Decizia penală nr. 902/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

D. PENALĂ NR.902/R/2012

Ședința publică din 12 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A. GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O.

și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul S. P. B. I., împotriva sentinței penale nr.36/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului S., având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul fiind trimis în juecată prin R. P. de pe lângă Î. Curte de casație șu Justiție, D. - B. T. S., din data de (...), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 4 alin. 1 din Legea

143/2000 rep.,cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen. și respectiv săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 al. 1 din Legea

143/2000 rep. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și contrabandă cu țigări prev de art. art. 270 alin. 1,3 din Legea 86/2006 rep. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen.,

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. P. B. I. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Mircea P., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului. Instanța de fond a reținut mai multe împrejurări și anume faptul că la data de 28 martie 2012, prin sentința penală nr.20/2012 Tribunalul Sălaj a mai soluționat o cerere de liberare provizorie care a fost respinsă. Pentru a respinge cererea de liberare provizorie instanța a reiterat aceleași considerente și a menționat că există riscul ca, odată pus în libertate, inculpatul să comită noi infracțiuni de același gen și a mai reținut că pe parcursul efectuării urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine inconstantă și deși a declarat că va solicita aplicarea art.320/1 C.pr.pen., ea nu este o recunoaștere în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, instanța de fond a spus că liberarea provizorie nu ar fi necesară și că disp.art.136 alin.1 C.pr.pen., măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări al procesului penal. Ceea ce a invocat în fața instanței fondului sunt alte considerente care ar fi trebuit să determine instanța să ajungă la o altă concluzie. Liberarea provizorie este o măsură care nu poate fi luată decât în cursul executării. Potrivit art.5 paragraful 3 din CEDO, orice inculpat are dreptul ca în cursul procedurii să fie pus în libertate. În fața instanței fondului, inculpatul a solicitat aplicarea art.320/1 C.pr.pen. iar această cerere a fost încuviințată. Arată că cele două hotărâri judecătorești și anume acea pronunțată de instanța de fond la data de (...) de respingere a primei cereri de liberare provizorie și decizia de respingere a recursului sunt anterioare întocmirii rechizitoriului. La fila 55 din dosar rezută că inculpatul este fără antecedente penale, își câștigă în mod onest existența, a manifestat o atitudine sinceră și corectă recunoscând faptele reținute în sarcina sa. Inculpatul a recunoscut fără nici un fel de rezerve toate actele materiale reținute în sarcina sa. Apreciază că există suficiente temeiuri pentru a se constata că niciunul din motivele prevăzute în alin.2 a art.160 C.pr.pen. nu există în cauză și scopurile pentru care măsura preventivă a fost luată, au fost realizate. S-a dovedit că inculpatul are o existență asigurată în sensul că mijloacele de trai sunt câștigate în mod onest, inculpatul având o societate comercială. Consideră că magistratul poate să stabilească în sarcina inculpatului obligații care au scopul de a asigura prezența acestuia în toate fazele procesului. Liberarea provizorie are rolul descris în art.160 alin.2 C.pr.pen. Nu există temeiuri obiective pentru a se constata că inculpatul ar fi dorit să se sustragă urmăririi penale, să zădărnicească aflarea adevărului sau să existe riscul comiterii unei noi infracțiuni. Drogurile sunt cele din categoria celor mai puțin nocive. Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Art.160/2 C.pr.pen., reglementează condițiile în care poate fi acordată liberarea provizorie sub control judiciar și anume, la alin.1 se prevede o condiție formală respectiv ca pedeapsa să fie mai mică de 18 ani închisoare iar la alin.2 să nu existe date cu privire la necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită noi infracțiuni sau date care să ducă la concluzia că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept absolut al inculpatului, ci este o posibiliatet lăsată instanței de a aprecia asupra cauzei și persoanei inculpatului. În acest moment, nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului având în vedere gravitatea faptelor reținute, numărul mare de acte materiale și numărul mare de persoane față de care inculpatul a oferit și vândut droguri precum și impactul negativ al astfel de fapte.

Apărătorul inculpatului, în replică, arată că urmarea denunțului făcut de inculpat, inculpatul B. a fost arestat.

Inculpatul S. P. B. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, aratând că recunoaște și regretă faptele comise însă nu deținea și vindea droguri. De asemenea, cele patru luni de arest au fost suficiente pentru a conștientiza faptele săvârșite. -

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 36 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului S., a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. P. B. I..

A fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin R. P. de pe lângă Î. Curte de casație șu Justiție, D. - B. T. S., din data de (...), au fost trimiș în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații S. P. B. I. (fiul lui G. și V., născut la data de (...) în municipiul B.-M., județul Maramureș, cu domiciliul în B.-M.,str.Dimitrie Cantemir, nr.6, ap.64, jud.Maramureș. CNP 1.) și H. C. V. (fiul lui A. și V., născut la data de (...) în com.B., județul S., cu domiciliul în sat B., comuna B., nr.27A, județul S., CNP 1.)-alături de alți 7(șapte) inculpați, cercetați în stare de libertate-pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. de art. 2 al. 1 din

Legea 143/2000 rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 4 alin. 1 din Legea

143/2000 rep.,cu aplicarea art. 41, alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen. și respectiv săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 al. 1 din Legea

143/2000 rep. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., și contrabandă cu țigări, prev de art. art. 270, alin. 1,3 din Legea 86/2006 rep. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen., primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de (...), în Dosar nr.(...).

În urma flagrantului organizat la data de (...), prin O. nr. 2. din data de (...) a Direcției de I. a I. de C. O. și T.- B. T. S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații S. P. B. I. și R. T. M. și reținerea acestora, cu propunere de arestare preventivă.

Prin Î. penală nr. 5/C din data de (...) a Tribunalului S., s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, pe termen de 30 de zile, pentru inculpatul R. T. M. și arestarea preventivă a inculpatului S. P. B. I., pe o durată de 20 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior. Prin Î. penală nr. 10/C din data de (...) a Tribunalului S. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S. P. B. I., cu

30 de zile, iar prin Î. penală nr.15/C din data de (...) a Tribunalului S. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 10 zile, respectiv până la data de (...), această ultimă hotărâre fiind menținută prin Î. penală nr. 532/R/(...), pronunțată de Curtea de apel-C., în dosar nr. (...).

Temeiul arestării preventive invocat de parchet, prin propunerile făcute, în cazul ambilor inculpați, l-au constituit dispozițiile art.136, 143 și art.148 lit. f C., arătându- se că în privința limitelor de pedeapsă condiția este îndeplinită, iar în privința tezei a II-a respectiv existența pericolului social, acesta presupune o rezonanță socială a faptelor grave de care sunt acuzați inculpații, atât în rândul comunității asupra căreia și-au exercitat influența negativă dar și la nivelul întregii ordini sociale, rezultând în egală măsură atât din gravitatea faptelor cât și din activitatea infracțională desfășurată de către aceștia. Instanța a reținut, în privința inculpatului S. P. B. I. că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.68/1 C., la fel ca și prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeana a D.urilor Omului. S-a apreciat că situația inculpatului S. P. B. I. este puțin diferită, față de cea a inculpatului R. T., el fiind cel care avea și vindea drogurile, respectiv canabisul, celorlalți inculpați, iar din coroborarea probelor existente până la acel moment s-a reținut că acesta a desfășurat acest tip de activitate infracțională în perioada 2011-2012, cantitatea totală fiind de aproximativ 45 grame canabis, pe care-l vindea cu 50-70 lei gramul. Mai mult

inculpatul era și consumator, în sarcina lui reținându-se și infracțiunea prevăzută de art. 4 alin.1 din Legea 143/200 modificată.

Pericolul pentru ordinea publică rezidă în cazul acestui inculpat și din temerea că odată lăsat în libertate ar putea comite noi fapte, periculozitatea reprezentând și o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului.

Prin sentința penală nr. 16 din (...) a Tribunalului S. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpat în cursul urmăririi penale, în Dosar nr.(...) a Tribunalului S., instanța motivând -printre altele- că

";circumstanțele personale ale inculpatului, necesitatea împiedicării acestuia să consume ori să comercializeze droguri, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât asigurarea bunei desfășurării a procesului penal impune judecarea in stare de arest preventiv, in condițiile in care subzistă temeiurile prev. de art.148 lit.f C.pen.p., iar pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi înlăturat decât prin menținerea stării de arest preventiv a acestuia . Riscul de a fi reluată de către inculpat activitatea infracțională, odată pus în stare de libertate, rezultă inclusiv din elementele care se analizează potrivit art. 136 alin. 8 C.pen.p., avându-se în vedere persoana inculpatului. Din această perspectivă, este știut faptul că de la mimetism se trece ușor la dependență, persoanele dependente reușesc cu greutate să renunțe la narcotice, nu sunt rare cazurile care au un final tragic, iar problema traficului ilicit de droguri și a abuzului de droguri devine tot mai îngrijorătoare. Ori, așa după cum el însuși a declarat, inculpatul nu numai că a comercializat droguri, dar a și consumat, împreună cu persoanele cărora le vindea sau le oferea gratuit aceste droguri, creându-le astfel dependența. Prin urmare, este firesc a fi luat în considerare și riscul ca inculpatul să reia activitatea infracțională. Gradul de pericol social al unor astfel de fapte este unul real și deosebit de ridicat, așa încât lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi oportună";.

O a doua cerere de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat, în cursul urmăririi penale, a fost respinsă prin sentința penală nr. 20 din (...) a Tribunalului S., unde s-a reținut că "în perioadă mai 2011 - februarie 2012, inculpatul a încheiat un număr de 70 tranzacții de vânzare - cumpărare a drogurilor de risc respectiv hașiș și cannabis, aceste droguri fiind achiziționate de către inculpat de la diferite persoane de pe raza municipiului B. M., atât hașișul cât și cannabisul fiind vândut sub diferite forme respectiv biluțe, baghete sau cuburi, la prețul de aproximativ la 60 lei gramul și că "inculpatul nu numai că a comercializat droguri, dar a și consumat, împreună cu persoanele cărora le vindea sau le oferea gratuit aceste droguri, creându-le astfel dependența. Prin urmare, este firesc a fi luat în considerare și riscul ca inculpatul să reia activitatea infracțională. Gradul de pericol social al unor astfel de fapte este unul real și deosebit de ridicat, așa încât lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi oportună";.

Recursul declarat de inculpatul S. P. B. I. contra acestei sentințe, a fost respins prin D. Penală nr. 539/R/(...) a C.i de A. C., instanța de control judiciar reținând și alte aspecte legate de persoana inculpatului. În motivarea deciziei se arată că

„referitor la indiciile temeinic, apărarea recurentului a fost contradictorie, pe de o parte invocându-se în favoarea acestuia intenția de a se prevala de disp. art.3201

C.pen.p., adică de a recunoaște faptele și de a-și însuși probele administrate în cursul urmăririi penale, iar, pe de altă parte, apreciindu-se că cele 70 de acte materiale reținute în sarcina recurentului sunt simple supoziții ale unui coinculpat.

Așadar, Curtea nu poate reține atitudinea de colaborare a inculpatului cu organele de cercetare penală ca fiind un impediment al desprinderii concluziei că acesta nu va încerca, odată liberat provizoriu, influențarea persoanelor audiate în cauză, din moment ce a negat cele declarate de alte persoane în cauză.

Susținerea că situația sa este asimilabilă celei a altui coinculpat care este totuși cercetat în stare de libertate nu corespunde situației din dosar pentru că în sarcina recurentului există bănuiala că a comis 70 de tranzacții cu droguri de risc, pe când în sarcina coinculpatului există presupunerea că a comis 8 acte materiale, așadar gradul de pericol pe care-l presupune lăsarea în libertate provizorie a recurentului este diferit de gradul de pericol pe care-l presupune lăsarea în stare de libertate a coinculpatului.

Date fiind inadvertențele între cele declarate de către inculpat și actele materiale pe care și le asumă în realitate, nu poate fi reținută atitudinea de colaborare a inculpatului ca fiind un temei al dobândirii de către cauză a probelor administrate până în prezent în cursul urmăririi penale, temei care să excludă reluarea probațiunii în fața instanței de judecată";.

Procedând în conformitate cu disp. art.3001 C. potrivit cărora, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, în Dosar nr.(...), s-a fixat termen de judecată pentru data (...), pentru a se da eficiență disp. art. 160b C., care spune că:

(1) In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.

(2) Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

(3) Cand instanța constată ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive

Raportat la aceste prevederi legale și față de susținerile procurorului respectiv apărătorilor inculpaților, tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza arestării arestării inculpaților S. P. B. I. și H. C. V., se mențin în continuare, respectiv pedeapsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, este închisoarea mai mare de 4 ani (cu alte cuvinte nu a intervenit o dezincriminare a faptelor sau o atenuare legală a pedepselor, sub această limită) iar lăsarea lor în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică. În acel context, tribunalul a constatat că însăși Curtea Europeană a D.urilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că pericol concret pentru ordinea publică poate rezulta și din gradul însuși de pericol social, al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanță deosebită. Orice faptă contrară normelor de conduită, constituind substanta ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea juridică, cat și mediul social ocrotit în valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal. Aceasta tulburare, coroborata cu riscul repetabilitatii atitudinii neconforme, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment de revoltă și dezaprobare din partea colectivității, care resimte necesitatea unei reactii impotriva făptuitorului, pe măsura gradului de pericol social concret al faptei și al autorului acesteia.

Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional- nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, starea de libertate fiind starea normală -însă în jurisprudența constantă a C.i Europene a D.urilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură

„există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate";.

În speță, s-a apreciat că ingerința în dreptul de libertate a inculpaților nu este una arbitrară ci proprțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva lor și cu scopul urmărit prin luarea măsurii arestării preventive, așa cum s-a motivat pe larg și prin încheierile, prin care s-au dispus luarea și respectiv prelungirea acestor măsuri, în timpul urmăririi penale (la acel moment nu se cunoștea că tribunalul respinsese deja două cereri de liberare provizorie, sub control judiciar, formulate de inculpatul S., în cursul urmăririi penale).

În ceea ce privește oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților pe timpul judecății, instanța a constatat că de la data luării acestora a trecut o perioadă de timp relativ scurtă și a apreciat că prin menținerea în continuare acestei măsuri, se va asigura și unul din scopurile prev, de art.136 C., respectiv desfășurarea cu celeritate a procesului penal și implicit restabilirea ordinii de drept încălcate.

Nu în ultimul rând instanța a apreciat că, dincolo, de eventualele pedepse ce ar putea fi aplicate inculpaților și indiferent de cuntumul și modul de individualizare a acestora, presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele grave de care sunt acuzați, constituie suficient temei care să justifice o detenție provizorie, de natură a-i conștientiza pe viitor de gravitatea unor astfel de fapte; apoi, este evident că prin gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea unor astfel de fapte, infracțiunile săvârșite de inculpați pot să suscite și o tulburare socială de natură să justifice o asemenea măsură.

La primul termen de judecată, din data de (...), cauza a rămas în pronunțare, deoarece toți inculpații au solicitat instanței să fie judecați în baza prevederile art.3201 C., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și și le însușesc în totalitate, recunoscându-și totodată vinovăția asupra faptelor reținute în sarcina lor, prin actul de sesizare. D. urmare, instanța nu a mai pus în discuție temeinicia și legalitatea arestării preventive a celor doi inculpați, în mod separat, urmând a se pronunța odată cu fondul, însă inculpatul S. P. B. I. a învederat instanței că își însușește și menține cererea de liberare provizorie sub control judiciar, înregistrată de apărătorul său, av.P. Mircea, la data de (...) și care face obiectul prezentului Dosar nr. (...).

În ambele dosare a fost amânată pronunțarea pentru data de azi, (...), când s-a constatat că se impune reluarea judecății, în ce privește soluționarea fondului, în dosar nr.(...), întrucât s-a omis citarea părții civile cu privire la inculpatul H. C. V., stabilindu-se un nou termen de judecată pentru data de (...), ceea ce nu împiedică însă soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată în mod separat de S. P. B. I., în dosarul cu nr. de mai sus, tribunalul reținând următoarele:

Apărătorul inculpatului S. P. B. I. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, susținând că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 1602 C. și nu există date din care să rezulte temerea că va săvârși noi infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influiențarea unor părți, martori, ori prin distrugerea mijloacelor de probă. În acest sens a invocat prevederile Deciziei nr.1096/2009 a Î. C. de C. și Justiție care a apreciat că „în lipsa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar"; instanța trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales la date care circumstanțiază persoana inculpatului (subl. ns), iar natura și gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă „de plano"; pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.

La rândul său, tribunalul a considerat că o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat și CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.

În acest context, tribunalul a apreciat că trimiterea făcută de apărătorul inculpatului la practica Î. C. de C. și Justiție este utilă și elocventă în cauză, însă acest demers nu vine în sprijinul cererii formulate în numele și interesul clientului său, ci dimpotrivă. Așa după cum lesne se poate observa din hotărîrile anterioare pronunțate în primă instanță și menținute în recurs, ce au avut același obiect, recte liberarea provizorie sub control judiciar, pe lângă natura și gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul S. P. B. I., se fac ample referiri și la persoana acestuia, existând date din care rezultă necesitatea de al împiedica să săvârșească și alte infracțiuni de aceeași natură (cel puțin cele privind procurarea și deținerea de droguri în vederea consumului propriu).

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură alternativă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni.

Din analiza prevederilor art.1602 alin.1 și 2 Cod. pr. penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani( condiții îndeplinite în speță) însă nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de al împiedica pe inculpat să săvârșească și alte infracțiuni.

De asemenea, în acord cu jurisprudența CEDO, instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie

2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra

Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).

Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601 alin.1 C., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii, în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606 alin.2 Cod. proc.pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602 și 1. C. pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 Cod.proc.pen, cu trimitere la disp. art.136 alin.1 Cod.proc.pen, privind scopul măsurilor preventive: „pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penală, de la judecată";, care este în realitate o problemă de oportunitate. Or, sub acest ultim aspect, raportat la împrejurarea că procesul ar putea fi finalizat pe fond într-un termen foarte scurt, la data de (...), iar durata măsurii arestării inculpatului S. P. B. I., de circa 3 luni și jumătate, este un termen de detenție rezonabil raportat la circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că nu se justifică admiterea cererii și punerea în libertate sub control judiciar, nici din acest punct de vedere.

Față de aceste considerente, în temeiul art.1608a alin.6 C., instanța a respins ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. P. B. I..

În temeiul art. 192 alin. 2 C., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S. P. B. I., criticând solutia atacată ca fiind nelegală si netemeinică si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se admită cererea de liberare sub control judiciar.

În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art.5 paragraful 3 din CEDO, orice inculpat are dreptul ca în cursul procedurii să fie pus în libertate. Inculpatul a solicitat aplicarea art.320/1 C.pr.pen., iar această cerere a fost încuviințată, nu are antecedente penale, își câștigă în mod onest existența si a manifestat o atitudine sinceră. Invocă faptul că nu există temeiuri obiective pentru a se constata că inculpatul s-ar sustrage urmăririi penale, ar zădărnici aflarea adevărului sau există riscul comiterii unei noi infracțiuni., precum si faptul că s-au realizat scopurile pentru care măsura preventivă a fost luată.

Procedând la solutionarea recursului prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 5/(...) a Tribunalului S., definitivă prin Î. PENALĂ NR.

312/R/(...) a C.i de A. C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. P. B. I. pe o perioadă de 20 de zile începând cu data de (...) ora 1500 și până la data de (...) ora

1500 sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 rep., cu aplic. art. 41, alin.2

C.pen.

Prin aceeasi încheiere s-a luat față de inculpatul R. T. M. măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 zile începând cu data de (...), cu impunerea, pe durata măsurii, măsurilor prevăzute de art.145 alin.1/1 C.

S-a reținut în fapt că începând cu data de (...) inculpații R. T. M. și S. P. B. I. împreună cu numitii O. C. G., B. I. V., S. R. și H. G. S. au comercializat cannabis, respectiv droguri de risc care fac parte din tabelul anexei nr. 1 din Legea 143/2000 unor tineri de pe raza județelor S. și Maramureș pentru sume cuprinse între 50 - 80 lei gramul.

Cu referire la inculpatul recurent s-a retinut în perioada mai 2011 - februarie

2012, a încheiat un număr de 70 tranzacții de vânzare - cumpărare a drogurilor de risc respectiv hașiș și cannabis, aceste droguri fiind achiziționate de către inculpat de la diferite persoane de pe raza municipiului B. M., după care l-a revândut sub diferite forme respectiv biluțe, baghete sau cuburi, la prețul de aproximativ la 60 lei gramul și că, totodată, inculpatul a și consumat, împreună cu persoanele cărora le vindea sau le oferea gratuit aceste droguri, creându-le astfel dependența.

Temeiul arestării preventive l-a cel prevăzut de art.148 lit. f C.

Ulterior, această măsură a fost prelungită, iar după sesizarea instanței de judecată, constatându-se legalitatea si temeinicia arestului preventiv, măsura a fost mentinută ca atare.

Conform art.1601 C. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate solicita punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiții, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracțiunilor intenționate, cum este cazul în speță, nu trebuie să fie sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani și cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, așa cum rezultă din cuprinsul art.1602 alin.1 și 2 C.

Totodată, instanța investită cu soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, constatând că sunt îndeplinite aceste cerințe, va proceda la analizarea cererii și sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1604 alin.1 C. nu obligă instanța la a-l pune în libertate provizorie pe inculpat.

Astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 17 din (...) pronunțată în interesul legii, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedecată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a inculpatului.

Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind probele și indiciile temeinice prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv.

Totodată, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și subzistă, probele administrate până în acest moment procesual neaducând modificări, sub acest aspect, în privința constatărilor instanței care a dispus arestarea inculpatului-petent.

Pe de altă parte, în cazul de față se poate observa că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășesc 18 ani închisoare și, totodată, în cauză nu există date în sensul cerut de dispozițiile art.1602 alin.2 C.

Chiar fiind îndeplinite cerințele de admisibilitate la care s-a făcut referire mai sus, este necesară examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și sub aspectul oportunității sau al temeiniciei sale, conform dispozițiilor art.1608a alin.2 și 6

C., temeinicie care se apreciază în funcție de gradul de pericol social concret al faptei comise și, bineînțeles, de pericolul pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului (cu alte cuvinte, temeinicia apreciindu-se în funcție de circumstanțele ce țin de natura și gravitatea faptelor comise, precum și de circumstanțele ce privesc persoana inculpatului).

Din această perspectivă, liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.

În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauțiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei

- 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).

În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței- s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații este cercetat, cât și din activitatea infracțională presupus desfășurată de acesta.

În cauză, inculpatul este suspicionat de comiterea în mod coordonat a unor infracțiuni grave de rezultat si că a antrenat un numar ridicat de persoane în activitatea infractională, iar din această perspectivă, susnumitul prezintă un pericol criminogen ridicat rezultat din persistența infracțională pe care a manifestat-o (activitatea infracțională a fost stopată doar de intervenția autorităților judiciare), dar și din urmările greu de reparat. În acest context, sentimentul de revoltă în rândul societății este remarcat de amploarea unor asemenea fapte în rândul comunității, ceea ce impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente ca o necesitate stringentă.

Curtea consideră că lipsa antecedentelor penale sau comportamentul corespunzător avut anterior în societate, situația familială bună, împrejurarea că inculpatul a avut un loc de muncă stabil anterior arestării și trimiterii în judecată și că prezintă referințe personale pozitive, nu pot justifica, prin ele însele, cercetarea în stare de libertate.

Toate acestea nu constituie elemente lipsite de relevanță, dar în actualul moment procesual nu sunt de natură să înlăture pericolul social concret al faptelor pentru care a fost trimis în judecată și, din perspectiva dispozițiilor art. 136 alin. 1 și 8

C., aceste circumstanțe personale favorabile invocate de către recurent nu pot constitui prin ele însele temei al reconsiderării privării sale de libertate, acestea fiind evaluate în contextul gravității faptelor de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă.

Așadar, condiția pericolului public solicitată de lege există si este conturat fără dubiu, iar rezonanța faptelor de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală și suscită interes cel putin sub aspectul modului de actiune a organelor statului.

Pe de altă parte, potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.pen acordarea liberării provizorii sub control judiciar este atributul instanței care urmează a aprecia dacă liberarea provizorie poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive față de interesul public pe care îi justifică luarea măsurii arestului preventiv și care vizează, printre altele, și buna administrare a justiției ( Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din (...)).

Toate argumentele arătate conduc la concluzia că în cauză nu sunt elemente suficiente pentru a conchide că acordarea beneficiului liberării provizorii pe cauțiune ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică și că punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor obligații sau garanții, nu ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.

Pentru aceste motive instanța conchide că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpatului, cererea acestuia de liberare provizorie pe cauțiune fiind respinsă în mod întemeiat astfel că în temeiul art.

385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat recursul declarat de susnumitul recurent, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 189 C. se va stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de

50 lei onorar pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 al. 2 c.proc.pen. se va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. P. B. I. împotriva sentintei penale nr. 36 din 23 mai 2012 a Tribunalului S.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. I. M. V. V. A.

GREFIER, L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond.M. S.

← Decizia penală nr. 357/2012, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 1650/2012, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 902/2012, Curtea de Apel Cluj