Decizia penală nr. 605/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.605/R/2012
Ședința publică din 19 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
M. B.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă
Judecătoria Zalău împotriva sentinței penale nr.32 din 27 ianuarie 2012 a J. Z., pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpatul N. J. A., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Cătineanu I., în substituirea av.Cuibus C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile civile E. I. și A. I. și partea vătămată A. A. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de furt la o pedeapsă cu închisoarea de minim 1 an (minimul special), cu reținerea circumstanțelor atenuante, iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.81 C.pen. În susținerea recursului, arată că atâta timp cât inculpatul a condus-o pe partea vătămată până în dreptul locuinței acesteia și a găsit suma de bani la o distanță de 2 metri de poarta de acces în curtea părții vătămate, este evident faptul că acesta a realizat că banii îi aparțineau părții vătămate, iar însușirea lor se circumscrie elementului material al infracțiunii de furt, nicidecum a infracțiunii de însușire a bunului găsit. Niciun moment, partea vătămată nu a pierdut posesia asupra bunului. Chiar dacă din probe nu rezultă că banii au fost sustrași de inculpat din locuința părții vătămate, infracțiunea de furt subzistă și în ipoteza prezentată de acesta. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.216 alin.1 C.pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.208 alin.1 C.pen., apreciind că se impunea condamnarea pentru această din urmă infracțiune.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. În mod corect prima instanță a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de furt în cea de însușire a bunului găsit, deoarece inculpatul a găsit batista cu suma de bani pe marginea drumului, fără să
știe cui aparține. Nu s-a dovedit că inculpatul a sustras suma de bani din locuința părții vătămate. În mod corect instanța de fond a reținut că suma de bani găsită pe marginea drumului a ieșit din posesia unei persoane fără voia sa, astfel că se încadrează în noțiunea de bun pierdut. Cu onorariu avocațial pentru d-na avocat C. C.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr.32 din (...), în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de furt prev. de art.
208 alin.1 Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit prev. de art. 216 alin.1 Cod penal.
În baza prevederilor art. 216 alin.1 Cod penal a condamnat pe inculpatul N. J. A., fiul lui Ș. și R., născut la data de (...) în loc. Cehu
Silvaniei, jud. Sălaj, domiciliat în comuna S., sat M., nr. 57, jud. Sălaj, CNP 1., fără antecedente penale la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracțiunii de însușire a bunului găsit.
În baza art.71 alin.1 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 1 lună, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 alin.1 Cod penal.
In baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
În baza art.346 alin.1 rap. la art. 14 rap. și art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 998 cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile A. A. I. și A. I. și a fost obligat inculpatul N. J. A. la plata sumei de 1300 lei către partea civilă A. A. I. și a sumei de 1300 lei către partea civilă A. I., cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 și 84 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate.
În baza art. 190 Cod procedură penală s-a dispus plata sumei de
55,80 lei din fondurile M.ui Justiției către SC Maputo House SRL reprezentând onorariul interpretului E. Julia, desemnat de instanță pentru asistarea inculpatului.
În temeiul art. 192 alin.6 Cod procedură penală cheltuielile privind interpretul E. Julia au rămas în sarcina statului.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Gavriș
I., va fi avansată din fondurile M.ui Justiției către Baroul de A. S.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de (...) al P.ui de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr.195/P/2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului N. J. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prev. de art. 208 alin.1 Codul penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...) sub nr.(...).
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență că învinuitul N. J. A. în data de (...) a găsit în fața locuinței părții vătămate A.
E. (în prezent decedată), la o distanță de 2 m de poarta de acces o batistă în care se afla suma de 3500 lei, învinuitul dându-și seama că acești bani aparțin familiei A., și-a însușit suma de bani respectivă, din care a cheltuit o mare parte pentru nevoi personale, restituind însă ulterior suma de 800 lei părții civile A. A.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuitului (f. 7-9,
11-13), declarațiile părților vătămate (f.14-21); declarații martori (f. 24-
32, 44-45), proces verbal de confruntare (f. 46-47), înscrisuri (22-23, 34-
37).
Părțile vătămate A. A. I. și A. I. au declarat în fața instanței de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, că doresc să se constituie părți civile în cauză cu suma totală de 2600 lei, fiecare cu 1300 lei, reprezentând diferența nerestituită de inculpat din suma de 3400 lei sustrasă (f.64, 69).
La termenul de judecată din data de (...) instanța constatând că inculpatul nu cunoaște limba română, nu înțelege și nu se poate exprima, a dispus desemnarea unui interpret pentru a traduce în și din limba maghiară pentru inculpat.
La termenul de judecată din (...), inculpatul în prezența apărătorului desemnat din oficiu și a interpretului de limbă maghiară E. I., a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedură simplificată potrivit prevederilor art. 3201 Cod procedură penală. În declarația dată în fața instanței de judecată inculpatul arată că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare dar nu recunoaște faptul că a știut cui aparține suma de bani găsită, așa cum s-a reținut în actul de sesizare (f.
67). În condițiile în care inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost reținute în actul de sesizare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru judecarea cauzei în procedură simplificată, instanța a respins cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prev. de art. 3201 Cod procedură penală, cauza fiind judecată potrivit procedurii de drept comun.
Pe parcursul cercetării judecătorești părțile vătămate A. I. și A. I. au declarat că își mențin declarațiile din faza de urmărire penală și nu doresc să dea alte declarații în fața instanței de judecată, au fost audiați martorii K. S. (f. 86), M. Judith (f. 87), iar martorul N. M., soția inculpatului, în temeiul art. 80 alin.1 C.p.p. nu a dorit să dea o declarație în fața instanței de judecată.
Totodată, la filele 59-62 s-a depus referatul de evaluare a inculpatului întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Partea vătămată A. A. I. locuia împreună cu tatăl său A. E. în loc. M. nr. 9, jud. S.
La data de (...) în jurul orelor 10:00 partea vătămată A. A. I. a consumat băuturi alcoolice în barul aparținând SC Drumețul Com SRL din M. și s-a întâlnit în bar cu inculpatul N. J. A. Inculpatul N. J. A. i-a cerut părții vătămate suma de 5 lei, iar aceasta a scos din buzunar suma respectivă de bani și i-a dat-o inculpatului. U., A. A. fiind în stare avansată de ebrietate, a fost condus de către inculpat până în fața porții locuinței părții vătămate de unde acesta a intrat singur în casă, iar inculpatul s-a întors. În timp ce inculpatul s-a întors să plece, acesta a găsit pe marginea drumului (între drum și șanț) în dreptul locuinței familiei A., la o distanță de aproximativ 2 m de poarta de acces în locuință o batistă de culoare închisă în care erau legați niște bani. Inculpatul a luat de jos batista fără să fie văzut de partea vătămată A. A. I. și a plecat acasă unde a constatat că în batistă este suma de 3400 lei în bancnote de 100 și 200 lei spunându-i soției acestuia N. M. și cumnatei K. S. unde a găsit banii și cerându-le să nu spună nimănui de ei. În seara respectivă inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată A. A. I. la barul din localitate și i-a restituit suma de 5 lei împrumutată în dimineața acelei zile.
Începând de a doua zi inculpatul a cheltuit suma de bani găsită, din acești bani și-a achitat datoriile avute la magazinul din localitate în sumă de 200 lei, a achita suma de 340 lei către parohie, s-a deplasat împreună cu soția sa și cu martorul K. R. în loc. Cehu Silvaniei unde a făcut cumpărături și a jucat la jocuri mecanice cheltuind suma de aproximativ
1000 lei.
La data de (...) A. E. a decedat, iar fiii acestuia cunoscând că tatăl lor avea suma de 3500 lei adunați din pensie, au început să îi caute prin casă, știind și că tatăl lor uita unde îi pune, dar nu au găsit banii. P. de la faptul că familia A. nu găsește această sumă de bani și văzând că inculpatul a cheltuit mult în acea perioadă și și-a plătit datoriile, părțile vătămate au bănuit că banii au fost sustrași de către inculpat, în localitate circulând zvonuri în acest sens, iar la data de (...) organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire al faptul că inculpatul ar fi sustras suma de
3500 lei din locuința părții vătămate A. A.
La data de (...) soția inculpatului a predat pe bază de dovadă organelor de poliție suma de 800 lei rămasă din banii găsiți de inculpat (f.
34) care a fost restituită apoi părții vătămate A. A. I. (f .35).
Din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine dacă inculpatul a intrat în locuința părții vătămate în data de (...) întrucât declarațiile părții vătămate și ale inculpatului nu sunt concordante cu privire la acest aspect și nu pot fi coroborate cu alte mijloace de probă.
Potrivit declarației părții vătămate A. A. inculpatul ar fi fost în locuința sa în ziua de (...) și ar fi sustras de la tatăl său A. E., cu care locuia, suma de 3500 lei. Partea vătămată declară că se afla în stare de ebrietate întinsă pe un pat iar tatăl său pe un alt pat și la un moment dat a auzit că tatăl său spune inculpatului să îl lase în pace să nu îl mai deranjeze. Partea vătămată a declarat că în dimineața acelei zile tatăl său i-a cerut să numere banii, erau 3550 lei din care tatăl său i-a dat suma de
50 de lei iar restul i-a pus în batistă și apoi în buzunarul tatălui său (f.
47).
Inculpatul pe de altă parte a susținut că nu a intrat în locuință, că batista cu bani a găsit-o pe marginea drumului, că era doar suma de 3400 lei și că nu a știut în momentul în care a găsit batista cu bani cui îi aparține.
Potrivit art. 69 și art. 75 C.p.p. declarațiile inculpatului și ale părților vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai dacă sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Susținerile părții vătămate A. A. I. nu sunt confirmate de nici un mijloc de probă administrat în cauză în consecință nu poate fi reținută împrejurarea că inculpatul a intrat in casa părții vătămate și a sustras suma de bani din buzunarul tatălui acesteia A. E..
Pe de altă parte varianta susținută de către inculpat cum că a găsit batista cu bani pe marginea drumului, că în aceasta era doar suma de
3400 lei și că nu a știut a cui sunt, se coroborează cu declarațiile martorilor: N. M. - soția inculpatului (f. 24-25) și K. S. - cumnata acestuia (f. 26-27, care declară că inculpatul le-a spus că a găsit banii într-un șanț lângă casa lui A. A., au văzut și au numărat banii ca fiind 3400 - 2 bancnote de 200 lei și restul de 200 lei, iar inculpatul nu le-a spus că ar crede faptul că banii sunt ai familiei A..
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpatul a știut în momentul în care a găsit batista cu bani că aceștia aparțin familiei A., fiind invocată declarația de recunoaștere dată de inculpat în fața procurorului ( f. 49) cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. În fața instanței de judecată însă inculpatul a declarat că nu a știut că banii aparțin familiei A., iar când a data declarație în fața procurorului, întrucât nu cunoaște bine limba română, nu a înțeles ce a fost întrebat.
Instanța constată că și în faza de urmărire penală inculpatul nu și-a consemnat singur declarația pe motiv că nu știe să scrie în limba română, de asemenea instanța de judecată a constatat că inculpatul nu înțelege limba română și nu se poate exprima clar în limba română, în plus în toate celelalte declarații date de inculpat în cursul procesului, în mod constant a susținut că nu știa și nu a bănuit a cui sunt banii. În aceste condiții instanța nu va lua în considerare la soluționarea cauzei faptul că inculpatul a recunoscut că știa a cui sunt banii găsiți.
Din probele administrate în cauză, deși rezultă că inculpatul a găsit suma de bani pe marginea drumului, între drum și șanț, în dreptul locuinței lui A. A., nu se poate stabili fără urmă de îndoială că inculpatul în acel moment și-a dat seama că banii aparțin familiei A., existând un dubiu în această privință, iar acest aspect poate profita doar inculpatului.
Nereținând (așa cum s-a reținut în actul de sesizare) că inculpatul a știut a cui sunt banii găsiți, instanța apreciază că fapta nu îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de furt ci elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 C.p., urmând a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în acest sens pentru considerentele ce urmează.
O sumă de bani aflată pe margine drumului este un bun care, raportat la natura sa, nu se poate afla în acel loc fără supraveghere și rezultă că a ieșit din posesia altei persoane fără voia acesteia, nu se mai află sub controlul și supravegherea posesorului, deci se încadrează la ceea ce legiuitorul numește prin noțiunea de „. pierdut";.
În actul de sesizare s-a motivat reținerea infracțiunii de furt prin faptul că bunul uitat sub ochii făptuitorului nu poate fi considerat bun găsit deoarece nu a ieșit efectiv din posesia altuia atâta timp cât i se cunoaște posesorul. În speța de față nu poate fi reținută o asemenea argumentație în condițiile în care probele administrate în cauză nu indică faptul că partea vătămată a pierdut bunul în prezența inculpatului, iar așa cum am arătat mai sus, nu există nici alte indicii din care să rezulte că din alte împrejurări putea cunoaște cine este proprietarul banilor găsiți.
În actul de sesizare s-a reținut de asemenea că nu suntem în prezența unui bun pierdut întrucât posesorul nu a pierdut elementul intențional al posesiei ci doar cel material, instanța apreciază însă că pentru a fi în situația bunului pierdut trebuie să lipsească doar elementul material al posesiei- bunul a ieșit fără voia posesorului din aria de supraveghere și control al acestuia nu și cel intențional, întrucât în momentul în care ar lipsi și elementul intențional al posesiei am fi în situația bunului abandonat.
În drept, fapta inculpatului N. J. A. care la data de (...) a găsit pe marginea drumului o batistă în care era suma de 3400 lei și a dispus de acea sumă de bani cheltuind pentru nevoi personale suma de 2600 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului găsit prev. de art. 216 alin.1 Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective instanța a reținut că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a urmării acesteia, a cunoscut că suma de bani este pierdută de o altă persoană și că nu îi aparține și cu toate acestea a cheltuit-o deși și-a dat seama că nu are acest drept și că produce o pagubă în patrimoniul posesorului de drept a bunului, a acționat astfel cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal. Referitor la gradul de pericol social al faptei comise, raportat la criteriile prevăzute de art.181 alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social concret ridicat ținând cont de faptul că inculpatul a profitat de împrejurare și a făcut minime verificări pentru identificarea proprietarului, prejudiciul produs este ridicat și prin cheltuirea sumei de bani, acesta nu a putut fi recuperat.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, care este în vârstă de 31 ani, nu are un loc de muncă stabil, nu are antecedente penale, a colaborat cu organele judiciare și a avut o atitudine sinceră recunoscând săvârșirea faptelor și restituind suma de 800 lei din cea de 3400 lei găsită și însușită. Din referatul de evaluare depus la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul consumă alcool în mod sistematic, are o imagine negativă la nivelul comunității datorită consumului de alcool și vieții dezorganizate, dar regretă săvârșirea faptelor, este îngrijorat de consecințele acestei fapte, este motivat să evite în viitor un asemenea comportament; a adoptat comportamentul infracțional pe fondul contextului financiar problematic profitând de oportunitatea ivită de a-și achita datoriile. S-a concluzionat în referat că inculpatul prezintă dificultăți de integrare dar are capacitatea de a-și mobiliza resurse interne pentru schimbare și beneficiază și de resurse externe care să-i susțină schimbarea.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, circumstanțele reale ale faptei, persoana inculpatului și concluziile referatului de evaluare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 1 lună pentru comiterea infracțiunii de însușire a bunului găsit, va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71
Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la C. E. a D. O., jurisprudența Curții Europene a D. O., dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. P. de la faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, ținând cont de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta, concluziile referatului de evaluare, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 alin.l Cod Penal prin urmare s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 1 lună, termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.
În același timp, având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executării pedepsei, în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, instanța a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că s-au constituit părți civile în cauză A. A. I. și A. I. cu suma totală de 2600 lei, fiecare cu suma de 1300 lei, reprezentând diferența nerestituită de inculpat din suma de 3400 lei însușită (f. 64, 69).
La termenul de judecată din data de (...) inculpatul a recunoscut în fața instanței în totalitate pretențiile civile formulate de cele două părți civile (f. 67).
Conform prevederilor art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, în situația recunoașterii totale de către inculpat a pretențiilor civile, partea civilă nu mai este obligată să probeze un prejudiciu cert și nereparat, iar instanța de judecată, luând act de recunoaștere, l-a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri în măsura recunoașterii. Potrivit art. 998 Cod civil instanța a constatat că între infracțiunea de însușire a bunului găsit săvârșită de inculpat (fapta delictuală săvârșită cu vinovăție), ce face obiectul prezentei cauze și prejudiciul material suferit de către părțile civile, recunoscut de către inculpat, există legătură de cauzalitate fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În consecință în temeiul prevederilor art.346 alin.1 rap. la art. 14 rap. și art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și a art. 998 Cod civil s- a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile A. A. I. și A. I. și a obligat pe inculpatul N. J. A. la plata sumei de 1300 lei către partea civilă
A. A. I. și a sumei de 1300 lei către partea civilă A. I., cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.359 Cod procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate.
În cursul judecății a fost desemnat de către instanță interpretul E. Julia care să-l asiste pe inculpat și să facă traducerea în/din limba maghiară, iar în baza prev. art. 190 Cod procedură penală s-a dispus plata sumei de 55,80 lei din fondurile M.ui Justiției către SC Maputo House SRL reprezentând onorariul interpretului E. Julia, potrivit facturii nr. 180/(...) (fila 71). În temeiul art. 192 alin.6 Cod procedură penală cheltuielile privind interpretul E. Julia rămân în sarcina statului.
Instanța a constatat că inculpatul a fost asistat în fața instanței de judecată de către apărător desemnat din oficiu, av. Gavriș I. cu delegația
529/(...).
Împotriva sentinței judecătoriei, a declarat recurs P. de pe lângă
Judecătoria Zalău, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea acesteia, și rejudecând dosarul a se dispune condamnarea inculpatului N.
J. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin.1 Cod penal, întrucât prima instanță printr-o apreciere eronată a probelor, a considerat că activitatea infracțională constituie însușirea bunului găsit prev. de art. 216 alin. 1 Cod penal.
Procurorii au învederat în susținerea recursului, că întrucât banii au fost găsiți de inculpat, în apropierea locuinței părții vătămate, putea să-și dea seama că aparțin victimei, condiții în care fapta de însușire a acestora, pe nedrept, constituie infracțiunea de furt incriminată în art. 208 alin.1
Cod penal.
Curtea examinând recursului declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică atât sub aspectul reținerii stării de fapt cât și a vinovăției inculpatului, a încadrării juridice a infracțiunii și a sancțiunii aplicate.
O condiție esențială pentru existența infracțiunii prevăzute de art.
216 Cod penal, este ca bunul să fie pierdut, condiția nefiind îndeplinită dacă deținătorul acestuia a pierdut momentan contactul material cu acesta, dar bunul se află la dispoziția lui sau poate fi reluat cu ușurință.
Verificând probele administrate în fața instanței de fond, Curtea reține că inculpatul a găsit banii într-un șanț, la marginea drumului, la o distanță de aproximativ 2 metri de locuința părții vătămate
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpatul a știut în momentul în care a găsit batista cu bani că aceștia aparțin familiei A., fiind invocată declarația de recunoaștere dată de inculpat în fața procurorului ( f. 49) cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. În fața magistratului, inculpatul a declarat că nu a știut că banii aparțin familiei A., iar când a fost ascultat în faza de urmărire penală, întrucât nu cunoaște bine limba română, nu a înțeles sensul întrebărilor puse.
Curtea reține că în prima fază a procesului penal, inculpatul nu a dat declarație olografă, tocmai datorită împrejurării că nu cunoaște limba română și nici gramatica acesteia, condiții în care în fața judecătoriei i-a fost desemnat un interpret de limba maghiară în persoana numitei E. I., sens în care, a reiterat ceea ce a afirmat inițial în fața magistratului, că suma de bani a fost găsită într-un șanț, la o distanță considerabilă, de 2 metri de locuința părții vătămate, astfel că nu și-a putut da seama că aceștia aparțin victimei.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond și recurs a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului și ale martorilor.
Pe de altă parte, declarațiile acestora, date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Sintetizând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal (declarațiile martorilor N. M., K. S. și M. I. declarațiile inculpatului), curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).
Judecătoria Zalău a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului.
Curtea de A. analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de însușire a bunului găsit prev.de art. 216 Cod penal.
Curtea reține că una dintre condițiile esențiale pentru existența infracțiunii de însușire a bunului găsit, este ca bunul însușit să fie pierdut de către posesor (să fi ieșit din posesia sau detenția acestuia fără voia sa). Probele dosarului relevă pe deplin acest aspect, inculpatul neputându-și da seama că banii găsiți într-un șanț, la o distanță apreciabilă de locuința părții vătămate, într-un loc public, ar aparține acesteia. În cazul infracțiunii prevăzute în art. 216 Cod penal, făptuitorul nu cunoaște proprietarul bunului.
Strada, șanțul, ca loc de comitere al faptei de unde a fost însușită suma de bani de către inculpat, prin natura și destinația acestora, ca un spațiu de trecere, deschis, ceea ce permite accesul oricărei persoane, chiar prin definiția lor, evidențiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zonă, atâta timp cât locul respectiv este deschis, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicități virtuale, strada având tocmai această destinație de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenței efective a unor persoane la momentul săvârșirii faptei de către inculpat.
Susținerile procurorilor în sensul că inculpatul trebuia să își dea seama că banii aparțin părții vătămate, este contrazisă de probele administrate raportat la locul unde au fost găsiți, într-un loc public, la o distanță de 2 metri de locuința victimei, accesul oricărei persoane fizice prin acel loc nefiind limitat.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în speță probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea acestuia"; (in dubio pro reo).
Regula de mai sus, constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care aflarea adevărului, consacrat în art.3 C.proc.pen., se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo, este o problemă de fapt. Î. justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu, nu există și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție"; și deci inculpatul trebuie achitat, respectiv în speța de față, să se mențină condamnarea pentru infracțiunea vizată de art. 216 Cod penal.
Așa fiind, se va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva sentinței penale nr. 32 din (...) a J. Z., în baza art. 385 ind.15 pct.1 lit. b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției conform art. 189 C.proc.pen.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia, în baza art. 192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă
Judecătoria Zalău împotriva sentintei penale nr. 32 din 27 ianuarie 2012 a J. Z..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
V. G. D. P. M. B. | D. S. |
red.PD/CA
4 ex. - (...)
jud.fond.M. D.
| ← Decizia penală nr. 44/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1782/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
