Decizia penală nr. 483/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 483/R/2012
Ședința publică din 22 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.- judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
G.: M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul G. B. I. împotriva sentinței penale nr.2482 din (...) a JUDECĂTORIei B. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 și 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu avocat O. F., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul, partea civilă SC T.-G. S. B.-M. și administratorul judiciar C. DE I. T. S. C. pentru SC T. G. S. B.-M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Curtea, din oficiu pune în discuția părților, eventualitatea schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1,
2, 3, 4 Cod penal în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1, 2,
3 Cod penal, deoarece inculpatul nu era titularul contului societății comerciale în numele căreia a acționat .
Cu privire la acest aspect, apărătorul inculpatului se va referi în momentul acordării cuvântului pe fond a recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțare unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor cereri formulate de inculpat. În continuare se arată că, inculpatul nu a fost prezent la nici unul dintre cele două transporturi. În cazul în care instanța constată că recursul este întemeiat, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal achitarea inculpatului, pentru primul act material, în temeiul art 11 alin 2 lit a raportat la art 10 lit d Cod penal, iar pentru cel de-al doilea act material, solicită achitarea în temeiul art. 11 alin 2 alin 2 raportat la art. 10 lit c Cod penal.
În subsidiar, solicită reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond, cu reținerea prevederilor art. 72, art. 74 lit a Cod procedură penală, cu efectele prevăzute de art. 76 lit c Cod penal.
Cu privire la primul act material reținut în sarcina inculpatului se arată că acesta a negat participarea sa la cele două transporturi. Cu privire la cel de- al doilea act material, a solicitat achitarea inculpatului motivat de faptul că acesta nu se face vinovat de săvârșirea faptei, iar din raportul de constatare tehnico-științifică s-a constatat că fila CEC- nu aparține inculpatului.
În final, se arată de apărătorul inculpatului că față de schimbarea încadrării juridice pusă în discuție din oficiu de instanță la termenul de azi, nu se opune.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului inculpatului, doar cu privire la aspectul schimbării juridice a infracțiunii puse în discuție la termenul de azi, cu menținerea tuturor dispozițiilor instanței de fond.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr. 2482 din (...), a condamnat pe inculpatul G. B.-I., CNP 1., fiul lui I. și M., n.la (...) în loc.O., V., cetățean român, studii medii, necăsătorit, cu ultimul domiciliu cunoscut în loc.O., str.Cetatea C.a nr.6, jud.V., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de: -înșelăciune prev.de art.215 al.1, 2, 3, 4 C.penal, la 3 ani închisoare.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal.
În baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil a obligat inculpatul să plătească părții civile SC T.-G. S., prin administrator G. V. din B. M., str.M.E. nr.11, M., suma de 86.762 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la
700 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu F. M..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 3. din 26 noiembrie 2010 a fost trimis în judecată inculpatul G. B. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1,2,3 și 4 Cod penal.
S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpatul în luna septembrie 2007, prin folosire de nume și calități mincinoase și prin emiterea unei file CEC, pentru valorificarea căreia nu exista acoperirea necesară, a indus în eroare pe prezentanții SC T. - G. S.
Inculpatul nu a recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea infracțiunii ce a format obiectul actului de inculpare, iar în faza de judecată nu s-a prezentat în instanță pentru a fi audiat și pentru a-și face apărarea deși cunoștea termenele de judecată, întrucât a depus cereri la dosar.
Numitul G. V. este administrator al SC T. S., cu sediul în B. M., str. M.
E. nr. 11, înregistrată la O. R. C. M. sub nr. J(...). Societatea are ca principal obiect de activitate procesarea cărnii.
În cursul lunii septembrie 2007, martorul F. M. - asistent manager al acestei societăți, a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat sub numele Ș. N. și caliatea de reprezentat al SC P. M. S. F. și și-a exprimat dorința de a achiziționa o cantitate mare de carne de pui. M. i-a comunicat că este necesar să trimită o comandă fermă, care să conțină datele societății, cantitatea de carne și condițiile de livrare.
În acest sens, în data de (...), SC T. S. a primit prin fax o comandă pentru cantitatea de 5 tone pui întregi și 6 tone pulpe întregi, din partea SC P. M. S. F., V., administrată de numitul J. Y.
După primirea comenzii, martorul F. M. i-a comunicat telefonic persoanei care s-a prezentat sub numele Ș. N. că SC T. S. poate livra la acea dată doar cantitatea de 3,5 tone marfă, cu un autovehicul aparținând societății, lucru cu care susnumitul a fost de acord.
În data de (...), SC T. S. a emis factura fiscală nr. 5812504 pentru cantitatea de carne susmenționată (pulpe pui întregi) în favoarea SC P. M. S., în valoare de 25.571,42 lei, iar marfa a fost transportată la F. cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare (...), de către martorii S. P. Ș. și M. S. F., ambii angajați în calitate de conducători auto la SC T. S. M. au ajuns în localitatea F. în dimineața zilei de (...), iar la intrarea în oraș s-au întâlnit cu inculpatul G. B.- I., care a afirmat că este reprezentantul SC P. M. S., fără a se prezenta cu nume și prenume, și i-a condus la un depozit, aparținând SC O. Com S. F., unde a fost descărcată marfa.
În prezența celor doi martori, inculpatul G. B.-I. a semnat de primire factura fiscală și a completat integral fila CEC seria BD 314 00055664 cu suma de 25.571,42 lei.
Ulterior, martorul F. M. a fost din nou contactat telefonic de persoana care s-a prezentat sub numele Ș. N. și s-a interesat de posibilitatea livrării cantității de 2,4 tone pui și 5,1 tone pulpe pui.
În data de (...), SC T. S. a livrat cantitatea de marfă solicitată, care a fost transportată la F. cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare (...), aparținând
SC Marcone Trans S. Onești, condusă de martorul C. M.-P.. Pentru această marfă SC T. S. a emis factura fiscală nr. 5812588 din (...) în valoare de
61.190,63 lei, iar marfa a fost descărcată la un depozit de carne situat pe
șoseaua de centură a orașului F. Cu această ocazie conducătorului auto i-a fost înmânată fila CEC seria DD 31400055659, completată integral cu suma de
61190,63 lei, având data emiterii: (...). Ulterior, martorul C. M.-P. l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul G. B.-I. ca fiind persoana care i-a înmânat fila CEC.
La data de (...), SC T. S. a depus cele două file CEC pentru plată la B. - S. B. M. La data de (...), MKB Romexterra Bank Agenția F. a refuzat plata celor două file CEC, motivul fiind: CEC anulat, prezentat în termen, refuzat din lipsă de disponibil, trăgător în interdicție bancară.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1. din (...) a I.P.J. M.
- Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că scrisul de mână care completează rubricatura filei CEC cu seria BD 314 00055664 a fost executat de către inculpatul G. B.-I. scrisul de mână care completează fila CEC cu seria BD 314
00055659 nu a fost executat de către inculpatul G. B.-I. sau G. C.-C. S-au folosit ca scripte de comparație declarațiile olografe, în original, ale învinuiților date în dosarul nr. 914/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul
Vrancea.
Cu ocazia audierii, martorii S. P. Ș. și M. S.-F. l-au recunoscut după fotografie pe inculpatul G. B.-I. ca fiind persoana care a completat și le-a înmânat fila CEC seria BD 314 00055664.
De asemenea, martorul S. V., șef depozit la SC O. Com S. F. l-a indicat pe acest inculpat ca fiind persoana care a depozitat în data de (...) carne congelată într-un depozit al acestei societăți.
Din istoricul pus la dispoziție de O. R. C. de pe lângă Tribunalul
Vrancea rezultă că SC P. M. S., cu nr. de ordine în R. C. J(...), cu sediul în F., str. Comisia Centrală nr. 72-74C, era administrată la data comiterii faptei de numitul J. Y. S., cetățean israelian, numit în funcție la data de (...).
Față de SC P. M. S. s-a instituit interdicția bancară de a emite CEC-uri în perioada (...) - (...).
Partea vătămată SC T. S., prin administrator G. V., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 86.762 lei.
În drept, fapta inculpatului G. B.-I. care, în luna septembrie 2007, prin folosire de nume și calități mincinoase și prin emiterea unei file CEC, pentru valorificarea căreia nu exista acoperirea necesară, a indus în eroare reprezentanții SC T.-G. S. în scopul obținerii unui folos material injust, cauzând un prejudiciu în valoare de 86.762,05 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1,2,3 și 4
Cod penal, pentru care instanța aplică acestuia pedeapsa de 3 ani închisoare cu art.81 C.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptei apreciat în raport cu modalitatea concretă în care aceasta a fost comisă, respectiv modul de operare al inculpatului, valoarea mare a prejudiciului cauzat părții civile.
S-au mai avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că că acesta nu are antecedente penale .
În ce privește latura civilă a cauzei instanța a constatat că partea vătămată SC T.-G. S. formulat pretenții civile, prejudiciul nefiind recuperat, astfel că în baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 86.762 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva soluției judecătoriei, a declarat recurs inculpatul care a solicitat în principal trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond, pentru administrarea nemijlocită a unor probe testimoniale și științifice, iar în subsidiar a apreciat că se impune achitarea sa pentru infracțiunea dedusă judecății în baza art. 10 lit. a și art. 10 lit. d C.pr.pen. rap. la art. 11 pct. 2 lit.a
C.proc.pen. raportat la cele două transporturi de marfă efectuate în cursul anului 2007, de la societățile comerciale cu care a derulat afaceri. Dacă se va trece peste această apărare, consideră că pedeapsa aplicată de judecătorie este excesivă și solicită recunoașterea de circumstanțe atenuante reglementate de art. 74, 76 C.
Curtea examinând recursul promovat, constată că acesta este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate de recurent.
Inculpatul în faza de urmărire penală la (...) a dat o singură declarație în care a arătat că este administrator la firma S. C. și în această calitate a derulat afaceri comerciale cu S. Interex SA Buzău de la care a achizționat instalații sanitare, recunoscând că în momentul în care trebuia să achite suma de
12.036,1 lei nu avea bani în cont, sens în care a emis o filă CEC și un bilet la ordin, în vederea garantării plății. Deși a fost legal citat nu s-a prezentat în fața judecătoriei pentru a proba lipsa de temeinicie a susținerilor procurorului. În aceste condiții, magistratul fondului a trecut la administrarea nemijlocită a probelor indicate în rechizitoriu, audiind martorii S.-P. Ș. M. S. F. S. V. și F. M., care au confirmat fără dubiu că învinuirea adusă recurentului se circumscrie infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. 1,2,3
Cod penal.
În faza de urmărire penală și în fața instanței martorii S.-P. Ș. M. S. F. S. V. și F. M. au arătat la unison că G. V. este administrator al S. T. S., cu sediul în B. M., str. M. E. nr. 11, înregistrată la O. R. C. M. sub nr. J(...), societatea având ca principal obiect de activitate procesarea cărnii.
În cursul lunii septembrie 2007, martorul F. M. - asistent manager al acestei societăți, a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat sub numele Ș. N. și calitatea de reprezentat al S. P. M. S. F. și și-a exprimat dorința de a achiziționa o cantitate mare de carne de pui. M. i-a comunicat că este necesar să trimită o comandă fermă, care să conțină datele societății, cantitatea de carne și condițiile de livrare.
În acest sens, în data de (...), S. T. S. a primit prin fax o comandă pentru cantitatea de 5 tone pui întregi și 6 tone pulpe întregi, din partea S. P. M. S. F., V., administrată de numitul J. Y.
După primirea comenzii, martorul F. M. i-a comunicat telefonic persoanei care s-a prezentat sub numele Ș. N. că S. T. S. poate livra la acea dată doar cantitatea de 3,5 tone marfă, cu un autovehicul aparținând societății, lucru cu care susnumitul a fost de acord.
În data de (...), S. T. S. a emis factura fiscală nr. 5812504 pentru cantitatea de carne susmenționată (pulpe pui întregi) în favoarea S. P. M. S., în valoare de 25.571,42 lei, iar marfa a fost transportată la F. cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare (...), de martorii S. P. Ș. și M. S. F., ambii angajați în calitate de conducători auto la SC T. S. M. au ajuns în localitatea F. în dimineața zilei de (...), iar la intrarea în oraș s-au întâlnit cu inculpatul G. B.- I., care a afirmat că este reprezentantul SC P. M. S., fără a se prezenta cu nume și prenume, și i-a condus la un depozit, aparținând S. O. Com S. F., unde a fost descărcată marfa.
În prezența celor doi martori, inculpatul G. B.-I. a semnat de primire factura fiscală și a completat integral fila CEC seria BD 314 00055664 cu suma de 25.571,42 lei.
Ulterior, martorul F. M. a fost din nou contactat telefonic de persoana care s-a prezentat sub numele Ș. N. și s-a interesat de posibilitatea livrării cantității de 2,4 tone pui și 5,1 tone pulpe pui.
În data de (...), S. T. S. a livrat cantitatea de marfă solicitată, care a fost transportată la F. cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare (...), aparținând S. Marcone Trans S. Onești, condusă de martorul C. M.-P.. Pentru această marfă S. T. S. a emis factura fiscală nr. 5812588 din (...) în valoare de
61.190,63 lei, iar marfa a fost descărcată la un depozit de carne situat pe șoseaua de centură a orașului F. Cu această ocazie conducătorului auto i-a fost înmânată fila CEC seria DD 31400055659, completată integral cu suma de
61190,63 lei, având data emiterii: (...). Ulterior, martorul C. M.-P. l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul G. B.-I. ca fiind persoana care i-a înmânat fila CEC.
La data de (...), S. T. S. a depus cele două file CEC pentru plată la B. -
S. B. M. La data de (...), MKB Romexterra Bank Agenția F. a refuzat plata celor două file CEC, motivul fiind: CEC anulat, prezentat în termen, refuzat din lipsă de disponibil, trăgător în interdicție bancară.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1. din (...) a I.P.J. M.
- Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că scrisul de mână care completează rubricatura filei CEC cu seria BD 314 00055664 a fost executat de către inculpatul G. B.-I.. Cu ocazia audierii, martorii S. P. Ș. și M. S.-F. l-au recunoscut după fotografie pe inculpatul G. B.-I. ca fiind persoana care a completat și le-a înmânat fila CEC seria BD 314 00055664.
De asemenea, martorul S. V., șef depozit la SC O. Com S. F. l-a indicat pe acest inculpat ca fiind persoana care a depozitat în data de (...) carne congelată în incinta acestei societăți.
Din istoricul pus la dispoziție de O. R. C. de pe lângă Tribunalul
Vrancea rezultă că S. P. M. S., cu nr. de ordine în R. C. J(...), cu sediul în F., str. Comisia Centrală nr. 72-74C, era administrată, la data comiterii faptei, de numitul J. Y. S., cetățean israelian, numit în funcție la data de (...).
Față de S. P. M. S. s-a instituit interdicția bancară de a emite CEC-uri în perioada (...) - (...).
Partea vătămată S. T. S., prin administrator G. V., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 86.762 lei.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului și ale martorilor.
Pe de altă parte, declarațiile acestora, date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Sintetizând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).
Judecătoria Baia Mare a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului.
Curtea de A. analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului, nefiind corectă însă încadrarea juridică a infracțiunii săvârșită de acesta.
Deși inculpatul a negat constant comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă din procesul verbal de constatare a infracțiunii, adresa O.ui C. de pe lângă Tribunalul Vrancea, adresa din (...) a Băncii Naționale a României și situația incidentelor de plată a S. M. S., declarațiile reprezentanților părții civile, comanda pentru livrarea mărfii din (...), factura fiscală nr. 5812588, fila CEC scrisă de inculpat conform probei științifice atașate dosarului, planșele foto, declarația inculpatului din faza de urmărire penală.
Curtea, luând în considerare din oficiu nelegalitatea hotărârii, sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii imputate recurentului, reține că potrivit alin. 4 al art. 215 C.p., emiterea unui CEC asupra unei instituții de credit, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul obținerii unui folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului CEC-ului, constituie infracțiunea de înșelăciune.
Pentru existența acestei variante a infracțiunii, este necesar ca CEC-ul să fi fost emis cu respectarea cerințelor prevăzute în art. 1 din Legea nr. 59/1934 de către o persoană care nu dispune în momentul emiterii acestui instrument de plată, de fonduri proprii disponibile, care să facă posibilă trasului efectuarea plății.
Ori, în cauză, inculpatul a completat filele CEC știind că nu este titular de cont, cu specimen de semnătură în bancă, conform pct.2 și 58 din normele cadru nr. 7/1994 emise de BNR și totodată, că societatea pe care o reprezintă nu avea disponibil în cont și se afla în interdicție bancară.
Întrucât cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare inculpatul a indus în eroare societatea comercială vânzătoare, asigurând-o că plata prețului mărfurilor este asigurată și emițând file CEC în condițiile arătate, iar fără această eroare vânzătorul nu ar fi încheiat contractul, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prin folosirea unui mijloc fraudulos și anume a unor instrumente de plată nevalide, faptă prevăzută în art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, sens în care se va dispune schimbarea încadrării juridice, din art. 215 alin.1-4
C.penal, cum greșit a fost menționat în rechizitoriu parchetului.
Nu se poate accepta solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art.
6, 10 lit. c și d C.p.p., întrucât s-a dovedit fără echivoc, prin probele administrate, evidența identității dintre autorul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1-3 Cod penal și persoana inculpatului. A. deși știa încă din anul 2007 că față de el se derulează urmărirea penală pentru infracțiunea de înșelăciune, s-a sustras judecății, părăsind teritoriul României deplasându- se în străinătate. În aceste condiții, magistratul fondului a administrat nemijlocit toate probele indicate în rechizitoiul parchetului, care au confirmat vinovăția recurentului în săvârșirea faptei, astfel că nu se impune trimiterea cauzei în vederea rejudecării, JUDECĂTORIei B. M.
În urma schimbării încadrării juridice, curtea va menține pedeapsa aplicată de către instanța de fond și modalitatea de executare a pedepsei, acestea contribuind conform art. 52 și 72 C.penal la o reinserție reală, pozitivă a inculpatului în societate.
Cât privește critica referitoare la netemeinicia pedepsei, se rețin următoarele:
Examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei aplicată recurentului G. B. I., curtea constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare neprivativă de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, nefiind oportună reținerea art.74 C.
Curtea consideră că pedeapsa principală de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de recurent, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin comiterea unei infracțiuni de înșelăciune calificată, cu producerea unei pagube de 86.762 lei părții civile, rămasă nerecuperată și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este negativă.
Față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 3 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor acesteia, iar executarea sa, prin suspendarea condiționată, va da posibilitate inculpatului să conștientizeze gravitatea faptei comise și clemența de care a dat dovadă instanța de fond și recurs, evitând pe viitor intrarea în conflict, cu legea penală.
Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.385/9 pct.14 C.pr.pen.
Pentru motivele ce preved, recursul inculpatului este fondat, conform art.
385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p., sens în care se va admite, va casa s.p.2482/2011 a JUDECĂTORIei B. M., în latura penală și rejudecând în această limită, va condamna pe inculpat la 3 ani închisoare pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin.1-3 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1-4 C.p.
Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei.
Se va stabili onorar apărător oficiu la 200 lei ce se achita av. F. O. L. din
FMJ conform art. 189 C.p.p.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 pct.3 alin.3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de inculpatul G. B. I. împotriva sentintei penale nr. 2482 din 29 noiembrie 2011 a JUDECĂTORIei B. M., pe care o casează în latura penală si rejudecând în aceasta limită:
Condamna pe inculpatul G. B.-I., CNP 1., fiul lui I. și M., n.la (...) în loc.O.
In baza art. 215 al. 1,2,3 Cod penal pentru infractiunea de înșelăciune, la o pedeapsa de :
-3 ani închisoare prin schimbarea încadrării judiciare din art. 215 al.1,2,3,4 Cod penal, vizând infractiunea de înșelăciune.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
FMJ.
Stabilește onorar apărător oficiu la 200 lei ce se achita av. F. O. L. din
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. |
M. B. V. G. D. P. | M. N. |
red.PD/CA
4 ex. - (...)
jud.fond.G. E.
← Decizia penală nr. 1365/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 458/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|