Decizia penală nr. 684/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 684/R/2012

Ședința publică din 3 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.

D. P.

G.: M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G. D. A. împotriva sentinței penale nr.460 din 23 februarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M., în dosarul nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea, infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e și g Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat, apărătorul desemnat din oficiu avocat C. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile civile SC O. T. S. prin reprezentant legal O. V., SC M. SA prin reprezentant legal L. G., SC W. SA prin reprezentant legal Brata A. și SC X. S. prin reprezentant legal S. V. S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond.

Se mai arată că, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, chiar dacă nu în sensul cerut de dispozițiilor art 3201 Cod procedură penală, solicitând reținerea sub acest aspect a recunoașterii sale, ca circumstanță atenuantă. De asemenea, să se aibă în vedere și atitudinea sinceră a inculpatului, care a colaborat cu organele de urmărire penală.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

R.ul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. La individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, apreciat în concret în raport cu modalitatea în care a fost comisă, de participația inculpatului la comiterea faptei și valoarea prejudiciului cauzat. S-a mai avut în vedere de instanța de fond, că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.460 din (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.(...), au fost condamnați inculpații:

M. D. F., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.26, rap. la art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 C penal, precum și cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.penală și art.74 lit.a, 76 lit d C.penal, la 1 an închisoare.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal s.-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

G. E., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.26 rap.la art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.c C.penal la 6 luni închisoare,

În temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

Cu aplicarea art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal, pentru ambii inculpați.

Ț. A.-C., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2, și 37 lit.b C penal, precum și cu aplicarea art.74 lit.c, 76 lit.c C.penal la 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție.

G. D.-A., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a C penal, precum și cu aplicarea art.74 lit.c, 76 lit.c C.penal la 8 luni închisoare.

În temeiul art.86 ind.4 C.penal, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani 4 luni închisoare aplicată prin Sp.53/(...), a Tr.Satu M., rămasă defiinitivă la data de 28.X.2010prin Dp.70/A/14.X.2010, și s-a cumulat pedeapsa cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute rezultanta de 4 ani închisoareîn regim de detenție.

Cu aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal, pentru ambii inculpați.

În temeiul art.88 C.penal, s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților

M., Ț. și G. D., reținerea de 24 ore, pentru fiecare inculpat, din data de

26.XI.2010.

În baza art.14 C.pr.penală, art.998 și art.1003 C.civil au fost obligați toți inculpații în solidar la plata sumei de 452,35 lei, cu titlu de despăgubiri civile către SC X. S., cu sediul în N. Oaș, A. C., bl.F6, apt.4, jud.Satu M., prin reprezentant S. V. S.

În același temei au fost obligați inculpații M. și Ț. la despăgubiri civile, după cum urmează:

- 965, 80 lei, către SC O.A T. S., cu sediul în H. C. nr.52, Satu M., prin reprezentant O. V.

- 140,10 lei către SC M. SA, B. M., str.M. nr.3, Maramureș, prin reprezentant legal L. G.;

- 325 lei către SC W. SA, cu sediul în B. M., A. D. nr.6/56, Maramureș prin reprezentant legal Brata A..

S-a dispus plata către părțile civile a sumelor consemnate la CEC B., S. B. M., conform chitanțelor și recipiselor de consemnare, după cum urmează:

- recipisa de consemnare nr. 5. din (...), chitanță seria TTE nr. 6057668 în sumă de 966,20 lei;

- Chitanța seria TTE nr. 6057668 din (...) în sumă de 966,20 lei;

- recipisa de consemnare nr. 3. din (...) în sumă de 345,00 lei

- Chitanța seria TTE nr. 6057668 din (...) în sumă de 345,00 lei;

- recipisa de consemnare nr. 5. din (...) în sumă de 140,10 lei

Chitanța seria TTE nr. 6057667 din (...) în sumă de 140,10 lei

- recipisa de consemnare nr. 5. din (...) în sumă de 150,75 lei

Chitanța seria TTE nr. 6057666 din (...) în sumă de 150,75 lei.

Conform disp.art.191 al.1, 2, C.pr.penală au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare statului, după cum urmează:

- inculpații M. și Ț. la câte 700 lei, din care M.-200 lei onorariul parțial al avocatului din oficiu, din faza de judecată, O. L. și Ț. 300 lei, onorariul avocatului din oficiu, din faza de judecată, W. G.

- G. D. la 900 lei din care 300 lei onorariul avocatului din oficiu, din faza de judecată, G. A., și

- G. E. la 500 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de

19/(...), inculpatul M. D. F. împreună cu inculpatul Ț. A. C. s-au deplasat din localitatea Apa, jud. Satu M. în localitatea S. cu ajutorul unui autoturism închiriat, marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare (...), cu intenția de a sustrage carburant din rezervoarele unor autotrenuri parcate pe raza localității.În acest scop, inculpatul M. D. F. l-a sunat pe telefonul mobil pe inculpatul G. D. A. și i-a propus să participe și el la comiterea furtului.

Hotărârea fiind luată, inculpații M. D. F. și Ț. A. C., s-au întâlnit cu inculpații G. D. A. și G. E. într-o parcare din orașul S. și au luat hotărârea de a sustrage împreună carburant dintr-un autotractor, despre care inculpatul M.

D. F. cunoștea că se află parcat pe str. H. .

În jurul orei 24:00, după ce și-au împărțit rolurile, inculpații s-au deplasat cu două autoturisme pe str. H., unde inculpații Ț. A. C. și G. D. A. au sustras din autotractorul marca Iveco, cu numărul de înmatriculare (...), parcat în fața imobilului nr. 53, prin desfacerea bușonului și cu ajutorul unui furtun, cantitatea de 134 litri de motorină, în timp ce coinculpații M. D. F. și G. E. au asigurat paza locului faptei, așteptând în cele două autoturisme parcate în apropiere.

După comiterea faptei, inculpații au împărțit carburantul sustras.

Prin săvârșirea faptei prejudiciul cauzat părții vătămate S. X. S. este în cuantum de 603 lei, sumă cu care aceasta se constituie parte civilă în procesul penal.

Tot în noaptea de 19/(...), în înfăptuirea aceleași rezoluții infracționale, și după o prealabilă înțelegere, inculpatul Ț. A. C. și inculpatul M. D. F., s-au deplasat cu autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de (...) în localitatea S., jud. Maramureș unde, prin desfacerea bușonului și cu ajutorul unui furtun inculpatul Ț. A. C. a sustras din autotractorul marca Ivco, cu numărul deînmatr5iculare (...), parcat pe DE 58, în dreptul Bisericii Ortodoxe, cantitatea de 400 litri de motorină, în timp ce inculpatul M. D. F. asigura paza locului faptei, așteptând în autoturismul pe care l-a parcat în apropiere.

După comiterea faptei, inculpații au vândut combustibilul sustras unei persoane necunoscute.

Prin săvârșirea faptei prejudiciul cauzat părții vătămate S. O.-T. S. este în cuantum de 1932 lei, sumă cu care aceasta se constituie parte civilă în procesul penal.

În noaptea de 20/(...), în înfăptuirea aceleași rezoluții infracționale, și după o prealabilă înțelegere, inculpatul Ț. A. C. și inculpatul M. D. F., s-au deplasat cu autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare (...) în localitatea V. A., jud. Maramureș, unde, prin desfacerea bușonului și cu ajutorul unui furtun inculpatul Ț. A. C. a sustras din autotractorul marca Iveco, cu numărul de înmatriculare (...), parcat în dreptul imobilului cu nr. 61, respectiv din autotractorul marca DAF, cu numărul de înmatriculare (...), parcat în dreptul imobilului cu nr. 65, cantitatea de 60, respectiv 140 litri de motorină, în timp ce inculpatul M. D. F. a asigurat paza locului faptei, așteptând în autoturismul pe care l-a parcat în apropiere.

După comiterea faptei, inculpații au vândut combustibilul sustras unei persoane necunoscute.

Pentru săvârșirea faptei prejudiciul cauzat părții vătămate SC M. S., proprietarul autotractorului cu numărul de înmatriculare (...) este în cuantum de 280,20 lei, iar cel cauzat părții vătămate SC W. SA, proprietarul autotractorului cu numărul de înmatriculare (...) este în cuantum de 670 lei, sume cu care acestea s-au constituit părți civile în procesul penal.

Starea de fapt descrisă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de consemnare a plângerii părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, declarația reprezentantului părții vătămate, proces verbal de examinare a autoturismului MM - 99 - MON, folosit la săvârșirea faptelor și planșa foto aferentă, procese verbale de reconstituire și planșe foto aferente, proces verbal de confruntare, declarații martori, declarații martori asistenți la cercetarea la fața locului și la reconstituire, dovada de ridicare a unui recipient din material plastic de la inculpatul G. D. A.

Inculpatul Ț. a susținut la audiere că la fapta de la punctul 2, a sustras doar trei bidoane a câte 20 l de motorină, restul scurgându-se pe jos pentru că au fugit de la locul faptei lăsând furtunul în rezervor.

În cursul urmăririi penale acesta a susținut că a sustras 2 bidoane, cu privire la cantitatea sustrasă inculpații fiind în general oscilanți, neputând da date exacte, declarațiile de la urmărire penală fiind cele care se coroborează între ele sub acest aspect.

Dat fiind faptul că inculpatul M. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și a recunoscut în totalitate faptele așa cum au fost ele descrise prin rechizitoriu, declarația acestuia coroborându-se cu probele de la urmărire penală și declarațiile martorilor audiați de instanță, se va înlătura apărarea inculpaților Ț. A. C., G. E. și G. D. A.

În drept, fapta inculpatului M. D. F., care în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 19/(...), după o înțelegere prealabilă cu inculpații Ț. A. C., G. D. A. și G. E., iar în data de 20/(...), după o înțelegere prealabilă cu inculpatul Ț. A. C., a asigurat paza locului faptei la săvârșirea a patru acte materiale, care intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii de furt calificat, constând în sustragerea pe timp de noapte, a cantității de 731 litri de motorină din rezervoarele a patru autotractoare parcate pe drumurile publice, apațrinând părților vătămate, S. X. S. N. Oaș, S. O. T. S. H. C., S. W. SA B. M. și SC M. SA B. M. cauzând un prejudiciu total în cuantum de 3485,2 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.26, rap. la art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 C penal, pentru care instanța va aplica acestuia pedeapsa de 1 an închisoare.

Fapta inculpatului G. E. care în data de 19/(...), după o înțelegere prealabilă și împreună cu inculpatul M. D. F., a asigurat paza locului faptei, în timp ce inculpații Ț. A. C. și G. D. - A. au sustras, din rezervorul unui autotractor aparținând părții vătămate S. X. S. N. Oaș, parcat în loc public, cantitatea de 134 litri de motorină, cauzând un prejudiciu în cuantum de 603 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.26 rap.la art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, pentru care instanța va aplica acestuia pedeapsa de 6 luni închisoare.

Fapta inculpatului Ț. A. C. care în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 19/(...), după o înțelegere prealabilă cu inculpatul G. D. A. și împreună cu acesta, sprijiniți de către inculpații M. D. F. și G. E., care au asigurat paza locului faptei, iar în data de 20/(...), sprijinit de către inculpatul M. D. F., care a asigurat paza locului faptei, a sustras, pe timp de noapte, din rezervoarele a patru autotractoare, aparținând părților vătămate, S. X. S. N. Oaș, SC O. T. S. H. C., SC W. SA B. M. și SC M. SA . M., parcate pe drumurile publice, cantitatea de 731 litri de motorină, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 3485,2 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.26 rap.la art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2, și 37 lit.b C penal, pentru care instanța va aplica acestuia pedeapsa de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție.

Inculpatul G. D. A., care în data de 19/(...), după o înțelegere prealabilă cu inculpatul Ț. A. C. și împreună cu acesta, sprijiniți de către inculpații M. D. F. și G. E., care au asigurat paza locului faptei, a sustras, pe timp de noapte, din rezervorul unui autotractor, aparținând părții vătămate SC X. S. N. Oaș, parcat în loc public, cantitatea de 134 litri de motorină, cauzând un prejudiciu în cuantum de 603 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.26 rap.la art.208 al.1,

209 al.1, lit.a, e, g, Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a C penal, pentru care instanța va aplica acestuia pedeapsa de 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

La individualizarea pedepselor și a modului de executare a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, apreciat în concret în raport cu modalitatea în care a fost comisă, de participația inculpaților la comiterea lor și valoarea prejudiciului cauzat.

S-au mai avut în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv faptul că inculpatul M. și G. E. nu au antecedente penale.În favoarea acestora a fost reținută circumstanța atenuantă prev.de art. 74 lit.a, iar în ce-l privește pe inculpatul M. și disp.art. 320 ind.1 C.pr.penală, pedepsele fiind stabilite conform art.76 lit d C.penal.

Cu privire la inculpatul Ț. A. C. s-a avut în vedere că a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie.

Primul termen al recidivei postexecutorii îl constituie condamnarea anterioară la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 37 alin.1 lit. b Cod penal, dispusă prin sentința penală nr. 259/(...) a JUDECĂTORIei Satu mare, definitivă prin neapelare.

Inculpatul a fost arestat la (...) și liberat condiționat la data de (...) cu un rest de 403 zile.

După împlinirea duratei pedepsei și până la împlinirea termenului de reabilitare, inculpatul a săvârșit cu intenție infracțiunea care face obiectul prezentului dosar, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, fiind îndeplinite și condițiile celui de-al doilea termen al recidivei.

În ce îl privește pe G. D. A. s-a avut în vedere că a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie.

Primul termen al recidivei postcondamnatorii îl constituie condamnarea anterioară la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, dispusă prin sentința penală nr. 53/(...) a T.ului Satu M., definitivă prin decizia penală nr. 70/A/(...) a Curții de A. O.

Față de circumstanțele de mai sus, cu privire la inculpatul G. D. A., în temeiul art.86 ind.4 C.penal, instanța revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani 4 luni închisoare aplicată prin Sp.53/(...), a Tr.Satu M., rămasă defiinitivă la data de 28.X.2010prin Dp.70/A/14.X.2010, și cumulează pedeapsa cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute rezultanta de 4 ani închisoare în regim de detenție.

Pentru aceste motive s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, de către ambii inculpați, cu aplicarea art.71, 64 lit.a, teza II C.penal.

În ce îi privește pe inculpații Ț. și G. D.-A. a fost reținută circumstanța atenuantă prev.de art.74 lit.c, C.penal, poziția de recunoaștere a acestora neputând avea eficiența dată de art.320 ind.1 C.pr.penală, fiind o recunoaștere nuanțată sub aspectele arătate mai sus, poate avea eficiență ca circumstanță atenuantă.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța a luat act de constituirile de parte civilă formulate în cauză de părțile vătămate și având în vedere că inculpatul M., prin avocat a consemnat la bancă, la dispoziția instanței sumele arătate în dispozitivul prezentei sentințe, instanța va obliga inculpații, în solidar, în raport cu participația fiecăruia la cauzarea prejudiciului, la diferența nerecuperată a prejudiciului cauzat, dispunând plata sumelor consemnate către părțile civile arătate în recipisele de consemnare.

În ce privește exonerarea de la plata prejudiciului a inculpatului M., instanța a reținut că plata parțială a prejudiciului de către debitorul ținut solidar, conform disp.art.998 C.civil nu-l exonerează de răspundere civilă, în cauză fiind vorba de o obligație solidară născută ope legis, care nu este divizibilă, decât dacă divizibilitatea este dispusă tot prin lege.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul G. D. A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia.

În motivele de recurs inculpatul a arătat că a recunoscut săvârșirea infracțiunii solicitând aplicarea în cauză a disp. art.320/1 C.p.p. și apreciază că poate fi reținută și circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c C.p. cu reducerea pedepsei aplicate acestuia, având în vedere atitudinea sinceră pe care inculpatul a avut-o în cursul procesului.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că inculpatul G. D. A. după o înțelegere prealabilă cu inculpatul Ț. A. C. și cu ajutorul inculpaților M. D. F. și C. E. care au asigurat paza locului faptei, în noaptea de 1. noiembrie 2010 a sustras pe timp de noapte din rezervorul unui autotractor aparținând părții vătămate S. X. S. N. Oaș parcat în loc public cantitatea de 134 litri motorină, cauzând un prejudiciu în cuantum de 603 lei .

Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpatul G. D. A., întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,gC.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p., iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, ținându-se seama de disp. art.72 C.p. și art.320/1 C.p.p., aplicându-i o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Instanța de fond în mod întemeiat a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.53/12 martie 2010 a T.ului Satu M., întrucât infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă în perioada termenului de supraveghere a executării pedepsei aplicată prin sentința penală menționată mai sus, pedeapsă care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenție.

La instanța de fond s-a reținut în favoarea inculpatului G. D. A. și circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c C.p. pe motiv că a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, aplicându-i o pedeapsă de 8 luni închisoare sub limita minimă prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului.

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond prin acordarea unor eficiențe sporite circumstanței atenuante prev. de art.74 lit.c C.p. reținute în favoarea sa, este neîntemeiată raportat la fapta comisă de inculpat care sprijinit de ceilalți trei inculpați a săvârșit fapta de furt menționată mai sus, precum și la împrejurarea că anterior acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar inculpatul nu a dat dovadă de încrederea care i s-a acordat, comițând infracțiunea din prezenta cauză în perioada termenului de supraveghere stabilit prin sentința penală nr.53/12 martie 2010 a T.ului Satu M..

Având în vedere că nu se justifică acordarea unor eficiențe sporite circumstanței atenuante reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond, cu reducerea pedepsei sub limita de 8 luni închisoare, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpatul G. D. A., împotriva sentinței penale nr.460/(...) a JUDECĂTORIei B. M. urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art.88 C.p. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de 24 de ore din data de (...).

Potrivit art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de

A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. D. A., împotriva sentinței penale nr.460 din 23 februarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M..

Potrivit art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicata inculpatului reținerea din data de 26 noiembrie 2010.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, .

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial av. I. C.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 3 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. V. G. D. P.

G. M. N.

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./(...) J..fond. E. G.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 684/2012, Curtea de Apel Cluj