Încheierea penală nr. 917/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 917/R/2012
Ședința publică din 14 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.- judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER: M. N.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM-SERVICIUL TERITORIAL CLUJ prin
PROCUROR: DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. S. împotriva încheierii penale nr. 73 din 7 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prev de art 12 alin 1, alin 2 lit a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, trafic de minori, prev și ped de art.13 alin 1, alin 3, raportat la art 12 alin 2 lit a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, proxenetism prev și ped de art 329 Cod penal, cu aplicarea art
41 alin 2 Cod penal, toate cu aplicarea art 37 lit b Cod penal și art 33 lit a Cod penal, cauza având ca obiect propunerea arestului preventiv luată față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul ales avocat V. R., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat T. P. E., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.
Întrucât inculpatul are apărător ales în cauză, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Se arată în continuare că, deși sunt îndeplinite prevederile art 143 Cod procedură penală și cele prevăzute de art 148 lit f Cod procedură penală teza I-a, referitoare la limitele de pedeapsă, teza a II-a a acestui text de lege referitoare la pericolul social pentru ordinea publică, nu este îndeplinită.
Se apreciază de apărătorul ales al inculpatului că, acesta nu ar prezenta nici un pericol pentru ordinea publică dacă ar fi cercetat în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât, acesta nu s-ar sustrage de la urmărirea penală.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.
În cauză există indicii temeinice în sensul art 681 Cod procedură penală și chiar probe în sensul art 63 Cod procedură penală, care fac rezonabilă presupunerea că, inculpatul este autorul pretinselor fapte reținute în sarcina lui, situație în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală. Referitor la condițiile prevăzute de lit f a art 148 Cod procedură penală legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru infracțiunile de care este învinuit inculpatul, așa încât, cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică: probele în acest sens rezultă din natura faptelor imputate, gravitatea deosebită a acestora, concretizate în modul și mijloacele de săvârșire a acestora, respectiv prin racolare de tinere, inclusiv minori în vederea determinării lor la practicarea prostituției, ajungând până la folosirea de amenințări și agresiuni fizice asupra învinuitei C. M. M., acțiuni ce au la bază unicul scop de a obține importante beneficii materiale din astfel de activități ilegale. Toate aspectele conduc la concluzia că, lăsat în libertate, există serioase riscuri ca inculpatul să încerce să se sustragă de la urmărire penală, neavând nici domiciliu stabil, locuind ocazional la rude sau prieteni, existând și suspiciunea rezonabilă că, ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unor părți sau martori, în condițiile în care a negat cu vehemență învinuirile aduse.
Inculpatul R. S. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. În continuare arată că, în Italia a lucrat la o discotecă, unde era angajat ca bodyguard, unde a avut un conflict.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr.73/C din (...) s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă I.- D.
- S. T. C. - .
În temeiul art.149 ind.1 al.9-11, 148 al.1 lit.f C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului : R. S., fiul lui N. și C., născut la data de (...) în mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în com. P. R., sat R. nr.692, jud. Bistrița-Năsăud, posesor al C.I. seria XB, nr.1., CNP 1., pe o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de 08 iunie 2012 și până la data de 06 iulie 2012.
În temeiul art.189 C., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C., onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. M. L., ce se avansează din
F.M.J.
În temeiul art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de (...), prin rezoluția 5. a D.- S. T. C. s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții R. S. și C. (fostă Gheți) M. M., primul cercetat pentru comiterea infracțiunilor mai sus amintite, iar învinuita C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art.12 al.1, al.2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplic. art.41 al.2 C., trafic de minori, prev și ped. de art.13 al.1, al.3 rap. la art.12 al.2 lit.a din Legea 678/2001, cu aplic.art.41 alin.2 C. și proxenetism, prev. și ped. de art.329 C., cu aplic. art.41 al.2 C., art.328 C., totul cu aplic. art.33 lit.a C.
Prin ordonanța cu același număr din data de 0(...), s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului R. S., pentru comiterea infracțiunilor anterior menționate.
Sus-numitul a fost reținut în baza ordonanței de reținere nr.15, pentru 24 ore, respectiv de la data de 0(...), orele 02,25, până la data de (...), orele 02,25.
În fapt, în sarcina inculpatului R. S. s-a reținut în esență că, începând din luna februarie 2012, sus-numitul a racolat direct și prin intermediul altor persoane, printre care C. M. M., mai multe tinere care practică prostituția pe C. T., în vederea transportării lor în Italia, Olanda, Germania pentru practicarea prostituției, urmând ca o parte din sumele de bani ce vor fi obținute prin aceste activități să îi revină inculpatului. Una dintre persoanele astfel racolate a fost identificată în persoana numitei C. M. M. care, la cererea și însoțită fiind de R. S., a contactat mai multe tinere, cărora le-a propus să se prostitueze în folosul celor doi suspecți. Din probele administrate rezultă că, una dintre tinerele racolate în vederea practicării prostituției este numita P. S. S., la acea dată în vârstă de 17 ani. De asemenea, există date că, numita C. M. M., împreună cu R. S. au mai racolat alte tinere, prin oferirea unor locuri de muncă la cluburi din străinătate, deși în realitate scopul urmărit era acela de a le obliga să practice prostituția.
S-a mai reținut că, după racolarea numitei C. M. M., începând cu luna februarie 2012, inculpatul R. S. a determinat-o pe aceasta să practice prostituția în folosul lui..
În mod repetat, suspectul a transportat-o pe sus-numită în zona C. T. cu autoturismul personal, a așteptat-o la un local de jocuri de noroc din apropiere și a primit foloase din activitatea de prostituție. D. o perioadă, numita C. M. M. nu a mai vrut să rămână cu suspectul, încercând să plece de la el, motiv pentru care acesta a supus-o unor violențe, constrângând-o să continue să se prostitueze în folosul lui.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.
Instanța a constatat că, în speță, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, în cauză există indicii temeinice în sensul art.68/1 C. și chiar probe în sensul art.63 C., care fac rezonabilă presupunerea că, inculpatul este autorul pretinselor fapte reținute în sarcina lui, situație în care sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.
În acest sens sunt procesele-verbale de investigații; procese-verbale de recunoaștere după fotografii; declarația persoanei vătămate P. S. S. declarațiile martorilor audiați în cauză ( E. C. F., A. A. C., G. C., M. D. A., R. L. C., P. Ana M. S., F. I., H. L. Tereza, M. F. M., G. Lotti M., D. L., Ț. M., O. L. B., N. V. C., S. O. Toader); procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate; procese- verbale de sancționare contravențională; declarațiile inculpatului care, neagă în totalitate acuzele aduse.
Referitor la condițiile prevăzute la lit.f a art.148 C., legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru infracțiunile de care este învinuit inculpatul
și pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive, așa încât, cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită;
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică; probele în acest sens rezultă din natura faptelor imputate, gravitatea deosebită a acestora, concretizate în modul și mijloacele de săvârșire a acestora, respectiv prin racolare de tinere, inclusiv minore în vederea determinării lor la practicarea prostituției, ajungând până la folosirea de amenințări și agresiuni fizice asupra învinuitei C. M. M., acțiuni ce au la bază unicul scop de a obține importante beneficii materiale din astfel de activități ilegale; dealtfel, inculpatul este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă, aspect ce reiese și din fișa de cazier judiciar a acestuia, anterior fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Totodată, din actele dosarului a reiesit și faptul că, pe teritoriul I. a fost implicat în activități de același gen cu cele ce fac obiectul prezentului dosar, fiind dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare italiene; în plus, de la întoarcerea sa în țară, la începutul anului 2012, pe numele acestuia au fost înregistrate alte 5 dosare penale la P. de pe lângă J. C.-N., P. de pe lângă J. T. și
P. de pe lângă J. Dej, fiind cercetat sub aspectul comiterii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, loviri sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, dând dovadă de o perseverență asiduă în câmpul infracțional.
În consecință, toate aspectele mai sus reținute conduc la concluzia că, lăsat în libertate, există serioase riscuri ca inculpatul să încerce să se sustragă de la urmărire penală, neavând nici domiciliu stabil, locuind ocazional la rude sau prieteni; totodată, există și suspiciunea rezonabilă că, ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, prin influențarea unor părți sau martori, în condițiile în care a negat cu vehemență învinuirile aduse, dând declarații nesincere și contradictorii, bazate pe motivații și argumente puerile, lipsite de orice suport real.
Față de cele arătate, apreciind că arestarea inculpatului R. S. este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art. 149/1 al.9-11, art.148 al.1 lit.f C., propunerea P.ui de pe lângă I.-D.- S. T. C. - a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de câte
29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...).
În temeiul art.189 C., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C., onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. M. L., ce se va avansa din
F.M.J.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul R. S. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii și rejudecând cauza, a se respinge ca nefondată propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara, sau localitatea.
Criticile recurentului în esență au vizat încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art.143 și 148 C.
În susținerea recursului inculpatul, prin avocat, a susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.
În concret, inculpatul a susținut că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Totodată, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În fine, inculpatul a criticat încheierea și cu referire la neanalizarea de către judecător, cu prioritate, a oportunității altei măsuri restrictive de libertate, ca o alternativă la arestare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.
Cu referire la termenul „. temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.
Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia.
Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146 C., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.
Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar.
Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.
Astfel, recurentul este parte în procesul penal, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală.
Cu privire la acest aspect, există indicii temeinice că a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul fondului statuând corect în această privință, prin încheierea atacată.
În acest sens, potrivit art.68/1 C. „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.
Noțiunea de „. sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de „. verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește sensul sintagmei „. verosimile"; Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.
Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul R. S. este autorul infracțiunilor trafic de persoane prev. de art 12 alin 1, alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, trafic de minori, prev și ped de art.13 alin 1, alin 3, raportat la art. 12 alin 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, proxenetism prev. și ped. de art 329 Cod penal, cu aplicarea art
41 alin 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2012 începând cu luna februarie a racolat direct și prin intermediul numitei C. M. mai multe tinere care practicau prostituția pe C. T. în vederea transportării lor în Italia, Olanda și Germania, pentru desfășurarea aceleiași activități, urmând ca o parte din sumele de bani încasate de prostituate să-i revină acestuia, fiind întrunite astfel cerințele art.
143 Cod procedură penală.
Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv
(judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit).
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul R. S. a infracțiunilor pentru care este cercetat. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din C. Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței).
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.Bârsan, C. Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005).
Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpatului R. S. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
În consecință, dacă prin termenul „. se înțelege, conform dispozițiilor art.63 C. ";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul „. temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.
Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.
Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.
C. Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente
„atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.
Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Raportând dispozițiile legale la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul
R. S. a comis infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism sunt următoarele: procesele-verbale de investigații, procese-verbale de recunoaștere după fotografii; declarația părții vătămate P. S. S. declarațiile martorilor E. C. F., A. A. C., G. C., M. D. A., R. L. C., P. Ana M., F. I., H. L., M. F., G. M., D. L., Ț. M., O. L., N. V., S. O. procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate; declarațiile inculpatului care neagă acuzațiile; procese- verbale de sancționare contravențională.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din C. Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune, care în jurisprudența C. (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 C. a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
Împrejurarea că inculpatul nu-și asumă recunoașterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de trafic de persoane și de minori prevăzută de art. 12 alin 1, alin. 2 lit a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de minori, prev. și ped. de art.13 alin 1, alin 3, raportat la art 12 alin 2 lit a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de
4 ani închisoare.
În speța de față există bănuieli rezonabile că fapta pentru care este cercetat inculpatul R., constituia infracțiune la momentul în care s-a produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod judicios Tribunalul Cluj a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.
Desigur, în mod firesc, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte îndreptate împotriva libertății sexuale precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din (...)
„Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de T. și însușit de Curtea de A.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de C. în interpretarea art. 5 paragraf 3 din C.. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și traficul de persoane și de minori, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006
Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.
Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani închisoare pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă. Inculpatul R. S. este fără ocupație, 29 de ani, necăsătorit, recidivist.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul R. S.
Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1 Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care a fost săvârșită pretinsa infracțiune de trafic de persoane și de minori.
Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.
Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpatului R. S. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumit, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a recurentului, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.1 lit.b C., deoarece prin încheierea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpat constatându-se a fi neîntemeiate.
S-a stabilit în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.(av.T. P.).
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. S. detinut in
Arestul IPJ C. împotriva încheierii penale nr. 73 din 7 iunie 201 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER | |
M. B. V. G. | D. P. | M. N. |
3 ex. - (...) jud.fond.B. I.
| ← Decizia penală nr. 969/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 913/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
