Decizia penală nr. 50/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 50/A/2012
Ședința publică din 12 martie 2012
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : M. Ș., judecător
JUDECĂTORI : ANA C.
G. : M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror
V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 47 din 31 ianuarie 2012 a T.ui M., privind pe inculpatul D. I. trimis în judecată pentru săvârșirea tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 și
2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul D.
I., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu, av. M. M. R., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind partea vătămată G. N. și partea civilă S. de R. B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul M.ui P. solicită admiterea apelului formulat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, desființarea sentinței penale nr. 47 din 31 ianuarie 2012 a T.ui M. și, rejudecând cauza să se dispună majorarea pedepsei aplicate inculpatului D. I. de prima instanță ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia.
Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță nu corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal raportat la gravitatea faptei comise, modalitatea de comitere a faptei, agresarea victimei s-a făcut cu un cuțit de mari dimensiuni, într-o zonă vitală a corpului, urmările produse.
Inculpatul a recunoscut fapta comisă și a manifestat regret, însă solicită să se aibă în vedere că viața victimei a fost salvată doar prin intervenția organelor abilitate.
Pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond nu îndeplinește funcțiile pedepsei prev. de art. 52 Cod penal motiv pentru care, solicită admiterea apelului, înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei.
Apărătorul inculpatului D. I., av. M. M. R. solicită respingerea apelului formulat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș cu consecința menținerii sentinței penale nr. 47 din 31 ianuarie 2012 a T.ui M., ca legală și temeinică.
Apreciază că prima instanță în mod corect a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și că raportat la probele administrate în cauză, pedeapsa aplicată este suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze fapta comisă și pentru reeducarea acestuia. Cu onorar din FMJ.
Inculpatul D. I., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 47 din 31 ianuarie 2012 a T.ui M. a fost condamnat inculpatul:
D. I. - CNP 1., fiul lui A. și I., născut la (...) în B., domiciliat în B. str. Birțului nr. 24 județul M. și fără forme legale în B., str. C. nr. 18 A, județul M., cetățean român, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, pensionar, văduv, relații de concubinaj cu numita G. N., fără antecedente penale, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 C., cu aplicarea art. 3201 C., a art. 74 lit. c C., a art. 76 lit. c C., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și b C. pe o durată de 2 ani. Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.
În baza art. 350 C. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu (...), la zi.
S-a constatat că partea vătămată G. N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform art. 14 C. coroborat cu art. 1357 cod civil a obligat pe inculpat să plătească părții civile S. de R. B. suma de 1.945,51 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate G. N., sumă la care se va calcula dobânda legală prevăzută de O. nr. 9., începând cu rămânerea definitivă a prezentei și până la efectiva achitare a debitului.
În temeiul art. 118 lit. b C. s-a confiscat corpul delict (cuțit în lungime totală de 28,5 cm, lungimea lamei 16,5 cm, lățimea 2,5 cm, mâner din plastic cu lungime de 12 cm) înregistrat la poziția 3. din Registrul de corpuri delicte al T.ui M..
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
În temeiul art. 191 alin.1 C. a obligat inculpatul să plătească suma de
1.100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în instanță, s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 6. al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. I., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 C. raportat la art. 174 alin. 1 și 2 C.
În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 20 noiembrie 2011, inculpatul D. I. s-a certat cu concubina sa, partea vătămată G. N., după ce în prealabil ambii consumaseră alcool și s-au bruscat reciproc, i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, cauzîndu-i leziuni care i-au cauzat un șoc hemoragic și i-au pus în primejdie viața.
Fapta și vinovăția inculpatului sunt dovedite în faza de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de consemnare a plângerii și de sesizare din oficiu a poliției (filele 6-8 dosar u.p.); procesul verbal de cercetare la fața locului faptei și planșele foto (filele 9-21 dosar u.p.); procesele verbale de examinare a îmbrăcămintei părții vătămate și planșa foto (filele 23,24 dosar u.p.); declarația părții vătămate (fila 39 dosar u.p.); concluziile provizorii, diagnosticul, procesul verbal din (...) și expertiza medico-legală privind partea vătămată (filele 44-48 dosar u.p.); adresa S.ui de recuperare B. nr. 4552/(...) (f. 50 dosar u.p.); declarațiile martorilor M. I. (f. 51-53 dosar u.p.), M. H. L. (f. 54-55 dosar u.p.) și G. G. (f. 56 dosar u.p.); procesele verbale de examinare a corpului delict (cuțit) și a îmbrăcămintei inculpatului (filele 57-68 dosar u.p.); alcooltestul efectuat inculpatului la data de (...) ora 14.30 (fila 82 dosar u.p.); toate coroborate cu cele consemnate în declarația olografă a inculpatului și înn procesul verbal din (...) și cele declarate de acesta la interogator și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (filele 77-81 și 101 dosar u.p.).
Aceste probe sunt coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, susținând că nu a intenționat să-i suprime viața concubinei sale G. N.
În raport de toate probele administrate și la care s-a făcut trimitere anterior, s-a reținut prin rechizitoriu că, fapta inculpatului D. I. care, a luat hotărârea să ucidă o persoană, aplicându-i cu cuțitul o lovitură în zona abdominală, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. raportat la art.
174 alin. 1 și 2 C.
La primul termen de judecată, din data de (...), prezent în instanță, inculpatul a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 C., precizând totodată că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, că nu solicită administrarea de probe, că-și însușește probele administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște.
Potrivit art. 3201 Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, evident, cu precizarea că recunoașterea trebuie să vizeze toate faptele reținute în rechizitoriu.
Întrucât inculpatul D. I. a solicitat în mod expres a i se face aplicarea dispozițiilor anterior menționate, potrivit alin. 7 al art. 3201 C., vor fi reduse cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina acestuia, respectiv cea de tentativă la omor prev. de art. 20
C. raportat la art. 174 alin. 1 și 2 C., dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare, în considerarea și a dispozițiilor art. 74 lit. c C.. La aplicarea pedepsei instanța a avut în vedere și circumstanțele atenuante ce țin de persoana inculpatului, acesta având o atitudine de regret față de fapta săvârșită. În virtutea reținerii prevederilor art. 74 lit. c C. și a celorlalte dispoziții legale la care s-a făcut referire anterior, pedeapsa stabilită inculpatului este cea de 3 ani închisoare alături de care, în baza art. 65 C., instanța i-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b C. pe o durată de 2 ani.
Pedeapsa stabilită de instanță, de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție a fost apreciată ca fiind suficientă întrucât reflectă gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și poziția deosebit de sinceră a acestuia.
În baza art. 350 C. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu (...), la zi.
S-a constatat că partea vătămată G. N. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar în baza art. 14 C. coroborat cu art. 1357 C.civ. instanța l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile S. de R. B. suma de 1.945,51 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate G. N., sumă la care se va calcula dobânda legală prevăzută de O. nr. 9., începând cu rămânerea definitivă a prezentei și până la efectiva achitare a debitului.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul Maramureș solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului de către instanța fondului ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa apreciindu-se că pedeapsa ce i-a fost aplicată nu corespunde criteriului general de individualizate prev. De art.72
C. raportat la gravitatea faptei comise, la modul în care aceasta a fost săvârșită și la urmările produse.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp. art. 371 și urm. C. Curtea constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate și de către un organ competent probe suficiente pentru a dovedi fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului, raportat și la poziția procesuală exprimată de acesta cu prilejul audierii în ședința publică din data de 24 ianuarie 2012 de recunoaștere în întregime a faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, a făcut o corectă aplicare a disp.art.3201 C.
Din procesele verbale de consemnarea plângerii, de cercetare la fața locului și de examinare a îmbrăcăminții părții vătămate și a corpului delict, din declarațiile inculpatului, ale părții vătămate G. N. și a martorilor M. I., M. H. I. și G. G. precum și din expertiza medico legală privind-o pe partea vătămată rezultă că inculpatul, în dimineața zilei de 20 noiembrie 2011, pe fondul consumului exagerat de alcool, fiind în stare de ebrietate i-a aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate G. N. cauzându-i o plagă înțepată tăiată în zona paraombilicală stângă penetrantă în cavitatea peritonială cu două secțiuni de jujun și secțiune de arc mezenteric cu un hemoperitoneu masiv, 2500 ml sânge lichid și coaguri, care i-a pus în primejdie viața. Această acțiune a inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art.174 alin.1 și 2
C.
Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. I. a fost just individualizată având în vedere atât cele reținute de instanța fondului cât și împrejurarea că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, are o vârstă destul de înaintată respectiv 62 de ani, împrejurarea că fapta ilicită a fost comisă pe fondul consumului exagerat de alcool atât al inculpatului cât și a părții vătămate, la concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmită în cauză care apreciază că inculpatul prezintă retardare mentală ușoară cu tulburări de comportament și dependență alcoolică, dar și la atitudinea sinceră pe care a avut-o pe întreg procesul penal recunoscând comiterea faptei din momentul primei declarații și contribuind astfel la reducerea semnificativă a duratei procedurilor.
Vom constata de asemenea că, raportat la gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, subzistând starea de pericol concret pentru ordinea publică ce a determinat luarea măsurii arestului preventiv se impune menținerea stării de arest pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Partea vătămată G. N. nu s-a constituit parte vătămată în prezentul dosar. Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor către S. de recuperare B. în sumă de 1945,51 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu spitalizarea părții vătămate G. N.
A fost în mod legal confiscat corpul delict și s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 47 din 31 ianuarie 2012 a T.ui M..
Menține starea de arest a inculpatului D. I. ( fiul lui A. și I., născut la
0(...), deținut preventiv în Penitenciarul Gherla) și deduce din durata pedepsei aplicate timpul detenției preventive de la (...) la zi.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, pentru av. M. M. R., sumă ce se va plăti din fondurile MJLC.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de10 zile de la pronunțare cu inculpatul.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. |
M. Ș. ANA C. | M. V.-G. |
Red.MȘ Dact.SzM/5ex. (...)
← Încheierea penală nr. 58/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 114/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|