Decizia penală nr. 705/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

D. P.Ă NR.705/R/2012

Ședința publică din 7 mai 2012

I. compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.

G. : M. B.

M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentat prin procuror : D. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către Ministerul Public, P. de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. și inculpații P. I. I. și B. D. M. împotriva sentinței penale nr.523 din 2 decembrie 2011 a JUDECĂTORIei S. M., pronunțată în dosarul nr. (...), ambii inculpați fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de art.26 C. rap.la art.270 al.1 coroborat cu art.274 din Legea nr.86/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 523 din 2 dec.2011 a JUDECĂTORIei S. M., în temeiul art. 345 alin. 2 din C. de P. P.ă, au fost condamnați inculpații:

1. P. I. I., CNP 1., nume anterior Demianciuc, porecla I., fiul lui A. și I., născut la data de 01 aprilie 1973 în comuna R., județul M., cetățenie română, studii 10 clase și școala profesională, fără ocupație și fără loc de muncă, cu un copil major, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în comuna R. nr. 318, județul M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86-2006, cu aplicarea art.

74 lit.";a"; și art. 76 lit.";b"; C.pen (pentru fapta din 20 iunie 2010) și pedeapsa de

1 an închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din

Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 74 lit.";a"; și art. 76 lit.";b"; C.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. b Cod penal instanța a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe un termen de încercare de trei ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

S-a facut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 118 litera a din C. penal s-a dispus confiscarea cantității de

10.500 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Viceroy, ridicate de organele

I. M. la data de 20 iunie 2010 potrivit dovezii seria P nr. 3. din data de 20 iunie

2010.

În baza art. 118 alin. 1 litera d raportat la alin. 4 și 5 din C. penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 8.000 de euro, reprezentând prețul obținut de inculpat ca urmare a valorificării prin vânzare a cantității de 21 baxuri de țigări.

În baza art. 14 alin.3 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin.1

Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil, instanța a obligat inculpatul să plătească părții civile A. N. a V. B., prin D. R. pentru A. și O. V. C. pentru B. V. S. M. suma de 99.032 lei reprezentând datoria vamală (compusă din

14.477 lei-taxe vamale, 64.730 lei- accize și 19.825 lei- TVA) la care se adaugă dobânzi și penalități, conform art. 119, 120 și 121 indice 1 din C. de procedură fiscală, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a prejudiciului.

În temeiul art.191 al.(1) C.proc.pen, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului A.- N. C., desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, care s-a suportat din fondurile M.ui de J.

2. B. D. M., CNP 1., fiul lui D. și M., născut la data de 11 iunie 1980 în municipiul B. M., județul M., cetățenie română, studii medii, fără ocupație și fără loc de muncă în țară, necăsătorit, fără copii în întreținere, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în localitatea B. M., P. R. nr.

6., județul M., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin.

1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 74 lit.";a"; și art.

76 lit.";b"; C.

În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe un termen de încercare de doi ani și nouă luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

S-a facut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 118 litera a din C. penal s-a dispus confiscarea cantității de

19.900 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Chesterfield, ridicate de organele I. M. la data de 19 august 2009 potrivit dovezii seria P nr. 4. din data de 20 august 2009.

În baza art. 118 alin. 1 litera d raportat la alin. 4 și 5 din C. penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 17.000 de euro, reprezentând prețul obținut de inculpatul B. D. M. ca urmare a valorificării prin vânzare a cantității de 40 baxuri de țigări.

În baza art. 14 alin.3 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin.1

Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 și art. 1003 din Cod civil, instanța a obligat în solidar inculpații P. I. I. și B. D. M. să plătească părții civile

A. N. a V. B., prin D. R. pentru A. și O. V. C., pentru B. V. S. M. suma de 140.

770 lei reprezentând datoria vamală (compusă din 28. 148 lei-taxe vamale,

82.345 lei- accize și 30.277 lei- TVA) la care se adaugă dobânzi și penalități, conform art. 119, 120 și 121 indice 1 din C. de procedură fiscală, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a prejudiciului.

În temeiul art.191 al.(1) C.proc.pen, instanța a obligat inculpatul B. D. M. la plata sumei de 1.400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului M. A., desemnat din oficiu, care s-a suportat din fondurile M.ui de Justiție).

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că în data de 18 august 2009, inculpatul P. I. I. a facilitat cu sprijinul unor cetățeni ucraineni neidentificați introducerea ilegală în România a unui număr de 19.900 de pachete de țigarete cu timbru ucrainean marca Chesterfield, pe care le-a depozitat la domiciliul său, din comuna R. nr. 318, județul M.. În cursul zilei următoare, s-a prezentat la domiciliul acestuia, inculpatul B. D. M., care în schimbul remiterii sumei de 17.000 euro (primită de la o persoană neidentificată, cu apelativul C. din Oradea) către inculpatul P. I. I., a încărcat cantitatea de țigarete mai sus precizată în autoturismul închiriat, marca Hyunday H1 Satellite SV, înmatriculat în Franța sub nr. 96 RLK 75.

În scopul asigurării transportului de țigarete în condiții optime și fără riscuri, inculpatul P. I. I. și-a asumat rolul de antemergător, deplasându-se în direcția Satu M., cu autovehiculul marca Audi, cu număr de înmatriculare (...), autoturism oprit în trafic de către agenții I. M., M. V. și T. V..

Înainte de a se permite continuarea deplasării cu acest din urmă autoturism, agentul M. V., cunoscător de limbă ucraineană, a auzit cum inculpatul P. I. I., oferea sfaturi unei alte persoane de a se întoarce, avertizând asupra faptului că a fost supus unui control din partea lucrătorilor de poliție, conversația desfășurându-se în limba ucraineană.

Autoturismul marca Hyunday H1 Satellite SV, înmatriculat în Franța sub nr. 96 RLK 75, în care a fost încărcată cantitatea de țigarete mai sus menționată, condus de inculpatul B. D. M., a fost oprit de un alt echipaj al I. M., pe raza localității P. din județul M..

La solicitarea documentelor de identitate, inculpatul B. D. M. a refuzat a le prezenta, demarând în viteză și fiind urmărit de echipajele de poliție, ulterior reușindu-se blocarea autoturismului condus de inculpat.

În acest context, a fost depistată cantitatea de 19.900 pachete de țigarete marca Chesterfield de proveniență ucraineană iar inculpatul B. D. M., în prezența martorilor asistenți Bogar Alexandru și M. V. a recunoscut comiterea faptei, oferind detalii privind modalitatea de producere a acesteia.

Cât privește inculpatul P. I. I., acesta și-a reluat conduita infracțională prin comiterea unei fapte similare în data de 20 iunie 2010. În concret, a transportat cu autoturismul marca Mitsubischi Pajero, înmatriculat în Anglia sub nr. WDZ 5325, cantitatea de 10.500 de pachete țigări cu timbru ucrainean marca Viceroy, fapt depistat de o patrulă a Inspectoratului J.ețean al Poliției de F. M. (formată din agenții de poliție N. J.-T. și K. D.), cu prilejul efectuării unui control pe raza localității P.

Conform aspectelor relatate de inculpatul P. I. I., a reieșit că respectiva cantitate de țigări i-a fost procurată de un cetățean ucrainean, identificat prin prenumele de I., cu care a stabilit detaliile privind modalitatea de introducere în țară a pachetelor de țigări.

Audiat cu privire la faptele reținute în sarcina sa, inculpatul P. I. I. a recunoscut comiterea faptei din 20 iunie 2010 (faptă pe deplin confirmată și prin depozițiile martorilor N. J.- T. și K. D.) negând însă orice implicare în activitatea infracțională derulată în perioada 17-19 august 2009.

Cât privește această ultimă faptă, inculpatul B. D. M. și-a asumat parțial răspunderea penală, afirmând că i-a fost necunoscută proveniența ilicită a cantității de țigări transportate recunoscând însă că nu a fost străin de reprezentarea acestei posibilități. Conform susținerilor inculpatului, acesta ar fi fost agresat fizic de către polițiști cu prilejul prinderii sale.

În conformitate cu dispozițiile art. 69 Cod proc. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Plecând de la aceste dispoziții legale, instanța a înlăturat din ansamblul probator aserțiunile inculpatului B. D. M. privind agresarea sa fizică de către organele de poliție, acestea fiind în vădită neconcordanță cu aspectele susținute de inculpat în cuprinsul declarației sale olografe inițiale (filele 60-63) conform cărora la coborârea din autovehicul, în momentul în care a fost prins, a alunecat și a căzut lovindu-se de pietrișul căii de acces unde a fost reținut. Mai mult, acest context al producerii leziunilor este susținut și prin depozițiile martorilor asistenți Bogar Alexandru și M. V..

În baza declarației olografe (filele 60-63 dosar urmărire penală nr. 67-D-P-

2009), precum și a celorlalte mijloace de probă administrate în prezenta cauză, se impune a se exclude susținerile inculpatului B. D. M. privind incertitudinea existenței unei identități între inculpatul P. I. I. și autorul faptei de complicitate la contrabandă derulată în perioada 17-19 august 2009, precum și a afirmațiilor acestui din urmă inculpat, în integralitate nefondate, nedovedite și în pregnantă contradicție cu restul probelor administrate, referitoare la necomiterea faptei infracționale reținute în sarcina sa prin actul de sesizare nr. 67-D-P-2009.

În baza considerentelor în precedent expuse, instanța a apreciat că situația de fapt mai sus relatată este pe deplin dovedită prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, la care s-au făcut referiri pe parcursul prezentei sentințe.

1.a.În drept, fapta inculpatului P. I. I., care în perioada de 17-19 august

2009, în baza înțelegerii avute cu cetățeni ucraineni și români neidentificați a facilitat introducerea ilegală în România din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal (prin valea râului Tisa), a unui număr de 19.900 de pachete de țigarete cu timbru ucrainean marca Chesterfield, constituie complicitate la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86-2006, cu modificările ulterioare.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de a contribui la înlesnirea activității de introducere a baxurilor de țigarete prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Urmarea imediată este reprezentată de datoria vamală generată prin introducerea ilegală de țigări, în țară, iar legătura de cauzalitate dintre fapta și rezultat, este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal și calificată prin scopul urmărit de infractor de a nu plăti taxele vamale. Inculpatul a avut reprezentarea faptei de a se sustrage de la îndeplinirea cerințelor legii și a urmărit acest rezultat. b. Fapta inculpatului P. I. I., care la data de 20 iunie 2010, în baza înțelegerii avute cu cetățenii ucraineni și români neidentificați, a facilitat introducerea ilegală în România din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal a unui număr de 10.500 de pachete de țigarete cu timbru ucrainean, marca Viceroy, constituie complicitate la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86-2006, cu modificările ulterioare.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de a contribui la înlesnirea activității de introducere a baxurilor de țigarete prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Urmarea imediată este reprezentată de datoria vamală generată prin introducerea ilegală de țigări, în țară, iar legătura de cauzalitate dintre fapta și rezultat, este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal și calificată prin scopul urmărit de infractor de a nu plăti taxele vamale. Inculpatul a avut reprezentarea faptei de a se sustrage de la îndeplinirea cerințelor legii și a urmărit acest rezultat.

Întrucât infracțiunile (prezentate la literele a și b) au fost săvârșite de același subiect activ înainte de rămânerea definitivă a unei condamnări pentru oricare dintre ele, în cauză sunt întrunite condițiile de existență ale pluralității infracționale sub forma concursului real de infracțiuni prevăzută de art. 33 lit.a)

Cod penal.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.

La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a C. P. (condițiile răspunderii penale, regimul juridic aplicabil concursului de infracțiuni), limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunile săvârșite, modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu prezintă antecedente penale, nemaifiind anterior condamnat pentru alte fapte penale, urmând a reține în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art.

74 alin. 1 lit. a Cod penal, ca urmare a conduitei bune pe care a avut-o inculpatul anterior comiterii faptei.

Având în vedere circumstanța atenuantă judiciară reținută, cât și limitele minime de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, instanța a considerat justificată reducerea pedepsei ce a fost aplicată și a dat eficiență dispozițiilor art. 76 alin.1 lit. b din C. penal la individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Luând în calcul ansamblul acestor criterii, instanța l-a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru fiecare infracțiune de contrabandă ( în forma prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86-2006,) ce compune concursul real de infracțiuni.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. b Cod penal instanța a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 1 an închisoare.

Întrucât în raport de particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului

și împrejurările cauzei, instanța a apreciat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, și s-a suspendat condiționat executarea acesteia, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror încălcare poate atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În temeiul art.191 al.(1) C.proc.pen, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului A.- N. C., desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, care s-a suportat din fondurile M.ui de J.

Cu privire la cantitatea de 10.500 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Viceroy, ridicată de organele I. M. la data de 20 iunie 2010 potrivit dovezii seria P nr. 3. din data de 20 iunie 2010, instanța a dat aplicare dispozițiilor art.

118 litera a din C. penal urmând a dispune confiscarea.

În baza art. 118 alin. 1 litera d raportat la alin. 4 și 5 din C. penal, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 8.000 de euro, reprezentând prețul obținut de inculpat ca urmare a valorificării prin vânzare a cantității de 21 baxuri de țigări.

2. a. Fapta inculpatului B. D. M., care în perioada 17-19 august 2009 a acceptat să se implice în activități ilegale de contrabandă, transportând un număr de 19.900 pachete de țigarete cu timbru ucrainean marca Chesterfield, introduse ilegal în țară din Ucraina prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cu intenția de a le duce și de a le remite persoanei neidentificate având apelativul C. din Oradea, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86-2006, cu modificările ulterioare.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de a contribui la înlesnirea activității de introducere a baxurilor de

țigarete prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Urmarea imediată este reprezentată de datoria vamală generată prin introducerea ilegală de țigări, în țară, iar legătura de cauzalitate dintre fapta și rezultat, este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal și calificată prin scopul urmărit de infractor de a nu plăti taxele vamale. Inculpatul a avut reprezentarea faptei de a se sustrage de la îndeplinirea cerințelor legii și a urmărit acest rezultat.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.

La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a C. P. limitele de pedeapsă stabilite de C. vamal, modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului.

Din fișa de cazier judiciar, instanța a reținut că inculpatul nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor infracțiuni, fiind la primul conflict cu legea penală și în consecință instanța a reținut la individualizarea pedepsei ce urmează să i se aplice pentru săvârșirea infracțiunii, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin1 lit.a) din C. penal.

Față de aceste considerente, prin raportare la dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de legea penală, apreciind că astfel pot fi îndeplinite scopul represiv, dar și cel de prevenție specială, prevăzut de art. 52 Cod penal.

Având în vedere ansamblul acestor criterii, instanța l-a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru infracțiunea de contrabandă în forma prevăzută de art. 26 Cod P. raportat la art. 270 alin. 1 coroborat cu art.

274 din Legea nr. 86-2006.

Întrucât în raport de particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului

și împrejurările cauzei, instanța a apreciat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, s-a suspendat condiționat executarea acesteia, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror încălcare poate atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În temeiul art.191 al.(1) C.proc.pen, instanța a obligat inculpatul B. D. M. la plata sumei de 1.400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului M. A., desemnat din oficiu, care s-a suportat din fondurile M.ui de Justiție).

Referitor la cantitatea de 19.900 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Chesterfield, ridicate de organele I. M. la data de 19 august 2009 potrivit dovezii seria P nr. 4. din data de 20 august 2009, instanța a dat aplicabilitate prevederilor art. 118 litera a din C. penal, urmând a dispune confiscarea.

În baza art. 118 alin. 1 litera d raportat la alin. 4 și 5 din C. penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 17.000 de euro, reprezentând prețul obținut de inculpatul B. D. M. ca urmare a valorificării prin vânzare a cantității de 40 baxuri de țigări.

Sub aspectul laturii civile a prezentei cauze, prevalându-se de dispozițiile R.

(CEE) nr. 2913-92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a C. vamal

Comunitar, Regulamentul (CEE) nr. 2454-1993 a Comisiei din 2 iulie 1993, C. fiscal, cu modificările ulterioare, H. Guvernului României nr. 44-2004 privind

Normele de aplicare a codului fiscal, art. 206 indice 5 lit. b, 206 indice 6 și art.

206 indice 7 lit.d, art. 131 lit. a, art. 136 alin. 1 din C. Fiscal, D. R. pentru A. și

O. V. C. în reprezentarea Autorității Naționale a V., în cuprinsul adresei nr.

12422-J din (...) (fila 105), a apreciat că prejudiciul cauzat bugetului de stat în cazul mărfurilor care provin din afara Uniunii Europene și au fost introduse ilegal în Comunitate se compune din taxe vamale, accize și TVA.

Partea civilă, în sprijinul pretențiilor deduse judecății, a făcut referire la H. din data de (...), dată în Cauza C-459-7 de Curtea E. de Justiție, în cadrul căreia s-a statuat că pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu.

S-a menționat de către partea civilă că, datoria vamală care a luat naștere la introducerea ilegală a 19.900 pachete țigarete pe teritoriul vamal al României pentru activitatea infracțională desfășurată în perioada 17-19 august 2009 de către inculpații P. I. I. este de 140. 770 lei, conform adresei nr. 2655 din (...) emisă de B. V. S., solicitându-se a se face aplicarea prevederilor art. 119 , art.

120 și art. 120 indice 1 din C. de procedură fiscală.

S-a susținut că, în conformitate cu adresa nr. 2034 eliberată de B. V. S. la data de (...), datoria vamală care a luat naștere la introducerea ilegală a 10.500 de pachete țigarete pe teritoriul vamal al României, pentru activitatea infracțională desfășurată în data de 20 iunie 2010 de inculpatul P. I. I. este de

99.032 lei, la care urmează a se adaugă dobânzi și penalități până la achitarea integrală a prejudiciului.

I. a reținut că dispozițiile art. 136 alin. 1 dispun că "în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare";.

Conform prevederilor art. 139 din C. Fiscal "În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare";.

În conformitate cu art. 249 din Directiva CE nr. 112/2006 (Directiva TVA), se stabilește că directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru căruia i se adresează, lăsând autorităților naționale competența privind modalitatea de transpunere.

În opinia Curții, este irelevant faptul că scopul activității este unul ilicit, indiferent de scopul sau rezultatul activității respective. În sensul arătat sunt și cauzele C 158/98- Coffeshop Siberie și Cauza C 111/92-Wifried Lange, cauze în care CEJ și-a fundamentat soluția pe faptul că principiul neutralității se opune operării unor distincții de ordin general între tranzacțiile legale și cele ilegale.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Directiva sus menționată, persoana impozabilă înseamnă orice persoană care în mod independent, desfășoară în orice loc activitate economică indiferent de scopul sau rezultatele activității respective.

Cu privire la perceperea de TVA în cazul activităților ilicite, instanța a reținut că diferența de tratament fiscal în funcție de natura licită sau ilicită a activităților desfășurate ar conduce implicit la încălcarea principiului neutralității fiscale.

I. a avut în vedere că art. 202 din regulamentul CEE nr.2913/1992 al Comisiei de I. a C. vamal Comunitar, descrie modalitatea și momentul în care se naște o datorie vamală. Dispozițiile legale sus menționate prevăd că o datorie vamală la import poate să ia naștere prin introducerea ilegală într-o altă parte pe acel teritoriu a unor mărfuri amplasate într-o zonă liberă sau antrepozit liber.

În cadrul alineatului doi al articolului indicat se stipulează că datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

Mai mult, regulamentul mai sus amintit, definește în cadrul alin. 3 al articolului 203, noțiunea de debitor vamal, în care se integrează orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe în mod normal, în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor că ele au fost sustrase de sub supraveghere vamală.

Raportând starea de fapt cuprinsă în actele de sesizare și reținută de instanță în urma finalizării cercetării judecătorești, la prevederile legale mai sus enunțate, a apreciat că inculpații se includ în sfera debitorilor vamali.

Ori, în condițiile în care, se recunoaște aplicabilitatea prevederilor regulamentului la care s-a făcut mai sus referire, incidența noțiunii de datorie vamală și calitatea inculpaților de debitori vamali, instanța a apreciat că toate aceste aspecte nu fac decât să se opună admisibilității tezei încadrării infracțiunii de contrabandă în sfera infracțiunilor de pericol și să plaseze acest tip de infracțiuni în sectorul infracțiunilor economice, atâta timp cât nu se poate contesta producerea unui prejudiciu.

I. a reținut că art. 206 indice 5 din C. fiscal, reglementează faptul generator al accizelor, acesta fiind reprezentat conform literei b de importul produselor accizabile pe teritoriul comunității.

Conform art. 206 indice 6 din același cod, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, aceasta din urmă fiind definită potrivit art. 206 indice

7 litera b inclusiv prin importul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize.

În legătură cu problematica aplicării concomitente a măsurii de siguranță a confiscării speciale în cazul infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86-2006 privind C. vamal și a obligării legale a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală, a fost promovat un recurs în interesul legii, respins însă ca inadmisibil prin D. nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2011.

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 224 punctul 1 lit. a și art. 234 alin. 3 din C. vamal, reiese fără echivoc, că în cazul infracțiunii de contrabandă, obligația de plată a taxelor vamale, ca drept de creanță al statului, instituie repararea pagubei și se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea și rezolvarea acțiunii civile reglementat prin dispozițiile art. 14 și art.

346 din C. de procedură penală.

I. a avut în vedere că interpretarea oferită de C. prevederilor art. 202 și art.

233 primul paragraf lit. d din Regulamentul CEE nr. 2913-92 al Consiliului din

(...) de instituire a C. V. comunitar, cu modificările și completările ulterioare, este în sensul de a nu se considera stinsă datoria vamală decât în condițiile în care punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității, intervine înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situate în interiorul acestui teritoriu. Pe cale de consecință, în alte condiții decât cele anterior expuse, datoria vamală nu se stinge.

Prin raportare la aspectele mai sus expuse, instanța a constatat că aplicabilitatea măsurii confiscării prin prezenta sentință, nu determină stingerea datoriei vamale (compusă, în lumina dispozițiilor legale sus enunțate din taxe vamale, TVA, accize) neinstalându-se o stare de incompatibilitate prin reținerea unui cumul al măsurii confiscării cu obligația inculpaților-debitori vamali la plata datoriei vamale.

Plecând de la considerațiile de mai sus, în baza art. 14 alin.3 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin.1 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil, instanța a obligat inculpatul P. I. I. să plătească părții civile A. N. a V. B., prin D. R. pentru A. și O. V. C., pentru B. V. S. M., suma de

99.032 lei reprezentând datoria vamală (compusă din 14.477 lei-taxe vamale,

64.730 lei- accize și 19.825 lei- TVA) la care se adaugă dobânzi și penalități, conform art. 119, 120 și 121 indice 1 din C. de procedură fiscală, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a prejudiciului.

I. a constatat că delictul comis în perioada 17-19 august 2009 este imputabil inculpaților P. I. I. și B. D. M., motiv pentru care a dat aplicabilitate prevederilor art. 1003 din C. Civil, privind răspunderea solidară a inculpaților pentru plata sumei de 140. 770 lei reprezentând datoria vamală (compusă din

28. 148 lei-taxe vamale, 82.345 lei - accize și 30.277 lei- TVA) la care se adaugă dobânzi și penalități, conform art. 119, 120 și 121 indice 1 din C. de procedură fiscală, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a prejudiciului.

Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT B. T. M. și inculpații P. I. I. și B. D. M.

Ministerul Public, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.p. a solicitat admiterea recursului, desființarea parțială a hotărârii atacate și rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpaților P. I. I. și B. D. M. pentru complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată prev.de art.26 C.p. rap.la art.270 lin.1 și art.274 din Legea 86/2006 cu aplic.art.33 lit.a C.p., în ceea ce-l privește pe inculpatul P. la pedepse într-un cuantum sporit ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante. S-a solicitat să se constate că pedeapsa aplicată inculpatului B. este nelegală fiind sub limita minimă de 1 an închisoare stabilită de disp.art.76 alim.1 lit.b C.p. în cazul infracțiunilor a căror minim special este de 5 ani sau mai mare precum infracțiunea reținută în sarcina acestuia.

Ministerul Public a mai cerut menținerea măsurii sechestrului asigurator care a fost dispusă de către procuror la data de (...) pentru a se facilita recuperarea sumelor de 17.000 euro și respectiv 8000 euro.

Inculpatul B. D. M. prin apărător a solicitat casarea hotărârii recurate și constatarea faptului că aceasta este nelegală sub aspectul confiscării în folosul statului a sumei de 17.000 euro de la acest inculpat, iar sub aspectul laturii civile a solicitat respingerea constituirii de parte civilă a A..

Din probatoriul administrat în opinia apărătorului acestui inculpat că suma de 17.000 euro nu reprezintă o sumă dată pentru a determina comiterea infracțiunii sau pentru a-l răsplăti pe inculpatul P. ci c/val mărfurilor pe care inculpatul B. le-a achiziționat de la coinculpatul P.

Sub aspectul laturii civile s-a apreciat că datoria vamală s-a stins prin confiscarea bunurilor introduse ilegal în țară și ca atare nu se mai impune obligarea inculpaților la plata taxelor vamale, a accizelor și a TVA-ului.

Apărătorul inculpatului recurent P. I. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia pentru săvârșirea faptelor recunoscute de acesta și achitarea în baza art.10 lit.d C.p.p. în ceea ce privește fapta la care se susține că a participat împreună cu inculpatul B.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat și a disp.art.3895/6 alin.3 C.p.p. Curtea constată următoarele:

I. fondului, în urma coroborării judicioase a unui vast probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, a stabilit în sarcina inculpaților fără putință de tăgadă următoarea stare de fapt:

Astfel, în sarcina inculpatului P. I. I. s-a reținut și probat că în perioada 17-

19 aug.2009, în baza înțelegerii avute cu cetățeni ucraineni și români rămași neidentificați, a facilitat introducerea ilegală în România din Ucraina prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal a unui număr de 19900 pachete de țigări cu timbru ucrainean marca Chesterfield și că la data de (...) procedând într-o manieră similară a introdus în țară 10.500 pachete țigarete cu timbru ucrainean marca Viceroy .

A. stare de fapt a fost dovedită prin declarația inculpatului P. I. , a martorilor M. V., T. V., K. N. D., N. J. T., C. G., M. V., J. I. precum și din procesul verbal de constatare din data de 18 aug.2009, precum și din procesele-verbale din data de 19 aug.2009.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului P. I. formulată prin apărătorul desemnat din oficiu de a se dispune achitarea sa pentru una din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv pentru infracțiunea pe care se susține că a comis-o împreună cu inculpatul B. M. A. deoarece poziția sa de nerecunoaștere a acestei fapte comisă în perioada 17-19 aug.2009 nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Vom reține că procesele- verbal anterior menționate întocmite de organele de urmărire penală au dovedit că în data de 18 aug.2009 inculpatul P. a facilitat împreună cu cetățeni ucraineni introducerea ilegală în țară a unui număr de 19900 pachete de țigări cu timbru ucrainean pe care le-a depozitat la domiciliul său din remeți nr.18 jud. M.. În ziua următoare inculpatul B. D. M. s-a prezentat la locuința inculpatului P. având asupra sa suma de 17.000 euro pe care a primit-o de la o persoană cu apelativul C. din Oradea pe care a predat-o inculpatului P. în schimbul cantității de 19900 pachete de țigări pe care le-a încărcat apoi în autoturismul închiriat. Pentru a asigura buna desfășurare a transportului inculpatul P. a mers cu autoturismul marca Audi înaintea autoturismului condus de inculpatul B., autoturismul inculpatului P. fiind oprit în trafic de către organele de poliție cu ocazia unui control de rutină. Cu această ocazie martorul M. V. a auzit cum inculpatul P. vorbind în limba ucraineană la telefon îi spunea unei persoane să se întoarcă pentru că drumul este controlat. Urmare acestei convorbiri a fost oprită autoturismul marca Hyunday condus de inculpatul B. M., care inițial a refuzat să prezinte actele de identitate demarând în trombă și fiind urmărit de un echipaj de poliție care a reușit până la urmă oprirea sa.

Poziția procesuală exprimată de inculpatul B. M. D. cu privire la această faptă este total neverosimilă fiind imposibil de acceptat ideea că o persoană cu capacități normale de înțelegere a realităților primește o sumă de bani consistentă -1000 euro- pentru a efectua un transport perfect legal așa cum a susținut inculpatul. De asemenea conduita pe care acest inculpat a avut-o la momentul la care a fost oprit de organele de poliție ridică serioase semne de întrebare, acesta alegând să se sustragă controlului și reușind să fie oprit doar urmare a blocării drumului.

Vom mai constata că prinderea celor doi inculpați s-a datorat faptului că în urma unor sesizări făcute de o persoană anonimă s-a efectuat supravegherea zonei de frontieră care includea și amplasamentul domiciliului inculpatului P. În aceste condiții a fost observată întreaga activitate infracțională desfășurată de acesta și s-a reușit identificarea persoanei care conducea autovehiculul de culoare gri care ieșise din curtea inculpatului P. după plecarea acestuia. În fața organelor de urmărire penală inculpatul B. a declarat olograf că i s-a cerut de către o persoană pe nume C. să se deplaseze la domiciliul inculpatului P. având asupra sa suma de 17.000 euro pentru a achiziționat 40 de baxuri conținând țigări cu timbru ucrainean pentru a face contrabandă.

În drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. de art.26 Cp raportat la art.270 alin.1 și art.274 din LG.86/2006 cu modificările și completările ulterioare -2 fapte pentru inculpatul P. și 1 faptă pentru inculpatul B.

Pedepsele aplicate inculpatului P. au fost just individualizate raportat la gradul de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina acestuia, a împrejurărilor în care acestea au fost comise, al cantității destul de însemnate de țigări traficate, a conduitei inculpatului pe parcursul procesului penal- recunoscând doar parțial faptele deduse judecății -, a lipsei antecedentelor penale și a conduitei bune avute înainte de comiterea acestor fapte.

Vom mai reține că în mod justificat instanța fondului a reținut în favoarea ambilor inculpați circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit. a Cp apreciind că doar o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege -de 5 ani- este în măsură să contribuie la atingerea scopului prev. de art.52 Cp. O pedeapsă într- un cuantum mai redus aplicată unei persoane aflate la prima confruntare cu lege penală este mai eficientă ca măsură de reeducare decât o pedeapsă mare. În acest sens sunt studiile sociale și psihologice efectuate de experți în materie.

Vom admite însă critica formulată de Ministerul Public cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului B. care a fost condamnat la 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.26 Cp raportat la art.270 alin.1 și art.274 din LG.86/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum am precizat și anterior a fost reținută în mod corect circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.a Cp. Urmare a reținerii circumstanței atenuante devine obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege conform prev. art.76 lit.b Cp-în speța prezentă. Acest articol prevede , în mod neechivoc, că atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa coboară sub minimul special , dar nu mai jos de 1 an. Or, în aceste condiții aplicarea unei pedepse de 9 luni închisoare este vădit nelegală.

Constatând incidența dispozițiilor art.3859 pct.14 Cpp instanța de control judiciar a procedat la admiterea recursului declarat în cauză de către DIICOT și la majorarea pedepsei aplicate inculpatului B. D. M. de al 9 luni la 1 an închisoare.

La stabilirea acestui cuantum al pedepsei instanța de control judiciar a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art.72 Cp, împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta dedusă judecății, gradul de participație al inculpatului , lipsa antecedentelor penale dar și conduita oscilantă pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal.

Apreciind că scopul pedepselor aplicate inculpaților poate fi atins și fără executare efectivă a acestora a fost menținută suspendarea condiționată aplicată de instanța ierarhic inferioară.

I. de recurs mai constată că s-a omis de către instanța fondului a se pronunța asupra măsurii sechestrului asigurător instituit prin O. din (...) a DIICOT B. T. M. asupra cotei de 1 parte din casa de locuit construită în anul1999 în suprafață de 135 mp, situată în comuna R. nr.318 jud.M., înscrisă în Registrul Agricol al comunei R. pentru anii 2007-20111, cu o valoare de vânzare pe piață de 30.000 euro (cota de 1/2 parte:15.000 euro) și a autovehiculului marca Suzuki Grandi Vitara FT, an fabricație 2000, serie motor MS1333731, serie șasiu JSAFTD32V00120020, nr.de înmatriculare (...), certificat de înmatriculare nr.2. din (...), apreciat la suma de 2.500 euro deși avea această obligație.

Observând că măsura asigurătorie a fost luată de procuror cu respectarea dispozițiilor legale mai exact art.163 și următoarele Cpp- în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, că bunurile sechestrate aparțin inculpatului P. conform scriptelor de la filele 129,127 și 130-133 din dosarul de urmărire penală, precum și împrejurarea că inculpații au fost obligați în solidar la repararea prejudiciului cauzat părții civile A. N. a V. B., prin D. R. pentru A. și O. V. C., pentru B. V. S. M., prejudiciu ce nu a fost reparat până la momentul pronunțării prezentei, va fi menținută măsura asigurătorie dispusă de procuror conform dispozitivului.

Criticabilă este și dispoziția de confiscare a sumei de 17.000 Euro de la inculpatul B. D. M. cu motivarea că ar fi incidente prev. art.118 lit. d raportat la alin.4 și 5 Cp , sumă ce ar reprezenta prețul obținut de acesta ca urmare a comercializării țigărilor de contrabandă.

Este facil de observat că inculpatul B. susține , în mod verosimil și necombătut pertinent de DIICOT, că a dat suma de 17.000 euro inculpatului P. în schimbul cantității de 19.900 pachete de țigări marca Chesterfiel cu timbru ucrainean, sumă pe care a primit-o de la o altă persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită de către organele de urmărire penală.

În aceste condiții nu putem vorbi că suma de bani anterior menționată a fost dată pentru a determina săvârșirea unei fapte penale sau pentru a răsplăti pe făptuitor, așa cum prevede art.118 lit. d Cp.

Prin lucruri date pentru a determina săvârșirea unei infracțiuni legiuitor român a înțeles bani sau alte obiecte având valoare patrimonială ce i-au fost remise făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, iar prin lucruri date pentru a răsplăti pe făptuitor se înțelege de asemenea banii sau alte obiecte evaluabile economic ce au fost remise făptuitorului după comiterea faptei.

Vom constata că suma de bani a fost dată de inculpatul B. în chiar momentul comiterii infracțiunii reținute în sarcina sa și a coinculpatului P.

Nu sunt incidente în speță nici alin.4 și 5 ale art.118 Cp deoarece țigările de contrabandă au fost confiscate și ca urmare ele nu au putut fi exploatate sau valorificate.

]Cu privire la suma de 8.ooo euro confiscată de la coinculpatul P. nu existe probe certe și de netăgăduit că aceasta a fost obținută din comiterea vreunei fapte penale și trebuie avute în vedere și cele expuse anterior cu privire la temeiul confiscării.

Pentru aceste considerente instanța de control judiciar a înlăturat această dispoziție de confiscare conform dispozitivului prezentei .

Latura civilă a cauzei a fost just soluționată, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acest moment , fiind amplu motivată modalitatea de rezolvare a acțiunii civile. I. de control judiciar își însușește în totalitate această soluție care este în deplină concordanță cu legislația internă și cea comunitară și cu practica constantă a Curții de A.

Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate Curtea va admite recursurile declarate în cauză , conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

În baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT B. T. M. împotriva sentinței penale nr.523 din data de (...) a JUDECĂTORIei S. M., pe care o casează în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B. D. M.

și la omisiunea instanței de a se pronunța asupra măsurii asiguratorii, precum și recursurile inculpaților P. I. I. și B. D. M. cu privire la greșita confiscare a sumelor de 8.000 euro și 17.000 euro.

Rejudecând cauza în limitele de mai sus, majorează pedeapsa aplicată inculpatului B. D. M., fiul lui D. și M., născut la (...), CNP1., de la 9 luni închisoare la 1 an închisoare pentru comiterea complicității la infracțiunea de contrabandă, prev.de art.26 Cod penal rap.la art.270, 274 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.b Cod penal.

Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului B. D. M. pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal.

În baza art.343 Cod procedură penală menține măsura sechestrului asigurator instituită prin O. din (...) a DIICOT B. T. M. asupra cotei de 1/2 parte din casa de locuit construită în anul1999 în suprafață de 135 mp, situată în comuna R. nr.318 jud.M., înscrisă în Registrul Agricol al comunei R. pentru anii

2007-20111, cu o valoare de vânzare pe piață de 30.000 euro (cota de 1/2 parte:15.000 euro) și a autovehiculului marca Suzuki Grandi Vitara FT, an fabricație 2000, serie motor MS1333731, serie șasiu JSAFTD32V00120020, nr.de înmatriculare (...), certificat de înmatriculare nr.2. din (...), apreciat la suma de 2.500 euro.

Înlătură dispoziția de confiscarea de la inculpatul P. I. I. a sumei de 8.000 euro și de la inculpatul B. D. M. a sumei de 17.000 euro.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului B., av.Albu N. M. și suma de

300 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului P., av.Ancheș D. I., sume ce se vor avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

M. Ș. L. M.

M. B.

M. B.

Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 705/2012, Curtea de Apel Cluj