Decizia penală nr. 560/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)*

DECIZIA PENALĂ NR.560/R/2012

Ședința publică din 9 aprilie 2012

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.

L. M. G.IER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpata M. R. împotriva sentinței penale nr.84 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr. (...)*, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C., și abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C., cu aplic.art.412 al.2 C., ambele cu aplic.art.33 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata M. R. av. P. C. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av. C. C. C. din cadrul Baroului B. N., cu delegația la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. O. av. F. O., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata O. M. V. av. F. A. P., apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata B. I. I. av. G. I. D., toți trei avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar, lipsă fiind inculpata M. R., inculpatul B. O., inculpata O. M. V. și inculpata B. I. I. precum și partea civilă C. M. prin primar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata M. R., solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpatei și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatei M. R., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În susținerea acestuia arată că își menține în totalitate motivele invocate prin memoriul depus la dosar. C. că se impune admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei de la pct.1 din rechizitoriu.

Menține motivele învederate în memoriu, pe care nu le mai reiterează, însă, indiferent dacă se va dispune schimbarea încadrării sau se va menține cea reținută prin rechizitoriu, pentru prima faptă reținută, solicită a se dispune achitarea inculpatei în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C.

Arată că a formulat și menținut aceleași apărări în ceea ce privește prima faptă din rechizitoriu reținută în sarcina recurentei, în fața tuturor instanțelor, în toate ciclurile procesuale. Singura instanță, respectiv Curtea de A. C. a reținut apărările sale cu mențiunea că dată fiind lipsa de procedură nu s-au putut reanaliza și a fost trimisă cauza în rejudecare la instanța de fond, aspect statuat expres în decizia de casare cu trimitere. După cum se poate observa, instanța de fond nu a analizat toate apărările inculpatei, respectiv cele privind achitarea în temeiul și pentru motivele invocate. S-a mărginit a constata intervenirea prescripției speciale a urmăririi penale, cu o succintă motivare în ceea ce privește participarea tuturor inculpaților la săvârșirea infracțiunii descrisă în pct. 1 din rechizitoriu.

Apreciază că nu poate fi reținută această faptă în sarcina inculpatei pentru motivele arătate pe larg în memoriu de recurs depus la dosar.

Susține că inculpata nu a avut atribuții de verificare a legalității actelor, sens în care a făcut trimitere la textele din legile speciale care reglementează strict categoriile de personal care au atribuții în acest sens. Ori, inculpata, contabilă, nu avea în nici un caz atribuții pe această linie, întrucât atribuțiile sale de serviciu au vizat exclusiv împrejurări de natură financiar contabilă.

În această ordine de idei, apreciază că în mod eronat s-a reținut săvârșirea acestei fapte.

Apreciază că se impune a fi achitată inculpata, indiferent de încadrarea juridică ce se va da faptei.

Pe cale de consecință, în ce privește acțiunea civilă, dat fiind că fapta nu se poate reține în sarcina inculpatei, solicită a fi respinsă pentru pct.1 din rechizitoriu.

Referitor la cea de a doua infracțiune, de asemenea a solicită schimbarea încadrării juridice, cu aceeași soluție a constatării prescripției răspunderii penale.

Apărătorul inculpatului B. O., susține că așa cum rezultă din dosarul cauzei, inculpatul nu a înțeles să recureze sentința penală, ceea ce din punctul său de vedere ar reprezenta o achiesare atât cu privire la modalitatea de soluționare de către instanța de fond a laturii penale, cât și a laturii civile.

Este evident că raportat la art.385/7 C., în baza efectului exclusiv a apelului, instanța, dacă constată, examinând motivele de recurs ale inculpatei care a promovat recursul, că s-ar crea o situație mai favorabilă inculpatului, acest efect s-ar răsfrânge și asupra situației inculpatului B. O. care nu a promovat recurs în speță.

Apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Apărătorul inculpatei O. M. V., susține concluziile apărătorului inculpatului B. O., arătând că inculpata O. a avut o implicare restrânsă.

Solicită respingerea recursului formulat de către inculpată.

Apărătorul inculpatei B. I. I., arată că are aceeași poziție procesuală, respectiv solicită respingerea recursului formulat de către inculpata M. R. și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Reprezentantul M.ui P., apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

În susținerea poziției procesuale arată că, sub apectul acuzațiilor de fond, parchetul nu a mai pus concluzii în cauză și își păstrează poziția procesuală și de această dată, raportat la soluția de încetare a procesului penal ca efect al prescripției.

C. că prima instanță, în baza materialului probator administrat în cauză, a pronunțat o soluție corectă sub aspectul constatării existenței faptelor, respectiv totalitatea elementelor constitutive ale infracțiunilor.

Susține că nu există nici un element care să susțină apărarea formulată de recurentă din considerentul reținut și de către instanță de mai multe ori pe parcursul motivării și sintetizată în esență la fila 8, respectiv că toți funcționarii implicați și implicit inculpata recurentă, erau obligați să aplice dispozițiile tuturor legilor ce guvernau actele administrative și financiar contabile corespunzătoare, chiar dacă aceste acte nu sunt supuse

și unor alte modalități de controale de legalitate sau nu există un for tutelar care să verifice periodic aceste înscrieri.

Instanța a reținut corect, dincolo de aceste elemente de principiu, și starea de fapt, întrucât s-a dovedit cu înscrisuri că toți cei implicați în efectuarea operațiunii ce s-a soldat pentru fapta descrisă la pct.1 cu eliberarea nejustificată a sumei de 300 milioane lei către persoana neîndreptățită, cunoșteau această procedură deoarece s-a procedat inclusiv la falsificarea unor documente care ar fi trebuit să emane de la P. care realiza controlul de legalitate parțial pe parcursul efectuării acestor demersuri de acordare de ajutoare și s-au făcut inițial demersuri în acest sens, iar P. a răspuns că nu se pot efectua astfel de plăți, motiv pentru care s-a procedat inclusiv la falsificarea unor documente contabile.

Din dosarul cauzei, rezultă că toți inculpații, pe de o parte, cunoșteau situațiile date, pentru că prin modul în care s-a conceput tot acest dosar, era clar că nu sunt îndeplinite condițiile legale, cu atât mai mult cu cât, inculpata, raportat la descrierile de la pct.2, cunoștea această metodologie de acordare a ajutoarelor sociale și a și recunoscut că în unele cazuri a efectuat greșeli și acestea au fost corectate, iar pe de altă parte, faptul că aceasta era o contabilă autorizată o obliga să respecte dispozițiile din L. contabilității, care dincolo de dispozițiile legilor speciale prevăd că operațiunile contabile se înregistrează doar dacă au la bază documente legale justificative, la care se referă actele normative în vigoare ce guvernează efectuarea operațiunilor juridice. Ori, cât timp această sumă de bani a fost plătită din casierie fără a exista la baza acestor operațiuni financiar contabile nici un alt document justificativ cerut de dispozițiile la care instanța referire, nu putem vorbi nici de o culpă, pentru că era clar că această activitate s-a derulat cu intenție, neexistând verificarea legală, respectiv există o acțiune omisivă intenționată, iar pe de altă parte, nu se poate reține lipsa laturii subiective din aceste considerente arătate de instanță pe parcursul motivării existente în cauză și pe care și le însușește în totalitate.

Pe cale de consecință, soluția, atât sub aspectul reținerii încadrării juridice a faptelor cât și a constatării intervenției prescripției, este legală și temeinică, cu corelativul laturii civile soluționat corespunzător dispozițiile legale.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului și menținerea în întregime a hotărârii atacate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.84 din 23 ian.2012 a Judecătoriei B. în temeiul art. 334 C.pr.penală s-a respins cererea inculpaților privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C., în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev.de art. 249 C..

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) C., art.

121, 122 și 124 C. a încetat procesul penal privind pe inculpații B. O., fiul lui A. și F., născut la (...) în Prundu Bîrgăului, jud.BN, cetățean român, studii liceale și școală de maiștri, căsătorit, domiciliat în comuna M., sat B., nr.8, jud. B.-N., pensionar (primar al comunei M. în perioada 2000-2004), fără antecedente penale, CNP 1., O. M. V., fiica lui I. și Ana, născută la (...) în Teaca, jud. B.-N., cetățean român, studii superioare, căsătorită, domiciliată în comuna M., nr.2, jud. B.- N., secretar al P. comunei M., fără antecedente penale CNP 2., B. I. I., fiica lui V. și M., născută la (...) în Ilva Mare, jud. BN, cetățean român, studii liceale, domiciliată în comuna M., sat D., nr.200, jud. B.-N., viceprimar al comunei M. în perioada 2000-2004, fără antecedente penale, CNP 2. și M. R., fiica lui V. și M., născută la (...), în M., jud.BN, cetățean român, studii liceale, căsătorită, domiciliată în comuna M., nr.163, jud. B.-N., contabil al P. comunei M., fără antecedente penale, CNP 2., cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. și abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2

C., ambele cu aplicarea art. 33 lit. ";a"; C., constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

A obligat în solidar pe inculpații B. O., O. M. V., B. I. I. și M. R. să plătească părții civile, C. M., suma de 79.532,79 lei cu titlu despăgubiri civile.

A obligat pe inculpații B. O., O. M. V., B. I. I. și M. R., să plătească câte 300 lei fiecare cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care, pentru inculpata O. M. V. suma de 200 lei reprezintă onorar avocat oficiu în favoarea av. Zsigmond Zoran, iar pentru inculpata B. I. I. suma de 200 lei reprezintă onorar avocat oficiu în favoarea av. Burla A..

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. nr. 6., înregistrat la Judecătoria Bistrița sub nr. (...)*, au fost trimiși în judecată inculpații B. O., O. M. V., B. I. I. și M. R. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.";a"; Cod penal, reținându-se că aceștia au aprobat și respectiv au avizat plata sumei de 30.000 lei sub formă de ajutor de urgență în favoarea numitului D. I., deși nu erau respectate prevederile legale și, de asemenea, în calitate de membri ai comisiei pentru soluționarea cererilor de acordare a ajutorului social pentru 25 persoane, au aprobat aceste cereri cu nerespectarea prevederilor legale în materie.

Dosarul cu nr. (...) al Judecătoriei B. s-a judecat pe fond la data de 2 martie 2010, pronunțându-se SP nr. 254/2010, prin care cei patru inculpați au fost condamnați la pedeapsa amenzii, hotărâre menținută prin

DP nr. 135/A/(...) a T.ui B.-N., prin respingerea apelurilor declarate de inculpați.

Împotriva acestei decizii inculpații au înaintat recurs, iar prin DP nr.

826/R/(...) a C. de A. C. acesta a fost admis, dispunându-se casarea ambelor hotărâri penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Bistrița, motivat de greșita citare în calitate de parte civilă a P. comunei M., în loc de C. M. reprezentată prin primar, comuna fiind unitatea administrativ-teritorială cu personalitate juridică conform art. 21 din L. nr.

215/2001 a Administrației P.e Locale.

După casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

Judecătoria Bistrița, dosarul a fost înregistrat sub numărul (...)*.

Apreciind materialul probator administrat, respectiv actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 6. al P. de pe lângă T. B.-N., instanța a reținut în fapt următoarele:

1. La data de (...), SC S. P. SRL D. administrată de martorul D. Ion, a depus la P. comunei M., o ofertă pentru concesionarea terenului situat în ridul "Bobeici";, proprietate privata a primăriei, urmărindu-se realizarea în termen de 1 an, a unei construcții, în valoare de 8.000.000 lei ROL. Taxa si garanția de participare la licitația pentru acordarea concesiunii au fost achitate pe bază de chitanțe, de către martorul D. I., în calitate de administrator al SC S. P. S.

La data de (...), a avut loc deschiderea licitației, astfel că prin procesul verbal nr.1122/1998, s-a stabilit că urmează să se analizeze ofertele depuse(în total fiind depuse 2 oferte). U., dar în aceiași zi, prin raportul nr.1122/(...), al Comisiei de licitații formată la nivelul P. comunei M., din care a făcut parte și inculpata M. R. (în calitate de secretară a comisiei), s-a adjudecat oferta martorului D. I., cu mențiunea că terenul a fost concesionat „pentru construirea unei baze de agrement";, în termen de 2 ani. În perioada următoare, prin H. comisiei de verificatori privind adjudecarea licitației de concesionare, constituită la nivelul C. J. BN, s-a validat Raportul de adjudecare a licitației în favoarea martorului D. I.

Cu toate că oferta de participare la licitație a fost depusă de SC S. P. SRL, având în vedere raportul și hotărârile menționate, contractul de concesiune nr.1122/(...), a fost încheiat cu martorul D. I., care avea obligațiile de construire a bazei de agrement, și de plată a taxei de concesionare pe teren, timp de 25 ani, în sumă de 5.300.000 lei ROL/an. S-a stipulat posibilitatea retragerii concesiunii inclusiv în cazul în care concesionarul nu începe execuția lucrărilor în termen de 6 luni de la data concesiunii, ceia ce însemna obligatoriu construirea unui obiectiv de folosință publică.

U. câștigării licitației, SC S. P. SRL a ridicat pe terenul concesionat, mai multe construcții din lemn, fără autorizație de construire, inclusiv un imobil cu parter (bar-restaurant) și etaj (4 spații de cazare), dându-se astfel terenului concesionat destinația de bază de agrement.

Prin adresa nr.1339/(...), Consiliul local M. a somat SC S. P. SRL să sisteze lucrările de construcții care se executau pe teren, iar prin adresa nr.2735/(...), Consiliul J. BN a atenționat Consiliul Local M., că SC S. P. SRL, executa lucrări fara autorizație.

De menționat este că potrivit adresei nr.760/(...) a SCPI ULTRALEX SRL B., care este numită ca lichidator judiciar al SC S. P. SRL, rezultă că imobilul construit în regim de parter(bar și restaurant) și etaj(cu spații de cazare), nu a fost cuprins în patrimoniul SC S. P. SRL(probabil datorită lipsei autorizației de construcție).

În concret, SC S. P. SRL avea sediul în localitatea D., nr.38/A, administratorul D. I. domicilia în localitatea S., nr.88, iar imobilul cu terenul concesionat se afla în extravilanul localității D., în ridul „Bobeici";.

În luna octombrie 2003, imobilul menționat(parter și etaj), a fost distrus de un incendiu, constatat prin procesul verbal nr.23/(...) al D.ui de pompieri militari B.-N. și procesul verbal de cercetare la fața locului al organelor de poliție ale comunei Ș. M., cu participarea reprezentanților P. comunelor Ș. O. și M. (inculpata B. I. I.). Urmare acestuia, s-a stabilit că au fost distruse atât bunuri proprietatea SC S. P. SRL constând în: construcția din lemn, mărfuri, combine frigorifice, frigider, veselă, mobilier, lenjerii de pat, 75 perechi schiuri și 16 tone porumb știuleți, în sumă de aproximativ

1.127.550.000 lei ROL, cât și bunuri personale aparținând administratorului D. I., constând în:4 televizoare color, o combină muzicală și îmbrăcăminte în valoare totală de aproximativ 60.000.000 lei ROL.

U., la P. comunei M. au fost înregistrate cererile nr.805/(...) si nr.

1552/(...), prin care martorul D. I. a solicitat acordarea unui ajutor de urgență ";. refacerea bazei de agrement";, în cuantum de 500.000.000 lei ROL, motivat de suferirea pagubei de 1.227.550.000 lei. Ambele cereri au fost redactate de către inculpata B. I. I. și au fost semnate de către martora D. G., soția martorului D. I. De menționat este că cererii înregistrate sub nr.805/(...), nu i-a fost dat curs de către P. comunei M., astfel că în concret, s-a revenit cu cererea înregistrată sub nr. 1552/(...).

Datorită insistențelor, s-a redactat la calculator la data de (...), referatul înregistrat sub nr.1743/2003, semnat de către inculpatul B. O. prin care se propunea "acordarea unui ajutor de urgență, în sumă fixă, solicitantului D. I., cu titlu de despăgubire în urma distrugerii unor bunuri personale imobiliare, urmare incendiului din data de (...)";.

De menționat este că nu a fost verificată necesitatea acordării ajutorului de urgență prin efectuarea unei anchete sociale, fiind avute în vedere doar cererile depuse și procesul verbal de cercetare la fața locului și de evaluare a pagubelor, întocmit de reprezentanții P. de P. Ș. M. și a P. comunelor S. O. și M., precum și procesul verbal nr.23/(...) întocmit de D. de pompieri militari B.-N..

Prin D. nr.178/(...), redactată pe calculator, s-a dispus invocându-se prev. Lg.4. privind venitul minim garantat, acordarea unui ajutor de urgență de 300.000.000 lei ROL, martorului D. I. „cu titlu de despăgubire pentru distrugerea unor bunuri personale imobiliare";. A. a fost semnată de către inculpatul B. O., în calitate de primar al comunei M. și avizată de legalitate de către inculpata O. M., care în calitate de secretar al primăriei, a înscris olograf, nr. de înregistrare 178/(...).

U., cu adresa nr.1929/2003 redactată pe calculator și semnată de către inculpații B. O. și O. M. V., s-a înaintat P. BN, un exemplar al

Dispoziției nr.178/(...), pentru verificarea legalității de către reprezentanții Direcției pentru Verificarea Legalității Actelor și contencios Administrativ. Prin adresa nr.10358/(...), s-a comunicat faptul că aceasta este nelegală, fiind emisă cu nerespectarea prevederilor legale și s-a solicitat revocarea acesteia. T., s-au arătat în mod expres condițiile ce nu erau îndeplinite și anume: inexistența fondurilor alocate acestei destinații; inexistența unei anchete sociale efectuată de către serviciul de asistență socială din P. comunei M. neinformarea C. Local M. cu privire la plata ajutorului de urgență; faptul că ajutorul de urgență se acordă unei familii sau persoane singure care necesită acordarea de ajutor de urgență și nu unei persoane juridice, respectiv SC S. P. SRL, astfel că pentru bunurile distruse în incendiu aparținând unei societăți comerciale nu există temei legal de acordare a ajutorului de urgență în sumă de 300.000.000 lei ROL. Cu privire la acest aspect, de menționat este faptul că nu va fi avut în vedere atâta timp cât în realitate, baza de agrement construită nu a fost cuprinsă în patrimoniul societății.

A., a fost redactată pe calculator, D. nr. 188/(...), prin care s-a revocat D. nr.178/(...), de acordare a ajutorului de urgență martorului D. I.

A. a fost semnată de către inculpații B. O. și O. M. V., numărul de înregistrare fiind scris de asemenea, prin redactare la calculator.

Pentru înaintarea acesteia către P. BN, în vederea verificării legalității, de către același serviciu specializat, a fost redactată pe calculator, adresa nr. 2043/(...), cu mențiunea că aceasta a fost semnată de către inculpata B.

I. I.-viceprimar, în locul primarului și respectiv de către inculpata O. M. V.

De menționat este că toate actele redactate la calculator, au fost scrise de inculpata B. I. I., singura care cunoștea operarea la calculator.

La aceeași dată când a fost revocată D. nr.187/(...), a fost redactată la mașina mecanică de scris și D. nr.189/(...), de acordare din nou, a aceluiași ajutor de urgență în sumă de 300.000.000 lei ROL, martorului D. Ion, cu titlul de „. în urma distrugerii de bunuri personale imobiliare";. A. a fost redactată de către inculpata O. M. V., care a și scris olograf, numărul de înregistrare 189/(...), și respectiv a fost semnată de către inculpatul B. I., în calitate de primar, fiind avizată de legalitate de către inculpata O. M. V., în calitate de secretară, aceasta fiind cea care a specificat în cuprinsul dispoziției nereal, că s-au avut în vedere următoarele acte: referatul primarului nr.2033/(...), care însă în realitate nu a fost întocmit, nefiind regăsit la nivelul P. comunei M., unde exista întocmit doar referatul inițial nr.1743/(...); cererile solicitantului înregistrate sub nr.805/(...) și 1552/(...), fără întocmirea după revocarea primei dispoziții, a unei noi cereri de acordare a ajutorului de urgență; nota de constatare(procesul verbal de cercetare la fața locului și de evaluare a pagubelor întocmit de reprezentanții P. de P. Ș. M. și a P. comunelor S. O. și M., cu privire la incendiu); ancheta socială cu nr. 1956/(...), cu precizarea că în realitate, aceasta nu a fost efectuată de serviciul de asistență socială al primăriei. În concret, deși în registrul de intrări-ieșiri corespondență a P. comunei M., figurează ca înregistrată cu data de (...), ancheta socială privind pe martorul D. I., un exemplar al anchetei sociale nu a fost regăsit la P. C. M. procesul verbal de informare a C. Local M. privitor la acordarea ajutorului social, în favoarea martorului D. Ion, care de asemenea nu a fost găsit.

Prin procesele verbale al organelor de poliție din data de (...), se confirmă faptul că în evidențele P. comunei M. nu există documentele menționate.

Întrucât în cursul zilei de (...), nu a fost expediată la P. BN D. de revocare nr.188/(...) și nici adresa nr.2043/(...), în ziua următoare, s-a întocmit pe calculator de către inculpata B. I. I., adresa nr.2057/(...), de trimitere către P. BN, în vederea controlului legalității de către compartimentul specializat, atât a Dispoziției de revocare nr.188/(...) cât și a Dispoziției nr.189/(...), aceasta fiind semnată de către inculpatul B. O., în calitate de primar și de inculpata O. M. V., în calitate de secretară.

Cu toate acestea, pentru a se evita controlul legalității Dispoziției nr.189/(...), despre care se știa că va avea ca efect constatarea nelegalității

și dispunerea revocării acesteia(fiind întocmită în aceleași condiții de fond cu D. nr.178/(...), privitor la care s-a dispus revocarea), s-a procedat astfel: adresa de înaintare către P. BN, cu nr.2043/(...), a fost modificată, de către inculpata B. I. I., prin rescrierea olografă cu tuș negru, a unor cifre peste cifrele existente, astfel că aceasta a devenit adresa nr.2057/(...), prin care se expedia către P. BN doar D. de revocare nr.188/(...).

La data de (...), imediat după redactarea și semnarea Dispoziției nr.189/(...), neajunsă încă la P. BN pentru verificare legalității, un exemplar al acestei dispoziții i-a fost înmânat inculpatei M. R.-contabil al P. comunei M., solicitându-i-se de către inculpatul B. O. să efectueze demersurile necesare ridicării din contul instituției a sumei de 300.000.000 lei ROL, cu destinația ajutor de urgență acordat numitului D. Ion și să completeze fila CEC de ridicare a banilor de la T. B.

Inculpata M. R. a dat curs celor solicitate, și data de (...) fiind ultima zi de plată a anului, a completat fila CEC seria TS 0289825 cu data de (...), înscriind în aceasta suma de 300.000.000 lei ROL. Apoi a semnat-o și a prezentat-o inculpatului B. O., care a semnat-o în calitate de ordonator de credite. T., inculpata B. I. I. a întocmit statul de plată a sumei menționate, care a fost vizat de către inculpata M. R. și inculpatul B. O., fiind operat în fila din data de (...) a registrului de casă.

Pentru ridicarea banilor a fost delegată martora P. V. (bibliotecară), care s-a deplasat împreună cu inculpata M. R., la T. B., ridicând suma de

300.000.000 lei ROL, care a fost predată la contabilitate. În aceeași zi de

(...), în prezența inculpatelor O. M. V., B. I. I. și M. R., a fost plătită suma de

300.000.000 lei ROL, către soția solicitantului D. Ion, respectiv către martora D. G., care a semnat statul de plată.

Adresa modificată nr.2057/(...) de înaintare la P. BN, doar a

Dispoziției de revocare nr.188/(...)(și nu și a Dispoziției nr.189/(...)) a fost depusă pentru verificarea legalității la registratura P. BN, sub nr.VI.112.AP/(...), după care a fost repartizată de către prefect spre verificare, compartimentului specializat, din care făcea parte martora C. E.- consilier juridic, prin adresa nr.11361/(...) a P. BN arătându-se expres, că D. nr.l89/(...) nu a fost comunicata niciodată si că nu a fost supusă controlului de legalitate.

Din toate acestea, rezulta ca ajutorul de urgenta de 300.000.000 lei

ROL, a fost acordat cu participarea tuturor inculpaților, in baza unei dispoziții emisă în aceiași zi, care nu a fost înaintată niciodată către P. BN, pentru exercitarea controlului de legalitate, și care oricum era dată cu încălcarea prevederilor legale, aspect cunoscut și urmărit de către inculpații

B. O., B. I. I., O. M. V. și M. R.

2. Fiind verificate dosarele de ajutor social acordate de P. comunei

M., în baza Legii nr.4. privind venitul minim garantat, s-a constatat că au fost acordate ajutoare sociale în perioada 2002-2003, cu încălcarea prevederilor legale în cazul a 25 de titulari, dosarele de ajutoare sociale fiind incomplete și neconținând toate documentele prevăzute de L. nr. 4. și de HG nr. 1. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 4. privind venitul minim garantat.

În cazul celor 25 de dosare verificate, a rezultat că: nu existau in toate cazurile cereri de acordare a ajutorului social si anchete sociale, sau daca acestea existau, sunt nesemnate si nedatate; nu existau în toate cazurile acte doveditoare privind componenta familiei si nici declarația privind veniturile realizate de către toți membrii acesteia; nu au fost evidențiate in toate cazurile veniturile obținute de către membrii familiei; nu au fost prezentate după fiecare 3 luni calendaristice, adeverințe eliberate de către A. B. nu existau in toate cazurile dispoziții de modificare a cuantumului ajutorului social; nu exista o evidenta din care sa rezulte ca s-a solicitat persoanelor apte de munca, sau ca acestea au prestat lunar cel mult 72 de ore, acțiuni sau lucrări de interes local.

D. pentru Dialog si Familie si Solidaritate Sociala B.-N. - D. Asistenta

Sociala, a verificat un număr de 224 dosare de ajutor social si a întocmit pentru fiecare dosar, cate o fisa cu constatările făcute în legătură cu neregulile acestora, întocmind procesul verbal nr. 1562/(...).

Din verificări a rezultat că inculpatul B. O. a întocmit: dispoziția nr.3/(...), prin care a desemnat-o pe inculpata O. M. V. -secretar al P. comunei M., să primească și să soluționeze cererile de acordare a ajutorului social conform Legii nr.4.; dispoziția nr.6/(...), prin care a numit- o pe inculpata B. I. I.-viceprimar, să se ocupe de persoanele beneficiare de ajutor social care vor presta munci în folosul comunității; dispoziția nr.8/(...), prin care a constituit și desemnat membrii comisiei pentru soluționarea cererilor de acordare a ajutorului social conform Legii nr.4., efectuarea anchetelor sociale și calcularea cuantumului ajutoarelor, aceasta fiind formată din inculpatul B. O.-primar, inculpata B. I. I.- viceprimar, inculpata O. M. V.-secretar, inculpata M. R.-contabil și numitul L. M.-agent agricol.

La P. C. M. au fost depuse de către cei domiciliați pe raza comunei, cereri prin care au solicitat acordarea de ajutor social în baza Legii 4.. Cu toate că aceștia nu au depus la P. comunei M. actele necesare prevăzute de L. 4., care să ateste situația veniturilor acestora, că nu a fost efectuată ancheta socială de către nici unul din membrii comisiei, sau a fost întocmită necorespunzător(nesemnată și nedatată), că documentele aflate la dosarele de acordare a ajutorului social sunt incomplete, sub aspectul adeverințelor A., în cazul celor 25 de titulari a fost aprobată acordarea de ajutoare sociale.

S-au stabilit plați nelegale pentru ajutoare sociale acordate in perioada 2002-2003, in suma de 338.436.233 lei ROL, sumă pentru care s- au calculat foloase nerealizate de 107.920.355 lei ROL.

Responsabili pentru cauzarea prejudiciului sunt în solidar membrii comisiei de soluționare a cererilor de ajutoare, stabilita conform dispozițiilor primarului B. O., care nu au respectat prevederile Legii nr. 4., privind venitul minim garantat, întrucât în concret: de primirea efectivă a cererilor s-a ocupat atât inculpata O. M. V. (în majoritatea situațiilor) cât și inculpata B. I. I. de întocmirea anchetelor sociale și a statelor de plată a ajutoarelor sociale s-au ocupat de asemenea învinuitele O. M. V.(în majoritatea situațiilor) și B. I. I. de întocmirea adeverințelor de venit agricol și eliberarea acestora, după evidențele din registrul agricol, s-a ocupat inculpatul L. M., la solicitarea titularilor; de întocmirea fișei de calcul a sumei cuvenite ca ajutor social persoanei solicitante s-a ocupat atât inculpata O. M. V. cât și inculpata B. I. I. de vizarea pentru control financiar preventiv a fișelor de calcul și a statelor de plată a ajutoarelor sociale s-a ocupat în toate situațiile inculpata M. R. de verificarea depunerii adeverințelor A., privitor la lipsa unui loc de muncă, la fiecare 3 luni calendaristice, răspundeau toți cei din comisie, lipsa unei asemenea adeverințe atrăgând în mod obligatoriu, încetarea plății ajutorului, prin dispoziția primarului B. O., vizată de secretara primăriei O. M. V.; de aprobarea și emiterea dispoziției de acordare a ajutorului social s-a ocupat inculpatul B. O., dispozițiile fiind vizate de legalitate în toate situațiile de asemenea, de către inculpata O. M. V.

Situația dosarelor de ajutoare incomplete și a prejudiciilor cauzate, conform verificării efectuată de către D. pentru Dialog si Familie si Soli- daritate Sociala B.-N.-D. Asistenta Sociala, este după cum urmează:

1.Dobrin C.a- 12.208.000 lei

2003-cerere nedatată

-lipsă adeverință registru agricol

-lipsă declarație de venit

2.Nețan I.- 5.300.000lei 2.933.349 lei

2002-lipsă cerere de acordare a ajutorului social

-ancheta socială nedatată și nesemnată

2003-fișa de calcul greșită

3.Călugărean Ana- 7.752.000 lei 13.416.000 lei

2002-cerere nedatată

-lipsă declarație de venit

2003-cerere nedatată

-lipsă declarație venit

4.H.h Mihai- 13.428.656 lei 5.992.565 lei

2002-lipsă buletin titular

-lipsă A. pentru toate persoanele apte de muncă

2003-lipsă AFOFM pentru perioada (...)-(...)

-venitul agricol neluat în calcul

5.M.an Dalia- 8.706.000 lei 7.665.410 lei

2002-cererea nedatată și nesemnată

-declarația de venit nesemnată

-fișa de calcul incompletă sub aspectul datei începerii plății

2003-cererea nedatată și nesemnată

-declarația de venit nesemnată

-fișa de calcul incompletă sub aspectul datei începerii plății

6.Frunză V. M.- 5.766.672 lei 5.725.000 lei

2002-ancheta socială nedatată și nesemnată

-declarația de venit nesemnată și nedatată

-lipsă fișa de calcul la începerea plății

2003-lipsă adeverință A. începând cu (...)

-lipsă adeverință registru agricol

7.H.h Linda Erika- 8.383.200 lei

2003-cerere nesemnată și nedatată

-declarație de venit nedatată și nesemnată

-lipsă adeverință registru agricol

8.Nechita Ramona Larisa- 9.500.000 lei 8.225.000 lei

2002-nu s-a luat în calcul adeverința de salariu a soțului

-lipsă adeverință de neangajare de la A.

2003-lipsă adeverință A.-soț angajat

9.Șomfelean M.- 3.640.000 lei 2.622.408 lei

2002-lipsă cerere

-lipsă fișă de calcul

-lipsă adeverință registru agricol

2003-lipsă anchetă socială

-lipsă adeverință registru agricol

10.Cilean M.- 8.275.000 lei

2003-cerere nedatată

-anchetă socială nesemnată și nedatată

-lipsă declarație de venit

-lipsă adeverință registru agricol

11.M. Laszlo- 3.780.000 lei

2003-lipsă cerere

12.Negrușer Albina- 7.485.336 lei 6.154.175 lei

2002-lipsă cerere

-anchetă socială nedatată și nesemnată

-lipsă adeverință A. pe perioadaV-XII 2002

2003-lipsă adeverință registru agricol

-lipsă adeverință A. pe perioada (...)-(...)

13.M. Ana- 2.520.000 lei 13.536.000 lei

2002-cerere nedatată

-lipsă declarație venit

2003-nu s-a avut în vedere pensia de nevăzători

14.Doboș C.- 13.854.000 lei 6.667.629 lei

2002-cerere nesemnată și nedatată

-ancheta socială nesemnată și nedatată

-lipsă adeverință registru agricol

2003-lipsă dispoziție de modificare a cuantumului

15.B. M.- 11.658.000 lei 7.853.665 lei

2002-cerere nedatată și necompletată

2003-cerere nedatată și necompletată

16.Varga M.- 7.560.000 lei 8.87 4.100 lei

2002-cerere nedatată

-lipsă anchetă socială

2003-cerere nedatată

-lipsă anchetă socială

17.Socaci Mihai- 5.180.000 lei 14.678.105 lei

2002-cerere întocmită de soție și nedatată

-ancheta socială nedatată

-lipsă adeverință registru agricol

-declarația de venit nedatată și incompletă

-lipsă adeverință A. pe perioada IX-XI 2002

2003-lipsă adeverință registru agricol pe perioada I-IV 2003

-lipsă adeverință A. în perioada VI-VIII 2003

18.M. V.- 2.120.000 lei 2.222.000 lei

2002-cerere nedatată și nesemnată

-lipsă adeverință A. pentru concubină

2003-cerere nedatată și nesemnată

-lipsă adeverință A. pentru concubină

19.G. P. L. M.- 17.736.000 lei 5.170.000 lei

2002-cerere nesemnată

-nu s-a luat în calcul venitul din agricultură

-a figurat pe două state de plată(sumă recuperată ulterior)

2003-cerere nesemnată

-nu s-a luat în calcul venitul din agricultură soț

20.M. Fira A.- 2.752.002 lei

2002-fișa de calcul incorectă

21.Timoce A. C.- 13.235.000 lei

2002-adeverință registru agricol incorectă

-lipsă dispoziție de încetare a plății

22.Cocoș Genoveva A.- 14.400.000 lei 7.425.000 lei

2002-lipsă act de identitate soț

-lipsă adeverință A. soț

-nu s-a luat în calcul venitul din munci ocazionale pentru

2003-lipsă act de identitate soț

-lipsă adeverință A. soț

-nu s-a luat în calcul venitul din munci ocazionale pentru soț

23.M. N. G.- 9.336.000 lei 2.780.913 lei

2002-lipsă adeverință A.

2003-lipsă adeverință A.

24.Ometiță Reghina- 7.560.000 lei 6.723.048 lei

2002-fișă de calcul greșită

-nu s-au luat veniturile realizate împreună cu familia

2003-fișă de calcul greșită

-nu s-au luat veniturile realizate împreună cu familia

25.Darloci Letiția Larisa- 1.908.000 lei 5.508.000 lei

2002-cerere întocmită greșit

-lipsă fișă de calcul la începerea plății

-lipsă adeverință registru agricol

-lipsă declarație de venit

2003-lipsă adeverință registru agricol(excepție luna IV)

-nu s-a luat în calcul venitul agricol

De menționat este că ajutoarele au rămas în plată-urmare completării actelor-doar în cazul titularilor Călugărean Ana, Dobrin C.a, B. M. și Varga

M., dispunându-se încetatarea plăților în situația celorlalți titulari.

Prejudiciul cauzat bugetului local al P. comunei M., prin acordarea și plata nelegală a ajutorului de urgență în baza dispoziției nr.189/(...), către martorul D. I., este în sumă de 30.000 lei, la care se adaugă suma de

4.897,14 lei, cu titlu de foloase nerealizate, rezultând un total 34.897,14 lei

(pct.1).

Prejudiciul cauzat bugetului local al P. comunei M., prin plata nelegală a ajutoarelor sociale către cele 25 de titulari, este în sumă de

3.3843,62 lei, la care se adaugă suma de 10.792,03 lei, cu titlu de foloasele nerealizate, rezultând un total de 44.635,65 lei (pct.2).

Privitor la solicitarea formulată de inculpați de schimbare a încadrării juridice a primei infracțiuni din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal, în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. 1 C., instanța, în temeiul art.

334 Cod procedură penală, o va respinge, motivat de faptul că, așa cum reiese din întreg probatoriul administrat în cauză, aceștia au acționat cu intenție, prevăzând rezultatul faptelor și urmărind producerea acestuia.

Probele aflate la dosarul cauzei demonstrează că, prin modul de operare abordat, forma de vinovăție - element constitutiv al infracțiunilor comise este intenția, și nicidecum culpa, în contextul în care se afirmă că conduita primarului de a împiedica verificarea documentelor de către angajații primăriei a fost elementul determinant raportat la care nu au mai fost examinată legalitatea actelor ce au stat la baza eliberării sumelor din patrimoniul primăriei.

În condițiile în care dispozițiile art. 45 alin.3 din L. nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată, prevăd că funcționarul public are dreptul să refuze în scris și motivat îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale, dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală, iar funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția.

Faptul că există un organism specializat în controlul legalității actelor, nu înseamnă că funcționarii primăriei pot să dea curs oricărui tip de cerere neîntemeiată și să aplice eronat legea, atribuțiile de serviciu ale acestora obligând la respectarea dispozițiilor legale, în sensul acesta fiind dispozițiile Legii nr.188/1999 republicată, care la art.43, prevăd că funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici, la alin.3 că funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege, iar la art.45 alin.1 că funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a considerat că încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații este corectă, astfel că, așa cum s-a precizat anterior va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 Cod penal, în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art.249 Cod penal.

Instanța a constatat că, raportat la data comiterii faptelor, în speță a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, prev. de art. 124 C., întrucât termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. este depășit cu încă jumătate, acesta împlinindu-se în cursul anului 2011.

Față de această situație, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. raportat la art.

10 alin. 1 lit. g) C., art. 121, 122 și 124 C. instanța a dispus încetarea procesul penal privind pe inculpații B. O., O. M. V., B. I. I. și M. R., cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. și abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., ambele cu aplicarea art. 33 lit. ";a"; C., constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În privința laturii civile a cauzei, s-a constatat că responsabili pentru cauzarea prejudiciului sunt în solidar, și nu individual, membrii comisiei de soluționare a cererilor de ajutoare, stabilită conform dispozițiilor primarului B. O., care nu au respectat prevederile Legii nr. 4., astfel că instanța a obligat în solidar pe inculpații B. O., O. M. V., B. I. I. și M. R. să plătească părții civile, C. M., suma de 79.532,79 lei cu titlu despăgubiri civile.

La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere faptul că paguba pricinuită C. M. este rodul acțiunilor întreprinse împreună de cei patru inculpați trimiși în judecată. La stabilirea sumei acordate, instanța a avut în vedere ajutorul de urgență acordat nelegal în suma de 30.000 lei și foloasele nerealizate în cuantum de 4.897,14 lei, iar pe de altă parte totalul ajutoarelor sociale acordate sau plătite nelegal în sumă de 33.843,62 lei, la care se adaugă foloasele nerealizate în cuantum de 10.792,03 lei.

Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpata M. R. solicitând instanței de control judiciar să dispună în principal schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C. săvârșită în concurs real (pct.1 și 3 din rechizitoriu) în infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art.249 alin.1 C.

Pentru infracțiunea descrisă la pct.1 din rechizitoriu inculpata a solicitat a fi achitată în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c C. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice deoarece inculpata, în calitate de contabil, are atribuții de serviciu exclusiv financiar contabile și nicidecum de verificarea legalității dispozițiilor emise de către primar. Prin urmare, neavând atribuții de verificarea legalității dispozițiilor primarului, inculpata apreciază că a procedat corect dând curs celor solicitate de primar și anume a ridicat suma din contul primăriei îndeplinind strict obligațiile financiar contabile de serviciu legal instituite în sarcina sa.

În ceea ce privește fapta descrisă la pct.3 din rechizitoriu, inculpata a solicitat să se dispună încetarea procesului penal în conformitate cu disp.art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.g C. constatând că în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, urmare a schimbării încadrării juridice a faptei.

În legătură cu această solicitare inculpata a învederat că nu se poate face vinovată de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu ci doar de infracțiunea de neglijență în serviciu raportat la mediul de lucru în privința ajutoarelor sociale și volumul de lucru foarte mare raportat la multitudinea de acte care trebuiau verificate.

Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp.art.3856 alin.3 C., Curtea constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Vom reține că prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Bistrița

Năsăud a fost trimisă în judecată inculpata recurentă M. R. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 C. (două fapte), în sarcina inculpatei reținându-se că în calitate de contabil al P. M. a întocmit fila cec de ridicare de la T. B. a sumei de

300.000.000 lei, a vizat și a efectuat plata acesteia la data de 22 dec. 2003 cu titlu de ajutor de urgență acordat martorului D. I. în baza Dispoziției nr.189 din 22 dec.2003 emisă în aceeași zi și care nu fusese verificată de legalitate de către Prefectura Bistrița Năsăud și că, în perioada 2002-2003, în calitate de membru al comisiei de soluționare a cererilor de ajutor social, a vizat de control financiar fișele de calcul a cuantumului ajutorului social și statele de plată a sumelor acordate cu acest titlu fără a face nici un demers în sensul sistării ajutorului social în unele situații, încălcând astfel prevederile legale.

Instanța fondului investită cu soluționarea prezentei cauze după casarea cu trimitere urmare a admiterii prin dec.pen.826/R/2011 a C. de

A. C. a recursului declarat de inculpați împotriva deciziei penale 135/A din

22 dec.2010 a T.ui B. prin care a fost menținută în întregime sentința penală 254/2010 a Judecătoriei B., a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea coroborând în mod just vasul material probator administrat în faza de urmărire penală și cu ocazia cercetării judecătorești desfășurate în ambele cicluri procesuale.

Vom reține astfel, pe scurt, că la data de 7 sept.1998 SC S. P. SRL D. administrată de către martorul D. I. a depus la P. comunei M. o ofertă pentru concesionarea terenului situat în Ritul Bobești, teren aparținând în proprietate privată primăriei în scopul realizării în termen de 1 an a unei construcții în valoare de 8 milioane lei. A fost realizată o licitație în urma căreia a fost adjudecată oferta martorului D. I., cu mențiunea că terenul a fost concesionat pentru construirea unei baze de agrement în termen de 2 ani de zile. În sarcina martorului, pe lângă această obligație, s-a mai instituit și obligația de plată a taxei de concesionare pe teren timp de 25 de ani în sumă de 5.300.000 lei pe an. U. câștigării acestei licitații societatea anterior menționată a edificat pe terenul concesionat, fără autorizație de construire, mai multe construcții din lemn inclusiv un imobil cu parter și etaj cu 4 spații de cazare dându-se astfel terenului destinația stabilită prin adjudecare.

Având în vedere că societatea S. P. SRL a executat acestei lucrări fără autorizație Consiliul local M. a somat această societate să sisteze lucrările, iar prin adresa 2735 din 6 oct.2000 Consiliul J. B. N. a atenționat Consiliul local M. că societatea execută lucrări fără autorizație.

În luna octombrie 2003 imobilul, având parter și etaj, a fost distrus într-un incendiu aspect constatat atât prin procesul verbal al D.ui de pompieri militari B. N., cât și prin procesul-verbal de cercetare la fața locului al organelor de poliție al C. Ș. M. cu participarea reprezentanților primăriilor Ș. O. și M. U. acestui eveniment martorul D. I. a înregistrat la P. comunei M. cererea 805 din (...) care a fost redactată de către inculpata B. I. și semnată de martora D. G. soția martorului D. I. de acordarea unui ajutor de urgență pentru refacerea bazei de agrement în cuantum de

500.000.000 lei. Având în vedere că acestei cereri nu i-a fost dat curs de către primărie a fost formulată o nouă cerere în același sens înregistrat sub nr.1552 din (...). La data de (...) a fost înregistrat cu nr.1743/2003 un referat de către inculpatul B. O. primar al C. M. în perioada 2000-2004 prin care se propunea acordarea unui ajutor de urgență în sumă fixă solicitantului D. I. cu titlu de despăgubire în urma distrugerii unor bunuri personale imobiliare urmare a incendiului din data de 16 oct.2002.

Prin dispoziția 178 din 8 dec.2003 s-a dispus, invocându-se prev. Lg.416 din 2001 privind venitul minim garantat, acordarea unui ajutor de urgență de 300.000.000 lei martorului D. cu titlu de despăgubire pentru distrugerea unor bunuri personale imobiliare. A. dispoziție a fost semnată în calitate de primar de către inculpatul B. O. și avizează pentru legalitate de către inculpata O. M. în calitatea sa de secretar al primăriei. Un exemplar ala acestei dispoziții a fost înaintat P. B.-N. pentru verificarea legalității de către D. pentru Verificarea Legalității Actelor și Contencios

Administrativ. În urma verificărilor, această direcție a comunicat, prin adresa 10358 din 12 dec.2003, că dispoziția este nelegală fiind emisă cu nerespectarea prevederilor legale și s-a solicitat revocarea acesteia. În concret au fost arătate condițiile care nu erau îndeplinite și anume: inexistența fondurilor alocate acestei destinații, inexistența unei anchete efectuată de către S. de asistență socială din P. comunei M., neinformarea

C. local M. cu privire la plata ajutorului de urgență, faptul că ajutorul de urgență se acordă unei familii sau a unei persoane fizice și nu unei persoane juridice, astfel că pentru bunurile distruse în incendiu aparținând unei societăți comerciale nu există temei legal de acordarea ajutorului de urgență.

Urmare a acestei adrese a fost întocmită dispoziția 188 din 22 dec.2003 prin care a fost revocată dispoziția nr.178 din 8 dec.2003 prin care a fosta cordat ajutorul de urgență martorului D. I. A. dispoziție de revocare a fost semnată de către inculpații B. O. și O. M. V. și a fost înaintată la rândul ei prin adresa nr.2043 din 22 dec.2003 P. B. N. în vederea verificării legalității. La aceeași dată la care a fost revocată dispoziția 178 din 8 dec.2003 a fost redactată și dispoziția 189 din 22 dec.2003 de acordare din nou a aceluiași ajutor de urgență în sumă de

300.000.000 lei martorului D. I. cu titlu de despăgubiri în urma distrugerii bunurilor personale imobiliare. A. dispoziție nouă a fost semnată de către inculpatul B. I., avizată de legalitate de către inculpata O. M. V., aceasta specificând în cuprinsul dispoziției în mod nereal că s-au avut în vedere la emiterea dispoziției referatul primarului 2033 din 19 dec.2003 care în realitate nu a fost întocmit, cererile solicitantului înregistrate sub nr.805 din (...) și 1552 din (...), nota de constatare cu privire la incendiu, ancheta socială nr.1956 din 11 dec.2003 cu mențiunea că aceasta nu a fost întocmită în realitate niciodată deoarece un exemplar al acesteia nu a fost regăsit la P. comunei M. și un proces-verbal de informare a C. local M. privitor la acordarea acestui ajutor social care, de asemenea, nu a fost descoperit de organele de poliție în evidențele P. comunei M. A. dispoziție de acordare din nou a ajutorului de urgență martorului D. I. nu a fost înaintată P. B. N. pentru verificarea legalității.

În aceeași dată în care a fost emisă noua dispoziție un exemplar din aceasta a fost înmânat inculpatei recurente M. R. contabil al P. comunei M. solicitându-i-se de către inculpatul B. O. să efectueze demersurile necesare ridicării din contul instituției a sumei de 300.000.000 lei cu destinația ajutor de urgență acordat numitului D. I. și să completeze fila cec de ridicarea banilor de la T. B.

Inculpata a dat curs celor solicitate, a completat la data de 22 dec.2003 fila cec seria TS nr.0289025 înscriind în aceasta suma de plată de

300.000.000 lei, a semnat-o și a prezentat-o apoi inculpatului B. care a semnat-o în calitate de ordonator de credite. A fost întocmit de către inculpata B. I. I. statul de plată a sumei menționate care a fost vizat de către inculpata M. R. de inculpatul B. O. fiind operat în registrul de casă. Suma de bani a fost ridicată efectiv de la T. B. de către inculpata M. R. împreună cu martora P. V. și în prezența inculpatelor O. M. V. și B. I. I. a fost plătită către soția solicitantului D. I., martora D. G. care a și semnat statul de plată.

Toate aceste demersuri ale inculpatei recurente împreună cu coinculpații din prezentul dosar constituie o încălcare flagrantă a atribuțiilor de serviciu, fiind astfel în opinia C. , întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpata M. R. a fost condamnată de prima instanță.

Nu poate fi primită solicitarea inculpatei de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei descrise la pct.1 din rechizitoriu în infracțiunea de neglijență în serviciu deoarece inculpata nu a respectat cu știință atribuțiile sale de serviciu. A., inculpata recurentă deși potrivit dispozițiilor din Lg.188/1999 privind statutul funcționarilor publici , înainte de a întocmi actele financiar contabile ce au stat la baza acordării ajutorului de urgență martorului D. I., trebuia să facă minime verificări cu privire la legalitatea acestei solicitări nu a făcut aceste demersuri. A. cu atât mai mult cu cât prima dispoziție de acordarea a acestui ajutor de urgență a fost constatată ca fiind nelegală de către P.. În plus, având în vedere termenul extrem de scurt dintre momentul constatării nelegalității dispoziției

178/(...), prin dispoziția 188/(...), și cel al emiterii noii dispoziții 189/(...)- practic în aceeași zi, era fizic imposibil să fie înlăturate toate nelegalitățile constatate de către organele de specialitate de la P.. Că lucrurile au stat așa o dovedește chiar faptul că nu a fost niciodată efectuată ancheta socială și nici nu a fost informat Consiliul Local M. cu privire la acest ajutor de urgență.

Toate cele mai sus menționate dovedesc că inculpata a acționat cu intenție, săvârșind astfel infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art.248 Cp.

În sarcina acestei inculpate s-a mai reținut că, în calitatea ei de membră a comisiei de soluționare a cererilor de ajutoare, împreună cu coinculpații B. O., O. M. V., B. I. I. și L. M. a contribuit la acordarea nelegală a unui număr de 25 de ajutoare sociale unor persoane care nu ar fi trebuit să beneficieze de aceste sume. Prin aceste activități ilicite a fost creat un prejudiciu bugetului local al P. comuna M. în sumă totală de

44.635,65 Ron.

Și această infracțiune este amplu expusă de instanța ierarhic inferioară, fiind coroborate în mod judicios toate probele administrate în prezentul dosar atât cu ocazia urmăririi penale , cât și cu ocazia cercetării judecătorești. Aceste considerații ale instanței fondului sunt însușite în totalitate de către instanța de control judiciar. În plus, inculpata recunoaște că erau unele dosare de acordare a ajutoarelor sociale peste care nici nu se uita, încălcându-și astfel, în mod flagrant atribuțiile de serviciu. Curtea constată că inculpata se face vinovată și de săvârșirea acestei infracțiuni reținute în sarcina sa.

Constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, dar că de la momentul comiterii faptelor și până la data pronunțării sentinței recurate, s-a împlinit termenul de prescripție specială, prev. de art.124 Cp,în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal conform art.11pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cpp.

Fiind de asemenea întrunite condițiile răspunderii civile delictuale- fapt ilictit, vinovăție, raport de cauzalitate între cele 2 și existența unui prejudiciu cert ce nu a fost recuperat, în mod just a fost obligată inculpata recurentă , în solidar cu ceilalți inculpați la plata despăgubirilor solicitate e partea civilă C. M.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpata M. R. conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M. R., domiciliat în comuna M. nr.163, jud. B.-N. - împotriva sentinței penale nr.84 din (...) a

Judecătorii B.

Stabilește în favoarea Baroului C. sumele de câte 300 lei - onorarii apărători din oficiu ( avoc. G. I. D.,F. A. și F. O. L.) și, respectiv, suma de

150 lei - onorariu parțial apărător din oficiu ( avoc. C. P.), sume ce se vor avansa din fondurile MJLC.

Obligă inculpata recurentă M. R. să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 09. aprilie 2012.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.IER

ANA C. M. Ș.

L. M.

M. B.

Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 560/2012, Curtea de Apel Cluj