Decizia penală nr. 960/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.960/R/2012
Ședința publică din 21 iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
M. B.
GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. I. împotriva sentinței penale nr.147 din 23 aprilie 2012 a Judecătoriei D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG nr.
195/2002 republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Bocșa M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea inculpatului de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, apreciind că aceasta ar fi suficientă raportat la calculul retroactiv al alcoolemiei care a indicat o valoare între 0,65 g%o și 0,85 g%o, la vârsta fragedă a inculpatului și la împrejurarea că fapta comisă nu a avut consecințe grave, nefiind înregistrat vreun eveniment rutier. Cu onorariu avocațial din
FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.147 din 23 aprilie 2012 pronunțată de
Judecătoria Dej în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul B. I., la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legala prev. de art. 87 alin. 1 din
O.U.G 195/2002 - republicată.
În temeiul art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II Cod penal, pe durata pedepsei pronunțate.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat și pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 Cod proc. penală, s-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 189 Cod procedura penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorar parțial pentru apărător din oficiu, av. P. G. Filofteia.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 05 februarie 2011, în jurul orei 00.40, lucrători din cadrul Poliției municipiului D. au oprit în trafic, pe strada L. din municipiul D., autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare B 2806 VC, care se deplasa din direcția D. spre B. M.
După ce a fost identificat conducătorul autoturismului, în persoana inculpatului B. I., s-a constatat că acesta emana miros de alcool, motiv pentru care s-a procedat la testarea sa cu aparatul A. Drager, valoarea afișată fiind de
0,65 mg de alcool într-un litru de aer expirat (fila 15).
Față de cele constatate, s-a luat măsura conducerii învinuitului la S. M.
D., unde i-au fost recoltate probe biologice în vedera stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 1041/IX/a/309 din (...), la ora recoltării primei probe de sânge (01.00), inculpatul avea o alcoolemie de 1,25 grame/litru de sânge iar la ora recoltării celei de-a doua probe (02.00), o alcoolemie de 1,20 grame/litru de sânge (fila 14). a) Cu ocazia audierii sale în faza actelor premergătoare, inculpatul B. I. a arătat, în cuprinsul declarației olografe, că în data de (...), ora 19.00, a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare B 2806 VC din T. L. până în D. iar înainte de a se urca la volan a consumat 50 ml coniac împreună cu martorii P. G. și V. A., împreună cu care a și efectuat deplasarea spre D. A. în D., a mai consumat 50 ml coniac la un local situat în zona gării, ingerarea întregii cantități de alcool având loc în intervalul 18.45 - 00.30, fără aport alimentar, ultima dată mâncând în jurul orei 16.00, masa constând în cartofi prăjiți. b) Ulterior, în cuprinsul declarației date în calitate de învinuit la data de
(...), acesta și-a nuanțat poziția, arătând că, în data de (...), în jurul orei 21.30 a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare B 2806 VC din T. L. până în D., ajungând în stația de carburanți OMV D. în jurul orei
22.30, deplasarea făcând-o împreună cu martorii P. G. și V. A. D. toți și-au comandat de mâncare în localul din incinta benzinăriei, inculpatul nu a mâncat, întrucât nu i-a plăcut mâncarea. Cei trei au rămas în local până în jurul orei 23.30, după care s-au deplasat până în centrul municipiului D., de unde s-au întors în parcarea benzinăriei OMV, inculpatul oprind autoturismul lângă un TIR, inculpatul și cei doi martori intrând apoi într-o discuție cu conducătorului TIR-ului, discuția durând circa 20 de minute, respectiv până în jurul orei 00.20 din 05 februarie 2011. În contextul acestei discuții, unul dintre cei doi martori a scos din autoturism un flacon de țuică de prune cu o tărie alcoolică de 50 de grade, din care inculpatul susține că a consumat 200 ml țuică, din pahare de unică folosință. În jurul orei 00.30 inculpatul și cei doi martori însoțitori au decis să pornească spre T.-L., B. I. conducând și de această dată autovehiculul. Ajuns pe strada L., inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție, a fost testat cu aparatul etilotest, după care a fost condus la S. M. D., unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În contextul audierii în calitate de învinuit, B. I. a solicitat și efectuarea unei expertize de recalculare retroactivă a alcoolemiei (filele 19-21), susținând că declarația potrivit căreia a consumat 200 ml țuică este cea corespunzătoare adevărului.
Față de declarațiile contradictorii ale inculpatului, în cauză s-au întocmit două rapoarte de expertiză, câte unul pentru fiecare variantă de calcul declarată.
Astfel, potrivit raportului de expertiză având nr. 2685/IX/d/124 din (...), fiind luată în calcul prima declarație a inculpatului, la ora producerii evenimentului rutier acesta avea o alcoolemie cu o valoare teoretică apropiată de 1,10 g/mie (filele 8-10).
De asemenea, prin raportul de expertiză având nr. 2685/IX/d/142 din
(...), la baza căruia a stat cea de-a doua declarație a inculpatului, acesta putea avea, la ora producerii evenimentului rutier, o alcoolemie teoretică cu o valoare cuprinsă între 0,65 - 0,85 g/mie (filele 11-13). c) Reaudiat în prezența apărătorului ales, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul și-a păstrat, în general, poziția exprimată în declarația dată cu ocazia audierii în calitate de inculpat, existând însă și modificări substanțiale între cele două declarații.
Astfel, inculpatul a arătat că a plecat din T. L. spre D. în jurul orelor
17.00-18.00, spre deosebire de ambele declarații anterioare, unde arătase că a plecat în jurul orei 19.00, respectiv în jurul orei 21.30. În declarația făcută în contextul prezentării materialului de urmărire penală acesta a arătat că, la întoarcere, a pornit din D. spre T. L. în jurul orei 23.30, spre deosebire de declarațiile anterioare, unde prezentase ora plecării din D. ca fiind ora 00.30.
Întrebat fiind despre motivul care l-a determinat să declare inițial că a consumat 50 ml coniac, inculpatul a motivat prin aceea că aceasta este o băutură mai slabă, punând totodată declarația respectivă și pe seama sperieturii. În ceea ce privește motivul revenirii, prin declarația din (...), asupra declarației din (...), inculpatul a precizat că s-a decis ca în declarația de învinuit să declare consumul real întrucât nu mai conta ce declară, de vreme ce era stabilită deja valoarea alcoolemiei (fila 41 verso). Remarcăm că, deși "nu mai conta ce declară";, la finalul declarației din (...) a decis totuși să solicite recalcularea alcoolemiei exact în funcție de noua declarația care, chipurile, "nu mai conta";.
Inculpatul a refuzat să fie testat cu tehnologia poligraf în vederea determinării unui eventual comportament simulat, arătând că are o fire emotivă.
Martorii audiați în cauză P. G. și V. A., cei care l-au însoțit pe învinuit în deplasarea efectuată de la T. L. la D. și înapoi. În general, aceștia au susținut poziția învinuitului, în punctele cheie, arătând, că, la cererea lui P. G., inculpatul a acceptat să îi conducă pe cei doi martori până la D., cu autoturismul aceluiași P., întrucât cei doi martori consumaseră alcool. Ambii martori susțin varianta consumului a 200 ml țuică de către inculpat, în parcarea benzinăriei OMV D., în compania altei persoane. De altfel ambii martori au susținut poziția declarativă a inculpatului atât în faza actelor premergătoare cât și în cursul urmăririi penale, schimbându-și declarațiile în funcție de declarația acestuia.
Întrebat fiind cu privire la vreo eventuală înțelegere între el și învinuit în ceea ce privește cantitatea și natura alcoolului declarat, martorul P. G. a precizat că nu s-a înțeles nici cu martorul V. nici cu inculpatul cu privire la declarațiile date în dimineața de (...) și nici cu privire la declarațiile date ulterior la poliție. M. susține că declarația dată în faza actelor premergătoare nu a fost voit eronată, conținutul eronat al acesteia fiind determinat de starea de ebrietate și de sperietura cauzată de contextul respectiv.
Întrebat fiind în privința acelorași aspecte, martorul V. A. a negat inițial că s-ar fi înțeles cu inculpatul sau cu martorul P. G. despre cele declarate, revenind în final asupra declarației și confirmând că anterior audierii din (...) s-a înțeles cu martorul P. G. în ceea ce privește natura și cantitatea alcoolului despre care urma să facă declarații. D. martorilor P. G. și V. A. vor fi înlăturate ca părtinitoare și nesincere, ele fiind făcute cu unicul scop de a confirma un scenariu favorabil inculpatului.
În cauză s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitului C. S. V., acesta declarând că a asistat la testarea învinuitului cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,65 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, martorul l-a auzit pe învinuit declarând verbal că a consumat 200 ml coniac în T. L..
Se desprinde fără dubiu concluzia că, dincolo de faptul că inculpatul a fost inconstant în declarații, toate declarațiile acestuia au fost făcute în scopul de a induce în eroare organele de urmărire penală, schimbându-și poziția în raport cu multe împrejurări esențiale: felul băuturii consumate, cantitatea acesteia, intervalul consumului etc. urmărind a se sustrage de la răspunderea penală.
Acesta a declarat inițial că a consumat 200 ml coniac, în prezența martorului
C., după care, în buletinul de examinare clinică a declarat că a consumat 300 ml coniac, ulterior, fiind audiat olograf a declarat că a consumat 100 ml coniac, în două reprize a câte 50 ml, pentru ca în final să se decidă și să afirme răspicat ca a consumat 200 ml țuică, anterior cu circa 20 minute depistării în trafic.
Singurele criterii în funcție de care urmează a se aprecia inculpatului sunt cele cu caracter obiectiv: rezultatul testării cu aparatul A., care a indicat o valoare de 0,65 mg alcool pur în aerul expirat, buletinul de examinare clinică, rezultatele analizelor de laborator, cuprinse în buletinul de analiză toxicologică întocmit, indicând valori ale alcoolemiei de 1,25 g/mie și 1,20 g/mie, deci o alcoolemie în scădere (reprezentând circa dublul în cifre a valorii indicate de aparatul A.) și prima variantă a expertizei medico-legale (nr. 2685/IX/d/124 din (...)), ce stabilește o valoare teoretică a alcoolemiei de 1,10 g/mie.
Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și se probează cu următoarele mijloace de probă: R. de expertiză medico-legală calcul retroactiv al alcoolemiei (filele 8-13); buletin de analiză toxicologică (fila 14) ; rezultatul testării cu aparatul alcotest (fila 15) ; cerere analiză, proces verbal de prelevare, buletin de examinare clinică (filele 16-17) ; cazier judiciar (fila 18) ; declarațiile învinuitului (filele 19-23, 40-42) ; declarații martori (filele 25-32,
36-39) ; proces verbal de efectuare a actelor premergătoare (fila 33).
În drept, fapta inculpatului B. I. care, la data de (...), în jurul orei 00.40, a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare B 2806 VC, din direcția D. spre B. M., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv circa 1,10 grame alcool pur/litru de sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87, alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, republicată.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, s-a avut în vedere pericolul social al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, persoana inculpatului care are 26 de ani, cetățenia română, studii medii, este cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă și cu multiple sancțiuni administrative (a mai fost sancționat contravențional pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului).
În consecință, raportat la aceste elemente de individualizare, la faptul că inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră, având ca scop obținerea unor rezultate favorabile în procesul de determinare a alcoolemiei, a fost condamnat inculpatul B. I. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legala prev. de art.
87 alin. 1 din O.U.G 195/2002 - republicată.
În temeiul art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II Cod penal, pe durata pedepsei pronunțate.
Fiind întrunite condițiile prev. de art. 81 - 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat și pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare va atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 189 Cod procedura penală, a fost obligat inculpatul la
400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorar parțial pentru apărător din oficiu, la termenul din (...), av. P. G. Filofteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul B. I. prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatului cu privire la infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 C.p.p. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, apreciind că aceasta ar fi suficientă pentru reeducarea inculpatului, raportat la calculul retroactiv al alcoolemiei care a indicat o valoare între 0,65 și 0,85 gr.%.0. la vârsta fragedă a inculpatului și la împrejurarea că fapta comisă de acesta nu a avut consecințe grave, nefiind înregistrat vreun eveniment rutier.
Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect că la data de (...) în jurul orelor
00,40 inculpatul B. I. a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare B-28-06-VC din direcția D. spre B. M. având o concentrație alcoolică în sânge de 1,10 gr.%.0 .
Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Solicitarea inculpatului privind achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 C.p.p. pe motiv că fapta comisă de inculpat nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportat la calculul retroactiv al alcoolemiei , care s-ar situa sub limita legală sau apropiată de aceasta pentru ca fapta să constituie infracțiune, este neîntemeiată pentru următoarele motive:
În momentul opririi autoturismului condus de inculpat în trafic și a testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentrație de 0,65 ml./litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, inculpatul a fost condus la S. municipal D. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei , iar din buletinul de analiză toxicologică nr.1041 din (...) rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 1,25 gr.%.0 la prima probă recoltată ora 01,00 și de 1,20 gr.%.0 la cea de-a doua probă recoltată ora 02,00.
Inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale de calcul retroactiv a alcoolemiei, care în baza declarațiilor date de acesta, a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie la data evenimentului rutier de 1,10 gr.%.0. Inculpatul a solicitat efectuarea unei noi expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei în baza unei alte declarații date de acesta, din care rezultă că la data producerii evenimentului rutier, acesta avea o alcoolemie de 0,65 - 0,85 gr.%.0.
Cele două expertize de calcul retroactiv a alcoolemiei, nu pot fi luate în considerare, întrucât acestea au fost efectuate doar în baza declarațiilor date de inculpat, fără nicio legătură cu celelalte probe administrate în cauză.
Inculpatul avea o alcoolemie la data producerii evenimentului rutier peste
1,25 gr.%.0., întrucât alcoolemie era în scădere, deoarece la a doua probă aceasta a fost de 1,20 gr.%.0.
Pe de altă parte alcoolemia inculpatului în aerul expirat a fost de 0,65 ml./litru în momentul opririi în trafic , iar din practica judiciară rezultă că alcoolemia în sânge este dublă față de cea în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 1,25 gr.%.0 la prim aprobă, apropiată de dublul alcoolemiei în aerul expirat , de unde rezultă că doar aceste probe reprezintă realitatea și nu cele două expertize de calcul retroactiv a alcoolemiei, care au fost efectuate doar în baza unor declarații contradictorii ale inculpatului, fără nicio legătură cu celelalte probe administrate în cauză.
Având în vedere că alcoolemie avută de inculpat în momentul opririi în trafic era de peste 1,25 gr.%.0. cu mult peste limita legală de 0,80 gr.%.0. , nu se impune achitarea inculpatului pe motiv că fapta comisă de acesta nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, sens în care , pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p., recursul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.147 din 23 aprilie 2012 a Judecătoriei D. urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de
A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. împotriva sentinței penale nr. 147 din 23 aprilie 2012 a Judecătoriei D.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. G. D. P. M. B.
GREFIER D. S.
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./(...) Jud.fond.R. S.
← Decizia penală nr. 1497/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 75/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|