Decizia penală nr. 637/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 637/R/2012
Ședința publică din 24 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. V. A.- judecător JUDECĂTORI : L. H.
GREFIER : M. N.
I. M.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C.
O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DOBOCAN DORU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul V. V. împotriva încheierii penale f.n. din 5 aprilie 2012, pronunțată în dosar nr.11002/117/201 al Tribunalului C., acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. - S. T. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. și ped. de art.13 alin.1, alin.2 și alin.3 rap. la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, combinat cu art.2 lit.c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C. și proxenetism, prev. și ped.de art.329 alin.1 C., totul cu aplicarea art.37 lit.b C. și cu art.33 lit.a C.pen, cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. R., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu va depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii în stare de libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării inculpatului de a nu păsări localitatea sau țara.
Se arată de apărătorul inculpatului că din întreg materialul probator administrat în faza de urmărire penală, cât și cel administrat în faza de cercetare judecătorească până la acest moment reiese faptul că instanța se află în prezența infracțiunii de proxenetism și nu a infracțiunii de trafic de persoane, cum a reținut parchetul. De la luarea măsurii arestului preventiv luată față de inculpat au trecut 90 de zile, astfel că perioada rezonabilă arestării preventive este îndeplinită. Lăsarea în stare de libertate a inculpatului nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, în cauză există indicii temeinice ale săvârșirii infracțiunilor ce au fost reținute în sarcina inculpatului, fiind relevante sub acest aspect probele și mijloacele de probă aflate la dosarului cauzei.
În privința temeiului prevăzut la art 148 lit f Cod procedură penală, care a fost avut în vedere la luarea măsurii preventive a arestului, consideră că nu a survenit nici o schimbare, acest temei subzistând și la acest moment, față de declarația părții vătămate R. N. din fața instanței de judecată. Se apreciază că faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de natură a tulbura grav ordinea juridică, deoarece aduc atingere unor valori sociale dintre cele mai importante, fiind încălcate grav drepturile unor persoane minori, cu scopul de a le comercializa ca pe o marfă, pentru a-și asigura astfel obținerea de venituri, în contextul proliferării deosebite a acestui fenomen infracțional, cu consecințe grave asupra dezvoltării ulterioare, fizice și psihice a victimelor.
În final, reprezentantul parchetului solicită a se constata ca legală și temeinică măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
Inculpatul V. V., având ultimul cuvânt arată că nu are nici o legătură cu partea vătămată, nu a contactat-o pe minoră în luna august 2010. Mai arată că, dacă va fi pus în libertate, va respecta obligațiile impuse de instanță și nu va lua legătura cu martorii din cauză.
C U R T E A :
Prin încheierea din 5 aprilie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr.(...), în baza art.300/2 rap. la art.160/b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă anterior față de inculpatul V. V., fiul lui V. și I. E., născut la data de (...), deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, măsură care a fost menținută în continuare, respingând implicit cererea de înlocuire a măsurii arestului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul D. - S. T. C. din data de (...) inculpatul V. V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, acesta fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de trafic de minori prev. și ped. art. 13 alin. 1 , alin. 2 și alin 3 rap. la art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, combinat cu art. 2 lit. c din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.
41 alin. 2 C. și proxenetism prev și ped de art. 329 al.1 C. , cu aplic art 37 lit.b C.pen și art
33 lit.a C.
Sub aspectul stării de fapt, s-a arătat că inculpatul V. V., în perioada iunie- noiembrie 2011, împreună cu învinuitul N. R. B. a racolat-o pe martora V. E. în vârstă de 17 ani, a găzduit-o pe partea vătămată R. N. în vârstă de 15 ani și împreună cu acesta și învinuitul L. R. le-a transportat pe cele două tinere în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției exercitând abuz de autoritate și violente asupra martorei V. E., în aceeași perioadă beneficiind de sume de bani și alte foloase materiale din activitățile de prostituție desfășurate de concubina sa martora V. R. C.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 136/C/2011 a Tribunalului C., apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit. e și f C.p.pen.
Ulterior trimiterii sale în judecată, tribunalul a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv în condițiile art. 300/1 și 300/2 C.p.pen., fiind menținută succesiv starea de arest a inculpatului, apreciind că subzistă temeiurile de arestare avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestului.
Conform art. 300/2 C.p.pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160/b C.p.pen., adică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile.
La acest moment procesual, tribunalul a considerat că luarea măsurii arestului preventiv s-a făcut în mod temeinic și cu respectarea cerințelor legale, fiind îndeplinite condițiile art. 143 C., deoarece există probe și indicii temeinice ale săvârșirii infracțiunilor ce au fost reținute în sarcina inculpatului, fiind relevante sub acest aspect probele și mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța demarând cercetarea judecătorească a procedat, ulterior audierii părții vătămate R. N. și a inculpatului V. V., la audierea unui număr de 4 martori, dintre care se evidențiază declarația martorei V. E., declarație singulară, care în opinia noastră este una subiectivă prin prisma relațiilor acestei martore cu inculpatul și care este în contradicție cu celelalte mijloace de probă aflate la doar.
S-a considerat dimpotrivă, că mijloacele de probă administrate susțin teza vinovăției inculpatului, activitatea sa infracțională reieșind din declarația părții vătămate R. N. dar și din declarațiile martorilor L. S., R. A., V. Ș. G., L. I. M., audiați în faza de urmărire penală, procesele - verbale de investigații, procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice, recunoașteri după planșe fotografice, percheziții domiciliare, investigații financiare privind veniturile legale obținute de către inculpat în cursul anului 2011, declarațiile inculpatului L. R. și chiar declarațiile inculpatului V. V., care parțial recunoaște învinuirea care i se aduce.
Potrivit art.143 C. coroborat cu art.148 al.1 C., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit art.68 ind. 1 C., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
S-a considerat că există suspiciunea rezonabilă în sensul art.5 parg.1 lit.c din Convenția E. și indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C. cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului V. V., fiind de reținut jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate.
În privința temeiul prevăzut de art.148 lit.e C., care de asemenea a fost avut în vedere la luarea măsurii preventive a arestului și care se referă la existența unor date în sensul că inculpatul ar exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ar încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta, constatăm că nu a survenit nici o schimbare, față de cele constatate anterior, acest temei subzistând și la acest moment, față și de declarația părții vătămate R. N. din fața instanței de judecată referitoare la acest aspect dar și a martorului R. L. care a susținut în fața instanței că inculpatul a contactat familia părții vătămate și chiar pe partea vătămată R. N., după ce au fost demarate cercetările în prezentul dosar.
Rezultă astfel că, după audierea părții vătămate minore R. N., inculpatul a luat legătura cu aceasta, sugerându-i să nu facă declarații incriminatoare la adresa sa, precum și cu învinuitul N. R. B., aflat în prezent în străinătate, sugerându-i de asemenea să rezolve cumva problema cu partea vătămată.
În privința inculpatului V. V. s-a reținut și incidența cazului reglementat de art.
148 lit. f C.p.pen., în condițiile în care infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, ceea ce face ca prima teză a acestui text de lege să fie îndeplinită.
În ceea ce privește cea de a doua condiție cuprinsă în același text de lege, s- a apreciat că și aceasta este îndeplinită, deoarece faptele pentru care inculpatul este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social, iar condițiile concrete în care acestea s-au comis, consecințele produse asupra victimelor unor asemenea fapte, sunt de natură să creeze un impact negativ asupra societății civile, precum și o stare de temere și nesiguranță, în situația în care persoane ce comit asemenea fapte antisociale de o gravitate sporită ar fi lăsați în libertate.
În mod obișnuit, pericolul pentru ordinea publică a fost definit ca temerea că, odată pus în libertate, suspectul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
Drept urmare, s-a apreciat că faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de natură a tulbura grav ordinea juridică, deoarece aduc atingere unor valori sociale dintre cele mai importante, fiind încălcate grav drepturile unor persoane minore, cu scopul de a le comercializa ca pe o marfă, pentru a-și asigura astfel obținerea de venituri, în contextul proliferării deosebite a acestui fenomen infracțional, cu consecințe grave asupra dezvoltării ulterioare, fizice și psihice a victimelor.
Pe cale de consecință, față de toate aceste considerente, instanța a apreciat că temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive subzistă, iar circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist și atitudinea sa după descoperirea faptelor, constituie în același timp argumente pentru respingerea cererii sale de a fi cercetat în stare de libertate.
Ca atare, în baza art. 300/2 rap. la art.160 lit. b C.p.pen. instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, dispuse anterior și a menținut această măsură cu privire la inculpatul V. V., respingând implicit cererea sa de înlocuire a măsurii arestului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V. V., criticând solutia instantei de fond ca fiind nelegală si netemeinică si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună în principal, revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii în stare de libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării inculpatului de a nu păsări localitatea sau țara.
În motivarea recursului s-a arătat că din întreg materialul probator administrat nu s-a confirmat comiterea infractiunii de trafic de persoane, că de la luarea măsurii arestului preventiv s-a împlinit termenul rezonabil al acestei măsuri si că lăsarea în stare de libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Procedând la solutionarea recursului prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 136/C/2011 a Tribunalului C., sub aspectul comiterii infractiunilor de trafic de minori, prev. și ped. de art.13 alin.1, alin.2 și alin.3 rap. la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, combinat cu art.2 lit.c din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C. și proxenetism, prev. și ped.de art.329 alin.1 C., totul cu aplicarea art.37 lit.b C. și cu art.33 lit.a C.pen,
Sub aspectul stării de fapt, s-a retinut fată de inculpatul V. V. presupunerea rezonabilă că în perioada iunie-noiembrie 2011, împreună cu învinuitul N. R. B. a racolat-o pe martora V. E. în vârstă de 17 ani, a găzduit-o pe partea vătămată R. N. în vârstă de 15 ani și împreună cu acesta și învinuitul L. R. le-a transportat pe cele două tinere în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției exercitând abuz de autoritate și violente asupra martorei V. E., în aceeași perioadă beneficiind de sume de bani și alte foloase materiale din activitățile de prostituție desfășurate de concubina sa martora V. R. C.
Ca si temeiuri in luarea măsurii arestului preventiv s-a retinut cazul prev. de art. 148 lit. e și f C.p.pen.
Ulterior inculpatul a fost trimis în judecată, procedându-se succesiv la verificarea legalitătii si temeiniciei măsurii arestului preventiv, măsura fiind mentinuta ca atare.
Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C.proc.pen. la care face trimitere art. 300/2
C.proc.pen. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C.proc.pen. din care rezultă presupunerea că inculpatul V. V. a comis infracțiunile pentru care este cercetat (CEDO; Erdagoz C. T.ia din (...); Murray c. Regatul Unit (...)), în acest sens fiind declaratiile plângerile și declarațiile părții vătămate R. N. dar și din declarațiile martorilor L. S., R. A., V. Ș. G., L. I. M., audiați în faza de urmărire penală, procesele - verbale de investigații, procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice, recunoașteri după planșe fotografice, percheziții domiciliare, investigații financiare privind veniturile legale obținute de către inculpat în cursul anului 2011, declarațiile inculpatului L. R., dar și declarațiile inculpatului V. V., care recunoaște în esenta învinuirea care i se aduce.
În ceea ce privesc temeiurile de arestare a inculpatului, Curtea concluzioneaza ca sunt incidente si subzista în cauză.
Astfel, în privința temeiul prevăzut de art.148 lit.e C., care se referă la existența unor date în sensul că inculpatul ar exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ar încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta, se constată subzistenta acestuia față de declarația părții vătămate R. N. din fața instanței de judecată din care rezultă că inculpatul a luat legătura cu aceasta, sugerându-i să nu facă declarații incriminatoare la adresa sa, precum și cu învinuitul N. R. B., aflat în prezent în străinătate, sugerându-i de asemenea să rezolve cumva problema cu partea vătămată referitoare În acealsi sens este si declaratia martorului R. L. care a susținut în fața instanței că inculpatul a contactat familia părții vătămate și chiar pe partea vătămată R. N., după ce au fost demarate cercetările în prezentul dosar.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f C.proc.pen., ca temei de arestare preventivă a inculpatului, Curtea consideră că acesta este de asemenea incident în cauză.
Cu privire la cerința cuprinsă în teza I a acestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia) aceasta este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
Cât privește cea de-a doua cerință a aceluiași articol referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă din însăși gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina acestuia, caracterul continuat al faptei și intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat al activității infracționale, dar și prin raportare la persoana acestuia care, după cum reiese din indiciile conferite de declarațiile martorilor, pare să fi fost liderul grupului.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
În cauză, inculpatul este suspicionat de comiterea în mod coordonat a unor infracțiuni grave de rezultat si, din această perspectivă, susnumitul prezintă un pericol criminogen ridicat rezultat din persistența infracțională pe care a manifestat-o (activitatea infracțională a fost stopată doar de intervenția autorităților judiciare), dar și din urmările greu de reparat. În acest context, sentimentul de revoltă în rândul societății este remarcat de amploarea unor asemenea fapte în rândul comunității, ceea ce impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente ca o necesitate stringentă.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, acesta având posibilitatea de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpat, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Concluzia Curții este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile pretins comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Acest interes este motivat în primul rând de gradul de pericol social deosebit de ridicat a faptelor presupuse a fi comise și a contribuției bine conturate a inculpatului la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
De asemenea, persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție.
Aplicând aceste criterii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunile de care este învinuit inculpatul s-au desfășurat pe o perioadă lungă de timp, iar urmărirea penală si judecata la prima instanță necesită mai mult timp datorită complexității cauzei. În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
Pentru toate aceste motive Curtea concluzioneză că, în speță, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și nu au survenit elemente noi care să justifice judecarea acestuia în libertate, astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar încheierea atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art.
189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 100 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. V. împotriva încheierii penale din 5 aprilie 2012 a Tribunalului C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER, M. N.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./(...)
Jud.fond. A. Ț.
| ← Decizia penală nr. 143/2012, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 263/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
