Decizia penală nr. 869/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a2

DECIZIA P.Ă NR.869/R/2012

Ședința publică din 07 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P., judecător

JUDECĂTORI: V. G.

M. B.

GREFIER: D. S.

Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:

DORU DOBOCAN

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul L. S. împotriva încheierilor penale din 25 mai 2012 a T.ui C., pronunțate în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, respectiv cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărători aleși, av.C. L. și Hosu Ștefan.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Coroi A., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpatului, av.L. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea acestei măsuri, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. I. pentru care este cercetat inculpatul par grave, dar la o analiză atentă, acuzațiile nu există. Motivarea instanței de fond este formală. Astfel, se arată că cele două părți vătămate care ar fi fost obligate să se prostitueze nu au fost încă audiate, dar nu este vina inculpatului. Una din părțile vătămate este plecată în Olanda, unde practică în continuare prostituția în baza unor contracte ferme, această meserie fiind legiferată în Olanda. Inculpatul L. este singurul arestat din dosar, ceilalți fiind liberi. Inculpatul B. I. este în libertate, deși are o perioadă bine determinată în timp, a fost cel care s-a dus în Olanda și care l-a chemat și pe inculpatul L., văzând că afacerea merge. Cel puțin în raport cu inculpatul L., inculpatul B. este cel care a inițiat ceea ce s-a întâmplat. Nu s-a dovedit că a existat un grup infracțional organizat, fiecare era cu prietena lui și profitând de legiferarea prostituției în Olanda, au dorit să obțină venituri în acest fel. Se arată că imaginea României ar fi grav afectată în Olanda, dacă inculpatul ar fi pus în libertate, însă este o motivare pur formală, care nu convinge pe nimeni. C. și instanța de fond a apreciat că inculpatul ar putea fi pus în libertate, însă nu se impune în acest moment, pentru că părțile vătămate nu au fost audiate. S. a se reține că părțile vătămate de bunăvoie au exercitat această activitate, nefiind forțate de inculpați.

Apărătorul inculpatului, av.Hosu L. arată că sunt 2 cereri, 2 instituții diferite, ambele vizând starea de libertate a inculpatului. Cu privire la menținerea inculpatului în cursul judecății, susține că nu se impune continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de arest, pentru că cele două temeiuri care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă. Referitor la temeiul prev.de art.148 lit.b C., încheierea primei instanțe este nemotivată, deoarece nu se arată care sunt acele date din care rezultă că inculpatul, în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Prin audierea inculpaților, această problemă s-a lămurit, astfel că dacă temeiul prev.de art.148 lit.b C. a existat vreodată, în prezent, în mod cert nu mai subzistă. Cu privire la art.148 lit.f C., susține că acest temei nu poate constitui la nesfârșit o argumentare pentru privarea de libertate a inculpatului, ci trebuie să primeze circumstanțele personale ale recurentului, lipsa antecedentelor penale și chiar poziția de nerecunoaștere a faptelor. Arată că de cele mai multe ori, instanțele se feresc de o cenzură a probelor și indiciilor de vinovăție. E. o greșeală de a privi astfel lucrurile, pentru că declarațiile care stau la baza dosarului de urmărire penală pot să fie trecute printr-o cenzură a instanței. S. a se reține că cele două părți vătămate nu confirmă acuzațiile aduse inculpatului. A. element de constrângere care-l presupun infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism lipsește cu desăvârșire. Totodată, infracțiunea de grup infracțional organizat presupune ca cel care sprijină să aibă din punct de vedere subiectiv convingerea că sprijină un grup infracțional. Din acest grup, inculpatul cunoaște doar câteva persoane. Nu există la dosar probe din care să rezulte că inculpatul a cunoscut că sprijină un grup infracțional organizat.

În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea ei. Nu există la dosar date din care să rezulte că inculpatul ar putea să împiedice buna desfășurare a procesului penal dacă ar fi lăsat în libertate. Prima instanță nu a motivat soluția de respingere a cererii. S-a arătat că nu se impune admiterea cererii, pentru că nu au fost audiate părțile vătămate și că această cerere urmează să fie pusă în discuția părților la un alt termen. Se pune întrebarea atunci ce rost mai are instituția liberării sub control judiciar? S. a se analiza strict temeiurile de fapt și de drept care se au în vedere în acest moment.

Reprezentantul Parchetului solicită a se verifica identitatea persoanelor prezente la dezbateri, respectiv dacă au calitatea de părți vătămate sau martori să fie îndepărtate din sală.

Apărătorii inculpaților arată că în sală, în afară de avocați, mai este doar fratele inculpatului.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea celor două încheieri atacate ca fiind legale și temeinice. Concluziile avocaților se referă la fondul cauzei, motiv pentru care se impune a fi înlăturate. Susține că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, prelungirea și menținerea acestei măsuri subzistă în continuare. Astfel, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C., în sensul că la dosar există indicii și probe că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. De asemenea, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.148 lit.f C., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Cu privire la existența indiciilor de comitere a infracțiunilor, acestea au fost analizate repetat atât de instanța de fond, cât și de Curtea de A. C., care în mod constant a respins recursurile declarate de inculpat. L. în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, deoarece faptele comise de acesta aduc atingere unor valori sociale ocrotite de lege, fiind încălcate drepturile unor persoane, raportat și la scopul urmărit de inculpat - obținerea de venituri, dar și imaginea țării, care este compromisă de acțiunile grupului infracțional din care face parte inculpatul. În mod corect a fost respinsă și cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. L. provizorie se poate acorda inculpatului, este o posibilitate oferită instanței care urmează să aprecieze asupra oportunității luării unei asemenea măsuri, nefiind un drept absolut al inculpatului. R. la gravitatea faptelor comise de inculpat, apreciază că nu este oportună în acest moment judecarea sa în stare de libertate. E. temerea că inculpatul va încerca să influențeze părțile vătămate și să zădărnicească aflarea adevărului.

Apărătorul inculpatului, av.L. C. arată că se solicită înlăturarea concluziilor apărării pentru că s-a făcut referire la fondul cauzei, însă și procurorul vorbește de gravitatea faptelor.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate ca și ceilalți inculpați din dosar.

C U R T E A

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor dosarului Tribunalul Cluj prin încheierea din 25 mai

2012 în temeiul art. 3002 Cod P. P.ă rap. la art. 1. al.1 și 3 Cod P. P.ă a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul L. S.

A., fiul lui M. și F. R., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., în prezent aflat în Arestul IPJ C., măsură pe care o menține.

Printr-o altă încheiere din aceeași dată, Tribunalul Cluj în temeiul art.

1608a al. 6 Cod P. P.ă a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul L. S. A., fiul lui M. și F. R., născut la data de (...) în

C.-N., jud. C., CNP 1., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla.

Pentru a pronunța cele două încheieri, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul M.ui P., Direcția de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., a fost trimis în judecată inculpatul L. S. A., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional prev. de art. 8 rap. la art. 2 al. 1 lit. a teza a II- a din L. 39/2003, și la art. 323 Cod P., grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 și 3 din L. 39/2003, trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din L.

678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P. și proxenetism prev. de art. 329 al.1, al. 2 teza I Cod P., cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P.

Prin același act de sesizare a instanței au fost trimiși în judecată și inculpații B. R. D., arestat preventiv în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 și 3 din L. 39/2003, trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al.

2 Cod P., proxenetism prev. de art. 329 al. 1, al. 2 teza I Cod P., cu aplicarea art.

41 al. 2 Cod P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P. și 37 lit. b Cod P., A. S. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional prev. de art. 8 rap. la art. 2 al.1 lit. a teza a II-a din L. 39/2003, și la art. 323 Cod P., trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., proxenetism prev. de art. 329 al.1, al. 2 teza I Cod P., cu aplicarea art. 41 al. 2

Cod P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P. și 37 lit. b Cod P. și B. I. P., pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional prev. de art. 8 rap. la art. 2 al.1 lit. a teza a II-a din L. 39/2003, și la art. 323 Cod P., proxenetism prev. de art. 329 al.1, al. 2 teza I Cod P., cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P. și art. 37 lit. b Cod P.

În privința inculpatului arestat L. S. A., sub aspectul stării de fapt, s-a reținut, prin actul de sesizare a instanței, că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2009 - vara anului 2010 s-ar fi asociat cu inculpații B. I. P., A. S. M. și numiții B. E. și I. R. și ar fi acționat împreună cu aceștia în scopul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. F. de același inculpat se reține că în perioada 2009 -

2011 ar fi sprijinit grupul infracțional ce ar fi fost condus de inculpatul B. R. D., din care ar mai fi făcut parte O. Tudor, B. I. P., Mocan V., P. Nelu, Circov I., Arieșan Claudiu F., Sepsi P. D., în scopul exploatării activității de prostituție ce ar fi fost desfășurată de numitele H. C. I., H. N., A. A. C., K. R. P., M. C. A., V. L. A. De asemenea inculpatul L. S. A. ar fi transportat, găzduit, supravegheat pe F. M. R., K. R. C., S. E. C., M. C. A., V. L. A., M. C. A. și ar fi beneficiat de foloase materiale din activitatea de prostituție desfășurată de F. M. R. și K. R. C. Se mai reține, în privința aceluiași inculpat că ar fi găzduit-o pe F. M. R., ar fi exercitat violență cu scopul exploatării activității de prostituție ce ar fi desfășurat-o aceasta, și ar fi preluat-o, prin inducere în eroare, pe martora S. D. A., împreună cu inculpatul A. S. M., de la învinuita R. V. C., față de care s-a disjuns cauza, și că i-ar fi achitat acesteia suma de 150 de euro, pentru găzduirea martorei, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

Prin Încheierea penală nr. 9/C/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. S. A., pe o perioadă de 29 de zile, iar prin încheierea penală nr. 21/C/(...) a T.ui C. a fost prelungită măsura cu 30 de zile, măsura preventivă fiind luată potrivit art. 143 rap. la art. 148 lit. a, b și f Cod P. P.ă. Temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a Cod P. P.ă a fost însă înlăturat prin încheierea penală nr. 21/C/(...) a T.ui C., iar în calea de atac ce s-a exercitat împotriva acestei încheieri a fost înlăturat și temeiul prev. de art. 148 lit. b Cod P. P.ă.

La data de (...) s-a fixat un termen intermediar în vederea verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, în temeiul art. 3001 Cod P. P.ă, la primirea dosarului.

Fiind din nou verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, de data aceasta în baza art. 3002 Cod P. P.ă, tribunalul constată că în cauză sunt suficiente indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, fără a prejudicia fondul cauzei, în sensul celor de mai sus sunt declarațiile inculpatului, care chiar dacă nu recunoaște comiterea faptelor, arată că nu este străin de activitățile de prostituție desfășurate de prietena sa și de verișoara acesteia. Alături de declarațiile inculpatului, ca indicii și probe în sensul conturării presupunerii comiterii de către inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată sunt și declarațiile inculpaților B. I. P. și A. S. M., ale căror prietene, se prostituau, de asemenea, împotriva voinței inculpaților, declarațiile martorilor S. D. A., S. G. D., S. R. E., K. M. V., T. M. L., M. A. N., R. A. I., R. R. R.,. Elfadl Salma, P. Ana, A. L., Vitan R. C., C. I. A., Novak Erika Kinga, Fărcaș A., M. C. A., K. R. C., F. M. R., L. M. G., H. N., etc.

În același sens la dosar există și procese verbale de redare a interceptărilor telefonice, chitanțe ce atestă trimiterea unor sume de bani inculpatului, de către prietena sa F. M. R. și de verișoara acesteia K. R. C., după cum există și chitanțe ce atestă trimiterea de către inculpat, de data aceasta, pentru martora K. a banilor necesari transportului ei în Olanda.

La 25 mai 2012 a fost declanșată cercetarea judecătorească, fiind ascultați inculpații care nu se sustrag procesului penal, însă după audierea lor instanța nu a putut face pași activi în aflarea adevărului câtă vreme declarațiile acestora au fost constante în ceea ce privește negarea acuzațiilor ce li se aduc.

În privința temeiurilor de arestare prev. de art. 148 Cod P. P.ă, în prezenta cauză există cel prev. de art. 148 lit. f Cod P. P.ă. Astfel, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedepse mult superioare limitei de 4 ani impusă de textul de lege mai sus amintit.

Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită, ținând seama de condițiile în care faptele au fost comise, de faptul că inculpatul ar fi desfășurat mult timp activitatea de traficare a martorei F. M. R., și pe perioade mai scurte, dar repetate, pe cea a martorei K. R. C., ar fi întreprins manopere diverse pentru a-și asigura produsele infracțiunilor, și pentru a beneficia de protecția unei întregi structuri a aderat la un grup infracțional organizat, cu o ierarhie bine delimitată, în conformitate cu prevederile art. 7 din

L. 39/2003, repetăm, cel puțin în mod aparent.

Faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de natură a tulbura grav ordinea juridică, deoarece aduc atingere unor valori sociale dintre cele mai importante, fiind încălcate grav drepturile unor persoane, cu scopul de a le comercializa ca pe o marfă, pentru ca inculpatul să își asigure astfel obținerea de venituri, în contextul proliferării deosebite a acestui fenomen infracțional, cu consecințe grave asupra evoluției psihice ulterioare a victimelor unor astfel de fapte.

Nu trebuie uitat nici faptul că imaginea țării în afara granițelor ei a fost mult afectată de acțiunea unor grupuri infracționale similare cu cel din care se presupune că ar face parte inculpatul, recent opinia publică fiind informată despre anihilarea unor astfel de grupuri pe teritoriul unor state ca S., de exemplu. Ori din acest unghi fiind privite lucrurile, este evident că opinia publică, prin portavocea sa, care este mass maedia, manifestă un interes constant și actual față de mersul unor anchete ce privesc grupuri infracționale organizate.

De asemenea instanța apreciază că la acest moment procesual, când martorii cheie ai acuzării nu au fost audiați, nu ar fi oportun a se discuta despre cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Mai este necesar de precizat că față de complexitatea cauzei, dată de numărul inculpaților cercetați, de numărul martorilor a căror audiere este necesară pentru aflarea adevărului, de obiectul cauzei, care vizează cercetarea existenței ori inexistenței mai multor infracțiuni ce sunt presupuse a fi comise de către inculpat, de durata scursă de la data sesizării instanței, și de faptul că procedura nu a stagnat din cauze imputabile organelor judiciare, instanța a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului nu a depășit un termen rezonabil.

S-a mai invocat de către apărare că, din considerente de echitate față de ceilalți doi inculpați, cercetați în stare de libertate, deși sunt recidiviști, se impune punerea în libertate a inculpatului. L. de această apărare trebuie evidențiat că egalitatea de tratament juridic, nu implică, ci exclude uniformizarea acestuia, tocmai pentru că atunci când se discută despre starea de arest sau de judecarea în libertate, se iau în considerare aspecte concrete și nu de principiu, prin raportare la o cauză concretă și la o persoană determinată. Ori după cum se poate observa, măsura arestării preventive a fost luată în cauză numai față de inculpații B. R. D. și L. S. A., care sunt cercetați pentru infracțiunea de grup infracțional organizat, o infracțiune de o gravitate aparte, și care presupune desfășurarea de către cei bănuiți de comiterea unei astfel de fapte de activități în stil mafiot și implicit măsuri de reprimare mai ferme.

Prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul L. S. A., înregistrată la Tribunalul Cluj la data de (...), în baza dispozițiilor art. 1602 și următoarele din Cod P. P.ă, s-a solicitat ca după constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și de admisibilitate în principiu a acesteia, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.

În motivarea cererii inculpatul arată că a fost arestat preventiv începând cu (...) pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, trafic de persoane, etc, între timp fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus și a infracțiunilor de grup infracțional și proxenetism, însă îndeplinește condițiile necesare pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, prev. de art. 1602 al. 1 și 2 Cod P. P.ă.

Din actele dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 9/(...) a Tribunalul Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. S. A., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), măsura preventivă fiind luată potrivit art. 143 rap. la art. 148 lit. b și f Cod P. P.ă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prev. de art. 7 din L. 39/2003 și trafic de persoane prev. de art. 12 al.

1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001.

Ulterior măsura arestării preventive a inculpatului L. S. A. a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să expire la data de (...), prin încheierea penală nr. 21/2012 a T.ui C..

La data de (...), prin rechizitoriul D. S. T. C., inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus precum și a infracțiunilor de grup infracțional prev. de art. 8 din L. 39/2003, rap. la art. 323 Cod P., și proxenetism prev. de art. 329 al. 1 Cod P.

Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut, prin actul de sesizare a instanței, că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2009 - vara anului 2010 s-ar fi asociat cu inculpații B. I. P., A. S. M. și numiții B. E. și I. R. și ar fi acționat împreună cu aceștia în scopul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. F. de același inculpat se reține că în perioada 2009 - 2011 ar fi sprijinit grupul infracțional ce ar fi fost condus de inculpatul B. R. D., din care ar mai fi făcut parte O. Tudor, B. I. P., Mocan V., P. Nelu, Circov I., Arieșan Claudiu F., Sepsi P. D., în scopul exploatării activității de prostituție ce ar fi fost desfășurată de numitele H. C. I., H. N., A. A. C., K. R. P., M. C. A., V. L. A. De asemenea inculpatul L. S. A. ar fi transportat, găzduit, supravegheat pe F. M. R., K. R. C., S. E. C., M. C. A., V. L. A., M. C. A. și ar fi beneficiat de foloase materiale din activitatea de prostituție desfășurată de F. M. R. și K. R. C. S-a mai reținut, în privința aceluiași inculpat că ar fi găzduit-o pe F. M. R. și ar fi exercitat violență asupra ei cu scopul exploatării activității de prostituție ce ar fi desfășurat-o aceasta, precum și aceea că ar fi preluat-o, prin inducere în eroare, pe martora S. D. A., împreună cu inculpatul A. S. M., de la învinuita R. V. C., față de care s-a disjuns cauza, și că i-ar fi achitat acesteia suma de 150 de euro, pentru găzduirea martorei, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

Potrivit art. 1602 al. 1 și 2 Cod P. P.ă, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. L. provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În cauza de față prima condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că inculpatul este cercetat pentru mai multe infracțiuni care nu sunt însă pedepsite cu sancțiuni ce depășesc 18 ani închisoare. În privința celei de a doua condiții, există unele date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a comite alte infracțiuni, câtă vreme acesta nu a posedat un loc de muncă, cel puțin în cei trei ani anteriori arestării sale, asigurându-și veniturile, așa cum afirmă foarte dezinvolt, din comiterea unor furturi în diverse țări europene. Prin urmare acesta are deprinderea de a comite fapte de natură penală pentru a obține mijloacele financiare necesare traiului cotidian.

Admițând că la dosar nu ar exista astfel de date, practica judiciară a fost cea care a consacrat ideea că pe lângă analizarea condițiilor de legalitate mai sus pomenite, acordarea liberării provizorii sub control judiciar, trebuie să aibă în vedre și aspecte de temeinicie și oportunitate. Pentru uniformizarea jurisprudenței în această materie s-a pronunțat Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, dată în recurs în interesul legii, prin care se stabilește că în cadrul examenului de temeinicie al cererii de liberare provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune, în cazurile în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța investită cu o asemenea cerere trebuie să verifice în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului.

Având în vedere impactul social și cel mediatic al unor fapte de acest gen, buna desfășurare a procesului penal ar fi tulburată, prin cercetarea inculpatului în stare de liberare provizorie, opinia publică percepând că în cazurile cercetării unor infracțiuni de criminalitate organizată, organele judiciare trebuie să se manifeste mai prompt în aplicarea legii.

Ținând seama de probele administrate nemijlocit până în acest moment procesual, de gravitatea faptelor de comiterea cărora este bănuit inculpatul, de impactul social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de limitele de pedeapsă, de durata arestului preventiv, de persoana inculpatului, care își face un merit din comiterea unor fapte penale (diverse furturi comise afirmativ în țări europene), numai pentru că până în prezent nu este cercetat pentru comiterea acestora, în caz contrar deținând abilități suficiente pentru a le nega, de vârsta lui ca și de starea de sănătate, apreciem că nu este oportună liberarea provizorie a inculpatului sub control judiciar, cel puțin până la audierea martorelor F. M. R. și K. R. C., de traficarea cărora este bănuit, prin participare nemijlocită, sens în care, în temeiul art. 1608a al. 6 Cod P. P.ă T. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.

Împotriva încheierilor tribunalului a declarat recurs inculpatul L. S. A. care prin motivele scrise și orale a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii primei instanțe și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului, cerere formulată în principal.

În subsidiar, s-a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, vizată de art.145 sau 1. C. A cerut liberarea sub control judiciar, fiind întrunite cerințele art.160/2 alin.1 și 2 C.

Un alt motiv de critică s-a referit la nemotivarea încheierii instanței de fond, ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 par.1 din Convenția Europeană și totodată încălcarea disp.art.5 par.3 și art.6 par.2 din C. de către instanța de fond, deoarece a menținut starea de arest a recurentului în lipsa analizei unor temeiuri de fapt și de drept, cu referire expresă la subzistența art.148 lit. f C.

S-a învederat că acea credibilitate a justiției nu are nicio legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurentul și care nu este pusă în evidență prin probe sau indicii temeinice ale cauzei. S-a susținut, de asemenea, că tribunalul a efectuat o apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în mod generic, fără o examinare minuțioasă a oportunității menținerii acesteia, ținând cont de circumstanțele personale ale recurentului, prin aceasta încălcându-se normele legislației europene. S-a învederat că pentru respectarea principiului echității, recurentul L. S. A. ar trebui cercetat în stare de libertate.

Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

După cum rezultă din examinarea normelor interne - procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestuia într-o societate democratică.

F. de principiul expus, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia un caracter relativ.

Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și exhaustive.

Astfel, în jurisprudența sa, C. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei - Hot.din

10 nov.1969; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hot.din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei Hot.din 10 nov.1969); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hot.din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hot.din 5 iulie 2007).

Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice

(Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art.5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier citată anterior paragr.51).

Pe de altă parte, C. a statuat că, potrivit art.5 paragraf 3, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces.

Plecând de la jurisprudența C., instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței

„.ului pentru ordinea publică";, printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.

Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de

„. social al faptelor"; comise.

Doar înțelegând în maniera descrisă semnificația libertății și a privării de libertate se poate realiza în concret și în mod efectiv scopul esențial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorității.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art.136

C., că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 C. -respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art.148 alin.1 lit.a-f C. rap.la art.148 alin.2 C.

În cauza dedusă judecății, prin încheierea penală nr.9 din 1 februarie 2012 a T.ui C. a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT - S. T. C., iar în temeiul art.149/1 alin.1 C.raportat la art.143 alin.1 și 4 C. și art.148 alin.1 lit.f C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. S. A. pe o perioadă de 29 de zile, măsură care a fost prelungită prin încheierea penală din

21 din 27 februarie 2012 a T.ui C., iar la sesizarea instanței de fond, prin încheierea din 29 martie 2012, în temeiul art.3001 rap.la art.1. C. s-a constatat ca temeinică și legală măsura arestării preventive luată față de inculpat, menținându-se prevenția acestuia.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul DIICOT, Tribunalul Cluj fiind sesizat la data de 26 martie 2012.

Conform actului de sesizare al instanței, inculpatul L. S. A. este cercetat pentru comiterea infracțiunii de grup infracțional prev. de art. 8 rap. la art. 2 al.

1 lit. a teza a II-a din L. 39/2003, și la art. 323 Cod P., grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 și 3 din L. 39/2003, trafic de persoane prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P. și proxenetism prev. de art. 329 al.1, al. 2 teza I Cod P., cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P.

2011 ar fi sprijinit grupul infracțional ce ar fi fost condus de inculpatul B. R. D., din care ar mai fi făcut parte O. Tudor, B. I. P., Mocan V., P. Nelu, Circov I.,

Arieșan Claudiu F., Sepsi P. D., în scopul exploatării activității de prostituție ce ar fi fost desfășurată de numitele H. C. I., H. N., A. A. C., K. R. P., M. C. A., V. L. A. De asemenea inculpatul L. S. A. ar fi transportat, găzduit, supravegheat pe F. M. R., K. R. C., S. E. C., M. C. A., V. L. A., M. C. A. și ar fi beneficiat de foloase materiale din activitatea de prostituție desfășurată de F. M. R. și K. R. C. Se mai reține, în privința aceluiași inculpat că ar fi găzduit-o pe F. M. R., ar fi exercitat violență cu scopul exploatării activității de prostituție ce ar fi desfășurat-o aceasta, și ar fi preluat-o, prin inducere în eroare, pe martora S. D. A., împreună cu inculpatul A. S. M., de la învinuita R. V. C., față de care s-a disjuns cauza, și că i-ar fi achitat acesteia suma de 150 de euro, pentru găzduirea martorei, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

Potrivit art.143 alin.1 C., - text care prevede condiția generală a măsurii arestării preventive, dar și a reținerii - „măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.";

Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.

În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpat a infracțiunii pentru care este cercetat.

Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.

S.rea parchetului de a se menține împotriva inculpatului măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.

Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.

Pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 C. și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile reglementate de art.148 C., iar arestarea să fie în interesul urmăririi penale.

Referitor la existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent ar fi comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată sunt: declarațiile inculpatului, declarațiile inculpaților B. I. P. și A. S. M., ale căror prietene, se prostituau, de asemenea, împotriva voinței lor, declarațiile martorilor S. D. A., S. G. D., S. R. E., K. M. V., T. M. L., M. A. N., R. A. I., R. R. R.,. Elfadl Salma, P. Ana, A. L., Vitan R. C., C. I. A., Novak Erika Kinga, Fărcaș A., M. C. A., K. R. C., F. M. R., L. M. G., H. N., etc.

În același sens la dosar există și procese verbale de redare a interceptărilor telefonice, chitanțe ce atestă trimiterea unor sume de bani inculpatului, de către prietena sa F. M. R. și de către verișoara acesteia K. R. C., după cum există și chitanțe ce atestă trimiterea de către inculpat, de data aceasta, pentru martora K. a banilor necesari transportului ei în Olanda.

Examinând îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art.143 C. luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat prima instanță a concluzionat în sens afirmativ. În apărarea inculpatului, avocatul ales a arătat că în speță, nu există probe și indicii temeinice care să justifice arestarea inculpatului, încadrarea juridică a infracțiunii imputate prin rechizitoriul parchetului nu este cea legală, unele mijloace de probă nu sunt legal administrate, impunându-se înlăturarea lor, ceea ce justifică punerea de îndată în libertate a recurentului.

Curtea reține că în această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.

Potrivit disp.art.3002, 160/b rap.la art.300/1 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.

În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.

În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.

În lumina dispozițiilor art.148 lit.f C., este justă și aprecierea primei instanțe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura și gravitatea sporită a activității infracționale de care este acuzat - reflectată în regimul sancționator sever aplicabil acesteia-, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, puternica rezonanță negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv și rezonabil, justifică reacții ferme și credibile din partea organelor judiciare.

Prima instanță a dat o interpretare corectă și a făcut o aplicare justă a dispozițiilor art.136 alin.1 și 8 C.întrucât circumstanțele personale favorabile invocate de inculpat nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării sale de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Î.ucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea inițială a recurentului, Curtea a constatat că potrivit art.139 alin.1 C. tribunalul a respins în mod legal cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Așa cum rezultă din încheierea atacată, Tribunalul Cluj a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a recurentului și că infracțiunile deduse judecății sunt presupus a fi grave, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul recurent a fost cercetat și dedus judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, deoarece în domeniul infracțiunilor contra libertății sexuale și de mișcare a victimelor, rostul dispozițiilor incriminatoare este acela de a proteja valoarea supremă a ființelor vii - viața, indiferent de formele ei. În acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatului recurent ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel național și internațional, zone în care au fost comise presupusele infracțiuni (cauza Letellier contra Franței). În speță, există indicii temeinice că inculpatul recurent a săvârșit presupuse fapte grave, care prin modalitatea de realizare și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. L. în libertate a recurentului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creîndu-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de justiție.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor.

Măsurile preventive în cauze de acest gen, care afectează direct și grav viața persoanelor, se impun cu necesitate, acestea fiind necesare împotriva persoanelor care încalcă prin violență legea penală, prin intervenția autorităților judiciare.

Pericolul concret pentru ordinea publică este reliefat și de rezonanța negativă care s-a creat, ca efect al presupuselor fapte de care este bănuit inculpatul, ecou care nu s-a stins după aproximativ 4 luni de la data arestării acestuia.

Toată etapa investigativă întinsă pe mai multe luni, în acest tip de cauze rezultă din faptul că organele judiciare trebuie să exploateze informațiile, să le analizeze, pentru a avea convingerea rezonabilă că activitățile de trafic de persoane și proxenetism, sunt în sfera infracțională.

Curtea de A. efectuând un examen propriu al cauzei, va analiza garanțiile oferite de C. împotriva privării arbitrare de libertate a inculpatului, de către autorități, prin prisma menținerii temeiurilor de arestare vizate de art.148 lit.f C., în prezenta speță.

Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra

T.iei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, C. recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp. Acest factor nu este pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată; menținerea în detenție preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. A., conform jurisprudenței Curții, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenția provizorie.

Curtea apreciază că trecerea unui interval de timp de 4 luni de la arestarea preventivă a inculpatului, nu a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme probațiunea testimonială încă nu a fost administrată, din martorii propuși prin rechizitoriu în acuzare nu a fost audiat niciunul, a fost începută cercetarea judecătorească, primul termen în acest sens fiind fixat pentru 7 mai 2012, au fost audiați o parte din inculpați, urmând a se efectua probe științifice și testimoniale.

Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, - determină Curtea să aprecieze - că legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).

Pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal.

Un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c.T.iei-22 sept.2005; Kankowski c.Poloniei - 4 oct.2005; Karagoz c.T.iei - 20 oct.2005; Muller c.Franței

- 17 martie 1997). Alte circumstanțe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care sunt urmăriți, pot să confirme existența pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus încât să nu justifice detenția provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale și arestării (cauza Kozik c.Poloniei - 18 iulie 2006). Probele dosarului, așa cum s-a arătat deja învederează că inculpatul L. S. A., nu a avut loc de muncă la data arestării, resurse materiale din care să-și asigure existența, deși poseda domiciliu stabil, astfel că nu există nicio garanție față de modul de derulare a activității infracționale, că pus în libertate, nu s-ar sustrage procesului penal, câtă vreme în prezent este fără ocupație, desfășurând fapte ilicite.

Pericolul de influențare a procesului .

C. acceptă în unele cauze faptul că autoritățile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate și multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția: în mod normal, pericolele respective diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate toate verificările cerute de circumstanțele cauzei. (cauza W.c.Elveției -

25 ianuarie 1993).

Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenție. (cauza Krawczak c.Poloniei - 4 oct.2005). Așa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească este abia la început, primul termen fiind fixat la Tribunalul Cluj la

7 mai 2012, din martoriu propuși prin rechizitoriu în acuzare, nu a fost ascultat niciunul, urmând să fie realizate în apărarea inculpatului mai multe probe

științifice și testimoniale, condiții în care până la administrarea acestora, inculpatul poate obstrucționa derularea procesului.

Negarea culpabilității de către reclamant

Orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate și nu se poate fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c.Franței - 26 sept.2006). Autoritățile judecătorești nu ar putea să susțină că, negând fapta, inculpatul ar fi impus practic menținerea sa în detenție (Dumont-Maliverg c.Franței - 31 mai 2005). După cum se cunoaște, inculpatul din prezenta cauză, în mod constant și-a afirmat nevinovăția, astfel că Tribunalul Cluj respectându-i dreptul la apărare, va trebui să încuviințeze toate probele solicitate de el pentru aflarea adevărului obiectiv. Cu toate acestea, cercetarea judecătorească fiind abia demarată, până la terminarea audierii martorilor, se impune menținerea inculpatului în stare de arest pentru o bună desfășurare a actului de justiție.

Pericolul de repetare al faptelor

Gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare să plaseze

și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni. Mai este nevoie, în plus față de alte condiții, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura (cauza Clooth c.Belgiei - 12 nov.1991).

Pe de altă parte, se constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente pentru a permite Curții verificarea lor, astfel că invocarea nulității încheierii recurate nu este întemeiată.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt, desprinsă din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea sa.

Instanța de control judiciar a suplinit prin prezenta hotărâre motivarea instanței de fond și printr-o nouă examinare a cauzei, a răspuns cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți, respectând dispozițiile legislației europene enunțate în cauza Boldea c.României din (...).

Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive, respectiv cele vizate de art.145 și 1. C.

Spre deosebire de hotărârea J. contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menținerea în arest a unei persoane acuzate de corupție, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speță, este de remarcat că judecata în primă instanță abia a demarat, audierea inculpatului și a martorilor propuși prin rechizitoriu nu a avut loc, nu au fost efectuate probele științifice și testimoniale în apărarea inculpatului, astfel că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea acestuia de la proces, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-o, conform art.136 C.

Nimic nu împiedică instanța de fond sau chiar pe cea de recurs, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea și a celor științifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de drepturi, în privința recurentului.

Nu în ultimul rând, Curtea reține prin prisma deciziei C. „N contra Austriei"; din 27 iunie 1968 că la menținerea unei persoane în detenție, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conținutul acestei decizii, cât și a celei pronunțate în cauza Dolgova c. R.iei din 2 martie

2006 și Scundeanu c.României din februarie 2010, Curtea învederează că în privința inculpatului recurent sunt întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art.148 lit.f C.

Astfel, inculpatul L. S. A. este în vârstă de 25 ani, nu a recunoscut faptele imputate, nu este cunoscut cu antecedente penale și nu a fost încadrat în muncă. F. de atitudinea adoptată de recurent în prezenta speță, se reliefează un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul obstrucționării cercetării judecătorești și a tulburării ordinii publice prin lăsarea sa în libertate la acest moment procesual.

Aceste circumstanțe personale, precum și cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menținerea stării de arest.

În sinteză, ținând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de recurent, modalitatea de realizare a acestora justifică concluzia că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de 4 luni de când inculpatul se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art.5 parag.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei, numărul de persoane implicate în activitatea infracțională, consecințele acesteia.

F. de cele ce preced, se impune menținerea stării de arest a inculpatului, iar pe de altă parte nu este judicioasă luarea față de acesta a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art 145, sau 1451 Cod procedură penală, la acest moment procesual, pentru motivele pe larg expuse în considerentele hotărârii.

Din analiza prevederilor art.1602 C.pr.penală, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

L. provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni.

Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601 alin.1 C., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606 alin.2 C.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602 și 1606 C., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.

În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602 raportat la art.1606 C. caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Î.-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. L., această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la S., instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602 rap.la art.1606 C.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.

O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat C. (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia, împrejurări care au fost analizate cu prilejul examinării motivelor de recurs ce vizau menținerea inculpatului în stare de arest.

Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată.

Astfel, la acest moment procesual, instanța de recurs constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța este de abia la începutul cercetării judecătorești, urmează a fi administrate probe în acuzarea și apărarea inculpatului.

Instanța de recurs constată că raportat la natura infracțiunilor presupus a fi comise , trafic de persoane, proxenetism, constituirea unui grup infracțional organizat, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.

Prin prisma hotărârii C. „N contra Austriei din 27 iunie 1968"; instanța de recurs reține că inculpatul deși nu are antecedente penale, și posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util, fiind în vârstă de 25 ani, întreținându-se din comiterea de infracțiuni.

În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul B. N. M., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției nesincere avută de inculpat și a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f

C. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602 rap.la art.1606 C.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.

În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni împotriva libertății de mișcare a victimelor, a libertății lor sexuale ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpatul din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.

Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându- se ca temei disp.art.148 lit.f C., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunile din prezentul dosar, nu a avut o comportare bună, deși nu posedă antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpat, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori, precum și probe științifice. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 1 februarie 2012, nu este oportună pentru buna derulare a anchetei judecătorești, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să mai fie audiați de către instanță.

De asemenea, prin prisma jurisprudenței C., inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, de asemenea așa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea cercetării judecătorești, să nu comită alte infracțiuni de același gen, ori să tulbure ordinea publică.

Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Î.-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.

În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă.

Pentru motivele ce preced se vor respinge ca nefondate recursurile promovate de inculpatul L. împotriva celor două încheieri din 25 mai 2012 prin care s-a menținut starea de arest și s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, conform art.38515 pct.1 lit.b C.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, în baza art.189

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial, conform art.192 alin.2 C.

PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de incupatul L. S. A., detinut in Penitenciarul Gherla împotriva încheierilor penale din 25 mai 2012 a T.ui C., privind mentinerea măsurii arestării, respectiv liberare provizorie sub control judiciar.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, av.Coroi A..

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2012 .

PREȘEDINTE,	JUDECĂTORI,	GREFIER
D. P. V. G. M. B.	D. S.

red.PD/CA

4 ex. - (...) jud.fond.C. L.

← Decizia penală nr. 1257/2012, Curtea de Apel Cluj		Încheierea penală nr. 538/2012, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 869/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 869/2012, Curtea de Apel Cluj