Decizia penală nr. 657/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA P.Ă NR. 657/R/2012
Ședința publică din data de 27 aprilie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. C. M., judecător JUDECĂTORI : V. C.
: V. G. GREFIER : M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -
V. G.
S-a luat spre examinare cererea formulată de de către P. de pe lângă J.
C. - N. împotriva sentintei penale nr. 173 din 07 februarie 2012 a
Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul T. N. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T. N., avocat B. M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recusului.
Reprezentantul P.ui solicită în tem. art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. admiterea recursului formulat de P. de pe lângă J. C. - N., casarea sentintei penale nr. 173/2012 a Judecătoriei C. N. și, rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala, prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicată la pedeapsa închisorii într-un cuantum mai sporit prin înlăturarea circumstanțelor atenuante și menținerea modalității de executare a pedepsei prev. de art. 81
Cod penal.
Apreciază că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului de prima instanță a fost greșit individualizată raportat la gradul de pericol social ridicat al faptei comise, cantitatea de alcool consumată, distanța parcursă și distanța pe care intenționa să o parcurgă până în I.
Apărătorul inculpatului T. N., avocat B. M. solicită respingerea recursului formulat de P. de pe lângă J. C. - N. ca nefondat cu consecința menținerii sentinței penale nr. 173/2012 a Judecătoriei C. N. ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată conform criteriilor de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, 74 și 76 Cod penal pedeapsa aplicată fiind în măsură să realizeze scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal. Cu onorar din FMJ.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penală nr.173 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul T. N. pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste
0.80 g/l alcool pur in sange, prevazuta de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 74 si art. 76 C., art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: - 3 (trei) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art. 71 alin.2 C..
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 luni închisoare pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 3 luni, stabilit in conditiile art. 82 Cod penal .
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C., s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art. 359 Cod proc. P.a s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu partial de 100 lei pentru aparatorul din oficiu a inculpatului av. B. A. T., onorariu ce s-a platit din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 12/(...), în jurul orelor 02:40 , organele de poliție a oprit pentru control pe DNl E60, km 491 autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare BR-464 ZR condus sinuos de inculpat care a fost testat cu aparatul alcooltest ce a indicat 0,60 mg./l alcool pur în aerul expirat. Față de rezultatul aparatului și pentru că inculpatul emana miros de alcool a fost condus la I. C. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,10 gr. %o la prima proba si de 0,95 %o la cea de a doua proba.
Atât in timpul urmăririi penale cat si in timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv: proces verbal de constatare . acte , depoziție martor .
Inculpatul a fost judecat conform art.320 ind.1 C.
În drept , fapta inculpatului T. N. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decât cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG
195/2002 republicata.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen. îl va condamna pentru infracțiunea săvârșita la pedeapsa de 3 luni închisoare.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74, 76 C., lipsa antecedentelor penale și valoarea redusă a alcoolemiei precum și de faptul că a avut o atitudine corespunzătoare în cursul procesului penal venind pentru termenul de judecată din străinătate unde lucrează.
În baza art.71 al.2 C. pen. instanța de fond a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, C. pen., apreciind că se impune interzicerea pedepselor accesorii privind dreptul de a alege și a fi ales în autorități publici sau în funcții elective publice în contextul faptei săvârșite.
Instanța de fond a apreciat ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata în regim de detenție, astfel ca s-a făcut aplicarea art.81 C. pen. si s-a dispus suspendarea condiționata.
Conform art.82 alin.2 C. pen, instanța de fond a fixat termenul de încercare de 2 ani la care se adaugă cuantumului pedepsei aplicate.
Potrivit art.83 C. pen. instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în perioada termenului de încercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detenție atât a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotări pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează, ci se executa separat.
Conform art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei instanța de fond a suspendat drepturile prev. de art.64 lit. a, C.pen.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191 C.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă J. C. -. solicitându-se admiterea recursului casarea hotărârii atacate
și rejudecându-se cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă într-un cuantum sporit, fără reținerea circumstanțelor atenuante, corespunzătoare stării de pericol social al faptei săvârșite.
În motivarea recursului se arată în esență că hotărârea este netemeinică sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate inculpatului,în condițiile în care din buletinul de analiză toxicologică rezultă că acesta avea o alcoolemie de 1,10 la prima probă recoltată, respectiv de
0,95 la cea de a doua și distanța pe care intenționa să conducă, astfel că acesta s-a urcat la volanul autoturismului din Reghin îndreptându-se spre
I.
Examinând actele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.
Instanța de fond a acordat eficiență disp. art. 320 indice 1 C. dispunând condamnarea inculpatului în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care acesta și le-a însușit .
Astfel ,în esență s-a reținut că la data de 12/(...), în jurul orelor 02:40
, organele de poliție a oprit pentru control pe DNl E60, km 491 autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare BR-464 ZR condus sinuos de inculpat care a fost testat cu aparatul alcooltest ce a indicat 0,60 mg./l alcool pur în aerul expirat. Față de rezultatul aparatului și pentru că inculpatul emana miros de alcool a fost condus la I. C. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,10 gr. %o la prima proba si de 0,95 %o la cea de a doua proba.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. , disp. art 320 indice 1 C., poziția de sinceritate și regret adoptată de către inculpat, valoarea redusă a alcoolemiei, precum și faptul că acesta s-a prezentat în instanță deși lucrează în străinătate,reținându-i-se și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C., context în care pedeapsa aplicată a fost coborâtă sub minimul special.
Numai poziția de recunoaștere adoptată de către inculpat care a fost valorificată prin reținerea incidenței disp. art. 320 indie 1 C. și absența antecedentelor penale nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante care constituie o facultate pentru instanță și nu o obligație în procesul de individualizare a pedepsei, iar conducerea unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, respectiv de 1,10 gr. %o la prima proba si de 0,95 %o la cea de a doua proba ,constituie o faptă ce putea avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a inculpatului sau a altor persoane , precum și a bunurilor având în vedere și că inculpatul intenționa să ajungă în Italia , neputându-se face abstracție și de valoarea ridicată a alcoolemiei, astfel că sub acest aspect recursul parchetului este fondat impunându-se majorarea cuantumului pedepsei .
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate , așa cum a constatat și instanța de fond, astfel că fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 C. suspendarea condiționată a executării pedepsei este oportună.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d )C.pr.pen. va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca împotriva sentintei penale nr. 173 din 07 februarie 2012 a
Judecătoriei C. N., pe care o va casa cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T. N. și rejudecând cauza: în baza art. 87 alin.1 din
OUG 195/2002, cu aplic.art. 3201 al.7 Cod proc.penala, îl va condamna pe inculpatul T. N., , pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la o pedeapsă de :8 (opt) luni închisoare.
In baza art. 81 Cod penal va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 Cod penal, acela de 2 ani si 8 luni.
Conform art. 359 Cod proc.penala va atrage atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal rap.la art.64 lit.a teza a II-a
și lit.b C.pen., privind suspendarea pedepselor accesorii.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Se va stabili în baza art. 189 C. onorariu pentru apărător din oficiu la 200 lei ce se achita Baroului de A. C. din fondul M.ui Justiției.
În baza art. 192 alin. 3 C. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentintei penale nr. 173 din 07 februarie 2012 a Judecătoriei C. N., pe care o caseaza cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T. N.
Rejudecând cauza:
În baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art. 3201 al.7 Cod proc.penala, condamna pe inculpatul T. N., fiul lui G. și M., nasc.la (...) in loc.T., jud.Satu Mare, CNP 1., pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la o pedeapsă de :
8 (opt) luni închisoare.
In baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 Cod penal, acela de 2 ani si 8 luni.
Conform art. 359 Cod proc.penala atrage atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal rap.la art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., privind suspendarea pedepselor accesorii.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
Stabilește onorar apărător din oficiu la 200 lei ce se achita Baroului de
A. C. din fondul M.ui Justiției.
Cheltuielile judiciare in recurs rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. M. V. C. V. G.
GREFIER M. V.-G.
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./(...)
Jud.fond. O. C.
← Decizia penală nr. 951/2012, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|