Decizia penală nr. 60/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a5
DECIZIA PENALĂ NR. 60/R/2012
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A. JUDECĂTORI : M. B.
ANA C.
G.: T. G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C.
O. și T. -
Serviciul T. C. reprezentat prin
PROCUROR : DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de DIICOT - B. T. M. împotriva încheierii penale din data de 10 ianuarie 2012 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), privind pe inculpatul G. I. G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 14 lit. c și d din Legea nr. 143/2000 și cea prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. I. G., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Torok
Pali Erzsebet, cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul G. I. G. arată că are apărător ales.
Curtea constată că în dosarul Curții de A. C. nu există delegație de apărător ales, însă pune în vedere inculpatului că se poate dispune fixarea unei ore în cursul acestei zile, în vederea prezentării apărătorului ales.
Inculpatul G. I. G. arată că apărătorul său nu se poate prezenta la această dată, astfel că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C. solicită admiterea recursului împotriva încheierii din data de 10 ianuarie
2012 prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru considerentele expuse în memoriul de la dosar. F. de aceste motive arată că în opinia sa temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat subzistă și nu s-au schimbat, astfel că încheierea penală atacată este netemeinică. De asemenea, în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 143 C., existând indicii și probe temeinice că inculpatul a săvârșit fapta imputată, precum și prevederile art. 148 lit. f C., pedeapsa pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În esență, referitor la pericolul social concret arată că în activitatea infracțională desfășurată de inculpat acesta s-a folosit de persoane minore, ceea ce pe lângă limitele de pedeapsă reprezintă un motiv extrem de serios de a se menține starea de arest.
Pentru aceste motive solicită casarea încheierii penale atacate și rejudecând, menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul
G. I. G.
Apărătorul inculpatului G. I. G. în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale atacate. apreciază că instanța de fond în mod corect a analizat prevederile art. 139 alin. 1 C., dispunând în mod corect înlocuirea măsurii preventive. De asemenea, față de dispozițiile C. în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie cercetat liber și doar în cazuri excepționale față de acesta se dispune luarea măsurii arestului preventiv, respectiv când fapta sau persoana inculpatului prezintă un pericol grav, ce impune deținerea acestuia, fără ca privarea de libertate să se transforme într-o pedeapsă anticipată.
Raportat la atitudinea inculpatului și la conduita anterioară și ulterioară săvârșirii faptelor consideră că măsura arestului preventiv ar fi excesivă, iar măsura obligării de a nu părăsi țara și-ar atinge scopul. Cu onorariu din FMJ.
Inculpatul G. I. G., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii penale atacate, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv.
C U R T E A :
Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de
10 ianuarie 2012 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului G. I. G. - CNP 1., fiul lui I. J. și A. E., născut la (...) în C. județul
Satu Mare, domiciliat în C. str. B. Petriceicu Hașdeu nr. 40 și f.f.l. în Satu
Mare str. Ganea bloc CG-41 apt. 7 județul Satu Mare, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 și 145 alin. 1 ind. 1 C., inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:a. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c. să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura. d. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Conform art. 145 alin. 1 ind. 2 și 145 ind. 1 alin. 2 C. s-a impus inculpatului să nu se apropie de martori și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect și nici cu membrii familiilor acestora;
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 C., respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de (...) în dosarul nr. 93-D/P/2011 al DIICOT-B. T. M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. I. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 14 lit. c și d din Legea nr. 143/2000 și cea prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin încheierea penală nr. 528 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...), s-a dispus, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 40/U din (...).
Inculpatul este trimis în judecată întrucât, în cursul anului 2011, ar fi cultivat ilegal pe mai multe terenuri situate în apropierea municipiului C. - comuna F. județul Satu Mare, plante de cannabis, drog de risc pe care l-ar fi recoltat, deținut, remis, oferit și vândut în mod repetat mai multor persoane consumatoare de pe raza județelor Satu Mare și M., inclusiv unor minori. În sarcina aceluiași inculpat se reține și că, în perioada martie-octombrie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-ar fi procurat droguri de risc și ar fi deținut pentru consum propriu, fără drept, astfel de droguri, pe care le-ar fi consumat efectiv.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în condițiile art. 143
Cod procedură penală, existând indicii care să justifice presupunerea că acesta ar fi comis faptele ce i se rețin în sarcină.
La termenul din (...), inculpatului i s-a adus la cunoștință conținutul actului de sesizare a instanței, acesta înțelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere. La același termen, inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, cerere respinsă prin prezenta.
Instanța de fond a apreciat că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive ci înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă întrucât, conform art. 139 alin. 1 Cod procedură penală "măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii". În concret, instanța de fond a considerat că cea de-a doua condiție impusă de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv cea a pericolului social concret pentru ordinea publică, nu mai este îndeplinită. La momentul arestării inculpatului, sentimentul opiniei publice era că instituțiile statului investite cu sancționarea celor ce încalcă legea își îndeplinesc atribuțiile instituite în sarcina lor, prin luarea unor măsuri preventive suficient de drastice ca să atragă un semnal de alarmă pentru cei ce săvârșesc fapte similare. Impactul social al faptelor săvârșite de inculpat s-a diminuat însă odată cu trecerea timpului, acesta nemaiprezentând pericolul social concret pentru ordinea publică cerut de dispozițiile menționate anterior. În considerarea celor expuse, tribunalul a apreciat că buna desfășurare a procesului penal, ca unul dintre scopurile măsurilor preventive prevăzută de art. 136 Cod procedură penală, poate avea loc și cu inculpatul în stare de libertate.
Măsura ce s-a stabilit în cauză, aceea a obligării inculpatului de a nu părăsi țara, se circumscrie măsurilor preventive stabilite de legiuitor, cu precizarea că este mai puțin drastică decât cea a privării de libertate; este însă o măsură ce îngrădește anumite drepturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.I.I.C.O.T. - B. T. M. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza să se respingă cererea de înlocuire a măsurii și să se mențină măsura arestării preventive a inculpatului.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f C., faptele de care este acuzat inculpatul sunt grave, a trecut o perioadă scurtă de la arestarea preventivă a acestuia, iar hotărârea pronunțată nu se raportează la situația concretă din dosar.
Recursul declarat de cauză este fondat.
Potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a o împiedica să comită o nouă infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat.
Curtea reține că existența unor motive plauzibile de a se bănui că inculpatul a comis o infracțiune este o condiție pentru luarea și menținerea măsurii preventive atunci când lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică ori există riscul de obstrucționare a justiției sau de sustrage a inculpaților de la procedurile judiciare.
În ce privește pericolul pentru ordinea publică, este evident că prin gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea lor, infracțiunile comise de inculpat pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie. Acest element poate fi apreciat ca pertinent și suficient, întrucât se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea inculpatului în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică.
Pe de altă parte, ingerința în dreptul la libertatea persoanei nu este arbitrară, ci proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit prin luarea măsurii.
Susținerea instanței în sensul că cea de-a doua condiție impusă de dispozițiile art. 148 lit. f C. privind pericolul concret pentru ordinea publică nu mai există nu poate fi reținută.
Astfel, Curtea reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unor infracțiuni grave de trafic de droguri, că a atras în circuitul infracțional mai multe persoane minore (distribuire și vânzare), focalizându- și vânzarea drogurilor la nivelul școlilor și liceelor, aspecte care denotă un pericol concret pentru ordinea publică extrem de ridicat.
Mai mult, având în vedere considerentele arătate și timpul scurt care a trecut de la luarea măsurii, nu se poate reține că impactul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului s-a diminuat odată cu trecerea timpului.
Dimpotrivă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat, ele subzistă în continuare, înlocuirea măsurii fiind dispusă la scurt timp de la data când aceeași instanță a dispus prelungirea măsurii, constatând cele arătate mai sus.
În concluzie, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev., de art. 143 și art. 148 lit. f C., iar menținerea măsurii preventive se impune în vederea judecății.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C., Curtea va admite recursul parchetului, va casa încheierea atacată în întregime și rejudecând cauza, va respinge cererea de înlocuire a măsurii, menținând măsura arestării preventive a inculpatului G. I. G. conform art. 300/2, raportat la art. 1. C..
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de DIICOT - B. T. M. împotriva încheierii penale din data de 10 ianuarie 2012 a T.ui M., pe care o casează în întregime și, rejudecând :
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatul G. I. G. cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 300/2, raportat la art. 1. C., menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Stabilește în favoarea Baroului C. 100 lei onorariu apărător din oficiu, ce va fi suportat din FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. M. B. ANA C.
T. G.
G.,
Red.V.V.A. Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond: S. L.R.M..
| ← Încheierea penală nr. 1573/2012, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 117/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
