Decizia penală nr. 490/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR: (...)/a2
D. PENALĂ NR. 490/R/2012
Ședința publică din 22 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.- judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER: M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. S. împotriva încheierii penale f.n. din 14 martie 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B.-N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. dat în dosar nr. 7., cauza având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat I. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Se arată în continuare că măsura arestării preventive aplicată inculpatului nu este legală, deoarece nu au existat și nu există temeiuri care să justifice menținerea acestei măsuri, inculpatul nu numai că nu a săvârșit faptele pentru care este cercetat, însă în dosar nu s-a probat că ar putea influența martorii, sau ar putea împiedica, în vreun fel, desfășurarea normală a procesului penal, cu atât mai mult cu cât acesta împreună cu concubina sa, locuiesc în câmp la cca.1,6 km de sat. S. a se observa că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 239 alin 1, 2 și 5 Cod penal și respectiv art. 20, art
174 și art. 176 alin 1 lit f Cod penal, inculpatul nu a avut nici o clipă intenția de a-l lovi pe polițist, ci dimpotrivă, l-a invitat, și apoi acesta refuzând să-i respecte dreptul de proprietar, a încercat să-l determine să părăsească proprietatea lui, curtea și casa sa. Lipsa intenției de omor rezultă și din raporturile sociale anterioare conflictului, existente între partea vătămată și inculpat, raporturi bune, așa cum rezultă din propriile declarații, date în fața instanței de judecată, raporturi fără antecedente negative.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond a constatat că există probe și indicii temeinice de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, fiind astfel incidente dispozițiile art. 143 Cod procedură penală. Inculpatul se găsește și în situația reglementată de dispozițiile art. 148 alin 1 lit f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor pentru care este cercetat, modalitatea în care se prezumă că acestea au fost comise, tendința spre violență a inculpatului, pe fondul consumului de alcool, rezultată din probele testimoniale administrate pe parcursul urmăririi penale.
Inculpatul R. S. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A
Prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. nr. 7. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. S. pentru infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 2 și 5 C. și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. raportat la art. 174 C. și art. 176 alin. (1) lit. f) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C.
S-a reținut în sarcina sa că, la (...), l-a amenințat cu moartea pe agentul
șef principal de poliție P. I., aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, încercând să-i aplice lovituri cu motofierăstrăul și toporul în zona capului, lovituri susceptibile de a produce suprimarea vieții (acțiuni ce au determinat apărarea acestuia cu o rangă de metal) și de a-i aplica, în același context, lovituri cu pumnul în zona feței (buza superioară), prin care s-au cauzat leziuni părții vătămate P. I., leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin încheierea penală nr. 105/CC/2011, pronunțată la 8 decembrie 2011, în dosarul penal nr. (...) al T.ui B.-N., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 8 decembrie 2011 și până la data de 5 ianuarie 2012, reținându-se că sunt suficiente indicii temeinice cu privire la implicarea inculpatului în incidentul violent din 7 decembrie 2011 și incidența în speță a dispozițiilor art.
148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, fiind întrunite și cerințele disp. art.
143 Cod procedură penală.
Ulterior, măsura preventivă a arestării a fost prelungită prin Î. penală nr.
1/CC/2012, pronunțată în dosarul penal nr. (...) al T.ui B.-N., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...). Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, recurs care a fost respins ca nefondat prin Î. penală nr. 2/R/2012, pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul cu același număr.
La termenul din 26 ianuarie 2012 în temeiul dispozițiilor art. 300 ind.
1 al. 1 și 3 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, menținând măsura preventivă, soluția instanței de fond fiind menținută prin D. penală nr. 190/R/3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în același dosar.
Prin încheierea penală din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), în temeiul dispozițiilor art. 300 ind.2 rap. la art. 160 ind. b C.pr.pen., a fost menținută ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului R. S. S-a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cea de înlocuire a măsurii preventive formulate de inculpatul R. S. C. judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Inculpatul se găsește și în situația reglementată de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.pr.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani (pentru ambele infracțiuni ce i se rețin în sarcină ), iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor pentru care este cercetat, modalitatea în care se prezumă că acestea au fost comise, tendința spre violență a inculpatului R. S., pe fondul consumului de alcool, rezultată din probele testimoniale administrate pe parcursul urmăririi penale. Lăsarea în libertate a inculpatului ar putea conduce la crearea unei stări de insecuritate în rândul comunității locale, dar și a unei stări de neîncredere în organele judiciare abilitate să asigure ordinea de drept, în lipsa unei reacții eficiente, în condițiile în care infracțiunile de violență sunt în continuă creștere.
Cu toate că s-a dispus începerea cercetării judecătorești în cauză, fiind audiat inculpatul și partea vătămată la acest termen de judecată, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au dispărut.
Lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună având în vedere că în cauză urmează a fi audiați martorii propuși prin rechizitoriu și să se administreze și alte probe, apreciate ca fiind utile în cauză, existând riscul exercitării unor presiuni de către inculpatul aflat în libertate asupra principalilor martori ai cauzei ( concubina și cumnata inculpatului).
Raportat la aceleași împrejurări relevate anterior, s-a apreciat că luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive ar fi neadecvată
și ar impieta asupra procesului de justiție, prin prisma și a disp. art. 136 alin. (8) C.pr.pen., potrivit cărora la alegerea măsurii preventive trebuie să se țină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de persoana față de care se ia măsura, etc.
Așa fiind, în baza art. 3002 C.pr.pen. rap. la art. 160 ind. b C.pr.pen., T. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a dispus menținerea acestei măsuri, apreciindu-se totodată că, luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, dintre cele invocate de apărare, nu este justificată, pentru considerentele precizate, dar și pentru motivul că ecoul în conștiința colectivă a comunității locale a faptei comise de inculpat este foarte prezent, dat fiind intervalul scurt de timp scurs de la data săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanței.
Pentru aceleași considerente, instanța a apreciat ca nefondate cererile formulate de inculpat prin apărătorul său de revocare a măsurii preventive și de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R. S., prin apărătorul său, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului s-a arătat că măsura arestării preventive aplicată inculpatului nu este legală, deoarece nu au existat și nu există temeiuri care să justifice menținerea acestei măsuri, inculpatul nu numai că nu a săvârșit faptele pentru care este cercetat, însă în dosar nu s-a probat că ar putea influența martorii, sau ar putea împiedica, în vreun fel, desfășurarea normală a procesului penal, cu atât mai mult cu cât acesta împreună cu concubina sa, locuiesc în câmp la cca.1,6 km de sat.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 239 alin 1, 2 și 5 Cod penal și respectiv art. 20, art. 174 și art. 176 alin 1 lit. f Cod penal, inculpatul nu a avut nici o clipă intenția de a-l lovi pe polițist, ci dimpotrivă, l-a invitat, și apoi acesta refuzând să-i respecte dreptul de proprietar, a încercat să-l determine să părăsească proprietatea lui, curtea și casa sa. Lipsa intenției de omor rezultă și din raporturile sociale anterioare conflictului, existente între partea vătămată și inculpat, raporturi bune, așa cum rezultă din propriile declarații, date în fața instanței de judecată, raporturi fără antecedente negative.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. S. pentru comiterea infracțiunilor de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 1, 2 și 5 C. și tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C., rap. la art. 174, art. 176 alin. 1 lit. f C.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 0(...), acesta l-a amenințat cu moartea pe agentul șef principal de poliție P. I., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, încercând să-i aplice acestuia lovituri cu motofierăstrăul și toporul în zona capului, și aplicându-i acestuia lovituri cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Față de inculpat a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea penală nr. 105/CC/(...) a T.ui B. N., măsură ce a fost ulterior prelungită cu încă 30 de zile.
După sesizarea instanței de judecată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că există probe și indicii temeinice de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, dispunând ca atare menținerea măsurii arestului preventiv.
În cauză, s-a apreciat în mod corect că, raportat la probele administrate în cauză, există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat și pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată fiind incidente, astfel, prevederile art. 143 C.pr.pen.
În cauză, s-a apreciat în mod temeinic că sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.pr.pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite și la conduita inculpatului.
Arestarea preventivă a inculpatului este de natură să răspundă și exigențelor prevăzute de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că arestarea preventivă a fost dispusă în scopul aducerii inculpatului în fața autorităților judiciare competente.
Mai mult, în acest moment procesual s-a apreciat că luarea față de inculpat a unei măsuri alternative la măsura arestării preventive ar fi inoportună, raportat la faptul că, deși inculpatul a fost audiat, în cauză urmează a fi audiați martorii propuși prin rechizitoriu, și, de asemenea, urmează a fi administrate și alte probe apreciate ca fiind utile în cauză.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond de menținere a măsurii arestului preventiv este legală și temeinică, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. S., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f. nr. din 14 martie 2012 a T.ui B. N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
D. este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
M. B. V. G. | D. P. | M. N. |
Red.MB/dact.MS
4 ex./(...) Jud.fond: D.B.
| ← Decizia penală nr. 992/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 395/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
