Decizia penală nr. 577/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.577/R/2012

Ședința publică din data de 11 aprilie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. R., judecător

JUDECĂTORI : A. D. L.

: I. M.

GREFIER : M. V.-G.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. I. împotriva sentinței penale nr. 16 din data de (...), pronunțată de Judecătoria

Năsăud în dosar nr. (...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.

195/2002, republicată.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. I., av. P. E. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, având în vedere că inculpatul a promovat recurs la data de (...) și că din practicaua hotărârii recurate rezultă că inculpatul a fost prezent la instanță și a dat o declarație prin care a arătat că înțelege să uzeze de dispozițiile art. 3201 Cod pr.pen, invocă din oficiu excepția tardivității recursului.

Apărătorul inculpatului B. I., av. P. E. solicită admiterea excepției. Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a teza I- a C.pr.pen. respingerea ca tardiv a recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 16 din data de (...), pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. (...), s-a dispus condamnarea inculpatului B. I., fiul lui I. și M., născut la data de (...), în loc. R., jud. Bistrița-N., CNP 1., cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, angajat, fără antecedente penale, domiciliat în loc. R., nr. 486, jud. Bistrița N., locuind fără forme legale în R., nr. 469, jud. Bistrița-N., la pedeapsa de

șase luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 C.pr.penală, art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu- se termen de încercare pentru inculpat, potrivit art. 82 cod penal, de 2 ani și 6 luni de zile și s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a

și lit. b Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 310 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea av.Caian N. C. s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă J. N. înregistrat la această instanță sub nr. (...) a fost trimis în judecată inculpatul B. I., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.

195/2002, republicată .

În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de (...), inculpatul a condus autoturismul proprietate personală marca ,,Dacia

1310"; cu nr. de înmatriculare B.(...) pe DN 17 D din loc. R. până în loc. S. Băi pe o distanță de aproximativ 14 km. S-a oprit la locuința unui prieten, iar la scurt timp a plecat să-și cumpere țigări, motiv pentru care s-a urcat la volanul autoturismului sus menționat conducând pe o distanță de circa

100-150 metri pe DN 17 D, pe raza orașului S. Băi, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție pe str. I. Cu această ocazie i-au fost solicitate actele autoturismului, iar inculpatul a recunoscut că nu deține permis de conducere.

Din procesul-verbal de verificare întocmit de S. R. din cadrul

Inspectoratul de P. al jud. Bistrița N. reiese faptul că inculpatul nu figurează în evidențele informatice ca posesor al permisului de conducere .

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, prin prisma dispozițiilor art.320/1 Cod Procedură Penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de (...), inculpatul a condus autoturismul proprietate personală marca ,,Dacia 1310"; cu nr. de înmatriculare B.(...) pe DN 17 D din loc. R. până în loc. S. Băi, pe o distanță de aproximativ 14 km. S-a oprit la locuința unui prieten, iar la scurt timp a plecat să-și cumpere țigări, motiv pentru care s-a urcat la volanul autoturismului sus menționat, conducând pe o distanță de circa 100-150 metri pe DN 17 D, pe raza orașului S. Băi, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție pe str. I. Cu această ocazie i-au fost solicitare actele autoturismului, iar inculpatul a recunoscut că nu deține permis de conducere .

Din procesul-verbal de verificare întocmit de S. R. din cadrul

Inspectoratul de P. al jud. Bistrița-N. (f.18) reiese faptul că inculpatul nu figurează în evidențele informatice ca posesor al permisului de conducere .

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată .

În baza acestui text legal, cu aplicarea art. 320/1 C.pr.penală, art. 74 lit. a și c și 76 lit. e Cod penal, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 cod penal, împrejurările concrete

2 în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social al acesteia, precum și persoana inculpatului.

Instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului ca circumstanțe atenuante conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii și comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, raportat la persoana inculpatului care este la primul contact cu legea penală și care a dat dovadă că este conștient de gravitatea faptei comise, instanța de fond, în baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare pentru inculpat, potrivit art. 82 cod penal, de 2 ani și 6 luni de zile și a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 cod penal.

Potrivit art. 71 alin. 5 cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 191 cod procedură penală, instanța de fond l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 310 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea av. Caian N. C. s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe inculpatul B. I. a declarat recurs, prin apărător, calea de atac nefiind motivată în scris.

La primul termen de judecat fixat pentru soluționarea recursului,

Curtea din oficiu a invocat tardivitatea acestuia, excepție care urmează a fi admisă din următoarele considerente:

Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii atacate, la data de 8 februarie

2012 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, inculpatul a fost prezent personal și a fost asistat de apărător ales.

În aceste condiții, termenul de 10 zile pentru declararea recursului curgea de la pronunțarea hotărârii și se împlinea la data de (...) potrivit disp. art. 385/3 C.pr.pen., chiar dacă din eroare în cuprinsul hotărârii s-a menționat că termenul de recurs ar curge de la comunicare. T. de declarare a recursului este stabilit prin lege și nu este acordat de către instanța de judecată, ca atare prezentul recurs declarat la data de (...) este tardiv și potrivit prev. art. 386/15 pct. 1 lit. a C.p.pen., va fi respins ca atare.

Curtea va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.pen., Curtea va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care

200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul B. I., domiciliat în

R., nr. 486, jud. Bistrița N., împotriva sentinței penale nr. 16 din 8 februarie

2012 a Judecătoriei N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

3

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. A. D. L. I. M.

GREFIER M. V.-G.

Red.A.D.L.

Dact. H.C./ 4 ex./(...) Jud.fond. G. C.M.

4

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 577/2012, Curtea de Apel Cluj