Decizia penală nr. 922/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)/A24

D. PENALĂ NR.922/R/2012

Ședința publică din 15 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A.

G. : L. C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O.

și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B. N., împotriva încheierii penale din 5 iunie 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al T. M., prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, privind pe inculpații C. A., T. B. și G. S., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor astfel:

T. B. - inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art.

7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4, 5 din Legea nr. 39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată P. P.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. (parte vătămată D. D.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. (parte vătămată H. M.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26

C. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1, 2 C., cu aplicarea art. 33 lit. a C.;

C. A. - inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4, 5 din Legea nr. 39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată T. F.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată P. P.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată H. M.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată G. A. G.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 C. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2

C., cu aplicarea art. 33 lit. a C.;

G. S. I. - inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4 din Legea nr. 39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată F. D.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. (parte vătămată G. A. G.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 C. raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., cu aplicarea art. 33 lit. a C.;

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații C. A., T. B. și G. S. aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, av.Sarohe Geanina, din cadrul Baroului I., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul P.ui depune la dosar actele cu privire la declararea recursului.

Apărătorul inculpaților arată că a luat la cunoștință despre înscrisurile depuse de reprezentantul P.

Instanța, ca la termenul anterior, unește excepția cu fondul cauzei și nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul P.ui, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii penale pronunțate de T. M. și rejudecând cauza, să se dispună menținerea stării de arest a inculpaților. S. că temeiurile care au determinat rearestarea inculpaților subzistă în continuare în cauză. Inculpații au fost puși în libertate de către Curtea de A. C., s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea iar în această perioadă au încălcat obligațiile impuse. Ca atare, în mod nelegal și netemeinic T. M. a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Apărătorul inculpaților, solicită respingerea recursului ca tardiv. La termenul de azi, parchetul a depus o adresă de la T. M. care spune foarte clar că din verificările efectuate s-a constatat că în data de (...) în jurul orelor 8.00, nu s-a primit pe faxul instanței recursul DIICOT-ului, ci doar în jurul orelor 14.00. Chiar dacă este trimis un fax și nu este înregistrat și nu există la dosar, nu se face dovada acestuia. Față de toate înscrisurile depuse, se poate constata că recursul este tardiv. Singura dovada clară a înregistrării la instanță a recursului este cel de la ora 14.18 care este după termenul procedural de 24 de ore. S. în principal, respingerea recursului ca tardiv având în vedere toate documentele depuse. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. A. apărării în susținerea acestei poziții îl constituie încheierea atacată care este foarte bine redactată. Este a șasea oară când instanța de fond a luat această măsură. Pericolul pentru ordinea publică nu poate fi invocat de o manieră abstractă. În ceea ce privește termenul rezonabil, arată că inculpații sunt arestați din ianuarie 2010. Ulterior, au fost rearestați astfel că termenul trece de peste doi ani. Apreciază că măsura arestării preventive devine excesivă. Gravitatea faptelor de care sunt acuzați, nu este suficientă pentru a se aprecia că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică. Instanța de fond a analizat și a apreciat că la acest moment se impune judecarea în stare de libertate. C. practicii CEDO, se susține că autoritățile judiciare au obligația de a respecta prezumția de nevinovăție iar detenția unui acuzat nu trebuie să fie acceptată de către instanță ca o formă anticipată de executare a unei pedepse. S-a susținut împrejurarea că au fost rearestați pentru că fiecare dintre inculpați au săvârșit diverse fapte. Inculpatului C. A. i s-a imputat că s-a întâlnit cu o parte vătămată, însă, din materialul existent la dosar s-a constatat că acea parte nu este victimă în legătură cu vreo infracțiune reținută în sarcina lui. Inculpatului G. S. i s-a reținut că a săvârșit o nouă infracțiune pentru care este cercetat la I., ori, așa cum a susținut și instanța de judecată, T. I. l-a pus în libertate pe inculpat. R. la inculpatul T. B., s-a reținut anumite fapte pentru care s-a început urmărirea penală și s-a dispus ulteior rearestarea în mai 2011. De atunci, nu a fost chemat niciodată în fața autorităților judiciare pentru a se lămuri situația. S. să se constate că arestarea preventivă a devenit excesivă iar termenul rezonabil al acesteia a expirat. La dosar au fost depuse acte care atestă că inculpatul G. S. avea două servicii pentru întreținerea părinților și urma să se căsătorească. Inculpatul C. A. este căsătorit, are copii minori în întreținere iar inculpatul T. B. avea contract de muncă la firma socrului său, nefiind nevoit să se gândească la comiterea vreunei fapte penale. Pentru toate acestea, solicită respingerea recursului.

Reprezentantul Parcehtului, în replică, cu privire la tardivitatea recursului, arată că se face referire la adresa T. M., dar la dosar a depus listingul faxului de pe care s-a trimis începând cu o zi înainte de data de 6 iunie 2012 și cu o zi după. În adresă se anexează listingul faxului începând cu orele 8.53 ceea ce este ciudat, deși s-a solicitat listingul cu ora la care DIICOT-ul are confirmarea. Mai mult, Penitenciarul Gherla a primit faxul la un interval de 5 minute astfel cum rezultă din dosar.

Apărătorul inculpaților, în replică, față de ceea ce a susținut parchetul, arată că este greu de crezut că o instituție cum este T. ar putea înregistra un recurs și să-l sustragă.

Inculpatul T. B., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său solicitând judecarea lui în stare de libertate. A. că are un copil în vârstă de un an, a fost angajat și nu are antecedente penale.

Inculpatul G. S., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că susținerile parchetului nu corespund realității. A. că are familie și părinți bolnavi. S. judecarea lui în stare de libertate menționând că se va prezenta la fiecare termen de judecată cum a făcut-o și până acuma.

Inculpatul C. A., achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că este nevinovat. S. a se avea în vedere că partea vătămată A. a dat o declarație și a arătat că nu are nici o legătură cu el. S. cercetarea lui în stare de libertate menționând că se va prezenta la fiecare solicitare a instanței.

C U R T E A

Prin încheierea penală din 5 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) a T. M., a fost admisă cererea formulată de inculpații T. B., G. S. I. și C. A., prin avocați și, în temeiul art. 139 C. și art. 145 C., s-a dispus înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților T. B. (fost C., zis B., CNP 1., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. S. nr.3, bl.829, sc.A, et.2, ap.8, județul I., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla), G. S. I. (zis G., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Lacului, nr.9, bl.642, sc.B, et.3, ap.15, CNP 1., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) și C. A. (zis A. B., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. S. S. nr. 54, bl. T3-4, sc.A, et. 2, ap. 10, CNP 1.) arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să se prezinte la P. M. I. conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori sunt chemați; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă; e) să nu se apropie de părțile vătămate și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, după cum urmează :

- inculpatul C. A. cu părțile vătămate : T. M. F., P. P., H. M. V., G. A. G.

- inculpatul T. B. cu părțile vătămate : P. P., D. D., H. M. V.

- inculpatul G. S. I. cu părțile vătămate : F. D., G. A. G.

S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, formulate de către inculpații C. (fost B.) C. (zis C., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., Ș. N. nr. 29, bl. 958, sc. B, et. 3, ap. 17, jud. I., CNP 1.) și R. G. (fost

C., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Clopotari nr. 9, bl.

627, sc. E, et. 1, ap. 7, CNP 1.).

În temeiul art. 192 alin. 3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Deliberând asupra cererilor formulate, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații T. B., G. S. și C. A. și, de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații C. (fost B.) C. și R. G. se constată următoarele:

Inculpatul T. B. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin decizia penală nr.334/R/10 martie 2011 pronunțată de Curtea de A. C., a fost casată în parte încheierea dată de această instanță în 4 martie 2011, dispunându-se și cu privire la inculpatul T. B., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunând acestui inculpat respectarea mai multor obligații printre care și aceea de „a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și nici cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu filele 892-912";. S-a atras atenția tuturor inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de ei măsura arestării preventive.

Inculpatul T. B. nu a respectat aceste obligații, astfel că prin încheierea penală din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă sesizarea formulată de I. de P. al J. I., S. de I. C. și, în consecință, în temeiul art. 145 alin. 3

C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul T. B. prin D. penală nr. 334/R din (...) pronunțată de Curtea de A. C., cu măsura arestării preventive.

Inculpatul G. S. I. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin încheierea din

4 martie 2011 a acestei instanțe s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestui inculpat, stabilindu-se în sarcina acestuia respectarea mai multor obligații, printre care și aceea de a nu se apropia de inculpații T. C., C. V., de părțile vătămate F. D., G. A. G., precum și de numiții H. P., H. M. V., A. C. și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

Inculpatul G. S. I. nu a respectat această obligație, cu rea-credință, întrucât a intrat în legătură cu numitul H. M. V. și împreună, au săvârșit o faptă pentru care s-a început urmărirea penală. Cu aceste aspecte a fost sesizată această instanță de către I. I. - S. de I. C., și în consecință, s-a dispus prin încheierea din 26 iulie 2011 revocarea liberării provizorii sub control judiciar și arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 148 alin.1 lit.a1 și d C.pr.penală pe o durată de 30 de zile.

Inculpatul C. A. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin încheierea penală din (...) dată de această instanță, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul, cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunându-i-se acestui inculpat respectarea mai multor obligații, printre care și aceea de a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu (filele 8-9, 2-

912), soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr. 479/R din (...) a C. de A. C.

Inculpatul C. A. nu a respectat aceste obligații, astfel că, prin încheierea penală din (...), a fost admisă sesizarea formulată de IPJ I. și s-a dispus înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura arestării preventive, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (...) până la (...) inclusiv, sens în care s-a emis mandatul de arestare preventivă.

Analizând cererea inculpaților C. A., G. S. I. și T. B., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, instanța se va pronunța în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, urmând ca în continuare să expunem considerentele avute în vedere.

În baza art. 139 alin. 1 C., „măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii";.

T. a constatat, așa cum rezultă din conținutul hotărârilor instanței la care am făcut referire anterior, că arestarea preventivă a inculpaților s-a produs ca urmare a încălcării cu rea-credință de către aceștia a obligațiilor impuse de organele judiciare în conținutul măsurilor neprivative de libertate la care au fost supuși.

În cadrul controlului periodic de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive instituit de legiutor, în cuprinsul disp. art. 3002 C.pr.pen., tribunalul este dator să verifice, în concret, persistența cauzelor care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și menținerea acestora și în viitor, ceea ce ar justifica implicit menținerea stării preventive a arestării față de cei trei inculpați.

Analizând astfel situația fiecăruia dintre cei trei inculpați și prin prisma jurisprudenței a C. E. a D. O., care a arătat în mod constant că durata rezonabilă a detenției provizorii nu poate fi evaluată in abtracto, continuarea încarcerării nu se justifică într-o cauză dată decât dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de regula respectării libertății individuale fixate de C. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W. c/ Suisse; Van der Tang c/a Espagne din 13 iulie 2005).

Pe de altă parte, reacția promptă a organelor judiciare în momentul luării și menținerii măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanță cu dispozițiile art.

136 C., unde se prevede scopul acestora, și anume „. a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei";.

Pe un plan mai general, Curtea E.ană a D. O. a admis fără mari dificultăți că în cauze delicate și complexe autoritățile naționale competente sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei, cel puțin la începutul ei. T., cu timpul, numai imperativele anchetei nu mai justifică detenția celui în cauză, pentru că în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării ei se ate nue a ză , pe măsura efectuării investigațiilor necesare.

T. a avut în vedere și hotărârea L. c/a R. din (...) a C. E. a D. O., în care Curtea a arătat că autoritățiele judiciare au obligația să respecte prezumția de nevinovăție atunci când analizează necesitatea prelungirii arestării preventive subliniind și cu acest prilej că detenția unui acuzat nu trebuie să fie acceptată de către instanțe ca o formă anticipată de executare a unei pedepse.

T. a reținut că durata arestării preventive a inculpaților în prezenta cauză este de aproape peste 1 an și 11 luni (rearestarea acestora durând practic din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul T. B., din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul G. S. I. și din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul C. A.) și doar acuzația săvârșirii unei infracțiuni grave, chiar dacă rămâne un factor pertinent nu legitimează prin ea însăși o lungă perioadă de arestare preventivă.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că inculpații menționați anterior și-au exprimat poziția procesuală în fața tribunalului la datele de (...), respectiv (...), iar cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă, majoritatea părților vătămate, deși citate și încunoștințate în mod legal despre necesitatea prezentării lor în fața instanței în vederea audierii, acestea nu s-au prezentat cauza suferiind astfel nenumărate amânări, existând riscul depășirii duratei rezonabile a arestării preventive, aspect de natură a se resfrânge în mod negativ asupra unui drept fundamental, precum libertatea persoanei.

De altfel, în cauza Jiga c/a R. din 16 martie 2010, statul român a fost sancționat de instanța europeană tocmai pentru depășirea duratei rezonabile a arestării preventive, reținându-se că instanțele naționale n-au furnizat explicații care să justifice faptul că punerea în libertate a inculpatului ar avea un impact negativ asupra societății și în același timp ar perturba ancheta.

La acest moment procesual, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate, măsură care să ofere suficiente garanții că desfășurarea procesului penal nu va fi perturbată prin punerea în libertate a inculpaților, pornind și de la elementele concrete ale situației fiecăruia dintre aceștia.

În primul rând, în ceea ce privește situația inculpatului C. A., cu privire la care s- a reținut că și-a încălcat obligațiile fixate de instanță în cuprinsul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea întâlnindu-se cu o parte vătămată cu care avea interdicție de a lua legătura (Încheierea penală din (...) a T. M.), tribunalul a reținut că acea parte vătămată, respectiv numitul A. A., nu este victimă în legătură cu vreo infracțiune reținută în sarcina inculpatului C. A., ci cu activitate infracțională reținută prin actul de trimitere în judecată, în sarcina inculpatului C. (fost B.) C. și eventual a altor inculpați din dosar, dar nu a inculpatului C. A. T. a avut în vedere aceste aspecte doar din perspectiva analizei pericolului social concret pentru ordinea publică reprezentat de inculpat, precum și a scopului măsurilor preventive, consacrat în cuprinsul art. 136 C. pr. pen, reapreciind astfel elemetele de mai sus la momentul analizei cererilor.

În ceea ce îl privește pe inculpatul G. S. I., acesta a fost rearestat motivat de faptul că ar fi săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care dealtfel a fost emis un mandat de arestare preventivă distinct de către Judecătoria Iași. Cu privire la măsura arestării preventive dispusă în acea cauză, dosar nr. (...) a Judecătoriei I., instanța menționată anterior la termenul din (...) a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului G. S. I., soluție rămasă definitivă prin decizia T. I. pronunțată la (...). În mod evident, Tribunalul Maramureș a considerat că hotărârea instanțelor ieșene de reapreciere a pericolului pentru ordine publică avut în vedere la momentul luării arestării preventive a inculpatului G. S. I. în cadrul procesului penal având ca obiect judecarea infracțiunilor care au justificat rearestarea inculpatului și în dosarul aflat pe rolul T. M., este de natură determina instanța în a aprecia că mențnerea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv în prezenta cauză ar echivala cu schimbarea naturii juridice a măsurii preventive cu o măsură punitivă. De altfel, aceleași argumente tribunalul le -a avut în vedere și în ceea ce privește situația inculpatului T. B.

T. a considerat că măsurile alternative ce sunt oferite de legislația română, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, reglementată de art. 145 C., oferă garanțiile suficiente care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare cu inculpatul în stare de libertate, prin stabilirea în sarcina inculpaților a obligațiilor menționate în dispozitiv. S-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să se prezinte la P. M. I. conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori sunt chemați; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă; e) să nu se apropie de părțile vătămate și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, după cum urmează :

- inculpatul C. A. cu părțile vătămate : T. M. F., P. P., H. M. V., G. A. G.

- inculpatul T. B. cu părțile vătămate : P. P., D. D., H. M. V.

- inculpatul G. S. I. cu părțile vătămate : F. D., G. A. G.

Raportat la considerentele de mai sus, la caracterul excepțional al unei măsuri preventive privative de libertate, caracter recunoscut de dispozițiile art. 5 al C.E.D.O., instanța s-a pronunțat în sensul înlocuirii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, impunând inculpatului obligațiile arătate în dispozitivul prezentei.

Prin cererile formulate oral în fața instanței, prin apărător, inculpații C. (fost B.) C. și R. G. au solicitat înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Inculpatul C. (fost B.) C. a solicitat înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea de a nu părăsi țara motivat de faptul că este angajat ca antrenor de lupte la C. S. N. I. unde pentru pregătirea sportivilor este necesară deplasarea lui în alte localități din țară. A depus în susținerea cererii înscrisuri doveditoare, contractul individual de muncă, fișa postului privind obiectivele de performanță și pregătire fizică a sportivilor precum și programa sezonului competițional

Inculpatul R. G. a menționat că lucrează în calitate de merceolog la SC E.-WIN S. și că activitatea principală pe care o desfășoară la această societate comercială este deplasarea în diverse localități din țară, la furnizori, pentru a se ocupa de încheierea contractelor și procurarea materialelor necesare societății, dar și pentru a asigura livrarea mărfurilor în bune condiții.

Inculpații au invocat și aspecte de ordin personal referitoare la situația familială, la împrejurarea că sunt singurii întreținători ai familiilor lor și că fiecare au copii minori.

Prin decizia penală nr. 334/R/(...), Curtea de A. C. a dispus, față de inculpatul C. (fost B.) C., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul I.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul C. (fost B.) C., tribunalul a reținut în raport de actele depuse de acesta, respectiv, contractul individual de muncă încheiat cu C. S. N. la data de (...) și fișa postului, rezultă că inculpatul urmează să desfășoare activitatea de antrenor în cadrul clubului sportiv menționat anterior. Potrivit fișei postului, dar și specificului acestei activități, inculpatul urmează să pregătească sportivii pentru competiții, ceea ce presupune inclusiv prezența acestuia în localitățile unde s-ar desfășura aceste competiții.

T. nu și-a însușit însă argumentele apărării, în sensul că în raport de aceste elemente măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este de natură a îngrădi dreptul la muncă a inculpatului C. (fost B.) C. întrucât conținutul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea oferă, în concret inculpatului posibilitatea de a părăsi localitatea cu privire la care s-a instituit restricția de deplasare, cu încuviințarea instanței, analizându-se în concret pertinența și consistența motivelor care ar determina o astfel de solicitare din partea inculpatului. De altfel, din actele depuse de inculpat la dosar nu rezultă că activitatea de antrenor pe care o desfășoară în cadrul C.ui S. N. I. presupune deplasări constante și frecvente de natură a determina schimbarea măsurii preventive dispuse față de inculpat prin extinderea ariei teritoriale în care acesta să se poată deplasa.

T. a constatat că o astfel de cerere, întemeiată pe aceleași motive și cauză, a fost analizată de instanță și la termenul de judecată din data de (...), iar la termenul de astăzi inculpatul C. C. nu a adus nici un motiv suplimentar față de termenul anterior pe care să-și fundamenteze solicitarea.

De altfel, aceiași este și situația inculpatului R. G., care a formulat o cerere asemănătoare, analizată de instanță la termenul de judecată din data de (...), inculpatul neprezentând instanței motive și dovezi suplimentare pe care să-și fundamenteze solicitarea în raport de momentul anterior.

Măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu stabilită față de inculpați de către instanța este o măsură care s-a impus tocmai pentru a se asigura condițiile pentru buna desfășurare a procesului penal, această măsură fiind una necesară raportat la natura și gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, rezonanța socială deosebită a acestora, care ar crea o stare de temere, insecuritate și lipsă de respect față de valorile sociale ocrotite de lege, dacă față de inculpat nu s-ar dispune niciun fel de măsură preventivă.

Susținerile celor doi inculpați în sensul că prin măsura obligării de a nu părăsi localitatea li se aduce atingere dreptului la muncă nu a putut fi primite de către tribunal întrucât inculpații nu au făcut dovada prin actele depuse că natura și obiectul activităților pe care le desfășoară presupun prezența dânșilor, obligatorie, în afara perimetrului teritorial fixat de instanță în conținutul măsurii preventive ce își produce efectul la acest moment.

T. a apreciat că în această fază a cercetării judecătorești măsura obligării de a nu părăsi localitatea oferă mai multe garanții în a asigura buna desfășurare a procesului penal decât măsura obligării de a nu părăsi țara, în special din perspectiva asigurării respectării obligației impuse inculpatului de a nu lua legătura cu părțile vătămate și cu toți martorii din cauză.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins cererile formulate de inculpații C. (fost B.) C. și R. G..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B. N., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemenică și nelegală și a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună respingerea cererilor formulate de către inculpațiicererea formulată de inculpații T. B., G. S. I. și C. A. de înlocuire a a măsurii arestului preventiv, cu consecința menținerii stării de arest a acestora.

În motivarea recursului s-a arătat că temeiurile care au determinat rearestarea inculpaților subzistă în continuare deoarece inculpații, după punerea în libertate, au încălcat obligațiile impuse ceea ce justifică posibilitatea ca aceștia să nu respecte obligațiile instituite de către instanță, că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților există și este actual și că menținerea inculpaților în stare de arest se impune pentru a se asigura buna derulare a procesului penal.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Cu privire la excepția tardivității recursului, Curtea observă că este nefondată. A., potrivit înscrisurilor depuse de către parchet rezultă că declarația de recurs a fost expediată, inițial, prin fax către T. Maramueș în data de (...), ora 08,00, fiind confirmată expedientului primirea acesteia de către destinatar (f. 33, 35 dos. recurs). Este real că, datorită unor impedimente de ordin tehnic, recepționarea nu a fost posibilă, însă recurenta nu poate fi sancționată procedural prin decăderea din termen ca urmare a unei împrejurări ce nu îi poate fi imputată.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că inculpatul G. S. I. a fost arestat prin încheierea penală nr. 11/(...), pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. (...), definitivă prin încheierea penală nr. 11 din (...) a C. de A. I. retinându-se ca temei al arestării cazul prev. de art.148 lit. f C., față de inculpatii T. B. și C. A. s-a luat măsura arestului preventiv la 18 ianuarie 2010 prin încheierea penală nr.4/2010 a T. I., menținută

Curtea de A. I. prin încheierea nr. 10 din (...) C. de A. I.

Ca temei al luării măsurii arestului preventiv s-a reținut cazul prevăzut de art.

148 lit. f C.

Inculpații de mai sus au trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsura arestului fiind prelungită și menținută succesiv, iar ulterior s -a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi țara, respectiv la (...) pentru inculpații T. B. și G. S. și la (...) în ceea ce îl privește pe in culpatul C. A.

Deoarece s-a constatat încălcarea obligațiilor stabilite de către instanță față de inculpați s-a înlocuit măsura preventivă neprivativă de libertate cu cea a arestului preventiv, astfel: la data de 29 iunie 2011 față de inculpatul T. A., la (...) față de inculpatul C. A. și la 26 iulie 2011 față de inculpatul G. S. I.

Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în Codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.

Odată cu ratificarea de către R. în 1994 a C. E. a D. O., la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c al C., precum și cu jurisprudența C. E. a D. O., dată în aplicarea acesteia.

Dispozițiile C. fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea E.ană a D. O. a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al C., scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. A., se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile C., inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.

Curtea E.ană a D. O. a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă";. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate";(cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania).

Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudența C. E. a D. O. la cauza ce formează obiectul prezentului recurs, Curtea reține că durata măsurii arestării preventive dispusă față de susnumiții inculpați, de peste 2 ani raportat la fiecare dintre aceștia, a încetat să mai aibă un caracter rezonabil.

Cu toate acestea, necesitatea desfășurării în bune condiții a cercetării judecătorești, în condițiile în care administrarea probelor nu a fost epuizată, iar infracțiunile pentru care au fost trimisi în judecată presupun măsuri sporite de protecție a părților vătămate și martorilor, impune asigurarea unor garanții procesuale. Așa fiind, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpaților justifică luarea unei măsuri mai puțin restrictive de drepturi, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive (a cărei durată a depășit limitele rezonabile) cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Curtea mai observă că își păstrează în continuare valabilitatea și motivările încheierilor anterioare prin care s-a dispus în sensul menținerii măsurii arestului preventiv, la fel cum își păstrează valabilitatea și motivările de respingere a cererilor anterioare de înlocuire a prevenției, toate acestea argumentând subzistența indiciilor temeinice că inculpații ar putea fi autorii faptelor sesizate în înțelesul art. 68 ind. 1 C.

Cu privire la temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f C., Curtea retine că potrivit jurisprudenței constante a C. E. a D. O. (a se vedea cauza W c. Elveției, cauza Stasaitis c. Lituaniei), simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpatii ar fi comis faptele pentru care au fost arestati preventiv, la un anumit moment al procedurii judiciare, nu mai este suficientă, în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează față de regula generală a cercetării în stare de libertate.

Este incontestabil că la momentul arestării, într-adevăr, lăsarea inculpaților în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol caracterizat prin prisma elementelor reținute în acest sens, la momentul respectiv. La acest moment însă, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, se constată că nu mai există riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpaților, astfel că arestarea preventivă nu se mai legitimează, cu aceeași evidență ca la momentul inițial.

Solutia instanței de fond trebuie analizată și prin prisma dispozițiilor art. 136 C., privind scopul măsurilor preventive, scop care se poate realiza, nu neapărat prin măsuri privative de libertate, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri. Or, raportat la stadiul în care se află cercetarea judecătorescă și persoana inculpatilor (fără antecedente penale, având loc de muncă, fiind întretinătorii familiilor lor), instanța de fond a reținut corespunzător că acest scop poate fi atins în egală măsură și prin măsuri alternative la detenție.

Pe de altă parte,Curtea apreciază că măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu este de natură a constituii un impact negativ asupra opiniei publice deoarece este o măsură constituțională, prevăzută de legea procesual penală pentru a da posibilitate instanțelor de a valorifica, într-un mod concret, măsurile care pot asigura buna desfășurare a procesului penal, cu atenuarea legitimă a restrângerilor de drepturi pe care le presupun măsurile preventive, constituind deopotrivă, un drept acordat oricărei persoane aflată într-o procedură penală sub stare de detenție preventivă, dar și o măsură prin care se aduc privațiuni și restrângeri ale drepturilor și libertăților persoanei,

Protejarea opiniei publice nu se confundă cu prezervarea ordinii publice care semnifică necesitatea păstrării detenției preventive pentru persoana acuzată de o infracțiune gravă în scopul ocrotirii unei anumite ordini juridice care apare periclitată datorită prezenței acestei persoane și activităților sale infracționale.

În final, măsura neprivativă de libertate adoptată de către instanța de fond nu trebuie să producă impresia că buna derulare a procesului penal ar fi afectată din moment ce măsura prezintă, totuși, numeroase caractere de constrângere a persoanei și de restrângere asupra drepturilor și libertăților persoanei cercetate, caractere subordonate necesității de a asigura scopurile procesului penal.

Pentru toate aceste motive Curtea concluzionează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate ca atare astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Potrivit art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 al. 3 C. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B. N., împotriva încheierii penale din 05 iunie 2012 a T. M..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. I. M. V. V. A.

G., L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./(...)

Jud.fond.Codruța V. A.

← Decizia penală nr. 1119/2012, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 133/2012, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 922/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 922/2012, Curtea de Apel Cluj