Încheierea penală nr. 836/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.836/R/2012

Ședința publică din 31 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: D. P.

M. B. GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. I. împotriva încheierii penale nr.35/CC din 26 mai 2012 a T.ui B.-N., având ca obiect propunerea de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ

B.-N., asistat de apărător ales, av.M. V., din Baroul B.-N., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.P. E., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține declarațiile date până în prezent și nu are de făcut completări la acestea.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă

T. B.-N., cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. S. a se reține că inculpatul este cercetat pentru comiterea din culpă a unei fapte prevăzute de legea penală. Acesta manifestă o deosebită compasiune pentru membrii familiei victimei. Ecoul faptelor sale a fost amplificat de calitatea inculpatului de agent de poliție și de răspândirea unor informații trunchiate referitoare la acest caz cu accent pe împrejurarea că autorul faptei a fost polițist. Viața inculpatului este marcată definitiv de consecințele faptei sale. Probele administrate demonstrează că atunci când inculpatul a consumat alcool, era în concediu și s-a înțeles cu un coleg, să doarmă la acesta, însă nu i-a mai răspuns la telefon, așa încât a fost obligat să urce la volan. A realizat că a întâlnit un obstacol, însă nu a conștientizat că a lovit victima. Nu a plecat de la locul accidentului pentru a părăsi zona, ci s-a speriat și s-a întors din proprie inițiativă la fața locului, recunoscând fapta de ucidere din culpă. Este necesar să i se aplice un regim sancționator egal cu ceilalți inculpați care au săvârșit fapte similare și care sunt cercetați în libertate. Majoritatea inculpaților care au comis infracțiunea de ucidere din culpă sunt cercetați în stare de libertate. În speță, influența mass media a avut o forță de persuasiune care nu ar fi trebuit să ducă la acest rezultat. Inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea infracțiunilor care i se rețin în sarcină, a demisionat din calitatea de polițist și își manifestă disponibilitatea de a soluționa pe cale amiabilă latura civilă a cauzei. În acest sens, a avansat o sumă de bani aparținătorilor victimei, astfel că până în prezent nu s-au formulat pretenții față de inculpat. S. să i se aplice un tratament egal cu alți inculpați care au comis fapte similare, independent de statutul său socio-profesional.

Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în mod corect s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, având în vedere că acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Astfel, inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legală, a lovit victima pe trecerea pentru pietoni, a părăsit locul accidentului, a revenit după circa 30 minute și avea o alcoolemie de 1,35 g%o.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. R. și regretă cele întâmplate și este de acord cu cele spuse de apărătorul său.

C U R T E A

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că T. B.-N. prin încheierea penală nr.35/CC din (...) a admis propunerea, formulată de P. de pe lângă T. B.-N. și în consecință:

-s-a dispus arestarea preventivă pe timp de 29 de zile începând cu data de

26 mai 2012 și până la 23 iunie 2012 , a inculpatului S. I., fiul lui O. și I., născut la data de 29 aprilie 1986 în N., cetățean român, studii medii, domiciliat în comuna F. nr. 160 jud. B.-N., fără antecedente penale, CNP - 1. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1,2 și 3 Cod penal și părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin propunerea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus P. DE PE

LÂNGĂ T. B.-NĂSĂCUD, a solicitat ca în temeiul disp. art. 149/1 Cod procedură penală, să se dispună arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului S. I., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1,2 și 3 Cod penal și părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 33 lit. „a"; Cod penal.

În motivarea propunerii s-a arătat că inculpatul S. I. a avut calitatea de agent de poliție în cadrul IPJ B.-N. în perioada (...) - (...), ora 23,30 când și-a depus demisia.

Începând cu data de (...) a avut calitatea de organ de cercetare a poliției judiciare, desfășurându-și activitatea în cadrul Secției 6 de P. R. N.

În data de 24 mai 2012, în jurul orei 14,oo, fiind în concediu medical, s-a deplasat cu autoturismul proprietate persoană marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare (...), de la domiciliu, din localitatea F., în orașul N., unde s-a întâlnit cu niște prieteni și a consumat băuturi alcoolice (4 halbe de bere alcoolizată, potrivit propriei declarații).

În jurul orelor 22,oo a urcat la volanul autoturismului, cu intenția de a se întoarce la domiciliu. A. pe strada G. din orașul N., nu a oprit la trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător, cu indicator rutier prevăzut cu lămpi avertizoare intermitente în funcțiune, lovind-o cu partea frontală a autoturismului pe victima P. D., angajată regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul trecerii pentru pietoni. Victima a fost preluată pe capotă și proiectată pe partea carosabilă, decedând la scurt timp după producerea accidentului.

Inculpatul și-a continuat deplasarea părăsind locul accidentului, revenind abia după circa 30 de minute, când organele de poliție efectuau cercetarea locului faptei.

Versiunea acestuia, potrivit căreia și-a continuat deplasarea deoarece nu a realizat că a lovit o persoană, este infirmată de probatoriul administrat în cauză. Astfel, martorii oculari P. D. I. și T. G. M. au declarat că inculpatul conducea autoturismul cu viteză mare, nu a oprit la trecerea pentru pietoni, a lovit-o pe victimă cu partea din față a autoturismului, a preluat-o pe capotă rulând astfel circa 30 de metri, după care a fost proiectată pe partea carosabilă, inculpatul continuându-și deplasarea.

Declarațiile martorilor oculari se coroborează cu constatările făcute de organele de poliție, la examinarea autoturismului inculpatului, respectiv că avariile sunt poziționate pe capotă, în partea centrală, ceea ce indică un impact frontal, cu preluarea pe capotă a victimei. Rezultă așadar că inculpatul nu avea cum să nu realizeze că a lovit o persoană, acesta părăsind intenționat locul accidentului.

Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din buletinul de analiză toxicologică rezultând că inculpatul avea 1,35 gr o/o0 alcoolemie la prima probă și respectiv 1,25 gr. o/o0 la cea de-a doua probă.

Leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin mecanismul de lovire- basculare urmată de proiectare, în cursul unui accident rutier, moartea putând data din seara zilei de (...).

În cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. „f"; Cod procedură penală.

Astfel, în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina acestuia, aceste indicii fiind relevate de procesul-verbal de cercetare la fața locului, concluziile provizorii formulate de S. J. de M. L. B.-N., declarațiile martorilor V. M., P. C. G., R. B., T. G. M. și P. D. I., buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 363/2012, emis de S. B.-N., rezultatul testării cu aparatul alcooltest, buletinul de examinare clinică, procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului (...) și declarațiile inculpatului.

S-a apreciat că se impune arestarea preventivă a inculpatului, fiind aplicabile disp. art. 148 alin.1 lit. „f"; Cod procedură penală, inculpatul comițând infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, respectiv de la 5 la

15 ani în cazul infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1,2 și 3 Cod penal și de 1 la 7 ani în cazul infracțiunii prev. de art. 89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, și există probe că, lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la probele din care rezultă pericolul concret pe care-l reprezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acestea rezultă mai întâi din gravitatea faptelor imputate, din modalitatea de comitere a acestora (inculpatul urcând la volan după ce a consumat o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice, încălcând regulile de circulație prin neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea pe marcajul trecerii pentru pietoni și părăsind locul accidentului, fără a chema ambulanța, deși victima era în stare gravă, manifestând astfel o totală indiferență față de viața acesteia) precum și din faptul că lăsarea în libertate a unei persoane care a comis astfel de infracțiuni, care au ajuns la cunoștința opiniei publice producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele statului, abilitate în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu grad de pericol social foarte ridicat.

Inculpatul a fost reținut de procuror pe timp de 24 de ore începând cu data de

25 mai 2012, ora 23,10 din această perioadă urmând a se deduce durata cât inculpatul a fost condus la sediul parchetului, respectiv din data de 25 mai 2012 ora 21,15.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr.566/P/2012 al

P.ui de pe lângă T. B.-N. tribunalul a reținut următoarele:

Prin rezoluția emisă de procuror la 25 mai 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S. I. pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin 1,2 și 3 Cod penal și părăsirea locului accidentului prev. de art.89 alin 1 din OUG nr.195/2002.

Ulterior, prin ordonanța din 25 mai 2012 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii dispozițiilor art. 33 lit a Cod penal referitoare la concursul de infracțiuni, iar prin ordonanța din 26 mai 2012 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru comiterea acelorași infracțiuni constând în următoarele:

Inculpatul S. I. a avut calitatea de agent de poliție în cadrul IPJ B.-N. în perioada (...) - (...), ora 23,30 când și-a depus demisia, începând cu data de (...) desfășurându-și activitatea, în calitate de organ de cercetare a poliției judiciare, în cadrul Secției 6 de P. R. N.

În data de 24 mai 2012, în jurul orei 14,oo, fiind în concediu medical, s-a deplasat cu autoturismul proprietate persoană marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare (...), de la domiciliu său, din localitatea F., în orașul N., unde s-a întâlnit cu niște prieteni și a consumat băuturi alcoolice (4 halbe de bere alcoolizată, potrivit propriei declarații).

În jurul orelor 22,oo a urcat la volanul autoturismului, cu intenția de a se întoarce la domiciliu și ajuns pe strada G. din orașul N., nu a oprit la trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător, cu indicator rutier prevăzut cu lămpi avertizoare intermitente în funcțiune, lovind-o cu partea frontală a autoturismului pe victima P. D., angajată regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul trecerii pentru pietoni. Victima a fost preluată pe capotă și proiectată pe partea carosabilă, decedând la scurt timp după producerea accidentului.

Inculpatul și-a continuat deplasarea părăsind locul accidentului, revenind abia după circa 30 de minute, când organele de poliție efectuau cercetarea locului faptei.

Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a stabilit o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, din buletinul de analiză toxicologică rezultând că inculpatul avea 1,35 gr o/o0 alcoolemie la prima probă și respectiv 1,25 gr. o/o0 la cea de-a doua probă.

Victima a decedat la scurt timp de la producerea accidentului, din constatările preliminarii reieșind că moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute consecutive unei transecțiuni medulobulbare ca urmare a unei luxații atlanto-occipitale complete cu fractura axisului, leziunile tanatogeneratoare putându-se produce prin mecanismul de lovire-basculare urmată de proiectare, în cursul unui accident rutier, moartea putând data din seara zilei de (...).

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cod procedură penală existând probe și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.

Semnificative din acest punct de vedere sunt: procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului producerii accidentului și planșa fotografică (f.7, 9, 11-

22), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmite după prezentarea inculpatului (f.23, 24-28), concluziile provizorii medico-legale (f.29), buletinul de analiză toxicologică (f.49), procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului (f.52), actele privitoare la calitatea inculpatului (f.54, 58), declarațiile martorilor Rob B., T. G. M., P. D. I., P. C. G., V. M. (f. 37, 41, 44, 47, 48), toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

De menționat este faptul că în declarațiile date atât în fața procurorului, cât la instanța de judecată inculpatul a arătat că și-a continuat deplasarea întrucât, inițial, nu și-a dat seama că a lovit o persoană, susținere infirmată de declarațiile martorilor oculari P. D. I. și T. G. M. care au arătat că inculpatul conducea autoturismul cu viteză mare, nu a oprit la trecerea pentru pietoni, a lovit-o pe victimă cu partea din față a autoturismului, a preluat-o pe capotă rulând astfel circa 30 de metri, după care a fost proiectată pe partea carosabilă.

De altfel, aceste declarații se coroborează cu constatările făcute de organele de poliție la examinarea autoturismului inculpatului, respectiv că avariile sunt poziționate pe capotă, în partea centrală, ceea ce indică un impact frontal, cu preluarea pe capotă a victimei, inculpatul neavând, prin urmare, cum să nu realizeze că a lovit o persoană.

Inculpatul a mai precizat că în zonă nu există o limitare de viteză aspect, de asemenea, infirmat de procesul-verbal de cercetare la față locului prin care se constată că în zonă exista un indicator rutier „trecere pentru pietoni";, prevăzut cu lămpi avertizoare intermitente și limitare de viteză la 30 km/oră.

Pe de altă parte, inculpatul se află în situația prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat acesta este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă din chiar natura, gravitatea și urmările faptelor inculpatului, dar și din împrejurările comiterii acestora.

Astfel, inculpatul s-a urcat la volan în condițiile în care avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală și putea folosi la condus doar mâna stângă, cealaltă fiindu-i imobilizată în aparat gipsat, a condus autoturismul cu o viteză de

60 km/oră într-o zonă în care exista o restricție de 30 km/oră, nu a acordat prioritate victimei și fratelui acesteia, angajați regulamentar în traversarea străzii de pe partea opusă sensului de mers al inculpatului și a părăsit locul accidentului, continuându-și deplasarea, deși și-a dat seama că a lovit o persoană.

Totodată, față de frecvența producerii unor asemenea evenimente rutiere cu consecințe grave, lipsa unei reacții ferme din partea autorităților este în măsură să inducă opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate socială și neîncredere în organele statului chemate să asigure respectarea legii.

În fine, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se subsumează scopului măsurilor preventive astfel cum este acesta arătat în art. 136 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 149/1 Cod procedură penală tribunalul a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pe timp de 29 de zile începând cu data de 26 mai 2012 și până la 23 iunie 2012 , a inculpatului S. I. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1,2 și 3 Cod penal și părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit a Cod penal.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul S. I. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii și rejudecând cauza, a se respinge ca nefondată propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara.

Criticile recurentului în esență au vizat încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art.143 și 148 C.

În susținerea recursului inculpatul, prin avocat, a susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.

În concret, inculpatul a susținut că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală. A nu se omite că una din infracțiuni a fost săvârșită din culpă. S. a se ține cont de împrejurarea că față de majoritatea inculpaților care sunt cercetați pentru infracțiuni de ucidere din culpă, urmărirea penală se desfășoară cu menținerea acestora în stare de libertate. Sub aspect civil, a se ține cont că a despăgubit familia victimei, aceștia neformulând pretenții.

Totodată, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.

Cu referire la termenul „. temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.

Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia.

Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146

C., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.

Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar.

Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.

Astfel, recurentul este parte în procesul penal, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală.

Cu privire la acest aspect, există indicii temeinice că a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul fondului statuând corect în această privință, prin încheierea atacată.

În acest sens, potrivit art.68/1 C. „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.

Noțiunea de „. sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de „. verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.

În ceea ce privește sensul sintagmei „. verosimile"; Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.

Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul S. I. este autorul infracțiunilor de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1,2,3 C.pen.și părăsirea locului accidentului prev.de art.89 alin.1 din OUG 195/2002, fiind întrunite astfel cerințele art. 143 Cod procedură penală, constând în aceea că în calitate de agent de poliție în cadrul IPJ B.-N., în data de 24 mai 2012, în jurul orei 14,oo, fiind în concediu medical, s-a deplasat cu autoturismul proprietate persoană marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare (...), de la domiciliul său, din localitatea F., în orașul N., unde s-a întâlnit cu niște prieteni și a consumat băuturi alcoolice (4 halbe de bere alcoolizată, potrivit propriei declarații).

În jurul orelor 22,oo a urcat la volanul autoturismului, cu intenția de a se întoarce la domiciliu și ajuns pe strada G. din orașul N., nu a oprit la trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător, cu indicator rutier prevăzut cu lămpi avertizoare intermitente, în funcțiune, lovind-o cu partea frontală a autoturismului, pe victima P. D., angajată regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul trecerii pentru pietoni. Victima a fost preluată pe capotă și proiectată pe partea carosabilă, decedând la scurt timp după producerea accidentului.

Inculpatul și-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului, revenind abia după circa 30 de minute, când organele de poliție efectuau cercetarea locului faptei.

Teza finală a art.143 C., prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.

Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv

(judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a

Regatului Unit).

În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul S. I. a infracțiunilor pentru care este cercetat. Se cunoaște că, „proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din

C. Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței)";.

Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.

Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că „orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale";

(C.Bârsan, C. Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I

Drepturi și Libertăți, București 2005).

Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială.

Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.

S.rea parchetului de a se lua împotriva inculpatului S. I. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.

Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.

În consecință, dacă prin termenul „. se înțelege, conform dispozițiilor art.63 C.

";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul

„. temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.

Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.

Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.

C. Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente „atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.

Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală

și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

Raportând dispozițiile legale la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul S.

I. a comis infracțiunile de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1,2,3 C.pen. și părăsirea locului accidentului prev.de art.89 alin.1 din OUG 195/2002, sunt următoarele: procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului și planșa fotografică întocmite în lipsa acestuia (f.7, 9, 11-22), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică efectuate după prezentarea inculpatului (f.23, 24-28), concluziile provizorii medico-legale vizând moartea victimei (f.29), buletinul de analiză toxicologică a inculpatului (f.49), procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului inculpatului (f.52), actele privitoare la calitatea inculpatului (f.54, 58), declarațiile martorilor Rob B., T. G. M., P. D. I., P. C. G., V. M. (f. 37, 41, 44, 47, 48), toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

În speță, în mod judicios judecătorul sesizării parchetului a stabilit că există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, în raport de declarațiile din dosarul de urmărire penală, raportul de constatare medico-legală al victimei și planșele fotografice atașate.

În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din C. Europeană a Drepturilor

Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune, care în jurisprudența C. (cazul Fox, Campbell și Hartley versus

U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.

În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 C. a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.

Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.

Cu prilejul audierii sale de către judecător, inculpatul S. I. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, învederând că și-a continuat deplasarea întrucât nu și-a dat seama că a lovit o persoană, susținere infirmată de declarațiile martorilor oculari P. D. și T. G. M. care au precizat că recurentul conducea autoturismul cu viteză mare, nu a oprit la trecerea pentru pietoni, a lovit victima cu partea din față de vehiculului, a preluat-o pe capotă, rulând astfel 30 de metri, după care aceasta a căzut pe partea carosabilă.

Împrejurarea că inculpatul nu-și asumă recunoașterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.

Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.

În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.

Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prima condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.1,2,3 C.pen., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.

În speța de față există bănuieli rezonabile că faptele pentru care este cercetat inculpatul S. I. constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).

Prin încheierea atacată, în mod judicios T. B.-N. a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.

Desigur, în mod firesc, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte îndreptate împotriva vieții precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.

Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din (...) „Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de T. și însușit de Curtea de A.

Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de C. în interpretarea art. 5 paragraf 3 din C.. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și uciderea din culpă sub influența alcoolului, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.

În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea

Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.

Dincolo de respectul de care s-a bucurat inculpatul S. I. în societate până în prezent, aspect demonstrat de încadrarea sa într-o muncă utilă, polițist în cadrul IPJ B.-N., (pe o durată de 5 ani din 2007 până în 24 mai 2012) de împrejurarea că nu este căsătorit, în vârstă de 26 de ani, de lipsa antecedentelor penale, de nesinceritatea sa, Curtea apreciază că presupusa atitudine adoptată de inculpat, și descrisă în considerentele încheierii denotă un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul periclitării anchetei și a ordinii publice prin lăsarea în libertate la acest moment procesual.

Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani închisoare pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă.

Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de suspiciune la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul S. I.

Gradul de pericol social al infracțiunilor de care este suspicionat a le fi comis inculpatul, săvârșit de persoane care aplică legea, este dat în primul rând de calitatea persoanei asupra căreia există o prezumție de comitere a unor fapte penale, suficient de rezonabilă încât activitatea ilegală, reținută în sarcina sa, să impună măsura arestării preventive, deoarece un polițist asupra căruia planează suspiciunea de a fi implicat în uciderea unei persoane în timp ce avea în sânge o alcoolemie de 1,35 gr.%o, părăsind totodată locul accidentului, abuzează de fapt, de încrederea inerentă funcției publice, iar faptele de încălcare a legii afectează direct, prin percepția creată la nivelul opiniei publice, un întreg corp profesional.

Periculozitatea acestor fapte nu este directă în rândul opiniei publice, dar are efecte directe în rândul justiției, care nu poate fi dominată decât de domnia și supremația legii, iar măsura preventivă a arestării este întemeiată pe elemente substanțiale ce trebuie să asigure pedepsirea și descurajarea unor astfel de comportamente.

Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1 Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care a fost săvârșită pretinsele infracțiuni imputate recurentului.

Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.

Astfel de fapte, de care este bănuit inculpatul, săvârșite de către un polițist, sunt de natură să creeze și să inducă opiniei publice convingerea că legea se oprește și nu are eficiență față de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societății în funcționarea P.i, astfel că lăsarea în libertate a recurentului ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.

Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpatului S. I. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumit, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a recurentului, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.

Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.1 lit.b C., deoarece prin încheierea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpat constatându-se a fi neîntemeiate.

S-a stabilit în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189

C.,av.Pavel E..

În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. I., aflat in Arestul IPJ B. N., împotriva încheierii penale nr. 35/CC din 26 mai 2012 a T.ui B. N.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial partial (avocat P. E.).

Încheierea este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER V. G. D. P. M. B. D. S.

red.PD/CA

4 ex. - (...)

jud.fond.P. L.

← Decizia penală nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj		Încheierea penală nr. 478/2012, Curtea de Apel Cluj →

Încheierea penală nr. 836/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 836/2012, Curtea de Apel Cluj