Decizia penală nr. 877/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 877/R/2012

Ședința publică din data de 8 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. C.-președinte secție

JUDECĂTORI : C. I.

:I. C. M.

GREFIER : M. N.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V.

G.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de P. DE PE L.

JUDECĂTORIA GHERLA, partea civilă SC M. SRL și inculpatul T. A. D. împotriva sentinței penale nr.546 din 20 aprilie 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al J. G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ";., faptă prevăzută și pedepsită de articolul 215 alineatele 1, 3 și 4 din Codul penal și ";emitere a unei file C.E.C. fără a avea la tras disponibilul necesar pentru acoperire și cu dată falsă"; , faptă prevăzută și pedepsită de articolul 84 punctele 2 și 3 din Legea nr. 5., ambele cu aplicarea articolului 33 litera a) din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul ales, avocat R. Ș., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat V. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul, partea responsabilă civilmente SC A. P. S. SRL prin lichidator judiciar M. M., partea civilă SC M. SRL J.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.

Întrucât inculpatul are apărător ales în cauză, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art 10 lit d și art 11 pct II lit a din Codul de procedură penală. În mod judicios, s-a arătat în considerentele ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, că reprezentanții părții vătămate și-au asumat în deplină cunoștință de cauză, riscul insolvabilității debitorului, fapt care contrazice pretenția de-a fi induși în eroare, iar cec-urile reprezentau în fapt doar o modalitate simplificată a plății. Cu privire la documentele remise de inculpat reprezentanților părții civile, acestea nu pot fi considerate CEC-uri potrivit dispozițiilor legale.

Un alt aspect de nelegalitate, constă în reținerea dispozițiilor art 3201 Cod procedură penală, în „favoarea inculpatului";, deși acesta a indicat expres că recunoaște faptele, în materialitatea lor dar nu și intenția sa infracțională. Reprezentantul parchetului consideră că, rațiunea legiuitorului a fost în sensul de a se recunoaște infracțiunea în elementele ei constitutive, pentru care inculpatul este deferit justiției, înțelegând să fie judecat potrivit probelor de vinovăție aflate la dosarul cauzei. În mod nelegal instanța a dispus nefondat și nelegal condamnarea inculpatului, având în considerare alte limite speciale de pedeapsă, pentru fiecare dintre infracțiuni.

Pentru toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, nu sunt întrunite elementele lor constitutive, prevăzute de art 10 lit d din Codul de procedură penală.

Cu privire la recursul declarat de inculpat, solicită admiterea acestuia așa cum a fost el formulat în cauză.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârii și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art 10 lit d Cod procedură penală, însușindu-și considerentele reprezentantului parchetului. În latura subiectivă se include imperativ și scopul urmărit de făptuitor, acela de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust, făcându-se trimitere în mod pertinent la literatura de specialitate dar și la dispozițiiile D. nr. IX din 24 octombrie 2005, pronunțată de S. U. ale Înalte Curți de C. și justiție, în cauza dosarului nr.

7/2005. Pentru toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, nu sunt întrunite elementele lor constitutive, prevăzute de art 10 lit d din Codul de procedură penală. În speță, privitor la infracțiunea de înșelăciune, nu există intenția infracțională. Cu privire la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, nu există vreun înscris care să informeze despre situația conturilor, neputându-se estima preconizarea situațiilor viitoare a conturilor.

Cu privire la recursul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia așa cum a fost el formulat în cauză.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

C U R T E A : Deliberând reține că,

Prin sentința penală nr.546 din 20 aprilie 2012 Judecătoria Gherla a condamnat pe inculpatul T. A.-D., fiul lui D. și S., născut la data de (...) în municipiul G., județul C., cetățean român, studii 12 clase, administrator, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna I., satul L., strada S., numărul 142, județul C., codul numeric personal 1., la pedeapsa de : a) 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de articolul 215 alineatele 1, 3 și 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201 din Codul de procedură penală. b) 4.000 lei amendă penală plus 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient și dispunerea altfel, în total de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, prevăzută de articolul 84 alineatul 1 punctul 2 din Legea

5., cu aplicarea articolului 3201 din Codul de procedură penală c) 4.000 lei amendă penală plus 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec căruia îi lipsesc elementele esențiale, prevăzută de articolul 84 alineatul 1 punctul 3 din Legea 5., cu aplicarea articolului 3201 din

Codul de procedură penală.

S-au contopit pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 4.000 lei amendă; în final 2 ani

închisoare plus 4.000 lei amendă.

S-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare plus

4.000 lei amendă precizate la punctul 2, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepsei accesorii precizate.

S-a respins acțiunea civilă a părții civile S. C. ,,M. S. R. L., având ca obiect obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de 8.093,19 lei.

S-a constatat că S. A. P. S. S., prin lichidator judiciar M. M., cu sediul în Dej str. Ecaternia Teodoroiu nr. 61, bloc C, ap. 21, județul C., nu are calitate de parte responsabilă civilmente în acest doasar.

A fost obligat inculpatul să achite 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin ordonanța din data de (...) din dosarul penal nr. 953/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T. A. I. pentru comiterea faptelor de înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. 1, 3 și 4 din Codul penal, de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 5. și de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 5. cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal reținându-se că învinuitul nu a urmărit realizarea unui folos material injust în momentul remiterii cecului în alb (în ceea ce privește săvârșirea faptei de înșelăciune) și că documentul pe care învinuitul l-a remis reprezentantului SC M. SRL nu poate fi considerat cec, potrivit definiției legale. În continuare, se arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost cercetat.

Împotriva acestei ordonanțe, la data de (...), partea vătămată a formulat plângere la P. de pe lângă Judecătoria Gherla, solicitând să se constate că rezoluția pronunțată de procuror este nelegală și netemeinică, să se dispună continuarea urmăririi penale față de T. A. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal, de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 5. și de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 5..

La data de 06 aprilie 2011, prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria

Gherla, a dispus prin ordonanța nr. 9. respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de partea vătămată SC M. SRL C. împotriva ordonanței procurorului din data de (...) din dosarul penal nr. 953/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria

Gherla.

La data de (...) partea vătămată SC M. SRL a înregistrat pe rolul J. G. plângere împotriva ordonanței procurorului din dosarul penal nr. 953/P/2010 al

P. de pe lângă Judecătoria Gherla, solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și reținerea cauzei spre judecare, iar în subsidiar trimiterea cauzei la parchet în vederea reluării urmăririi penale împotriva învinuitului din dosarul penal nr. 953/P/2010.

Analizând plângerea formulată de petentă sub aspectul respectării de către aceasta a termenelor prevăzute de lege pentru introducerea ei, instanța a constatat că petenta a respectat prevederile art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, motiv pentru care s-a trecut la analiza pe fond a plângerii.

Analizând documentele din dosar, instanța a constatat că numitul T. A. D. este asociat și administrator al SC A. P. S. SRL, societate care are ca obiect principal de activitatea fabricarea de uși și ferestre din metal. Pe parcursul anilor

2007-2009, între SC A. P. S. SRL și SC M. SRL a existat o relație comercială de vânzare cumpărare de mărfuri, în baza unor contracte anuale. La data de (...), între SC A. P. S. SRL și SC M. SRL a fost încheiat un nou contract de vânzare cumpărare de mărfuri, cu numărul 4012. cu ocazia încheierii respectivului contract a fost stabilită ca modalitate de plată a prețului emiterea de file cec.

În executarea acestui contract, SC M. SRL a livrat la SC A. P. S. SRL mărfuri, respectiv uși din metal, pe care administratorul T. A. le-a achitat la termen inițial, pentru ca apoi să acumuleze o restanță de aproximativ 8000 lei.

Fiind negociată eșalonarea și achitarea acestei sume restante, la data de

(...) T. A. D. a emis filele cec CECE1BK 0025877 și CECE1BK 0025879 în alb, fără a completa rubricile obligatorii ale acesteia, drept garanție, instrumente de plată ce urmau să fie utilizate de către furnizor în caz de neplată a sumei restante ce reprezenta contravaloarea mărfurilor livrate de SC M. S.

T. A. D. nu a achitat prețul mărfurilor livrate, pentru garantarea plății cărora emisese filele cec anterior menționate, cu toate insistențele furnizorilor, astfel că la data de (...) reprezentanții SC M. SRL au încercat utilizarea fieli cec cu seria CECE1BK 0025877, când plata a fost refuzată de către unitatea bancară trasă, din motivul lipsei totale de disponibil în contul bancar al emitentului, în cazul prezentării la plată în termen.

În cursul cercetării și al urmăririi penale au fost audiați Oprea Ciprian - administrator al SC M. SRL (filele 24, 45 dosarul de urmărire penală), martorii F. V. C. (fila 46 dosarul de urmărire penală) și Cadariu Dorian F. (filele 47-48 dosarul de urmărire penală), cât și învinuitul T. A. D. (filele 76, 84 dosarul de urmărire penală), au fost depuse la dosar copie după fila cec cu seria CECE1BK 0025877 (fila 11 dosarul de urmărire penală), somația nr. 5945/(...) a CEC B. (fila 12 dosarul de urmărire penală), adresa nr. 3383/(...) a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu (filele 15-16 dosarul de urmărire penală), fila cec cu seria CECE1BK 0025877 (fila

22 dosarul de urmărire penală), borderoul de încasare instrument de debit (fila 23 dosarul de urmărire penală), copie după contractul de distribuție nr. 4012/(...) (filele 25-28 dosarul de urmărire penală), copie după actul adițional la contractul de distribuție nr. 4. încheiat la data de (...) (filele 29-30 dosarul de urmărire penală), copie după anexa la actul adițional nr. 4. (fila 31), copii după facturi și procese verbale de recepție marfă (filele 32-38 dosarul de urmărire penală), adresa nr. 103118/8456/(...) a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj (filele 50-51 dosarul de urmărire penală), adresa nr. 1106/(...) a CEC B. (filele 52-53, 57- 62, 64-74 dosarul de urmărire penală), cazierul judiciar (fila 75 dosarul de urmărire penală) și copie după contractul de distribuție nr. 4. (filele 77-80 dosarul de urmărire penală).

Prin rezoluția din data de (...) a Poliției municipiului G., confirmată prin rezoluția din data de (...) a procurorului din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus începerea urmăririi penale față de T. A. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal și emiterea unei file CEC fără a avea tras disponibil suficient, faptă prevăzută de art.

84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 5. (filele 4-5, 8 dosarul de urmărire penală).

Din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și enumerate anterior instanța a constatat că între cele două societăți comerciale (SC M. SRL și SC A. P. S. SRL) a existat o relație de colaborare în perioada 2007-2009, când au apărut primele probleme cu încasarea sumelor pentru mărfurile livrate de către partea vătămată. Aceste probleme au fost justificate de către T. A. D. prin nefinalizarea lucrărilor contractate de firma sa (montare uși de garaj achiziționate de la SC M. SRL) și implicit prin neplata de către beneficiari a sumelor datorate, astfel încât învinuitul nu a reușit să acopere sumele pe care trebuia să le plătească părții vătămate.

Reprezentanții SC M. SRL l-au contactat pe T. A. D. pentru soluționarea problemelor financiare (fila 45), însă acesta nu a dat curs solicitărilor de a achita suma restantă, motiv pentru care s-a trecut la completarea filei cec seria CECE1BK 0025877, filă lăsată ca și garanție pentru executarea de către SC A. P. S. SRL a obligațiilor financiare. Partea vătămată a fost înștiințată că fila cec a fost refuzată la plată de către bancă pentru lipsa disponibilului în cont, motiv pentru care reprezentanții SC M. SRL l-au contactat din nou pe T. A. D. pentru rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor. Datorită faptului că acesta nu a achitat suma datorată, partea vătămată a formulat plângere penală pentru tragerea lui la răspundere și pentru acoperirea datoriei. .

În baza actelor de la dosar, prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Gherla a considerat că soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin ordonanța din data de (...) din dosarul penal nr. 953/P/2010 a P. de pe lângă Judecătoria Gherla este judicioasă, trimițând la motivarea în fapt și în drept a procurorului responsabil de caz.

Analizând întregul probatoriu de la dosar, instanța a apreciat că soluțiile pronunțate de procurorul și prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Gherla sunt netemeinice pentru următoarele considerente:

Chiar dacă SC A. P. S. SRL a întâmpinat unele probleme

financiare în cursul derulării contractului comercial încheiat cu SC M. SRL, reprezentanții părții vătămate au încercat soluționarea pe cale amiabilă a dificultăților. Pentru aceasta a fost încheiat la data de (...) un act adițional la contractul de distribuție nr. 4012/(...), prin

care învinuitul a fost introdus ca parte contractantă în calitate de fideiusor/garant al distribuitorului, iar pentru garantarea plăților la termen a facturilor emise de furnizor au fost predate două file cec în alb (fila 29 dosarul de urmărire penală). În continuare, se arată că în caz de neplată în termen de 10 zile de la scadență, SC M. SRL urmează să completeze filele cec menționate anterior și să le introducă în bancă (fila 30 dosarul de urmărire penală).

Astfel, cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune reprezentanții M.ui P. au apreciat că în prezenta cauză lipsește latura subiectivă, respectiv că în momentul lăsării filelor cec în alb, ca mijloc de garanție, T. A. D. nu știa că pentru valorificarea cecului nu va exista provizia sau acoperirea necesară și nici nu a urmărit obținerea pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dar mai ales că reprezentanții părții vătămate și-au asumat în deplină cunoștință de cauză riscul insolvabilității debitorului și prin urmare nu s-ar putea reține că aceștia au fost induși în eroare.

Instanța a apreciat că aceste concluzii își pot găsi acoperire doar cu privire la relațiile de colaborare dintre cele două firme din perioada

2007-2009, anterior apariției primelor probleme financiare și a demersurilor părții vătămate de rezolvare pe cale amiabilă a acestora. Astfel, în prima parte a anului 2009, înainte de încheierea actului adițional la contractul de distribuție nr. 4., este plauzibil să se afirme că T. A. D. nu ar fi fost conștient de amploarea problemelor financiare cu care se confrunta firma pe care o administra, și astfel să nu poată anticipa lipsa banilor necesari acoperirii facturilor emise de către partea vătămată. Însă, după acumularea unei anumite sume de bani drept datorie, după efectuarea mai multor demersuri de către reprezentanții SC M. SRL de contactare a lui T. A. D. și de rezolvare pe cale amiabilă a diferendelor, dar mai ales după trecerea unei anumite perioade de timp în care învinuitul nu a reușit să își îndeplinească obligațiile financiare față de partea vătămată, instanța apreciază că există serioase semne de întrebare dacă T. A. D. știa sau nu la emiterea filei cec că pentru valorificarea acesteia ar exista provizia sau acoperirea necesară.

În continuare, nu se poate afirma că în cauză învinuitul nu ar fi urmărit obținerea unui folos material injust în condițiile în care a valorificat marfa distribuită de SC M. SRL, a încasat contravaloarea acesteia de la diferiți beneficiari, dar nu a achitat părții vătămate sumele datorate.

În plus, în ciuda demersurilor efectuate de către partea vătămată la organele judiciare, a derulării cercetării și a demarării urmăririi penale, nici până în prezent T. A. D. nu a achitat prejudiciul cauzat SC M. S.

Cu privire la alegațiile reprezentantului M.ui P. referitoare la calitatea documentelor predate de către învinuit părții vătămate - respectiv că acele file nu pot fi considerate cecuri potrivit definiției legale, instanța le-a înlătura deoarece potrivit punctului 67 din Norma nr. 7 din 6 martie 1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cecuri - Cecul in alb este un instrument de plata care cuprinde numai semnatura tragatorului, iar uneori si o parte din mentiunile cerute de art. 1 din Legea asupra cecului, iar potrivit punctului 68 din aceeași normă - Mențiunile care lipsesc trebuie să fie completate de către posesor atunci când acesta prezintă cecul la plată sau îl remite unei instituții de credit pentru prezentarea la plată. Este obligatoriu ca cecul în alb să aibă completat numele posesorului în momentul prezentării la plată.

Analizând înscrisurile depuse la dosar (filele 29-30 dosarul de urmărire penală), instanța a considerat că partea vătămată a respectat și dispozițiil punctului 69 din normele menționate anterior, care prevăd că - Primitorul cecului in alb, cat si oricare dintre posesorii succesivi ai acestuia au dreptul de a completa instrumentul respectiv cu mentiunile cerute de art. 1 din Legea asupra cecului, conform intelegerilor care au avut loc anterior intre semnatarii cecului, fara a mai fi necesara interventia tragatorului. Dreptul de completare trece de la un posesor la altul o data cu predarea cecului.

Pentru ca posesorul cecului sa nu depaseasca intelegerile initiale dintre semnatarii cecului, in cazul cecului in alb se va adauga o clauza care sa contina una dintre urmatoarele formulari: a) "Inaintea platii posesorul va completa cecul" - in cazul dreptului nelimitat al posesorului cecului in alb privind completarea acestuia; sau b) "Inaintea platii posesorul va completa cecul, fara a depasi ..." - in cazul dreptului limitat al posesorului cecului in alb privind completarea acestuia.

Limitarea dreptului posesorului cecului in alb de a completa instrumentul se va face in legatura cu una sau mai multe din mentiunile obligatorii prevazute la art. 1 din Legea asupra cecului, respectand standardele de continut din prezentele norme-cadru.

Banca Nationala a Romaniei si instituțiile de credit nu vor primi cecuri in alb necompletate.

Având în vedere toate aceste argumente instanța a considerat că suntem în prezența emiterii unui cec în alb (fără elementele constitutive prevăzute în art. 1 și art. 11 din Legea nr. 5.), dar și a elementului subiectiv al infracțiunii de înșelăciune - respectiv că T. A. D. cunoștea că nu va avea posibilitatea să asigure acopere datoria acumulată față de partea vătămată, cu toate acestea a derulat în continuare relațiile contractuale cu SC M. SRL și i-a creat acestei societăți un prejudiciu, astfel că, în temeiul art. articolului 2781, aliniatul 8, litera c din Codul de procedură penală, admite plângerea formulată de către SC M. SRL împotriva ordonanței procurorului din data de (...) din dosarul penal nr. 953/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla, pe care o desființează în întregime și reține cauza spre judecare.

La termenul de azi, inculpatul a declarat conform articolului 3201 din

Codul de procedură penală, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și cere ca judecata să aibă loc în baza probelor din faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește (fila 86).

Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul T. A. D. a fost asociat și administrator al S. C. A. P. S. S. R. L. Această societate comercială a încheiat un contract de livrare de mărfuri cu S. C. M. S. R. L. (numărul 4012/(...), filele 25-28 din dosarul de urmărire penală), în cadrul căruia, S. C. M. S. R. L. trebuia să livreze anumite mărfuri iar S. C. A. P. S. S. R. L. trebuia să achite aceste mărfuri prin dispoziție de plată sau numerar (articolul 10). În articolul 11 din contract s-a stabilit că plățile vor fi garantate prin file C. Prin actul adițional din (...) (filele 29-30 din dosarul de urmărire penală), inculpatul T. A.-D. a fost introdus ca parte în contract în calitate de fidejusor, garant al plății facturilor emise de S. C. M. S. R. L. Cu ocazia semnării actului adițional, s-au predat către S. C. M. S. R. L., două file CEC, respectiv filele CECE IBK 0075877 și CECE IBK 0075879. Incupatul a declarat că este de acord ca S. C. M. S. R. L. să completeze filele CEC menționate cu valoarea facturilor neplătite în cazul în care contravaloarea acestora nu se va regăsi în contul furnizorului în termen de 10 zile de la scadență. Inculpatul a dat o declarație persoanlă (fila 31 din dosarul de urmărire penală) în carea arată că se obligă să garanteze solidar cu S. C. A. P. S. S. R. L., debitul ce va decurge în urma facturilor pentru livrarea de marfă de către furnizorul S. C. M. S. R. L. și pentru eventualele penalități. Mai arată că renunță la beneficiul de diviziune și discuțiune prevăzut de articolele 1662 și următoarele din Codul civil.

La fila 33 din dosarul de urmărire penală se află o factură emisă de S. C. M. S. R. L. (furnizor) pentru S. C. A. P. S. S. R. L. (cumpărător) la data de (...) pentru suma de 2.376,66 lei, reprezentând prețul pentru ușă secțională. La fila 35 din dosarul de urmărire penală se află o factură emisă de S. C. M. S. R. L. (furnizor) pentru S. C. A. P. S. S. R. L. (cumpărător) la data de (...) pentru suma de

2.475,02 lei, reprezentând prețul pentru ușă secțională. La fila 37 din dosarul de urmărire penală se află o factură emisă de S. C. M. S. R. L. (furnizor) pentru S. C. A. P. S. S. R. L. (cumpărător) la data de (...) pentru suma de 5.339,10 lei, reprezentând prețul pentru ușă pietonală.

Fila CEC CECE IBK 0075877 se află în original la fila 22 din dosarul de urmărire penală. Din examinarea acesteia s-a constatat că a fost completată de către două persoane diferite. Emitentul (T. A.) a completat numele său și a semnat cecul și a mai completat rubrica ,,locul emiterii’’ (C.-Napoca). Celelalte date au fost completate de vânzătoarea S. C. M. S. R. L., inclusiv data emiterii, care este (...) (iar nu (...), cum era corect). Conform articolului 1 punctul 5 din Legea numărul 5., cecul trebuie să cuprindă (prinre altele), și: Arătarea datei și a locului emiterii. Așa cum s-a precizat, cecul menționat a fost emis fără a se menționa data emiterii.

Deoarece cumpărătorul nu a achitat prețul produselor livrate, furnizorul S.

C. M. S. R. L. a completat fila cec CECE IBK 0075877 cu datele corespunzătoare și a prezentat cecul la P. B., pentru încasarea prețului mărfii însă la data de (...), plata a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil (fila 22 verso din dosarul de urmărire penală).

Instanța a apreciat că, articolul 11 din contractul părților, în care s-a stabilit că plățile vor fi garantate prin file CEC, trebuie interpretat în sensul că societatea cumpărătoare se obliga să mențină în contul său, o sumă de bani cel puțin egală cu suma medie a unei facturi emise de vânzătoare, pentru ca aceasta să poată să încaseze valoarea mărfii livrate, în cazul neplății la scadență. A interpreta altfel acest articol ar însemna să fie lipsit de efect, ceea ce este contrar principiului de drept care prevede că orice contract (sau clauză din contract) se interpretează în sensul în care produce efecte iar nu în sensul în care nu produce nici un efect (a se vedea în acest sens și dispozițiile articolului 978 din Codul civil de la 1864, raportat la articolele 3, 5 alineatul 1 și 220 din Legea numărul 7.). Mai trebuie arătat că, potrivit literaturii de specialitate (Mircea Costin, Mircea Mureșan, V. Ursa, Dicționar de drept civil, E. științifică și enciclopedică, București, 1980, pagina 263) prin garanții ale obligației se înțeleg acele mijloace juridice accesorii unui raport juridic de obligație, prin care creditorul își asigură posibilitatea realizării în natură a creanței sale, apărîndu-se împotriva eventualei insolvabilități a debitorului.

Obligația de a avea permanent disponibilul necesar pentru plata facturilor îi revenea inculpatului, cu atât mai mult cu cât s-a obligat și personal iar nu numai ca reprezentant al societății comerciale, să asigure plata la scadență a mărfurilor livrate.

Din extrasul de cont aflat la filele 60-62 din dosarul de urmărire penală reiese că, nici la data predării filelor CEC, nici pe parcurs și nici la scadența facturilor emise de furnizor, societatea comercială cumpărătoare condusă de inculpat, nu avea în cont suma necesară acoperirii prețului mărfurilor livrate.

Prin urmare, a reieșit că inculpatul știa încă de la momentul emiterii cecurilor, că nu are disponibilul necesar în cont pentru a acoperi facturile emise de vânzătoare însă a completat (parțial) cecurile, a comandat și recepționat marfa și nu a plătit la scadență marfa livrată, creînd astfel un prejudiciu societății furnizoare.

Prin această conduită, inculpatul a acționat cu intenția de a frauda societatea furnizoare (de a primi marfa, fără a achita prețul), inducând în eroare societatea furnizoare, în sensul creării aparenței că plata mărfurilor este garantată. Societatea furnizoare avea experiența anterioară a neplății sau întârzierii plății mărfurilor, astfel că, fără acestă garantare a plății prin emiterea filelor CEC și semnarea contractului de fidejusiune, nu ar fi încheiat și executat contractul de livrare de mărfuri.

Starea de fapt reținută mai sus a fost dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: declarațiile martorilor (filele 46-48), declarația reprezentantului părții cvile (filele 24, 45), istoricul incidentelor de plată (filele 58-59), extrasele de cont (filele 60-62, 64-74) declarațiile inculpatului (fila 76). În cursul judecății s-a administrat doar declarația inculpatului (fila 86). Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost formulată plângerea penală.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut integral săvârșirea faptelor și a solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201 din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța va reține la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și dispozițiile articolului 3201 din Codul de procedură penală. Deși inculpatul a declarat că faptele săvârșite nu constituie infracțiuni, instanța apreciază că, având în vedere că articolul 3201 din Codul de procedură penală (alineatele 1 și 2 se referă la recunoașterea faptelor iar nu a infracțiunilor, în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 3201 din Codul de procedură penală.

În drept, fapta inculpatului T. A.-D., care în perioada (...)-(...), în calitate de administrator la S. C. A. P. S. S. R. L., a indus și menținut în eroare cu ocazia încheierii și executării unui contract de vânzare cumpărare de materiale de construcții, S. C. M. S. R. L., prin promisiunea și angajamentul de plată a prețului stabilit la termenele de plată menționate în facturile fiscale, prin emiterea și lăsarea drept garanție a plății contravalorii mărfurilor a unei file cec care a fost refuzată la plata pentru lipsă totală de disponibil, filă cec ce a fost emisă deși inculpatul știa că nu există provizia sau acoperirea necesară pentru valorificare, cauzând un prejudiciu de 8.093,19 lei, inducere în eroare fără de care partea vătămată nu ar fi încheiat și executat contractul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de articolul 215 alineatele 1, 3 și 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201 din Codul de procedură penală.

Fapta inculpatului T. A.-D. care în data de (...), în calitate de administrator la S. C. A. P. S. S. R. L., a emis fila CEC seria CECE IBK 0075877, căruia îi lipsea un element esențial, respectiv data emiterii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere a unui cec căruia îi lipsesc elementele esențiale, faptă prevăzută de articolul 84 alineatul 1 punctul 3 din Legea 5., cu aplicarea articolului

3201 din Codul de procedură penală.

Fapta inculpatului T. A.-D. care în data de (...), în calitate de administrator la S. C. A. P. S. S. R. L., a emis fila CEC seria CECE IBK 0075877, fără a avea disponibil suficient și apoi a dispus altfel de întregul disponibil existent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient și dispunerea altfel, în total de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, faptă prevăzută de articolul 84 alineatul 1 punctul 2 din Legea 5., cu aplicarea articolului 3201 din Codul de procedură penală.

Inculpatului îi sunt aplicabile prevederile articolului 33 litera a) din Codul penal privind concursul real de infracțiuni.

La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului pentru fiecare infracțiune, instanța va avea în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul

72 din Codul penal: gradul de pericol social al faptei, care este relativ ridicat raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta nu a fost recuperat; persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat (fila 75 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare bună în familie și societate; este căsătorit și are copii; este încadrat în muncă; nu a creat probleme în rândul vecinilor (fila

51 din dosarul instanței), a) limitele speciale ale pedepsei, conform articolului 3201 alineatul 7 din Codul de procedură penală.

În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune; o pedeapsă de 4.000 lei amendă plus 4 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere a unui cec căruia îi lipsesc elementele esențiale și o pedeapsă de 4.000 lei amendă plus 4 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere a unui cec căruia îi lipsesc elementele esențiale.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. e) din Codul penal, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 4.000 lei amendă; în final 2 ani închisoare și 4.000 lei amendă.

Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată nu este mai mare de 2 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal și o comportare bună anterior săvârșirii infracțiunilor, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal, va suspenda condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare și 4.000 lei amedă, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În temeiul art.359 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie

2004 emisă de Curtea E. a D. O. în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 7. dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U. într-un recurs în interesul legii, instanța apreciază în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că va proceda în consecință.

În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.

Persoana vătămată S. C. ,,M. S. R. L. s-a constituit parte civilă pentru suma de 8.093,19 lei (fila 39).

Instanța a reținut că, prin deciaia numărul 4., pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-S. U. într-un recurs în interesul legii, s-a hotărât că: Instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea { H. "lnk:L(...)%2059%2.%200" o "Lege nr. 5. - Parlamentul României" |nr.

5.} asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile. În motivarea acestei decizii s-a reținut că ... în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. 1 din Legea nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, cecul are valoare de titlu executoriu.

Or, față de aceste dispoziții legale, chiar și în cazul în care cecul a fost emis cu nerespectarea condițiilor cerute de lege, el constituind titlu executoriu, nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să își poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin însăși punerea în executare silită a cecului după o prealabilă învestire cu formulă executorie.

În aceste condiții, alăturarea acțiunii civile celei penale ar duce, prin soluționarea (în ipoteza admiterii), la crearea a două titluri executorii (hotărârea penală care soluționează acțiunea civilă și cecul însuși), ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, obținerea unui titlu executoriu pe calea acțiunii civile alăturate celei penale nici nu și-ar justifica utilitatea cât timp hotărârea ce s-ar pronunța în această privință nu ar putea cuprinde decât ceea ce deja este menționat în cecul perfect valabil și executoriu.

Conform art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală, dezlegarea problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă promovată de S. C. M. S. R. L.

Prin încheierea din data de (...) (filele 83-84), instanța a introdus în cauză

S. A. P. S. S., în calitate de persoană responsabilă civilmente, prin lichidator judiciar M. M., cu sediul în Dej str. Ecaternia Teodoroiu nr. 61, bloc C, ap. 21, județul C.. Această persoană juridică a fost citată în calitate de parte respnsabilă civilmente (fila 85). Așa cum s-a arătat în practica judiciară (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 5792/2007, publicată la adresa { H. "http://www.scj.ro/" |) Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc din oficiu numai în cazul în care acțiunea civilă se exercită din oficiu, potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Prin urmare, instanța de judecată nu poate dispune, din oficiu, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente, dacă nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 17 alin. (1) C. proc. pen. pentru exercitarea din oficiu a acțiunii civile..

Având în vedere cele de mai sus, instanța a constatat că S. A. P. S. S., prin lichidator judiciar M. M., nu are calitate de parte responsabilă civilmente în acest doasar.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria

Gherla, partea civilă SC M. SRL și inculpatul T. A. D..

P. de pe lângă Judecătoria Gherla a solicitat casarea sentinței și rejudecând, să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen., achitarea inculpatului T. A. D. de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunile prev.de art.215 alin.1, 3 și 4 C.pen., prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.5. și prev.de art.84 alin.1 pct.3 din aceeași lege, cu motivarea că așa cum s-a reținut și în ordonanța de sub scoatere de sub urmărire penală, nu există intenția infracțională în cazul celor trei fapte, pentru care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea atacată și anume, nu s-a realizat inducerea în eroare a părții vătămate, iar inculpatul nu a urmărit realizarea unui folos injust, partea vătămată asumându-și în deplină cunoștință de cauză riscul insolvabilității debitorului, iar CEC-urile nu au îndeplinit condițiile prevăzute de lege, pentru a fi considerate astfel de instrumente de plată.

S-a mai invocat și faptul că instanța de fond a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă reduse, ca urmare a aplicării art.3201 C.proc.pen., deși inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția ci, doar faptele în materialitatea lor.

Inculpatul T. A. D. a solicitat prin recursul declarat, să se dispună achitarea sa în temeiul art.10 lit.d C.proc.pen., cu aceleași argumente ca și cele expuse de către parchet.

Partea civilă SC M. SRL nu a motivat recursul și nu s-a prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Inculpatul T. A. D. este asociat și administrator la SC A. SRL cu sediul în comuna I., având ca obiect activitate prestări servicii în domeniul automatizărilor căilor de acces. În perioada 2006-2009 societatea administrată de inculpat a achiziționat în mod repetat marfă de la partea vătămată SC M. SRL cu sediul în comuna C. jud.G.. La data de (...), între aceștia s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de mărfuri nr.4012, iar printr-un act adițional s-a stabilit că pentru garantarea plăților la termen a facturilor emise de furnizori către distribuitori, distribuitorul predă furnizorului două file CEC în alb emise de BRD G. cu seriile CECE 1BK 0025877 și CECE 1BK 0025879. În executarea acestui contract SC M. SRL a livrat către SC A. SRL mărfuri din care s-au achitat o parte din preț, rămânând o restanță de 8000 lei pentru care de altfel, s-au și emis cele două CEC-uri care fiind introduse la plată de către partea vătămată, s-a constatat că nu există disponibil bănesc.

În cauză s-a dispus inițial începerea urmăririi penale față de inculpat pentru infracțiunile prev.de art.215 alin.1,3,4 C.pen.și prev.de art.84 pct.2 și 3 din Legea nr.5., la data de (...) iar prin ordonanța din (...) în dos.nr.953/P/2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, apreciindu-se că faptelor le lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă și subiectivă.

Prin încheierea penală din (...) în prezentul dosar s-a admis plângerea formulată de SC M. SRL în baza art.278/1 alin.8 lit.c C.proc.pen., împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, iar cauza a fost reținută pentru judecare dispunându-se soluția atacată și anume condamnarea inculpatului pentru cele trei infracțiuni.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței de fond investită după admiterea plângerii conform art.2781 C.proc.pen., Curtea apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor trei infracțiuni pentru care inculpatul a fost cercetat.

Astfel, la momentul emiterii filelor CEC, partea vătămată avea cunoștință de împrejurarea că acesta nu are disponibil bănesc în cont, iar pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune este necesar ca cel care emite CEC- ul, să urmărească realizarea unui folos material injust. Prin urmare, nu se poate considera că partea vătămată a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii contractului, aceasta având cunoștință că la data emiterii cecurilor respective contul nu era aprovizionat astfel că nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.215 alin.1,3,4 C.pen., aceasta cu atât mai mult cu cât, între părți se derulau de cca trei ani afaceri și exista o practică pentru emiterea unor CEC-uri în alb, iar după zece luni de zile de la încheierea contractului din rulajul depus la dosar, a rezultat că inculpatul avea bani în cont din care se putea dispune plata.

În același timp nu sunt realizate nici elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.84 pct.1 alin.2 din Legea nr.5. întrucât, CEC-ul nu a fost utilizat ca instrument de plată, fiind lasat ca și garanție pentru acoperirea unei datorii rezultate din relațiile contractuale ale părților ce se derulau pe o perioadă mai lungă de timp, în acest sens lipsind elementul subiectiv privind cunoașterea existenței proviziei necesare la momentul plății.

Nu se poate susține că CEC-ul nu conținea elementele esențiale, deoarece prin prisma N. BNR nr.7 din 6 martie 1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cecuri - cecul în alb este un instrument de plată care cuprinde numai semnătura tragatorului, iar uneori și o parte din mențiunile cerute de art.1 din Legea Cecului, iar potrivit pct.68 din aceeași normă mențiunile care lipsesc trebuie să fie completate de posesor atunci când îl prezintă la plată, astfel că nu subzistă infracțiunea prev.de art.84 alin.1 pct.3 din Legea 5., urmând a se pronunța o soluție de achitare a inculpatului, conform art.10 lit.d C.pr.pen.

În consecință, în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen. se va admite atât recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Gherla, cât și recursul declarat de inculpatul T. A. D., urmând ca hotărârea atacată să fie casată în întregime în latura penală și a se dispune achitarea inculpatului conform celor de mai sus, urmând ca recursul declarat de partea SC M. SRL să fie respins în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. Partea civilă nu a indicat motivele pentru care a atacat hotărârea, însă analizând din oficiu modul în care a fost soluționată acțiunea civilă, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând fapta ilicită, respectiv acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate la momentul emiterii filelor CEC în alb și nici legătura de cauzalitate între această atitudine a inculpatului și prejudiciul cauzat, care își are sorgintea într-o răspundere contractuală și urmează să fie recuperat, eventual pe calea unei acțiuni civile separate.

Văzând și disp.art.192 alin.3 C.pr.pen.;

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Gherla si inculpatul T. A.-D., domiciliat în comuna I., satul L., strada S., numărul 142, județul C., f.f.l. in G. str. A. I. nr. 4, bl.A, sc. 2 et.2, ap.22 , jud. C., impotriva sentintei penale nr. 546 din 20 aprilie 2012 a J. G., pe care o casează doar sub aspectul gresitei condamnari a inculpatului si rejudecând:

In baza art. 11 pct.2 lit.a Cod proc.penala raportat la art. 10 al.1 lit.d Cod proc.penală, achită pe inculpatul T. A.-D., fiul lui D. și S., născut la data de (...) în municipiul G., județul C., cetățean român, studii 12 clase, administrator, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna I., satul L., strada S., numărul 142, județul C., f.f.l. in G. str. A. I. nr. 4, bl.A, sc. 2 et.2, ap.22 , jud. C., codul numeric personal 1., pentru infractiunile de :

-înșelăciune, prevăzută de articolul 215 alineatele 1, 3 și 4 din Codul penal.

-emitere a unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient și dispunerea de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, prevăzută de articolul 84 alineatul 1 punctul 2 din Legea 5.,

- emitere a unui CEC căruia îi lipsesc elementele esențiale, prevăzută de articolul 84 alineatul 1 punctul 3 din Legea 5.,

Înlătură obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Mentine restul dispozitiilor sentintei penale atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civila S. M. S. cu sediul in comuna C., sat C., str. R. S. nr.485, jud. G., cu sediul ales pentru comunicarea actelor în J., șoseaua G.lui, nr.33 A, jud. Ilfov, impotriva aceleiași sentinte penale.

Stabilește in favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu ce se va avansa din fondul M.ui Justiției, reprezentând onorariul partial apărătorului din oficiu, avocat B. V.

Obliga partea civila recurentă la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, în recurs, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronuntata in ședința publică din 8 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER V. C. C. I. I. C. M. M. N. red.C.I./A.C.

3 ex. - (...) jud.fond.G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 877/2012, Curtea de Apel Cluj