Decizia penală nr. 691/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR. 691/R/2012

Ședința publică din 4 mai 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : L. M., Judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

: M. Ș.

GREFIER : M. G.-V.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către S. Român prin A. N. de A. F. prin D. G. a F. P. C., împotriva sentinței penale nr.591 din 17 mai 2011 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul P. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.13 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. M. asistat de apărător ales, av. P. P. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea civilă S. Român prin A. N. de A. F. prin D. G. a F. P. C. și partea responsabilă civilmente S. I. E. prin lichidator C. individual de I. M. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul P. M., întrebat fiind de către instanță, arată că dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs.

S-a procedat la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului

Apărătorul inculpatului P. M., av. P. P. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de partea civilă A. N. de A. F. prin D. G. a F. P. C., apreciind că prin acest recurs se tinde la obligarea dublă a inculpatului la accesoriile care privesc prejudiciul cu relevanță penală.

După cum se poate observa chiar partea civilă în motivele de recurs arată că inculpatul în calitate de fost administrator al SC ";L. I. E."; SRL a fost obligat prin încheierea comercială nr.5367/2008 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ului Comercial C. la plata accesorilor la sumele privind TVA și impozit pe profit nerecuperat ca urmare a neevidențierii în evidențele fiscale ale societății ale unor venituri.

Pentru aceste omotive, solicită respingerea recursului ca nefondat. F. cheltuieli de judecată.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului formulat de partea civilă A. N. de A. F. prin D. G. a F. P. C. ca nefondat.

Din verificările efectuate rezultă că raportat la prejudiciul din prezentul dosar în cuantum de 96.233 RON inculpatul a făcut dovada plății acestui debit, chiar a plătit mai mult, respectiv 97.040 lei. Faptul că partea civilă susține că mai sunt debite raportat la obiectul acestei cauze raportându-se la toate debitele inculpatului, trebuie privită ca o solicitare fără legătură cu obiectul cauzei, iar în ceea ce privește accesorile consideră că instanța nu se poate pronunța, întrucât așa cum rezultă din memoriul părții civile, se face referire la debite și accesorii care nu au legătură cu prezentul dosar.

În concluzie, apreciază că motivele de recurs nu au legătură cu acțiunea penală dedusă judecății și prin urmare solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul P. M., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.591 din 17 mai 2011 a Judecătoriei C. N. în baza art. 741 pct. 2 C.penal, art. 91 lit. c C.penal, art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.penala, art. 10 lit. i1 C.pr.penala s-a aplicat inculpatului P. M. -. lui P. si R., nascut la (...) in mun. T., jud. C., cetatean roman, administrator, domiciliat in C. N., str. Venus nr. 25 ap. 9 jud. C., CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr.

241/2005, cu art. 13 C.penal, o sanctiune administrative in cuantum de:

1000 lei.

S-a constatat prejudiciul integral recuperat.

In baza art.192 Cod procedură penala a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că inculpatul P. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3. al P. de pe lângă Curtea de A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.13 C.pen.

Inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Inculpatul P. M. era asociat la SC L. I.-E. SRL din anul 1991, societatea având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata. Din raportul de inspecție fiscală întocmit de A.-D.-C., pentru perioada 01.03- (...), rezultă că societatea comercială amintită a desfășurat o activitate pe tot parcursul anului 2003 un venit de 370.011 Ron însă nu au fost înregistrate de către inculpat doar parțial veniturile realizate sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit în sumă de 54.674 Ron, respectiv de la plata TVA de 41.559 Ron. In fapt, SC L. I.-E. SRL C. achiziționa produse de vinificație de la SC C. R. SRL, după care le revindea diferiților beneficiari din județul C..

Fapta inculpatului care în calitate de asociat și administrator al unei societății comerciale a omis să înregistreze toate operațiunile comerciale efectuate sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale cu suma de 96.233

Ron, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al.1 lit.b, din Legea 241/2005 cu aplic. art.13 Cod penal, privind legea penală mai favorabilă.

In tot cursul procesului inculpatul a recunoscut fapta și a plătit integral prejudiciu.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 741 pct.2 C.penal, privind reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul unor anumite infracțiunii art.91 lit.c C.penal, art.11 pct.2 lit.b C.pr.penala, art. 10 lit. i1 C.pr.penala, instanța a aplicat inculpatului P. M., pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu art. 13 C.penal, o sanctiune administrative in cuantum de:-1000 lei.

Instanța a constatat prejudiciul integral recuperat.

In baza art.192 Cod pr. penala, instanța a obligat pe inculpat sa plateasca statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal A. prin D. C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și obligarea inculpatului P. M. la plata sumei de 176.455 lei plus accesorii aferente până la data plății, conform art.119 Cod procedură fiscală.

S-a arătat că Administrația F. P. a Municipiului T. a comunicat instanței că suma la care a fost obligat inculpatul în calitate de administrator al SC L. I. E. SRL prin Î. comercială nr.5367/2008 a T.ului Comercial C., dosar nr.(...) nu a fost stinsă prin plățile făcute de inculpat și că în temeiul art.115 și 169 din OG nr.92/2003 au fost stinse creanțele la care acesta a fost obligat prin Î. comercială nr.2878/(...) a T.ului Comercial C., dosar nr.(...), în calitate de administrator al SC Pro S. S.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. din data de (...) inculpatul P. M. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, reținându-se că în calitate de asociat și administrator al SC L.

I. E. SRL C.-N. în cursul anului 2003 a omis în parte evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate, respectiv a omis evidențierea veniturilor realizate în declarațiile privind obligația de plată la bugetul de stat și a deconturilor privind taxa pe valoarea adăugată cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale în valoare totală de 96.233 RON.

În cursul judecării cauzei în primă instanță inculpatul P. M. a făcut dovada plății în mai multe tranșe a sumei totale de 97.040 lei.

Astfel, în lunile septembrie și octombrie 2010 inculpatul a achitat

15.000 lei și 5000 lei (f.110, 112), iar în martie, aprilie și mai 2011 a achitat sumele de 15.800 lei, 1.240 lei, 9.215 lei, 785 lei, 10.000 lei, 10.000 lei și

30.000 lei (f.127-129, 133), în total 97.040 lei.

Cu toate acestea partea civilă recurentă, prin adresa de la fila 120 dosar fond a comunicat instanței că la data de (...) din creanța la care a fost obligat inculpatul în calitate de administrator al SC L. nu s-a stins nicio sumă, fiind stinse alte creanțe conform art.115 și 169 din OG 92/2003.

Câtă vreme inculpatul are pe rol un dosar penal în care prin recuperarea prejudiciului poate beneficia de prevederile art.74/1 Cod penal, partea civilă nu este îndreptățită a proceda la stingerea altor creanțe fiscale decât a celor în considerarea cărora face inculpatul plata pentru a beneficia de prevederile legale mai favorabile privind reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul anumitor infracțiuni.

De asemenea în contextul arătat partea civilă nu este îndreptățită să pretindă în continuare penalități și majorări de întârziere calculate la întreaga sumă datorată, astfel cum pretinde prin recursul de față.

Un alt aspect important de subliniat este acela că în actul de trimitere în judecată se reține în sarcina inculpatului sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în valoare totală de 96.233 lei, fără a se face referire la penalitățile de întârziere.

Ori instanța de judecată este ținută de limitele în care a fost sesizată.

Rechizitoriul trebuie să fie exact în precizarea prejudiciului și a elementelor care îl compun mai ales în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală în care recuperarea prejudiciului are efecte în planul răspunderii penale, pentru ca inculpatul să cunoască sumele pe care le are de recuperat în cazul în care dorește să beneficieze de prevederile legale mai favorabile și pentru a nu i se încălca dreptul la apărare.

În prezenta cauză Parchetul nu a declarat recurs și a susținut și în fața instanței de control judiciar că prejudiciul cauzat de inculpat este în sumă de 96.233 lei, inculpatul recuperând integral acest prejudiciu, achitând chiar o sumă mai mare.

Pe de altă parte în recursul părții civile care vizează doar latura civilă a cauzei nu se poate da curs solicitării acesteia de obligare a inculpatului la plata unei sume de bani mai mare decât cea reținută în rechizitoriu ca reprezentând prejudiciu, în condițiile în care în latura penală soluția de încetare a procesului penal este definitivă și această soluție a putut fi pronunțată doar în condițiile în care prejudiciul este recuperat.

Partea civilă nu a solicitat condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală cu consecința obligării lui la plata de despăgubiri.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de A. prin D. C. împotriva sentinței penale nr.591 din 17 mai 2011 a Judecătoriei C.-N..

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea

Baroului C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, în favoarea av.Lucaci A. C..

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de A. prin D. C. împotriva sentintei penale nr.591 din 17 mai 2011 a Judecătoriei C. N..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, în favoarea av.Lucaci A. C..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 mai 2012.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

L. M. ANA C. M. Ș.

M. V.-G.

Red.L.M./(...) Dact.H.D/5 ex.

Jud.fond: O.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 691/2012, Curtea de Apel Cluj