Decizia penală nr. 674/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 674/R/2012
Ședința publică din 2 mai 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: M. R., judecător JUDECĂTORI: V. C.
A. D. L. GREFIER: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P.
A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul T. C. A., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 23 aprilie 2012 a T.ui C., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. C. A., în stare de arest, asistat de avocat U. C. cu delegație în substituirea apărătorilor aleși, C. L. și av. Hosu Ștefan din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. V. B. D. și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.
Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariului parțial se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța în cauză.
Inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că își însușește recursul formulat de apărătorii aleși.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului T. C. A., avocat U. C. admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi.
Apreciază că temeiul prev. de art. 148 lit. c Cod pr.pen. nu este incident în cauză, deoarece la reținerea acestui temei s-a avut în vedere interceptările convorbirilor telefonice care ar face obiectul altui dosar penal, disjuns din prezentul dosar, și nu există dovada că inculpatul ar pregăti săvârșirea unei noi infracțiuni.
De asemenea, apreciază că nici temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod pr.pen. nu este incident în cauză având în vedere că cele două condiții ale acestui text nu sunt întrunite cumulativ. La dosar nu există date că judecarea în stare de libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică și nu sunt date că inculpatul lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului având în vedere că dosarul de urmărire penală este finalizat, starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost dovedită prin declarațiile inculpatului și a celorlalte probe administrate în cauză.
Inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și prin prisma faptului că este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de prejudiciu și nu de violență.
Cu privire la învinuirea care i se aduce inculpatului arată că acesta a comis două acte de înșelare a societăților de asigurare și a întocmit devize estimative de calcul a reparațiilor, de care s-au folosit alte persoane. Precizează că aceste devize nu au valoare juridică, deoarece trebuiau verificate înainte de efectuarea plății.
Invocă și și principiul egalității de tratament, având în vedere că în cauză sunt trimiși în judecată mai mulți inculpați pentru fapte similare, dar care sunt judecați în stare de libertate.
Solicită să se aibă în vedere și faptul că inculpatul are o familie legal constituită și doi copii minori în întreținere.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
In terțo, solicită a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, având în vedere că menținerea măsurii arestării preventive a fost judecată în ziua în care expira această măsură, iar recursul la această măsură trebuia judecat în termen de 3 zile.
Reprezentantul M. P. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul atât în ceea ce privește cererea pe fond cu privire la revocarea măsurii arestării preventive cât și cererea subidiară care vizează înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. De asemenea, arată că nu se poate vorbi de o încetare de drept a măsurii arestării preventive.
Apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent. Sunt incidente condițiile prevăzute de art.
143 și 148 lit. c și f Cod pr.pen. în sensul că există indicii și probe temeinice că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat, din convorbirile telefonice interceptate și documentele găsite cu ocazia percheziției rezultă că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică raportat la complexitatea cauzei, numărul mare de acte materiale, numărul mare de persoane implicate și a faptului că dosarul este într-o fază incipientă din punct de vedere a cercetării judecătorești.
Pentru aceste motive, solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cale de atac.
Inculpatul T. C. A., având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.
C U R T E A
Prin Încheierea penală din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în temeiul art.3001 C.pr.pen., s-a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpatul T. C. A. fiul lui A. și Ana, născut la data de (...) în loc. C.- Napoca, jud. C., domiciliat în loc. C.- Napoca, str. Gruia, nr.58, sc.
A2, ap.15, jud. C., CNP 1., posesor al CI seria KX, nr. 5., fără antecedente penale, în prezent deținut în Arestul IPJ C., este legală și temeinică.
În baza art. 3001 alin. 3 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului T. C. A., începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin R. nr. 4. al M. P. - P. de pe lângă Curtea de A. C. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T. C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev de art. 215 al. 1,2,3 și 5 C. cu aplicarea art.
41 al.2 C. și fals în declarații prev. de art. 292 C. cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 33 lit. a C.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 aprilie 2012, sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 15 mai 2012.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul T. C. A., în sensul că există indicii temeinice că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpat.
S-a constatat că în cauză subzistă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele care i se impută, în acest sens fiind declarațiile de recunoaștere parțială date de inculpatul T. însuși (cu privire la 20 din cele
33 acte materiale care i se rețin în sarcină), declarațiile coinculpaților, procesele-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice, înscrisurile constând în copiile dosarelor de daună, rapoartele de constatare tehnico-științifică depuse la dosar.
Cu privire la temeiurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. c și f
C.pr.pen., s-a constatat că și acestea subzistă în continuare, împrejurarea că prin actul de sesizare al instanței s-a dispus disjungerea cauzei față de făptuitorii J. V. O. și J. A. H. sub aspectul activității infracționale desfășurate de SC M. I. S. fiind lipsită de relevanță în privința subzistenței temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. c C.pr.pen.
Astfel, contrar susținerilor apărătorilor inculpatului T., pentru reținerea acestui temei de arestare sunt suficiente unele date preliminare în sensul că inculpatul pregătește săvârșirea de noi infracțiuni (date preliminare care au fost analizate cu ocazia încheierilor de prelungire a măsurii arestului preventiv). În acest sens s-a reținut că din convorbirile telefonice interceptate și înregistrate în cauză, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Cluj, rezultă indicii temeinice conform cărora inculpatul T. C. A. pregătește săvârșirea de noi acte infracționale, de aceeași factură. În acest sens, inculpatul a început să folosească devize de reparații întocmite în numele S. „. I. S., deși, în realitate, această societate comercială nu a efectuat lucrări de reparații a autovehiculelor menționate în devize.
S-a apreciat că subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen., inculpatul fiind acuzat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de peste 4 ani, cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat fiind îndeplinită.
Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l- ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, instanța a reținut că starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Or, în speță, inculpatul este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni grave, de înșelăciune calificată în convenție, care a produs consecințe deosebit de grave, cauzând un prejudiciu însemnat. Totodată, modalitatea concretă de comitere a faptei (împotriva patrimoniului mai multor societăți de asigurări, pe o perioadă relativ îndelungată de timp, prin utilizarea a numeroase documente contrafăcute, precum și prin darea a numeroase declarații false în fața unor lucrători de poliție), denotă periculozitatea sporită a inculpatului, acesta participând la săvârșirea unor multiple acte infracționale de înșelăciune. G. infracțiunii este subliniată și de faptul că inculpatul a atras în săvârșirea acțiunilor infracționale mai multe persoane
(T. Z., S. Z., R. A. F., H. V. D., S. C. M., C.a F., R. A. și alții), activitatea infracțională fiind minuțios concepută și pregătită, inculpatul T. deținând un rol determinant în conceperea activității infracționale. Apare evident că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind necesară o reacție neîntârziată a organelor judiciare, în scopul prezervării sentimentului de încredere publică în înfăptuirea actului de justiție.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Nu s-a reținut nici necesitatea egalității de tratament cu coinculpații T. Z. și R. A. F., având în vedere implicarea inculpatului T. în toate cele 33 acte materiale, fie în calitate de autor, fie în calitate de complice (cu precizarea că la acest moment procesual este prematur ca instanța să analizeze vinovăția infracțională în cazul actelor materiale de complicitate) și rolul de organizator al activității infracționale care revine acestui inculpat.
Împotriva încheierii menționate a declarat recurs inculpatul T.
C. A.
În motivarea recursului a apreciat că temeiul arestării prev. de art.148 alin.1 lit.c C. nu este incident în cauză pentru că s-au avut în vedere interceptările convorbirilor telefonice ce fac obiectul altui dosar penal disjuns din prezentul, ca atare nu există dovada că inculpatul ar pregăti săvârșirea unei noi infracțiuni.
Încheierea a mai fost criticată susținându-se că nu sunt întrunite cele două condiții ale cazului de arestare prev. de art.148 alin.1 lit.f C., fiindcă nu există date că judecarea în stare de libertate a inculpatului ar reprezenta pericol concret pentru ordinea publică și nici că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, tocmai pentru că starea de fapt a fost dovedită prin declarațiile inculpatului.
A mai invocat egalitatea de tratament față de coinculpații ce au fost trimiși în judecată în stare de libertate precum și datele personale, respectiv are doi copii minori în întreținere.
A mai susținut că recursul trebuia judecat în termen de 3 zile, iar menținerea arestării a fost judecată în ziua în care expira această măsură astfel că arestarea a încetat de drept.
Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu conform art.3856 alin.3 C. Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev, și ped. de artr.205 alin.1,2, 3 și 5 C. cu aplic.art.41 alin.2
C. și fals în declarații prev. de art.292 C. cu aplic.art.41 alin.2 C. constând în aceea că în perioada decembrie 2008 - iunie 2011 a participat la inducerea în eroare și păgubirea mai multor societăți de asigurare prin utilizarea de documente falsificate de către acesta în numele societății pe care o administra și tot în acest scop a declarat necorespunzător în fața agenților de poliție pentru a obține autorizațiile de reparații ca să le depună la dosarele de daune.
Contrar susținerilor recurentului conform cărora la data arestării nu erau întrunite condițiile cazului de arestare prev. de art.148 alin.1 lit.c C. acest motiv nu poate fi analizat deoarece încheierea de arestare a rămas definitivă, iar prezentul recurs vizează încheierea de menținerea arestării în cursul judecării, iar motivul de casare a mai fost analizat de către instanța de recurs.
În ceea ce privește cazul de arestare prev. de art.148 alin.1 lit.f C. la dosar există suficiente date rezultând atât din înscrisurile de la dosar, cât și din declarațiile martorilor că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze un sentiment de insecuritate privitor la buna desfășurare a relațiilor sociale, în special a celor din cadrul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă delictuală.
Astfel, inculpatul este acuzat că a desfășurat activitatea infracțională pe o durată de câțiva ani, prejudiciul creat este de peste 1 miliard de lei și, în ciuda faptului că era o persoană bine integrată social cu familie și cu copii, nu a ezitat să ofere date nereale agenților de poliție, imitând astfel prezumția de legalitate unei realități aparente.
Sub acest aspect, periculozitatea pe care o reprezintă persoana inculpatului este evidentă deoarece, contrar susținerilor sale, relațiile sociale pot fi tulburate iremediabil nu doar prin lăsarea în libertate a persoanelor acuzate de comiterea unor infracțiuni de violență, ci și a inculpatului cercetat, în speță, pentru o infracțiune de prejudiciu.
În speță nu este relevantă invocarea egalității de tratament cu inculpații trimiși în judecată în stare de libertate deoarece diferă durata și anvergura actelor materiale de care sunt acuzați aceștia.
Datorită aspectelor menționate nu poate fi înlocuită măsura arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate astfel cum a statuat prima instanță.
În ceea ce privește încetarea de drept a arestării preventive, potrivit art.141 alin.3 C. recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurii preventive nu este suspensiv de executare, iar acest efect al recursului nu este limitat la 3 zile prin nicio dispoziție legală expresă.
Ca atare, în baza art.38515 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și disp.art.192 alin.2 C. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în recurs inclusiv a onorariului parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. C. A., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 23 aprilie 2012 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 mai 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. R. V. C. A. D. L.
GREFIER M. V. G.
Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)
| ← Decizia penală nr. 561/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1308/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
