Încheierea penală nr. 639/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ SI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIERE PENALĂ NR.639/R/2012
Ședința publică din 24 aprilie 2012
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : M. R. - judecător
JUDECĂTORI : M. Ș.
M. B.
G. : E. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. D. din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatii N. A. I., A. R. S., G. I., G. VASILE și V. I. C., impotriva încheieri penale nr. 220 din 23 aprilie 2012, pronuntata de Tribunalul Maramureș, prin care s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. în dosar nr. 47-D/P/2011, privind pe inculpații N. A. I. (porecla BABA, nume anterioare DESTI și A., CNP 2., fiica lui C. și V., născută la 3 octombrie 1972 în Satu M., județul Satu M., arestată preventiv, aflată în Arestul I.P.J. M.) cercetată pentru infracțiunile de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, A. R. S.
(porecla PITBULL, CNP 1., fiul lui E. și A. I., născut la 2 noiembrie 1989 în
B. M., județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.) cercetat pentru infracțiunile de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, G. I. (porecla IOȚO, CNP 1., fiul lui I. și M., născut la 20 septembrie
1972 în B. M., județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.) cercetat pentru infracțiunile de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 teza ultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.37 lit.b Cod penal, G. VASILE (CNP 1., fiul lui D. și M., născut la 20 iunie 1944 în comuna B. de sub C., județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.) cercetat pentru infracțiunile de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 teza ultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2
Cod penal și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, V. I. C. (porecla JOHNNY, CNP 1., fiul lui I. și E., născut la 18 aprilie 1979 în B. Sprie, județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.) cercetat pentru infracțiunile de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 teza ultimă din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2
Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal - cu consecința prelungirii măsurii preventive a arestului.
La apelul nominal se prezintă: inculpata N. A. I., în stare de arest, asistată de avocat desemnat din oficiu P.escu R. Mihnea, inculpatul A. R. S., în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu B. M., inculpatul G. I., în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu M. A. și inculpatul V. I. C., în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu T. O., toti inculpatii aflați in prezent in Arestul IPJ M.. Se prezintă apărătorul desmenat din oficu pe seama inculpatului G. V., avocat F. O. L., lipsă fiind inculpatul G. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanta constata ca inculpatul G. V. refuză să se prezinte in fața instantei de control, conform înscrisului depus la dosar, fila 14.
Întrebați fiind, inculpații prezenti declară că își susțin recursurile declarate și sunt de acord să fie asistati in cauză de apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri sau excepții prealabile, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpatei N. A. I., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de Tribunalul Maramureș si rejudecând cauza a se dispune, în principal, respingerea propunerii de prelungire a arestului preventiv cu consecința revocări măsurii preventive, iar in subsidiar solicita instanței a avea în vedere o altă măsură preventivă. In sustinerea recursului înțelege să critice modalitatea in care a fost motivata încheierea penala recurată, motivare care conduce la o nelegalitate a acesteia. Astfel, instanța de fond a motivat încheierea de prelungire a arestului preventiv exclusiv prin prisma stării de fapt si nu prin prisma persoanei inculpatei, nu a analizat fiecare persoană în parte si nu a făcut trimitere la pericolul concret pe care aceasta l-ar prezenta în cazul in care ar fi cercetată în stare de libertate.
S. a se cenzura ultimul alineat al motivării incheierii in care se retine riscul influențării martorilor sau a părților vătămate in cazul punerii in libertate, presupunerea influențării neputând constitui argument pentru prelungirea măsurii preventive. Arata ca si argumentele aduse de instanța de fond pentru prelungirea măsurii preventive sunt criticabile, dat fiind imposibilitatea identificării si audierii tuturor persoanelor care au beneficiat de servicii sexuale.
Presupunerea rezonabila ca inculpata a comis faptele imputate trebuie pusă în balanță raportat la declaratiile acesteia de nerecunoaștere, alături de persoana părților vătămate a căror moralitate este îndoielnică, linia de demarcație dintre proxenet si prostutuate fiind greu de remarcat. S. a se dispune si cu privire la onorariul de apărător din oficiu.
Apărătorl inculpatului A. R., avocat B. M., solicita admiterea recursului inculpatului, casarea încheierii penale recurate si cercetarea inculpatului in stare de libertate, față de imprejurarea ca instanta de fond nu a făcut dovada pericolului concret pe care persoana inculpatului l-ar prezenta față de ordinea publică, in cazul punerii sale in libertate. Apreciaza ca nefinalizarea lucrărilor de urmărire penala nu poate constitui motiv de prelungire a măsurii preventive, astfel că solicita lăsarea inculpatului in libertate, eventual prin stabilirea unei alte măsuri preventiv, si a se dispune si cu privire la onorariul de apărător din oficiu.
Apărătorul inculpatului G. I., avocat M. A., solicita admiterea recursului, casarea încheierii penale pronunțată de Tribunalul Maramureș, apreciind că încheierea penala recurată este nelegală sub aspectul motivării acesteia. Instanta de fond nu a indicat care sunt temeiurile care ar duce la perturbarea bunului mers al procesului penal de inculpatul pe care-l reprezintă. La dosarul cauzei exista o singură declaratie a părții vătămate Ban A., care ar fi fost determinata de atitudinea inculpatului, să participe la actele de prostituție, declaratie contradictorie si nesustinută de alte probe, numele inculpatului neregăsindu-se în nicio altă depoziție. La dosar nu exista probe temeinice din care sa reiasă că lăsarea in libertate a inculpatului ar conduce la influențarea aflării adevărului si argumentul că urmărirea penala se afla la debut nu poate constitui motiv temeinic pentru prelungirea măsurii preventive a arestului. Apreciază că urmărirea penala poate continua si cu inculpatul in stare de libertate si față de acesta se poate lua si o alta masura neprivativă de libertate. D. la dosar memoriul inculpatului si solicita instanței a se pronunța si cu privire la onorariul de apărător din oficiu.
Apărătorul inculpatului G. V., avocat F. O. solicita admiterea recursului incupatului, casarea încheierii penale recurate si rejudecând cauza a se dispune respingerea propunerii de prelungire a arestului preventiv. In subsidiar, solicita a se dispune obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu ca efect al inlocuirii măsuri arestului preventiv.
In sustinerea recursului, apreciază că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestarii preventive nu mai subzista si in cauza nici nu au apărut temeiuri noi care sa justifice necesitatea cercetarii inculpatului in stare de arest. Apreciaza ca măsura arestului preventiv este cea mai aspră măsură care se bazează pe existența unor probe concrete, nefiind suficiente luarea in considerare a naturii infractiunii. Probele dosarului nu demonstrează faptul că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penala sau ca ar periclita bunul mers al procesului penal, prin comiterea de noi infractiuni, in cazul in care ar fi lăsat in libertate.
Faptul că urmărirea penala nu s-a putut finaliza nu este O împrejurare imputabilă inculpatului care, de altfel, are o poziție de nerecunoaștere. In concret, nu s-a făcut dovada pericolului concret pe care persoana inculpatului l-ar putea prezenta fata de ordinea publică astel că fața de acesta se poate lua si o alta masura prevetivă care impune inculpatului respectarea anumitor obligații. S. a se dispune si cu privire la onorariul de apărător din oficiu.
Apărătorul inculpatului V. I. C., avocat T. O., solicita admiterea recursului inculpatului, casarea incheierii penale atacate cu recurs si respingerea propuneri de arestare, iar in subsidiar inlocuirea măsurii preventive a arestului cu masura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea sau țara. Arata ca din probele dosarului nu rezultă existența unor indicii temeinice că ar fi comis vreuna din infractiunile imputate, singura probe impotriva acestui inculpat fiind declaratia data de numita G., care si aceasta poate fi pusa sub semnul intrebării, datorită faptului ca a fost confruntata in trecut cu legela penala.-Lăsarea in libertate a incupatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică astfel că urmărirea penala poate continua si cu acesta in stare de libertate. S. a se dispune si cu privire la onorariul de apărător din oficiu.
Reprezentantul M.ui P. solicită, în baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b Cod proc.penala, respingerea recursurilor formulate de inculpati ca fiind nefondate și mentinerea încheierii penale pronunțată de Tribunalul Maramureș ca fiind legala si temeinică. In cauză instanța de fond in mod corect a dispus prelungirea duratei arestarii preventive fata de cei cinci inculpati apreciind că subzista in continuare prevederile art. 143 Cod proc.penala si art. 148 lit.f Cod proc.penala. S. a se avea in vedere ca in ceea ce priveste indiciile si probele temeinice care conduc la bănuiala rezonabila a săvârșirii infractiunilor de catre inculpati a fost analizata de instanta de control si cu ocazia examinării recursurilolr formulate de inculpati impotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestarii preventive și, aceasta, în urmă cu trei săptămâni. In acest interval de timp urmărirea penala nu a putut fi finalizată si temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestarii preventive nu s-au modificat. Persoana inculpatilor prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, materializata , dincolo de pericolul social, de aceea că față de natura infractiunilor imputate, lăsarea in libertate a inculpaților ar crea un impact negativ asupra membrilor societății. De asemenea, arata ca odata cu punerea inculpatilor in libertate exista riscul ca persoanele vătămate sau martorii sa fie influențați, astfel ca se impune respingerear recursurilor si cercetarea inculpatilor in continuare in stare de arest preventiv.
Inculpata Narancis A. solicita admiterea recursului si cercetarea sa in stare de libertate.
Inculpatul A. R. solicita admiterea recursului si lăsarea lui in libertate.
Inculpatul G. I. solicita admiterea recursului conform sustinerilor apărătorului.
Inculpatul V. I. C. solicita admiterea recursului si cercetarea sa in stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.220 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), în temeiul art. 159 Cod procedură penală, a fost admisă propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M., și în consecință: s-a prelungit cu 30 de zile, începând cu data de 25 aprilie 2012 și până la data de 24 mai 2012, inclusiv, arestarea preventivă a inculpaților :
- N. A. I. (porecla BABA, nume anterioare DESTI și A., CNP 2., fiica lui C. și V., născută la 3 octombrie 1972 în Satu M., județul Satu M., arestată preventiv, aflată în Arestul I.P.J. M.);
- A. R. S. (porecla PITBULL, CNP 1., fiul lui E. și A. I., născut la 2 noiembrie 1989 în B. M., județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.) ;
- G. I. (porecla IOȚO, CNP 1., fiul lui I. și M., născut la 20 septembrie
1972 în B. M., județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.) ;
-G. VASILE (CNP 1., fiul lui D. și M., născut la 20 iunie 1944 în comuna B. de sub C., județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.)
;
- V. I. C. (porecla JOHNNY, CNP 1., fiul lui I. și E., născut la 18 aprilie
1979 în B. Sprie, județul M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.).
Au fost respinse cererile formulate de inculpați, prin avocați, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a dispus plata din fondurile M.ui Justiției a sumei de câte 100 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu către doamnele avocat I. D., I. A., L. I. și L. M.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea penală nr. 168 din 27 martie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., s- a dispus arestarea preventivă a inculpaților N. A. I., A. R. S., G. I., G. V. și V. I. C. pe un interval de 29 de zile, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.13/U/27 martie 2012, 14/U/27 martie 2012, 15/U/27 martie
2012, 16/U/27 martie 2012 și 17/U/27 martie 2012 pentru următoarele infracțiuni: inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpaților s-a reținut că din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă probe și indicii temeinice în sensul că inculpata N. A. I. a inițiat și a constituit un grup infracțional organizat având ca obiectiv traficarea de tinere minore
(preponderent), dar și majore în scopul exploatării sexuale, pe raza mai multor localități din județele M. și Satu M., grupul funcționând până în cursul lunii martie 2012 când activitatea sa a fost întreruptă prin intervenția organelor de urmărire penală. După ce a fost cooptat în grupul infracțional organizat de către inculpata N. A. I., inculpatul A. R. S. a participat activ la exploatarea sexuală a victimelor având un rol determinat în exploatarea sexuală a acestora, fiind folosit la depistarea de tinere minore și la ademenirea acestora sub pretextul de relații sentimentale. Inculpatul G. I., cooptat fiind de inculpata N. A. I. în grupul infracțional organizat, oferea găzduire victimelor și le exploata împreună cu aceasta, convingându-le de necesitatea acceptării practicării prostituției motivând că altfel nu există surse de subzistență și căutând și racolând clienți cu care părțile vătămate să întrețină relații contra cost. Inculpatul G. V. a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de inculpata N. A. I., executând acte materiale repetate specifice infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, facilitând exploatarea sexuală a mai multor tinere atât în perioada în care acestea erau minore cât și după ce au devenit majore, beneficiind de sumele de bani obținute în acest mod; în concret a pus la dispoziția inculpatei N. apartamentul său situat în municipiul B. M., B-dul B., nr.34A/6, apartament ce era folosit în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost, încasând o parte din sume. După cooptarea sa de către inculpata N. A. I., inculpatul V. I. C. a avut ca rol exploatarea victimelor, supravegherea acestora în timpul exploatării lor, găsirea de clienți și însușirea sumelor de bani rezultate.
S-a constatat că în cauză este incident temeiul prevăzut de art.148 lit. f Cod procedură penală, întrucât, pentru infracțiunile ce se presupune a fi comise, legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, iar în raport de pericolul social deosebit de grav al faptelor reținute în sarcina inculpaților, de modalitatea de comitere a acestora, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, aceștia au declarat recurs, calea de atac fiind respinsă prin încheierea penală nr.540/R/04 aprilie 2012 a Curții de A. C.
Potrivit dispozițiilor art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând propunerea formulată, tribunalul a constatat că în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind necesar ca inculpații să fie privați în continuare de libertate.
Astfel, din actele de cercetare efectuate până la acest moment rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați, indicii temeinice în acest sens reieșind din declarațiile martorilor, ale părților vătămate identificate până în prezent și din transcrierea convorbirilor și comunicărilor telefonice ale inculpaților și ale unora dintre victime.
Din probele ce s-au administrat până în prezent se poate presupune rezonabil că inculpata N. A. I. a inițiat și a constituit un grup infracțional organizat având ca obiectiv traficarea de tinere minore (preponderent), dar și majore în scopul exploatării sexuale, pe raza mai multor localități din județele M. și Satu M., grupul funcționând până în cursul lunii martie 2012 când activitatea sa a fost întreruptă prin intervenția organelor de urmărire penală. După ce a fost cooptat în grupul infracțional organizat de către inculpata N. A. I., inculpatul A. R. S. a participat activ la exploatarea sexuală a victimelor având un rol determinat în exploatarea sexuală a acestora, fiind folosit la depistarea de tinere minore și la ademenirea acestora sub pretextul de relații sentimentale. Inculpatul G. I., cooptat fiind de inculpata N. A. I. în grupul infracțional organizat, oferea găzduire victimelor și le exploata împreună cu aceasta, convingându-le de necesitatea acceptării practicării prostituției motivând că altfel nu există surse de subzistență și căutând și racolând clienți cu care părțile vătămate să întrețină relații contra cost. Inculpatul G. V. a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de inculpata N. A. I., executând acte materiale repetate specifice infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, facilitând exploatarea sexuală a mai multor tinere atât în perioada în care acestea erau minore cât și după ce au devenit majore, beneficiind de sumele de bani obținute în acest mod; în concret a pus la dispoziția inculpatei N. apartamentul său situat în municipiul B. M., B-dul B., nr.34A/6, apartament ce era folosit în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost, încasând o parte din sume. După cooptarea sa de către inculpata N. A. I., inculpatul V. I. C. a avut ca rol exploatarea victimelor, supravegherea acestora în timpul exploatării lor, găsirea de clienți și însușirea sumelor de bani rezultate.
Continuă să fie incident temeiul prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în raport de natura și gravitatea faptelor imputate, de caracterul organizat și perioada de timp relativ lungă în care se presupune că inculpații au acționat, astfel că se poate concluziona că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prelungirea arestării preventive a inculpaților este conformă și cu scopul măsurii preventive, astfel cum rezultă din dispozițiile art.136 Cod procedură penală, respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că ancheta penală nu este finalizată și pentru a nu fi perturbată, urmând a fi audiate și alte părți vătămate și martori.
Toate acestea constituie motive pertinente care justifică privarea în continuare de libertate a inculpaților, dat fiind și faptul că lăsarea lor în libertate ar fi de natură să tulbure ordinea publică și să creeze un sentiment de insecuritate, în condițiile în care sunt acuzați de comiterea unor asemenea fapte.
Întrucât subzistă temeiurile ce au determinat arestarea inculpaților, iar în cauză, datorită complexității acesteia, urmărirea penală nu a fost finalizată, impunându-se audierea tuturor persoanelor traficate, a martorilor, identificarea și audierea persoanelor care au beneficiat de serviciile sexuale ale persoanelor traficate de inculpați, finalizarea activității de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și administrarea altor mijloace de probă, în baza art. 159 Cod procedură penală tribunalul a prelungit arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 30 zile, conform dispozitivului prezentei.
Pentru buna desfășurare a urmăririi penale, fără riscul influențării martorilor sau părților vătămate, la acest moment procesual o altă măsură neprivativă de libertate nu ar fi suficientă, astfel că au fost respinse cererile formulate de inculpați în acest sens.
Dată fiind soluția pronunțată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat N. A. I., A. R. S., G. I., G. V., V.
I. C., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursurilor lor inculpații au învederat faptul că nu reprezintă pericol concret pentru ordinea publică și în consecință pot fi cercetați în stare de libertate.
Un alt motiv de recurs invocat de toți cei cinci inculpați recurenți a fost acela privitor la nemotivarea încheierii atacate, la faptul că instanța de fond nu a arăta în considerentele hotărârii care este contribuția fiecăruia dintre inculpați, precum și probele care indică pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților. A. inculpaților au mai arătat și un alt inconvenient al încheierii atacate, acela că se face referire la faptul că ar exista pericolul ca inculpații odată puși în libertate să zădărnicească aflarea adevărului fără însă a indica date concrete din care se poate trage această concluzie.
Apoi, în condițiile în care inculpații nu recunosc comiterea faptelor și nu există probe care să-i inculpe, aceștia consideră că nu sunt întrunite condițiile art.143 C.p.p.
Inculpatul G. V. a invocat și motive de sănătate, arătând, de altfel că nu se poate prezenta la termenul de judecată a recursului deoarece a apreciat că din motive medicale, transportul său la Curtea de A. C. este nerealizabil. Recursul s-a judecat în lipsa acestui inculpat, fiind aplicabile în cauză dispozițiile art.159 alin.4 și 9 C.p.p.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Din probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală rezultă existența indiciilor temeinice în sensul art.68 ind.1 C.p.p. care conduc la concluzia rezonabilă că inculpați sunt autorii faptelor penale pentru care sunt în prezent cercetați, fiind astfel îndeplinite cerințele art.143
C.p.p.
Prima instanță, fără a antama fondul cauzei, a făcut o analiză succintă a stării de fapt și a probelor administrate până în prezent, arătând prezumata contribuție a fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor imputate.
În acest context, critica apărării referitoare la nemotivarea încheierii atacate apare ca neîntemeiată.
Mai mult decât atât, curtea constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor, conformându-se astfel cerințelor în materie.
Fără a relua starea de fapt expusă de instanța de fond, întrucât ne însușim întrutotul argumentația primei instanțe, apreciem că faptele imputate inculpaților prin natura lor, prin modul organizat în care se presupune că s-a acționat prin faptul că acestea aduc atingere unor valori sociale importante, sunt în măsură să provoace o stare de neliniște, de insecuritate și revoltă în comunitatea din care provin inculpații și părțile vătămate.
Apoi, având în vedere caracterul imprevizibil al comportamentului uman, ținând seama de datele de la dosar care indică pentru inculpați o atitudine de negare a faptelor de care sunt acuzați, coroborate cu probele la care s-a făcut referire mai sus, curtea constată că nu există garanții că, lăsați în libertate, inculpații nu ar încerca să influențeze martorii sau părțile vătămate care urmează a fi audiați în cauză, modul în care se pare că au fost comise faptele permițând să se întrevadă acest risc.
În ceea ce privește motivul de sănătate invocat de inculpatul G. V., apreciem că nici acesta nu este fondat, nefiind o cauză de revocare a arestului preventiv, întrucât, potrivit art.139 ind.1 C.p.p. aceasta poate fi tratat sub pază permanentă.
Așa fiind, curtea constată că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică și, din motive obiective urmărirea penală nu s-a putut finaliza astfel că sunt îndeplinite cerințele art.155 și urm. C.p.p.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, curtea în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b c.p.p. va respinge ca nefondate recursurile formulate.
Va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de 500 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Va obliga pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte
400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de N. A. I., A. R. S., G. I., G. V., V. I. C., toți aflați în Arestul IPJ M. împotriva încheierii penale nr. 220/CC din 23 aprilie 2012 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 500 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2010 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. M. Ș. M. B.
G. E. C.
Red.M.R./S.M.D.
3 ex./(...) Jud.fond. A. S. F.
← Decizia penală nr. 94/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1347/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|