Decizia penală nr. 454/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.454/R/2012

Ședința publică din data de 19 martie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.

G. : M. B.

L. M.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul D. I. împotriva sentinței penale nr.2629 din data de (...), pronunțată în dosar nr.(...) al JUDECĂTORIei B. M. , inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. I. - av. M. G. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și apărătorul ales al inculpatului - av. B. E., din cadrul Baroului M., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului D. I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dea o eficiență sporită dispozițiilor art.320/1 C., întrucât pedeapsa primei instanțe este exagerată, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, vârsta conducătorului auto și la circumstanțele reale ale cauzei și personale ale inculpatului.

În susținerea recursului arată că, este adevărat că inculpatul a condus cu o alcoolemie către limita contravenției și a avut o viteză mare, dar aceasta s-a datorat teribilismului vârstei. Apreciază că este exagerată atât limita pedepsei, care solicită a fi redusă, precum și modalitatea de executare a acesteia.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale, arată că soluția primei instanțe este corectă tocmai prin prisma elementelor contestate de către inculpat, respectiv, instanța corect a arătat și în motivare că a avut în vedere prin prisma art.72 C., valoarea alcoolemiei ca fiind mare, și nu la limita contravenției. De asemenea, corect s-a reținut că acest teribilism al vârstei reprezintă practic un accent pe elementul de punere în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice și alăturat celorlalte circumstanțe, soluția adoptată de instanță, prin aplicarea unei pedepse în cuantumul minim conform art.320/1 C., doar cu consecința interdicției dreptului de a conduce autovehicule pe perioada suspendării - apare ca fiind ideală, raportat la ipoteza din speța soluției prezentate.

Prin urmare, solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.2629 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al

JUDECĂTORIei B. M. , s-a dispus condamnarea inculpatului D. I. ( CNP 1., fiul lui G. și E., n.la (...) în B. M., M., cetățean român, studii 11 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în B. M., str.G.Coșcbuc nr34/33, M., fără antecedente penale), pentru comiterea infracțiunii de:

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 al.1, din OUG nr.

195/2002, republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.penală, la 8 luni închisoare.

În baza art.81 rap. la art.86 ind.1 C.penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 8 luni și s-a încredințat supravegherea S.ui de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Conform disp.art.86 ind.3 al.1 C.penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Maramureș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.86 ind.3 al.3 lit.e C.penal pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului să respecte și obligația - să nu conducă niciun vehicul.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.86 ind.4 C.penal, cu privire la condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea art.71 al.5 rap. la art.64 al.1 lit.a teza II C.penal, privind pedepsele accesorii.

Conform disp.art.191 al.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, onorariul parțial al avocatului din oficiu, Ciucă Raul.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul dat în dosarul nr. 5107/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a fost trimis în judecată inculpatul D. I., cu datele personale menționate în dispozitivul sentinței, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de (...) în jurul orei 23.30, a condus pe drum public, un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu probele de la dosar, respectiv proces verbal de constatare a infracțiunii, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3./(...), declarațiile martorilor și ale inculpatului, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, solicitând judecarea sa în baza probelor administrate de parchet, conform procedurii simplificate.

Trecând la soluționarea cauzei, în baza probatoriului administrat de parchet și însușit de inculpat potrivit art.3201 C.pr.penală, instanța a reținut în fapt următoarele:

În data de (...), în jurul orei 23.30, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare (...), pe strada V. din B. M., inculpatul a fost detectat cu aparatul radar conducând cu viteză peste limita legală, respectiv 114 km/h. Inculpatul a fost urmărit de un echipaj al poliției rutiere, fiind oprit în trafic pe strada G.

A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 23.40. Ulterior, inculpatul a fost condus la S. J. de U. „. C. O. din municipiul B. M., unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3. din (...) al

S.ui Medico-Legal J. M., inculpatul a avut în sânge o îmbibație alcoolică de

1,45 g%o la prima probă recoltată la ora 0.15, respectiv 1.30 g%o la cea de-a doua probă recoltată la ora 01.15.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului D. I., care la data de

21.XI.2011 a condus pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, pentru care instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 8 luni închisoare.

Fiind îndeplinite condițiile legale, în baza art.81 rap.la art.86 ind.1

C.penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 8 luni și s-a încredințat supravegherea S.ui de P. de pe lângă

Tribunalul Maramureș.

Pe durata termenului de încercare, în baza disp.art.86 ind.3 al.1

C.penal, s-a stabilit ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere și obligațiilor menționate în dispozitivul hotărârii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.86 ind.4 C.penal, cu privire la condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: pericolul social concret ridicat al faptei, apreciat în raport cu valoarea mare a alcoolemiei, rezultată în urma analizei probelor biologice, precum și cu faptul că în inculpatul conducea autoturismul în aceste condiții cu o viteză mult peste limita admisă de lege în oraș; s-a mai avut în vedere și faptul că inculpatul nu are antecedente penale dar și atitudinea sa în raport cu autoritățile judiciare.

S-a mai avut în vedere și faptul că în cauză își găsesc aplicabilitate dispozițiile art.3201 din C.pr.penală, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind reduse cu o treime.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs inculpatul

D. I., fără a arăta în scris motivele, dar în a cărui susținere orală de către apărător, s-a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se reducă cuantumul pedepsei aplicate și să se dispună schimbarea modalității de executare, respectiv, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a arătat în motivarea recursului că, se poate da în cauză o eficiență sporită dispozițiilor art.320/1 C., precum și circumstanțelor reale și personale ale inculpatului și, prin reținerea de circumstanțe atenuante, să fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum redus, întrucât pedeapsa primei instanțe este exagerată, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, vârsta conducătorului auto.

Inculpatul a condus cu o alcoolemie către limita contravenției și a avut o viteză mare, dar aceasta s-a datorat teribilismului vârstei.

Verificând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C., inculpatul recunoscând comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Așa fiind, raportat și la motivele de recurs, instanța de control judiciar se va limita doar la analiza individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Instanța a valorificat eficient criteriile prev. de art.72 C., având în vedere: gradul de pericol social concret al faptei comise - relativ ridicat, raportat la natura infracțiunii comise, importanța relațiilor sociale lezate, gradul alcoolemiei; limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă ( pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani - limite reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoz. art.320/1 alin.7 C., deci pedeapsa de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare); persoana inculpatului

- fără antecedente penale, cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând fapta.

S-a aplicat astfel, o pedeapsă în limite legale, la nivelul minimului special ( redus cu 1/3), în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C.

Curtea apreciază că nu se impune în cauză, a se da o eficiență mai mare decât cea reclamată de dispoz. art.320/1 C. împrejurării că inculpatul a fost sincer și a recunoscut fapta, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație acestei împrejurări, iar pe de altă parte, a lipsi practic de conținut dispoz. art.52 C. privind scopul pedepsei.

Din aceeași rațiune, a asigurării realizării scopului pedepsei, nu se impune valorificarea ca circumstanță atenuantă nici a atitudinii anterioare a inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, deoarece, aceasta este practic o atitudine firească, normală, a oricărui cetățean de bună credință și nu trebuie neapărat recompensată, făcut un titlu de glorie din acest lucru firesc, în lipsa unor evidențieri cu totul speciale, care să reclame acest tip de clemență.

Totodată, Curtea apreciază oportună și eficientă și modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță, întrucât, raportat la natura infracțiunii comise, relațiile sociale periclitate prin astfel de infracțiuni -. privind siguranța circulației rutiere - se impune o monitorizare mai eficientă a inculpatului, o anumită perioadă, și din perspectiva asigurării scopului sancționator, dar și preventiv al pedepsei, precum și a conștientizării într-o mai mare măsură a faptei comise și a consecințelor acesteia pentru inculpat, a comportamentului viitor al acestuia.

Așa fiind, față de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50, lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu (avocat M. G.), ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul D. I., domiciliat in B. M., str. N. I. nr. 1, ap.47 împotriva sentinței penale nr. 2692 din 15 decembrie 2011 a JUDECĂTORIei B. M..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru avocat M. G.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

ANA C. M. Ș. L. M.

G. M. B.

Red.A.C/Dact.A.C.

3 ex./(...)

J..fond: E.G.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 454/2012, Curtea de Apel Cluj