Decizia penală nr. 590/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.590/R/2012

Ședința publică din 18 iulie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : A. D. L., judecător

JUDECĂTOR : V. G. G. : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - D. S.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul Z. Ș. G., împotriva sentinței penale nr.317/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui M., trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev.de art.174 alin.1 C..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Z. Ș. G. aflat în stare de arest, asistat de S. F. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea vătămată S. J. de A. M. și părțile civile C. M. V., P. I., S. M. S. M., S. J. de U. D. C. O. B. M. și P. I., reprezentant legal al minorei C. L. G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține apelul declarat în cauză și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, solicită aplicarea disp.art.320/1 C.pr.pen.

R.ul P., cu privire la solicitarea inculpatului de a se aplica disp.art.320/1

C.pr.pen., solicită respingerea ei întrucât această cerere trebuia formulată până la începerea cercetării judecătorești.

Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de cererea formulată de inculpat.

Instanța, deliberând, respinge cererea formulată de inculpat în sensul reținerii disp.art.320/1 C.pr.pen., având în vedere că s-a depășit momentul procedural până la care cererea putea fi formulată.

Întrebat fiind, inculpatul Z. Ș. G. învederează instanței că-și menține declarațiile date în faza de urmărire penală.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Apărătorul inculpatului, solicită admitterea apelului, desființarea hotărârii apelate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună reducerea pedepsei aplicate dând o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante. Astfel, solicită a se avea în vedere că inculpatul a conștientizat fapta comisă, a colaborat cu organele de cercetare penală și nu are antecedente penale. De asemenea, apreciază că se impune a fi reținută și circumstanța prev.de art.73 alin.1 lit.b C.pen. Cu onorar din FMJ.

R.ul P., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică

și legală a hotărârii instanței de fond. C. că din materialul probator administrat în cauză nu se justifică reținerea art.73 lit.b C. penal, încadrarea juridică corectă fiind cea reținută de instanță.

Inculpatul Z. Ș. G., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.317 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă cererea formulată de inculpat, prin avocat, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor prev. de art.174 al.1 C. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art.183 C., precum și cererea privind aplicarea disp. art.73 lit.b C..

A fost condamnat inculpatul Z. Ș. G., arestat preventiv în Penitenciarul

Gherla, pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art.174 al.1 C. la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b C. pe o durată de 4 ani.

În baza art.71 C., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b C..

În baza art.350 C.pr.penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 C. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începînd cu (...) la zi.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus, după rămînerea definitivă a hotărîrii, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

A fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile astfel:

-către partea civilă S. M. S. M. suma de 306 lei cu dobînda legală de la rămînerea definitivă a hotărîrii și pînă la achitarea sumei;

-către partea civilă S. J. de U. „. C. O. B. M. suma de 721,02 lei cu dobînda legală de la rămînerea definitivă a hotărîrii și pînă la achitarea sumei;

-către partea civilă C. M. V., domiciliată în S. M., str. I. M. de A. nr.11, jud. M., suma de 3.100 lei despăgubiri materiale;

-către partea civilă P. I., domiciliată în S. M., str. B. V. nr.10, jud. M., suma de 3.000 lei despăgubiri pentru daune morale;

-către partea civilă C. L. G., născută la (...), reprezentată legal de partea civilă P. I., suma de 3.000 lei despăgubiri pentru daune morale și suma de 300 lei despăgubiri periodice lunare începînd cu data de (...) și pînă la majorat sau noi dispoziții.

În temeiul art.118 lit.b C., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte - bucăți de lemn și spătar scaun - înregistrate la poziția nr.40/2012 (pct.1 și 2) în registrul corpurilor delicte al instanței.

S-a dispus păstrarea pînă la soluționarea definitivă a cauzei a celorlalte corpuri delicte înregistrate la poziția nr.40/2012, după care corpul delict - cuțit de bucătărie (pct.4) va fi restituit martorului P. N.

În temeiul art.191 al.1 C.pr.penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului 4.300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu S. A. ce s-a avansat din fondurile M.ui

Justiției.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că victima C. V. M. locuia împreună cu concubina sa, partea civilă P. I. și cei trei copii ai părții civile, într-o cameră a imobilului situat în S. M., str. Dragoș V. nr.10, jud. M.. Dintre cei trei copii ai părții civile P. I., minora Z. G. are ca tată pe inculpatul Z. Ș. G., iar minora C. L.-G. are ca tată pe victima C. V. M., cel de al treilea copil neavând paternitatea recunoscută.

Între inculpat și victimă au existat animozități de-a lungul timpului, determinate de faptul că partea civilă P. I. a întreținut relații de concubinaj inițial cu inculpatul și apoi cu victima, cu fiecare având un copil.

În același imobil, dar într-o altă cameră mai locuiește martorul P. N., cumnatul părții civile P. I.

În data de (...), la locuința martorului P. N. se aflau inculpatul Z. Ș. G. și martorul T. I. și consumau alcoolice. M. P. N. a chemat-o și pe victimă, și toți au consumat alcool, ajungând stare de ebrietate.

La un moment dat, între inculpat și victimă s-au purtat discuții mai aprinse datorită neînțelegerilor mai vechi legate de concubina lor. Potrivit declarației martorului T. I., în cursul acestor discuții, victima și inculpatul stăteau față în față și se mai îmbrânceau cu mâna, apoi victima l-a prins de haină pe inculpat și cei doi s-au îmbrâncit, inculpatul aplicându-i victimei lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și peste corp până victima a căzut.

M. P. N. a intervenit și i-a despărțit, ajutând-o pe victimă să se ridice și să se așeze pe pat.

În acel moment, inculpatul a văzut că victima avea la brâu un cuțit și, după un schimb de replici, când victima s-a ridicat ținând în mână cuțitul, inculpatul i-a aplicat din nou lovituri cu pumnii peste tot corpul. În urma loviturilor victima a căzut, poziție în care inculpatul a lovit-o cu picioarele în cap

și în zona toracelui, apoi a luat un scaun cu care a lovit victima în cap, scaunul desfăcându-se în bucăți și, deși victima era întinsă la podea, a continuat să o lovească, în zona capului, cu o bucată din scaunul rupt.

M. P. N. a intervenit, spunându-i inculpatului să înceteze întrucât o va omorî pe victimă, și, cu toate că victima nu mai mișca, inculpatul a mai lovit-o.

Victima a fost transportată la S. M. S. M. fiind diagnosticată cu

„politraumatism cranian sever, stare comatoasă, stare de ebrietate";, după care a fost transferată la S. J. de U. „. C. O. B. M., unde la data de (...) a decedat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.1213/253/(...) al S.ui Medico-L. J. M., moartea victimei a fost violentă și s-a datorat anorexiei cerebrale post comprimare - lovire cu corp dur a regiunii cervicale, leziuni care au avut rol tanatogenerator și care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur în cadrul unei heteroagresiuni din data de (...). Prin raport sunt constatate și ale leziuni traumatice descrise la examenul extern precum „periorbital bilateral echimoze violacee tumefiate; piramida nazală tumefiată; obrazul stâng violaceu, tumefiat; suprasprâncenos drept și lateral pe pleoapa superioară, plăgi contuze; excoriație cu crustă la nivelul parietal drept; pavilioanele urechilor, stângă și dreaptă, violacee; echimoze la nivelul sub și retroarticular stâng și drept; echimoze violacee tumefiate și plăgi la nivelul clavicular drept, a umărului drept și stâng, a buzei inferioare, la nivelul scapular drept, pe fața antebrațului drept"; și la examenul intern precum „hemoragie cerebrală subarahnoidiană, stază și edem cerebral; echimoze și hematoame subcutanate la nivelul mușchilor striași scheletici; hemoragie masivă interstițială pe cale de organizare în mușchiul sternocleidomastoidian și țesutul lax de vecinătate; plămân asfixic cu congestie, edem, microhemoragii și arii de emfizem interstițial; antracoză pulmonară; lipomatoză cardiacă miocard anoxic și microhemoragii și rupturi fibrilare; hemoragii splenice intraparenchimatoase diseminate; hematom subcapsular renal; ficat de șoc, ciroză hepatică macronodulară activă; ruptura intimei carotidei; hemoragie subcapsulară de glandă salivară submandibulară pe cale de organizare; hemoragie interstițială masivă pe cale de organizare în țesutul lax și muscular laterocervical, hemoragie în corpusculul glomic și limfonodulii de vecinătate; hematom de părți moi perivertebral"; care au fost produse, la fel ca și leziunile tanatogeneratoare, prin lovire cu corp contondent dur.

Leziunile tanatogeneratoare, și cele descrise la examenul extern și intern în raportul de expertiză medico-legală, precum și aspectele surprinse cu ocazia cercetării la fața locului confirmă că asupra corpului victimei s-au exercitat multiple violențe.

În raport de starea de fapt expusă, așa cum rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului Z. Ș. G., care în data de (...) a suprimat viața victimei C. V. M. prin aplicarea de multiple lovituri de mare intensitate, cu pumnii, picioarele și un corp contondent

(scaun), asupra capului și corpului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art.174 al.1 Cod penal.

La încadrarea juridică a faptei, instanța a reținut că infracțiunea de omor se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui sau, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii morții celui agresat, ca rezultat al acțiunii sale.

De regulă, în cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, intenția de a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârșite, în raport cu zona anatomică vizată, obiectul vulnerant folosit și intensitatea loviturilor.

Or, aplicarea de nenumeroase lovituri cu pumnii și picioarele, precum și cu un scaun, în zone vitale, în majoritate asupra capului și toracelui, cu o intensitate deosebită, dedusă din gravitatea leziunilor cauzate, evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, acționând astfel cu intenția specifică de a ucide, sub forma intenției indirecte.

În acest sens, martorul P. N. a declarat că inculpatul a aplicat victimei „o ploaie de pumni, pe unde a apucat";, după care a aplicat mai multe „lovituri cu scaunul cu mânie";, timp în care victima era căzută, iar martorul T. I. a relatat că inculpatul a lovit victima cu un scaun, care s-a rupt, apoi i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în cap, după care cu tăblia scaunului l-a mai lovit în corp și peste cap, multiplele violențe fiind confirmate și prin leziunile numeroase suferite de victimă și descrise în raportul de expertiză medico-legală.

Pentru aceste considerente, nu poate fi primită cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor prev. de art.174 al.1 Cod penal în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art.183 Cod penal.

În cazul infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, vătămarea este comisă cu intenție, iar rezultatul, moartea victimei, se produce din culpa inculpatului, care nu prevede urmările deși, în raport cu situația concretă, trebuia și putea să le prevadă, ori, dacă le prevede, nu le acceptă, socotind fără temei că ele nu se vor produce.

Ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și materialitatea acțiunilor desfășurate de inculpat, prin durată, intensitate și mijloace folosite, impun concluzia că acesta a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale și a acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace), astfel că nu se poate reține că moartea victimei este urmarea unei acțiuni praeterintenționate.

În declarația dată în faza de urmărire penală (în fața instanței prevalându- se de dreptul la tăcere) inculpatul a arătat că datorită neînțelegerilor vechi legate de concubina lor, victima, având un cuțit în mână, i-a spus că va fi a doua victimă. După ce victima i-a dat un pumn în zona arcadei drepte, atât inculpatul cât și martorul T. I. au început să aplice lovituri victimei cu pumnii și picioarele, după care inculpatul l-a lovit și cu scaunul. În consecință, a susținut că a fost provocat de victimă și a solicitat aplicarea dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal.

Cu privire la susținerea inculpatului, în sensul că și martorul T. I. ar fi participat la agresarea victimei, instanța a constatat că nici o probă a dosarului nu justifică, în mod rezonabil, această apărare a inculpatului.

În ceea ce privește solicitarea de reținere a circumstanței atenuante legale prev. de art.73 lit.b Cod penal, instanța a constatat că, potrivit textului legal, pentru reținerea stării de provocare este necesar ca infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pe de altă parte, pentru reținerea stării de provocare, nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu"; supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator.

Din declarațiile martorilor T. I. și P. N. a rezultat că între inculpat și victimă existau neînțelegeri vechi, generate de faptul că ambii au avut relații de concubinaj cu partea civilă P. I. În contextul acestor neînțelegeri, între inculpat și victimă s-au iscat discuții mai aprinse, cei doi îmbrâncindu-se. M. T. I. a mai relatat că victima a avut la un moment dat un cuțit în mână și a spus că acel cuțit „mai are o victimă";, după care a urmat agresiunea, martorul arătând însă că, datorită stării de ebrietate în care se afla, nu-și amintește prea bine cum s-au desfășurat lucrurile. M. P. N. a declarat că inițial inculpatul și victima s-au agresat reciproc și după ce a așezat victima pe pat, aceasta s-a ridicat având cuțitul în mână, după care a fost din nou agresată de inculpat.

Din aceste probe rezultă, așadar, că în contextul animozităților existente între inculpat și victimă, între aceștia a izbucnit un conflict spontan. Împrejurarea că victima a avut la un moment dat un cuțit în mână, însă, potrivit relatărilor martorilor nu a apucat să facă nici un gest, inculpatul pornind agresiunea, nu poate primi semnificația prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, ținând seama de întreaga derulare a incidentului. Pe de altă parte, există o disproporție vădită între un asemenea gest și actele de agresiune exercitate de inculpat asupra victimei, de o deosebită violență și de durata mare de timp, inculpatul continuând să agreseze victima și după ce aceasta nu mai mișca.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.73 lit.b Cod penal, respectiv comiterea faptei sub imperiul unei stări emoționale determinată de o provocare din partea victimei și care să fi alterat semnificativ procesul normal de formare a voinței inculpatului.

În consecință, instanța a condamnat inculpatul pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art.174 al.1 Cod penal la pedeapsa de 10 ani închisoare, la a cărei individualizare s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii, circumstanțiat de împrejurările și modul în care a fost comisă, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului. De asemenea, se are în vedere și conduita necorespunzătoare a victimei, chiar dacă această conduită nu este în măsură să justifice comportamentul inculpatului pe toată durata incidentului.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b C. pe o durată de 4 ani, apreciind că natura infracțiunii comise este incompatibilă cu gradul de responsabilitate civică pe care îl presupune exercitarea acestor drepturi.

Pentru aceleași considerente, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b C..

În baza art.350 C.pr.penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Potrivit dispozițiilor art.88 C. s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu (...) la zi.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

În cauză s-au constituit părți civile S. M. S. M. cu suma de 306 lei cu dobânda legală și S. J. de U. „. C. O. B. M. cu suma de 721,02 lei cu dobânda legală, reprezentând cheltuieli cu asistență medicală acordată victimei.

De asemenea, s-a constituit parte civilă C. M. V., sora victimei, cu suma de

3.100 lei reprezentând cheltuielile pe care le-a efectuat cu înmormântarea victimei.

Partea civilă P. I., concubina victimei, a solicitat despăgubiri periodice lunare în sumă de 300 lei pentru minora C. L. G., fiica victimei, și suma de

3.000 lei despăgubiri pentru daune morale.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubirile solicitate de cele două unități spitalicești, reținând că aceste cheltuieli cu asistența medicală acordată victimei au fost cauzate prin faptele inculpatului.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C. M. V. despăgubiri materiale în sumă de 3.100 lei, sumă justificată cu chitanțele depuse la dosar și pe care inculpatul a fost de acord să o suporte.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile P. I. suma de 3.000 lei despăgubiri pentru daune morale, apreciind justificată această sumă în raport de prejudiciul moral suferit, iar părții civile C. L. G., fiica minoră a victimei, despăgubiri periodice lunare în sumă de 300 lei începând cu data de (...) și până la majorat sau noi dispoziții și suma de 3.000 lei despăgubiri pentru daune morale. Din declarația părții civile C. M. rezultă că victima lucra în construcții și realiza pe zi un venit de 80 lei, astfel că suma solicitată cu titlu de despăgubiri periodice este justificată. De asemenea, exercitând din oficiu acțiunea civilă cu privire la despăgubiri pentru daune morale, instanța apreciază că și minorei i se cuvin astfel de despăgubiri, pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul tatălui său, astfel că a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. L. G., reprezentată legal de partea civilă P. I., a sumei de 3.000 lei cu acest titlu.

În temeiul art.118 lit.b C., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte - bucăți de lemn și spătar scaun - înregistrate la poziția nr.40/2012 (pct.1 și 2) în registrul corpurilor delicte al instanței.

S-a dispus păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a celorlalte corpuri delicte înregistrate la poziția nr.40/2012, după care corpul delict - cuțit de bucătărie (pct.4) a fost restituit martorului P. N. (căruia îi aparține).

În temeiul art.191 al.1 C.pr.penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului 4.300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu S. A. a fost avansată din fondurile M.ui

Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul Z. S. G., prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să fie redusă pedeapsa aplicată acestuia, dând o eficiență sporită circumstanțelor atenuante.

Inculpatul a solicitat să se țină seama de faptul că a conștientizat gravitatea infracțiunii comise, a colaborat cu organele de cercetare penală și că nu are antecedente penale. De asemenea apreciază că se poate reține în favoarea sa și circumstanța atenuantă prev. de art.73 alin.1 lit.b C.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că la data de 9 dec.2011 inculpatul Z. S. G. după ce a consumat băuturi alcoolice la locuința martorului P. N., a chemat-o și pe victima C. V. la locuința martorului, unde toți au consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate.

La un moment dat între inculpat și victimă s-au purtat anumite discuții contradictorii legate de concubina acestora, victima și inculpatul s-au îmbrâncit reciproc, după care acesta din urmă i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și peste corp , victima căzând pe pardosea. M. P. N. a intervenit între cele două părți să le despartă, ajutând victima să se ridice și să se așeze pe un pat.

Inculpatul văzând că victima avea la brâu un cuțit și după un schimb de replici, când victima s-a ridicat de pe pat având cuțitul în mână, inculpatul i-a aplicat din nou mai multe lovituri cu pumnul, în urma cărora victima a căzut, după care a inculpatul a lovit-o cu picioarele în zona capului și a toracelui, apoi a luat un scaun cu care a lovit victima peste cap, scaunul rupându-se în bucăți, deși victima era întinsă pe pardosea, inculpatul a continuat să o lovească în zona capului cu o bucată din scaunul rupt.

Ulterior, victima a fost transportată la S. M. S. M. fiind diagnosticată cu politraumatism cranian sever, stare comatoasă, stare de ebrietate, după care a fost transferată la S. J. de U. D. O. din B. M., unde la data de 11 dec.2011 a decedat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.1213 din 11 ian.2012 întocmit de serviciul medico-legal județean M. moartea victimei a fost violentă și s-a datorat anorexiei cerebrale post comprimare, lovire cu corp dur a regiunii cervicale, iar între multitudinea leziunilor suferite de victimă descrise în raportul de expertiză medico-legală și fapta inculpatului există legătură de cauzalitate, iar aceste leziuni au condus la decesul victimei.

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art.174 alin.1

C., iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina acestuia, ținându-se seama de disp.art.72 C.

Solicitarea inculpatului de reținere în favoarea sa a circumstanței atenuante prev. de art.73 lit.b C. este neîntemeiată, raportat la starea de fapt reținută mai sus, din care rezultă că în urma unor discuții contradictorii între inculpat și victimă au avut loc anumite îmbrânceli, după care inculpatul a lovit de mai multe ori pe victimă, lovituri în urma cărora aceasta din urmă a căzut la pământ și fiind ajutată de martorul P. N. în locuința căruia a avut loc incidentul, victima a fost așezată pe un pat, iar în momentul în care aceasta s-a ridicat având un cuțit asupra sa, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnii și picioarele până ce victima a căzut din nou pe pardosea, după care a lovit-o cu un scaun, care s-a rupt, iar ulterior a lovit-o cu o bucată de lemn rezultată din scaunul distrus, astfel rezultând multitudinea leziunilor suferite de victimă și descrise în raportul de constatare medico-legală, de unde rezultă că nu se poate reține scuza provocării față de inculpat.

Potrivit art.73 alin.1 lit.b C. săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau altă acțiune ilicită gravă, constituie circumstanță atenuantă.

Din starea de fapt prezentată mai sus nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violență, aceasta din urmă doar s-a îmbrâncit cu inculpatul, fără să-l lovească pe acesta, iar reacția ulterioară a inculpatului de lovire în mod repetat cu pumnii și picioarele în două etape a victimei, după care cu un scaun până ce acesta s-a rupt, iar în continuare lovind pe victimă cu o bucată din scaunul rupt, rezultând multitudinea leziunilor cauzate victimei, împrejurare în care nu poate fi reținută față de inculpat scuza provocării și reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Inculpatul a mai solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art.3201 C. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situația în care acesta ar fi solicitat judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost respinsă în apel.

Potrivit art. 3201 alin.1 C. până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța de fond la termenul din 5 aprilie 2012 i-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.320/1 C. respectiv faptul că în cazul recunoașterii infracțiunii comise în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, poate beneficia de reducerea cuantumului limitelor de pedeapsă cu o treime, împrejurare în care inculpatul a arătat că este nemulțumit de faptul cum este descrisă infracțiunea, că dorește să fie audiați martorii din faza de urmărire penală și să fie urmată procedura de drept comun referitoare la judecata cauzei

(f.59-60 d.fond).

La instanța de fond au fost audiați toți martorii propuși prin rechizitoriu precum și aparținătorii victimei, pronunțându-se sentința penală atacată cu apel în prezenta cauză de către inculpat, după administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei în faza de judecată.

Față de cele de mai sus solicitarea inculpatului de aplicare direct în apel a disp.art.320/1 C. a fost respinsă.

Instanța de fond a ținut seama la aplicarea pedepsei față de inculpat de faptul că nu are antecedente penale și de împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, arătate în detaliu mai sus, aplicându-i pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b C. pe o durată de 4 ani, pedeapsă la limita minimă prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului.

Având în vedere că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării prev. de art.73 lit.b C. cu reducerea pedepsei aplicate inculpatului sub minimul special prevăzut de lege și nici reținerea dispozițiilor art.3201 C. , pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.379 pct.1 lit.b C. apelul formulat de inculpatul Z. S. G. împotriva sentinței penale nr.317 din 17 iunie 2012 a T.ui M. urmează să fie respins, ca nefondat.

Potrivit art.350 C. starea de arest a inculpatului urmează să fie menținută, întrucât temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri subzistă și în prezent, iar la instanța de fond inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, pedeapsă care a fost menținută și în apel, iar pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal până la finalizarea acestuia și pentru a împiedica o eventuală sustragere a inculpatului de la executarea pedepsei, se impune menținerea stării de arest a acestuia și prin decizia pronunțată în apel.

În baza art.88 C. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv începând cu data de 10 dec.2011 și până în prezent.

Potrivit art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, care va fi suportat din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C. inculpatul urmează să plătească statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Z. S. G., deținut în Penitenciarul Gherla ( fiul lui Ș. L. și M., născut la (...), în S. M. CNP 1.) împotriva sentinței penale nr. 317 din 14 iunie 2012 a T.ui M..

Menține starea de arest a inculpatului.

Potrivit articolului 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 10 decembrie 2011 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 iulie 2012 în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

A. D. L. V. G.

L. C.

Red.V.G. Dact.SzM/3 ex. (...)

Jud.fond. Soara F. A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 590/2012, Curtea de Apel Cluj