i) Cod penal.

În temeiul art.346 alin.3 Cod procedură penală s-a respins actiunea civilă formulată de partea vătămată S. E., cu dom. in mun.C.-N., str.Gh.D. nr.25 ap.4 jud.C., ca inadmisibilă.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut uremătoarele:

Prin rechizitoriul nr.5258/P/2010 întocmit la data de (...) de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și înregistrat pe rolul J. C.-N. la data de (...) sub nr. (...), s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale și trimiterea in judecată , in stare de libertate , a inculpatilor A. G. C. și B. J. R. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit.a,e,g,i C.pen..

Prin acelasi act s-a dispus disjungerea cauzei si continuarea cercetărilor de către IPJ C.-SIC sub aspectul comiterii infractiunilor prev de art.86 alin.1 și art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 fată de invinuitii A. G. C. și B. J. R.

S-a retinut în esentă, în actul de sesizare al instantei, sub aspectul învinuirii , că în noaptea de 2. mai 2010, în baza unei întelegeri prealabile inculpatii A. G. C. și B. J. R. au sustras impreună autoturismul marca Dacia 1307 cu nr. de inmatriculare (...) apartinând părtii vătămate S. E., parcat pe str.Gh. D. din mun.C.-N., in scopul de a se deplasa pe raza mun.C.-N., cauzând un prejudiciu în sumă de 5000 lei.

Situatia de fapt retinută a fost probată de către organul de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: procese verbale de cercetare la fața locului (f.5-10,16 dosUP), planșe foto (f.13-15,18-28 dosUP), raport constatare tehnico științifică examinare urme papilare (f.38-46 dosUP), raport de constatare tehnico științifică comportament simulat învinuiți (f.59-67 dosUP), proces verbal de constatare (f.77 dosUP), declarații parte vătămată (f.10,32-35 dosUP), declarații învinuiți

(f.73,75,78,79,81,92-93 dosUP), declarații martori (f.37,47-48 dosUP), fișe cazier judiciar (f.76,82 dosUP).

În faza de urmărire penală ambii inculpatii au negat comiterea faptei. Partea vătămată S. E. a apreciat valoarea prejudiciului produs la suma de 5., insă intrucât ulterior autoturismul sustras i-a fost restituit , a arătat că se constituie parte civilă in cauză cu suma de 1. reprezentând contravaloarea reparatiilor aferente avariilor autoturismului.

În cursul cercetării judecătorești instanta a reaudiat inculpatii A. G. C. și B. J. R. , ale căror declaratii au fost consemnate și atasate la dosarul cauzei(f.29, f.30 dosI), partea vătămată S. E.(f.49 dosI), si martorii C. S. D.(f.31 dosI) , Petric Alin N.(f.50 dosI) și A. G.(f.51 dosI).

Din oficiu instanta a incuviintat si administrat proba testimonială cu martorul M. A.

, a cărei necesitate a reiesit din audierea părtii vătămate S. E., declaratia acestuia fiind consemnată și atasată la dosarul cauzei(f.63 dosI)precum și proba cu inscrisuri(f.43, f.52-53 , f.64-65dosI).

Inculpatii prin apărătorii alesi au mai depus la dosar concluzii scrise.

Analizând materialul probator administrat in cursul urmăririi penale și cercetării judecătoresti, instanta a retinut:

În seara zilei de (...), in jurul orei 11,00-12,00 (noaptea) martorul M. A. deranjat de un zgomot puternic de motor , a ieșit pe balconul apartamentului în care locuiește împreună cu soția sa, situat pe str. Gh. D. nr.2 ap.5 , mun.C.-N. și a observat cum se punea în mișcare autoturismul apartinând părtii vătămate S. E. , marca Dacia 1307, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare (...) , care se afla parcat pe str. Gh. D. lângă atelierul de repartii al părtii vătămate(f.63 dosI). Potrivit aceleiasi declaratii a martorului luată in fata instantei de judecată in conditii de contradictorialitate și nemijlocire acesta nu a observat persoana sau persoanele care erau la volan sau in masină, doar că una din rotile din fată era căzută intr-un canal , după care masina a intrat pe un teren viran și a plecat in trombă. Imediat martorul a sunat pe partea vătămată care i-a comunicat că nu a imprumutat nici unei persoane cheile autoturismului său, in acel moment, partea vătămată realizând că masina îi fusese sustrasă.

Potrivit declaratiilor părtii vătămate date in cursul urmăririi penale(f.32-35 dosUP) in seara zilei de (...) in jurul orei 23,00 a fost contactat la telefon de către vecinul său M. A. care i-a spus să meargă repede la garaj deoarece i se fură autoturismul din parcare(...) din discutiile purtate cu vecinul său , aflînd că autoturismul a fost pornit și sustras de trei tineri, posibil sub influenta alcoolulului. A.a i-a mai precizat că tinerii au intrat cu autoturismul pe lângă un salcâm pe terenul viran acoperit cu iarbă din spatele garajelor , după care au iesit prin locul unde a fost parcat autoturismul indreptându-se inspre str.Gh D. colt cu Observator.

In momentul in care a coborât in fata blocului, la aproximativ 5 minute de la apelul martorului, autoturismul nu mai era in locul in care partea vătămată il lăsase.

Autovehiculul era inchis insă neasigurat, fiind posibil potrivit declaratiei părtii vătămate

(f.34 dosUP) ca cheile să fi fost lăsate pe polită in autoturism.

În fata instantei de judecată partea vătămată S. E. a arătat in mod expres că a fost sunat de vecinul său M. A. care i-a spus să se deplaseze la garaj intrucât doi băieti îi fură masina(...) cei doi s-au urcat in masină , au mers pe terenul viran , au intors lângă bazinele de apă și au iesit din parcare deplasându-se spre str.Gh D. masina fiind inchisă cu cheia , insă sub pres se mai afla o cheie de rezervă (f.49 dosI).

Astfel, deși partea vătămată a susținut că martorul M. i-ar fi văzut pe inculpați când au sustras autoturismul(f.49 dosI), insă cu ocazia audierii sale martorul a declarat in mod expres că nu a observat persoana sau persoanele care s-au urcat la volan (f.63 dosI).

De asemenea , acelasi martor a infirmat in mod expres imprejurarea că ar fi spus părtii vătămate că in seara de (...) a observat 2 tineri care anterior sustragerii au stat pe capota unei masini din parcare si au consumat băuturi alcoolice și ulterior au sutras masina(f.63 , f.49 dosI).

Sesizate fiind de către partea vătămată S. E. la data de (...)(proces verbal de consemnare a plângerii f.9 dosUP) organele de cercetare penală s-au deplasat la locul comiterii sustragerii , str.Gh D. nr.2-4 jud.C., unde in prezenta martorului asistent B. V. au desfăsurat activitătile de cercetare specifice, astfel cum rezultă din procesul verbal incheiat in acest sens la data de (...) ora 00,45 și plansele foto aferente(f.11-15 dosUP).

Partea vătămată a fost sunată de către organele de politie in data de (...), dimineata in jurul orei 8,00 , comunicându-i-se că autovehiculul sustras a fost găsit pe drumul care face legătura intre zona de agrement Sf I. și zona de agrement F.

Potrivit procesului verbal de cercetare la fata locului incheiat la data de (...) ora

8,20, in prezenta martorului asistent Petric Alin N. autovehiculul apartinând părtii vătămate a fost găsit abandonat pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre F. spre Sf I. , cu partea dreapta fată pe acostamentul din pământ având portierele partea dreapta intredeschise iar cele din partea stângă inchise dar neasigurate, avariat, astfel cum rezultă din procesul verbal și plansele foto efectuate(f.16-28 dosUP). Autovehiculul a fost ridicat si predat părtii vătămate la data de (...) potrivit dovezilor incheiate in acest sens(f.36 dosUP) .

Organele de cercetare penală, in prezenta martorului asistent au prelevat de pe autovehicul cinci urme papilare: de pe parbriz partea exterioară zona scaunului dreapta fată(1), de pe portiera dreapta fată partea exterioară(2), de pe geamul portierei dreapta fată, partea exterioară(1) și de pe rama interioară a portierei dreapta fată(1), o urmă materie cu aspecte brun roscat și o urmă cu aspect de incăltăminte de pe parbriz in interior (f.16 verso dos UP) și planse foto(f.25-31 dosUP). La examinarea urmelor papilare prelevate in sistemul Afis Morphotrak a rezultat că acestea au fost create de către inculpatul A. G. C.(f.38 dos UP).

Proba stiintifică efectuată in cauză constând in raportul de constatare tehnico stiintifică nr.379170/(...) efectuat de către IPJ C.-S. C. a concluzionat că:

- urmele papilare prelevate de pe portiera dreapta fată partea exterioară și de pe geamul portierei dreapta fată, partea exterioară prezintă suficiente elemente caracteristice necesare examinării și emiterii unor concluzii certe, insă cu toate acestea s-a stabilit că doar cea prelevată de pe portiera dreapta fată partea exterioară a fost creată de degetul mijlociu de la mîna stângă a inculpatului A. G. C.(pctA) insă cea prelevată de pe geamul portierei dreapta fată, partea exterioară nu prezintă elemente caracteristice generale și individuale comune cu impresiunile papilare ale inculpatului A. G. C.(pctB), (ceea ce nu exclude in opinia noastră posibilitatea ca acestea să fi fost create de o altă persoană),

- urmele papilare prelevate de pe parbriz , partea exterioară , zona scaunului dreapta fată, de pe portiera dreapta fată partea exectiroară și cele de pe rama interioară a portierei dreapta fată, necontinând suficiente elemente caracteristice generale și individuale necesare examinării dactiloscopice sunt inapte(pctC)(f.40-46 dosUP).

Pe de altă parte, martorul C. S. D. audiat in cursul urmăririi penale(f.47-48 dosUP) a arătat că , pe la sfârsitul lunii mai 2010, data exactă neputând a fi precizată(cu toate că declaratia sa a fost dată in fata organelor de cercetare penală la data de (...), la mai putin de o lună de la data producerii evenimentului și nicidecum la un interval de timp suficient care să justifice faptul că din punct de vedere obiectiv martorul nu si-a mai adus aminte de data exactă), in timp ce era cu mai multi prieteni din cartierul Z. pe str.L. l-a auzit pe numitul B. R. care a povestit faptul că in urmă cu câteva zile a luat un autoturism cu care s-a plimbat și pe care l-a lovit pe str.F. din mun.C.-N. după care l-a abandonat, inculpatul B. , nedând insă detalii despre autovehiculul cu care s-a plimbat și pe care l-a lovit și nu a precizat cu cine a fost. Martorul a mai arătat că nu mai retine cine a fost de fată la această discutie.

Audiat fiind in cursul judecătii in conditii de contradictorialitate și nemijlocire martorul C. S. D. a arătat că in anul 2010 , la o dată pe care nu o poate preciza , trecând pe lângă un bloc pe str.L. oprindu-se pentru a fuma o țigară lângă un grup de tineri pe care nu îi cunoaște și din care cu certitudine nu făceau parte inculpații, a auzit pe una dintre aceste persoane care discuta despre o masină furată spunând că a auzit că masina a fost sustrasă de un anume „. inalt și blond (f.31 dosI).

Instanța a observat, pe lângă gravele neconcordante existente intre cele două declaratii ale martorului date in faza de urmărire penală și cea de judecată, că numitul C. S. D. este un martor indirect și, în consecință, fiabilitatea mărturiei din auzite este pusă la îndoială.

Mai mult decât atât, pentru a putea fi reținută această probă este necesar ca aceasta să se coroboreze cu celelalte probe administrate in cursul judecătii, principiul desprins din interpretarea art.63 alin.2 Cod procedură penală fiind acela al liberei aprecieri a probelor.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză, s- a constatat că nici una din urmele papilare ridicate nu aparține inculpatului B. J. R. și că una din urmele papilare descoperite și ridicate cu ocazia cercetării la fața locului aparțin inculpatului A. G. C. , dar instanța a observat că este vorba de o urmă papilară ridicată de pe su p rafa ța e xte rio a ră a parbrizului, zona scaunului dreapta față, aferent autoturismului sustras părții vătămate (f.25 dos.UP coroborat cu f.46 dos.UP), insă din declaratiile inculpatilor rezultă că în grupul fiecăruia de prieteni există obiceiul ca aceștia să se sprijine cu palmele pe mașini când povestesc, fumează sau manâncă semințe, cei doi inculpati locuind pe str.L. nr.3(inculpatul A.) și respectiv nr.9 (inculpatul B.).

Astfel, având în vedere că inculpatii locuiesc foarte aproape de strada pe care era parcat autovehiculul părții vătămate și că ambii practicau obiceiul de a se sprijini de mașini, iar urma papilară concludentă a fost ridicată de pe partea exterioară a parbrizului, se naște un prim dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpați. N. unul din martorii audiați în cauză și nici concluziile raportului de constatare tehnico- științifică asupra urmelor papilare nu au indicat în mod neechivoc săvârșirea faptei de către cei doi inculpați.

Deși a fost încheiat de către organele de cercetare penală un proces verbal la data de (...)(f.77 dosUP) care atestă faptul că inculpatul B. J. R. ar fi afirmat în fața organelor de cercetare penală că ar fi săvârșit împreună cu inculpatul A. G. C. fapta care face obiectul prezentei cauze, inculpații au negat săvârșirea faptei atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești (f.29,30; f. 73,75,78,79,81,92-93 dos.UP), arătând totodată că nu fac parte din același grup de prieteni și că se cunosc din vedere, locuind pe aceeași stradă.

In ceea ce priveste forta probantă a acestui proces verbal retinem că si acesta cade sub incidenta prevederilor art.63 alin.2 Cod procedură penală, insă pare putin probabil ca, in conditiile in care inculpatul B. a dat o declaratie olografă la data de (...) respectiv la data de (...)(f.78, f.79 dos UP) in care a negat comiterea infractiunii de care a fost invinuit , la aceeasi dată, (...) să fi recunoscut in fata organelor de cercetare penală comiterea faptei impreună cu coinculpatul A. , recunoastere consemnată in procesul verbal incheiat de organele de cercetare penală.

Potrivit art.322 Cod procedură penală declarațiile inculpaților pot fi folosite împotriva lor, iar potrivit art.69 Cod procedură penală pot conduce la aflarea adevărului în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Or, în cauza de față declarațiile acestora nu se coroborează cu procesul-verbal amintit (f.77 dos.UP), însă vin în susținerea dubiului săvârșirii faptei rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză coroborate cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică a urmelor papilare.

Cât privește constatarea tehnico - științifică asupra comportamentului simulat în cazul celor doi inculpați ale cărei concluzii au confirmat faptul că pentru răspunsurile acestora la întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice ale comportamentului simulat (f.63 dos.UP) instanța reține că aceasta reprezintă doar un indiciu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpați și nicidecum o veritabilă probă care să poată sta la baza condamnării numiților A. G. C. și B. J. R.

Simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției. Potrivit principiul in dubio pro reo (orice îndoială profită acuzatului), desprins din interpretarea art.5/2 Cod procedură penală și art.6 par.2 din Convenția E. a Drepturilor Omului, judecătorul nu poate pronunța condamnarea unei persoane decât atunci când este convins, dincolo de orice îndoială rezonabilă de vinovăția unei persoane.

În cauza de față, nici una din declarațiile martorilor audiați în cauză nu îi plasează pe inculpați în câmpul infracțional și nu există în cauză nici o „probă" în sensul cerut atât de normele de drept intern cât și internațional care să formeze convingerea instanței ca aceștia au participat la săvârșirea furtului. Probele de vinovăție invocate de parchet în sprijinul acuzației ce o aduc inculpaților sunt simple indicii de vinovăție care nu pot conduce la condamnarea acestora(raportul de constatare tehnico stiintifica nr.379457/(...) care a concluzionat că martorul C. S. D. nu a prezentat un comportament simulat la intrebările relevante, f.50-54 dosUP și raportul de constatare tehnico stiintifica nr.379034/(...) care a concluzionat că inculpatii au prezentat un comportament simulat la intrebările relevante, f.60-67 dosUP).

În conformitate cu prevederile art.345 alin.1 Cod procedură penală solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai dacă instanta constată că fapta există , constituie infractiune si a fost comisă de inculpat(i), rezultînd astfel cu claritate din economia textului că instanta de judecată pronuntă condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strânse in cursul urmăririi penale și verificate in cursul cercetării judecatoresti dovedesc in mod cert, că fapta a fost săvârsită de inculpat(i).

Din aceeasi perspectivă, s-a reținut că orice soluție pronunțată de instanță nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate și convingatoare (cauza Telfner c. Austriei ), scopul procesului penal fiind ca orice persoană care a savârșit o infracțiune să fie pedepsită conform vinovăței sale si nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală(art.1 Cod procedură penală).

Potrivit art.200 Cod procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea in judecată.

Art.289 Cod procedură penală s-a dispus ca judecata cauzei să se facă in fata instantei de judecată constituită conform legii , in sedintă , oral, nemijlocit și in contradictoriu, probele strânse in cursul urmăririi penale servind numai ca temei pentru trimiterea in judecată.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse in cursul urmăririi penale trebuie verificate in activitatea de judecată de către instantă, in sedintă publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu, numai după verificarea efectuată in aceste conditii, instanta putând retine motivat că acestea exprimă adevărul judiciar .

Pe de altă parte, in raport de dispozitiile art.62, 63 Cod procedură penală cu referire la art.1 , 200 și art.289 Codprocedură penală, hotărârea prin care se solutionează cauza penală dedusă judecătii trebuie să apară ca o concluzie sustinută de materialul probator administrat in dosar, constituind un lant deductiv, fără discontinuitate.

Or, in cauză, probele strânse in cursul urmăririi penale și care au servit drept temei de trimitere in judecată precum și probele administrate in faza judecătii nu dovedesc, in mod cert că inculpatii sunt autorii infratiunii deduse judecatii.

Atâta timp cât prevederile art.63 alin.2 Cod procedură penală exclud o ordine de preferintă , criteriul determinant in aprecierea probelor constituindu-l forta acestora de a exprima adevărul , indiferent de momentul procesual căruia apartine sau de organul care le-a administrat iar dispozitiile art.64 Cod procedură penală nu fac distinctie intre valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate in faza de urmărire penală si a judecătii, rămâne ca instanta de judecată, coroborând toate probele administrate in ambele faze ale procesului penal să examineze cauza acordând prioritate principiului preeminentei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale(cauza Sunday Times din

26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).

Pentru motivele anterior expuse, retinând că potrivit art.5/2 Cod procedură penală orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovătiei sale printr-o hotărîre penală definitivă, iar potrivit art.66 Cod procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumtia de nevinovătie și nu este obligat să-si dovedească nevinovătia, prezumtia de nevinovătie fiind una relativă ce poate fi răsturnată prin dovedirea vinovătiei in cursul procesului penal ce poate fi făcuta numai prin probe certe de vinovătie, insă ca urmare a administrării probatoriului in cauza de fată indoiala cu privire la vinovătia celor doi inculpati nu a putut fi inlăturată, atâta timp cât, nu există probe directe, iar cele indirecte nu sunt suficiente și nu se coroborează in sensul retinerii vinovătiei inculpatilor, apreciem că prezumtia de nevinovătie nu a fost inlăturată, indoiala profitând in această situatie celor doi inculpati.

În consecință, constatând, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză existența infracțiunii de furt calificat de folosință prev. și ped. de art.208 alin.1 și 4- art.209 alin.1 lit.a,e,g,i C.pen., insă apreciind că organul de urmărire penală nu a putut face dovada inafara oricărui dubiu a vinovătiei inculpatilor, neputându-se sustine cu probe certe că cei doi inculpati in noaptea de 2. mai 2010, după o intelegere prealabilă au sustras impreună autoturismul marca Dacia cu nr de inmatriculare (...) apartinând părtii vătămate S. E. cu scopul de a se deplasa pe raza mun.C.-N. , in temeiul art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală instanta va dispune achitarea inculpaților A. G. C. și B. J. R. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de folosință prev.și ped. de art.208 alin.1 și 4- art.209 alin.1 lit.a,e,g,i C.pen..

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată S. E. s-a constituit parte civilă cu ocazia audierii sale din cursul urmăririi penale (f.32-35 dos.UP) cu sums de 1. reprezentând contravaloarea reparatiilor efectuate la autovehiculului sustras găsit abandonat insă, față de soluția de achitare a inculpaților, în baza art.346 alin.3 Cod procedură penală instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată S. E. ca inadmisibilă.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. DE PE L. J. C. N., criticând solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si nelegală si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea celor doi inculpati sub aspectul infractiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că, deși la dosarul cauzei nu există probe directe din care să rezulte participarea celor doi inculpați la comiterea infracțiunii de furt calificat în scopul folosirii pe nedrept, implicarea lor în comiterea cu vinovăție a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, rezultă în mod cert din coroborarea mai multor probe indirecte și implicit din succesiunea logică a evenimentelor care au avut loc concomitent și ulterior sustragerii autoturismului.

În acest sens a fost invocat faptul că instanta de fond nu a lămurit apărarea inculpatilor referitoare la obiceiul acestora de a-si petrece timpul liber participând la discuții în grupul de prieteni în zona în care era parcat autoturismul sustras, sprijiniti de autoturismele parcate în zonă, că a fost ignorat faptul că aparținând inculpatului A. G. s-a prelevat chiar de pe portiera autoturismului, ceea ce ar indica faptul că a fost creată de către inculpat chiar în momentul în care acesta a pătruns în interiorul autoturismului sustras.

S-a mai motivat că toate informațiile din dosar coroborate cu probele administrate în cauză îi plasează pe cei doi inculpați la momentul comiterii faptei în zona de unde a fost sustras autoturismul aparținând părții vătămate, cât și în zona în care autoturismul avariat a fost abandonat. Un alt aspect care se desprinde în urma vizualizării listingurilor telefonice solicitate și care contrazice declarațiile celor doi inculpați date în cursul procesului penal, potrivit cărora aceștia se cunoșteau doar din vedere, între ei neexistând vreo relație de prietenie și neavând același grup de prieteni, este acela că în perioada 26 mai 2010-27 mai 2010 între inculpați, au fost înregistrate un număr de opt convorbiri telefonice, ceea ce demonstrează că între aceștia exista o oarecare relație.

În final, s-a făcut trimitere la constatarea tehnico-științifică asupra comportamentului simulat în cazul celor doi inculpați prin care s-a confirmat faptul că pentru răspunsurile acestora la întrebările relevante cauzei au fost evidențiate reacții specifice ale comportamentului simulat, întărind astfel concluzia că inculpații sunt autorii faptei deduse judecății.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că față de inculpatii A. G. C. și B. J. R. nu se poate reține participarea acestora la comiterea faptei.

Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a fi reținute cu privire la criticile aduse soluției instanței de fond următoarele:

La pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure și certe. Atunci când probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a da eficiență principiului „in dubio pro reo"; care constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C.proc.pen., se regăsește în materialul probațiunii.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze în hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă este fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu există probe indubitabile, în sensul celor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatilor A. G. C. și B. J. R.

Astfel, inculpatii A. G. C. și B. J. R. au negat constant, atât in cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, participarea lor la comiterea actului de sustragere în dauna părții vătămate. E. adevărat că la dosarul cauzei există procesul verbal din (...) încheiat de organele de cercetare penală (f.77 dosUP) care atestă faptul că inculpatul B. J. R. ar fi afirmat în fața organelor de cercetare penală că ar fi săvârșit împreună cu inculpatul A. G. C. fapta care face obiectul prezentei cauze, însă curtea retine că acesta este lipsit de fortă probantă, nefiind un mijloc recunoscut atâta timp cât audierea inculpatilor nu s-a realizat în conditii procedurale, iar acestia au capcitatea de a redacta ei însisi declaratii. Mai mult, în cursul aceleiasi zile ambii inculpati, în declaratiile date, dezmint participarea lor la comiterea faptelor.

Totodată, declartiile martorilor audiati în cauză nu ofera date certe cu privire la persoana autorilor faptei, nefiind relevante.

Astfel, martorul M., cu ocazia audierii sale în fata instantei a declarat in mod expres că nu a observat persoana sau persoanele care s-au urcat la volan (f.63 dosI), infirmând astfel sustinerea părtii vătămate potrivit căreia martorul M. i-ar fi văzut pe inculpați ca fiind cei care au sustras masina.

La rândul său, martorul C. S. D., oferă două variante contradictorii cu privire la sursa informatiilor oferite în cauză, respectiv în cursul urmării penale afirmă că inculpatul B. R. a povestit unui grup de prieteni din cartierul Z. pe str.L. ar fi luat un autoturism cu care s-a plimbat și pe care l-a lovit pe str.F. din mun.C.-N. după care l-a abandonat, nedând insă detalii despre autovehicul și nu a precizat cu cine a fost. Martorul a mai arătat că nu mai retine cine a fost de fată la această discutie, iar in cursul judecătii a arătat că trecând pe lângă un bloc pe str.L. oprindu-se pentru a fuma o țigară lângă un grup de tineri pe care nu îi cunoaște și din care cu certitudine nu făceau parte inculpații, a auzit pe una dintre aceste persoane care discuta despre o masină furată spunând că a auzit că masina a fost sustrasă de un anume „. inalt și blond (f.31 dosI). Curtea considera ca este greu credibilă fiecare dintre aceste declaratii atât din perspectiva contradictiilor arătate, cât și din aceea că, pe de o parte, chiar acceptând că inculpatul B. ar fi declarat în public comiterea faptei si că în acest fel se expune riscului de a fi tras la răspundere penală, această mărturisire ar fi ajuns si la cunostinta altor persoane care fi putut astfel furniza informatii utile cauzei (alte asemenea persoane nefiind identificate), iar pe de altă parte, există serioase dubii ca martorul să fi fost acceptat de către un grup de persoane necunoscute la discutii si să fi fost informat cu privire la un subiect vizând comiterea unei fapte penale.

În final, urma papilară apartinând inculpatului A. G. C. si ridicată de pe suprafața exterioară a parbrizului, zona scaunului dreapta față, aferent autoturismului sustras părții vătămate nu poate conduce automat la concluzia certa că susnumitul este autorul faptei deoarece nu exista date sau probe care să ateste că a fost creată în circumstantele sustragerii masinii.

Așa fiind, curtea concluzionează că în mod corect instanta de fond a statuat că în cauză nu s-a probat indubitabil că inculpatii au comis infractiunea pentru care au fost trimisi în judecată, iar prezumtia de nevinovatie nu a fost răsturnată, astfel că solutia de achitare a inculpatilor este legală si temeinică.

Pentru aceste motive în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N., iar sentinta atacată se va mentine în totalitate.

Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de câte 100 lei onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU A.E M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. J. C. N. împotriva sentinței penale nr. 1386 din 25 noiembrie 2011 a J. C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de câte 100 lei onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER, M. N.

Dact.I.M./Dact.S.M

3 ex./(...)

Jud.fond. T. L. P.-PUȘCAȘ

← Decizia penală nr. 30/2012, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 1813/2012, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 417/2012, Curtea de Apel Cluj