Decizia penală nr. 655/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a8
DECIZIA PENALĂ NR.655/R/2012
Ședința publică din 26 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
M. B.
GREFIER: D. S.
D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:
DORU DOBOCAN
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații S. A. și G. V. împotriva Încheierii penale din 19 aprilie 2012 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, av.Chiorean Septimiu Grigore, din Baroul B.-N., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților, av.Maxim A. și O. T., care solicită acordarea parțială a onorariilor avocațiale pentru studierea dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpaților. S., în primul rând, că încheierea instanței de fond este precar motivată, fiind reluate aspectele invocate la termenul din 28 februarie 2012. În speță, oprobiul public urmare a lăsării în libertate a inculpatului nu poate să subziste, deoarece dosarul nu este mediatizat și nu este cunoscut opiniei publice. Se arată în hotărâre, faptul că inculpații sunt recidiviști, dar acesta nu este motiv de arestare preventivă sau de menținere a stării de arest și că ar putea comite fapte de același gen, dacă ar fi puși în libertate. Inculpații au fost condamnați pentru furt, dar în prezent sunt cercetați pentru trafic de droguri, astfel că cele două fapte nu au nicio legătură. De asemenea, se spune că în libertate există riscul ca inculpații să se răzbune pe martori, afirmație, însă, gratuită, deoarece așa cum rezultă din adresa trimisă de IPJ B.-N., S. de I. C. (f.388 dosar instanță), numitul T. Z. se află în executarea unei pedepse în Italia pentru trafic de droguri și va fi eliberat în 2013. Nu există nicio relație de dușmănie între inculpați și numitul T., chiar dacă au formulat denunț împotriva acestuia din urmă. Cu privire la art.143 C., arată că mijloacele de probă au fost preluate din rechizitoriu, fără să se arate dacă mai subzistă sau nu. În cauză au fost audiați 16 martori și toți au confirmat versiunea inculpaților și nu a P. Se arată în încheiere că inculpații au criticat durata excesivă a arestării preventive, dar că aceștia sunt în culpă pentru că procesul a suferit amânări repetate. Este dreptul inculpaților să formuleze cereri de amânare pentru angajarea unor apărători și să-și exprime poziția procesuală. Nu este necesar să se mențină starea de arest a inculpaților doar pentru că se mai administrează probe în dosar. Regula este cercetarea în stare de libertate și numai excepția este judecarea în stare de arest. Nu se impune privarea de libertate a inculpaților raportat și la practica C. D. la momentul arestării, a existat acel pericol pentru ordinea publică, în prezent s-a diminuat sau nu mai subzistă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Există la dosar indicii și probe din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.143
C. și art.148 lit.f C. Aceste indicii nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea inculpaților, ci doar la bănuiala rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile care li se rețin în sarcină. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpați este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Este adevărat că antecedentele penale nu sunt temeiuri pentru arestare, dar se ține seama de acest aspect la aprecierea pericolului pentru ordinea publică. Acest pericol rezultă în speță, din scopul urmărit de inculpați și anume condamnarea unei persoane nevinovate.
Inculpatul G. V., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat și este arestat deja de 16 luni. În subsidiar, solicită a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Inculpatul S. A., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece este arestat de 16 luni, sau în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
C U R T E A,
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că T. B.-N. prin încheierea penală din 19 aprilie 2012, conform art. 300/2 Cod procedură penală, raportat la art. 1. Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpații S. A. G. și G. V., ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B.-N. nr.56 D., au fost trimiși în judecată inculpații: S. A. G., pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.25 Cod penal raportat la art.2 al.2 din L. nr.1. modificată, cu aplic.art.42 al.1 Cod penal (două acte), complicitate la violare de domiciliu art.26 Cod penal rap. la art.192 al.2 Cod penal și denunțare calomnioasă art.259 al.2 Cod penal, toate cu aplic.art.37 lit.a,b și art.33 lit.a Cod penal și G. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.2 din L. nr.1. modificată, cu aplic.art.41 al.1 Cod penal (două acte), violare de domiciliu, art.192 al.2 Cod penal și denunțare calomnioasă art.259 al.2 Cod penal, toate cu aplic.art.37 lit. b și art. 33 lit. a Cod penal, cu motivarea că inculpatul G. V., în baza aceleiași rezoluții infracționale și ca urmare a instigării de către inculpatul S. A.- G., a deținut fără drept o anumită cantitate din drogul de mare risc M. pentru a plasa o parte (cantitatea de 1896 comprimate și 6,8 grame fragmente de comprimate și pulbere din drogul de mare risc M.) în locuința învinuitului T. Z. - L. - A. lucru pe care l-a și făcut în noaptea de
1. iulie 2008, ajutat și de altă persoană, pentru a trimite o altă parte din același drog de mare risc către DIICOT - B. T. B.-N. expediere pe care a făcut-o în data de 25 iulie 2008 de la O. P. din municipiul T., județul C.; apoi a pătruns fără drept pe timp de noapte și prin efracție în locuința deținută de învinuitul T. Z. - L. - A. în satul U. din județul B.-N. în scopul plasării în incinta acesteia a unei cantități de droguri de mare risc; a denunțat telefonic atât către ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. B.- N. cât și direct procurorului din cadrul DIICOT - B. T. B.-N. pretinsa infracțiune de deținere și trafic de droguri de mare risc comisă de învinuitul T. Z.-L. - A.,- deși știa că el a plasat acea cantitate din drogul de mare risc (M.) în locuința învinuitului și a afirmat că a cumpărat de la el în mai multe rânduri drogul de mare risc, pe care acesta le aducea din Olanda și le vindea unor consumatori de pe raza județelor Sibiu, Bihor, Mureș și B.-N., ticluind astfel probe mincinoase pentru ca în baza acestora T. Z. - L. - A. să poată fi învinuit și arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave. Inculpatul S. A.-G., l-a instigat în cursul lunii iulie 2008, pe inculpatul G. V. să dețină droguri de mare risc M.
(Ecstasy), în scopul plasării unei anumite cantități din acest drog în locuința învinuitului T. Z. - L. - A., din satul U., județul B.-N., în sensul trimiterii prin poștă, în două colete, în data de 25 iulie 2008, cantitatea totală de 191 comprimate M. de la T. către DIICOT - B. T. B.-N., apoi împreună cu inculpatul G. V. au comis infracțiunea de violare de domiciliu, în noaptea de 1. iulie 2008, dându-i informația că învinuitul T.
Z. - L. - A. este plecat din localitatea de domiciliu, împreună cu soția sa,
- aspecte pe care le cunoștea, chiar dacă se afla în Ungaria din discuțiile telefonice purtate prealabil cu învinuitul T. Z. - L. - A. - astfel că în baza acestor informații inculpatul G. V. a putut pătrunde prin escaladare și efracție în locuința numitului T. neexistând riscul să fie descoperit de către el, apoi a așezat după unul dintre dulapurile aflate în cameră, cantitatea de 1.896 comprimate și 6,8 grame fragmente de comprimate și pulbere din drogul de mare risc M., apoi a denunțat telefonic, în timp ce se afla în Ungaria, la DIICOT - B. T. B.-N. pretinsa infracțiune de deținere și trafic de droguri de mare risc comisă de învinuitul T. Z. - L. - A. - desigur după ce a fost informat de către inculpatul G. V. cu privire la locul în care a plasat drogul de mare risc în locuința învinuitului - afirmând că acesta deține droguri în casă, pe care le aduce din Olanda și le vinde unor consumatori de pe raza județelor Sibiu, Bihor, Mureș și B.- N. și că a cumpărat de la el în mai multe rânduri „pastile de E., ticluind astfel probe mincinoase pentru ca în baza acestora T. Z. - L. - A. să poată fi învinuit și arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave.
Împotriva inculpaților a fost luată măsura arestării preventive pentru o durată de 29 de zile, prin Î. penale nr. 88/CC/2010 din 23 decembrie 2010 a T.ui B.-N., emițându-se mandatele de arestare preventivă nr. 39 din 23 decembrie 2010 și nr. 40 din 23 decembrie
2010. Măsura arestării preventive luată față de inculpați a fost prelungită succesiv de instanța de judecată prin Î. penală nr.
15/CC/2011 din 14 februarie 2011 și Î. penală nr. 30/CC/2011 din 16 martie 2011, ambele rămase definitive în urma respingerii recursurilor declarate de inculpați, prin Î. penală nr. 208/R/2011 din 17 februarie
2011 și Î. penală nr. 388/R/2011 din 18 martie 2011 ale Curții de A. C.
La luarea măsurii arestării preventive s-a reținut că prin rezoluția din 21 decembrie 2010 s-a dispus, în temeiul disp.art. 228 alin. 1 Cod procedură penală, începerea urmăririi penale față de numiții S. A. G. și G. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la deținere de droguri de mare risc fără drept, prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art. 2 alin.
2 din L. nr. 1., constând în aceea că S. G. l-a instigat pe G. V. să dețină drogul de mare risc M. (Ecstasy) și să-l plaseze în locuința învinuitului T. Z. L. A. și respectiv deținere, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 1. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal. În sarcina inculpatului G. s-a reținut că în cursul lunii iulie 2008, a deținut fără drept, drogul de mare risc M., iar într-una din nopțile 18/19 - 1. iulie 2008 a pătruns fără drept, prin efracție, în locuința învinuitului T., unde a plasat un număr de peste 1800 comprimate de M.( f. 302 vol. I).
Ulterior, prin R. din (...) s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în cursul lunilor iulie - august 2008 au produs și ticluit probe mincinoase în sprijinul învinuirii pe nedrept a numitului T. Z. L. A. de săvârșire a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 1..
Ulterior, a fost începută urmărirea penală față de inculpați și pentru infracțiunile de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2
C.pen., trafic de droguri de mare risc (G.) și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 2 C.pen.(ambii inculpați).
Instanța a constatat că există probe și indicii temeinice, în sensul disp.art. 143 Cod procedură penală, că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și că acestea au fost comise în modalitatea descrisă, în acest sens fiind considerate relevante declarațiile învinuitului T. Z. L. A. (f. 98 - 124 vol. I); rapoartele lucrătorilor de poliție întocmite ca urmare a denunțurilor făcute (f. 90-92); listingul convorbirilor telefonice purtate de pe telefonul fix al B.ui T. B. N. al DIICOT (f. 131-153); procesele - verbale întocmite de procurorul de caz în urma convorbirilor telefonice purtate cu cei doi denunțători (f. 154-
159, 171- 176); actele întocmite cu ocazia ridicării coletelor conținând pastilele de M. ( f. 259 - 268); declarațiile de incriminare a învinuitului
T. Z. L. A. existente în cele două colete (f. 269-271); raportul de constatare tehnico - științifică grafică din care rezultă că una dintre declarațiile existente în cele două colete una scrisă de M. F. M. concubina inculpatului G. V. ( f. 275 - 280); rapoartele de constatare tehnico - științifică întocmite în urma analizei comprimatelor transmise prin poștă către DIICOT - B. T. B. N., din care rezultă că acestea conțin M., substanță înscrisă în tabelul anexă nr. I din L. nr.
1. (f. 286-295); transcrierile convorbirilor telefonice înregistrate, purtate de cei doi inculpați, de învinuitul T. Z. L. A. și de persoanele din anturajul acestora ( vol. II și vol. III), precum și concluziile preliminare privind examinarea înscrisurilor emanate de la inculpatul G. V., din care rezultă că acesta este autorul înscrisului transmis DIICOT prin intermediul coletelor poștale, în care și-a atribuit identitatea
„Anonimul"; ( f. 166 vol. III) înscris intitulat „ Declarație";, existent la f.
269 din vol. I.
Prin prisma întregii probațiuni administrate s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele prev.de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât în sarcina inculpaților se rețin infracțiuni pentru care pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat al acesteia, precum și reacția ce s-ar putea genera în rândul societății civile prin faptul că, împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează prompt și eficient privarea de libertate justificându-se și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal .
În context, s-a menționat că, prin hotărârile sale, Curtea E. a
Drepturilor Omului a reținut constant că scopul arestării sau reținerii îl reprezintă aducerea persoanei în cauză în fața autorității judiciare competente, rolul măsurii arestării preventive fiind acela de a permite clarificarea aspectelor legate de suspiciunile că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Brogan și Murray contra Marii Britanii).
Examinând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța a apreciat că măsura arestării preventive privind pe inculpații S. A. G. și G. V. este legală și temeinică, în baza disp. art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 1. Cod procedură penală, urmând a fi menținută, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă.
S-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât sunt probe și indicii temeinice că inculpații au desfășurat activitățile pentru care sunt trimiși în judecată (enumerate în considerentele încheierii penale prin care s-a luat măsura arestării preventive), și de asemenea sunt întrunite condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa pentru fiecare din infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată este mai mare de 4 ani, și există un pericol concret pentru ordinea publică, rezidând în natura infracțiunilor respective, dar și modalitatea concretă în care se pretinde că s-a desfășurat activitatea ilicită, caracterul organizat al acesteia, precum și reacția ce s-ar putea genera în rândul societății civile prin faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni grave (față de care reacția socială este de permanentă dezaprobare) - și mai ales că inculpații sunt recidiviști, având un trecut infracțional considerabil - organele statului nu acționează prompt și eficient, privarea de libertate justificându-se și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, aspecte cenzurate deja în căile de atac exercitate de către instanța de recurs, nefiind învederate motive temeinice de luare a altor măsuri.
De altminteri, antecedentele penale ale inculpaților, care au comis infracțiuni cu caracter organizat, atât în țară cât și în străinătate, fiind condamnați de instanțele române și străine la pedepse cu închisoarea, executate efectiv, perseverența infracțională a acestora (au fost trimiși în judecată cu reținerea dispozițiilor art.37 lit.a Cod penal), precum și starea de tensiune efectiv existentă între inculpați și numitul T. Z. L. A. (ca urmare a faptului că inculpații consideră că au fost trimiși în judecată datorită acestuia), este un element care conduce la ideea că există un real risc ca în cazul în care s-ar lua măsura preventivă de a nu părăsi țara sau localitatea, chiar cu obligația de a nu lua legătura cu martorii prezentului dosar, inculpații să nu respecte dispozițiile impuse.
Pe de altă parte, cu privire la riscul săvârșirii unor noi infracțiuni,
Curtea E. a Drepturilor Omului a subliniat în cauza Matznetter, că un asemenea motiv este conform cu cerințele articolului 5 paragraful 3 atunci când din consecințele grave ale crimei sau delictelor săvârșite și din caracterul acuzatului riscul de a vedea asemenea fapte repetându-se este apreciat de judecător ca fiind considerabil, apreciindu-se din perspectiva oferită de practica C. că în cauză perseverența infracțională a inculpaților în țară și în străinătate, raportat la care au fost condamnați
și au executat pedepse pronunțate de instanțe străine și române, natura gravă a infracțiunilor comise, prejudiciile considerabile cauzate precum și caracterul organizat al acestora (aspecte ce sunt relevate de lucrările dosarului) sunt aspecte ce pledează în favoarea menținerii arestării preventive.
Este real faptul că antecedentele penale sau calitatea de recidivist nu sunt temeiuri prevăzute de legea română pentru luarea măsurii arestării preventive, însă sunt elemente care au importanță în aprecierea periculozității sociale a unei persoane.
S.rile inculpaților, în sensul că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv, întrucât a trecut o perioadă destul de mare de când a fost luată măsura, și că nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică sunt neîntemeiate, raportat la considerentele expuse privind întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru menținerea măsurii arestării preventive (art.143, art.148 lit.f Cod procedură penală), nefiind învederate motive temeinice pentru luarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictive, de genul obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
De altminteri, raportat la durata perioadei arestării preventive (de aproximativ 1 an și 2 luni), este de observat că arestarea preventivă a avut loc la data de (...), actul de sesizare fiind înregistrat la instanță la data de (...), iar acordarea de termene de judecată s-a datorat și atitudinii procesuale a inculpaților (care ei înșiși, în mod repetat, au solicitat și acordarea de termene de judecată mai îndelungate - solicitări respinse însă), întrucât, la termenul de judecată din data de (...) s-a dispus amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător (dat fiind faptul că s-au purtat discuții în acest sens cu av.Chiorean Septimiu), la data de (...) s-a acordat de asemenea un termen de judecată pentru lipsa apărării, la 7 iulie 2011 s-a acordat termen pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpatul G. V., iar la termenul din 21 iulie 2011 s-a depus un memoriu în apărare, acordându-se termen pentru studiul acestuia, la cererea procurorului de ședință, și pentru soluționarea cererilor de strămutare a cauzei formulate de inculpați, după care a început cercetarea judecătorească, care este în finalizare, următorul termen de judecată fiind acordat la cererea inculpaților, care doar la termenul de judecată din data de (...) au solicitat audierea martorilor D. V. și D. Ani D. (la care renunțase acuzarea), a martorului R. C., precum și audierea înregistrărilor unor convorbiri telefonice, apreciindu-se că raportat la complexitatea cauzei, precum și la atitudinea procesuală a inculpaților, termenul rezonabil nu este împlinit până în prezent.
Pe de altă parte, Curtea E. a Drepturilor Omului și-a precizat opinia în cauzele Wemhoff împotriva Germaniei, B. împotriva Austriei, T. împotriva Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
Cât privește susținerea că martorii audiați până în prezent au dat declarații prin care au susținut nevinovăția inculpaților, fiind posibilă astfel pronunțarea unei soluții de achitare a acestora, în condițiile în care au fost arestați preventiv, este de observat faptul că cercetarea judecătorească nu este finalizată (astfel că nu se poate aprecia că sunt dovezi certe ale schimbării temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive), iar pe de altă parte, în cauzele Brogan și Murray contra Marii Britanii, Curtea E. a Drepturilor Omului a arătat că rolul măsurii arestării trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea, și că o arestare sau o reținere realizată conform articolului 5 paragraf 1 litera c) nu trebuie să fie urmată întotdeauna de actul de inculpare sau de trimitere în judecată. Absența inculpării sau a trimiterii în judecată nu înseamnă neapărat că privarea de libertate nu a urmărit scopul cerut de articolul 5 paragraf 1 c), subliniindu-se că existența unui asemenea scop trebuie cercetată independent de realizarea lui.
Motivele medicale invocate de inculpatul G. V. nu constituie temeiuri pentru punerea în libertate, atâta vreme cât singurele condiții ce trebuie verificate în cadrul procesual al menținerii arestării preventive sunt cele prevăzute de art.143, 148 lit.f Cod procedură penală, putând constitui însă temeiuri pentru introducerea în justiție a unor cereri cu natură juridică diferită de cea prezentă.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S. A. și G.
V., solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestora, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurenților, cerere formulată în principal. În subsidiar, s-a criticat încheierea întrucât nu este motivată, ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 paragraf 1 din Convenția europeană.
În al treilea rând, apărătorii apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și 1451 C.
În privința temeiului prev.de art.148 lit.f C.s-a învederat că acesta nu mai subzistă, iar motivarea tribunalului referitoare la menținerea stării de arest a inculpaților este lipsită de argumente convingătoare, întrucât credibilitatea justiției nu are nici o legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta aceștia și care nu este pusă în evidență prin probe sau indicii temeinice ale cauzei.
În fine, în ultimul rând, s-a criticat încheierea și din perspectiva art.6 alin.1 din Convenția europeană în sensul că, recurenții au dreptul să obțină într-un termen rezonabil soluționarea cauzei lor, termen depășit în speță prin modul în care este derulată activitatea judiciară.
Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.88 din 23 decembrie 2010 a T.ui B.-N., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de mai sus, reținându-se ca temei al arestării disp.art.148 lit.f C.
În sarcina inculpaților s-a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că ar fi comis infracțiunile de instigare la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 25 C., rap. la art.
2 alin. 2 din L. nr. 1., cu art. 41 alin. 2 C.,( două acte), complicitate la violare de domiciliu prev. de art. 26 C., rap. la art. 192 alin. 2 C. și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 2 C., cu aplicarea art. 37 lit. a,b, și 33 lit.a C. (inculpat S. A. G.) și inculpatul G. V. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 1., cu art. 41 alin. 2 (două acte), violare de domiciliu, art. 192 alin. 2 C., și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. 2 C., totul cu aplicarea art. 37 lit. B și 33 lit. a C.constând în aceea că inculpatul G. ca urmare a instigării de către inculpatul S. A.-G., a deținut fără drept o anumită cantitate din drogul de mare risc M. pentru a plasa o parte (cantitatea de 1896 comprimate și 6,8 grame fragmente de comprimate și pulbere din drogul de mare risc M.) în locuința învinuitului T. Z. - L., lucru pe care l-a și făcut în noaptea de 1. iulie
2008, ajutat și de altă persoană, pentru a trimite o altă parte din același drog de mare risc către DIICOT - B. T. B.-N. expediere pe care a făcut-o în data de 25 iulie 2008 de la O. P. din municipiul T., județul C.; apoi a pătruns fără drept pe timp de noapte și prin efracție în locuința deținută de învinuitul T. Z. - L. - A. în satul U. din județul B.-N. în scopul plasării în incinta acesteia a unei cantități de droguri de mare risc; a denunțat telefonic atât către ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. B.-N. cât și direct procurorului din cadrul DIICOT - B. T. B.-N. pretinsa infracțiune de deținere și trafic de droguri de mare risc comisă de învinuitul T. Z.-L. - A.,- deși știa că el a plasat acea cantitate din drogul de mare risc (M.) în locuința învinuitului și a afirmat că a cumpărat de la el în mai multe rânduri droguri de mare risc, pe care acesta le aducea din Olanda și le vindea unor consumatori de pe raza județelor Sibiu, Bihor, Mureș și B.- N., ticluind astfel probe mincinoase pentru ca în baza acestora T. Z. - L.
- A. să poată fi învinuit și arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave. Inculpatul S. A.-G., l-a instigat în cursul lunii iulie 2008, pe inculpatul G. V. să dețină droguri de mare risc M. (Ecstasy), în scopul plasării unei anumite cantități din acest drog în locuința învinuitului T.
Z. - L. - A., din satul U., județul B.- N., în sensul trimiterii prin poștă, în două colete, în data de 25 iulie 2008, cantitatea totală de 191 comprimate M. de la T. către DIICOT - B. T. B.-N., apoi împreună cu inculpatul G. V. au comis infracțiunea de violare de domiciliu, în noaptea de 1. iulie 2008, dându-i informația că învinuitul T. Z. - L. - A. este plecat din localitatea de domiciliu, împreună cu soția sa, - aspecte pe care le cunoștea, chiar dacă se afla în Ungaria din discuțiile telefonice purtate prealabil cu învinuitul T. Z. - L. - A. - astfel că în baza acestor informații inculpatul G. V. a putut pătrunde prin escaladare și efracție în locuința numitului T. neexistând riscul să fie descoperit de către el, apoi a așezat după unul dintre dulapurile aflate în cameră, cantitatea de
1.896 comprimate și 6,8 grame fragmente de comprimate și pulbere din drogul de mare risc M., apoi a denunțat telefonic, în timp ce se afla în Ungaria, la DIICOT - B. T. B.-N. pretinsa infracțiune de deținere și trafic de droguri de mare risc comisă de învinuitul T. Z. - L. - A. - desigur după ce a fost informat de către coinculpat cu privire la locul în care a plasat drogul de mare risc în locuința învinuitului - afirmând că acesta deține droguri în casă, pe care le aduce din Olanda și le vinde unor consumatori de pe raza județelor Sibiu, Bihor, Mureș și B.-N. și că a cumpărat de la el în mai multe rânduri „pastile de E., ticluind astfel probe mincinoase pentru ca în baza acestora T. Z. - L. - A. să poată fi învinuit și arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție DIICOT -. T. B.-N. nr. 56 /., inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv pentru aceste infracțiuni, dosarul fiind înregistrat la T. B.-N., iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.
Cu această ocazie, s-a constatat de către T. B.-N. că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurenților este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f C.
Deși inculpații recurenți au negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din: declarațiile învinuitului T. Z. L. A. (f. 98 - 124 vol. I); rapoartele lucrătorilor de poliție întocmite ca urmare a denunțurilor făcute (f. 90-92); listingul convorbirilor telefonice purtate de pe telefonul fix al B.ui T. B. N. al DIICOT (f. 131-153); procesele - verbale întocmite de procurorul de caz în urma convorbirilor telefonice purtate cu cei doi denunțători (f. 154-
159, 171- 176); actele întocmite cu ocazia ridicării coletelor conținând pastilele de M. ( f. 259 - 268); declarațiile de incriminare a învinuitului
T. Z. L. A. existente în cele două colete (f. 269-271); raportul de constatare tehnico - științifică grafică din care rezultă că una dintre declarațiile existente în cele două colete aparține numitei M. F. M., concubina inculpatului G. V. ( f. 275 - 280); rapoartele de constatare tehnico - științifică întocmite în urma analizei comprimatelor, transmise prin poștă către DIICOT - B. T. B.-N., din care reiese că acestea conțin M., substanță înscrisă în tabelul anexă nr. I din L. nr. 1. (f. 286-295); transcrierile convorbirilor telefonice înregistrate, purtate de cei doi inculpați, cu învinuitul T. Z. L. A. și cu persoanele din anturajul acestora ( vol. II și vol. III), precum și concluziile preliminare privind examinarea înscrisurilor emanate de la inculpatul G. V., din care rezultă că acesta este autorul înscrisului transmis DIICOT prin intermediul coletelor poștale, în care și-a atribuit identitatea „Anonimul"; ( f.
166 vol. III) înscris intitulat „ Declarație";, existent la f. 269 din vol. I.
Stabilirea vinovăției inculpaților recurenți urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 Cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de aceștia.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimisi în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de aceștia.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor
Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția
României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței C. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
„suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp. art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii infracțiunilor pentru care au fost trimisi în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
S.rea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurenților este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Nu poate fi ignorată împrejurarea că recurenții au statutul de recidiviști, fiind condamnați anterior la pedepse cu închisoarea.
Corespunde realității că din Codul de procedură penală a fost eliminat temeiul de arestare constând în statutul de recidivist al persoanei suspectate de comiterea unei infracțiuni, dar aceasta nu înseamnă că respectiva persoană nicicând nu va mai putea fi privată de libertate pentru că a suferit condamnări anterioare, din contră, antecedența penală va reliefa întotdeauna, potențialul pericol social pe care îl va prezenta acel individ.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive este legal menținută de către prima instanță, în condițiile unui grad ridicat de pericol social al infracțiunilor de care sunt bănuiți inculpații, deduse din modul de concepere și realizare al faptelor.
Față de tulburările aduse relațiilor sociale ca urmare a încălcării repetate de către recurenti a normelor care combat infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, instituite prin L. nr. 1., în mod corect prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurenților în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească, existând pericolul amenințării martorilor de către inculpați, în sensul modificării declarațiilor date în faza de urmărire penală. Oricum aprecierea probelor se va realiza de către magistrat conform art. 62 - 64 C., cele ilegal obținute fiind înlăturate de la dosar.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998;
Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie
2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpații sunt bănuiți de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurenții ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurenților fiind prevăzute în Codul penal prin raportare și la legea specială 1..
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați recurenții, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației C. s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurenților a fost acela de a-i prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din C., verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia (cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurenți prin apărători și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f C., T. B.-N. apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestora.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpati, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care recurenții sunt învinuiti cât și din modul de concepere și realizare a acestora.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurenților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin. 2 din L. nr. 1. se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurenților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatilor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul lor presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra cărora și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs
Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentilor la un proces echitabil, acestia având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor procurorilor.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatilor, va fi respins ca nefondat.
O motivare lapidară nu atrage incidența art.385/9 pct.9 C., dacă s-au indicat suficiente argumente pentru a permite instanței de control verificarea lor.
Curtea constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor, astfel că invocarea nulității încheierii recurate nu este întemeiată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe magistrat să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Curtea E. a Drepturilor Omului a arătat în cauzele Hiro Balani contra Spaniei 1994, în cauza Vandehurk contra Olandei, în cauza Ruiz Torija contra Spaniei 1994, în cauza Highins contra Franței 1998, în cauza Helle contra Finlandei 1997 și Boldea contra României 2007, că art.6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. Trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpații le-au formulat în fața instanței, precum și diferențele existente în fiecare stat contractant cu privire la dispozițiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, aplicabile în această materie. De aceea, aprecierea îndeplinirii obligației de a motiva, ce rezultă din art.6 al Convenției, poate fi determinată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
C. a arătat că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra R.iei 2007).
În dosarul de față, prima instanță s-a conformat disp.art.6 paragraf 1 din Convenție, constatându-se de către instanța de recurs, că au fost analizate și s-a răspuns solicitărilor inculpaților, prin încheierea din 19 aprilie 2012, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea apreciază că după o perioadă de 1 an și 5 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția E., orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă"; cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație";. ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de Curte, se referă la ". după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale";, statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia C. din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de C. B.).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată";, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară"; (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea E. face precizarea că noțiunea de ". penală"; în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de ". importante"; privitoare la situația învinuitului (decizia C. din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil";, curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea E. a avut în vedere și "comportamentul acuzatului"; cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie
1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de C. B.).
Curtea E. a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil"; cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
Curtea apreciază că soluția T.ui B.-N. este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile C. (hotărârea din 31 iulie 2000 Jecius v.Lituania; hotărârea Kudla v.Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita v.Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin P. nr.112 ". persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței C., aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie
1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca ". și ". C. a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială"; în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada v.Italia din 24 august 1988 și hotărârea I.A.v.Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților de 1 an și 5 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunile de care sunt învinuiți recurentii, afirmativ s-ar fi comis în cursul lunilor iulie-august
2008, dată de la care s-a derulat urmărirea penală împotriva acestora, rechizitoriul a fost întocmit de urgență, după care a fost sesizată și instanța de judecată, demarând cercetarea judecătorească. Până în prezent, au fost audiați 16 martori, activitatea judiciară de administrare a probelor fiind în curs de derulare.
În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic.
Referitor la comportamentul părților, nici inculpatilor nu li se poate imputa poziția de nerecunoaștere a infracțiunilor, nici modul în care își exercită dreptul la apărare, ca motiv al prelungirii duratei procedurilor.
Potrivit jurisprudenței C., se poate discuta de o încălcare a art.6 paragraf 1 în cazul în care ar fi existat perioade de inactivitate a autorităților, iar durata globală a procedurii ar fi nerezonabilă (a se vedea cauzele Petroulia contra Greciei 2008, Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei 2008).
În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 1 an și 5 luni nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei.
Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimisi în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de inculpati având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentilor, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatilor apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei (2x50 lei) onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art. 189 C..
Vor fi obligați inculpatii S. si G. să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorar avocațial, conform art. 192 alin. 2 C.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatii S. A. G. si G. V., detinuti in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f. nr. din
19 aprilie 2012 a T.ui B. N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei (2x50 lei) onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui
Justiției.
Obligă pe inculpatii S. si G. să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 30 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
D. P. V. G. M. B. | D. S. |
5 ex. - (...)
| ← Decizia penală nr. 67/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 61/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
