Decizia penală nr. 422/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 422/R/2012

Ședința publică din 13 martie 2012

I. constituită din:

PREȘEDINTE : V. V. A.- judecător

JUDECĂTORI : L. H.

GREFIER : M. N.

I. M.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul-condamnat S. S. S. împotriva sentinței penale nr. 49 din 6 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), cauza având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse)- art. 449 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul- condamnat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat

A. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal, înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat de instanța de fond. În subsidiar, solicită aplicarea unui spor de pedeapsă cât mai mic. Se arată în continuare că, instanța de fond în mod corect a contopit pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni săvârșite de inculpat.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Se mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 449 alin 1 Cod procedură penală există posibilitatea modificării pedepsei pronunțate, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența vreuneia dintre situațiile expres prevăzute în acest text de lege, între care se află și cea referitoare la existența recidivei.

Potrivit art. 37 lit a Cod penal există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de 1 an. I. de fond a constatat în acest context, că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr.

184 din 16 decembrie 2010 a T.ui M., s-a comis în condițiile recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 37 lit a Cod penal.

Inculpatul S. S. S. având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate și înlăturarea sporului aplicat de instanța de fond.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 49 pronunțată la data de 6 februarie 2012 de Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de condamnatul S. S. S., fiul lui B. și E., născut la data de (...) în Târgu M., jud. M., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, având ca obiect contopire de pedepse.

S-a constatat că prin sentința penală nr.1337/(...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...), acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al. 2 lit. c și al. 2/1 lit. a C.pen., cu art. 75 lit. c și art. 74 lit. c C.pen. iar prin sentința penală nr. 184/(...) a T.ui M., definitivă la (...), s-a aplicat acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al. 2/1 lit. a C.pen.

S-a constatat că infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 184/(...) a T.ui M., definitivă la (...), s-a comis în condițiile recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 37 lit. a C.pen. față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1337/(...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...).

În baza art. 39 al. 1 C.pen s-au contopit pedepsele aplicate pentru cele

două infracțiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a, b și e C.pen. începând cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul executat din (...) la zi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei emise în baza sentințelor penale nr. 1337/(...) a Judecătoriei T. și nr. 184/ (...) a T.ui M. și s- a emis un nou mandat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 1337/(...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...), petentul S. S. S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1, al. 2 lit. c și al. 2/1 lit. a C.pen., cu art. 75 lit. c și art. 74 lit. c C.pen., infracțiune comisă la data de (...), când acesta împreună cu alte persoane au sustras de la partea vătămată S. A. prin violență suma de 1350 lei, 21 tichete de masă H. și un telefon mobil.

Prin sentința penală nr. 184/(...) a T.ui M., definitivă la (...), s-a aplicat acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al. 2/1 lit. a C.pen., infracțiune comisă la data de (...), când acesta a smuls din mâna părții vătămate G. G. Z. un telefon mobil, în timp ce aceasta era imobilizată de alte persoane.

Conform art.449 al. 1 C.p.pen. există posibilitatea modificării pedepsei pronunțate, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența vreuneia dintre situațiile expres prevăzute în acest text de lege, între care se află și cea referitoare la existența recidivei.

Potrivit art.37 lit. a C.pen. există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de 1 an.

T. a constatat în acest context, că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 184/(...) a T.ui M., definitivă la (...), s- a comis în condițiile recidivei postcondamnatorii prevăzute de art. 37 lit. a C.pen. față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1337/ (...) a Judecătoriei T., definitivă prin neapelare la data de (...).

Concret, infracțiunea de tâlhărie care face obiectul sentinței penale nr.

184/20101 a Tribunalul Mureș s-a comis după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1337/(...) a Judecătoriei T. și înainte de începerea executării pedepsei aplicate prin această hotărâre.

Pe cale de consecință, tribunalul, în baza art. 449 C.p.pen., a admis cererea formulată de condamnatul S. S. S., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, având ca obiect contopire de pedepse, iar în baza art. 39 al. 1 C.pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni la care s-a făcut referit mai sus, petentul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, rezultând astfel pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul S. S. S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună înlăturarea sporului de 6 luni închisoare sau reducerea acestuia.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că infracțiunea pentru care petentul S. S. S. a fost condamnat la 7 ani închisoare prin sentința penală nr. 184 pronunțată la data de (...) de Tribunalul Mureș a fost comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a Cod penal, în raport de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1.337 din (...) de J. T., rămasă definitivă la data de (...).

În aceste condiții, conform, art. 39 alin. 1 Cod penal, instanța a procedat la contopirea celor două pedepse cu aplicarea unui spor de 6 luni.

Sporul aplicat de instanța de fond este legal și justificat, astfel că cererea condamnatului de înlăturare a acestuia este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 39 alin. 1 teza a II-a Cod penal, în cazul contopirii, pedeapsa rezultantă poate fi sporită până la 7 ani, iar în ce privește temeinicia, este evident că starea de recidivă postcondamnatorie, cuantumul ridicat al pedepselor contopite și gradul extrem de ridicat al faptelor comise de inculpat (două tâlhării) sunt elemente suficiente care să justifice cuantumul sporului de

6 luni.

În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul condamnatului S. S. S. ca nefondat, obligându-l pe acesta, potrivit art. 192 alin. 2 C., la 400 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul S. S. S. împotriva sentinței penale nr. 49 din 6 februarie 2012 a T.ui C..

Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată condamnatului timpul executat, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER, M. N.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond: A. Țopan..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 422/2012, Curtea de Apel Cluj