Decizia penală nr. 5/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 5/A/2012

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. V. JUDECĂTORI : I. M.

G. : T. G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect apelul declarat de inculpatul J. I. împotriva sentinței penale nr. 589 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art.

174 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul J. I., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. O. Tudor, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind părțile vătămate O. I. și S. O. V. de S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță inculpatul J. I. arată că își menține apelul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Apărătorul inculpatului J. I. solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 589/2011 a T.ui Maramureș, apreciind că pedeapsa aplicată de către instanța de fond este prea mare raportat la fapta comisă. De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul este un tânăr de 35 de ani, fără antecedente penale, precum și că atitudinea psihică a inculpatului a fost de a încerca să depărteze victima de pe tatăl său. Mai mult, infracțiunea a fost comisă pe fondul jignirilor adresate de partea vătămată asupra inculpatului, acesta reproșându-i-se inclusiv că ar fi avut relații cu mama sa. Cu onorariu din FMJ.

Inculpatul J. I. solicită reducerea pedepsei, deoarece partea vătămată îi solicită să-i achite sumele de bani stabilite de instanța de fond și pe care dacă este încercat nu le poate plăti. Arată că la momentul comiterii infracțiunii nu a realizat consecințele acțiunii sale și pe cine lovește, precum și că partea vătămată în fața instanței de fond a solicitat să fie cercetat în stare de libertate. mai arată și că a fost internat pentru afecțiuni psihice.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a apelului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. S. a se avea în vedere că inculpatul a aplicat părții vătămate, care a intervenit pentru a-l ajuta pe tatăl inculpatului de agresiunile acestuia din urmă, două lovituri de cuțit, leziunile cauzate punând în primejdie viața victimei. În raport de împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, respectiv că inculpatul a aplicat mai multe lovituri, solicită a se stabili că acesta a realizat că poate suprima viața victimei. Pentru aceste considerente apreciază că pedeapsa stabilită de prima instanță este în limitele legale, fiind orientată chiar spre minim, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei.

Inculpatul J. I., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei, deoarece de când este arestat nu are cine să gătească și să se ocupe de tatăl său, care este bolnav și face tratament. Învederează și faptul că datorită consumului de băuturi alcoolice se mai ceartă cu tatăl său, dar apoi se împacă.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 589 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui

Maramureș s-a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor prev. de art.20 C. rap. la art.174 al.1 C. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 C.

A fost condamnat inculpatul J. I., CNP 1., fiul lui L. și M., născut la (...) în D. județul Maramureș, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în D. nr.683, județul Maramureș, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art.20 C. rap. la art.174 al.1 C. la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b C. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 71 C., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b C.

În baza art.350 C.pr.penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 C. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu (...) la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S. O. V. de S. despăgubiri civile în sumă de 85,65 lei cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea sumei.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile O. I., despăgubiri civile pentru daune materiale în sumă de 2.600 lei și despăgubiri civile pentru daune morale în sumă de 2.000 lei.

În baza art.118 lit.b C., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului corp delict înregistrat la poziția nr.32/2011 în R. corpurilor delicte al instanței.

S-a dispus păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a mijloacelor de probă înregistrate la poziția nr.33/2011 în R. mijloacelor de probă al instanței.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.ul Național de D. G. J., după rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că inculpatul J. I. locuiește împreună cu tatăl său, martorul J. L., în comuna D. și pe fondul consumului de băuturi alcoolice devine violent, având deseori conflicte cu tatăl său.

Așa s-a întâmplat și în data de (...), când inculpatul a început de dimineață să consume alcool. Spre seară, când martorul J. L. a revenit acasă, inculpatul i-a cerut bani, între cei doi iscându-se un conflict, în cadrul căruia inculpatul i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri.

Partea vătămată O. I., care trecea pe lângă casa inculpatului a auzit gălăgie și cunoscând că inculpatul obișnuia să-și agreseze tatăl, a intrat în casă solicitând inculpatului să-l lase în pace pe martor. Cum inculpatul a continuat să-l agreseze pe martor, partea vătămată l-a împins pe inculpat și s- a întors spre martor pentru a-l ajuta întrucât îi curgea sânge din cap.

În acel moment a intervenit și martorul B. Ș. care, auzind scandalul, a intrat în locuință cu intenția de a-l calma pe inculpat. M. B. Ș. a încercat să-l scoată din locuință pe tatăl inculpatului, moment în care inculpatul a luat un cuțit cu mâner din material plastic de culoare albastră și lama de 11 cm cu care i-a aplicat părții vătămate O. I. două lovituri în spate, în zona dorso- toracică.

Urmare a loviturilor, partea vătămată a căzut, iar martorul B. Ș. l-a dezarmat pe inculpat de cuțit și l-a scos din locuință pe tatăl inculpatului. M. B. Ș. a solicitat apoi ajutor martorilor V. B. G. și H. V., care se aflau pe stradă în apropiere, spunându-le totodată că partea vătămată O. I. a fost tăiat cu cuțitul de către inculpat. P. declarațiilor acestor doi ultimi martori, inculpatul s-a manifestat în continuare agresiv, urmărindu-l afară din locuință pe martorul B. Ș. și încercând să-l lovească pe martor cu un alt cuțit.

M. B. Ș. l-a dezarmat pe inculpat și de al doilea cuțit și a reușit să-l scoată din casă pe partea vătămată, la scurt timp sosind la fața locului organele de poliție.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr.187/(...) întocmit de C. M.-L. S. M. s-a concluzionat că partea vătămată O. I. a prezentat o plagă înjunghiată suprascapulară stâng cu interesare pleuro-pulmonară, lob superior pulmonar stâng, cu hemotorax stâng, emfizem subcutanat extins hemitorace stâng și latero-cervical stâng; plagă tăiată hemitorace drept - față posterioară fără interesare pleuro-pulmonară; leziunile s-au produs prin loviri active cu un corp înțepător - tăietor - lama unui cuțit și au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale. S-a arătat, de asemenea, că leziunile au fost primejdioase pentru viață interesând un organ vital (filele 31, 32 dosar urmărire penală).

Starea de fapt expusă rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate și ale martorului B. Ș., din care reiese agresarea părții vătămate cu cuțitul de către inculpat, precum și din declarațiile martorilor V. B. G. și H. V., care, deși nu au văzut momentul agresării în casă a părții vătămate, au asistat la cea de-a doua parte a incidentului, desfășurată în stradă, confirmând manifestările violente ale inculpatului și folosirea de către acesta a unui cuțit.

În raport de această stare de fapt, instanța a constatat că fapta inculpatului J. I., care în data de (...), a aplicat părții vătămate O. I. două lovituri cu un cuțit în spate, în zona dorso-toracică, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prev. de art.20 Cod penal raportat la art.174 al.1 Cod penal.

La încadrarea juridică a faptei, instanța a avut în vedere că din probele administrate a rezultat că inculpatul a aplicat loviturile cu un cuțit cu lama de

11 cm, obiect susceptibil să producă leziuni grave. De asemenea, inculpatul a aplicat loviturile părții vătămate în spate, în zona dorso-toracică, respectiv suprascapular stâng, hemitorace stâng și hemitorace drept și cu o intensitate mare, dedusă din leziunile provocate, plagă cu interesare pleuro-pulmonară cu lezarea lobului superior pulmonar stâng și hemotorax stâng.

Or, în raport de instrumentul folosit, intensitatea și repetabilitatea loviturilor, zona vizată și punerea în primejdie a vieții părții vătămate prin aceea că leziunile au interesat un organ vital - plămânul, se desprinde concluzia că inculpatul a prevăzut posibilitatea producerii decesului părții vătămate și deși nu a urmărit, a acceptat eventualitatea acestuia, acționând cu intenția specifică de a ucide, sub forma intenției indirecte.

Pentru aceste considerente, cererea formulată de inculpat, prin avocat, de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 Cod penal este nefondată. Materialitatea faptelor caracterizează intenția inculpatului de a ucide, astfel că punerea în primejdie a vieții părții vătămate nu este rezultatul intenției depășite, specifică faptei prev. de art.182 Cod penal.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel inculpatul J. I.

În susținerea apelului inculpatul a solicitat reducerea pedepsei de 5 ani închisoare deoarece aceasta este prea mare raportat la fapta comisă; a mai invocat că are 35 de ani, nu are antecedente penale și a intenționat să îndepărteze victima de tatăl său.

A mai susținut că dacă este încarcerat nu poate plăti despăgubirile solicitate de partea vătămată.

Examinând apelul declarat din perspectiva motivelor invocate precum și a tuturor aspectelor de fapt și de drept conform art. 371 C.

Curtea constată următoarele:

În mod temeinic prima instanță a stabilit starea de fapt, pe baza administrării declarațiilor persoanelor care au fost de față, stabilind că partea vătămată O. I. în data de 5 iulie 2011 când trecea pe lângă casa inculpatului din D. nr.683 a observat că acesta își agresa tatăl, motiv pentru care a intrat în casă și i-a solicitat să-l lase în pace; inculpatul nu s-a conformat iar partea vătămată l-a împins după care s-a întors spre tatăl acestuia pentru a-l ajuta moment în care a intervenit și martorul B. S. care a auzit scandalul. Ultimul a încercat să-l scoată din locuință pe tatăl inculpatului însă inculpatul a luat un cuțit și a lovit de două ori în spate partea vătămată; mai departe, inculpatul a încercat să lovească și pe martorul care a intervenit cu cuțitul însă acesta a cerut ajutorul a două persoane care se aflau în stradă.

Curtea constată că susținerea recurentului potrivit căreia a lovit victima pentru a-și salva tatăl nu corespunde realității, din moment ce toate celelalte persoane au intervenit pentru a-l salva pe tatăl inculpatului de agresiunile exercitate de fiul lui.

Prin raportul de expertiză medico-legală s-a dovedit că leziunile au pus în primejdie viața victimei.

În mod legal prima instanță a constatat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art.20 C. rap. la art.

174 alin.1 C.

La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere toate criteriile prev. de art.72 C., precum și împrejurarea că fapta a fost comisă cu intenție indirectă.

Curtea apreciază că nu se impune reducerea pedepsei de 5 ani închisoare deoarece inculpatul nu a recunoscut actul material al lovirii victimei cu un cuțit susținând că era băut și nu-și amintește ce a făcut, însă în contextul în care și-a adus aminte doar ceea ce îi era favorabil sau ceea ce contrazicea realitatea declarată de martorii oculari, cum ar fi că el a intervenit pentru a-și salva tatăl.

Reducerea pedepsei nu ar fi conformă cu periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, din declarația martorului B. S. (f.31) rezultând că inculpatul a fost foarte perseverent în sensul că după ce a luat un cuțit și a fost dezarmat, a luat un altul pentru a lovi persoanele care au intervenit.

De asemenea inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracțiune de violență (f.73), iar din declarațiile persoanelor audiate rezultă că în mod frecvent își agresa tatăl, ca atare nu poate fi primită cererea acestuia de a i se reduce pedeapsa sau de a fi suspendată pentru a putea să aibă grijă de tatăl său.

La examinarea cauzei din oficiu nu au fost constatate aspecte de nelegalitatea sau de netemeinicie.

Așa fiind, în baza art. 379 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat apelul inculpatului.

În baza art.383 alin.11 C. rap. la art.350 C. va menține starea de arest a inculpatului constatând că subzistă temeiurile arestării (f.64 d.u.p.) , respectiv cazul de arestare prev. de art.148 alin.1 lit.f C. în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret cu privire la integritatea tatălui său cu care locuiește și a persoanelor cu care intră în contact când este băut.

Menținerea arestării este justificată și de pronunțarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare.

În baza art.383 alin.2 C. va deduce din pedeapsă durata arestării preventive.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul J. I. împotriva sentinței penale nr. 589 din (...) a T.ui Maramureș.

Menține starea de arest a inc.

P. articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C.-Napoca suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inc..

Dată și pronunțată în ședința publică din data de (...) în prezența inculpat arestat.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR G. V. C. I. M. T. G.

Red.CV Dact.SzM/4ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 5/2012, Curtea de Apel Cluj