Decizia penală nr. 908/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA P.Ă NR.908/R/2012

Ședința publică din 13 iunie 2012

I. constituită din :

PREȘEDINTE : M. R. , J.ecător

JUDECĂTORI : A. D. L.

: C. I. G. : M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații M. V. R., P. P. A. și A. A. împotriva sentinței penale nr. 653 din data de 15 martie

2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...), inculpal fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor:

- P. P. A. - tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal;

- M. V. P. - complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 211 alin.1, alin.2 a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal;

- A. A. - complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul P. P.

A., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. D. C., inculpatul M. V. R., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. D. Ida și inculpata A. A. asistată de apărătorul desemnat din oficiu, av. av. D. D., partea vătămată S. M. și apărătorul părții civile S.C P.

N. S. B. M., av. L. I. din cadrul baroului M., lipsă fiind fiind părțile civile H.

A. M., S. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar s-au depus note de ședință formulate de apărătorul părții civile S.C P. N. S. B. M.

Apărătorul părții civile S.C P. N. S. B. M., av. L. I. învederează instanței că toate actele care au existat în contabilitate sunt depuse la dosar și alte acte nu există și arată că nu se ține un inventar pentru fiecare obiect în parte, neexistând această obligație. Societățile care au ca obiect de activitate prelucrare și desfacere a obiectelor din metale prețioase țin o evidemță a stocului de marfă pe metoda global valorică. Au fost sustrași doi taburi și nu 12 brățări. În faza de urmărire penală inculpatul M. a arătat că inculpatul P. a pus o parte din bijuterii în rucsac, iar cealaltă nu, și o parte din bijuterii au căzut pe drum la colțul blocului unde se afla bijuteria. În rechizitoriu se susține că inculpații au sustras doi cilindrii cu mai multe brățări, după aprecierea sa mai mult de 40 de brățări..

Precizează că nu s-a recuperat nimic din bunurile sustrase. A fost sustrasă cantitatea de 226,18 grame de aur din care partea civilă a scăzut cantitatea de 28,25 grame întrucât această din urmă cantitate a fost identificată de organele de poliție la amanet de unde urmează a fi recuperate.

Apărătorul inculpatei A. A., av. D. D. solicită ca partea civilă să depună la dosar dovada de achiziționare a bijuteriilor.

Apărătorul părții civile S.C P. N. S. B. M., av. L. I. arată că nu există acte de proveniența în parte pentru fiecare bijuterie, toate actele au fost depuse la dosar și nu mai deține alte acte.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpatului M. V. R., av. D. Ida solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 653 din data de 15 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare și, rejudecând cauza să se preocedeze la reindividulizarea judiciară a pedepsei conform criteriilor prev. de art. 72

Cod penal și aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod pr.pen. să se aplice inculpatului o pedeapsă cu închisoarea care să fie executată în condițiile prevăzute de art. 861 Cod penal.

Raportat la susținerile părții civile potrivit căreia reprezentanții G. F. au constat lipsa cantității de 226,18 aur este lipsită de relevanță, întrucât nu s-a făcut dovada cantității efective a aurului înainte de săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații.

Apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, având în vedere gradul de contribuție a inculpatului la comiterea faptei, acesta asigurând doar paza.

Solicită ca din pedeapsa ce se va aplica să se deducă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de (...) și până în prezent.

Apărătorul inculpatului P. P. A., avocat D. D. C. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună diminuarea cunatumului pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv în modalitatea prevăzută de art. 81 Cod penal sau 861

Cod penal.

Deși în cuprinsul sentinței atacate instanța a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale, colaborarea inculpatului cu organele judiciare, aceste aspecte nu au fost reținute în dispozitivul hotărârii și nu s-a dat eficiențăîn sensul diminuării pedepsei aplicate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei solicită respingerea acțiunii civile formulată în cauză, întrucâtprejudiciul nu este dovedit.

Apărătorul inculpatei A. A., av. D. D. solicită în temeiul art. 38515 pct.

2 lit. d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.

653/2012 a JUDECĂTORIei B. M. și, rejudecând cauza să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatei de prima instanță și schimbarea modalității de executare a pedepsei din modalitatea prev. de art. 861 Cod penal în cea prevăzută de art. 81 Cod penal, având în vedere că inculpata a recunoscut fapta comisă, a ajutat organele de urmărire penală în desfășurarea anchetei, este o persoană integrată în societate, este o persoană responsabilă.

Apreciază că solicitarea de modificare a modalității de executare a pedepsei stabilite de prima instanță este justificată, având în vedere că inculpata A. s-a căsătorit cu inculpatul M., iar instanța de fond prin aplicarea dispozițiilor art. 863 alin. 3 Cod penal a interzis acesteia să intre în legătură cu inculpatul M.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei solicită respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă S.C P. N. S. B. M. ca fiind nedovedită.

Cu privire la partea civilă S. M. arată că prima instanță a reținut că inculpații și-au manifestat dorința de a achita despăgubirile civile, însă având în vedere că această parte civilă s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare apreciază că nu se poate dispune obligarea inculpaților la plata acestor despăgubiri.

Apărătorul părții civile S.C P. N. S. B. M., av. L. I. solicită respingerea recursului formulat de inculpați cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că prejudiciul cauzat părții civile a fost dovedit. Cu o zi înainte de comiterea faptei a fost efectuat inventarul și nu s-a constatat nicio lipsă.

Diferența dintre suma cu care s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală și în fața instanței se datorează faptului că din cantitatea de

226,18 grame de aur s-a scvăzut cantitatea de 28,25 grame de aur care se află în custodie la casa de amanet de unde urmează a fi recuperată. Cu cheltuieli judiciare constând în onorariu avocațial.

Totodată, solicită să se aibă în vedere că inculpații s-au prevalat de dispozițiile art. 3201 Cod pr.pen.ceea ce înseamnă că și-au însușit atât latura penală cât și latura civilă așa cum au fost reținute în rechizitoriu.

Reprezentantul parchetului solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. respingerea recursurilor formulate de inculpații M. V. R. și P. P. A. cu consecința menținerii sentinței penale nr. 653/2012 a JUDECĂTORIei B. M.

Apreciază că sancțiunile aplicate inculpaților și modalitatea de executare a pedepselor sunt corect individualizate raportat la fapta concret comisă care este caracterizată printr-un grad de pericol social ridicat și la aplicarea dispozițiilor 3201 Cod pr.pen. și art. 72 Cod penal.

Consideră că modalitatea de executare a pedepselor este corespunzătoare cerințelor prev. de art. 52 Cod penal.

Având în vedere că contribuția inculpaților la comiterea faptelor este distinctă, apreciază că modalitatea de executare a pedepsei în condițiile prev. de art. 861 Cod penal stabilită față de inculpata A. A. este justificată.

Solicită admiterea recursului formulat de inculpata A. A. doar în ceea ce privește înlăturarea interdicției de a se afla în legătură cu inculpatul M. V.

P. ca urmare a căsătoriei survenite între aceștia.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciază că criticiile sunt nefondate, întrucât pretențiile sunt dovedite.

Solicită să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului P. P. A. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 28 decembrie 2011 la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M. V. P. perioada reținerii și a arestului preventiv de la 29 decembrie 2011 la zi.

Solicită obligarea inculpaților P. P. A. și M. V. P. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar cheltuiele avansate de stat cu ocazia judecării recursului formulat de inculpata A. A. să rămână în sarcina acestuia.

Partea civilă S. M. lasă soluția la aprecierea instanței.

Inculpatul M. V. R., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, a sustras 19 brățări al cărui gramaj nu-l cunoaște și nu poate preciza valoarea acestora. Solicită admiterea recursului conform concluzilor puse de apărătorul său.

Inculpatul P. P. A., având ultimul cuvânt, arată că a luat două tuburi pe care se aflau 19 brățări și nu poate preciza valoarea brățărilor sustrase.

Solicită admiterea recursului.

Inculpata A. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și arată că regretă fapta comisă și că nu poate preciza valoarea brățărilor sustrase.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.653 din 15 martie 2012 pronunțată de

Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.(...), în baza art. 211 alin.1, alin.2 lit. a și c și alin.21 lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. a alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a cod penal, rap. la art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul P. P. A., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.

În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. a alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a cod penal, rap. la art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. V. P., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, cu aplicarea art.

71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.

În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați.

În baza art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată prin Î. penală nr. 2733/(...) a JUDECĂTORIei B.

M.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P. P. A. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de (...) la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M. V. P. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de (...) la zi.

În baza art. 26 Cod P. rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. a alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a cod penal, rap. la art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnată inculpata A. A., la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.

În baza art. 86 ind. 1, 86 ind. 2 Cod P., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și încredințează supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În baza art. 86 ind. 3 Cod P., pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Maramureș; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Datele prevăzute la b, c, d au fostcomunicate S. de P.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 Cod P. pe durata termenului de încercare, inculpata are următoarea obligație:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

- să nu intre în legătură cu inculpații P. P. A. și M. V. P.

În baza art. 71 alin. 5 Cod P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

S-a atrasatenția inculpatei asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod P. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în perioada (...)-(...).

În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea și distrugerea următoarelor bunuri înregistrate în Registrul de C. delicte al

JUDECĂTORIei B. M. la poziția nr. 3. un spray lacrimogen marca NATO și o mască tip cagulă.

În baza art. 169 Cod de procedură penală, s-a dispus restituirea către partea civilă SC P. N. S. prin reprezentant legal D. I., cu sediul în B. M., B- dul B., nr. 35/101, jud. M. a unui număr din 2 brățări din aur lăsate în custodia provizorie a SC EST I. S. J., 4 brățări din aur lăsate în custodia provizorie a SC C. S. și 3 brățări din aur lăsate în custodia provizorie a IFN S. S., toate descrise în procesele-verbale aflate la filele 92, 107 și 111 din dosarul de urmărire penală.

În baza art. 14 Cod de procedură penală, rap. la art. 346 Cod de procedură penală, art.1381, art. 1382 și art. 1385 din Noul Cod Civil, au fost obligați inculpații în solidar la plata următoarelor sume de bani:

- 31.678,4 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă SC

P. N. S. prin reprezentant legal D. I., cu sediul în B. M., B-dul B., nr.

35/101, jud. M.

- câte 1000 de lei reprezentând daune morale către părțile civile: H. A. M. domiciliată în B. M., str. Barajului, nr. 55B/3, jud. M., S. I. domiciliată în B. M., A. S. nr. 1/24, jud. M. și S. M. domiciliată în B. M., A. S., nr. 1/24, jud. M..

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1400 de lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 600 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. Ș. Dan, respectiv 100 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu către av. Deheneș Silvester Angelica, ce au fost avansate din fondurile M.ui Justiției.

P. a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 9 decembrie 2011, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în locuința coinculpaților M. V. P. și A. A., inculpatul P. P. A. i-a relatat coinculpatului M. V. P. că are probleme financiare, neavând cu ce să-și achite contravaloarea chiriei arătându-se interesat de o metodă facilă de a obține bani. Inculpatul M. V. P. i-a sugerat coinculpatului P. P. A. să sustragă amândoi bijuterii din incinta magazinului de bijuterii aparținând S. P. N. S. B. M., situat în M. B. M., pe Bd. B. În timp ce purtau aceste discuții, amândoi inculpații au prizat pe nas o substanță sub formă de praf alb cu efecte halucinogene, pe care o avea asupra sa inculpatul M. V. P. Inculpatul M. V. P. l-a asigurat pe coinculpatul P. P. A. că el cunoaște zona unde este amplasat magazinul, știe care este orarul de funcționare și câte vânzătoare sunt de obicei de serviciu.

Potrivit înțelegerii dintre cei doi inculpați inculpatul P. P. A. urma să pătrundă în magazin purtând pe față o mască din material textil tip

„cagulă";, pe mâini mănuși și să aibă asupra sa un spray lacrimogen, pe care coinculpatul M. îl procurase anterior, pe care urma să-l folosească asupra vânzătoarelor. Inculpatul P. P. A. a cumpărat cagula și mănușile cu banii pe care i-a dat inculpatul M. V. P. La întoarcere cei doi au trecut pe lângă magazinul de bijuterii aparținând SC P. N., stabilind și traseele pe care urmau să fugă după comiterea faptei, după care au revenit în locuința lui M. V. P. A. discuțiile pe care le purtau, inculpata A. A. a încercat să-i convingă să renunțe la săvârșirea faptei, dar, întrucât nu a reușit, a acceptat să-i însoțească pe ceilalți doi inculpați la locul comiterii faptei și să-i aștepte pe partea opusă a străzii, urmând ca în situația în care ar fi observat vreo patrulă de poliție, să-i alerteze telefonic.

În jurul orei 17:00 inculpații s-au deplasat la magazinul de bijuterii aparținând părții civile S. P. N. B. M. La plecare, inculpatul M. V. P. a luat cu el un rucsac și i-a înmânat coinculpatului P. P. A. un dispozitiv metalic tip „diamant"; destinat tăierii sticlei, cu care acesta urma să spargă vitrina în care se aflau bijuteriile.

Când au ajuns la magazin, inculpata A. A. a trecut pe partea opusă a străzii și observând că în afară de vânzătoare nu mai sunt alte persoane în magazin, i-a comunicat telefonic acest lucru coinculpatului M. V. P. Inculpatul P. P. A. și-a pus cagula pe cap și mănușile în mâini după care a pătruns în interiorul magazinului, în timp ce inculpatul M. V. P. a așteptat pe scări, în fața magazinului. Inculpata A. A. a părăsit locul în care trebuia să aștepte, deplasându-se în apropiere, la o benzinărie Petrom situată pe Bd. D.

În interiorul magazinului inculpatul P. P. A. a pulverizat jeturi de spray lacrimogen în direcția părților vătămate S. I., S. M. și H. A. M., angajate ale magazinului. Partea vătămată S. I. a încercat să se lupte cu inculpatul însă acesta a îmbrâncit-o astfel că partea vătămată a căzut pe jos. Inculpatul a spart cu dispozitivul metalic pe care-l avea asupra sa una din vitrinele din magazin și a sustras din ea două tuburi din plastic pe care erau prinse mai multe brățări confecționate din aur.

La ieșirea din magazin inculpatul P. P. A. a pus bijuteriile sustrase în rucsacul coinculpatului M. V. P., după care inculpații au fugit în direcții opuse. Inculpata A. A. a venit ulterior cu un taxi după inculpatul P. P. A., la benzinăria OMV situată pe Bd. B. din B. M., înspre C. C. R. Cei doi inculpați s-au întâlnit și cu inculpatul M. V. P., în apropierea locuinței acestuia și au mers împreună la un motel unde s-au cazat în noaptea respectivă. A doua zi inculpații s-au deplasat în orașul J. jud. Sălaj pentru a valorifica cele 19 brățări din aur sustrase. În orașul J. inculpații au amanetat mai multe brățări, pentru suma totală de 1100 lei, pe care ulterior i-au împărțit. D. dintre brățări au fost amanetate de inculpatul P. P. A. care, la încheierea contractului de amanet și-a prezentat cartea de identitate. P. amanetarea altor bijuterii inculpații au apelat la persoane necunoscute care treceau întâmplător pe stradă, cărora le-au cerut să amaneteze bijuteriile pentru ei, motivând că nu au asupra lor actele de identitate.

În zilele următoare inculpatul M. V. P. s-a deplasat în M. C.-N. unde a valorificat o parte dintre bijuteriile rămase, procedând în același fel ca și în orașul J.

Starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanță se probează cu: declarațiile părților vătămate și civile (filele 20-34 din dosarul de urmărire penală), declarațiile martorilor (filele 88-91 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpaților (filele 36-78 din dosarul de urmărire penală, filele

92-94 din dosarul instanței), procese-verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice anexe (filele 6-19 din dosarul de urmărire penală),proces-verbal de reconstituire și planșa fotografică anexă (filele 79-

87 din dosarul de urmărire penală), procese-verbale de identificare a unor obiecte corp delict și planșa fotografică anexă (filele 92-97, 107, 111 din dosarul de urmărire penală), rapoarte de constatare medico-legală (filele

115-117, 120-122 din dosarul de urmărire penală), înscrisuri: fotocopie a contractului de amanet nr. 3596 din (...) încheiat între inculpatul P. P. A. și

S. Est I. S. Z. (fila 99 din dosarul de urmărire penală), adresa nr. 3 din (...) a S. Est I. S. Z. către Poliție M.ui B. M. (fila 100 din dosarul de urmărire penală), fotocopie a contractului de amanet nr. 5714 din (...) încheiat între inculpatul M. V. P. și S. C. S. C.-N. (filele 106, 108 din dosarul de urmărire penală), fotocopie a contractului de amanet nr. 794 din (...) încheiat între inculpatul M. V. P. și S. IFN S. S. C.-N. (fila 112 din dosarul de urmărire penală), mijloace materiale de probă: un spray lacrimogen și un tub din plastic de culoare neagră ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, o mască din material textil de culoare neagră tip „cagulă"; ridicată cu ocazia cercetării la fața locului.

Un număr de 9 brățări și un medalion din aur descrise în procesele- verbale aflate la filele 92, 107, 111 din dosarul de urmărire penală au fost lăsate în posesia provizorie a caselor de amanet unde au fost descoperite, conform art. 109 alin. 5 Cod procedură penală.

Partea vătămată S. P. N. S., prin reprezentant legal D. I. a estimat că inculpații au sustras din patrimoniul societății bijuterii din aur în greutate de 226,18 grame, evaluate la suma de 36189,10 lei. Cu această sumă, în cursul urmăririi penale, societatea susmenționată s-a constituit parte civilă în procesul penal față de inculpați. U., partea civilă și-a precizat pretențiile solicitând obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 31.678,4 reprezentând contravaloarea a 197,99 grame de aur.

Părțile vătămate H. A. M., S. I. și S. M. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 1000 de lei reprezentând daune morale.

În drept, fapta inculpatului P. P. A. care, în data de 9 decembrie

2011, în jurul orei 17:00, în timp ce coinculpații M. V. P. și A. A. au asigurat supravegherea locului faptei, purtând pe față o mască tip „cagulă";, a pătruns în magazinul de bijuterii situat în B. M., Bd. B. nr. 35/101, aparținând părții civile S. P. N. S. și după ce a pulverizat spray lacrimogen asupra părților vătămate S. I., S. M. și H. A. M. a sustras dintr-o vitrină 19 brățări din aur, cauzând un prejudiciu evaluat de partea civilă la suma de

31.678,4 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b Cod penal.

Fapta inculpatului M. V. P. care, în data de 9 decembrie 2011, în jurul orei 17:00, în baza unei înțelegeri prealabile cu coinculpatul P. P. A., căruia i-a pus la dispoziție un spray lacrimogen și un dispozitiv metalic pentru tăierea sticlei precum și banii necesari pentru cumpărarea unei cagule, a așteptat în fața magazinului de bijuterii aparținând părții civile S. P. N. S. asigurând paza locului faptei până când inculpatul P. a sustras bijuteriile în modul arătat mai sus, iar imediat după comiterea faptei a primit de la acesta bijuteriile sustrase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b Cod penal.

Fapta inculpatei A. A. care, în data de 9 decembrie 2011, în jurul orei

17:00, după o înțelegere prealabilă cu coinculpații P. P. A. și M. V. P., a așteptat pe partea opusă a străzii față de magazinul de bijuterii aparținând părții civile, cu scopul de a supraveghea zona și de a-i alerta pe coinculpați în cazul apariției organelor de poliție, înlesnind astfel săvârșirea faptei de către inculpatul P. P. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art.

211 alin. 1, alin. 2 lit. a și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b Cod penal.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită prin luarea unor bijuterii de aur din aflate în posesia părții vătămate fără a avea consimțământul acesteia, după folosirea unui spray lacrimogen asupra părților vătămate S. I., S. M. și H. A. M. U. imediată a fost producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, prejudiciu cu a cărui contravaloare partea vătămată s-a constituit parte civilă. Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpații prevăzând și urmărind producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile, dată fiind și nevoia acestora de bani.

La individualizarea și dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaților P. P. A. și M. V. P., instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la 7 la 20 de ani), limite care au fost reduse cu o treime în urma aplicării dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, împrejurările săvârșirii faptei (de mai multe persoane, după o pregătire prealabilă detaliată, inculpații cumpărând toate cele necesare pentru a se asigura că nu pot fi identificați - cagulă și mănuși, precum și pentru a slăbi rezistența persoanelor aflate în magazin - spray lacrimogen), dar și persoana inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și au colaborat cu organele judiciare în vederea aflării adevărului. I. a reținut că, deși inculpatul P. P. este cel care a pătruns în magazinul de bijuterii și a săvârșit actul de executare a infracțiunii de tâlhărie, inculpatul M. V. P. ajutând la comiterea faptei, având deci o activitate specifică complicelui, acesta din urmă este cel care a sugerat primului inculpat această modalitate de obținere a unor venituri, i-a dat bani pentru a cumpăra cagula și mănușile, astfel încât contribuția acestuia este esențială, motiv pentru care instanța a aplicat celor doi o pedeapsă orientată sub minimul special în urma reținerii în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante.

Scopul pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 din Codul penal este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni care se realizează atât pentru cei cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpaților cât și pentru ceilalți destinatari ai legii penale care își vor conforma conduita exigențelor acestei legi. Având în vedere amploarea unor incidente de acest gen, instanța apreciază că scopul preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție.

La individualizarea și dozarea pedepsei a fost aplicată inculpatei A. A., instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la 7 la 20 de ani), limite care au fost reduse cu o treime în urma aplicării dispozițiilor art.

320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, împrejurările săvârșirii faptei (de mai multe persoane, după o pregătire prealabilă detaliată, inculpații cumpărând toate cele necesare pentru a se asigura că nu pot fi identificați - cagulă și mănuși, precum și pentru a slăbi rezistența persoanelor aflate în magazin - spray lacrimogen), dar și persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, a colaborat cu organele judiciare în vederea aflării adevărului, precum și împrejurarea că a încercat să-i convingă pe cei doi inculpați să renunțe la planul pe care aceștia și-l făcuseră și contribuția acesteia la săvârșirea faptei.

P. aceste considerente, instanța, în baza art. 211 alin.1, alin.2 lit. a și c și alin.21 lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. a alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a cod penal, rap. la art. 76 lit. c Cod penal, a

fost condamnat inculpatul P. P. A., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.

În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. a alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a cod penal, rap. la art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. V. P., la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, cu aplicarea art.

71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.

În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați.

În baza art. 350 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată prin Î. penală nr. 2733/(...) a JUDECĂTORIei B. M., apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea acestei măsuri subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpaților.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P. P. A. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de (...) la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M. V. P. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de (...) la zi.

În baza art. 26 Cod P. rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și c și alin.21 lit.a și b Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. a alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a cod penal, rap. la art. 76 lit. c Cod penal, a fost condamnată inculpata A. A., la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Plecând de la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. P. apreciind că acesta se poate realiza și fără privare de libertate instanța având in vedere că sunt întrunite condițiile din art. 86 ind. 1 C. P., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 86 ind. 2 din Codul P..

În baza art. 86 ind. 1, 86 ind. 2 Cod P., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani și încredințează supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În baza art. 86 ind. 3 Cod P., pe durata termenului de încercare, inculpata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Maramureș; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Datele prevăzute la b, c, d au fost comunicate S. de P.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 Cod P. pe durata termenului de încercare, inculpata va avea următoarele obligații:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

- să nu intre în legătură cu inculpații P. P. A. și M. V. P.

În baza art. 71 alin. 5 Cod P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenția inculpatei asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod P. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în perioada (...)-(...).

În baza art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea și distrugerea următoarelor bunuri înregistrate în Registrul de C. delicte al

JUDECĂTORIei B. M. la poziția nr. 3. un spray lacrimogen marca NATO și o mască tip cagulă, folosite de inculpați la săvârșirea faptei.

În baza art. 169 Cod de procedură penală, s-a dispune restituirea către partea civilă SC P. N. S. prin reprezentant legal D. I., a unui număr din

2 brățări din aur lăsate în custodia provizorie a SC EST I. S. J., 4 brățări din aur lăsate în custodia provizorie a SC C. S. și 3 brățări din aur lăsate în custodia provizorie a IFN S. S., toate descrise în procesele-verbale aflate la filele 92, 107 și 111 din dosarul de urmărire penală.

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 998-999 din Codul civil și anume: existența unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpaților, precum și vinovăția acestora sub forma intenției directe.

Potrivit dispozițiilor art. 1382 din Noul cod civil, cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat. În cauză, la săvârșirea faptei au participat toți inculpații, astfel încât, aceștia au fost obligați în solidar la acoperirea prejudiciului cauzat, astfel cum a solicitat și partea civilă.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța a constatat că partea civilă a depus rapoarte de gestiune zilnice din care rezultă că anterior săvârșiri faptei societatea avea marfă în valoare de 9. lei. Potrivit notei de constatare din data de (...) întocmit de comisari ai G. F. M., în urma inventarierii, societatea avea la data de (...) un stoc în valoare de 928.098,90 lei, rezultând o diferență de 36.181,1 lei. În același proces-verbal se arată că prețul unui gram de aur de 14 K. este de 160 de lei, fiind majorat de la 120 de lei /. I. a apreciat că partea civilă a făcut dovada unui prejudiciu cert și nereparat de 31.678,4 lei în urma recuperării obiectelor lăsate în custodia provizorie a SC EST I. S. J., SC C. S. și IFN S. S.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de părțile vătămate S. I., S. M. și H. A. M., instanța a apreciat că acestea se justifică, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei. deși partea vătămată S. M. s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare a instanței, iar apărătorii inculpaților au invocat tardivitatea acestei constituiri, instanța a constatat că în momentul audierii, inculpații au fost de acord să le despăgubească pe părțile vătămate persoane fizice, voința acestora fiind aceea care are întâietate.

În baza art. 14 Cod de procedură penală, rap. la art. 346 Cod de procedură penală, art.1381, art. 1382 și art. 1385 din Noul Cod Civil, i-a obligat inculpați în solidar la plata următoarelor sume de bani: 31.678,4 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă SC P. N. S. prin reprezentant legal D. I., câte 1000 de lei reprezentând daune morale către părțile civile: H. A. M., S. I. și S. M.

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 1400 de lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 600 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale către av. Ș. Dan, respectiv 100 de lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu către av. Deheneș Silvester

Angelica, au fost avansate din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpații criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea recursurilor lor, inculpații au criticat în principal cuantumul mult prea mare al pedepselor aplicate în raport cu împrejurările concrete de comitere a faptei, cu persoanele inculpaților, care se află la prima confruntare cu legea penală și care au avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite, inculpata A. A. a învederat faptul că se impune înlăturarea obligării de a nu lua legătura cu coinculpatul M. V. R., atâta vreme cât aceștia s-au căsătorit. Ceilalți doi inculpați recurenți au învederat curții că, având în vedere circumstanțele personale ale acestora, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, în condițiile în care au avut o conduită procesuală ireproșabilă și se află la prima confruntare cu legea penală.

Inculpații recurenți au arătat, de asemenea, că în mod greșit a admis în totalitate acțiunea civilă promovată în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au sustras doar 19 brățări a căror valoare nu poate fi de 31.678 lei cum a apreciat instanța de fond.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

La solicitarea inculpaților de a fi judecați conform procedurii accelerate reglementate de art. 320 ind.1 C., ca urmare a recunoașterii vinovăției instanța de fond admițând cererile a stabilit starea de fapt în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

Ca urmare a coroborării și interpretării corecte a probelor, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpaților care în data de 9 decembrie 2011, în jurul orei 17:00, în baza unei înțelegeri prealabile cu ajutorul un spray lacrimogen și un dispozitiv metalic pentru tăierea sticlei și a unei cagule, inculpatul P. a sustras bijuterii de la partea civilă SC P. N. S. B. M. în timp ce ceilalți doi inculpați asigurau paza.

I. de fond a individualizat corect pedepsele aplicate inculpaților, ținând seama de contribuția efectivă a fiecăruia la comiterea faptei, precum și de criteriile prev. de art.72 C.

Astfel, raportat la gradul de pericol social deosebit de ridicat, la natura faptei comise, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, contribuția inculpatului M. fiind una majora, el fiind persoana care i-a pus la dispoziție coinculpatului un spray lacrimogen și un dispozitiv metalic pentru tăierea sticlei precum și banii necesari pentru cumpărarea unei cagule, a așteptat în fața magazinului de bijuterii aparținând părții civile S. P. N. S. iar inculpatul P. a procedat la sustragerea bijuteriilor, apreciem că instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență orientând cuantumul pedepselor către minimul special prevăzut de textul incriminator și redus conform art.320 ind.1 C.

Considerăm, în consens cu instanța de fond că reeducarea și sancționarea celor doi inculpați amintiți mai sus, în condițiile concrete ale speței nu se poate înfăptui decât în condițiile restrictive din penitenciar.

În ceea ce o privește pe coinculpată, apreciem de asemenea, raportat la contribuția mai redusă a acesteia că pedeapsa stabilită de prima instanță precum și modalitatea de executare dispusă vor fi în măsură să contribuie la atingerea scopurilor prev. de art.52 C.

Referitor însă la măsurile de supraveghere impuse acesteia constatăm, văzând și actul de stare civilă depus la dosar, că nu se mai justifică interdicția de a nu intra în legătură cu coinculpatul M., în condițiile în care acești doi inculpați s-au căsătorit.

Cu privire la latura civilă a cauzei, se constată că, inculpații încă din declarațiile date în fața primei instanțe au contestat cuantumul sumei solicitate de partea civilă învederând în mod constat că au sustras doar 19 brățări astfel că suma pretinsă este mult prea mare.

De altfel, în starea de fapt reținută în actul de sesizare și ulterior în considerentele hotărârii atacate se face vorbire doar de 19 brățări de aur sustrase ca ulterior partea civilă să precizeze în fața instanței de recurs că gramajul de 226,24 grame aur cu care s-au constituit parte civilă provine de la doi cilindri cu brățări mai exact de la mai mult de 40 de brățări.

Actele depuse la dosar de către partea civilă atestă lipsa din inventar a cantității de aur amintite, fără a se putea face dovada concretă a numărului de brățări sustrase și a gramajului acestora.

Față de cele de mai sus, apreciem că există un dubiu cu privire la cantitatea de aur sustrasă precum și și de aici și cu privire la cuantumul despăgubirilor civile ce se justifică în cauză.

Inculpații au recunoscut în mod constat sustragerea unui număr de

19 brățări, ceea ce înseamnă circa jumătate din cantitatea e aur reclamată de partea civilă, astfel că aceștia, în lipsă de alte probe, nu vor putea fi obligați decât la plata contravalorii cantității de aur dovedită a fi sustrasă.

Așa fiind, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C. va admite recursurile și va casa hotărârea recurată cu privire la măsura de supraveghere dispusă față de inculpata A. A. de a nu intra în legătură cu inculpatul M. V. P. și omisiunea deducerii perioadei arestului preventiv în ceea ce o privește, precum și cu privire la latura civilă și trecând la rejudecare:

Va înlătură dispoziția privind obligația inculpatei A. A. ca pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, să nu ia legătura cu inculpatul M. V. P.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestului din 29 decembrie 2011 la 27 ianuarie 2012, operație necesară și conformă cu dispozițiile legale în materie.

Va reduce despăgubirile civile la care au fost obligați inculpații M. V.

P., A. A. și P. P. A. în solidar, de la suma de 31.678, 4 lei la suma de

15.839,2 lei în favoarea părții civile SC P. N. S., sumă apreciată ca fiind dovedită.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. P. A. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 28 decembrie 2011 la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M. V. P. perioada reținerii și a arestului preventiv de la 29 decembrie 2011 la zi.

Va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 300 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, ce se vor plăti din FMJ.

Va respinge cererea formulată de partea civilă SC P. N. S. de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpații M. V. P., A. A. și P. P. A. împotriva sentinței penale nr.653 din 15 martie 2012 a JUDECĂTORIei B. M., pe care o casează cu privire la măsura de supraveghere dispusă față de inculpata A. A. de a nu intra în legătură cu inculpatul M. V. P. și omisiunea deducerii perioadei arestului preventiv în ceea ce o privește, precum și cu privire la latura civilă și rejudecând:

Înlătură dispoziția privind obligația inculpatei A. A. ca pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, să nu ia legătura cu inculpatul M. V. P.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestului din 29 decembrie 2011 la 27 ianuarie 2012.

Reduce despăgubirile civile la care au fost obligați inculpații M. V. P.,

A. A. și P. P. A. în solidar, de la suma de 31.678, 4 lei la suma de 15.839,2 lei în favoarea părții civile SC P. N. S.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. P. A. perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 28 decembrie 2011 la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M. V. P. perioada reținerii și a arestului preventiv de la

29 decembrie 2011 la zi.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 300 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, ce se vor plăti din FMJ.

Respinge cererea formulată de partea civilă SC P. N. S. de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. A. D. L. C. I.

G. M. V.-G.

Red.M.R./S.M.D.

3 ex.(...) J..fond. C. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 908/2012, Curtea de Apel Cluj