Decizia penală nr. 930/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR.930/R/2012
Ședința publică din 18 iunie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.
ANA C. GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentat prin P. : C. N.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul S. P. B. împotriva încheierii penale din data de 30 mai 2012 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. P. B., asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Felecan Oltița din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av.P. Mircea din cadrul Baroului S., cu delegație la dosar.
P. de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul S. P. B., arată că își menține recursul formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului S. P. B., arată că prin încheierea pronunțată de către Tribunalul Sălaj, ca instanță de fond, aceasta a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, considerând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă sunt menținute.
Sigur că pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere și o serie de alte considerente, pe care le va dezvolta pe scurt. In primul rând, a constatat că prin hotărârile anterioare, fie că a fost vorba de încheierile instanței de fond, fie de control judiciar, că luarea măsurii a fost determinată de diverse considerente cum ar fi gradul de pericol ridicat al infracțiunilor pentru care inculpat, faptul că a fost urmărit penal și trimis în judecată de către DIICOT B. T.
S. și referitor la aceasta s-a arătat faptul că practica Curții Europene a statuat că existența unui pericol concret pentru lăsarea în libertate, ar rezulta și din caracterul grav al infracțiunilor pentru care învinuitul sau inculpatul este urmărit sau trimis în judecată, că există pericolul ca lăsat fiind în libertate să comită noi infracțiuni și nu în ultimul rând, faptul că eventual lăsarea în libertate a inculpatului ar determina mai multe reacții din partea opiniei publice sau chiar o revoltă din partea acesteia.
Nu cel din urmă considerent este acela că înlocuirea măsurii arestării preventive, respectiv menținerea măsurii arestării preventive și eventual înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate cum sunt cele prev.de art.136 lit.b și c C., nu ar fi oportună pentru că până la judecarea pe fond a cauzei, nu va mai trece decât un termen foarte scurt. A susținut că o bună parte din aceste considerente nu sunt întemeiate iar unele dintre ele își va determina măsura arestării preventive și că de fapt scopurile pentru care legiuitorul a reglementat aceste măsuri și care sunt prev.în art.136 al.1 C., pot fi realizate și prin aplicarea sau luarea unei alte măsuri preventive.
S-a spus printre altele în încheierea instanței de fond și faptul că nu se poate vorbi despre depășirea duratei rezonabile a arestării preventive deoarece de la luarea acestei măsuri nu a trecut o perioadă foarte lungă de timp. E. o apreciere cu care nu este de acord. S. pentru care sunt prevăzute măsurile preventive sunt cele reglementate în art.136 C., buna desfășurare a procesului penal și asigurarea de sustragere a învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală. Se referă la acele motive care sunt valabile pentru inculpatul din speță și respectiv la sustragerea inculpatului de la cercetarea judecării cauzei.
Toate aceste faze procesuale pentru inculpat au fost aproape depășite.
E. adevărat că potrivit disp.art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, se prevede posibilitatea ca făptuitorul să poată fi pus în libertate pe parcursul desfășurării procedurii, nu numai să fie arestat preventiv, cu luarea garanțiilor necesare asigurării prezenței inculpatului la procesul penal. L. procedural penală română, asigură judecătorului posibilitatea de a stabili în sarcina inculpatului o serie de obligații în cazul luării măsurilor preventive restrictive și nu privative de libertate, obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara, prin care să se asigure prezența inculpatului la desfășurarea procesului penal.
Stabilirea acelor obligații în sarcina inculpatului sunt aspecte serioase și respectarea lor intră în atribuțiile organului de cercetare penală. Sigur că nerespectarea acelor măsuri ar duce în mod automat la revocarea obligatorie a măsurii preventive restrictive de libertate și înlocuirea ei cu măsura arestării preventive. Instanța de fond a menționat că nu mai este mult până când va fi judecată cauza pe fond și că de la luarea măsurii preventive nu a trecut un termen foarte lung, astfel că durata rezonabilă despre care vorbește Convenția Europeană nu poate fi avută în vedere ca temei al nemenținerii arestării preventive și eventual înlocuirea acesteia cu una dintre cele două măsuri restrictive de libertate.
Arată că de la data luării măsurii arestării preventive au trecut 4 luni. In aparență această perioadă poate fi considerată că nu este lungă, dar este lungă în condițiile în care inculpatul, încă de la primul termen de judecată, când s-a pus în discuție verificarea legalității sesizării instanței, a declarat că înțelege să se prevaleze de disp.art.320/1 C., și că dorește să fie judecat în temeiul probelor administrate în cursul urmăririi penale. In aceste condiții, judecarea pe fond a cauzei trebuia să aibă loc încă de la primul termen de judecată, dar din cvari motive care nu îi sunt imputabile inculpatului, această cauză a fost amânată.
Nici la momentul de față cauza nu este în stare de judecată pentru că deși s-a acordat cuvântul pe fond, în urmă cu aproximativ o lună de zile, cauza a fost repusă pe rol, judecătorul a considerat nelămurită cauza civilă a în ce-l privește pe inculpatul H. C. V., a constatat că nu a fost citat A. și a dispus ca A. să facă precizări cu privire la pretențiile pe care le are față de H. C. V. în ce privește infracțiunea de contrabandă cu țigări. Au trecut deja două termene, cauza fiind amânată pentru acest motiv.
In acest context, apreciază că se poate vorbi de faptul că durata rezonabilă a arestării preventive a fost depășit câtă vreme având în vedere poziția procesuală a inculpatului S., cauza ar fi putut fi judecată încă de la primul termen.
Sigur că în privința recunoașterii, instanța a mai stabilit că deși inculpatul a invederat instanței că se va prevala de aceste dispoziții privind procedura simplificată, în realitate el nu a recunoscut în totalitate faptele și că ar fi susținut că în mare parte din acele acte de vânzare puse în sarcina lui nu a rezultat din probele existente în dosarul cauzei și că au rezultat din declarațiile unui coinculpat, care avea tot interesul să-i agraveze situația, lucru total neadevărat. Din cuprinsul declarațiilor inculpatului, reiese faptul că nu a avut rezerve în recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa, a arătat că regretă faptele săvârșite și, mai mult, a adus un aport consistent la stabilirea vinovaților din aceste tranzacții. A depus un denunț prin avocatul care-l reprezenta la acea vreme și urmare a acelui denunț unul dintre aceștia a fost arestat.
Mai susține de asemenea că în speță este vorba de substanțe care nu dau dependență. E. vorba de o întâmplare nefericită în viața inculpatului, pentru că el împreună cu grupul de prieteni obișnuia să se distreze uneori în acest fel și că el a fost cel care a avut oportunitatea de a procura asemenea substanțe făcând prostia de a le oferi și altora.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul își câștigă existența prin muncă, având un contract de muncă încheiat cu societatea tatălui său.
De altfel, rezultă că pe toată perioada urmării penale inculpatul a avut o atitudine corectă și sinceră, nu are antecedente penale și ar trebui avute în vedere de către instanță cele 4 luni ca fiind suficiente și pentru reacția opiniei publice.
Apreciază că dezideratele pe care legiuitorul le-a urmărit prin reglementarea măsurilor preventive aplicabile anumiților inculpați, pot fi realizate și prin înlocuirea măsurii arestării preventive neprivativă de libertate.
Reprezentantul M.ui P., apreciază că încheierea instanței de fond este legală
și temeinică din toate punctele de vedere, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca fiind nefondat.
In susținerea poziției procesuale, arată că este adevărat, așa cum a subliniat și apărătorul inculpatului, că acesta a avut o atitudine sinceră în fața organelor judiciare, fie că este vorba de organele de urmărire penală, fie că este vorba despre instanța de judecată, însă cu toate acestea nu putem face abstracție de fapta care i se reține în sarcină și chiar de conduita pe care inculpatul a avut- o strict la împrejurările concrete de săvârșire a faptei.
În primul rând, subliniază faptul că în sarcina inculpatului se reține o anumită activitate infracțională derulată pe parcursul a câtorva luni de zile, o anumită cantitate de droguri tranzacționată de către acesta, o cantitate care deși potrivit apărătorului inculpatului ar fi droguri care nu crează dependență, sunt totuși substanțe care sunt de natură să atragă și implicarea altor persoane. Drept consecință, în cauză sunt cercetate mai multe persoane, atât pentru trafic de droguri dar și pentru consum de droguri, este o faptă care a fost săvârșită într-o comunitate restrânsă și unde nu se poate vorbi ca și în cazul unui centru universitar cum este orașul C. N., că amploarea unui astfel de fenomen poate să cadă în derizoriu.
De asemenea, solicită a se ține cont de faptul că și inculpatul S. a avut o conduită caracteristică dealerilor de droguri, respectiv a evitat pe cât posibil să între în contact cu cât mai mulți consumatori, motiv pentru care în această modalitate a încercat să-și asigure clandestinitatea faptei sale.
Pentru aceste elemente, apreciază că se impune în continuare menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului, perioada rezonabilă nu a fost depășită, motiv pentru care solicită a se dispune respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea încheierii instanței de fond.
Apărătorul ales al inculpatului S. P. B., în replică, arată că inculpatul nu a vândut droguri în locuri publice, ci era vorba de un grup de prieteni. La rândul lui a fost rugat de altcineva.
Inculpatul S. P. B., având ultimul cuvânt, arată că încă de la început și-a recunoscut fapta iar din cele 80 acte materiale care i se rețin în sarcină, sunt 6-7 acte prin care a vândut și singurul la care a vândut.
Susține că nu îi cunoaște pe ceilalți inculpați și nu a avut nici o legătură cu ei. Solicită a fi judecat în continuare în stare de libertate.
C U R T E A:
Prin Î. penală din 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în baza art.3002 Cod procedură penală, raportat la art.160b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților S. P. B. I.(fiul lui G. și V., născut la data de (...) în municipiul B.-M., județul Maramureș, cu domiciliul în B.-M.,str.Dimitrie Cantemir, nr.6, ap.64, jud.Maramureș și H. C. V. (fiul lui A. și V., născut la data de (...) în com.B., județul S., cu domiciliul în sat B., comuna B., nr.27A, județul S., CNP 1.), constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, precum și faptul că în cauză s-a fixat termen de judecată, pentru data de (...).
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere s-a reținut că prin R. P. de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, D. - B. T. S., din data de (...), au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații S. P. B. I. și H. C. V. alături de alți 7 (șapte) inculpați, cercetați în stare de libertate-pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. de art. 2 al. 1 din L. 143/2000 Rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din L. 143/2000 rep.,cu aplicarea art. 41, alin.2 Cod penal, totul cu aplic.art.33 lit.a Cod penal și respectiv săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prev. de art. 2 al. 1 din L.
143/2000 rep. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., și contrabandă cu țigări, prev de art. art. 270, alin. 1,3 din L. 86/2006 rep. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., totul cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de (...).
În fapt, prin actul de sesizare a instanței, cu privire la cei doi inculpați, se reține în esență că începând cu data de (...) inculpații R. T. M. și S. P. B. I. împreună cu învinuiții, O. C. G., B. I. V., S. R. și H. G. S. au comercializat cannabis, respectiv droguri de risc, care fac parte din tabelul anexei nr. 1 din L.
143/2000, unor tineri de pe raza județelor S. și Maramureș pentru sume cuprinse între 50 - 80 lei gramul. Inculpatul S. P. B. I. domiciliază în municipiul B. M. împreună cu părinții acestuia iar începând cu luna mai 2011, nu se cunoaște data exactă, a început să achiziționeze droguri de risc, respectiv ". și ". sub formă de "., ". și ". la prețul de 60 lei gramul de la B. R., pentru consum propriu dar și pentru a-l valorifica altor persoane. Din declarația inculpatului rezultă faptul că în perioada mai 2011-februarie 2012, acesta a încheiat un număr de 70 tranzacții cu B. R., cantitățile de droguri fiind cuprinse între 1-5 grame de cannabis sau hașiș pe care ulterior le-a valorificat unor prieteni din anturajul acestuia, respectiv învinuitul Bud D. și învinuitul H. G. S., pentru suma de 70 lei/gramul.
În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat pe învinuitul B. I. și i-a solicitat achiziționarea cantității de 10 grame cannabis. Aceștia s-au deplasat în municipiul B. M., împreună cu investigatorul sub acoperire "S. V. A.. În baza informațiilor oferite de către investigatorul sub acoperire, în jurul orelor 16,40, învinuitul B. I. V. împreuna cu învinuitul H. S. G. s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a învinuitului B. I. V., pe strada G. E. nr.7, iar în apropierea acestuia s-a oprit si inculpatul S. P. B. I., cu autoturismul sau, având numărul de înmatriculare (...), marca Volskwagen Golf de culoare albastru închis. Investigatorul sub acoperire „S. V. A. a cumpărat de la acest inculpat, prin intermediul lui B. I. V. cantitatea de 10 grame de cannabis, pentru suma de 700 lei. În acel moment au intervenit organele de poliție, care le-au solicitat în conformitate cu dispozițiile legale, predarea substanțelor interzise de lege. De asemenea s-a procedat la identificarea, marcarea, etichetarea si sigilarea bunurilor găsite asupra persoanelor sus menționate cat si a celor găsite in autoturismele sus menționate.
A., asupra lui S. P. B. I. au fost găsite o bancnota din cupiura de 100 lei, o bancnotă din cupiura de 50 lei trei bancnote din cupiura de 10 lei și cinci bancnote din cupiura de 1 leu, fragmente vegetale de culoare verde olive ambalate in cinci folii din aluminium, un telefon mobil in care care au fost ambalate într-un plic de hârtie de culoare albă sigilat cu sigiliul tip M.I. nr.
31070 si un iphone model A1332 EMC 380B FCC ID:BCG-E2380B IC:579C-
E2380B. De asemenea, cu ocazia percheziției efectuate în autoturismul condus de către inculpatul S. P. B. I. a fost descoperită cantitatea de 5 grame de fragmente vegetale de culoare verde oliv. Asupra lui H. S. G. au fost găsite 7 bancnote din cupiura de 100 lei având seriile: 074B3298043, 074B3298042,
093C5936937, 065E2153252, 052E0766394, 071C2353638 si 062e1682541, un telefon mobil marca Sony Ericsson , IMEI seria S/N: BX900KH5QY, o cartela Orange cu seria 1102180248784P04G4, si acumulatorul cu seria S/N
784608SWMANM si un plic din hârtie învelita in folie din plastic care conține fragmente vegetale de culoare verde olive. Asupra investigatorului sub acoperire
S. V. A. au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde olive ambalate in 10 folii din aluminiu, care au fost depuse într-un plic de hârtie de culoare albă si sigilate cu sigiliul tip M.I. nr. 31070 .
Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C., cu numărul 2345074 din (...), rezultă faptul că in proba înaintata s-a pus in evidenta substanța Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 143/2000, modif. și compl. prin L. 5..
În ce privește pe inculpatul H. C. V., în actul de sesizare a instanței se face mențiunea că analiza activității infracționale a acestui inculpat trebuie raportată la activitatea infracțională desfășurată de către inculpatul M. L. S., întrucât aceasta a încheiat primele tranzacții cu inculpatul H. C. V., ulterior tranzacțiile fiind încheiate de acesta din urmă prin intermediul invinuitului S. O. În toamna anului 2010, inculpatul M. L. S. a achiziționat mai multe semințe de cannabis de la o persoană necunoscută pe care le-a plantat în grădina mătușii acestuia din localitatea B., județul S., iar din plantele rezultate a recoltat cantitatea de aproximativ 400 grame cannabis.
A., în luna august 2011, inculpatul M. L. S., valorificând întreaga cantitate de cannabis consumatorilor din municipiul Z. l-a contactat pe inculpatul H. C. V., cunoscând că acesta oferă, la rândul lui, droguri spre vânzare, solicitându-i cumpărarea acestor substanțe. Întrucât inculpatul H. C. V. a fost de acord cu propunerea lui M. L. S., aceștia s-au întâlnit în comuna B., în luna august 2011, nu se cunoaște data exactă, unde inculpatul M. L. S. a achiziționat cantitatea de aproximativ 4-5 grame cannabis pentru suma de 100 lei. De asemenea, în perioada următoare, inculpatul M. L. S. a încheiat un număr de două tranzacții, fără a se cunoaște data exactă, cu inculpatul H. C. V., cantitatea de cannabis achiziționată în total fiind de aproximativ 100 grame cannabis, la prețul de 25-30 lei gramul, acestea fiind ulterior revândute învinuiților F. B., H. V., B. D., G. V., prin intermediul învinuitului S. O., pentru suma de 50 lei/gramul.
Ulterior, inculpatul M. L. S. a refuzat să mai achiziționeze cannabis de la inculpatul H. C. V., motiv pentru care acesta din urmă a continuat să valorifice diferite cantități de cannabis consumatorilor de pe raza municipiului Z., prin intermediul învinuitului S. O. A., inculpatul H. C. V. l-a contactat pe învinuitul S. O. și i-a propus să valorifice cannabis altor tineri de pe raza municipiului Z., cu condiția ca fiecare tranzacție să depășească cantitatea de 5 grame cannabis, pentru suma de 50 lei gramul. De asemenea, inculpatul H. C. V. i-a comunicat învinuitului S. O., că toate tranzacțiile ulterioare să fie încheiate prin intermediul acestui învinuit, întrucât nu dorește să fie cunoscut de către consumatorii de droguri de pe raza municipiului Z., încercând astfel să-i protejeze identitatea. Prin urmare, pe o perioadă de aproximativ o lună de zile, învinuitul S. O. se deplasa aproape zilnic, în localitatea B., având asupra acestuia o sumă de bani adunată în prealabil de către consumatori, această sumă fiind cuprinsă între
100-1.000 lei, pe care o preda inculpatului H. C. V. Inculpatul îi preda învinuitului cantitatea de cannabis, în funcție de suma primnită, iar S. O. o preda ulterior, consumatorilor. Din declarația învinuitului S. O. rezultă faptul că într-o perioadă de aproximativ o lună de zile, acesta a achiziționat de la inculpatul H. C. V., cantitatea totală de aproximativ 500 grame cannabis pe care a predat-o învinuiților B. D., F. B., G. V., H. Dan, H. V., L. V., pentru consum propriu.
În luna septembrie 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul H. C. V., aflându-se pe raza municipiului Z., respectiv în zona stației „Luk Oil";, cu autoturismul proprietate personală, marca „Ford Mondeo"; de culoare verde, având număr de înmatriculare (...), s-a întâlnit cu învinuiții B. D. și F. B., pe care i-a abordat și le-a propus acestora să le vândă droguri, respectiv „. în mod direct fără a mai apela la învinuitul S. O.
A. din declarațiile învinuiților F. B. și B. D. rezultă faptul că în luna septembrie 2011, aceștia au încheiat cu inculpatul H. C. V. un număr de aproximativ 10 tranzacții, achiziționând de fiecare dată cantitatea de 4-5 grame cannabis pentru suma de 200-250 lei. S. O. Întrucât cei doi învinuiți au fost de acord, în luna septembrie 2011, aceștia s-au deplasat în repetate rânduri pe raza localității B. unde s-au întâlnit cu inculpatul H. C. V., de la care au achiziționat cantitatea totală de aproximativ 50 grame cannabis pentru suma de 50 lei gramul. În data de (...), organele de poliție din cadrul S.ui de C. a C. O. S. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B. D. M. și F. B. achiziționează droguri de pe raza localității B., județul S., atât pentru consum propriu cât și pentru valorificarea acestor droguri către alte persoane, fiind înregistrat la B. T. S. - D. de I. a I. de C. O. și T., dosarul nr. 41/D/P/2011.
În vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii de trafic de droguri cât și pentru probarea activității infracționale, în baza art. 17 alin.1,2 din
L. 508/2004, rap. la art. 21 și a art.22 alin.1 din L. 143/2000 rep., precum și în temeiul art.2241 și următ. C. s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit cu nume de cod ". A., precum și a colaboratorului cu nume de cod ". A.. În data de (...), învinuiții B. D. M., F. B. și Urs A. au adunat suma de 200 lei și l-au contactat pe inculpatul H. C. V. pentru achiziționarea unei cantități de cannabis pentru consum propriu. A., învinuiții B. D. M. și F. B. s-au deplasat în localitatea B., s-au întâlnit cu inculpatul H. C. V., i-au predat acestuia suma de 200 lei, iar inculpatul le-a predat cantitatea de aproximativ 4 grame cannabis, pe care cei doi învinuiți au consumat-o în municipiul Z. împreună cu învinuitul Urs A. O parte însă din această cantitate de cannabis a fost vândută de către învinuitul B. D. M. colaboratorului având nume de cod „. A.. A. în data de (...), în jurul orelor 22,00, colaboratorul având nume de cod „. A. a achiziționat de la învinuitul B. D. M. cantitatea de aproximativ 2 grame de substanțe vegetale de culoare verde-oliv despre care învinuitul a afirmat că este „..
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1,2 grame fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 143/2000 rep.
În data de (...), învinuiții B. D. M., F. B. și Urs A. l-au contactat din nou pe inculpatul H. C. V. pentru achiziționarea unei cantități de cannabis pentru consum propriu. A., învinuiții B. D. M. și F. B. s-au întâlnit în localitatea B. cu inculpatul H. C. V. și au achiziționat de la acesta cantitatea de 4 grame cannabis pentru suma de 200 lei, pe care ulterior au consumat-o împreună cu învinuitul Urs A. O parte din această cantitate de aproximativ 2 grame de substanțe vegetale de culoare verde-oliv despre care învinuitul a afirmat că este „. a fost vândută însă de către învinuitul B. D., colaboratorului având nume de cod „. A.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigării de C. a C. O. C. N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1,8 grame fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L.
143/2000 rep.
Prin urmare din declarațiile inculpatului M. L. S., a învinuiților S. O., B. D.,
F. B., din declarațiile investigatorului acoperit „Fărcaș A. și a colaboratorului „. A., din conținutul rapoartelor de constatare tehnico-științifică rezultă faptul că în perioada august-noiembrie 2011, inculpatul H. C. V. a valorificat droguri de risc, respectiv cantitatea de aproximativ 500 grame „. unor tineri de pe raza municipiului Z., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri comisă în formă continuată. Având în vedere că din declarațiile învinuiților menționați anterior rezultă faptul că inculpatul H. C. V. a valorificat droguri de risc, la prețul de 50 lei gramul, rezultă faptul că acesta a obținut din activitatea infracțională desfășurată suma de 25.000lei.
Prin Autorizația nr. 13 din data de (...) a T.ui S. s-a dispus autorizarea efectuării unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului H. C. V., unde au fost descoperite un număr de 40 de pachete de țigări marca „Jin-Ling"; de proveniență U., inculpatul recunoscând că în perioada 2011-2012, s-a deplasat în repetate rânduri pe raza municipiului S. M., unde a achiziționat țigări de contrabandă de proveniență U., marca „Jin-Ling"; și „Viceroy"; la prețul de 3-4 lei/pachetul pe care ulterior le valorifica unor persoane de pe raza comunei B., la prețul de 5-6 lei/pachetul. Din declarațiile martorilor B. E. L., C. D., V. N. și M. T. rezultă faptul că în perioada 2011-2012, aceștia au achiziționat țigări de contrabandă marca „Jin-Ling"; și „Viceroy"; de la inculpatul H. C. V. pentru suma de 9 lei/pachetul.
Din adresa nr. 4876 din data de (...) a Autorității Naționale a Vămilor - D. R. de A. și O. V. C. rezultă faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comercializarea și deținerea în afara antrepozitului fiscal, în perioada ianuarie
2011- februarie 2012, de produse accizabile supuse marcării, nemarcate corespunzător, în speță de țigări marca „Jin-Ling"; și „Viceroy"; de proveniență U., este de 42.726 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, de la data nașterii datoriei și până la data plății efective, în conformitate cu prevederile art.
119 coroborat cu art. 120 din Cod de P. F. republicat.
Prin urmare din declarațiile inculpatului H. C. V. precum și a martorilor B.
E. L., C. D., V. N. și M. T. rezultă faptul că în perioada 2011-2012, inculpatul a valorificat țigări de contrabandă de proveniență U. marca „Jin-Ling"; și „Viceroy";, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă comisă în formă continuată, prevăzută de art. 270, alin. 1,3 din L. 86/2006 rep. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.
În urma flagrantului organizat la data de (...), prin O. nr. 2. din data de (...) a Direcției de I. a I. de C. O. și T.- B. T. S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații S. P. B. I. și R. T. M. și reținerea acestora, cu propunere de arestare preventivă. Prin Î. penală nr. 5/C din data de (...) a T.ui S., s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, pe termen de 30 de zile, pentru inculpatul R. T. M. și arestarea preventivă a inculpatului S. P. B. I., pe o durată de 20 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior. Prin Î. penală nr. 10/C din data de (...) a T.ui S. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S. P. B. I. cu 30 de zile iar prin Î. penală nr.15/C din data de (...) a T.ui S. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 10 zile, respectiv până la data de (...), această ultimă hotărâre fiind menținută prin încheierea penală nr.532/R/(...), pronunțată de Curtea de apel-C., în dosar nr.(...).
De asemenea, prin O. nr. 2. din data de (...) și (...), a Direcției de I. a I. de C.
O. și T.- B. T. S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul H. C. V. și reținerea acestuia, pe o durată de 24 ore, cu propunere de arestare preventivă. Prin Î. penală nr. 10/C din data de (...) a T.ui S. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H. C. V., pe o durată de 29 zile, Prin Î. penală nr. 14/C din data de (...) a T.ui S., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului H. C. V. pe o durată de 15 zile respectiv până la data de (...).
Temeiul arestării preventive invocat de parchet, prin propunerile făcute, în cazul ambilor inculpați, l-au constituit dispozițiile art.136, 143 șiart.148 lit. f Cod procedură penală, arătându-se că în privința limitelor de pedeapsă condiția este îndeplinită, iar în privința tezei a II-a respectiv existența pericolului social, acesta presupune o rezonanță socială a faptelor grave de care sunt acuzați inculpații, atât în rândul comunității asupra căreia și-au exercitat influența negativă dar și la nivelul întregii ordini sociale, rezultând în egală măsură atât din gravitatea faptelor cât și din activitatea infracțională desfășurată de către aceștia. Instanța a reținut în privința inculpatului S. P. B. I., că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.68/1 Cod procedură penală, la fel ca și prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. S-a apreciat că situația inculpatului S. P. B. I. este puțin diferită, față de cea a inculpatului R. T., el fiind cel care avea și vindea drogurile, respectiv canabisul celorlalți inculpați, iar din coroborarea probelor existente până la acel moment s-a reținut că acesta a desfășurat acest tip de activitate infracțională în perioada 2011-2012, cantitatea totală fiind de aproximativ 45 grame canabis, pe care-l vindea cu 50-70 lei gramul. Mai mult inculpatul era și consumator, în sarcina lui reținându-se și infracțiunea prevăzută de art.4 alin.1 din L. 143/200 modificată. Pericolul pentru ordinea publică rezidă în cazul acestui inculpat și din temerea că odată lăsat în libertate ar putea comite noi fapte, periculozitatea reprezentând și o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului.
De asemenea, s-a constat că în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.148 lit. f) Cod procedură penală și în privința inculpatului H. C. V. A., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoare de la 3 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi, fiind deci mai mare de 4 ani. Totodată, judecătorul apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, determinat de starea de libertate a inculpatului, cercetat pentru comiterea unei infracțiuni cu grad ridicat de pericol social, pericol ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor,din atingerea adusă vieții și sănătății celor cărora li se creează dependența, ci și din modalitatea concretă de săvârșire a faptei, astfel cum s-a reținut până în prezent: în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale,prin comercializarea, într-un timp relativ scurt, a aproximativ 500 g cannabis - unor tineri, între care și minori. Cât privește gradul de pericol social al faptei, este bine cunoscut că problema traficului ilicit de droguri și a abuzului de droguri devine tot mai îngrijorătoare. Acest pericol deosebit rezultă și din faptul că narcomania în rândul tinerilor este foarte răspândită, traficanții cunoscând acest aspect și încercând să aibă o rețea cât mai mare de distribuitori și consumatori, aspect reținut și în sarcina inculpatului.
Procedând în conformitate cu disp. art.3001 Cod procedură penală, potrivit cărora, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, la data de (...), tribunalul a dispus prin încheiere, menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați și pe timpul judecății.
La primul termen de judecată, din data de (...), cauza a rămas în pronunțare, deoarece toți inculpații au solicitat instanței să fie judecați în baza prevederile art.3201 Cod procedură penală, privind reducerea limitelor legale de pedeapsă cu
1/3, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și și le însușesc în totalitate, recunoscându-și totodată vinovăția asupra faptelor reținute în sarcina lor, prin actul de sesizare, însă cauza a fost repusă pe rol, deoarece s-a omis citarea părții civile D. R. pentru A. și O. V. C..
La termenul de azi, (...), cauza fiind amânată pentru data de (...), s-a pus din nou în discuție, în conf. cu prev. art.3002 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor doi inculpați, pentru a se da eficiență disp. art. 160b Cod procedură penală, care spune că:
(1) În cursul judecății, instanța verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
(2) Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanță dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive
Raportat la aceste prevederi legale și față de susținerile procurorului respectiv apărătorilor inculpaților, în ședința de azi, tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza arestării, se mențin în continuare, respectiv pedepsele prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, este închisoarea mai mare de 4 ani (cu alte cuvinte nu a intervenit o dezincriminare a faptelor sau o atenuare legală a pedepselor, sub această limită) iar lăsarea lor în libertate, prezintă și la acest moment, prezintă pericol pentru ordinea publică.
În accepțiunea instanței, pericolul pentru ordinea publică, poate definit procesual ca un element de percepție psihologică, reflectat ca atare de opinia publică dar, în același timp, trebuie să rezulte și din convingerea judecătorului, formată în urma unor judecăți de valoare, pe baza circumstanțelor reale privind săvârșirea faptelor și persoana făptuitorului, raportat la fiecare caz în parte.
Acest element de subiectivitate, care intervine în mod inerent din partea judecătorului chemat să aprecieze în acest domeniu atât de sensibil al libertății persoanei, al justului echilibru dintre interesul public și un drept fundamental al omului, (filtrând valorile sociale ocrotite de lege, prin propria sa personalitate axiologică), este cu siguranță unul din factorii care fac ca practica judiciară să fie atât de controversată, lăsând uneori impresia că nu se apreciază cu „egală măsură";. O practică unitară și previzibilă în acest domeniu, este însă greu, dacă nu imposibil de realizat, atâta vreme cât sintagma de „. concret pentru ordinea publică";, este total echivocă, nefiind în același timp definită, prin anumiți parametri cuantificabili chiar de către legiuitor, această carență a legii fiind cel de-al doilea factor important care poate crea aparența unei practici neunitare cu privire la cazuri similare. tribunalul constată că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că pericol concret pentru ordinea publică poate rezulta și din gradul însuși de pericol social, al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanță deosebită. Orice faptă contrară normelor de conduită, constituind substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea juridică, cat și mediul social ocrotit în valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal Aceasta tulburare, coroborata cu riscul repetabilității atitudinii neconforme, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment de revoltă și dezaprobare din partea colectivității, care resimte necesitatea unei reacții împotriva făptuitorului, pe măsura gradului de pericol social concret al faptei și al autorului acesteia.
E. adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional- nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, starea de libertate fiind starea normală -însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându- se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate";.
În speță, ingerința în dreptul la libertate a celor doi inculpați nu este una arbitrară ci proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva lor și cu scopul urmărit prin luarea măsurii arestării preventive, așa cum s-a motivat pe larg și prin încheierile precedente pronunțate de instanță, prin care s-au dispus luarea și respectiv prelungirea acestor măsuri, în timpul urmăririi penale și respectiv menținerea acesteia, la primirea dosarului.
În ceea ce privește oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților pe timpul judecății, instanța a constatat că de la data luării acestora a trecut o perioadă de timp relativ scurtă iar prin menținerea în continuare acestei măsuri se va asigura și unul din scopurile prev, de art.136 C.., respectiv desfășurarea cu celeritate a procesului penal și implicit restabilirea ordinii de drept încălcate.
Nu în ultimul rând instanța a apreciat că, dincolo de eventualele pedepse ce ar putea fi aplicate inculpaților și indiferent de cuantumul și modul de individualizare a acestora, presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele grave de care sunt acuzați, constituie suficient temei care să justifice o detenție provizorie, de natură a-i conștientiza pe viitor de gravitatea unor astfel de fapte; apoi, este evident că prin gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea unor astfel de fapte, infracțiunile săvârșite de inculpați pot să suscite și o tulburare socială de natură să justifice o asemenea măsură.
Față de cele arătate, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală iar temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
În consecință în baza art.3002 Cod procedură penală, raportat la art.160b
Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților S. P. B. I. și H. C. V. constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, precum și faptul că în cauză s-a fixat termen de judecată, pentru data de (...).
Împotriva mai sus menționatei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul S. P. B. solicitând instanței de control judiciar să dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu altă măsură neprivativă de libertate deoarece la acest moment nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive.
S-a apreciat în plus că durata măsurii arestului preventiv a depășit limitele unei detenții rezonabile și că nu există indicii că odată lăsat în libertate inculpatul recurent ar încerca să se sustragă de la judecarea cauzei sau ar îngreuna buna desfășurare a procesului penal.
S-a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere și împrejurarea că inculpatul încă de la primul termen de judecată a solicitat a fi judecat în baza procedurii simplificate reglementată de art.320/1 C. însă procesul nu a fost finalizat deoarece instanța fondului a repus cauza pe rol considerând nelămurită latura civilă în ceea ce privește pe inculpatul H. C. V. constatând că nu a fost citată partea civilă, trecând două termene de judecată de atunci.
S-a apreciat că durata nerezonabilă a procedurii se datorează atitudinii organelor judiciare nefiind imputabilă inculpatului.
Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat până în acest moment și având în vedere și disp.art.385/6 alin.3 C. Curtea constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin încheierea penală recurată s-a dispus, la data de 30 mai 2012 menținerea stării de arest a inculpatului S. P. B. I. în baza disp.art.302 rap.la art.160/b alin.3 C. reținându-se că temeiurile invocate de parchet la momentul luării și ulterior a menținerii acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Instanța fondului a arătat că subzistă acea stare de pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea acuzațiilor formulate față de inculpat și la reacția publicului la săvârșirea unor asemenea fapte.
În opinia Curții de apel instanța fondului a omis a arăta în cazul inculpatului recurent care sunt probele care conduc la presupunerea că odată lăsat în libertate inculpatul ar continua să comită fapte antisociale, ar împiedica buna desfășurare a procesului penal sau ar încerca să se sustragă de la judecată.
Menținerea măsurilor preventive trebuie analizate întotdeauna și din perspectiva disp.art.136 C.care în alin.8 stabilește că „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acestuia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura";. Ori, în cauza dedusă judecății instanța fondului a analizat doar dacă temeiul de arestare reglementat de art.148 lit.f există din perspectiva unor considerații cu caracter general referitoare la noțiunea de pericol pentru ordinea publică fără a face, așa cum am arătat și anterior, referiri la persoana inculpatului S. P. B. I. și fără a arăta de ce o altă măsură neprivativă de libertate nu ar putea fi luată în procesul penal.
Vom mai observa că față de acest inculpat a fost luată măsura arestului preventiv prin încheierea nr.5/C din (...) a T.ui S. reținându-se în sarcina sa că începând cu data de (...) împreună cu alte persoane ar fi comercializat cannabis unor tineri de pe raza județelor Maramureș și S. pentru sume cuprinse între 50 și
80 lei/gram, mai exact perioada mai 2011- febr.2012 ar fi încheiat un număr de
70 de tranzacții cu B. R. de la care a achiziționat cantități de droguri cuprinse între 1 și 5 grame cannabis și hașiș pe care ulterior le-a valorificat unor prieteni din anturajul său pentru suma de 70 lei/gram.
Atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței investită cu soluționarea prezentului dosar inculpatul S. P. B. I. a avut o atitudine sinceră recunoscând în întregime acuzațiile formulate împotriva sa.
La termenul din 16 mai 2012 inculpații din prezentul dosar, printre care și S. P. B. I. au solicitat instanței a fi judecați în baza procedurii simplificate prev.de art.320/1 C. cauza rămânând în pronunțare.
Dintr-o eroare a instanței de fond, constatând că s-a omis citarea Direcției regionale pentru accize și operațiuni vamale C. cauza a fost repusă pe rol pentru a se dispune citarea părții civile.
Tot pentru aspecte referitoare la aspectul laturii civile a cauzei raportat la împrejurarea că în sarcina inculpatul H. C. s-a reținut și comiterea infracțiunii de contrabandă prev.de art.270 ali.1 și3 din L. 86/2006 cu aplic.art.41 alin.2 C.p. cauza a suferit o noi amânări la data de (...) și apoi la (...).
Constatăm că aceste amânări ale cauzei se datorează atitudinii organelor judiciare care nu au făcut toate demersurile pentru a lămuri cauza sub toate aspectele încă de la momentul sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu și nu sunt imputabile în vreun fel inculpatului S. P. B. I. care este cercetat în prezentul dosar pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art.2 alin.1 din L. nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C,.p. și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev.de art.4 alin.1 din Lege anr.143/2000 cu apic.art.41 alin.2 C.p., fapte comise în condițiile concursului de infracțiuni.
Pe lângă aceste aspecte vom mai reține că inculpatul S. este la prima confruntare cu legea penală, este lipsit de antecedente penale și a avut o atitudine sinceră și de colaborare cu organele judiciare încă din primul moment al procesului penal.
Apreciem că raportat la toate aceste aspecte și neexistând vreo dovadă că odată lăsat în libertate inculpatul ar încerca să se sustragă de la judecată sau ar împiedica buna desfășurare a procesului penal - acest lucru fiind practic imposibil în condițiile în care toți inculpații din prezenta cauză au dat declarații în fața instanței fondului solicitând a fi judecați în baza procedurii simplificate reglementată de art.320/1 C. - și având în vedere vârsta acestuia și gradul de pericol social concret al infracțiunii apreciem în mod justificat că se poate lua față de acesta o altă măsură preventivă neprivativă de libertate precum măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv mun. B. M..
În consecință, va fi admis recursul declarat de către inculpatul recurent împotriva încheierii penale din 30 mai 2012 a T.ui S. în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.d C. și se va dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu impunându-se în sarcina inculpatului obligațiile cuprinse în dispozitivul prezentei.
Totodată i s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor impuse prin prezenta, se poate lua față de el măsura arestului preventiv.
Conform art.192 alin.3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
PENTRU ACE. MOTIVE, IN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S. P. B. I. împotriva încheierii penale din 30 mai 2012 a T.ui S., pe care o casează în întregime și, rejudecând,
În baza art.3002, art.160b, art.139 alin.1, art.145 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului S. P. B. I. , fiul lui G. și V., n. la (...), aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, B. M. .
Impune inculpatului S. P. B. I. să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat. b) să se prezinte la P. municipiului B. M. ori de câte ori este chemat. c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței. d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. e) să nu intre în legătură cu inculpații și martorii din prezenta cauză, menționați în rechizitoriu și în încheierile de ședință.
Atrage atenția inculpatului S. P. B. I. că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de el măsura arestării preventive
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S. P. B. I. dacă nu este arestat în altă cauză.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 25 lei onorar parțial pentru apărător din oficiu av. Felecan Oltița, ce se va avansa din FMJLC.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2012.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER | |
M. Ș. L. M. | ANA C. | M. B. |
Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)
← Încheierea penală nr. 1102/2012, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 942/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|