Decizia penală nr. 898/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.898/R/2012

Ședința publică din 12 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H. JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A.

G.IER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. T., împotriva sentinței penale nr.468/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei

B., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat și care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l alcool pur în sânge, prev. de art. 86 alin. 2 și art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. Cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. T. personal asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Huțanu B., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și însușește recursul declarat de avocat și și-l menține.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedepse având ca modalitate de executare, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Apreciază că instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea prevederilor art.72

C.penal. Instanța a constatat că recunoașterea inculpatului s-a făcut doar formal atâta timp cât la dosar au existat probe evidente de vinovăție. Inculpatul nu a negat niciodată existența probelor însă a solicitat să i se rețină circumstanțele atenuante. Consideră că fapta acestuia nu are un grad de periculozitate atât de mare astfel că se poate dispune aplicarea unei pedepse cu suspendare. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate apreciind că s-a făcut o crectă individualizare a pedepsei având în vedere că inculpatul mai are o condamnare anterioară. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul B. T., având ultimul cuvânt, arată că regretă și recunoaște fapta comisă.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 468 pronunțată la data de 5 aprilie 2012 de

Judecătoria Bistrița, s-a dispus condamnarea inculpatului B. T., fiul lui L. și A., născut la data de (...) în comuna I. M., județul B.-Năsăud, cetățean român, studii medii, stagiu militar satisfăcut, pensionar, căsătorit, domiciliat în comuna J.-B., sat M. B., nr. 4., județul B.-Năsăud, CNP 1., recidivist, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. și aplic. art. 320¹ alin. 7 C.pr.pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

S-a dispus condamnarea inculpatului B. T. pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr.

195/2002 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. și aplic. art. 320¹ alin. 7

C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a C.pen., raportat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendare condiționată, aplicată prin sentința penală nr.

1446/(...) a Judecătoriei B., definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de (...), respectiv în termenul de 2 ani și 7 luni de încercare al suspendării condiționate.

În baza art. 83 alin. 1 C.pen s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1446/(...) a Judecătoriei B., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 luni alăturat fiecărei pedepse pronunțate pentru faptele deduse judecății în prezenta cauză, rezultând pedepsele de 1 an și 1 lună închisoare și 1 an și 7 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. b Cod penal s-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs ideal, motiv pentru care, în baza art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 1 an și 1 lună închisoare și 1 an și 7 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 7 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C.penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.penal pentru toată durata executării pedepsei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut. În fapt, următoarele:

În după-amiaza zilei de (...), după ce a consumat băuturi alcoolice inculpatul B. T. s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia, cu numărul de înmatriculare (...), pe care l-a condus din localitatea M. B., până în localitatea P. B., oprindu-se la un magazin pentru a cumpăra pâine. La întoarcere în localitatea P. B., inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție, întrucât a fost detectat de aparatul radar ca a depășit viteza legală. Inculpatul nu a putut prezenta permisul de conducere, în urma verificărilor constatându-se că permisul îi fusese anulat din data de (...), ca urmare a condamnării la pedeapsa de 7 luni închisoare pronunțată prin SP nr. 1446/(...) a Judecătoriei B.. Cu aceeași ocazie când a fost oprit în trafic, inculpatul a fost testat și cu aparatul etilotest, iar pentru că rezultatul a fost mai mare de 0,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, a fost condus la S. J. de U. B., fiindu-i prelevate două probe de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.

Prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1353/IX/a/363 din data de (...), s-a stabilit că inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,70 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 1,60 g/l alcool pur în sânge la proba a doua.

Starea de fapt reținută mai sus rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, probe în baza căror instanța a procedat la judecarea cauzei, date fiind prevederile art. 320¹ C.pr.pen și recunoașterea inculpatului făcută în fața instanței, în ședință publică, în prezența apărătorului desemnat din oficiu.

Instanța de fond a reținut că procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal al IPJ- BN Serviciu Rutier (fila 23) și cazierul auto, mai exact conținutul acestor înscrisuri se coroborează cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei, date atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, și cu declarațiile martorilor audiați de către organele de cercetare.

În drept, fapta inculpatului B. T., care la data de (...) a condus pe drumul public un autovehicul având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen, text legal în baza căruia instanța îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Fapta inculpatului B. T. care la data de (...), a condus pe drumul public DN

17, un autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,70 g%o alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., text legal în baza căruia instanța îl va condamna la pedeapsa de 1 an închisoare.

Infracțiunile prevăzută de art. 86 alin. 2 și art. 87 alin. 1 din OUG nr.

195/2002 fiind de pericol, au fost realizate toate elementele constitutive prevăzute în norma de incriminare încă din momentul în care autoturismul a fost pus în mișcare.

La individualizarea pedepsei și situarea acesteia spre limita minimă specială prevăzută de lege, ținând cont cu prioritate de criteriile generale prev. de art. 72 din Codul penal, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptelor și circumstanțele în care s-au comis acestea.

La stabilirea cuantumului pedepselor instanța s-a raportat la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, la noile limite de pedeapsă stabilite prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei cu închisoarea, conform prev. art 320/1 alin. 7 C.pr.pen.

S-a ținut cont de atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului de-a lungul procesului penal, dar și de faptul că inculpatul nu s-a aflat la primul conflict cu legea penală, acesta conștientizând, după cum el însuși a declarat instanței de judecată, la momentul urcării la volan că încalcă atât prevederile legale, cât și dispozițiile primei instanței. Cu toate acestea, a hotărât să conducă autoturismul pe o distanță de câțiva kilometri, punând în pericol circulația pe drumurile publice, viața și integritatea corporală a participanților la trafic, inclusiv propria-i viață.

Instanța nu a reținut aplicabilitatea în cauză a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen, astfel cum a solicitat inculpatul prin apărător, în concluziile scrise, întrucât simpla recunoaștere și regretul inculpatului nu pot determina acordarea în mod automat a circumstanțelor atenuante. Instanța apreciază că recunoașterea inculpatului a fost determinată de împrejurările comiterii faptei. Astfel, în condițiile în care inculpatul a condus mașina în stare de ebrietate și având permisul anulat, fiind oprit de poliție pentru depășirea vitezei legale în localitate și dus la unitatea spitalicească pentru recoltarea de probe de alcoolemie, apreciez că recunoașterea a fost una formală, existând la dosar probe evidente, științifice ale vinovăției inculpatului.

Față de datele înscrise în fișa de cazier a inculpatului B. T. (f. 15), din care rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendare condiționată prin SP nr. 1446/(...) a Judecătoriei B., definitivă la data de (...) prin neexercitarea căii de atac,în încadrarea juridică a ambelor fapte, instanța a reținut și starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a

Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. T. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună suspendarea executării pedepsei.

În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul a avut o atitudine sinceră, iar faptele comise nu au un grad de pericol social ridicat.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acestei cât și în privința modalității de executare a pedepsei.

În condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a Cod penal și aplicării disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării unei pedepse, unica modalitate de executare a pedepsei este privarea de libertate, astfel încât solicitarea inculpatului de a se dispune o nouă suspendare a executării nu este legalmente posibilă.

Această dispoziție imperativă rezultă din textul legal invocat mai sus potrivit căruia dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care se adaugă la pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, obligându-l, potrivit art. 192 alin. 2 C., la 500 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. T. împotriva sentinței penale nr. 468 din 5 aprilie 2012 a Judecătoriei B..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. I. M. V. V. A.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: L. P.D..

G.IER, L. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 898/2012, Curtea de Apel Cluj