Decizia penală nr. 725/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 725/R/2012
Ședința publică din data de 9 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L.
JUDECĂTORI : I. C. M.
M. R. GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de inculpatul C. G. V. împotriva sentinței penale nr. 51 din data de 28 martie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei J., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu în formă continuată, furt calificat în formă continuată și loviri sau alte violențe.
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se prezintă inculpatul C. G. V., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. Buha I., din Baroul Cluj, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind părțile civile C. T., B. S., B. L., B. E., C. G., I. A. și A. L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului C. G. V., av. D. Ida, cu delegație avocațială la dosar, care solicită a se constata încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu și acordarea onorariului avocațial parțial.
Curtea constată încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu.
Inculpatul C. G. V., întrebat fiind de către instanță, arată că își menține recursul declarat în cauză, solicitând admiterea acestuia în totalitate.
S-a procedat la ascultarea inculpatului C. G. V., declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului C. G. V. solicită admiterea recursului, așa cum acesta a fost formulat, în baza art. 385/9 pct. 14 C.pr.pen. și diminuarea pedepsei aplicate de către Judecătoria Jibou pentru motivele precizate în memoriul scris. Solicită a se avea în vedere că din studierea dosarului rezultă existența unor contradicții, deoarece împotriva inculpatului nu există dovezi certe ci de circumstanță, respectiv mărturia unor persoane. Pentru toate aceste motive solicită atenuarea pedepsei.
Reprezentanta Parchetului solicită a se constata că asistența juridică a inculpatului nu este asigurată de un avocat din Baroul Cluj.
Apărătorul inculpatului C. G. V., întrebat fiind de către instanță, arată că face parte din Baroul Constituțional.
Se prezintă avocat P. A. din Baroul Cluj, care învederează instanței că dl av. Buha I. face parte din Baroul Constituțional și nu din Baroul Cluj și că este plângere împotriva sa pentru acest motiv.
Curtea având în vedere practica contradictorie referitoare la avocații care face parte din Barourile Constituționale, precum și că în cauză este vorba despre un inculpat cercetat în stare de arest preventiv, iar lipsa asistenței juridice a acestuia ar atrage nulitatea soluționării recursului, raportat și la decizia Î. C. de C. și Justiție, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în vederea prezentării apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se prezintă inculpatul C. G. V., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. D. Ida, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind părțile civile C. T., B. S., B. L., B. E., C. G., I. A. și A. L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea revine asupra dispoziției de constatare încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu, deoarece apărătorul ales al inculpatului face parte din Baroul
Constituțional, urmând a se avea în vedere memoriul depus la dosar, deoarece inculpatul și l-a însușit.
Inculpatul C. G. V., întrebat fiind de către instanță, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului C. G. V. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând, condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege. În acest sens solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, iar modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenție este prea severă, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. putând fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârșite, iar instanța de fond nu a avut în vedere importanța valorilor sociale încălcate și că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală. Aplicarea unei pedepse cu închisoarea într- un cuantum mai redus este în opinia sa de natură a asigura reeducarea inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Raportat și la vârsta fragedă a inculpatului apreciază că acestea poate fi reintegrat corespunzător. Cu onorariu din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pe.pen. și menținerea în integralitate a sentinței penale atacate, cu menținerea stării de arest a inculpatului și deducerea perioadei executate la zi. C. că se reflectă în pedeapsă și modalitatea de executare a acesteia activitatea infracțională a inculpatului, poziția adoptată de acesta și conduita sa, respectiv că inculpatul a comis infracțiunea de furt în mod repetat și a agresat-o pe partea vătămată pentru că aceasta a depus plângere penală pentru identificarea făptuitorului. Apreciază că pedeapsa este în mod judicios aleasă, cu respectarea dispozițiilor art. 72 C.
De asemenea, consideră că recunoașterea inculpatului din fașa instanței de fond este pur formală și în extremis, făcută doar pentru a beneficia de clemență, în cauză administrându-se un vast probatoriu ce a condus la concluzia că inculpatul este vinovat de infracțiunile imputate, mai ales că acesta până acum nu a recunoscut și nu și-a asumat faptele. Mai solicită a se avea în vedere valoarea însemnată a prejudiciului raportat la gospodăria părții vătămate.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul C. G. V., având ultimul cuvânt, arată că își menține declarația dată în fața instanței de recurs, solicitând a i se da o șansă, a i se reduce pedeapsa și a se dispune executarea acesteia în libertate, respectiv cu suspendare sub supraveghere sau condiționată.
C U R T E A
Deliberând reține că prin sentința penală nr.51 din 28 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Jibou în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul M. V. S. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208, alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1,2, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal.
A fost condamnat inculpatul M. V. S. la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.86 alin.1 din OUG
195/2002, republicată, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h Cod procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpatul M. V. S., cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, la plângerea părții vătămate B. L.
Conform art.61 Cod penal s-a revocat restul de pedeapsă neexecutată de 264 zile, rămas ca urmare a liberării condiționate a inculpatului din executarea unei pedepse anterioare.
În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta și restul de pedeapsă neexecutată de 264 zile, rezultând în final pedeapsa cea mai grea, 5 ani închisoare.
Pedeapsa de 5 ani închisoare se va executa cu privare de libertate, cu aplicare prevederilor art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II,b Cod penal.
A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.5/A/(...) a Judecătoriei J., măsură care până în prezent nu a fost pusă în executare.
A fost condamnat inculpatul C. G. V., la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208, alin.1, 209 alin. 1, lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.1,2, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
A fost condamnat inculpatul C. V. la pedeapsa închisorii de 2 luni pentru comiterea infracțiunii de lovire, prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, față de partea vătămată B. S.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h Cod procedură penală s-a încetat procesul penal față de inculpatul C. G., cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, la plângerea părții vătămate B. L.
În baza art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta, rezultând în final pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare.
Pedeapsa de 3 ani închisoare se va executa cu privare de libertate, cu aplicare prevederilor art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II,b Cod penal.
A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.5/A/(...) a Judecătoriei J..
Conform art.88 Cod penal din pedeapsa rezultantă aplicată de 3 ani deduce durata măsurilor preventive, începând cu data de (...), la zi.
În baza art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală și 998 și următoarele cod civil au fost admise acțiunile părților civile și obligați inculpațiit în solidar să plătească despăgubiri, după cum urmează:
-B. S.- 4000 lei în solidar inculpații M. V. S. și P. V.
-B. L.-2500 lei în solidar inculpații M. V. S., P. V. și F. V.
- C. G.- 3000 lei în solidar inculpații M. V. S. și C. V. G.
-B. E.-2000 lei în solidar inculpații M. V. S. și C. V. G.
-A. L.- 3000 lei - în solidar inculpații M. V. S. și C. V. G.
- C. T.- 6000 lei în solidar inculpații M. V. S. și C. O. L.
-I. A.- 3000 lei- în solidar inculpații M. V. S. și C. V. G.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile B. S.
În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală a lasat nesoluționată cererea părții civile B. L. privind obligarea inculpaților la plata de daune- morale.
În temeiul prevederilor art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul C. V. să plătească statului suma de 1000 lei cheltuieli judiciare iar pe inculpatul M. V. 1500 lei, cu același titlu, urmând ca onorariul avocatului care a asigurat asistența juridică obligatorie, dna Sava M., în sumă de 400 lei să fie avansat din fondurile M.ui Justiției către Baroul de A. -S.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în seara zilei de (...), în jurul orelor 22, inculpatul M. V. S. și făptuitorul P. V., după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat pe jos în loc. C., la locuința părții vătămată B. S., au pătruns fără drept în curtea împrejmuită, prin grădină și au sustras un cazan din cupru de aproximativ 50 litri, care se afla montat pe un cuptor confecționat dintr-un butoi de tabla, după care au părăsit curtea prin același loc pe unde au intrat și s-au îndreptat spre locuința inculpatului M. V. S., cu bunul sustras asupra lor.
Partea vătămată B. S. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 4000 lei, reprezentând contravaloarea cazanului sustras.
Când au ajuns în dreptul locuinței părții vătămată B. L., inculpatul M. V.
S. și făptuitorul P. V. au ascuns cazanul în șanț, după care au pătruns fără drept în curte, pe poarta care era închisă, dar neasigurată, apoi au pătruns în șură și au demontat un cazan din cupru aflat montat pe o vatră confecționată dintr-un butoi de tablă, după care au părăsit șura și curtea prin același loc pe unde au intrat. Cei doi au luat și primul cazan din șanț și s-au deplasat la locuința inculpatului M. V. S., unde le-au depozitat, după care făptuitorul P. V. a plecat la locuința sa.
În jurul orelor 24, inculpatul M. V. S. l-a contactat pe făptuitorul F.
V. F. pentru a-i vinde cele doua cazane, însa nu s-au înțeles la preț. In urma refuzului inculpatul M. V. S. i-a cerut lui F. V. F. să-l transporte a doua zi la punctul de colectare a fierului vechi SC R. SA Dej. Făptuitorul
F. V. F. a fost de acord și a încărcat în aceeași noapte în portbagajul autoturismului său cele două cazane, făcute bucăți. A doua zi, în data de (...), în jurul orelor 8, făptuitorul F. V. F. l-a luat din loc. C. pe inculpatul M. V. S. și au plecat la SC R. SA Dej, unde au predat cele doua cazane, eliberându-se pe numele făptuitorului F. V. F., adeverința nr. 326582/(...), care atestă predarea cantității de 34 kg cupru, în valoare de 650 lei. Din suma respectiva, inculpatul M. V. S. i-a plătit 100 lei făptuitorului F. V. F. pentru transport, restul folosindu-i în interes personal, fără sa-i dea vreo sumă făptuitorului P. V.
Partea vătămată B. L. s-a constituit parte civilă în cauza, cu suma de 2500 lei, reprezentând contravaloarea cazanului sustras.
Făptuitorii P. V. și F. V. F. au fost cercetați si condamnați în dosarul inițial, din care s-a disjuns prezenta cauza.
În noaptea de (...), inculpații M. V. S. și C. G. V. s-au deplasat pe jos la locuința din loc. C., unde locuia partea vătămată C. G., au pătruns fără drept în curte, pe poarta neasigurată și au sustras un cazan de aproximativ 60 litri, împreună cu comanacul acestuia, care se afla montat pe un cuptor confecționat din cărămidă, precum și cilindrul de răcire, care era montat în apropiere intr-un butoi de tabla, toate componentele fiind din cupru, după care au părăsit curtea prin același loc pe unde au intrat.
Partea vătămată C. G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de
3.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat.
În aceeași noapte, în jurul orelor 02,30, inculpații M. V. S. și C. G.
V. s-au deplasat pe jos la locuința din loc. C., unde locuia partea vătămată B. E., au pătruns în curte pe poarta de la stradă, care era neasigurată și au sustras un cazan de aproximativ 80 litri, care se afla montat într-un butoi de tabla, precum și cilindrul de răcire care era montat în apropiere, tot într-un butoi de tablă, toate componentele fiind din cupru, după care au părăsit curtea prin același loc pe unde au intrat. Inculpații au transportat cele două cazane la locuința inculpatului M. V. S. și le-au depozitat în șura locuinței, iar în jurul orei 4, le-au tăiat în bucăți mici, ușor de transportat. În jurul orei 05, după o înțelegere prealabila cu făptuitorul C. O. L., acesta din urma a venit cu autoturismul său marca
Audi, cu nr. de înmatriculare AK 33392, a intrat in curte, iar inculpatul M. V. S. a încărcat cuprul provenit de la cele doua cazane, ambalat in saci din rafie, în autoturism, după care inculpații și făptuitorul au plecat la SC R. SA Dej, unde au predat cele doua cazane, eliberându-se adeverința nr.
326681/(...), pe numele inculpatului M. V. S., care atestă predarea cantității de 32 kg cupru, în valoare de 704 lei.
Partea vătămată B. E. s-a constituit parte civila în cauză solicitând repararea prejudiciului suferit, in valoare de 2000 lei, reprezentând valoarea cazanului sustras.
În perioada (...) - (...), pe timp de noapte, inculpații M. V. S. și C. G.
V. i-au cerut făptuitorului C. O. L. să-i transporte cu autoturismul până în satul G., la locuința părții vătămate Arz L., spunându-i că au ceva treabă cu un cetățean german care deține casă în loc. G.. A., făptuitorul C. O. L. i-a dus pe cei doi inculpați, cu autoturismul său, până în apropierea locuinței respective, la indicațiile inculpatului M. V. S., după care a plecat din zona, iar peste o oră a fost sunat de M. V. S. să-i ia din același loc.
Când C. O. L. a ajuns din nou în loc. G., cei doi inculpați au încărcat în portbagajul autoturismului mai multe bunuri, printre care: un motofierăstrău marca Stihl, un aparat de spălat autovehicule, o bormașină, un fierăstrău pendular, mai multe camere de supraveghere, o combina muzicala cu boxe audio, 2 stații audio portabile, un aspirator auto, o mașină de șlefuit, mai multe garnituri, o placă de întins parul și altele, pe care făptuitorul C. O. L. le-a transportat la locuința inculpatului M. V. S.
D. săvârșirea furtului, în cursul lunii octombrie, inculpatul M. V. S. a vândut, cu suma de 600 lei, mai multe bunuri printre care un motofierăstrău, aparatul de spălat autovehicule Karcher, fierăstrăul pendular marca B. D., un circular de mana B. D., și alte bunuri, dintre cele sustrase, martorului Rus V. C., care le-a predat organelor de politie in data de (...).
În seara zilei de (...), în jurul orelor 23, inculpatul M. V. S. și făptuitorul C. O. L. s-au deplasat cu autoturismul acestuia din urma, la locuința, nelocuită, a părții vătămate C. T. din localitatea Rus, de unde, conform înțelegerii, inculpatul M. V. S. urma să sustragă un cazan din cupru. A., inculpatul M. V. S. a escaladat gardul ce împrejmuia proprietatea, a spart lacătul de la șură și a sustras din pod un cazan din cupru de circa 160 litri și comănacul acestuia, pe care le-a dus până în drum, unde le-a încărcat în autoturism și au fost duse în loc. C. la locuința sa.
Partea vătămată C. T. s-a constituit parte civila cu suma de 6000 lei, reprezentând valoarea cazanului sustras.
În noaptea de 21/(...), inculpații M. V. S. si C. G. V. s-au deplasat la distilăria părții vătămate I. A. din loc. Fodora și au pătruns în aceasta, după ce au forțat una din cele doua uși ale încăperii, iar din interior au dislocat un cazan din cupru de capacitate 250 litri, pe care l-au transportat la locuința inculpatului M. V. S.
În acea noapte, în jurul orelor 1, inculpații au fost văzuți mergând și oprindu-se în dreptul locuinței părții vătămate, de către martorul D. P. G. din loc. Fodora, care i-a recunoscut pe cei doi inculpați.
În dimineața zilei de (...), cu un polizor unghiular (flex), împrumutat de la martorul P. L. din C., inculpatul M. V. S. a tăiat cazanul în bucăți mici, după care l-a contactat pe martorul T. V., căruia i-a cerut să facă rost de un autoturism pentru a transporta cazanul la Dej, întrucât a fost refuzat de F. V. F. M. T. V. l-a rugat pe fratele lui F. V. F., F. A. D. să împrumute autoturismul fratelui său, ceea ce acesta a si facut și împreună cu T. V. au mers la locuința lui M. V. S. Inculpatul M. V. S. și concubina acestuia, F. C. R. au încărcat cuprul provenit de la cazan, în portbagajul autoturismului marca Lancia cu nr. de înmatriculare 1. și toți s-au deplasat cu autoturismul condus de F. A. D. la SC R. SA Dej, unde au predat cuprul, eliberându-se adeverința nr. 281749/(...) pe numele F. C. R., pentru predarea cantității de 75 kg cupru, in valoare de 1.950 lei. Din suma respectiva, inculpatul M. V. S. i-a plătit 150 lei lui F. A. D. pentru transport, după care au plecat in G. la locuința lui F. V. F. pentru a-i înapoia autoturismul.
Partea vătămată I. A., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat.
În data de (...), în jurul orei 18, inculpații M. V. S. și C. G. V., fiind sub influenta alcoolului, s-au deplasat la locuința părții vătămate B. L. unde au pătruns fără drept și pe motiv că partea vătămată „a făcut reclamație la poliție că ei sunt autorii furtului de cazan";, i-au aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona fetei și inculpații au părăsit locuința și curtea părții vătămate doar după ce partea vătămată a apelat Serviciul de U. 112. Partea vătămată B. L. le-a relatat organele de politie care au sosit la fata locului că a fost lovită de cei doi inculpați, motiv pentru care partea vătămată a fost invitată pentru a doua zi la sediul P. de P. G. pentru a depune plângere prealabila și pentru a fi audiată. Partea vătămată l-a sunat și pe B. L., cu care este vecin și i-a relatat ce s-a întâmplat.
În aceeași seară, în jurul orelor 22, cei doi inculpați s-au reîntors la locuința părții vătămate B. L. și au încercat să forțeze ușa pentru a intra în locuință și a o agresa. Partea vătămată a apelat din nou Serviciul de U.
112, în paralel apelându-o și pe partea vătămată B. S. D. ce partea vătămată B. S. s-a deplasat la locuința lui B. L., însoțit de soția sa, martora B. V. M., cei doi inculpați au ieșit din curte, însă pe podețul din fața casei părții vătămate B. L., inculpatul C. G. V. a lovit-o cu pumnul în zona feței pe partea vătămată B. S., care a început să sângereze.
Partea vătămată B. L. a depus plângere prealabilă pentru violare de domiciliu și lovire față de inculpații M. V. S. și C. G. V., s-a constituit parte civilă în cauză cu câte 150 lei față de fiecare dintre inculpați și a solicitat trimiterea lor în judecată pentru faptele comise.
Partea vătămată B. S. a depus plângere prealabilă pentru lovire față de inculpatul C. G. V. și s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2000 lei, solicitând trimiterea în judecată a inculpatului pentru faptele comise.
Legat de starea de fapt descrisă mai sus se impun câteva mențiuni.
A., inculpatul M. V. S. a recunoscut în cea mai mare parte actele materiale reținute în sarcina sa, pe când inculpatul C. V. G. a negat în totalitate că ar avea vreo legătură cu furturile de cazane, având aceeași atitudine și cu privire la infracțiunea de lovire.
Chiar dacă inculpatul C. V. G. a negat implicarea sa în sustragerile de cazane, această poziție a sa este contrazisă de materialul probator, din analiza căruia se poate reține fără urmă de îndoială participarea în calitate de autor. A. există și martori oculari care l-au văzut pe acest inculpat în compania inculpatului M. V. S., deplasându-se spre distileria uneia dintre părțile vătămate sau i-a transportat pe cei doi cu autoturismul său, la locuința altei părți vătămate (martorul D. P. G., C. O. L.). Participarea inculpatului C. V. G. la furturile cazane este susținută și de conținutul convorbirilor telefonice purtate de acesta fie cu alți participanți, fie cu martori. Din conținutul convorbirilor rezultă foarte clar implicarea inculpatului în comiterea infracțiunilor, alături de planurile sale de induce în eroare a organelor de cercetare penală.
În faza cercetării judecătorești au fost audiați martori care arată că în perioada comiterii furturilor de cazane din localitate, inculpatul ar fi fost plecat la muncă în altă localitate, respectiv C., și mai mult în aceea perioada a suferit o accidentare la mâini, una fiindu-i imobilizată în ghips
, iar la cealaltă având probleme cu tendoanele. Conform declarațiilor martorilor perioada în care inculpatul a lucrat în loc.B. este anterioară faptelor pentru a căror comitere este cercetat inculpatul în prezenta cauză.
Mai mult, cu începere înainte de 20 octombrie 2010, inculpatul s-a aflat în localitatea de domiciliu. M. arată că inculpatul s-a întors la muncă în cursul lunii noiembrie 2010, fiind în localitatea B. și la sărbătorile de iarnă 2010. Această declarație nu-l plasează pe inculpatul C. V. G. în altă localitate în perioada comiterii furturilor. Dimpotrivă se constată că acesta se afla în localitatea de domiciliu chiar în perioada în care s-au sustras cazanele. În ceea ce privește problemele de sănătate, în primul rând se constată că inc nu a prezentat acte medicale, iar referirile la acestea din declarațiile martorilor nu exclud participarea inculpatului la comiterea furturilor. Mai trebuie menționat că în convorbirile telefonice interceptate există discuții între inculpat și alte persoane cu privire la acest aspect, mai exact despre ghips și ce urme ar putea fi prelevate de pe acesta.
Așadar, instanța coroborând toate probele a constatat că vinovăția inculpatului C. V. G. este dovedită dincolo de orice dubiu.
În ceea ce privește faptele reținute în rechizitoriu, în legătură cu învinuirea de lovire, din nou se impun precizări. A., partea vătămată B. L., inițial a formulat plângere prealabilă împotriva inculpaților, solicitând cercetarea acestora sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire, în data de
(...). Ulterior, fiind audiat în instanță partea vătămată arată că a formulat plângere față de inculpați pentru comiterea infracțiunii de amenințare și violare de domiciliu, nu lovire. Cu privire la lovire, partea vătămată arată că cei doi inculpați nu au reușit să-l lovească, deși aveau această intenție. Așadar, față de această revenire și precizare a părții vătămate s-a constatat că acesta nu a formulat plângere prealabilă pentru lovire. Pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin.1 Cod penal acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a părții vătămate, lipsa acesteia fiind o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale, prevăzută de art.10 lit.f Cod procedură penală. Văzând și prevederile art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală în cazul ambilor inculpați s-a încetat procesul penal pentru infracțiunea de lovire în cazul părții vătămate B. L.
Infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal comisă de inculpatul C. V. G. față de partea vătămată B. S. a fost probată, partea vătămată menținându-și plângerea formulată pentru această infracțiune.
Pentru motivele de fapt și de drept care preced, inculpații au fost condamnați după cum urmează:
1. M. V. S. - de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat in forma continuata, prevăzută de art.208, alin.1, 209 alin.1, lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 si art.37 lit.a Cod penal.
- 3 ani pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1,2, cu aplicarea art.41 alin.2 si art.37 lit.a Cod penal.
- 2 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.86 alin.1 din
OUG 195/2002, rep, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea criteriilor generale stabilite de art.72 Cod penal. Pericolul concret al infracțiunilor, numărul mare de acte materiale de furt, cu urmarea producerii unui prejudiciu material important mai multor părți vătămate, și nu in ultimul rând starea de recidivă și sustragerea inculpatului de la urmărire și judecată, au fost luate în considerare și s-au aplicat pedepse mai mari decât minimul special, sau egale cu acesta.
Din analiza extrasului de cazier judiciar a inculpatului s-a constatat că infracțiunile pentru a căror comitere a fost cercetat în prezenta cauză au fost comise in stare de recidiva mare postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit.a Cod penal. Primul termen al recidivei îl constituie o condamnare anterioara la o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare. Din executarea acestei pedepse inculpatul a fost liberat condiționat in data de (...), cu un rest de pedeapsa neexecutata de 264 zile. Faptele din prezenta cauza fiind comise in intervalul de timp reprezentând rest de pedeapsă neexecutata, sunt aplicabile prevăzută de art.37 lit.a dar și art.61 Cod penal. In baza art.61 Cod penal se va revoca restul de pedeapsa neexecutata de 264 zile, și conform art.33, 34 lit.b Cod penal pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente din prezenta se vor contopi, inclusiv restul de pe neexecutata. In urma contopirii se va aplica pedeapsa cea mai grea, 5 ani închisoare.
Pedeapsa rezultantă aplicata, de 5 ani închisoare se va executa cu privare de libertate, cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II,b
Cod penal.
Fata de inculpat s-a dispus măsura arestării preventive, prin încheierea nr.5/A/(...), măsura care s-a menținut. Până în prezent măsura arestului preventiv nu a fost pusă în executare, inculpatul fiind dispărut.
La termenele de judecata, cu ocazia verificării legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive aceasta a fost menținuta.
2. C. V. G.
- 3 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat in forma continuata, prevăzută de art.208, alin.1, 209 alin.1, lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
- 3 ani pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1,2, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
- 2 luni pentru comiterea infracțiunii de lovire, prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal, fata de partea vatamata B. S.
Infracțiunile fiind comise in concurs, conform art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal, din pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente s-a aplicat cea mai grea, 3 ani inchisoare.
Pedeapsa rezultanta aplicata se va executa in regim de detentie, cu aplicarea prevederilor art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II,b Cod penal.
Individualizarea pedepselor si in cazul acestui inculpat s-a facut cu respectarea criteriilor generale stabilite de art.72 Cod penal. Fata de inculpatul M. V. S., inculpatul C. V. G. nu este recidivist si a comis un număr mai mic de acte material de furt si violare de domiciliu, astfel ca pedepsele aplicate acestuia sunt mai mici.
Si acest inculpat a fost arestat preventiv, prin aceeașii incheiere nr.
5/A.(...) a Judecătoriei J., masura pusa in executare. Anterior arestarii preventive, inculpatul a fost retinut, in data de (...).
Facand aplicarea art.88 Cod penal din pedeapsa rezultanta de 3 ani s-a dedus durata masurilor preventive, incepand cu data de (...), la zi, iar masura arestarii s-a mentinut in continuare.
Prejudiciile cauzate prtilor vatamate nu au fost reparate, doar În mica proportie, părții vătămate A. L. i-au fost recuperate mai multe bunuri.
Constatandu-se întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenta uni prejudiciu nereparat, fapta ilicită, legatura de cauzalitate între ele și vinovatia inculpatilor, făcându-se aplicarea prevederilor art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală și 998 si u Cod civil, cererile partilor civile au fost admise. Asadar, inculpatii, in raport de participatia la comiterea furturilor au fost obligati la repararea prejudiciilor catre partile civile, conform dispozitivului.
În ceea ce o priveste pe partea civila Arz L., acțiunea acesteia a fost admisă numai în parte, în măsura în care prejudiciul material a fost dovedit, și fără acordarea de daune-morale, care au fost incluse de către acesta în sumă totală de 10.000 lei.
Parțile vătămate B. L. și B. S. au solicitat obligarea inculpaților la plata de daune morale, în sumă de câte 150 lei fiecare, respectiv 2000 lei C. G. , pentru infracțiunea de lovire.
În cazul părții civile B. L. s-a dispus încetarea procesului penal, constatându-se lipsa plângerii prealabile, conform art.10 lit.f Cod procedură penală, motiv pentru în baza art.346 alin.4 Cod procedura penala latura civila privind daunele morale solicitate de acesta a rămas nesolutionată.
Cererea părții civile B. S. de obligare a inculpatului C. G. V. la 2000 lei daune morale a fost respinsă ca neîntemeiată. Lovirea comisă de inculpat a avut consecine minore, nu i-a provocat parții civile trauma și suferințe fizice sau psihice care să necesite o reparație prin compensare banească.
Inculpații fiind condamnati, în baza prev art 191 Cod procedura penală au fost obligați și la plata cheltuileilor judiciare avansate de stat, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul C. G. V.
În motivarea recursului se arată că inculpatul nu are antecedente penale, iar modalitatea de executare a pedepsei în regim de detenție este prea severă, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. putând fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere. A. pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârșite, iar instanța de fond nu a avut în vedere importanța valorilor sociale încălcate și că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală. Aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai redus va asigura reeducarea inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Raportat și la vârsta fragedă a inculpatului apreciază că acestea poate fi reintegrat corespunzător.
Ca atare se solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecându-se cauza , condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile pertinente și concludente , respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate și civile B. L., B. S., declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor S. M. M., S. S., Rus V. C., S. S., C. V. G. , M. M. , G. A., D. S., T. V., F. A. dorel, , D. P. a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și în ceea ce îl privește pe inculpatul C. G. V., iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infr. de violare de domiciliu în formă continuată, prev. și ped. de art. 192 alin.1,2 cCp. cu aplic. art. 41 alin.2 C. furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 2., 209 alin.1 lit. a, g, i, C. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. și loviri sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin.1 C.
A., ca stare de fapt ( în ceea ce îl privește pe inculpatul C. G. V.) în esență s-a reținut că în noaptea de (...), inculpații M. V. S. și C. G. V. s-au deplasat pe jos la locuința din loc. C., unde locuia partea vătămată C. G., au pătruns fără drept în curte, pe poarta neasigurată și au sustras un cazan de aproximativ 60 litri, împreună cu comanacul acestuia, care se afla montat pe un cuptor confecționat din cărămidă, precum și cilindrul de răcire, care era montat în apropiere intr-un butoi de tabla, toate componentele fiind din cupru, după care au părăsit curtea prin același loc pe unde au intrat.
Partea vătămată C. G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de
3.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat.
În aceeași noapte, în jurul orelor 02,30, inculpații M. V. S. și C. G.
V. s-au deplasat pe jos la locuința din loc. C., unde locuia partea vătămată B. E., au pătruns în curte pe poarta de la stradă, care era neasigurată și au sustras un cazan de aproximativ 80 litri, care se afla montat într-un butoi de tabla, precum și cilindrul de răcire care era montat în apropiere, tot într-un butoi de tablă, toate componentele fiind din cupru, după care au părăsit curtea prin același loc pe unde au intrat. Inculpații au transportat cele două cazane la locuința inculpatului M. V. S. și le-au depozitat în șura locuinței, iar în jurul orei 4, le-au tăiat în bucăți mici, ușor de transportat. În jurul orei 05, după o înțelegere prealabila cu C. O. L., acesta din urma a venit cu autoturismul său marca Audi, cu nr. de înmatriculare AK 33392, a intrat in curte, iar inculpatul M. V. S. a încărcat cuprul provenit de la cele doua cazane, ambalat in saci din rafie, în autoturism, după care inculpații și făptuitorul au plecat la SC R. SA
Dej, unde au predat cele doua cazane, eliberându-se adeverința nr.
326681/(...), pe numele inculpatului M. V. S., care atestă predarea cantității de 32 kg cupru, în valoare de 704 lei.
Partea vătămată B. E. s-a constituit parte civila în cauză solicitând repararea prejudiciului suferit, in valoare de 2000 lei, reprezentând valoarea cazanului sustras.
În perioada (...) - (...), pe timp de noapte, inculpații M. V. S. și C. G.
V. i-au cerut lui C. O. L. să-i transporte cu autoturismul până în satul G., la locuința părții vătămate Arz L., spunându-i că au ceva treabă cu un cetățean german care deține casă în loc. G.. A., C. O. L. i-a dus pe cei doi inculpați, cu autoturismul său, până în apropierea locuinței respective, la indicațiile inculpatului M. V. S., după care a plecat din zona, iar peste o oră a fost sunat de M. V. S. să-i ia din același loc.
Când C. O. L. a ajuns din nou în loc. G., cei doi inculpați au încărcat în portbagajul autoturismului mai multe bunuri, printre care: un motofierăstrău marca Stihl, un aparat de spălat autovehicule, o bormașină, un fierăstrău pendular, mai multe camere de supraveghere, o combina muzicala cu boxe audio, 2 stații audio portabile, un aspirator auto, o mașină de șlefuit, mai multe garnituri, o placă de întins parul și altele, pe care făptuitorul C. O. L. le-a transportat la locuința inculpatului M. V. S.
D. săvârșirea furtului, în cursul lunii octombrie, inculpatul M. V. S. a vândut, cu suma de 600 lei, mai multe bunuri printre care un motofierăstrău, aparatul de spălat autovehicule Karcher, fierăstrăul pendular marca B. D., un circular de mana B. D., și alte bunuri, dintre cele sustrase, martorului Rus V. C., care le-a predat organelor de politie in data de (...).
În seara zilei de (...), în jurul orelor 23, inculpatul M. V. S. și făptuitorul C. O. L. s-au deplasat cu autoturismul acestuia din urma, la locuința, nelocuită, a părții vătămate C. T. din localitatea Rus, de unde, conform înțelegerii, inculpatul M. V. S. urma să sustragă un cazan din cupru. A., inculpatul M. V. S. a escaladat gardul ce împrejmuia proprietatea, a spart lacătul de la șură și a sustras din pod un cazan din cupru de circa 160 litri și comănacul acestuia, pe care le-a dus până în drum, unde le-a încărcat în autoturism și au fost duse în loc. C. la locuința sa.
Partea vătămată C. T. s-a constituit parte civila cu suma de 6000 lei, reprezentând valoarea cazanului sustras.
În noaptea de 21/(...), inculpații M. V. S. și C. G. V. s-au deplasat la distilăria părții vătămate I. A. din loc. Fodora și au pătruns în aceasta, după ce au forțat una din cele doua uși ale încăperii, iar din interior au dislocat un cazan din cupru de capacitate 250 litri, pe care l-au transportat la locuința inculpatului M. V. S.
În acea noapte, în jurul orelor 1, inculpații au fost văzuți mergând și oprindu-se în dreptul locuinței părții vătămate, de către martorul D. P. G. din loc. Fodora, care i-a recunoscut pe cei doi inculpați.
În dimineața zilei de (...), cu un polizor unghiular (flex), împrumutat de la martorul P. L. din C., inculpatul M. V. S. a tăiat cazanul în bucăți mici, după care l-a contactat pe martorul T. V., căruia i-a cerut să facă rost de un autoturism pentru a transporta cazanul la Dej, întrucât a fost refuzat de F. V. F. M. T. V. l-a rugat pe fratele lui F. V. F., F. A. D. să împrumute autoturismul fratelui său, ceea ce acesta a si facut și împreună cu T. V. au mers la locuința lui M. V. S. Inculpatul M. V. S. și concubina acestuia, F. C. R. au încărcat cuprul provenit de la cazan, în portbagajul autoturismului marca Lancia cu nr. de înmatriculare 1. și toți s-au deplasat cu autoturismul condus de F. A. D. la SC R. SA Dej, unde au predat cuprul, eliberându-se adeverința nr. 281749/(...) pe numele F. C. R., pentru predarea cantității de 75 kg cupru, in valoare de 1.950 lei. Din suma respectiva, inculpatul M. V. S. i-a plătit 150 lei lui F. A. D. pentru transport, după care au plecat in G. la locuința lui F. V. F. pentru a-i înapoia autoturismul.
Partea vătămată I. A., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat.
În data de (...), în jurul orei 18, inculpații M. V. S. și C. G. V., fiind sub influenta alcoolului, s-au deplasat la locuința părții vătămate B. L. unde au pătruns fără drept și pe motiv că partea vătămată „a făcut reclamație la poliție că ei sunt autorii furtului de cazan";, i-au aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona fetei și inculpații au părăsit locuința și curtea părții vătămate doar după ce partea vătămată a apelat
Serviciul de U. 112. Partea vătămată B. L. le-a relatat organele de politie care au sosit la fata locului că a fost lovită de cei doi inculpați, motiv pentru care partea vătămată a fost invitată pentru a doua zi la sediul P. de P. G. pentru a depune plângere prealabila și pentru a fi audiată. Partea vătămată l-a sunat și pe B. L., cu care este vecin și i-a relatat ce s-a întâmplat.
În aceeași seară, în jurul orelor 22, cei doi inculpați s-au reîntors la locuința părții vătămate B. L. și au încercat să forțeze ușa pentru a intra în locuință și a o agresa. Partea vătămată a apelat din nou Serviciul de U.
112, în paralel apelându-o și pe partea vătămată B. S. D. ce partea vătămată B. S. s-a deplasat la locuința lui B. L., însoțit de soția sa, martora B. V. M., cei doi inculpați au ieșit din curte, însă pe podețul din fața casei părții vătămate B. L., inculpatul C. G. V. a lovit-o cu pumnul în zona feței pe partea vătămată B. S., care a început să sângereze.
Partea vătămată B. L. a depus plângere prealabilă pentru violare de domiciliu și lovire față de inculpații M. V. S. și C. G. V., s-a constituit parte civilă în cauză cu câte 150 lei față de fiecare dintre inculpați și a solicitat trimiterea lor în judecată pentru faptele comise.
Partea vătămată B. S. a depus plângere prealabilă pentru lovire față de inculpatul C. G. V. și s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2000 lei, solicitând trimiterea în judecată a inculpatului pentru faptele comise.
Deoarece pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin.1
Cod penal acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a părții vătămate, lipsa acesteia fiind o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale, prevăzută de art.10 lit.f Cod procedură penală,astfel în baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală în cazul ambilor inculpați instanța de fond a încetat procesul penal pentru infracțiunea de lovire în cazul părții vătămate B. L.
Cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpatului C. G. V. au fost avute în vedere criteriilșe generale de individualizare prev. de art.
72 C., adică gradul de pericol social al faptelor , modul concret de comitere a acestora în formă continuată și în concurs real de infracțiuni, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, nu a depus diligențe pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat și nici nu a recunoscut comiterea infracțiunilor de furt calificat și lovire , astfel că pedeapsa rezultantă aplicată a fost just dozată și nu se impune a fi redusă.
Numai poziția procesuală de recunoaștere a tuturor faptelor de către inculpat în fața instanței de recurs ( fila 31 dos. inst. de recurs ) nu justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, chiar dacă acesta se află la prima confruntare cu legea penală raportat la faptul că inculpatul a comis faptele împreună cu coinculpatul M. V. S. , pe timp de noapte, chiar a lovit două dintre părțile vătămate ( B. lIviu și B. S.
) , ceea ce denotă un pericol social sporit.
Reintegrarea socială a inculpatului C. G. V. poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea faptelor comise împreună cu un alt inculpat , nu a recuperat integral prejudiciile cauzate și a avut o poziție procesuală oscilantă , astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 lit. c C. ( scopul pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate) și art. 81 lit. c alin. 2 C. ( cuantumul pedepselor aplicate în cazul concursului de infracțiuni ), dar nici cele reglementate de art. 86 indice1 lit. C. ( scopul pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate), astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună.
Referitor la latura civilă a cauzei aceasta a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar , de altfel inculpatul nu a vizat în motivele de recurs și acest aspect.
În cauză nefiind incidente motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu conform art. 385 indice 9 alin. 3 C., Curtea în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. G. (împotriva sentinței penale nr. 51/(...) a
Judecătoriei J..
În baza art. 88 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de (...) la zi.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se avansează din FMJ.
În baza disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen. va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 300 lei, sumă, în care se include și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. G. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 51/(...) a Judecătoriei J..
În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de (...) la zi.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se avansează din FMJ.
În baza disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 300 lei, sumă, în care se include și onorariul avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. I. C. M. M. R.
GREFIER T. G.
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./(...)
← Decizia penală nr. 563/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 501/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|