Decizia penală nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
D. PENALĂ NR.81/R/2012
Ședința publică din 18 ianuarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTORI: A. D. L.
M. R. GREFIER : M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat de către procuror A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de asigurătorul SC G. R. A. - R. SA B. împotriva sentinței penale nr. 385/(...) a J. Z. în cauza penală privind pe inculpatul K. R. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin. 2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul K. R., av. D. D. T. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, partea civilă P. M. C. asistată de avocat C. R. N., reprezentantul legal al părții civile P. M. C., P. G., lipsă fiind inculpatul K. R., partea responsabilă civilmente S. G. R. A. R. S. B., părțile civile S. J. de U. Z., S. J. de A. S. și asigurătorul A.-R. A. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul părții civile P. M. C., avocat C. R. N. solicită respingerea recursului formulat de asigurătorul S. G. R. A. R. S. B. cu consecința menținerii în integralitate a sentinței penale nr. 385/(...) a J. Z., ca legală și temeinică.
Recursul vizează doar cuantumul daunelor morale acordate părților civile, respectiv câte 200.000 lei daune morale pentru fiecare parte civilă.
Apreciază că daunele morale acordate sunt justificate și nu reprezintă un cuantum excesiv așa cum se susține în motivele de recurs, invocându-se practic faptul că infracțiunea a fost săvârșită din culpă.
Nu contestă faptul că este vorba de o culpă în săvârșirea infracțiunii așa cum rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză cât și din declarațiile martorului G. R. care s-a aflat în drepata șoferului în momentul producerii accidentului rezultă că viteza cu care a condus inculpatul a fost una excesivă.
Apreciază că daunele morale au fost acordate într-un cuantum rezonabil față de cererea de constituire de parte civilă, fiind înjumătățite. Cu toate acestea apreciază că sumele acordate pot constitui o compensație a suferinței psihice suferite de părțile civile prin decesul tatălui și respectiv a soțului care a dispărut subit din viața acestora, care a plecat de acasă în acea zi și nu s-a mai întors.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de asigurător și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică.
Apărătorul inculpatului K. R., av. D. D. T., având în vedere că, cuantumul daunelor morale a fost contestat de apărătorul ales al inculpatului de la instanță de fond așa cum rezultă din aspectele consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), fila 337 din dosar, solicitând ca daunele morale să fie reduse la ¼ astfel că s-ar ajunge la
250.000 în favoarea ambelor părți civile.
Daunele morale reprezintă repararea suferinței psihice. În condițiile în care se apreciază că această suferință psihică cauzată părților civile prin decesul victimei se poate compensa prin sume de bani, apreciază că această suferință poate fi atenuată și prin acordarea unor sume de bani, ori la această atenuare a suferinței a contribuit și inculpatul încă din faza cercetării judecătorești, aspect consemnat de instanța de fond, și anume faptul că a achitat părților civile suma de 3.000 de lei, a fost de acord ca asigurătorul să plătească părților civile daunele materiale solicitate, inclusiv prestația lunară periodică în favoarea fiicei victimei.
Pentru aceste motive și pentru motivele de recurs formulate de asigurător, solicită admiterea recursului formulat de societatea de asigurare și să se dispună conform aspectelor solicitate. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de asigurătorul S. G. R. A. R. S. B. cu consecința menținerii în integralitate a sentinței penale nr. 385/2011 a J. Z., ca legală și temeinică.
Consideră că recursul asigurătorului care vizează procesul de individualizare a cuantumului despăgubirilor civile acordate părților civile cu titlu de daune morale, este nejustificat și nemotivat având în vedere că inculpatul K. nu a înțeles că critice hotărârea instanței de fond din punctul de vedere al laturii civile a cauzei.
Raportat la urmările concret produse și la circumstanțele în care fapta a avut loc, apreciară că acordarea despăgubirilor civile, respectiv a cuantumului daunelor morale este justificată și nu se impune o corecție a acestora.
Consideră că daunele morale acordate sunt în concordanță cu practica instanțelor judecătorești de pe raza C. de A. C. și că nu se impune admiterea recursului asigurătorului, suma încadrându-se în plafonul legal în limita căruia asigurătorul garantează despăgubirea de către inculpatul K. R., motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de asigurător și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
C U R T E A
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.385 din 11 noiembrie 2011, În baza art.178 alin. 2 Cod penal a condamnat pe inculpatul K. R., fiul lui F. și R., născut la data de (...) în mun. Z., jud. S., cetățean român, domiciliat în comuna H., sat. D. nr. 62, jud. S., CNP 1., cu studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art.861 alin.1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1
Cod penal.
În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul
Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a desemnat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.
Datele prevăzute la art. 863 alin.1 lit. b, c și d Cod penal s-au comunicat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedură penală, a art.998-
999 cod civil și a art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, coroborat și cu art. 49, 50 și 51 din Legea nr.136/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile P. M. C. și minora P. G., reprezentată legal de către P. M. C. și a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul SC G. R. A. R. SA, în limita plafonului legal, la plata următoarelor sume:
- 7 000 lei daune materiale către partea civila P. M. C.
- 200 000 lei daune morale către partea civila P. M. C.
- 9 450 lei sumă globală reprezentând prestației periodică lunară calculată de la data producerii accidentului (...) și până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă P. G.
- 200 000 lei daune morale către partea civilă P. G.
În baza art.14 alin. 1 și 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 346 alin. 4 Cod procedură penală și art. 313 din Legea nr.95/2006, cu modificările ulterioare, s-au respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile S. J. de A. S. și S. J. de U. Z., cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului K. R.
În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 s-a respins cererea inculpatului de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule pe drum public.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 50 din Legea 136/1995 a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC G. R. A. R. SA, în limita plafonului legal, la plata sumei de 4290 lei către partea civilă P. M. C. reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 2150 lei, din care suma de 50 de lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av. Mureșan Dumitru, va fi avansată din fondurile M.ui Justiției către Baroul de A. S.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de (...) al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Zalău, din Dosar nr.2196/P/2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului K. R. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal
Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...) sub nr. (...).
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că inculpatul K. R. în data de (...) în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare (...) pe drumul DN 1F din direcția S. către Z., a efectuat o curbă la dreapta cu viteză foarte mare neadaptată condițiilor de drum, nerespectând dispozițiile art. 35, 48 alin.1 și 49 alin.4 din OUG 195/2002 rep., urmată de deraparea autoturismului și răsturnarea acestuia, l-a accidentat mortal pe P. C. aflat în autoturism cu inculpatul.
Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului (f.
7-8), schița locului faptei (f. 9), fotografii judiciare (f.12-22), declarații învinuit (f. 26-27, 28-30,), declarațiile părți vătămate ( 33-34), declarații martori (f. 39-40, 41-42, 44), buletin de analiză toxicologica învinuit (f.48), cerere de analiză, proces-verbal de prelevare și buletin de examinare clinică (f. 50-52), proces verbal verificare tehnică (f. 53), raport de constatare medico-legală (f.46, 47), raport de expertiză tehnică judiciară auto (f. 63-72,
74-76).
În faza de urmărire penală S. J. de U. Z. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5999,36 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a inculpatului, iar S. J. de A. S. s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 653 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de transportarea inculpatului .
În faza de judecată persoanele vătămate P. M. C. și P. G. reprezentată legal de P. M. C. s-a constituit părți civile în cauză astfel : P. M. C. cu 10 000 lei daune materiale, 400.000 daune morale și P. G. cu 600 lei/lună prestație periodică până la finalizarea studiilor și 400.000 lei daune M.le. Părțile civile au depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri pentru dovedirea pretențiilor civile (f. 145-154, 187-192) și au solicitat audierea martorului S. A.
Întrucât autoturismul implicat în accident, condus de inculpat avea poliță de asigurare valabil încheiată (f.55), s-a dispus citarea în calitate de asigurător a SC A. R. A. SA.
Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, în baza art.323 raportat la art.70
Cod procedură penală, la termenul de judecată din data de (...), instanța a procedat la audierea inculpatului K. R. (f.129), care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în actul de sesizare, a declarat că a intrat cu viteză mare în curbă fără a putea preciza cât, că a fost avertizat de către P. C. să nu meargă așa repede înainte de intrarea în curbă, s-a întors în spate, iar în curbă mașina l-a tras în partea stângă și a intrat în șanț.
În cauză au fost audiați la termenul din data de (...) martorii G. F. L. și
S. A. (f. 155,156), iar la termenul din data de (...) martorul G. C. N. (f. 225).
Totodată, la fila 181-184 a fost depus referatul de evaluare a inculpatului K. R. întocmit de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În seara zilei de (...) inculpatul K. R. era în discoteca din localitatea Z., jud. S. împreună cu martorul G. F.-L. și victima P. V.-C., în urma unor discuții privind îmbunătățirile aduse de către inculpat autoturismului lui, toți trei au hotărât să se plimbe puțin cu autoturismul inculpatului, condus de acesta, pentru a vedea cum funcționează .
Astfel, în jurul orelor 2230, cei trei s-au urcat în autoturismul marca
VW Passat cu numărul de înmatriculare (...), proprietate personală a inculpatului, acesta la volan, martorul G. F. în partea dreaptă față, iar victima P. V.-C. pe bancheta din spate, după care s-au deplasat pe D. 1 F din loc. Z. până în localitatea S. A., inculpatul a întors, revenind în localitatea Z. A. era noapte, drumul nu era iluminat, carosabilul uscat, vizibilitatea fiind bună. La ieșire din localitatea S. înspre Z., pe porțiunea de drum drept dintre cele două localități, inculpatul a accelerat foarte tare autoturismul având - la o distanță de aproximativ 100-150 m de curba la dreapta de la intrarea în localitatea Z. - 190 km la oră. Atât martorul cât și victima i-au cerut inculpatului să reducă viteza însă acesta a afirmat că autoturismul este ,,4x4’’. Văzând viteza cu care inculpatul s-a apropiat de curbă și presimțind că nu va mai putea lua curba în condiții de siguranță la acea viteză, martorul s-a prins cu ambele mâini pentru a se ține cât mai bine. La km. 48+400 m, la intersecția cu D. 1 G, înainte de intrarea în loc. Z. dinspre S., inculpatul a intrat cu viteza mare în curbă, până la jumătatea acesteia, unde autoturismul a început să derapeze înspre partea stângă. În derapaj, autoturismul a lovit șanțul din partea stângă a drumului înspre localitatea Z., apoi s-a răsturnat peste șanț în parcarea restaurantului
,,Paralela 47’’, oprindu-se pe pavilion. D. oprirea autoturismului martorul G.
F. a ieșit pe geamul portierei dreapta față, constatând că inculpatul era întins pe jos lângă autoturism, iar victima P. V.-C. era pe bancheta din spate, fără semne vitale.
În urma accidentului, numitul P. V.-C. de 38 ani, din loc. Z., nr. 257, jud. S. a decedat pe loc, conducătorul auto K. R. a fost rănit grav, fiind transportat cu ambulanța la S. J. Z., pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar G. F. a fost rănit ușor.
Inculpatului K. R. i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și, în urma analizei acestora, a rezultat că acesta avea alcoolemia zero.
Prin Raportul de C. M.-L. nr. 1559/III/178/(...), a concluzionat următoarele:moartea numitului P. V.-C. este violentă, se datorează leziunilor meningo-cerebrale cu fractură de bază de craniu, în cadrul unui politraumatism, leziunile s-au putut produce prin decelerație bruscă, în cadrul unui accident rutier, Decesul poate data din (...).
Raportul de expertiză tehnică auto (f. 63-72) întocmit în cursul urmăririi penale a concluzionat că accidentul de circulație s-a produs din cauza rulării cu viteza de 144 km/h, viteză superioară celei de 105 km/h cu care se putea înscrie în curbă în condiții de siguranță, accidentul putând fi evitat de către conducătorul auto K. R. dacă acesta circula cu o viteza mai mică de 105 km/h. În cauză a fost întocmit și un supliment la raportul de expertiză tehnică auto (f. 73-75) în care expertul Ș. V. concluzionează că autoturismul implicat în accident corespundea din punct de vedere tehnic pentru a putea circula pe drumurile publice în momentul producerii accidentului și nu a suferit vreo defecțiune tehnică care să se înscrie în antecedența cauzală a evenimentului rutier. Inculpatului i-au fost comunicate concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză și nu a formulat obiecțiuni față de acestea.
În declarațiile sale din cursul urmăririi penale și din fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor și a prezentat modul de producere al accidentului, iar declarațiile acestuia se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, raportul de expertiză tehnică auto.
În drept, fapta inculpatului K. R. care în data de (...) în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare (...) pe drumul DN 1F din direcția S. către Z., a efectuat o curbă la dreapta cu viteză foarte mare neadaptată condițiilor de drum, nerespectând dispozițiile art. 35, 48 alin. 1 și 49 alin.4 lit.b) din OUG 195/2002, în data de (...) provocând un accident de circulație, în urma căruia victima P. V. C. a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art.178 alin. 2 Cod penal.
Instanța a reținut că, potrivit prevederilor legale în domeniul circulației pe drumurile publice, conducătorul auto are următoarele obligații : conform prev. art. 35 din OUG 195/2002 rep. participanții la trafic trebuie sa aibă un comportament care sa nu afecteze fluența si siguranța circulației, să nu pună in pericol viata sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private; potrivit prevederilor art.48 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță; potrivit art. 49 alin.4 lit.b) din OUG 195/2002 limita maximă de viteza in afara localităților pe drumurile naționale europene este de 100 km/h;
Inculpatul a săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă în formă agravată, prevăzută și sancționată de art.178 alin.2 Cod penal - infracțiunea de ucidere din culpă se produce ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități. Din concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză precum și din declarațiile inculpatului și a martorilor audiați rezultă că inculpatul a condus autoturismul la intrarea în curbă cu o viteză foarte mare (190 km/h înainte de intrarea în curbă și 144 km/h la intrarea în curbă), viteză mult superioară atât limitei legale de viteză pe sectorul respectiv de drum (100 km/h) cât și vitezei care i-ar fi permis să se înscrie în curbă în condiții de siguranță (sub 105 km/h), încălcând astfel dispozițiile art. 35, 48 alin. 1 și
49 alin.4 lit.b) din OUG 195/2002
Urmarea imediată a faptei inculpatului constă în atingerea adusă vieții victimei P. V. C., prin producerea decesului acesteia, legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată este confirmată de concluziile raportului de constatare medico legală 1559/III178 din (...) (f. 46).
Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, inculpatul a comis fapta din culpă, sub forma culpei cu prevedere potrivit art. 19 alin.1 pct.2 lit. lit.a) Cod penal, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce. Vinovăția inculpatului în modalitatea culpei cu prevedere rezultă din împrejurarea că producerea accidentului s-a datorat încălcării grave a normelor privind siguranța circulației rutiere, așa cum reiese din declarațiile inculpatului și ale martorului G. F., inculpatul a fost avertizat atât de victimă cât și de martor să reducă viteza pentru că merge cu o viteză mult prea mare la intrare în curbă dar inculpatul nu a luat în considerare aceste avertismente, a minimizat pericolul reprezentat de fapta sa, bazându-se în mod vădit neîntemeiat pe calitățile mașinii sale (f. 42).
Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului, a rezultat că acesta se află la prima confruntare cu legea penală, nesuferind alte condamnări.
Reținând vinovăția inculpatului K. R., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal și a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.181 alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta prezintă un pericol social sporit datorită modalității de comitere, respectiv prin încălcarea gravă a dispozițiilor legale în materia conducerii autovehiculelor pe drumurile publice și raportat la urmarea produsă.
Totodată, instanța a avuit în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de
24 de ani, are studii superioare, are un loc de muncă stabil și nu este cunoscut cu antecedente penale. Din referatul de evaluare întocmit de S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj (f. 87-88) reiese că inculpatul regretă fapta, victima fiindu-i prieten bun, consideră că e de datoria lui să facă tot posibilul pentru a se revanșa față de familia victimei și față de familia lui. Soția victimei nu are resentimente față de inculpat știind că acesta nu se afla sub influența alcoolului și știe că nu este pasionat de viteza la volan călătorind anterior cu mașina acestuia. Se concluzionează în referatul de evaluare că inculpatul conștientizează consecințele faptei sale asupra sa, a familiei sale dar mai ales asupra familiei victime, are resurse interne pentru a avea în viitor un comportament conformist, remușcările și regretul constituind factori ai adoptării în viitor a unei conduite prudente la volan.
De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului și manifestându-și disponibilitatea de a repara prejudiciul cauzat părților vătămate.
Deși în cauză există împrejurări enumerate exemplificativ în art.74
Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatului de recunoaștere și de regret față de infracțiunea comisă, având în vedere gradul de pericol concret foarte ridicat al faptei, gradul de vinovăție a inculpatului și urmarea faptei sale imprudente, instanța nu a reținut aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante apreciind că în aceste condiții nu se justifică angajarea răspunderii inculpatului prin raportare la limite de pedeapsă mai mici; soluția de reducere a pedepsei prin recunoașterea de circumstanțe atenuante ar fi netemeinică, nepunând în evidență periculozitatea deosebită a faptei, în concret. Instanța a dat eficiență acestor împrejurări la individualizarea pedepsei, urmând să aplice o pedeapsă orientată spre minimul special.
Raportat la circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin.2 C.p. instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii în baza art.71 Cod penal instanța a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta. A. în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la C. E. a D. O., jurisprudența C. Europene a D. O., dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța apreciază că o instituire a unei interdicții pentru inculpți de a vota în cadrul alegerilor ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpați și de persoana acestora. La stabilirea pedepsei accesorii, instanța va avea în vedere de asemenea și D. nr.74/2007 a Î. C. de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal. Pornind de la faptul că infracțiunea comisă de către inculpat este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și e) Cod penal
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, față de vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861 alin. l și alin.2 Cod penal, iar experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială. Mai mult având în vedere vârsta inculpatului, faptul că acesta are un loc de muncă stabil și o conduită bună în societate, executarea pedepsei în loc de detenție nu ar duce la atingerea scopului pedepsei, impietând integrării sale în societate și formării personale și profesionale a inculpatului.
În consecință, în baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.
În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul
Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a desemnat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.
Datele prevăzute la art. 863 alin.1 lit. b, c și d Cod penal s-au comunicat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, în cauză s-au constituit părți civile: S. J. de U. Z. cu suma de 5999,36 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a inculpatului, S. J. de A. S. cu suma de 653 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de transportarea inculpatului, P. M. C.-soția victimei P. V. C. cu
10 000 lei daune materiale, 400.000 daune morale și minora P. G. - fiica victimei P. V. C. cu 600 lei/lună prestație periodică până la finalizarea studiilor și 400.000 lei daune morale.
La data producerii accidentului (...) autoturismul condus de inculpat avea încheiată polița RCA seria RO/ 05/M3/NP nr. 001627989 valabilă de la data de (...) pană la data de(...), încheiată cu asigurătorul de răspundere civilă SC A. R. A. SA (f.55), care potrivit precizărilor apărătorului asigurătorului făcute la termenul de judecată din data de (...) și a înscrisului de la fila 329, a fuzionat cu SC G. Asigurări SA, rezultând din fuziune SC G. R. A. R. SA care are calitatea de asigurător de răspundere civilă în prezenta cauză.
Prevederile art.49 coroborate cu art.50 și 54 din Legea nr.136/1995 dispun că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțele persoane păgubite prin accidente de autovehicule. D. se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces. De asemenea, potrivit art.44 din același act normativ, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. P. art. 51 alin.1 din Legea 136/1995 despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acorda și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o alta persoana decât asiguratul.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de părțile civile P. M. C. și P. G., având în vedere înscrisurile depuse la dosar în cursul judecății la filele 320 și 321 și precizarea acțiunii civile făcută în fața instanței de judecată la data de (...) cu privire la prestația periodică lunară solicitată de partea civilă P. G., instanța constată că părțile civile și asigurătorul au ajuns la un acord, însușit și de către inculpat, cu privire la cuantumul daunelor materiale solicitate de partea civilă P. M. C. respectiv suma de 10 000 și cu privire la prestația periodică lunară pentru partea civilă P. G. în sensul acordării prestației periodice lunare sub forma unei sume globale de 9450 lei calculate de la data producerii accidentului până la majoratul minorei P. G.
De asemenea din declarația făcută în fața instanței de judecată de către partea civilă P. M. C. f. 233, instanța ia act de faptul că inculpatul a achitat părții civile suma de 3.000 lei.
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - cheltuieli/beneficiu nerealizat, cauzate părților civile de decesul victimei P. V. C., legătura de cauzalitate directă dintre fapte ilicită a inculpatului și prejudiciul produs, vinovăția sub forma culpei.
De asemenea, având în vedere prevederile art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală și acordul părților privind cuantumul despăgubirilor materiale, părțile civile nu mai sunt obligate să probeze un prejudiciu cert și nereparat, iar instanța de judecată, luând act de recunoaștere, l-a obligat pe inculpat alături de asigurător la plata de despăgubiri materiale în măsura recunoașterii.
F. de daunele morale solicitate de părțile civile P. M. C. Și P. G., instanța a apreciat că prin pierderea soțului respectiv a tatălui, celor două părți civile li s-a produs un prejudiciu moral constând în suferința psihică deosebit de puternică creată prin pierderea unei ființe dragi. Suferința părților civile este cu atât mai mare cu cât așa cum reiese din probele administrate în cauză între acestea și defunct erau relații de afecțiune, acesta se ocupa de educarea și creșterea minorei care acum este lipsită de la vârstă fragedă de grija și afecțiunea paternă, pe tot parcursul vieții; dispariția bruscă din viața celor două părți civile a soțului respectiv tatălui, în mod cert a afectat și va afecta și pe viitor atât starea lor psihică câr și situația lor familială și socială.
Instanța a reținut că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. În temeiul Convenției Europene a D. O., acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și in același timp să nu constituie venituri nejustificate. Raportat la aceste considerente instanța a apreciat că pretențiile părților civile depășesc însă cuantumul sumei care prin prisma elementelor arătate mai sus ar fi în măsură să compenseze prejudiciului moral efectiv suferit, tinzându-se la obținerea unor beneficii necuvenite pe seama acestui accident. Aplicând criteriile menționate la situația concretă a părților civile, instanța a considerat că sumele de
200.000 lei, pentru partea civilă P. M. C. și 200 000 lei pentru partea civilă
P. G. reprezintă indemnizații compensatorii de natură să atenueze suferințele părților civile.
A. în vedere toate considerentele de mai sus, acordul părților cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale și a sumei globale reprezentând prestație periodică lunară pentru partea civilă P. G., ținând cont și de plata sumei de 3 000 lei făcută de inculpat părții civile P. M., în temeiul prevederilor art. 14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedură penală, a art.998-
999 Cod civil și a art. 161 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, coroborat și cu art. 49, 50 și 51 din Legea nr.136/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile P. M. C. și minora P. G. , reprezentată legal de către P. M. C. și va obliga inculpatul alături de asiguratorul SC G. R. A. R. SA, în limita plafonului legal, la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri:
- 7 000 lei daune materiale către partea civila P. M. C.
- 200 000 lei daune morale către partea civila P. M. C.
- 9450 lei sumă globală reprezentând prestației periodică lunară calculată de la data producerii accidentului (...) și până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă P. G.,
- 200 000 lei daune morale către partea civilă P. G.
S-au constituit părți civile în cauză S. J. de A. S. și S. J. de U. Z., cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului K. R. F. de constituirea de parte civilă a furnizorilor de servicii medicale pentru contravaloarea asistenței medicale acordate inculpatului pentru vătămările produse prin fapta acestuia, raportat la prevederile legale în vigoare, instanța reține că :
- potrivit art. 14 alin. 1 și 2 C.p.p acțiunea civilă poate fi alăturată celei penale numai dacă aceasta are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului pentru prejudiciul produs altuia prin fapta prevăzută de legea penală ce face obiectul exercitării acțiunii penale. Acțiunea penală este exercitată în prezentul dosar față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă a victimei P. V. C. și nu are legătură cu leziunile provocate inculpatului prin fapta sa L. provocate inculpatului nu sunt urmarea unei fapte prevăzute de legea penală (producerea prin faptă proprie de vătămări propriului corp nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune), iar atâta timp cât nu este exercitată acțiunea penală față de această faptă nu poate fi alăturată în procesul penal acțiunea civilă pentru prejudiciul produs altuia prin fapta respectivă.
- de asemenea potrivit art. 313. din Legea nr.95/2006 persoanele care prin fapta lor aduc daune sănătății unei alte persoane sunt obligate la plata cheltuielilor făcute de furnizorii de servicii medicale cu asistența medicală acordată acestor persoane, iar furnizorii de servicii medicale au calitate procesuală în procesul penal numai pentru recuperarea acestor sume.
De asemenea având în vedere că, așa cum a rezultat din documentele depuse la dosar, între inculpat și C. de asigurări de sănătate au existat raporturi de natură contractuală - inculpatul invocă calitatea de asigurat în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate în perioada respectivă, rezolvarea litigiului dintre părți cu privire la eventualele pretențiile civile poate fi soluționată numai în cadrul unui proces civil.
A. în vedere toate aceste considerente, în baza art.14 alin. 1 și 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 346 alin. 4 Cod procedură penală și art.
313 din Legea nr.95/2006, cu modificările ulterioare, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de părțile civile S. J. de A. S. și S. J. de U. Z., cu privire la contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului K. R.
Partea civilă P. M. C. a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărătorului. Întrucât au fost depuse la dosar documente justificative a acestor cheltuieli respectiv factura nr. 64/(...) cu valoarea de 4 290 (TVA inclus) și chitanțele nr. 250/(...) pt suma de 500 lei și nr. 197/09.12.l2010 pt suma de 3790 lei (f.239-240) documente care atestă plata onorariului în cuantum de 4290 lei, în baza art.193 alin.1 Cod procedură penală, rap. la art. 50 din legea 136/1995 apreciind ca dovedite pretențiile formulate în acest sens, instanța a dispus obligarea inculpatului K. R. alături de asigurătorul de răspundere civilă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă P. M. C. în sumă de
4290 lei.
Instanța a constatat că inculpatului i-a fost desemnat apărător din oficiu av. Mureșan Dumitru cu delegație la dosar (f. 118) a cărui mandat a încetat la prezentarea apărătorului ales al inculpatului av. F. P. În temeiul art. 3 din Protocolul nr. 1573/2008 încheiat între Ministerul Justiției și
UNBR a dispus avansarea din fondurile M.ui Justiției către Baroul de avocați S. a sumei de 50 de lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu.
F. de cererea de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule pe un drum public formulată de inculpat în temeiul art. 111 din
O.U.G.nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că prin prezenta sentință, chiar dacă aceasta nu este definitivă, această instanța, analizând materialul probator administrat în cauză, a stabilit vinovăția inculpatului și a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, pe aceleași considerente care au stat la baza soluționării fondului, instanța a găsit neîntemeiată prelungirea dreptului de a conduce al inculpatului și în consecință a respins cererea formulată de inculpat în acest sens.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat pe inculpatul K. R., la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 2150 lei, din care suma de 50 de lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av. Mureșan Dumitru, va fi avansată din fondurile M.ui Justiției către Baroul de A. S.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs SC G. R. - A. REASIGURA SA B. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să fie redus cuantumul daunelor morale acordate părților civile P. M. C. și P. G. cu motivarea că acesta depășește cu mult suma acordată victimei de către instanțele de judecată în cazul unor infracțiuni de ucidere din culpă invocând decizia penală nr.153 dată în dosarul (...) a T.ui S. definitivă prin decizia 6. a C. de A. C. prin care s-a stabilit pentru un copil minor, urmaș al victimei unui accident de circulație, suma de câte 25.000 euro daune morale.
S-a mai arătat în motivele de recurs că sumele acordate cu titlu de daune morale părților civile în cuantum de câte 200.000 lei pentru fiecare, sunt exagerate și ele trebuie să aibă efecte compensatorii, neputându-se transforma într-un izvor al îmbogățirii fără un just temei.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs Curtea reține că prima instanță în baza unei stări de fapt stabilite în mod corespunzător și în conformitate cu dispozițiile art.14, 346 C.proc.pen. și art.998 C.civ. în mod corect a apreciat că se cuvin acordarea unor daune morale în favoarea părților civile P. M. C. și fiica acesteia P. G., ca urmași a victimei accidentului de circulație pentru care s-a stabilit culpa exclusivă a inculpatului K. R. ce a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen.
În ceea ce privește cuantificarea daunelor morale se observă că instanța de fond a acordat câte 200.000 lei pentru soția victimei respectiv partea civilă P. M. C. și fiica acesteia, P. G., considerând că aceste sume reprezintă indemnizații compensatorii de natură să diminueze suferințele părților civile care constau în pierderea unei persoane apropiate care se ocupa de îngrijirea fiicei minore, fiind un soț și un tată dedicat a cărui pierdere a afectat și va afecta și pe viitor atât starea lor psihică cât și situația lor familială și socială.
În concordanță cu aceste elemente expuse corect în instanța de fond, în motivele hotărârii pronunțate, dar ținând cont și de practica judiciară a instanțelor judecătorești, de situația concretă prin raportare la împrejurările concrete în care s-a săvârșit infracțiunea și efectele pe care fapta comisă din culpă le-a produs în dauna persoanelor apropiate victimei, Curtea apreciază că o sumă de câte 100.000 lei pentru fiecare parte civilă este proporțională cu prejudiciul nepatrimonial suferit și este în măsură să contribuie la o justă reparare a acestuia și să ofere o compensație suferinței produse.
Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză va fi admis în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen., hotărârea va fi casată sub aspectul cuantumului daunelor morale la care inculpatul a fost obligat în favoarea părților civile P. M.-C. și P. G. în sensul reducerii acestora de la suma de
200.000 lei la suma de câte 100.000 lei.
Văzând și disp.art.192 alin.3 C.proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de asigurătorul SC G. R. A. - R. SA B. împotriva sentinței penale nr. 385/(...) a J. Z., pe care o casează în parte cu privire la cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale părților civile P. M. C. și P. G., asistată de mama sa, P. M. C.
Rejudecând în limitele de mai sus, dispune reducerea cuantumului daunelor morale acordate părților civile de la câte 200.000 lei la suma de câte 100.000 lei pentru fiecare parte vătămată.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial cuvenit apărătorului din oficiu al inculpatului.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul asigurătorului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
C. I. A. D. L. M. R. M. V. G.
red.C.I./A.C.
4 ex. - (...)
jud.fond.M. D.
← Sentința penală nr. 20/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1721/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|