Decizia penală nr. 658/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA PENALĂ NR. 658/R/2012

Ședința publică din data de 27 aprilie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. C. M., judecător

JUDECĂTORI : V. C.

: V. G.

GREFIER : M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul S. P., arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 10 aprilie 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul S. P., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat M. M. din cadrul

Baroului C., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. B. M. și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.

Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariului parțial se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța în cauză.

Inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că își însușește recursul formulat de apărătorul său.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului S. P., avocat M. M. solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale din data de 10 aprilie 2012, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Susține că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu subzistă și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri.

Ansamblul material probator administrat în cauză nu confirmă starea de fapt reținută în actul de sesizare al instanței, nu există indicii că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

La dosar nu există date din care să rezulte că judecarea inculpatului în stare de libertate ar influența buna desfășurare a procesului penal prin influențarea martorilor cu atât mai mult cu cât martorii N. sunt în relații de dușmănie cu inculpatul.

În încheierea recurată s-a reținut în mod eronat că inculpatul a lovit- o pe victimă în fața copilului său, deoarece acesta nu s-a aflat în casă în momentul în care inculpatul se afla în casă cu mama sa.

Solicită judecarea inculpatului în stare de libertate pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a-și efectua o proteză dentară, să-și facă ochelari și să se interneze în spital pentru prelungirea pensiei de boală a cărei termen expiră în curând.

Reprezentanta M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală, apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent.

Arată că inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă, respectiv omor asupra mamei sale. Inculpatul ia aplicat victimei lovituri, în mod repetat, cu o cârjă și picioarele, cauzându-i leziuni grave în urma cărora victima a decedat, la o săptămână, în spital.

Din probele administrate în cauză există bănuiala legitimă că inculpatul este autorul omului propriei mame.

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatului S. P., avocat M. M., în replică, arată că în cursul celor 8 zile în care mama inculpatului a fost în viață nimeni nu s-a deplasat să-i ia o declarație victimei. În opinia sa, susținerea procurorului că inculpatul și-a ucis mama nu au suport material.

Inculpatul S. P., având ultimul cuvânt, își susține nevinovăția și arată că în situația dacă ar fi comis fapta ar fi uzat de dispozițiile art. 3201 Cod pr.pen. Solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru a-și face proteza dentară și ochelari.

C U R T E A

Prin Încheierea penală din 10 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art.3002 C.pr.pen., rap. la art. 160 ind. b C.pr.pen., s-a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpatul S. P., fiul lui P. și M., născut la data de 17 mai 1959 în sat L., com. L., jud. Harghita, dom. în D., str. Gălbenelelor nr. 37, jud. C., CNP 1., cetățean român, studii medii, pensionar, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, este legală și temeinică.

S-a menținut starea de arest a inculpatului S. P. începând cu data de

(...), respingând implicit cererea de revocare a măsurii arestului preventiv și de înlocuire a arestului cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin R. P. de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S. P., fiul lui P. și M., născut la data de 17 mai 1959 în sat L., com. L., jud. Harghita, dom. în D., str. Gălbenelelor nr. 37, jud. C., CNP 1., cetățean român, studii medii, pensionar, fără antecedente penale, în prezent deținut în Arestul IPJ C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 C., art. 175 alin. 1 lit. c C.

Sub aspectul stării de fapt, în sarcina inculpatului S. P. s-a reținut în esență, că la data de (...), inculpatul a aplicat mamei sale, respectiv victimei S. M., lovituri cu un corp dur, cauzându-i acesteia un politraumatism cu fractură de antebraț și fracturi costale multiple, în evoluția cărora, cu tot tratamentul medical aplicat, a survenit o bronhopneumonie la un organism tarat de vârstă și de boli cronice asociate, în urma cărora victima a decedat la data de (...) (conform concluziilor preliminare nr.8519/III/600 din (...) ale I.M.L. C.-Napoca între agresiunea din data de (...) și decesul victimei existând legătură de cauzalitate).

Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 decembrie 2011, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 17 ianuarie 2012.

Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l- ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate- fiind vorba despre o faptă deosebit de violentă, de natură a crea un răsunet puternic în comunitate și o stare accentuată de nesiguranță, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă (inculpatul aplicându-i lovituri repetate și de mare intensitate mamei sale, în vârstă de 75 de ani, vizând zone vitale ale corpului, cu un corp dur, în prezența fiului său minor, dând astfel dovadă de o neobișnuită lipsă de compasiune și afecțiune față de un membru apropiat al familiei dovedind prin acțiunea sa o gravă lipsă de respect față de valorile supreme ocrotite de legea penală și demonstrând un mare potențial criminogen), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unei persoane care a comis o astfel de infracțiune, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat. Pe de altă parte, la aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică, trebuie avut în vedere nu doar împrejurările în care s-a comis fapta, ci și conduita inculpatului imediat după săvârșirea faptei, în sensul că ulterior datei comiterii infracțiunii și până la data internării în spital a mamei sale nu s-a mai interesat de starea ei de sănătate.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. În cauza de față, din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmările produse și atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptei, reies probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea rezonabilă că odată lăsat în libertate acesta ar putea zădărnici aflarea adevărului, având în vedere că procesul penal este în curs de desfășurare și presupune administrarea și a altor probe pentru conturarea pe deplin a stării de fapt.

Pe de altă parte, afecțiunile medicale de care suferă inculpatul nu justifică cercetarea acestuia în stare de libertate, acestea putând fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, iar în subsidiar, inculpatul are vocația la instituția tratamentului medical sub pază permanentă, prev. de art. 139 ind. 1 C.pr.pen.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs inculpatul S. P. În susținerea recursului s-a solicitat înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, din cauză că temeiurile care au dus la luarea arestării preventive nu subzistă și nu au apărut temeiuri noi.

S-a învederat că probele de la dosar nu confirmă starea de fapt reținută în rechizitoriu și nu există date din care să rezulte că judecarea inculpatului în libertate ar influența buna desfășurare a procesului penal.

Examinând încheierea atacată din perspectiv a motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856 alin.3 C.p.p. Curtea reține următoarele:

În mod temeinic, verificând temeinicia și legalitatea arestării preventive în cursul judecății, prima instanță a reținut că inculpatul recurent este acuzat de comiterea infracțiunii de omor calificat, prev.de art.174 C.p. rap. la art.175 alin .1 lit.c C.p. constând în aceea că în 25 oct.2011 i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri cu un corp dur cauzându-i mai multe fracturi, iar prin survenirea unei pneumonii și pe fondul bolilor cronice, aceasta a decedat la 1 nov.2011.

Curtea reține că în această fază a procesului penal, nu poate fi reținută apărarea recurentului potrivit căreia nu există indicii temeinice că ar fi lovit-o pe mama sa datorită indiciilor ce rezultă din actele medicale de la dosar și din declarațiile martorilor.

Pe lângă probele indicate de către prima instanță Curtea apreciază că presupunerea rezonabilă că inculpatul a lovit-o pe mama sa rezultă din declarația martorei V. I. audiată în cursul cercetării judecătorești care a discutat a doua zi cu mama inculpatului, a văzut că era bătută, iar partea dreapta a capului îi era umflată și tumefiată, i-a pansat mâna, iar când a întrebat-o ce a pățit a pronunțat numele folosit de către membrii familiei pentru inculpat.

În același timp, actele medicale efectuate până în prezent atestă că între leziunile pe care le-a suferit victima și survenirea decesului există raport de cauzalitate, ca atare, în mod justificat s-a apreciat că există indicii temeinice potrivit cărora inculpatul ar fi lovit-o pe mama sa, cauzându-i moartea.

În ceea ce privește afirmația că la dosar nu există date din care să rezulte necesitatea menținerii arestării inculpatului Curtea apreciază că probele menționate de către prima instanță și de către instanța de recurs conțin suficiente date - mai ales declarațiile membrilor familiei inculpatului

- din care să rezulte starea de nesiguranță ce ar fi cauzată în sânul comunității și al familiei recurentului, dacă acesta ar fi judecat în stare de libertate. Î. că are un copil minor nu justifică liberarea sa deoarece de acesta are grijă restul familiei inculpatului.

Susținerea inculpatului că punerea lui în libertate ar fi justificată de rezolvarea unor chestiuni urgente atât medicale - repararea protezei dentare - cât și materiale - prelungirea pensiei sale de boală - nu constituie temeiuri de revocare sau de înlocuire a arestării, datorită persistenței motivelor ce au determinat luarea acestei măsuri.

Așa fiind, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefundat recursul inculpatului.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat inclusiv a onorariului parțial al apărătorului din oficiu cuvenit pentru studiul dosarului și prezentarea în instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. P., arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 10 aprilie 2012 a T.ui C..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. C. M. V. C. V. G.

GREFIER M. V.-G.

Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 658/2012, Curtea de Apel Cluj