Sentința penală nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
SENTINȚA PENALĂ NR. 6 /2012
Ședința Camerei de C. din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R., judecător
GREFIER : L. A. S.
S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de către
revizuientul V. G. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită potrivit art.403 C. cererea se examinează în ședința Camerei de C., fără citarea părților și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată cererea de revizuire în stare de judecată și rămâne să se pronunțe asupra admisibilității acesteia.
C U R T E A
Prin cererea formulată de către condamnatul revizuient V. G. O. s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr.215/(...) pronunțată în dosar nr.263/1958 de către T. M. C. și a deciziei nr.1212/(...) pronunțată în recurs de către T. M. al R. a III - a M. C.
Această cerere a fost înregistrată inițial la P. de pe lângă T. M. C. care a înaintat lucrarea pentru competentă soluționare P. de pe lângă Curtea de A. C. având în vedere hotărârea C. Europene a Drepturilor Omului din 21 septembrie 2006 în cauza Maszni împotriva României.
P. de pe lângă Curtea de A. C. prin adresa nr.5/III/6/2007 din 29. august 2007 a retrimis cererea P. de pe lângă T. M. C. având în vedere decizia în interesul legii nr.XXX din 9 octombrie 2006 care a stipulat că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță chiar dacă la momentul introducerii cererii datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale aceasta nu mai avea competență de a soluționa fondul cauzei în primă instanță.
Astfel, reinvestit cu soluționarea cererii de revizuire formulată de către numitul V. G. O. P. de pe lângă T. M. C. în data de 9 mai 2008 a emis referat cu propunere de respingere a cererii formulate.
Apoi, prin sentința penală nr.95/2008 a C. de apel C. s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea cererii de revizuire P. de pe lângă Curtea de A. C. în vederea efectuării cercetărilor preliminarii.
Prin referatul nr.21/III/6/2009 P. de pe lângă Curtea de A. C. a trimis cauza la Tribunalul București pentru a fi soluționată sub aspect civil prin prisma dispozițiilor Legii nr.221/2009.
Tribunalul București, prin sentința civilă 6. a dispus declinarea de competență în favoarea P. de pe lângă Curtea de A. C. și a sesizat Curtea de A. B. în vederea soluționării conflictului de competență.
Prin sentința civilă nr.51/F/2010 Curtea de A. B. a dispus restituirea dosarului la P. de pe lângă Curtea de A. Clu, deoarece obiectul cauzei nu poate fi modificat din oficiu de către procuror.
Prin decizia civilă nr.3346/2012 a Î. C. de C. și Justiție s-a constatat perimat recursul declarat de revizuient împotriva sentinței civile mai sus amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr.215/1958 a T.ui M. C. s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 6 ani închisoare corecțională pentru delictul de asociere contra liniștii publice urmare a admiterii recursului declarat de procuratura militară prin decizia nr.1212 din 29 august 1958 a T.ui M. a R. a III- a M. C. s-a dispus schimbarea calificării faptei din delictul de asociere contra ordinii publice prev. de art.315 alin.1,2
C.p. în delictul de rebeliune prev. de art.258 combinat cu art.259 C.p. și a fost condamnat revizuientul la o pedeapsă de 13 ani detenție riguroasă și 5 ani degradare civică.
Instanța, analizând conținutul infracțiunii de rebeliune care în prezent nu-și mai regăsește echivalentul în vreo infracțiune prevăzută de noul cod penal apreciază totuși ca această infracțiune ar fi de competența in primă instanță a C. de A. C. având in vedere dispozițiile art.281 pct.1 lit.a C. deoarece infracțiunea comisă de revizuient la acel moment viza atingerile aduse hotărârilor pronunțate de A. L.
De asemenea ne însușim argumentele exprimate în sentința civilă nr.51/F/2010 a C. de A. B. cu privire la faptul că procurorul nu poate din oficiu să modifice obiectul cererii de revizuire într-o acțiune civilă formulată în baza Legii nr.221/2009, în cauză operând principiul disponibilității acțiunii civile, legea amintită conferindu-i doar celui condamnat calitatea procesuală activă de a sesiza instanța de judecată, nu și instituțiilor statului.
În ceea ce privește cererea de revizuire formulată în cauză, curtea constată că aceasta nu cuprinde în mod expres faptele sau împrejurările noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea în fond a cauzei și nici alte elemente cerute de art.395 C., revizuientul arătând doar pe scurt că instanța militară, la data judecării cauzei, nu avut în vedere toate circumstanțele comiterii faptei și acesta nu a avut posibilitatea de a se apăra.
Aceste aspecte nu se încadrează între cele prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art.394 C., astfel că, în consens și cu dispozițiile Deciziei în interesul legii nr.60/2007 a Î. C. de C. și Justiție, cererea se va respinge ca inadmisibilă.
În baza art.192 alin.2 C. va obliga revizuientul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul V. G. O., cu domiciliul în B. Calea Călărașilor nr.311, ap.56, sector 3, reprezentat de cabinetul de avocatură „. C. împotriva sentinței penale nr.215/1958 pronunțată de T. M. C. și a deciziei nr.1212/1958 pronunțată de T. M. al R. 3 M.
Obligă revizuientul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER M. R. L. A. S.
← Decizia penală nr. 815/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 988/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|