Decizia penală nr. 808/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR.808/R/2012
Ședința publică din 24 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B.- judecător
JUDECĂTORI : V. G.
D. P.
GREFIER : D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. L. împotriva încheierii penale f.n. din 17 mai 2012 pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B.-N., având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. (1) Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.I. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, sau în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Susține că nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acestuia și pe viitor. La dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, iar în această fază, nu există riscul influențării bunului mers al procesului, în condițiile în care inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei. Solicită a se avea în vedere că inculpatul are vârsta de 63 ani, că până în acest moment nu s-a mai confruntat cu legea penală și că a avut o atitudine sinceră, urmând să beneficieze de disp.art.320/1 C. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că măsura arestării preventive a inculpatului a fost corect menținută de instanța de fond, cât timp temeiurile care au determinat luarea acesteia nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei și solicită judecarea în stare de libertate.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că T. B.-N. prin Î. penală din 17 mai
2012, în baza art. 300 ind. 1 C., a constatatt legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B. L., pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. B.-N. nr. 5. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului B. L. pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. (1) Cod penal.
S-a reținut în sarcina sa că, în seara de (...), în timp ce se aflau în curtea imobilului în care locuiesc ( partea vătămată M. S. F. trăind în concubinaj cu sora inculpatului, B. A. ), pe fondul unei stări conflictuale mai vechi și a consumului de alcool, acesta a înjunghiat-o pe partea vătămată M. S. F. cu un cuțit în zona hemitoracelui drept anterior. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că partea vătămată prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător ( probabil cuțit ) și care necesită pentru vindecare un nr. de 17-18 zile de îngrijiri medicale, întrunind caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții, respectiv lovituri susceptibile de a produce suprimarea vieții.
Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin încheierea penală nr. 32/CC/2012, pronunțată la 24 aprilie 2012, în dosarul penal nr. (...) al T.ui B.-N., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2012 și până la data de 22 mai 2012.
Instanța care a dispus arestarea preventivă a inculpatului a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice, în sensul art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat, semnificative din acest punct de vedere fiind: procesul-verbal de cercetare la fața locului f. 2-4, planșa fotografică f. 5, procesul- verbal de examinare f. 6, declarația părții vătămate f. 11-12, C. preliminarii medico-legale nr. 924/X/(...) f. 15, procesul-verbal de reconstituire f. 27, declarațiile martorilor B. A. f. 28-29, f. 30, f. 31-32, C. Ana G. f. 33-34, 35-36, și M. M. f. 37-38 și 39-40, ce se coroborează, în parte, și cu declarațiile inculpatului.
Totodată, s-a mai reținut că privitor la inculpat sunt întrunite cumulativ cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest din urmă aspect rezultă din gravitatea faptei, circumstanțele în care a fost comisă și impactul negativ cauzat în comunitatea locală, care inevitabil creează o stare de insecuritate în raporturile sociale și un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
De altfel, art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția E. a Drepturilor Omului admite privarea de libertate a unei persoane atunci când „există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";, măsura arestării preventive justificându- se și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent.
Astfel, în cauză există în continuare probe că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și pe care, de altfel, o recunoaște, probele avute în vedere de instanța care a soluționat propunerea de arestare preventivă nefiind răsturnate prin dovada contrarie.
Pe de altă parte, inculpatul continuă să se afle în situația prev. de art.148 lit f Cod procedură penală pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată fiind închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ce rezultă din chiar natura și gravitatea faptei, circumstanțele în care a fost comisă, precum și din impactul negativ cauzat în comunitatea locală, căreia, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților îndreptate împotriva celor care comit infracțiuni îndreptate împotriva vieții, i s-ar putea crea un puternic sentiment de insecuritate socială, împrejurările că partea vătămată nu se constituie parte civilă, iar inculpatul intenționează se uzeze de dispozițiile art.
320/1 Cod procedură penală neavând relevanță sub acest aspect.
Așa fiind, în baza art. 3001 Cod procedură penală tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a dispus menținerea acestei măsuri.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul B. L. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și 145 ind. 1 C.proc.pen.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.32 din 24 aprilie 2012 a T.ui B.-N., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile pentru tentativă la onor, prev. de art. 20, 174 C., constând în aceea că la 23 aprilie 2012, a înjunghiat-o cu cuțintul pe victima M. S. F., cu un cuțit, în zona hemitoracelui drept anterior, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18 zile îngrijiri medicale, punând în primejdie viața acestuia.
Dosarul a fost înregistrat la T. B.-N. la 17 mai 2012, sub nr.(...) iar la primul termen de judecată din 17 mai 2012, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către T. B.-N. că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile martorilor B. A., C. Ana G., M. M., procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate, constatările medico-legale ale victimei, procesul-verbal de reconstituire, ce se coroborează parțial și cu declarațiile inculpatului.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul
Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune ";măsura arestării preventive este justificată
și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană
(cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai
2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din
18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Conform hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din
Convenția europeana, ca acestea să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într- unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs,
și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei
2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C.proc.pen., T. B.-N. apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât tentativa la infracțiunea de omor, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptei.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea, la acest moment procesual apreciază ca inoportună înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, existând pericolul influențării victimei și a martorilor ce nu au fost încă ascultați nemijlocit de către tribunal ( cauza Scundeanu și Jiga contra României).
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140
C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art. 189 Cod procedură penală (av. I. M.).
Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial, conform art.
192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. L., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 17 mai 2012 a T.ui B.- N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 mai 2012 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
M. B. | V. G. D. P. | D. S. |
Red.P.D./A.C.
4 ex.- (...)
Jud. fond- P. L.
| ← Decizia penală nr. 847/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1389/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
