Decizia penală nr. 467/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.467/R/2012

Ședința publică din 20 martie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : L. H. - judecător

JUDECĂTOR : I. M.

: V. V. A.

GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de C. O. Și T. S. T. C., reprezentat prin P. - L. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de partea civilă B. C. R., împotriva sentinței penale nr.1 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al

Judecătoriei J., privind pe inculpatul A. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul A. D. în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Ancheș Diana, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, pentru partea civilă B. C. R., consilier juridic I. M., apărătorul ales al părților civile N. V., B. A. C., P. D., av.S. E., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul ales al părților civile G. Ana, T. Ș., C. L., M. I., N. M., av.Gavriș I., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul ales al părții civile A. F. M., av.Dîmb I., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul ales al K. T.și apărătorul ales al părții civile K. T., av.Gui A., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorii părților civile depun la dosar chitanțe reprezentând onorarii avocațiale.

Apărătorul ales al părților civile N. V., B. A. C., P. D., av.S. E., invocă excepția tardivității recursului declarat de partea civilă B. C. R..

Instanța, unește excepția cu fondul și nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul părții civile B. C. R., cu privire la excepția invocată, solicită a se avea în vedere că prin disjungerea laturii civile în procesul penal, a considerat că aceasta are caracter civil și ca atare consideră că procedura de comunicare a soluției trebuia să se facă conform procedurii civile. De asemenea, pronunțarea s-a amânat de câteva ori și că și alte părți din proces mai erau în termen de declarare a recursului atunci când l-a depus la instanță. Din acest motiv, consideră că recursul este în termen. Pe fondul cauzei, susține recursul formulat în scris și solicită a se constata că prima instanță a admis în mod greșit cererile părților civile de obligarea băncii la plata daunelor morale în solidar cu inculpatul pentru că hotărârea nu cuprinde pentru fiecare cerere a părților civile în parte motivele pe care se întemeiază soluția. În baza art.385/15 pct.2 lit.c C.pr.pen., solicită admiterea recursului cu consecința rejudecării cauzei de către prima instanță.

Apărătorul ales al părților civile A. F. M., J. P. R. și M. V., cu privire la excepția invocată, arată că recursul părții civile este tardiv având în vedere disp.art.385/3 C.pr.pen. Arată că partea responsabilă civilmente a fost prezentă la toate termenele de judecată. Cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat conform chitanțelor depuse la dosar. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește hotărârea instanței de fond, consideră că aceasta este una temeinică și legală reținând în mod corect că banca are calitatea de parte responsabilă civilmente. E. fapta ilicită, paguba nereparată, legătura de cauzalitate între ele și vinovăția inculpatului stabilită. P. responsabilă civilmente a încercat să susțină că răspunderea sa nu poate fi antrenată, ori, obligația băncii intervine și când fapta ilicită a fost comisă prin abuz de funcție dacă între acestea există o legătură de cauzalitate. P. civilă A. F., acesta a încercat în repetate rânduri să ajungă la o înțelegere cu reprezentanții BCR dar fără nici o reușită. De fiecare dată aceștia s-au eschivat și au încercat să amâne cât mai mult plata sumei. A. că daunele morale sunt pe deplin justificate. Cu privire la părțile civile J. P. R. și M. V., susține că nu există nici o probă de fraudare a băncii.

Apărătorul ales al părților civile N. V., B. A. C., P. D., susține excepția invocată solicitând admiterea ei deoarece termenul de recurs este de 10 zile de la pronunțare. Din dosar rezultă că partea responsabilă civilmente a fost prezentă la toate termenele de judecată. Pe fondul cauzei, pentru motivele invocate de antevorbitorul ei și care se regăsesc în motivarea instanței, apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală. Ca atare solicită respingerea recursului ca nefundat. Cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor de la dosar. C. vreme infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul există, există prejudiciu stabilit de instanță care nu a fost contestat, responsabilitatea inculpatului alături de angajator de asemenea există.

Apărătorul ales al părții civile K. T., solicită respingerea recursului ca tardiv conform art.385/15 pct.1 lit.a C.pr.pen., deoarece potrivit art.385/3

C.pr.pen., termenul de recurs este de 10 zile d ela pronunțare având în vedere că partea responsabilă civilmente a fost prezentă la fiecare termen de judecată. Cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat conform chitanțelor depuse la dosar. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Este fără îndoială că banca are calitatea de parte responsabilă civilmente deoarece răspundere comitentului este angajată în toate cauzele săvârșirea faptei ilicite nu ar fi fost posibilă dacă nu i s-ar fi încredințat prepusului funcția pe care a avut-o. În ceea ce o privește pe partea civilă, aceasta a fost persoana care a verificat mereu la bancă contul său însă de fiecare dată l-a întâlnit pe inculpat și i-a spus că este în regulă. A. că se justifică și daunele morale.

Apărătorul părții civile T. Ș., G. Ana, C. L., M. I. și N. M., în temeiul art.385/15 lit.a C.pr.pen., solicită admiterea excepției invocate și ca atare respingerea recursului ca tardiv întrucât partea responsabilă civilmente a fost prezentă la fiecare termen de judecată. Mai mult, nu s-a formulat nici o cerere de repunere în termenul de recurs. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Din întreg probatoriul administrat în cauză nu există dubiu asupra vinovăției inculpatului. C. că părțile civile sunt îndreptățite la plata daunelor morale. Cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse la dosar.

Apărătorul inculpatului, consideră că în speță este vorba despre o sentința penală prin care instanța s-a pronunțat asupra acțiunii civile și ca atare sunt aplicabile disp.art.385/15 pct.1 lit.a C.pr.pen. În cauză nu s-a dovedit existența unor cauze temeinice care a determinat partea responsabilă civilmente să întârzie în declararea recursului dar nici nu s-a invocat o cerere de repunere în termen. În ceea ce privește fondul cauzei, solicită admiterea parțială a recursului în ceea ce privește daunele morale care au fost acordate părților civile, considerând că acordarea acestora nu se justifică. Legea prevede doar despăgubirea pagubei suferite și a beneficiului nerealizat astfel încât plata daunelor morale s-ar transforma într-o dublă acoperire a prejudiciului, acest aspect trebuind analizat și prin prisma faptului că fapta inculpatului nu a cauzat suferințe fizice sau morale care să nu poate fi reparate. Dacă instanța nu împărtășește concluziile în acest sens, în subsidiar, solicită reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate. Cu privire la restul motivelor de recurs, solicită respingerea acestora ca nefondate. Cu privire la calitatea de parte responsabilă civilmente, arată că s-a avut în vedere natura dintre condamnat și bancă. Cu ocazia soluționării laturii penale, s-a stabilit definitiv existența faptei ilicite și a prejudiciului nereparat. Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă reaua credință a părților civile și nici culpa acestora. Contrar susținerilor părții responsabile civilmente, aceasta avea obligația de a garanta faptele prepusului său care intervine cu atât mai mult cu cât fapta este ilicită și a fost comisă prin abuz de funcție dacă între acestea există legătură de cauzalitate. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca tardiv în principal, iar în subsidiar, respingerea lui ca nefondat. A. că prima instanță în mod legal a stabilit calitatea de partea responsabilă civilmente a băncii și a obligat-o în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile. D. ar fi calitatea de parte civilă a băncii dar în lipsa căilor de atac a inculpatului ori a părților civile și având în vedere și principiul neagravării situației în propria cale de atac, acest aspect nu mai poate fi discutat. Prin hotărârea dată, s-a ajuns la obligarea inculpatului de două ori la repararea aceluiași prejudiciu.

Inculpatul A. D., având ultimul cuvânt, arată că el nu a folosit banii respectivi, cei vinovați fiind în libertate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1 pronunțată la data de 6 ianuarie 2012 de

Judecătoria Jibou s-au admis acțiunile părților civile și s-a dispus obligarea condamnatului obligă pe condamnatul A. D. în solidar cu partea responsabilă civilmente B. C. R., cu sediul în B., sector 3, bd.R. E., nr. 5, să le plătească despăgubiri, după cum urmează: P. D. - 12.120 euro la care se va calcula dobânda bancara începând cu data de (...), până la plata integrală; A. F. M. - 70.000 lei la care se va calcula dobânda legală începând cu data (...), până la plata integrală și 10.000 lei daune-morale; Brâglezan A. C. - 8000 lei; A. L. - 10.152 lei; O. M. - 68.480 lei la care se va calcula dobânda legală începând cu data de (...), până la plata integrală; J. P. -

8603 lei la care se va calcula dobânda legală, începând cu data de (...) și

500 lei daune-morale; M. V. - 8000 lei cu dobânda legală, calculată începând cu data de (...), până la plata integrală și 500 lei daune-morale; N. V.- 7960 euro; S. I. A. - 2600 lei; S. D. L. - 3100 lei; P. C. S. - 2.550 euro; L. N. - 4980 euro; C. P. G. - 3950 lei; L. C. - 18.000 lei.

S-a admis în parte acțiunile părților civile și în consecință a fost obligat condamnatul A. D. în solidar cu partea responsabilă civilmente B. C. R., cu sediul în B., sector.3, bd.R. E., nr. 5, să le plătească despăgubiri, după cum urmează: G. Ana - 19.350 lei și 7000 lei daune-morale; K. T. -

180.580 lei la care se va calcula dobânda băncii începând cu data (...), până la plata integrală și 20.000 lei daune-morale; T. Ș. - 14.074 euro la care se va calcula dobânda legală începând cu data sustragerii, (...) până la plata integrală și 13.000 lei daune-morale; C. L. - 23.709 lei la care se va calcula dobânda legală începând cu data sustragerii, (...), până la plata integrală și

5.000 lei daune-morale; M. I. - 33.300 lei la care se va calcula dobânda legală începând cu data de (...), până la plata integrală și 8.000 lei daune- morale; N. M. - 8.460 lei la care se va calcula dobânda legală începând cu data de (...), până la plata integrală și 2.000 lei daune-morale.

S-a constatat că părțile vătămate B. A., V. L., V.-A. I. (V. A.) și F. V. au fost despăgubite de partea responsabilă civilmente și au renunțat la acțiunea civilă.

S-a constatat că au renunțat la acțiune și părțile civile H. A. și F. I., fiind despăgubite.

S-a constatat că persoana vătămată B. A. F. nu s-a constituit parte civilă.

S-a admis acțiunea părții civile B. C. R. și în consecință a fost obligat inculpatul să-i plătească suma de 41.684 Euro și 532.284 lei, despăgubiri, la care se adaugă dobânzile care s-au acordat părților civile.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile B. C. R. 22.300 lei cheltuieli judiciare.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea părților civile U. M. și V. R. T., precum și acțiunea părții civile V. A., privind obligarea condamnatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la daune-morale.

S-a desființat următoarele înscrisuri false: adresa Băncii Comerciale

Române - Agenția J. nr. 1458/(...) prin care se solicită radierea ipotecii constituite asupra imobilului aparținând lui P. D. extrasul de carte funciară nr. 92/XI eliberat în urma cererii nr. 3624/ (...) privind imobile aparținând lui P. L. și P. D. adresa nr. 856/(...) a Băncii Comerciale Române - Agenția J. prin care se confirmă că, creditul contractat de V. A. I. a fost rambursat; adresa nr. 861/(...) a Băncii Comerciale Române - Agenția J. prin care se confirmă că, creditul contractat de L. C. I. a fost lichidat în totalitate; adresa nr. 396/(...) a Băncii Comerciale Române - Agenția J. prin care se confirmă că, creditul contractat de N. M. a fost lichidat integral în data de (...); s-au desființat următoarele ordine de plată: ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe G. Ana (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe G. Ana(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe G. Ana (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C. (1 fila);ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A.

C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. C.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe L. N. (f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe V. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe V. L.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe V. L.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe I. Pau (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe I. P. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr.

2. din data de (...) privind pe S. D. L. (f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L. (f.1); 50.ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe S. D. L. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe P. C. S.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. S.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe T. Ș.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L. (f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L.(f.1); ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L.(f.1); ordin de plata numerar nr. 2. din data de (...) privind pe A. L. (f.1); ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr.

2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr.

2. din data de (...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de

(...) privind pe O. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe K. T. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe I. N. T. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe B. A. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. buletin de schimb valutar nr. B. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată numerar nr. B. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată numerar nr. B. din data de (...) privind pe C. M. ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. buletin de schimb valutar nr. Bnrh6187073PJ din data de (...) privind pe C. M. buletin de schimb valutar nr. Bnrh6186861PJ din data de (...) privind pe C. M. buletin de schimb valutar nr. Bnrh6186861PJ din data de (...) privind pe C. M. ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. L. ordin de plată nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată numerar nr. 2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de plată numerar nr.

2. din data de (...) privind pe C. M. ordin de încasare numerar nr.2009062300027559 din data de (...) privind pe N. M. ordin de încasare numerar nr. 2. din data de (...) privind pe N. M. îÎncheierea nr.19590/(...) a

O.C.P.J. S. prin care s-a dispus radierea ipotecii constituită asupra imobilului aparținând lui P. D.

S-a constatat că în cauză nu s-au luat măsuri asiguratorii.

În baza art.193 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul A.

D. în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părților civile cheltuieli judiciare, după cum urmează: O. M., 400 lei, P. D., 2000 lei, N. V.,

2000 lei, A. F. M., 2300 lei, M. V., 600 lei, J. P., 600 lei, K. T., 1900 lei, G.

Ana, 2000 lei, C. L., 2000 lei, T. Ș., 2500 lei, N. M., 2000 lei, M. I., 2000 lei.

S-au respins cererile părților civile U. M., V. R. T. și V. A. privind obligarea condamnatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare.

A fost obligat condamnatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în suma de 2000 lei, urmând ca onorariul avocatului care a asigurat asistența juridică obligatorie, d-na P. M., în suma de 200 lei să fie avansat din fondurile M.ui

Justiției către Baroul de A.-S.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 83/(...) a Judecătoriei J., pronunțată în dosar nr. (...), inculpatul A. D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de delapidare, prevăzută de art.2151 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals, prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2

Cod penal și modificare date informatice, prevăzută de art.48 din Legea

161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1246/R/(...) a

Curții de apel C., prin care s-a admis recursul Parchetului de pe lângă I. -

D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S. și rejudecând cauza doar sub aspectul omisiunii primei instanțe de a aplica pedeapsa complementară, Instanța în recurs în baza art. 65 alin.1 și 2 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza II , lit.b, c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Recursul declarat de inculpat a fost respins menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Prin sentința penală nr. 83/(...), soluționarea laturii civile a cauzei a fost disjunsă formându-se dosarul nr. (...) a Judecătoriei J..

Referitor la latura civilă se reține că prin actul de sesizare a instanței, rechizitoriul din data de (...) din dosar nr. 35/D/P/20101 al DIICOT-B. T. S.,m parte civilă a fost introdusă numai BCR S., ceilalți păgubiți, clienți ai băncii fiind nominalizați ca martori și nu părți vătămate sau civile.

Față de aceste aspecte, în ședința din data de (...) s-au pus în discuție calitățile de parte responsabilă civilmente a BCR, precum și a ceea de părți civile ale martorilor.

În ceea ce privește calitatea de parte responsabilă civilmente a băncii s-au avut în vedere natura raporturilor dintre condamnatul A. D. și bancă, de felul comitent- prepus, infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat fiind comise în calitate de funcționar bancar și folosindu-se de această calitate.

În ceea ce privește calitatea de părți civile ale păgubiților, citați inițial ca martori, se observă că aceștia s-au constituit părți civile încă din cursul urmăririi penale, solicitând să fie despăgubiți.

Conform art.82 Cod procedură penală , persoana vătămată poate fi ascultată ca martor dacă nu este parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.

În concluzie, cadrul procesual al laturii civile s-a stabilit prin încheierea din data de (...) pentru motivele acolo expuse, procesul continuând cu BCR parte civilă dar și responsabilă civilmente și cu persoanele păgubite, părți civile.

În cauză condițiile răspunderii civile delictuale sunt întrunite, existând fapta ilicită, pagubă nereparată, legătură de cauzalitate între ele și vinovăția autorului (condamnatului) stabilită.

În cazul fiecărei părți civile, în parte, cu ocazia soluționării laturii penale s-a stabilit definitiv existența infracțiunii, deci a faptei ilicite care a cauzat prejudiciu, existența și cuantumul prejudiciului nereparat. Legătura de cauzalitate între aceste două elemente rezultă și ea, iar vinovăția condamnatului de asemenea, din starea de fapt stabilita cu ocazia soluționării laturii penale a cauzei.

Conform art.998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează alteia prejudiciu obligă pe acela din a cărei greșeală s-a cauzat, a-l repara .

Art.1000 cod civil stabilește că suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de bunurile care sunt în paza noastră.

În această categorie, alin.3 al art.1000 Cod civil, include stăpânii și comitenții, pentru prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Pentru a se angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art.998 și 999 Cod civil.

Mai trebuie menționat că spre deosebire de părinți, institutori și meșteșugari, comitenții nu sunt menționați în cuprinsul alin. 5 al art.1000

Cod civil, între aceia care au posibilitatea să se exonereze de răspundere dovedind că „nu au putut împiedica faptul prejudiciabil";

Raportul de prepușenie presupune încredințarea de către comitent prepusului o anumită funcție sau însărcinare având dreptul de a direcționa, de a da instrucțiuni, îndrumări și de a controla activitatea prepusului.

Fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului care s-a impus atât în literatură cât și în practica judiciară, este aceea întemeiată pe ideea de garanție.

Pornind de la acest fundament, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, se instituie ca o garanție menită să ofere victimei posibilitatea să fie despăgubită. Este o garanție pentru fapta acestuia, deci pentru o faptă care trebuie să fie de natură să angajeze prin ea însăși răspunderea personală a prepusului.

Garanția comitentului pentru fapta proprie a prepusului derivă din împrejurarea că în virtutea raporturilor de prepușenie comitentul exercită supravegherea, îndrumarea și controlul activității prepusului fără a se suprapune integral cu existența unei vini a comitentului în exercitarea atribuțiilor autorității sale, ideea de garanție nu este total desprinsă de aceea de vină a comitentului.

Chiar dacă nu totdeauna, totuși , de foarte multe ori, săvârșirea de către prepus a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii se poate explica și prin existența unor insuficiențe în exercitarea de către comitent a atributelor specifice de îndrumare si control.

P. responsabilă civilmente a susținut că răspunderea sa nu poate fi angajată deoarece răspunderea comitentului intervine numai atunci când prepusul acționează în cadrul normal al funcțiilor încredințate, dacă prin nedibăcie, neglijență sau imprudență a cauzat un prejudiciu, s-au când prepusul prin fapta săvârșită a lucrat pentru interesul comitentului și niciodată când prepusul abuzând de funcție a depășit limitele competenței funcției sale ori a lucrat în interesul propriu sau a acționat împotriva intereselor comitentului.

Contrar susținerilor părții responsabile civilmente, obligația sa de a garanta faptele prepusului său, intervine și atunci când fapta ilicită a fost comisă chiar prin abuz de funcție dacă între acestea există o legătură de cauzalitate sau cel puțin o conexiune necesară.

În sensul celor de mai sus, în teoria și practica judiciară s-a stabilit că răspunderea comitentului este antrenata în toate cazurile în care săvârșirea faptei ilicite nu ar fi fost cu putință dacă nu s-ar fi încredințat prepusului funcția respectivă fiind fără însemnătate împrejurarea că faptele păgubitoare constituie un exercițiu abuziv al ei.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în această situație, condamnatul exercitându-și în mod abuziv funcția, în interes propriu, însă existând o legătură strânsă între faptele comise și funcția încredințată.

De altfel, partea responsabilă civilmente nu este străină nici de ideea de culpă în exercitarea atribuțiilor sale de îndrumare, direcționare și mai ales control a activității prepusului.

P. responsabilă civilmente este în cazul de față o bancă, aceasta funcționând după reguli și regulamente interioare extrem de stricte. Ori comiterea de către condamnat a numeroaselor acte materiale din conținutul infracțiunilor în formă continuată, timp de aproximativ doi ani, este dovada cea mai elocventă a faptului că a fost departe de a-și exercita atribuțiile și obligațiile conferite de statutul său de comitent față de prepusul condamnat.

P. responsabilă civilmente în întâmpinările depuse face referire la anumite înțelegeri oculte între prepusul său și clienții băncii, insinuând o complicitate a acestora din urmă cu prepusul , în scopul de a păgubi banca.

Cu privire la aceste insinuări nu există nici cel mai mic indiciu, astfel că nu pot fi luate în considerare.

Este adevărat că unii dintre păgubiți au avut o încredere poate nepermis de mare în condamnatul A. D., lăsându-i acestuia sume mari de bani, fără a solicita pe loc înscrisul doveditor. Totuși, trebuie menționat că acești clienți au predat sume de bani condamnatului în sediul băncii , în mod evident în considerarea calității sale de funcționar bancar, care va face operațiunile solicitate de ei.

În concluzie, având în vedere natura raporturilor dintre bancă și condamnatul A. D., modul defectuos în care prima în calitate de comitent și-a exercitat atribuțiile specifice asupra prepusului cu urmările păgubitoare care constituie obiectul prezentei cauze, răspunderea băncii în calitate de parte responsabilă civilmente este antrenată , urmând să opereze ca atare.

Pe temeiuri diferite , comitentul ca răspunzător garant pentru faptele prepusului, in temeiul art.1000, alin.3 Cod civil, iar prepusul ca răspunzător pentru fapta proprie , in temeiul art.998 -999 Cod civil, față de victima prejudiciului există o răspundere solidară a comitentului împreună cu prepusul, solidaritate dedusă din art.1003 Cod civil, conform căruia atunci cand delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.

Ideea de garanție , în cazul răspunderii comitentului pentru faptele prepusului după cum s-a menționat anterior nu o exclude în totalitate pe aceea de culpă a primului în exercitarea îndrumării și controlului activității prepusului. În speța de față chiar rezultă dincolo de orice dubiu mari carențe în activitatea comitentului, astfel că răspunderea acestuia va fi una solidară cu aceea a condamnatului A. D. , prepusul său.

Calitatea de parte civilă a BCR în prezenta cauză este justificată de faptul că este subiectul pasiv al infracțiunii de delapidare. I. de delapidare are două obiecte juridice speciale, unul principal, constând în relațiile sociale cu caracter patrimonial și unul secundar constând în relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu. R. sociale cu caracter patrimonial constituie obiectul juridic principal al delapidării deoarece infracțiunea realizându-se prin sustragerea de bunuri , fapta încalcă în primul rând aceste relații sociale. Condamnatul A. D. în calitate de funcționar a însușit sume de bani aflate în gestiunea sa, în calitate de angajat al BCR, la rândul ei unitate bancară, care pe baze contractuale gestiona diverse sume de bani aparținând peroanelor fizice cliente. În baza contractelor încheiate cu peroanele fizice bancar intra în posesia sumelor de bani, garantându-le înapoierea la solicitare și plata dobânzilor convenite.

În cele mai multe situații condamnatul A. D. a însușit diverse sume de bani reprezentând depozite bancare ale părților civile. Au existat situații când debitori ai băncii au predat condamnatului sume de bani reprezentând rambursări anticipate de credite , pe care însă acesta și le-a însușit, întocmind apoi în fals diverse înscrisuri pentru radierea din cărțile funciare ale ipotecilor constituite în favoarea băncii. În aceste situații actele întocmite în fals de către condamnat urmează să fie desființate, consecința fiind aceea a menținerii ipotecii în continuare. Ori având în vedere aceste ultime aspecte s-au admis și cererile părților care au rambursat anticipat credite , urmând ca prepusul și comitentul în solidar să fie obligați la restituirea sumelor însușite de către condamnat, ulterior urmând să se clarifice raporturile dintre clienții în această situație și bancă.

În ceea ce privește cererile părților civile trebuie menționat că unele dintre ele pe lângă repararea prejudiciul efectiv au solicitat și dobânda legală sau dobânda bancară pentru depozite.

Cererile părților civile care au solicitat și dobânda au fost admise ca atare , conform principiului reparării integrale a prejudiciului, reprezentând paguba efectivă și beneficul nerealizat.

Dobânzile s-au acordat cu începere din data la care banii părților civile au fost însușiți de către condamnat în fiecare caz în parte.

Acordarea dobânzilor este în mod evident justificată deoarece de la data însușirii sumelor de bani părțile civile nu au mai beneficiat de aceste câștiguri, la care erau îndreptățite conform contractelor bancare.

Unele dintre părțile civile au solicitat și acordarea de daune morale , în general motivând că au traversat o perioadă grea în care nu au putut să își utilizeze banii, fie au fost somate de bancă la plata ratelor restante, în condițiile în care rambursaseră anticipat creditul integral, iar condamnatul își însușise banii.

Cuantumul daunelor morale solicitate de către unele părți civile a fost unul rezonabil , situații în care s-au acordat conform cererii.

Unele dintre părțile civile au solicitat daune morale în cuantum nejustificat de mare, situatii in care au fost acordate doar in parte.

Prejudiciul extrapatrimonial include suferințe morale, necazuri, tulburări care nu sunt însă în sfera noțiunii de pagubă, în sens propriu, ci în aceea de vătămare, de rău, în sens larg.

Aici pot fi incluse vătămările aduse persoanei în onoarea , demnitatea, poziția socială, reputația sau a sentimentelor sale de siguranță, afecțiune , etc.

A. prejudiciul moral constă într-o atingere adusă acelor valori ale individului care îi definesc personalitatea și stabilitatea emoțională.

În fiecare caz particular din prezenta cauză, părțile civile au fost lezate în sentimentele lor de securitate financiară. Aceasta fie pentru că au constatat dispariția din conturile de depozit a economiilor lor, fie a sumelor de bani reprezentând rambursări anticipate ale creditelor contractate cu banca.

Sentimentul de insecuritate al păgubiților a fost accentuat deoarece în ciuda faptului că autorul sustragerilor a fost identificat, apoi condamnat definitiv, tot nu au beneficiat de recuperarea pagubelor. Mai mult, unele dintre părțile civile au primit somații fiind amenințate cu executarea silită în condițiile în care se cunoștea că acestea rambursaseră creditele dar sumele au fost sustrase de către condamnatul A. D..

În legătură cu poziționarea băncii față de situația creată de angajatul său mai trebuie subliniat că unii dintre păgubiți au fost despăgubiți integral, nefiind nevoiți să continue judecata. Criteriile pentru care doar unele dintre persoanele păgubite au fost despăgubite în timp util rămân cunoscute numai de băncii, care nu a dorit să le comunice nici instanței.

B. A. F. nu s-a constituit parte civila in cauza nici in faza de urmărire penală. În acest caz se retine ca A. D. și-a însușit suma reprezentând rambursare anticipata a creditului, dar pentru a evita somarea clientului, a continuat sa plătească ratele lunare, pana la rambursarea integrala a creditului contractat de acest client.

În tot acest context se apreciază că păgubiții care au fost nevoiți să continue judecata pentru a-și recupera prejudiciile materiale importante au trăit perioade de intensă neliniște privind situația lor financiară, unii fiind în pericol de a-și pierde proprietățile ipotecate sau după cum s-a arătat anterior executați silit, cu toate că își rambursaseră creditele.

Toată situația creată părților civile prin infracțiunile comise de către condamnat este de natură a fi calificată drept dăunătoare și justifica pe lângă repararea integrală a prejudiciului material și acordarea de daune morale.

Astfel, în cazul în care cuantumul daunelor morale solicitate a fost apreciat de instanță ca fiind rezonabil, mai ales prin prisma dimensiunii pagubei materiale, acestea au fosta cordate iar în unele cazuri doar în parte conform cu dispozitivul.

A existat și o constituire de parte civilă, V. A. prin care s-a solicitat acordarea de adune morale cu toate că prejudiciul material a fost reparat în timp util de bancă.

S-a apreciat că această parte civilă nu justifică în vreun fel cererea de acordare a daunelor morale ca atare cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește o parte a persoanelor păgubite care s-au constituit părți civile însă pe parcursul procesului au fost despăgubite de bancă, instanța va lua act de renunțarea la acțiune în cazul fiecăruia, conform dispozitivului.

Au existat două constituiri de părți civile, U. M. și V. R. T., care vor fi respinse ca nefondate. A. acestor părți civile au fost respinse deoarece în cazul lor nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. În cadrul laturii penale nu s-a stabilit că banii din depozitele bancare ale acestor două părți civile au fost sustrași de condamnatul A. D., dimpotrivă s-a susținut că banii ar fi fost ridicați de însuși părțile civile. A., în aceste două cazuri nu există faptă ilicită și nici prejudiciu.

Pentru corecta soluționare a laturii civile conform art.348 Cod procedură penală s-a dispus desființarea înscrisurilor enumerate în dispozitiv, cu privire la care s-a stabilit că sunt false. În rechizitoriul parchetului au fost menționate un număr mare de înscrisuri ca fiind false, însă s-a constatat că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, cel mult cu disjungerea dispusă de DIICOT prin actul de sesizare.

S-a constatat că în cauză nu s-au luat măsuri asiguratorii.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs partea civilă B. C. R. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a admis în mod greșit cererile părților civile de obligare a băncii la plata daunelor morale în solidar cu inculpatul pentru că hotărârea nu cuprinde pentru fiecare cerere a părților civile în parte motivele pe care se întemeiază soluția.

Recursul declarat în cauză este tardiv.

Potrivit art. 385/3 rap. la art. 363 și următoarele C.pr.penală, termenul de recurs este de 10 zile și curge pentru partea care a fost prezentă la dezbateri, de la pronunțarea hotărârii.

Pentru partea civilă B. C. R., care a fost prezentă la dezbaterea cauzei, termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii, adică de la data de 06 ianuarie 2012, astfel că recursul acesteia din 24 ianuarie 2012 a fost introdus peste termenul legal prevăzut de lege.

Curtea mai reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind repunerea în termen și recursul peste termen.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a C.pr.penală, Curtea va respinge recursul părții civile ca tardiv, obligând-o, potrivit art. 192 alin. 2

C.pr.penală, la 700 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare

și onorariu avocațial în recurs și la plata cheltuielilor judiciare făcute de părțile civile în recurs în cuantumul stabilit conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul declarat de partea civilă B. C. R. împotriva sentinței penale nr. 1 din 6 ianuarie 2012 a Judecătoriei J..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe recurentă să plătească părții civile N. V. 2000 lei, A. Fllorin

M. 2000 lei, Brâglezan A. C. 500 lei, G. Ana 2000 lei, K. T. 1600 lei, T. S.

2500 lei, C. L. 2000 lei, J. P. R. 600 lei, M. V. 600 lei, M. I. 1000 lei, N. M.

2000 lei si P. D. 2000 lei.

Obligă pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. I. M. V. V. A.

GREFIER, L. C.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond: G. M..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 467/2012, Curtea de Apel Cluj